Tag : susan orlean

panda-close-up-2-473ursuletii panda, din nou, acum vazuti de Susan Orlean

ursuletii panda, din nou, acum vazuti de Susan Orlean

in Smithsonian magazine, ianuarie 2014, este un text genial al unei scriitoare minunate Susan Orlean despre ursuletii panda.
Filmul Adaptation (Hotul de orhidee) a fost facut dupa un articol de Susan Orlean. printre altele este o geniala jurnalista de travel si are citeva carti minunate.

in caz ca vreti sa descoperiti niste autori noi in 2014

*

After her brief coupling up, the panda will have a hormonal surge that will seem to indicate that she’s pregnant, but the surge occurs whether she is pregnant or not. This makes it nearly impossible to tell the difference between a real panda pregnancy and a “pseudo-pregnancy” until the day a cub is born (or not) approximately four months later, which is why there always seems to be such breathless anticipation when a captive panda reaches the end of what might be a real gestation. It’s a lot like a royal baby watch, but with one major difference. When the Duchess of Cambridge is pregnant, there’s no question that she’s pregnant; a panda, on the other hand, keeps you guessing. In short, the panda is the classic mystery wrapped in an enigma, delivered in the most endearing package in the world.

***

Sometimes, of course, the scientists in the field do get lucky. One of the researchers I met at Front Royal, Wang Dajun, a research scientist at Peking University who trained with the Smithsonian and collaborates with the species survival team, spends most of his time tracking pandas on the preserves in western China. He was explaining to me that wild pandas’ elusiveness is more a matter of their hard-to-navigate habitat and their solitary behavior, rather than any fear of humans; they don’t actually seem to mind humans very much. He began to grin, and then explained that one female panda that was tracked beginning in 1989 had become particularly relaxed in his presence. She was so relaxed, in fact, that one spring morning, as she was walking with her cub, she turned to Wang and indicated that she wanted him to babysit so she could head off to feed. Another scientist filmed this episode of Wang providing panda child care. In the video, now posted on YouTube, you will be struck not only by the amazing sight of a panda cub tumbling and frolicking with Wang, but also by the look of utter joy on Wang’s face as he scratches the cub’s belly, extracts the sleeve of his jacket from the cub’s inquisitive grip, and, then, at one point, hoists the cub up in the air and dances with him. “That,” Wang writes on the YouTube page, “was best time in my life.”

intregul articol aici.

1249
jurnalismun dar incredibil, multumesc Elena Ciric

un dar incredibil, multumesc Elena Ciric

stiti ca va povestesc mereu despre lucrurile care sunt nepretuite? despre darurile care inseamna mai mult decit diamante, case si masini, decit orice lucru material?
tocmai am primit un dar care e suprarealist, incredibil si minunat.

in cartea despre X Factor scriu la sfirsit in capitolul multumiri ca ii multumesc unei jurnaliste din America, Susan Orlean, care probabil nu va sti niciodata ca o informatie din cartea ei m-a ajutat sa dau o cheie noua unuia dintre personajele despre care scriam ( e vorba de Cheloo).

Elena Ciric s-a gindit cum ar fi ca jurnalista respectiva sa stie, a cautat-o si … i-a raspuns.
Sunt absolut sigura ca Susan s-a bucurat ca cineva, la celalalt capat din lume, a descoperit ceva intr-o carte de-a sa si ca i-a folosit in munca.

Dar stiti cum a fost sa vad eu mesajul asta?

***

eram in gara din Sighisoara, asteptind trenul sa vin acasa (am fost la Sighisoara dupa o poveste minunata pe care o veti descoperi in curind pe blog). am vazut tag-ul statusului Elenei de pe Facebook si m-am gindit “ce tare, mai sunt jurnalisti in Romania care o stiu pe Susan Orlean. probabil din gasca lui Cristi Lupsa.”

apoi am deschis postarea de pe blog, am inteles ca avea legatura cu mine si, instant, mi-au dat lacrimile.

oamenii care asteptau pe peron se uitau la mine;  unii zimbind, altii ingrijorati. le-am zimbit, iar cineva mi-a zis ” lasa ca o sa-l revezi” si-am zimbit si mai tare.

***

bucuria mea n-a avut legatura cu orgoliu (daca as fi vrut sa ma laud in vreun fel la Susan Orlean, as fi cautat-o eu), bucuria mea – atit de mare incit mi-au dat lacrimile – are legatura cu gindul frumos al Elenei si cu intimplarea in sine care stiu/ simt ca a fost o bucurie si in partea cealalta a globului.

“I never dreamed a sentence in a story I wrote years ago in New York would make its way across the world and influence an accomplished journalist in Romania. What a wonderful world we live in!”

restul mesajului aici

***

sunt in tren pe drumul catre Bucuresti si stiu sigur ca orele se vor comprima pina acasa. mi se pare ca zbor si am asa o energie de as putea sa alerg pe linga tren pina la Bucuresti.

iti multumesc mult Elena.

 

Espresso_still_lifeespresso

espresso

citeva lucruri simpa de citit care sa va faca ziua mai frumoasa:

susan orlean despre cum s-a schimbat ritualul lansarii unei carti ( In new Yorker)

Back in the olden days, when people still churned their own butter and the process of writing and publishing a book was simple, the process went something like this:

1. Think of a book topic.
2. Find a publisher who likes the idea.
3. Write the book.
4. Decide what to wear to the book party.
5. Do a book tour. Because there are so many bookstores around the country, this might take a long time.
But things have changed, and these days writing a book is a far more complicated undertaking. As far as I can tell, the process now is more like this:

1. Think of a book topic.
2. See if the domain name for your title is available. If not, consider changing the topic.
3. Does the book title/topic morph easily into a Twitter hashtag? If not, consider changing the topic.
4. Set up the Facebook page for the book and a fan page for yourself as Joe Blow, Author; send out an e-mail blast to your entire contact list asking people to “like” your fan and book pages.
(…)

restul in the new yorker

*

alina constantinescu despre cum s-a vazut din perspectiva ei sedinta foto pentru coperta de februarie. totul s-a desfasurat in casa ei: Cazino Palace, Casa Vernescu

Ceea ce a facut ca, in cazul de fata, corpul meu sa imi transmita emotii noi. Le-am simtit puternice mai ales la inceputul sedintei foto, cand am vazut conturate personajele si jocul lor decadent.

Ma opresc la cele feminine pentru ca m-a fermecat simetria impecabila a corpurilor lor, pentru care de altfel au fost alese: aceeasi inaltime, picioare la fel de subtiri, aceleasi curburi ale spatelui, umerii la fel de lati, gat lung, sanii in forma de lacrima de aceeasi marime. Aproape ca aveau si acelasi zambet gotic sub machiajul intens care le-a colorat buzele in negru! De fapt, toate aratau ca niste clone ale feminitatii care si-au insusit decadenta si acum se bucurau de ea. Xeroxate dupa acelasi arhetip. Ceea ce facea diferenta erau tunsorile lor si modul in care li se aranjase parul.

cind alegem oamenii ca pe cai

*
esquire america apeleaza tot mai mult la augmented reality. (un concept care ma fascineaza si pe care as vrea sa-l incerc cit mai curind).
vedeta de pe coperta de februarie Esquire SUA, super modelul Brooklyn Decker se plimba prin 700 de librarii Barnes & Noble… cu ajutorul unei aplicatii augmented reality

2526

twitter: de la larry king si oprah la kevin spacey, kevin smith sau demi moore

In vacanta asta am descoperit twitter-ul.

M-a certat Florin Grozea (Trebuia să facă gălăgie Ashton si cu Larry King ca să îi convingem si pe jurnalistii români…), dar in week endul in care eu incercam sa deslusesc tainele twitterului, invatau acelasi lucru Larry King, Oprah, Perez Hilton. asa ca am avut o companie dragutza:)

Primele cuvinte pe care le-am tastat au fost la find people:
kevin spacey a fost primul pe care l-am gasit.

Apoi am cautat jurnalistii preferati: susan orlean a fost prima victorie in categoria asta. (mike sager si alex kotlowitz n-au cont, are insa “escrocul” de malcom gladwell)

Intre timp sunt 50 de nume pe care le urmaresc (locale si internationale) si daca as lucra la ziar, as avea stiri de scris:

Susan Orlean scrie o carte despre mexico, plecind de la magari. Fiul ei de patru ani i-a dat voie sa plece in mexico dar…”doar pentru 5 min”.
(aici unul dintre articolele lui orlean, care printre altele e doamna care a scris Hotul de orhidee – carte transformata in filmul Adaptation)

Demi Moore a mobilizat in citeva clipe citeva mii de oameni care au trimis mesaje simultane catre un pusti bolnav de cancer “mrskutcher U R all amazing he has gone up in followers & when he gets all of UR personal messages I know U will have uplifted his day his week his life”

Actorul Stephen Fry si-a schimbat o plomba, Kevin Spacey e cu una din productiile sale londoneze pe Broadway si miine se duce la TV sa o promoveze, Kevin Smith (care cind nu e regizor, e printre scenaristii preferati ai lui Tarantino) e certat cu iubita si si-a petrecut toata noaptea jucind nush ce joc pe computer, iar Jamie Oliver (bucatarul simpatic) si-a petrecut we cu familia mai mult prin gradina, la joaca.

E distractiv cu twitter dar, dupa ce-i trece flama, va fi distructiv: ori va omori pe unii, ori va fi omorit.

*

Mai devreme susan orlean scria “Just wondering: What happens to someone’s Twitter/Facebook account when they die? (Sadly, have recent reason to wonder).”

Si pentru ca si eu mi-am pus intrebarea asta cu citeva luni in urma, nu mi s-a mai parut o intimplare ca Susan e pe lista mea de iubiti minuitori de cuvinte .

1587
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!