Tag : teatru

sunshine boysSunshine Boys la Savoy Theatre

Sunshine Boys la Savoy Theatre

text de Sorana Savu

Voiam sa va trimit cu mare caldura la teatru, la Londra, la Savoy, sa vedeti “Sunshine Boys”, dar saptamana asta stagiunea se incheie… Pentru ce va mai fi, gasiti sugestii si bilete aici

Pentru ce a fost… ei bine a fost prima oara dupa 40 de ani cand domnul Danny de Vito a urcat pe scena unui teatru. Motiv suficient sa dau navala pe net si sa-mi cumpar bilete la Savoy. Acum vreo patru luni. Piesa, “Sunshine Boys”, ii apartine lui Neil Simon si a mai avut o versiune “de aur” cu Walter Matthau in rolul principal. DeVito nu are amaraciunea sau sarcasmul intunecat al lui Matthau, dar poate fi morocanos la modul acela simpatic, de hobbit.

Partenerul lui este Richard Griffiths, un englez sadea, fortat de scenariu sa vorbeasca americana. Il stiti din rolul parintelui adoptiv al lui Harry Potter – bietul om are lipici la rolurile negative, si asta de multa vreme. In tandem cu Danny DeVito, arata fix cum imi imaginam eu cand eram copil ca trebuie sa fie Pat si Patachon. Cam aceleasi proportii, dar cu o diferenta uluitoare de inaltime.

In ciuda ei, DeVito e cel care umple scena, invariabil, cu o energie si un dinamism molipsitor, cu un umor care, desi se doreste caustic, sfarseste inevitabil prin a fi adorabil si exasperant. E ca un pisoi care are senzatia ca, daca si-a zbirlit blana pe spinare si a inceput sa te scuipe, are impresia ca n-o sa-l mai iei in brate si o sa te temi de el. Cum ziceam, adorabil.

Am tot avut ocazia in ultima vreme sa vad actori de film revenind pe scena si am descoperit in ei o naturalete si o verva lipsita de stridente si de manierisme declamative care mi-au reconstituit placerea de a merge la teatru, de a descoperi emotia creatiei live. De cele mai multe ori, ai revelatia asta prin comparatie – vezi personaje care iti capteaza atentia si interesul cumva firesc, si altele care nu par sa iasa din paginile scenariului, care isi numara inca pasii pe scena pana la punctul marcat din care trebuie sa rosteasca monologul – sau replica.

Si aici a fost la fel – si ma mira asta foarte tare, pentru ca, in mod normal, regizorul sau producatorul ar trebui sa fie atenti tocmai la asta – la compatibilitatea celor de pe scena, la modul in care isi comunica, la modul in care inteleg ca trebuie sa defineasca pentru noi, cei din sala, spatiul dramatic. In speta, Adam Levy, care are unul dintre rolurile importante ale piesei, Ben Silverman, e cel care a facut praf magia pentru mine. Si e destul de complicat sa apreciezi jocul a doi actori minunati, incercand permanent sa faci abstractie de al treilea personaj care canta fals.

Stagiunea s-a terminat – din pacate. Dar intalnirea live cu DeVito, neasteptata pentru toata lumea dupa o asa pauza de patru decenii, a fost din nou unul dintre acele evenimente pe care le pui in clasorul tau virtual si pe care le vizitezi cand ti-e dor sau ti-e rau sau ti-e lehamite.

***

Sorana Savu este specialist in Comunicare, senior partner Premium Communication.

1467
arta pt viatase da finantare pentru fapta buna

se da finantare pentru fapta buna

sigur ati fost o data in spital. daca nu ca pacient, macar ca insotitor.

ati vazut durerea si neputinta oamenilor care brusc, oricit de mari ar fi – in ani, bani, greutate – devin fragili si se agata cu putere de orice privire care -i incurajeaza si care le spune “va fi bine”

exista nenumarate studii care arata ca puterea mintii noastre in asemenea situatii e la fel de influenta ca un medicament puternic, ca moralul in lupta cu boala e ca o scara pe care, dupa ce o urci, ajungi la lumina.

tocmai de aceea, orice vorba buna din spital, orice intimplare care ridica moralul unui pacient inseamna enorm.

**

in cazul in care credeti acelasi lucru si stiti oameni care ar putea face proiecte pentru pacienti – teatru, muzica, pictura, magie etc – anuntati-i de competitia Arta pentru viata.

un sponsor pune la bataie 15.000 de euro pentru finantarea de asemenea proiecte si, i-am verificat, vor sa faca asta din credinta, nu pentru imagine.

cum i-am verificat… i-am intrebat: ce e mai important? sa se scrie despre actiune sau sa va fie mentionat numele?

si-au raspuns: sa se inscrie cit mai multi oameni cu proiecte.

***

asa ca, daca sunteti artisti si aveti un proiect care credeti ca va bucura pacientii din spitale, aplicati aici pentru finantare. proiectul nu e doar pentru Bucuresti, asa ca Iasi, Cluj, Sibiu, Timisoara si orice alt oras din tara, si voi aveti artisti . si voi puteti face fapte bune…

si dati mai departe vestea; cum spuneam pentru sponsor e mai important sa se inscrie proiecte si sa bucure pacienti, decit sa-si vada numele. de asta nici nu i l-am scris:)

astazi sunt rare cazurile cind cineva finanteaza fapte bune, profitati de ele.

3119
teatrul_globe_la_bucuresti_f2c226012  iulie – Piata George Enescu 19.30

12 iulie – Piata George Enescu 19.30

miine la ora 19,30 poate mergeti in piata George Enescu ( in fata ateneului).

teatrul Globe – ala in care au fost montate acum multe sute de ani pt prima data piesele lui Shakespeare – are o a doua reprezentatie in strada cu “Cum va place”

daca n-ati vazut niciodata teatru britanic live, trebuie sa mergeti. au o tehnica actoriceasca foarte diferita de a noastra.

va fi o experienta f interesanta. intrarea e libera.

1367
jurnal4 iulie – oameni pe care i-am intilnit

4 iulie – oameni pe care i-am intilnit

Cristi Clita – prima data cind am auzit numele lui a fost ceva de genul “e atit de pasionat de teatru incit isi cumpara bilete la toate piesele din festivalul de la Sibiu. isi ia vacanta si merge la teatru”. dupa aceea ne-am intilnit si am descoperit ca dincolo de pasiunea lui pentru teatru e un umor minunat – care marcheaza si lucrurile mai putin placute (din teatru sau nu). ce-mi place foarte tare e ca are bucuria de a merge la un spectacol ca sa VADA, dupa aceea trage concluzii, iar cind nu-i place ceva te distrezi teribil de felul in care critica. cum te distrezi cu amintirile detaliilor spectacolelor care nu i-au placut.

am fost la Lear(a) la Bulandra amindoi (multumim Rodica Lazar pentru invitatie, ai fost o Gonerill f afurisita:) ), iar la teatru multa lume am intilnit:)

***

Marius Manole voi il stiti drept actorul vedeta al Teatrului National, eu il stiu drept workalcoolic , timid, cu un umor acid pe care-l scoate la iveala ca sa acopere timiditatea. Manole e cea mai buna dovada ca e o legatura intre cum esti ca om si ziua in care te-ai nascut. Impartim aceeasi zi de nastere, iar anul trecut cind Ana Onisei a facut un interviu cu el pentru Adevarul, mi-a zis: “mi se parea ca vorbesc cu tine. semanati foarte mult.” E unul dintre cele mai frumoase complimente pe care le-am primit.

Am scris despre el un story lung acum 2 ani, il puteti citi aici.

***

Andrei Serban –  a regizat Lear-ul la care am fost. o reasezare a Lear-ului facut tot de el acum 2 ani. (scriu pe larg miine despre piesa. ) Lui Andrei Serban ii datorez pentru tot restul vietii mele faptul ca m-a invatat sa ma uit la teatru. M-a lasat sa ma uit la repetitiile de la Pescarusul (la Sibiu, cu Cristina Flutur acum premiata la Cannes, in rolul Ninei) si mi-a raspuns la toate intrebarile. De-a lungul timpului ne-am certat si ne-am impacat, de fiecare data pornind de la felul in care vedeam teatrul, dar oricite dispute am mai avea de acum inainte, pentru mine va fi cel care m-a invatat sa iubesc teatru. Ma fascineaza felul lui de a se reinventa, de a specula orice e modern/nou/ actual in favoarea muncii sale fara sa se indeparteze de la drumul pe care si l-a propus.

*

Rodica Mandache  – era necajita pentru ca nu se poate duce la Oradea sa joace intr-un spectacol al lui Radu Afrim. Doamna Mandache mi-a zis cindva “vorbele bune se primesc pe acelasi canal ca si vorbele rele, dar oamenii nu stiu sa le primeasca. sunt mai obisnuiti sa se apere, se asteapta sa vina vorbe rele.”

***

Raluca Vermesan, mult prea simpatica actrita laureata anul acesta de UNITER. astazi i-am descoperit umorul si sinceritatea. n-a avut nicio problema sa povesteasca despre piesa care nu-i place, dar in care – n-are incotro – si joaca. Raluca a fost in proiectul 10 pentru film de la TIFF.

***

Cosmin Alexandru Purice – (regizor de platou la Antena) il stiam via facebook pentru ca este un bun cunoscator al evenimentelor culturale. “Imi vad de treaba la munca si imi fac timp pentru teatru, pentru filme… Asa ma incarc, pentru ca sunt vremuri grele”.

***

Linga mine la teatru stateau Isvan Teglas (actor) si Iris Spiridon (regizor). Jumatate din fosta redactie Tabu m-ar fi invidiat ca stau linga Isvan… cind a aparut intr-un pictorial in revista au fost muuuulte oftaturi.:)

***

Oameni pe care i-am intilnit e un proiect in care notez zilnic informatii despre oamenii care-mi ies in cale.

1543
irina movilazimbeste, oamenii vor avea mai multa incredere in tine

zimbeste, oamenii vor avea mai multa incredere in tine

acum doua saptamini am primit o invitatie la piesa O noapte furtunoasa, de la TNB si ca sa fiu convinsa sa merg mi s-a spus ca-l vad pe Dan Puric.

am fost, Puric a fost cel mai bun lucru din toata montarea (ca stare, energie si cum si-a dus rolul, Rica Venturiano, constant toata piesa – chiar daca a “tras” putin cam mult la public lungind niste momente mai mult decit mi-ar fi placut mie sa fie), dar altceva m-a impresionat la piesa aceea.

nu o mai vazusem de multa vreme pe Irina Movila (o Veta buna si energica, amuzanta, care-i domina pe toti cu prezenta sa, ceea ce era perfect pt rol) si m-a impresionat efortul ei de a tine ritmul unei partituri uneori prea plina de gesturi.

pe durata piesei, am vazut-o de citeva ori transpirind siroaie, poate si pentru ca are mult text pe linga tumbele pe care trebuia sa le faca pe scena ( e o montare care se vrea bulevardiera, dar nu e dusa pina la capat in directia asta), dar cel mai tare m-a impresionat la aplauze.

era evident obosita, fata ei spunea prin orice muschi “nu mai pot”, dar cind a ajuns la aplauze in fata, la rampa, si-a afisat cel mai proaspat zimbet. dintr-o data, ca si cum si-ar fi pus o masca.

desigur, parte din antrenamentul de actrita, dar tot m-a impresionat detaliul asta.

***

invitatia am primit-o ca parte dintr-o campanie pentru un tratament de albire a dintilor, Pearl Drops, dar sunt absolut sigura ca organizatorii nu asta au vrut sa vad. ci sa ma bucur de o comedie romaneasca

in invitatia pe care mi-o trimisesera scrie “96% dintre adulti cred ca zimbetul face o persoana sa fie mai atragatoare. cind zimbim, ne simtim mai fericiti.”

eu ma gindeam in timp ce vedeam zimbetul care masca efortul Irinei Movila “zimbeste, oamenii vor avea mai multa incredere in tine”.

***
P.S. cu tot respectul, piesa nu este “reper pentru montarile lui Caragiale” cum au spus criticii citati pe site-ul TNB. e o parere de spectator care a vazut si (mult) mai bine. mi-ar fi placut sa vad piesa fara Mircea Rusu in rolul unui Jupin Dumitrache care iubeste mult prea mult aplauzele si cu Medeea Marinescu in rolul Zitei (am vazut-o pe Ileana Olteanu).

2050
cinemaCe lipseste festivalurilor?

Ce lipseste festivalurilor?

mergem la festivaluri – noi astia care scriem – si beneficiem de o multime de avantaje: ne cazeaza gratis, ne dau bilete gratis la film, ne dau mese gratis sau la preturi minuscule.

noi ne uitam la filme/ piese de teatru/spectacole de dans/ concerte etc. si ieri. si azi. si miine.

astazi emitem judecati despre o piesa, miine despre un film, poimiine despre muzici.

undeva – nu stiu unde – incepem sa luam totul personal. daca noua nu ne place filmul, categoric e prost (doar am vazut zeci de filme si avem repere); daca noua nu ne place piesa, sigur actorii aia nu stiau meserie. (avem experienta, dobindita stind in scaun)

***
festivalurile de orice fel ar fi ele, pe linga mincare si cazare gratis, ar trebui sa organizeze in ultima zi lectii de smerenie.

pentru ca noi, astia care credem ca ni se cuvin toate, sa ne domolim ego-ul si sa mergem la urmatorul festival curati. ca si cum am fi pentru prima data intr-un asemenea loc. ca sa ne bucuram cu adevarat de tot ceea ce ni se intimpla.

***

TIFF, Cluj 2012.

1832
image001Vrei sa fii corespondentul meu la FITS?

Vrei sa fii corespondentul meu la FITS?

vrei sa mergi la Festivalul International de Teatru de la Sibiu in acest week end (de vineri pina duminica) si sa vezi unele dintre cele mai faimoase trupe de teatru din Europa?

vrei sa stai intr-unul dintre cele mai incarcate de istorie hoteluri de 4 stele, gazduit intr-o cladire construita in 1912, care se lauda cu cel mai mare apartament prezidential (180mp): Hotelul Continental Forum din Sibiu?

vrei sa simti cum e sa te citeasca actori, regizori, oameni din industria teatrului si filmului?

***

daca raspunzi da la toate aceste intrebari si, in plus, esti posesor de blog, ai putea fi corespondentul bazavan.ro la Festivalul de Teatru de la Sibiu

***

ca sa fi ales(a) trebuie sa scrii pe blogul tau citeva rinduri pe tema CULTURA FACE DIFERENTA – care e si tema festivalului din acest an.

link aici ca sa vad ce ati scris si, impreuna cu Roxana Paun (marketing manager Continental Hotels) si Ruxandra Predescu (Community Manager FITS ), miine la prinz stabilim cistigatorul.

atentie! trebuie sa scrieti pina maximum miine la ora 10.00.

.

cistigatorul (a) – posesor de cazare gratuita si de bilete la teatru pentru tot week endul – va scrie cel putin un text de la FITS pentru blogul meu:)

books-gottschalldovezi ca jurnalismul, teatrul, filmul nu vor muri

dovezi ca jurnalismul, teatrul, filmul nu vor muri

Human minds yield helplessly to the suction of story. No matter how hard we concentrate, no matter how deep we dig in our heels, we just can’t resist the gravity of alternate worlds.

o spune un domn – Jonathan Gottschall – care a scris o carte pe nume The Storytelling Animal: How Stories Make Us Human. vorbele lui, foarte adevarate, sunt cea mai buna demonstratie ca atit de mult timp cit vom spune o poveste prin jurnalism/teatru/film publicul va fi impresionat si ne va urmari.

aici intervine insa smekeria: conteaza insa felul in care vom reusi sa spunem povestea – in pas cu timpurile, intr-o forma adaptata mintii celui care o primeste, dar – mai ales – cu emotie.

iata un exemplu minunat ca poti citi cu rasuflarea taiata un text lung, foarte lung, daca are un subiect puternic si e scris in asa fel incit transmite emotie.

The Boy Who Heard Too Much
Written by David Kushner, ROLLING STONE

He was a 14-year-old blind kid, angry and alone. Then he discovered that he possessed a strange and fearsome superpower – one that put him in the cross hairs of the FBI

It began, as it always did, with a phone call to 911. “Now listen here,” the caller demanded, his voice frantic. “I’ve got two people here held hostage, all right? Now, you know what happens to people that are held hostage? It’s not like on the movies or nothing, you understand that?”
“OK,” the 911 operator said.

“One of them here’s name is Danielle, and her father,” the caller continued. “And the reason why I’m doing this is because her father raped my sister.”

The caller, who identified himself as John Defanno, said that he had the 18-year-old Danielle and her dad tied up in their home in Security, a suburb of Colorado Springs. He’d beaten the father with his gun. “He’s bleeding profusely,” Defanno warned. “I am armed, I do have a pistol. If any cops come in this house with any guns, I will fucking shoot them. I better get some help here, because I’m going fucking psycho right now.”

The 911 operator tried to keep him on the line, but Defanno cut the call short. “I’m not talking anymore,” he snapped. “You have the address. If I don’t have help here now, in the next five minutes, I swear to fucking God, I will shoot these people.” Then the line went dead.

Officers raced to the house, ready for an armed standoff with a homicidal suspect. But when they arrived, they found no gunman, no hostages, no blood. Danielle and her father were safe and sound at home — alone. They had never heard of John Defanno, for good reason: He didn’t exist.

“John Defanno” was actually a 15-year-old boy named Matthew Weigman — a fat, lonely blind kid who lived with his mom in a working-class neighborhood of East Boston. In person, Weigman was a shy and awkward teenager with a shaved head who spent his days holed up in his room, often talking for up to 20 hours a day on free telephone chat lines.

***

restul textului e aici. cititi-l pina la capat si uitati-va la cit de curat e prezentat eroul. informatie pura, fara pareri personale, fara judecati.

e un text din 2009.

1480
toma caragiuToma Caragiu – secvente

Toma Caragiu – secvente

citesc “O carte despre Toma Caragiu” (editura Meridiane, 1985), documentare pentru un interviu si, ca de fiecare data cind ma documentez pentru un articol, mi se pare ca interviul de baza e doar un pretext ca sa ajung pe noi cai/ catre noi carti/ noi oameni/ noi directii de intelegere a meseriilor care tin de arta si care ma fascineaza pe mine ca jurnalist.

iata citeva secvente din carte :

*
Sosind in zorii zilei la teatru, spre a face focul si a matura, femeia de serviciu il gaseste stind la birou, precupat sa rezolve maldarul de hirtii cu situatii, rapoarte, grafice, memorii, referate, cereri, prpopuneri. cronici… Inchizind cu grija usa cabinetlui, spre a nu-l deranja, batrina spune ” Da, doamne, sa nu moara niciodata!”

(era in 1953, cind Toma Caragiu era directorul teatrului de la Ploiesti la 28! de ani)

*
Ai devenit repede vedeta, nu-i asa?
Toma Caragiu: nu mai repede decit Radu Beligan sau Florin Piersic! Dar publicul ma cunostea din “de Pretore”, care obtinuse succes la Bucuresti si care _ la cererea telespectatorilor _ s-a transmis de trei ori la tv.

Cum ai reusit?
T C: Profesorul meu, Victor Ion Popa, spunea ca desavirsirea actorului se face jucind. Mult. Si la Ploiesti am jucat mult. Eu care sunt un inhibat, un timid si in general un om singuratic, retras, deseori sfios, alteori brutal, aveam nevoie sa joc mult. Victor Ion Popa ma sfatuise sa ma duc oriunde si sa joc orice. Chiar director de teatru fiind, duceam tava sau spuneam doua trei cuvinte dintr-o piesa.

*

Sunt fericit ca am ales teatrul, alminteri nu m-as fi putut exprima si nu-mi pot imagina cum m-as fi facut util in alta profesiune.

(Toma Caragiu la 40 de ani)

*
Apareti rar la televiziune; rar, dar durabil pentru noi, telespectatorii; textele pe care le interpretati par intotdeauna bune.

TC: Textele sunt pretextul initial! Ele, o data primite de mine si acceptate, intra intr-o re-fabricare a lor. Eu niciodata nu spun un text in conditia lui initiala: numai daca e foarte bun! Nu emit pretentii stupide; textul se re-lucreaza, tinundu-se seama de propunerile mele vis a vis de finisarea lui. Si uneori asta dureaza citeva luni.”

( nota mea. ce inseamna instictul de mare actor, astazi il stim mai bine pentru aceste aparitii – rare – de la tv, dar pt ca a tinut la standard-ul lor si nu a facut compromisuri, imaginea sa e foarte sus)

*
Filmul mi-a pus probleme speciale. Ca spectator, in sala, am fost uimit de cite ori am gresit intr-un film. trebuie un antrenament si o tehnica speciala, pe care eu am invatat-o cu Iulian Mihu. Se cere evitarea excesului de teatralizare.

* **

Citind cartea m-am gindit ca instinctul lui Toma Caragiu i-a spus cumva ca va muri tinar; asta tre sa fie explicatia pentru care a muncit ca un nebun toata viata lui, fara pauze facind roluri si roluri, in teatru, film, tv sau radio. ca sa recupereze si pentru timpul pe care nu l-a mai trait.

2819
autorde la Piccolo la Grande

de la Piccolo la Grande

aceasta este o fotografie a intrarii de la celebrul Piccolo Teatro di Milano. celebru pentru ca a gazduit de-a lungul timpului creatii ale lui Peter Brook, Patrice Chereau, Eimuntas Nekrosius, Lev Dodin, Ingmar Bergman sau Robert Wilson. celebru pentru ca a montat intr-o forma creativa unele dintre cele mai cunoscute texte din lume.

zilele trecute cind am fost la Milano am trecut pe linga intrarea asta (nici nu e greu pentru ca e foarte central) si uitindu-ma la intrare (punind cap la cap cu ceea ce se intimpla atunci in Milano – Fuorisalone – tirgul de mobila si design), am realizat de ce noi suntem la 100 de ani distanta de italieni in arta creativa.

la intrarea din Piccolo Teatro scria: avem cafenea cu internet free, avem biblioteca cu arhivele teatrului italian din ultimii 100 de ani. era deci nu doar loc pentru a vedea spectacole, ci si pentru a studia radacinile spectacolelor, intr-o forma accesibila tinerilor.

in Milano, erau sute de instalatii de design, iar studentii la arte, design sau orice alta scoala care are la baza creativitatea traiau pentru citeva zile intr-o efervescenta plina de inspiratie. nivelul informational pentru ei era setat cu 100 de ani mai sus decit este setat pentru studentii nostri.

***

noi n-avem arhive pentru teatru, de exemplu, ca sa poata fi studiate de oricine, oricind, in timp ce bea o cafea.
n-avem librarii/biblioteci specializate cu texte, dvd-uri si CD-uri cu toate piesele de teatru facute de TVR, cu toata spectacolele montate vreodata la Opera, cu toate filmele facute in perioada comunista.

stiti cum arata magazinul atasat de Scala (din Milano, desigur)?! plin de suveniruri, dar si de DVD-uri cu cele mai rare inregistrari.

noi cultivam prea putin breslele si nu le creem cadrul de dezvoltare informationala. abia in ultimii ani au inceput sa apara tirguri de design (AUTOR care se desfasoara peste o saptamina -pentru designerii de bijuterii – e un exemplu) si-ar trebui incurajate aceste manifestari. pentru ca ele pot fi surse de inspiratie pentru alti designeri, pentru ca ele pot fi scoala pentru incepatori, pentru ca ar trebui sa incepem sa cultivam traditia creativa.

as vota si miine pe politicianul care ar sustine legea prin care sa se faca o arhiva publica in care sa fie inregistrarile tuturor spectacolelor (teatru, dans, opera) si tuturor filmelor facute vreodata in romania. o arhiva la care sa ai acces ca la biblioteca, via abonament. o arhiva care sa fie updata anual, prin lege teatrele, tvr-ul, opera, CND fiind obligate sa -si inregistreze spectacolele si sa le trimita.

sau… ce-ar fi sa facem noi demersurile sa existe o lege pentru crearea unei biblioteci publice cu spectacolele romanesti din toate timpurile?! (numai ca nu stiu cum, care e procedura)

1154
Hamletprin oras in ultimul week end din aprilie

prin oras in ultimul week end din aprilie

De fiecare data ma bucur cand primesc multe, multe comunicate, mai ales despre lucrurile care imi plac. Pentru acest final de aprilie v-am pregatit o stire fresh, despre colectia primavara-vara a designerului roman Alina Botea ( pe care am vazut-o anul trecut, in prezentarea designerilor romani de la Berlin).
Libelula este una dintre temele principale ale acestei colectii, plina de optimism si culoare. Iar ,,rochia Jerry Hall’’, cum ii spun eu, foarte anii’70, este su-per-ba! O puteti vedea, alaturi de celelalte piese Flying Sunny Day, pe molecule-f.
**
Intre 30 aprilie si 2 mai avem un regal teatral datorat Festivalului International Shakespeare de la Bucuresti. La Teatrul Odeon – Sala Majestic, Teatrul Bulandra – Sala Liviu Ciulei si la Sala ArCuB vom vedea Hamlet, Romeo si Julieta si Orô De Otelo in viziunea a trei regizori extraordinari: Nikolay Kolyada, Oskaras Koršunovas si Eugenio Barba. Grabiti-va, pentru ca biletele se vand precum croissantele calde de la Rue du Pain. Mai multe detalii gasiti pe site-ul prietenilor de la Odeon ( da, Tamara Susoi este nemaipomenita): www.teatrul-odeon.ro.
***
Prietenii mei Adrian Bojenoiu si Alexandru Niculescu de la Club Electroputere Craiova ne asteapta cu o nou expozitie in spatiul hip oltenesc: Ultima Revolutie Analogica, o Cutie a Memoriei, de maine si pana in 22 mai. Curatori: Stefan Constantinescu, Xandra Popescu. Artisti: Stefan Constantinescu, Peter Forgacs, Zuzanna Janin, Karen Mirza si Brad Butler, Liliana Moro, Deimantas
Narkevicius, Yves Netzhammer. Ca sa nu va rataciti pe drum, adresa exacta este Str. Calea Bucuresti nr. 56, Craiova. Si mai multe detalii gasiti pe site. clubelectroputere.ro.
**
Pentru cei care vor sa vada o expozitie in Bucuresti, Galeria Anca Poterașu ne asteapta cu 7 disparitii, semnata de artistul Calin Dan ( care in prezent locuieste la Amsterdam). Calin este membru fondator al Grupului subREAL (1990) si a participat in trecut la festivaluri internaţionale de film: Osnabrück, Oberhausen, Rotterdam, La Rochelle, la bienale artistice: Bienala de la Venetia, Bienala de la Istanbul, Manifesta 1, Bienala de la Sydney , Bienala de arta contemporana din Praga. Lucrarile sale sunt prezente in muzee si galerii de arta din Europa, SUA si Australia. Ma bucur ca cei de la Corcova sunt parteneri, ii intalnesc mereu pe la astfel de evenimente artistice. Este o expozitie scurta, pana in 31 mai, pentru programari trebuie sa sunati la acest numar: 0744.342.944.
Va doresc un weekend fantastic!
*
***

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

1713
olga tudorachefacem ceva pt dna Olga Tudorache

facem ceva pt dna Olga Tudorache

Dna Olga Tudorache revine pe scena pe 30 aprilie.

e intr-o zi de luni, cind teatrul are – de obicei – liber.

ce-ati zice daca i-am face o surpriza colectiva si anonima? daca i-am umple cabina cu flori, pentru ziua in care are primul spectacol de dupa micul incident medical?

poate nu vom mai putea  cumpara bilete la spectacolul Portretul Doamnei T, de la teatrul de Opereta, dar am putea sa ne aratam recunostinta pentru tot ceea ce a facut pentru noi ca spectatori si bucuria ca se reintoarce in sala, in cel mai frumos mod posibil.

am mecanismul, daca vreti sa va bagati, dati un semn la comentarii (cu adresa de mail la care raspundeti) si ne organizam. :)

sharuiti ideea, cu cit suntem mai multi, cu atit mesajul e mai puternic. nu e vorba doar de a umple o cabina cu flori (asta poate face o singura persoana) , e vorba de gindurile celor multi.

va bagati? multumesc

floriManiere la teatru: florile

Maniere la teatru: florile

o prietena s-a dus ieri la un teatru din centrul capitalei. pentru ca voia sa-si arate simpatia pentru o actrita i-a dus un buchet de flori pe care, la intrare, l-a dat unei plasatoare si a rugat-o sa -l trimita la cabina. plasatoarea s-a uitat lung si n-a vrut decit dupa f f multe insistente.

ei bine, aceasta este cea mai politicoasa forma de a da flori la teatru.

***
la teatru florile se trimit la cabina, inaintea spectacolului, in semn de respect si incredere in performanta actorului pe care-l apreciezi.

florile pe/la scena sunt doar la premiera, dar doar daca ai trimis inainte o alta atentie (un cos cu fructe sau o cutie cu bomboane) la cabine…

***
si eu obisnuiesc sa trimit flori la cabina, asta tocmai pentru ca doamna Mariana Mihut mi-a explicat aceasta regula de politete, dar spre norocul meu nu m-au refuzat niciodata plasatoarele.

regula aceasta de politete a plecat de la britanici (am regasit-o si in cartea autobiografica a lui Judi Dench); de asta avem noi imaginea cabinelor actritelor mari pline cu flori, sampanie si alte delicatese.

in plus e o regula care arata discretie si bun simt: englezii spuneau ca nu dai flori la sfirsitul spectacolului pe scena ca sa te vezi tu, spectatorul; trebuie sa le oferi ca sa onorezi actorul.

as aprecia daca ati sharui aceasta informatie pentru a invata sa fim politicosi la teatru. (da, stiu, unii vorbesc la telefon in timpul spectacolului, dar noi suntem educati)

3323
arcubUn secret prea bine pastrat

Un secret prea bine pastrat

Am ajuns la teatru la Sala ArCub de vreo patru ori in ultima vreme, si de fiecare data am ramas cu parere de rau pentru locurile goale pe care le-am vazut in jurul meu si pentru toti prietenii si toate cunostintele pe care n-am putut sa le aduc in
timp util sa le umple.

“Am crezut ca e doar un proiect de teatru” – mi-au spus unii. Nu, nu e un simplu proiect, e o stagiune intreaga, echilibrata, agreabila, cu actori buni, care joaca cu placere si inspiratie. “Da’ sala e praf” – mi-au spus altii. Sala nu e praf, dimpotriva, e recent renovata, fara fasoane stangaci incropite, functionala, confortabila, cu acustica si vedere bune inclusiv din ultimul rand de la balcon. “Dar n-am gasit bilete pe net” – ba da, rezervarile se fac chiar la ei pe site, biletele se iau de la fata locului, nu e nimic mai simplu. “Dar nu stiu ce joaca” – afli, din nou, de pe site-ul lor, si despre piesele proprii, si despre cele pe care le gazduiesc, cum e cazul spectacolului cu “O noapte furtunoasa”.

Daca invocam logistica, n-avem nici o scuza sa nu ajungem acolo de cate ori se intampla un spectacol de teatru ca un mic miracol. Biletele costa cat cele de la Multiplex si da, exista micul inconvenient ca la teatru chiar trebuie sa ajungi la timp si chiar trebuie sa tii telefonul inchis sau pe silent pe toata durata spectacolului. Dar cu asta ne-am obisnuit deja.

Stagiunea, cum spuneam (pentru ca nu te duci la o sala de teatru doar fiindca ajungi usor acolo) e bogata si pe toate gusturile – de la dramatizari sau piese clasice, la partituri moderne, toate sustinute de o echipa de actori din randul carora poti avea, seara de seara revelatii. Ale mele au fost Cerasela Iosifescu, in “Doua povesti de amor” si “Cina cu prieteni”, trei (sunt trei de fapt) roluri in care puteti sa-i apreciati range-ul greu de ghicit; Vlad Zamfirescu in “Cina cu prieteni “ si “O noapte furtunoasa” (personajul lui a fost declicul care pentru mine a schimbat o abordare clasica a piesei pe care oricum o stiu pe de rost intr- un dialog furtunos cu sala); Silviu Biris in “Doua povesti de amor” si in fracul lui Rica Venturiano.

Tot la ArCub i-am revazut pe scena cu mare bucurie pe Florin Busuioc (care nu este angajat INMH si nu s-a nascut prezentator meteo, ci actor ) si pe Ion Arcudeanu, savuros in textele cehoviene.

Ar fi ceva de spus si despre scenografie – care, desi apartine, evident, mai multor persoane – e cumva unitara: eleganta, sugestiva, economica, asa cum trebuie sa fie.

*

Sorana Savu este specialist in comunicare, senior partner Premium Communication

1247
cucuienfrunteoftat – cucuienfrunte

oftat – cucuienfrunte

aseara am fost la Godot la Cucuienfrunte, o piesa cu Radu Iacoban si Tudor Aaron Istodor , dupa monoloagele lui Eric Bogosian. (stiu ca se joaca de aproape un an si are mare succes, dar nu ajunsesem la ea. )

stiti cum e la Cafe Godot, stai la mese, bei un vin sau un wiskey (eu am baut cafe latte fara cofeina ), te uiti la cei de pe scena mica si simti rasuflarea spectatorilor, la propriu, in ceafa. sau in ureche. pt ca sunt foarte aproape de tine, si ei la mesele lor.

***

aseara in spatele meu era un domn la 40 si ceva de ani, cu gulerul de la camasa rasfrint regulametar peste pulovar, cu alte 3 femei alaturi; poate sotia si fiicele, poate niste prietene.

domnul acesta a ris in hohote toata seara. imi venea sa rid de risul lui, oricum acoperea o parte mare din hohotele salii.

ridea cind baietii  de pe scena faceau glume despre oamenii cu notorietate din politica sau showbiz ( e in deschidere o secventa cu un cosmar al unuia dintre personaje in care Petre Roman se intilneste cu Raluca de la bambi, Elena Udrea cu Madonna ), ridea in hohote la glumele despre batrinete si despre inutilitatea vietii, ridea la trimiterile despre consumerism (“iti cumperi o plasma mai mare cu telecomanda ca sa ai si tu putin control”)… ca toti cei din sala, s-a distrat foarte bine domnul din spatele meu. avea si o sticla de vin pe masa, din care degustau cu voiosie si el, si doamnele. vin roshu.

intr-o secventa in care Tudor Istodor povestea ironic despre relaxarea orgasmica pe care ti-o da banul, pentru ca poti plati orice, in supermaket care – sigur – e magazinul lui Superman, a fost un moment de tacere.

apoi Tudor a zis “ia cardul meu”, sau asa ceva, catre ipotetica vinzatoarea de la casa de marcat din supermarketul lui superman.

si in tacerea aia, care a durat nu mai mult de o secunda, domnul din spatele meu a oftat atit de adinc incit m-am intors sa-l vad cum arata. si sa-i zimbesc.

***

despre oftaturile astea dintre uriasele hohote de ris am sa-mi aduc aminte cind am sa ma gindesc la “cucuienfrunte”. sa va duceti sa vedeti piesa; e un umor dulce amar.

(daca baietii ar fi inregistrat o secventa sa o puna pe youtube, v-as fi si aratat putin din ea:) )

pentru mine a fost o surpriza sa-l vad pe Tudor Istodor atit de relaxat intr-un rol, dar in acelasi timp f intens (stiam numai rolurile lui  din piese clasice ) si sa constat nu doar versatilitatea lui Radu Iacoban, ci si generozitatea: el a tradus textul, a ales monologurile, a avut ideea show-ului, dar partile cele mai mari de text le are Istodor.

P.S. afisul lor e facut cu mult inainte de afisul filmului The Ideas Of March pentru ca l-am gasit inclusiv pt un spectacol din iunie 2011:) adica am verificat sa vad cine a fost primul:))))

1756
radu-beligan-misterul sebastianDl Beligan

Dl Beligan

“Cum am insistat sa aflu cine e autorul acestei piese minunate si stiau ca n-o sa scape de intrebarile mele, mi-au spus ca e un profesor de la Braila, timid, care nu-si doreste sa fie in atentia publicului. Victor Mincu. Evident, m-am suit in tren si m-am dus la Braila, am parcurs toate scolile, cautindu-l pe acest profesor misterios. Pentru ca nu l-am gasit, m-am intors si mai curios la teatru.”

l-am auzit pe Dl Beligan povestind aseara despre curiozitatea sa legata de cine ar fi putut fi autorul piesei Steaua fara nume. (Mihail Sebastian, fiind evreu, era interzis in 1942 cind a scris aceasta piesa, asa ca a folosit un pseudonim pentru a putea fi acceptata de Teatrul Alhambra – actualul Teatru de Opereta)

citeva clipe mai tirziu, Dl Beligan, povestind despre repetitiile spectacolului Steaua fara nume, s-a “incurcat” la pronuntia unui cuvint. se intimpla oricui, inclusiv actorilor, dar domnia sa poticnindu-se in “repre”…”reprez” s-a incruntat, fata i s-a congestionat, si-a dus usor miinile catre piept – a lupta.

ca spectator, nu stiai daca e lupta mintii sale tinere cu trupul/vocea care urmeaza anii din buletin (pentru ca vorbeste mai lent decit in anii trecuti) sau era doar o bilbiiala banala.

a facut apoi o pauza de o secunda si-a spus impecabil: “reprezentatii”.

si-n pauza aceea, in secunda aceea, am putut simti o parte din ambitia uriasa a Dl Beligan.

***

curiozitatea care l-a facut sa se duca multi kilometri cu trenul in cautarea profesorului care scrisese o piesa pe care urma sa o joace si ambitia cu care s-a adunat pentru a rosti cuvintul “reprezentatii”, mi-au parut a fi cheile longevitatii Dlui Beligan.

sa poti sa ramii mereu alert si viu, curios, dar si sa ai ambitia sa-ti impingi limitele (trupului) sunt lucruri pe care le citim in cartile motivationale, dar – credeti-ma – sunt extrem de impresionante cind le vezi la doi pasi de tine, la un domn de 93 de ani.

aceste doua momente din piesa de aseara au facut cit un interviu lung cu domnul Beligan, la care rivneam de multa vreme.

la sfirsit, la aplauze, la a treia tura de intoarcere din culise, cind a ajuns la mijlocul scenei, Dl Beligan si-a dus mina dreapta la buze ca sa trimita un sarut publicului. si gestul acela – cu degetele contorsionate de batrinete si mina tremurinda care urca incet catre buze – mi-a adus lacrimi in ochi.

***
il puteti vedeti pe dl Radu Beligan povestind despre prietenia cu Mihail Sebastian in Misterul Sebastian, la teatrul Odeon alaturi de Marius Manole, Rodica Mandache si Raluca Aprodu.

1738
havel farrowVaclav Havel si Mia Farrow

Vaclav Havel si Mia Farrow

actrita Mia Farrow ii aduce un omagiu discret si elegant lui Vaclav Havel postind via twitter o fotografie personala, insotita de textul: Vaclav and me-Prague 2006 <3 'responsibility'-to family, community, country, human family,r planet & a 'higher order'

noi, intrebindu-l pe Ion Iliescu daca ar fi putut fi precum Havel, mi se pare ca nici macar nu am inteles cum era acest om.

mi se pare ca aspiram la integritatea lui, dar ca nu o intelegem in profunzimea sa si nici n-o sa o atingem niciodata. pt ca suntem dintr-un alt aluat.

1058
amza_pellea_ipuDomnul Amza Pellea

Domnul Amza Pellea

abia astazi, cind am aflat ca e comemorarea de la plecarea sa, mi-am dat seama ca Amza Pellea a murit tinar (52 de ani).

si mi-am mai dat seama ca noi ii spunem pe nume direct, in semn de aparteneta si posesiune, chiar daca e o impolitete… asa ca am decis ca astazi sa scriu altfel

Domnul Amza Pellea
(7 aprilie 1931 – 12 decembrie 1983 )

3914
kira hagiCum ar fi sa fie altfel?

Cum ar fi sa fie altfel?

aseara am fost la teatru cu copii, dar nu pentru copii.
“Cum ar fi sa fie altfel?” la Teatrul Foarte Mic, un proiect Best Talents – scoala de actorie pentru copii si adulti.

piesa in 7 personaje, construita in actul I cu cite un monolog pentru fiecare personaj, iar in actul II cu scene in 2-3 personaje din texte de referinta (D’ale Carnavalului – cu o minunata Mitza Baston, Romeo si Julieta), e o incurajare pentru a experimenta in viata. dar a fost, indirect, un mesaj si pentru cei de pe scena. pentru copii.

***

m-a uimit concentrarea copiilor care au ramas in personajele lor chiar si cind unii spectatori intirziati le treceau prin fata, cum mi-a placut foarte mult “firescul” lor. sa fii firesc pe scena e destul de complicat, oricit ar parea de simplu la prima vedere.

si mi-a mai placut ca stiau foarte exact ce fac, aveau o relaxare a expunerii textului, semn ca trecuse prin ei, il interiorizasera.

atentie! vorbim de copii intre 10 si 16 ani, cu doua exceptii ; o tinara de 20 de ani si un tinar de 21.

au fost minunati toti copiii si as vrea sa-i felicit, dar am o mentiune speciala pentru una dintre fetite: Kira (15 ani)

in actul I a jucat fata nabadaioasa din a X-a care-i joaca pe degete in bar pe tatii colegilor ei, care se confrunta cu profesorii si care spune – uitindu-se aspru in ochii adultilor – “eu sunt colega de banca a fiicei dvs, colega nebuna”

partea asta de monolog cu “colega de banca”, Kira a spus-o uitindu-se in ochii mei, cu hotarire, cu putere si cu obraznicie.

eram in primul rind de spectatori, habar n-am de ce m-a ales pe mine, dar era f f credibila cind isi spunea replicile.
m-am gindit ca are curajul acesta pentru ca e o fata care are incredere in ea, pentru ca stiam ca provine dintr-o familie in casa careia au fost prezente nume mari ale Romaniei.

in actul 2 a fost Julieta, fragila si delicata, o cu totul alta persoana, minunata din nou, dar in alt registru. insa abia la aplauzele de final mi-am dat seama cit de gresit am judecat-o.

la final, Kira nu se uita la nimeni din public, inainta tinindu-se de mina cu colegii ei si cu privirea undeva la picioarele scaunelor din fata, imbujorata si o fragilitate care arata o mare timiditate.
abia atunci am inteles ca ea nu era deloc ca fata fatala care ma confruntase cu forta de pe scena si le-am spus parintilor ei: “aveti o mare problema- aveti o actrita!”

***
Sper din tot sufletul ca tinara Kira Hagi sa faca actorie mai departe, pentru ca am recunoscut in ora aceea de la Teatrul Foarte Mic ceva ce am vazut la multi mari actori: o timiditate teribila in viata reala care se transforma pe scena intr-o forta incredibila.

si mai sper sa aiba puterea sa nu -i asculte pe cei care vor comenta “s-a facut si fata lui Gheorghe Hagi actrita” si sa aiba rabdarea sa -i lase pe toti sa se convinga singuri de talentul ei. si sa munceasca mult, cu disciplina, care stiu ca e parte din viata familiei ei.

peste 10 ani imi doresc foarte mult sa ma duc sa fac un interviu cu Kira Hagi, dupa un premiu mare de interpretare pe care il va fi luat, si sa-i spun: habar n-ai, dar la premiera de la “Cum ar fi sa fie altfel?”, o jumatate de monolog mi-ai spus-o mie. si-am pariat pe tine in seara aia ca o sa fii o mare actrita.

***
Best talents este un proiect facut cu mare suflet de Ileana Raducanu (redactor sef Elle Decoration), proiect care urmareste educarea copiilor si formarea caracterelor lor prin teatru. din seria de copii pe care am vazut-o aseara (si care lucreaza de 2 luni) unul dintre copii – Bogdan Dimache – a jucat deja in filmul lui Tudor Giurgiu, Despre oameni si melci; iar schimbarile in temperamentele copiilor sunt remarcabile: li s-a redus timiditatea, sunt mai sociabili, au performante mai bune la scoala.

profesorul de actorie al copiilor este FILIP RISTOVSKI RISIO, un macedonean mai roman decit multi romani pe care-l vedeti in Mercutio(Romeo & Julieta – teatrul de Opereta). mi-a placut atit de mult cum a lucrat cu copiii si cit de firesti erau, incit ma gindesc sa ma inscriu si eu la cursurile lui (au si grupa de adulti) – n-are cum sa-mi strice ceva firesc si relaxare in conversatiile publice.

***
si da, am verificat: in viata de dincolo de scena, Kira Hagi este foarte timida.
si nu e o intimplare ca am remarcat-o eu. si Cristi China care se afla un rind mai in spate, impreuna cu Alecu – Micul Print de la Odeon – a simtit ca asta mica iese in evidenta dintre toti

Kira Hagi si Luca Nicolaescu in Romeo si Julieta:)

Multumesc frumos Sorana Savu si Ileana Raducanu pentru invitatie

3354
IMG612Comemorarea Dlui Liviu Ciulei

Comemorarea Dlui Liviu Ciulei

chiar daca a fost o atmosfera incarcata de emotii greu de dus, mi-a placut comemorarea de astazi a teatrului Bulandra in memoria dlui Liviu Ciulei.

a fost un eveniment facut si cu suflet , dar si cu bani. si cu bun simt, dar si cu accent pe ego.

toata scena era imbracata in flori albe, iar in foaier erau cale albe asezate discret ca un drum catre scena; au fost produse pentru acest eveniment bannere mari cu imagini cu domnul Ciulei, iar decorul de pe scena – minimalist si foarte fin – a fost foarte bine gindit.

pur si simplu, intrai in teatru, vedeai cit de rafinat erau marcate locurile cu imaginea dlui Ciulei si simteai ca totul a fost facut cu dragoste. ca o mingiiere.

am doua imagini pastrate in minte

*
domnul Rebengiuc stind cu un rind mai in fata fata de doamna Mihut, fiecare pe cont propriu in fata emotiilor amintirilor traite alaturi de dl Ciulei. ca de fiecare data cind au avut de muncit pe scena: pe cont propriu.
dupa ce dl Rebengiuc a tinut un mic discurs, doamna Mihut l-a incurajat cu drag. N-am ascultat si discursul doamnei ( a trebuit sa plec mai devreme), dar am vazut-o cum – in fotoliul din sala – isi recitea emotionata insemnarile scrise de mina pe pagini multe, cu un scris larg si caligrafic.

*
Furia Dlui Pintilie pe neputinta sa de a scrie un discurs despre Dl Ciulei “de o luna in fiecare dimineata si seara scriu piramide de texte si le arunc pentru ca nu-mi plac. n-am stiut niciodata ca am atit de multe lucruri de spus despre Ciulei si …. nu pot. am sa scriu o carte despre el.”

a fost cel mai emotionant moment pt mine, singurul la care lacrimile au luat-o la vale in voie; era atit de mult freamat si furie pe sine, si deznadejde si uimire; si neputinta in dl Pintilie care n-a vrut sa se suie pe scena “sunt prea multe trepte pentru un discurs atit de mic” si care a vorbit uitindu-se undeva in pamint, la baza scaunului pe care-l avea in fata fiind prea suparat pe neputinta sa de a spune cit mai exact ce simte pt Dl Ciulei, ca sa mai priveasca lumea in ochi.


(in imagine dl Ducu Darie, directorul teatrului Bulandra)

si pentru ca the show must go on, de acolo am plecat catre “Un cuplu bizar”, o piesa de la teatru de comedie, un proiect sponsorizat de Ballantine’s, care iata ajuta si teatrul.

1830
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!