Tag : teatru

dna mihutz dl rebengiucuniversalitatea unor oameni

universalitatea unor oameni

Si astazi eu studiez rolul dupa metoda deprinsa in facultate. Incep prin a-l copia de mina, pur si simplu. Apoi analizez fiecare cuvint, fiecare fraza. Asa le aproximez, pe urma le stabilesc importanta, le gasesc ponderea, le imprim intonatiile. Fireste ca in tot acest proces intervin cotrolul regizoral, discutiile cu directorul de scena, binevenitele corectii si corecturi. eu sunt o actrita care are nevoie de regizor si care nu se sfieste sa marturiseasca asta.

***
(dupa decesul Leopoldinei Balanuta care a fost inlocuita in piesa O batista in Dunare, de Raluca Zamfirescu.)

Vreau sa va povestesc ce s-a intimplat la repetitia generala, inaintea de premiera Ralucai. Eram pe scena mare, raluca ne-a spus ca are niste emotii ingrozitoare. Emotii care o termina. Ca a fost la biserica sa se roage pentru sufletul lui Poldi si sa fie ajutata de Dumnezeu si de Poldi ca sa poata face fata rolului. Eram noi trei pe scena – Ileana Stana, Raluca si cu mine – si, pe neasteptate, a aparut un porumbel. Un porumbel in Sala Mare a Teatrului National! Un porumbel care a planat linistit prin sala, s-a asezat dupa aceea pe marginea decorului care era foarte inalt si a ramas acolo. Am inlemnit. Nu stiu pentru cita vreme. Dupa care am continuat (…). Porumbelul a ramas acolo. Sa-ti intre in Sala mare a “nationalului” un porumbel?! Pe unde a facut-o? Ca doar sala aceea nu are nicio iesire directa afara!

***

Din cartea “cu si despre Mariana Mihut”, unde se afla o fotografie pe care o iubesc tare. Uitati-va cu atentie la actualitatea ei; daca n-ati sti personajele din fotografie si rationalul nu v-ar spune ca e o fotografie din anii 80, n-ati spune ca e una actuala? Uitati-va la atitudinea celor doi din fotografie: sunt ca doi studenti de astazi.

dupa ce am vazut fotografia asta in carte, mi-am spus ca trebuie sa fie un semn care arata universalitatea unor oameni, doar ca, obisnuiti cu ei in prezent, nu stim ca vor fi la fel de vii si de potriviti cu timpurile si in viitor.

doamna Mihut si Dl Rebengiuc erau actuali acum 30 de ani, sunt si acum (chiar si in ipostaza de atunci).

2365
buzoianu mihutcu si despre Mariana Mihut

cu si despre Mariana Mihut

putin mai devreme am fost la Bulandra la lansarea cartii Cu si despre Mariana Mihut.

pina sa inceapa vorbitorii, am deschis cartea pe care tocmai mi-o cumparasem si primul lucru pe care l-am citit a fost

“Mi-e foarte greu sa vorbesc despre mine. Mai bine sa te uiti la mine decit sa ma asculti vorbind despre mine“

si chiar asa a fost. ne-am uitat la dinsa, pentru ca a vorbit putin la inceputul ceremoniei, ca sa scape de o parte din emotii.

da, doamna Mihut era emotionata. si frumoasa. si si-a pus tot sufletul in cuvintele “nu credeam ca o sa veniti atit de multi in seara asta”, dupa aceea s-a regrupat si continurat multumind actorilor mari care erau in sala, editorului, autorului cartii – cu gratie de printesa.
am iubit-o pentru emotia si forta din “dar nu credeam ca o sa veniti atit de multi”, dar cel mai mult si mai mult am iubit-o pentru momentele in care o asculta pe Catalina Buzoianu.

doamna Buzoianu avea emotii si, cu virsta, a mai pierdut si dintre amintiri, asa ca a incurcat numele regizorului unuia dintre spectacolele de inceput ale doamnei Mihut(Mihai Dimiu). din stinga sa, doamna Mihut a corectat-o discret si cu multa grija, dar era in gestul domniei sale – care pastra emotia momentului – dorinta de a fi riguros corect orice se rostea.

putin mai tirziu, doamnei Buzoianu i-a cazut ceva din mina si doamna Mihut s-a aplecat grijulie sub masa “las, iau eu”…

era in atitudinea doamnei Mihut si grija si respect pentru virsta doamnei Buzoianu, dar si intelegere si iubire… si pentru citeva clipe, pentru ca isi dorea ca doamna Buzoianu sa treaca cu bine peste momentul speech-ului, parea ca doamna Mihut a uitat de emotiile sale.

in seara asta, am privit-o pe doamna Mariana Mihut, nu personajele sale. iar sala de la Gradina Icoanei era plina de actori, prieteni, spectatori.

*
am autograf pe carte. si ma apuc de citit imediat.

1934
aniversareaNottara La Londra

Nottara La Londra

Teatrul Nottara este in aceste zile la Londra intr-un turneu cu piesa regizata de Vlad Massaci, Aniversarea.

in aceasta dupa amiaza, este chiar o intilnire de seama la care participa un celebru critic de teatru de la The Guardian, John O’Mahony care ii va pune intrebari in fata publicului regizorului Vlad Massaci. the guardian a si scris o cronica despre piesa; nu i-a dat foarte multe stele (2 din 5), dar nici nu i-a displacut.

e minunat insa ca niste actori romani – care acopera generatii diferite – Alexandru Repan, Emil Hossu, Catrinel Dumitrescu, Ion Grosu, Ada Navrot , Dan Bordeianu sunt zilele acestea la Londra cu un spectacol pe una dintre cele mai importante scene culturale europene, Barbican Centre.

1350
coperta mariana mihutMariana Mihut – lansare carte

Mariana Mihut – lansare carte

luni de la ora 18,00 la sala Toma Caragiu a Teatrului Bulandra are loc lansarea catii biografice Cu şi despre Mariana Mihuţ de Mircea Morariu.

Domnul Morariu este cel care a scris si minunata carte despre viata doamnei Gina Patrichi.

*
va invit si va rog tare sa mergem sa o aplaudam pe doamna Mihut la lansarea cartii despre viata domniei sale. sunt sigura ca va fi o carte minunata, ca va acorda autografe si ca vom avea amintiri nepretuite din seara aceea pentru ca timiditatea domniei sale va fi delicioasa in contextul lansarii unei carti in care i se povesteste viata.

dar la fel de bine stiu ca e o onoare pentru noi, spectatorii, sa putem sa celebram un actor astfel, cind este linga noi si poate auzi/ simti recunostinta noastra.

ne vedem luni de la ora 18, la Bulandra. puteti sa aduceti si flori:)

2362
guvnorsteatru britanic, live de acasa

teatru britanic, live de acasa

dupa cum stiti eu am mers in vara asta la Londra ca sa vad 2 spectacole de teatru ( ambele dupa texte de Shakespeare – Furtuna  cu Ralph Fiennes in rolul lui Prospero si Richard al III-le cu Kevin Spacey).

stiu ca la vremea respectiva multi m-au invidiat. dar uite ca si voi puteti avea o experienta asemanatoare, de acasa, dintr-o sala de cinematograf.

The Light Cinema prezinta  Sluga la doi stapani (One Man, Two Guvnors)
Adaptare de Richard Bean dupa Carlo Goldoni

Joi, 15 septembrie 2011,21:00
Durata: 3h

am mai fost la spectacole de la The Light Cinema si trebuie sa va spun ca e o super senzatie. la sfirsitul spectacolului iti vine sa aplauzi, dar stii ca esti intr-o sala de cinematograf, actorii sunt departe si nu te aud… dar pentru ca spectacolul e bun (sper sa fie si acesta, eu am vazut Frankenstein), am trecut peste acest “obstacol” si-am aplaudat ecranul…

pentru ca dincolo, la mii de km erau actorii britanici care jucasera minunat si pe care-i vazusem mai bine decit unii dintre spectatorii din sala: se filmase cu 12 camere, vedeam fiecare sclipire din ochii fiecarui personaj.

asa ca daca vreti sa incercati teatrul britanic nu e nevoie sa mergeti pina la Londra. The Light Cinema. joi. ora 21:00. show-ul e facut in asa fel incit aveti si making of si o excusie prin culise, in prima jumatate de ora, pina incepe spectacolul.

De neratat.

1409
commedia-785850Comedia dell’arte la Undercloud

Comedia dell’arte la Undercloud

Mult public si in aceasta seara la festivalul Undercloud, ceea ce inseamna, cred eu, ca sunt aduse spectacole foarte bune, dar si ca avem public dornic de teatru.

Astazi s-a jucat “Un exercitiu de comedia dell`arte”, un gen de teatru pe care eu nu l-am mai vazut pana acum pe viu. Un spectacol delicos in care se imbina foarte placut improvizatia, actoria si mima, delectand publicul cu o poveste plina de umor si energie, despre iubirea sincera a doi tineri venetieni, Prudenzia (Raluca Aprodu) si Cintyio (Andrei Hutuleac). Dragostea lor e pusa in dificultate de nenumarate ori, insa fara succes, de diavolul simpatic interpretat de Stefan Lupu, mai intervine si El Purcinella care-l slujeste pe capitanul rus Akaki si un amuzant Arlechino, un pierde vara vesel si jucaus.

M-au uimit pe de-o parte usurinta acestor tineri, inca studenti la actorie in anul 3, de a improviza si a interpreta o scena de slow-motion, si pe de alta parte viziunea regizorului Tudor Lucanu de a introduce mici pasaje din reclamele TV actuale, una chiar a sponsorului principal al festivalului care a starnit ropote de ras si aplauze.

La recomandarea lui Chris Simion, directorul festivalului, am luat-o la spectacol si pe fiica mea de 9 ani, dar nu mi-am putut inchipui ca va rade atat de mult si ca la sfarsitul piesei ma va pune sa ma interesez unde se va mai juca pentru ca ea mai vrea sa o vada inca o data!

Si uite asa s-a mai terminat o zi in care teatrul m-a coplesit cu stari emotionale care mai de care mai diferite.

*
corespondenta de Ioana Tugearu.
mai puteti vedea piese din festivalul de teatru independent de orice Undercloud, la Muse, pe Lipscani, pina simbata, inclusiv…
dati click pe foto ca sa vedeti programul

4368
4Magie pe scena Undercloud

Magie pe scena Undercloud

In seara asta am vazut ce nu mai vazusem niciodata: un show de magie! Si nu orice fel de magie, ci un spectacol interactiv si captivant, care m-a facut sa ma simt ca un copil.

Cand am intrat in sala si am vazut recuzita specifica unui show de iluzionism am fost un pic circumspecta. Nu prea ma vedeam amatoare de trucuri si giumbuslucuri. Ce greseala!

Cristina Strecopitov este o prezenta fascinanta pe scena. Timp de o ora, a reusit sa isi lase publicul cu gura cascata (la propriu). Si pe mine alaturi de ei, bineinteles. Am stat foarte aproape de scena si eram in permanenta cu ochii pe mainile ei, poate-poate vad o miscare gresita, o ezitare. Nimic! Dupa primele doua trucuri eram deja acaparata.

Actrita-magician (de altfel printre primele femei-magician din Romania) si-a construit One woman magic show, sub indrumarea lui Andrei Teasca, imbinand elemente teatrale cu trucuri de magie. Multe dintre momente se bazeaza pe participarea publicului si iluziile, fie ca sunt cu sfori, carti de joc, lame de ras, fie ca sunt din categoria mentalism si predictii, au uimit pe toata lumea din sala, mai ales pe cei alesi aleatoriu din public, ca ajutoare.

Pe scurt, a fost o seara relaxanta la festivalul Undercloud, o seara in care am vazut copii si adulti cu ochii mari de uimire si cu zambete largi pe fete.

*
corespondenta de Lucia Grosu. Festivalul de teatru Underground se desfasoara la Muse, pe Lipscani, pina pe 9 septembrie.

2142
Amalia 1undercloud ziua 3, corespondenta Amalia respira adinc

undercloud ziua 3, corespondenta Amalia respira adinc

Amalia respira adanc
Aseara am vazut la festivalul Undercloud spectacolul Amalia respira adanc. Stiam ca e o piesa pe care trebuie sa o vad, auzisem numai cuvinte de lauda despre ea si actrita Cristina Casian, insa nu o prinsesem in stagiune. Asa ca am mers.

Amalia… e un one woman-show care lasa urme adanci in mintea si, mai ales, inima spectatorului. Cu cateva zile in urma defineam teatrului ca fiind atunci cand stii ca personajul de pe scena iti vorbeste numai tie si simti ca inima iti bate pe dinafara. Asa s-a intamplat aseara la Amalia.

M-am simtit expusa, personajul imi vorbea mie despre o parte din mine. Eram eu, mica si naiva, mandra nevoie-mare de cravata mea rosie de pionier, cantand cat ma tineau plamanii cantece patriotice comuniste. Nu din convingere, ci doar din placerea de a canta.

Apoi, am vazut-o pe Amalia crescand in epoca de aur, suferind de foame si cautand prin tomberoane. Si nu mai eram eu, Lucia-cand-era-mica, ci Amalia la adolescenta si apoi la tinerete. Chiar daca povestea ei nu mai era cea pe care o traisem eu (eu fiind dintre cei care la Revolutie mai erau copii), am continuat sa ma simt Amalia si sa ma identific cu personajul.
Ea mi-a povestit despre Romania mirosind a transpiratie si spray Mozaic (singurul de pe piata), despre nechezol si tacamuri, despre perchezitii si arestari ale Securitatii, despre calcarea in picioare a spiritului prin umilinte repetate.

Am aflat ca singura modalitate de a te ridica din mocirla de zi cu zi este sa respiri adanc, adanc si sa te lasi prinsa in respiratie ca mai apoi sa te ridici usor de la pamant catre un Rai si un Dumnezeu interzise de partid, alaturi de psihanaliza, cola si libertate.

Am vazut-o pe Amalia la maturitate, curatand toaletele din aeroport si sperand sa isi revada fratele fugit din tara de mult timp. “Nu vreau sa mor inainte sa ma trezesc din visul asta care e viata mea!” spune ea. Caci ce poate fi o viata plina de durere si suferinta, decat un vis urat?
Si iat-o pe Amalia la portile Raiului unde maman se inaltase tot respirand adanc. E iar Amalia-mica, exuberanta, fericita sa isi revada familia iubita, oamenii carora le crescusera aripi de inger.
Chiar, cum ar fi daca viata ar dura cat o respiratie?

*
corespondenta de Lucia Grosu. Festivalul de teatru independent de orice, Undercloud, se desfasoara la Muse, pe Lipscani pina pe 9 septembrie.

1637
327106_245006962206207_245005065539730_727442_1045443_oUndercloud – corespondente ziua 2 (part 2)

Undercloud – corespondente ziua 2 (part 2)

Cum m-am lasat de gandit. Mic tratat pentru intelectualii epuizati.

Spectacolul este povestea tulburatoarea a zilelor noastre. Textul, adaptat dupa romanul lui Hannes Stein, este o satira a prezentului in care ne zbatem. Anca Sigartau si 1Q Sapro dau viata unor personaje care incearca sa convinga publicul, intr-o maniera usor interactiva, sa se lase de gandit.
Piesa se structureaza in 3 parti: argumentare, exercitii practice si concluzii. Din argumentele care sustin renuntarea la activitatile intelectuale ar fi: gandirea iti distruge sansa la o cariera, gandirea insingureaza, duce la plictiseala si in final rapeste tot misterul vietii.
Textul spumos si jocul entuziast al celor doi actori au contribuit la crearea unei atmosfere calde si prietenoase in sala de spectacol. Relatia nascuta intre actori si public e remarcabila.
Jocurile de cuvinte, improvizatia si replicile memorabile (“Femeile frumoase si destepte au mari sanse sa ramana singure!”) construiesc un spectacol in esenta tragic-comic. Autorul ne indeamna sa avem mintea goala si inima plina. Gandirea nu duce la nimic bun, “Jos intelectualitate!”, striga cele doua personaje.
La ce bun sa gandesti intr-o lume in care se pare ca doar superficialul are success? Mai bine iti speli mintile cu droguri si esti fericit.
Dupa o incursiune comica in ceea ce numim drama existentei noastre, piesa ne impinge incet catre marginea prapastiei, catre masuri extreme, catre disperare si deznadejde. Fie te implici si iti asumi nefericirea care poate sa te puna la pamant, fie renunti la gandit si traiesti in ignoranta si nepasare. ”Alegerea este a voastra”, spun personajele la final.

Cada cu picioare

El si Ea.Si o cada. Doar ca El (Cristi Balint) si Ea (Stefana Samfira) intruchipeaza cate 5 personaje fiecare.
Spectacol amuzant si foarte bine receptat de publicul festivalului, Cada cu picioare este un tur de forta actoricesc. Desi piesa, scrisa de Werner Trieschmann si regizata de Florin Zamfirescu, prezinta publicului 10 personaje care se perinda pe scena, fiecare cu personalitatea sa,in final Cada…e o poveste despre singuratate si cautarea implinirii in doi.
Am fost foarte impresionata de rapiditatea cu care cei doi actori au trebuit sa isi schimbe mastile. Odata cu modificarea unui obiect din costumatie, care dureaza mai putin de un minut, Cristi Balint si Stefana Samfira schimbau radical tipologia personajului.
Ca spectator, m-am surprins asteptand cu nerabdare urmatoarea masca, urmatorul personaj. Am ras cu pofta, textul fiind de un umor remarcabil. Dintre replici imi amintesc una memorabila: “Era un frig! Daca stranutai pe-un hamster il ciuruiai cu gloante de gheata!”.

*
Corespondenta de la festivalul de teatru independent de orice, Undercloud, de Lucia Grosu. festivalul se desfasoara la Muse, pe Lipscani, un bilet costa 30 ron

1499
UNDERCLOUD 2011_ ProgramUndercloud, corespondenta ziua 2

Undercloud, corespondenta ziua 2

Cada cu picioare

Oamenii ajung sa cumpere lucruri de care nu au nevoie pentru a impresiona sexul opus sau …pentru a-i uita. Dupa ce se depart incearca sa scape de toate amintirile. Asa ajung Scott si Olivia sa scoata la vanzare o cada cu trei picioare.
Olivia, o tanara singura si retrasa care se simte bine in linistea apartamentului sau intunecat,racoros si vechi, este invadata de potentiali cumparatori ai cazii, fiecare interesat mai mult de persoana fetei decat de obiectul scos la vanzare:
-un priceput meserias, bun la toate, insistent si posesiv
-Angus “erou scotian”, tanar regizor de videoclipuri si dependent de pastile convins ca omul este facut din karma si sange
-tatal tanarului, un obsedat sexual cu trei sotii la activ si nenumarati amante, care ar achizitiona cada daca iubita si-o doreste
-un maseur cu alte orientari sexuale care stie tot ce se intampla prin vecini, si….
-Scott, un tanar singur, normal si placut….interesat de cada, dar si in cautarea iubirii.
Atunci cand relatia lor scartaie si se despart, este randul lui Scott sa scoata cada la vanzare si sa scape de amintirile ce s-au strans de-a lungul relatiei lor si apar interesate mai intai
– o antrenoare de baschet dornica de o partida de sex cu palidul Scott
– Maria, o tanara iubitoare de inmormantari si tot ce implica acestea, imbracata permanent in negru pt ca nu se stie niciodata cand moare cineva si…sa fie pregatita
-o alcoolica care aduce karma pozitiva
-Gertude, vanzatoarea de vechituri, si…
-Olivia, fata draguta si timda interesata de cada dar si de un partener de apartament.
O poveste amuzanta in care toata lumea este in cautarea iubirii…

Toate personajele feminine sunt interpretate de Stefana Zamfira, toate personajele masculine sunt interpretate de Cristi Balint.

*
corespondenta de la festivalul de teatru independent de orice, Underground, de Ioana Tugearu.

click pe foto si puteti vedea toate piesele din program. festivalul se desfasoara la Muse, pe Lipscani, un bilet costa 30 ron

1530
theatre1sa scriem un ebook despre teatru

sa scriem un ebook despre teatru

De ce joaca actorii in teatrele independente?

V-ati intrebat vreodata?

Unii o fac pentru ca in teatrele lor nu sunt distribuiti in roluri care sa le exploateze abilitatile; altii o fac pentru ca in teatrele in care sunt angajati nu sunt distribuiti deloc; unii o fac pentru ca vor sa experimenteze si un alt gen de abordare a publicului; altii pentru ca doar acolo, in circiumi mai speciale, sau in teatre mici, sau in spatii care sunt orice – magazine, bulevarde etc –, pot sa vorbeasca.

Dar toti actorii fac teatru in companiile independente pentru ca-si iubesc meseria. Sigur ca tremura de emotie la fiecare aparitie (ne-a povestit minunat Marius Manole pe blogul lui ), sigur ca primesc bani putini, sigur ca le e greu sa joace cind in dreapta se ciocnesc halbele de bere, dar… ei se bucura pentru fiecare sansa de a juca. Si daca observa in sala oameni care uita de bere sau de vorba si privesc transpusi la/in ei, seara aia e o victorie mare.

*

Cu ocazia festivalului de teatru independent (de orice) – UNDERCLOUD – va propun sa le aratam actorilor cit de mult ne bucura pe noi, spectatorii, pasiunea lor de a juca.

Spuneti o definitie personala a teatrului sau a actorului pe hashtag-ul #undercloud pe twitter, le voi aduna pe toate intr-un ebook s!mpa pe care-l vom trimite tuturor actorilor din festival.

Si tuturor actorilor care ne-au bucurat vreodata. Va fi o multumire publica, colectiva pentru munca si talentul lor.

Hai! E momentul sa spunem si noi cit de mult ne bucura ei, actorii, si cum n-am putea trai fara emotiile pe care ni le dau.
*
Ca sa fim cit mai eficienti, am sa va rog sa faceti cunoscut celor care va citesc aceasta initiativa: un ebook despre emotiile pe care ni le-au adus actorii si teatrul, definitii personale ale teatrului, realizat din statusuri de twitter. Si hashtag-ul #undercloud.

Apoi, evident sa scrieti despre emotiile voastre pe twitter.

Multumesc frumos.

*
Undercloud – Festival de teatru independent de orice – incepe miine 29 august si se incheie pe 10 septembrie. Toata spectacolele au loc la Muse, in centrul vechi, biletele costa 30 ron. Programul spectacolelor l-am postat aici.

1627
327106_245006962206207_245005065539730_727442_1045443_oSimpa si Undercloud

Simpa si Undercloud

Vrei sa te intilnesti (in locul meu) cu niste actori simpa?

Anul acesta festivalul de teatru independent Undercloud are o semnificatie speciala pentru mine. De fapt, de anul asta incolo, va avea mereu o semnificatie speciala pt mine.

Va fi pentru totdeauna “primul eveniment cultural la care S!MPA a fost partener oficial”, alaturi de nume mari ca VODAFONE, Ministerul Culturii sau revista ELLE.

Va dati seama ce inseamna asta? Pe linga bucuria mea imensa ca sunt pusa alaturi de nume asa de mari, de luni mergem cu totii la teatru. Sunt piese in festival in care joaca prieteni de-ai mei, sunt alte piese pe care nu le-am vazut dar vreau foarte mult sa le vad si sunt citeva pe care le stiu si le iubesc tare (“Amalia respira adinc” TREBUIE vazuta. TREBUIE!)

*
Festivalul se suprapune (4 zile) peste excursia mea in Anglia ( tot in interes de teatru, Richard III-lea cu Kevin Spacey), asa ca am nevoie de ajutoare. Mare mare nevoie.
Caut 2 reporteri speciali care sa mearga la teatru in locul meu si sa scrie, ca special guest pe blogul meu

Regula de inscriere e simpla: daca ai blog scrie pe blogul tau de ce vrei sa mergi la Undercloud ca reporter special (vei avea acces si la actorii din distributie pentru interviuri) si pune un link aici.
Daca n-ai blog, scrie pe Facebook de ce vrei la festivalul de teatru independent si tag-uieste-ma.
Miine la prinz alegem corespondentii:)

*
Iata programul, e f simpa, tre sa mergem! toate piesele se joaca la Muse, in Centrul Vechi. sunt bilete putine, deci trebuie cumparate din timp. costul unui bilet 25 ron 30 ron.

P.S. festivalul e plin de premiere pentru lumea 2.0, o piesa care se va juca pe Facebook, plus un ebook s!mpa ( in care veti scrie voi), dar despre astea miine.

4200
rodicamandache11Dorulet

Dorulet

ieri am gasit la carturesti Visul unei nopti de iarna, piesa lui Tudor Musatescu cu Rodica Mandache si Florin Piersic.

m-am uitat azi noapte cu o mare bucurie la piesa.
am marele noroc sa o stiu pe doamna Mandache si sa ne fi intilnit (nu atit de) des (pe cit ar trebui) in ultimii ani. stiu povesti minunate despre teatru de la dinsa, unele chiar despre spectacolul asta.
stiu povesti despre spectacolele in care joaca acum (chiar vineri am vazut-o alaturi de Marius Manole in Marea iubire a lui Sebastian, la Godot… si-am avut placerea si onoarea, impreuna cu Ana si Raluca, sa o conducem acasa si sa mai povestim povesti despre teatru), dar niciodata nu am vazut-o pe doamna Mandache ca in piesa asta. Ca in “Doruletz”, cum se numeste personajul sau. ( niciun gest, nicio privire, nicio inflexiune a vocii )

asa ca am furat de pe ecran, cu printscreen, citeva imagini din piesa:)

anul trecut, mi-a povestit despre cum a schimbat-o piesa asta. am cautat prin arhive si-am gasit fragmentul de text.

Crede ca intâlnirea cu inteligenta lui Florin Piersic in „Visul unei nopti de iarna” a modelat-o ca actrita.
„Florin Piersic nu e ca restul oamenilor. De actori nici nu mai vorbesc. E din alt aluat. I-a placut atât de tare rolul meu incât venea si repeta pentru mine, nu pentru el. Regizorul era un coleg de-al meu, Dan Necsulea. La prima repetitie, ne-am dus la National, eu, Florin, regizorul si am deschis textul. Citeam si imi placea de mine, stiam ce grozava sunt si ce talentata. Si Florin a zis: «Uite despre ce e vorba. Rodica e o actrita foarte colorata, ca si mine de altfel. Acum noi trebuie sa ne chinuim sa-i scoatem tot ce ne-a aratat aici ca sa ajungem la ea. Ala-i rolul.» Pesemne ca alta actrita ar fi spus «vezi-ti de treaba». Astea sunt caderi de sus, dar eu reactionam bine si-am lucrat minunat cu el.“
La aniversarea a 50 de ani de cariera ai lui Florin Piersic, s-a spus ca i-a facut cea mai frumoasa urare. Intre multele amintiri si snoave de pe platourile de filmare povestite de partenerele lui de de-a lungului timpului, Rodica Mandache i-a urat „Sa nu fii singur”.

*
alte doua lucruri minunate pe care mi le-a spus doamna Mandache

„E la fel de greu de suportat o lauda ca si o injuratura. E aceeasi carare. Nu e usor de primit. Dar asta nu inseamna ca nu le depozitezi undeva, unde te intâlnesti cu ele si le scoti din când in când. Si pe unele, si pe celelalte.”

„Dupa fiecare rol extraordinar sa nu-ti inchipui ca esti placat undeva pe un piedestal si de acolo te ia toata lumea. Nu. Succesul tine cât tine rolul ala. Atât. Si daca intr-o zi ti se umfla maseaua, nu mai tine nici cât rolul ala.”

*
daca-si doreste cineva sa vada piesa, va dau cu drag DVD-ul, lasati la comentarii un semn:)

4657
IMG_4821Mariana Mihut si timiditatea

Mariana Mihut si timiditatea

Se spune ca actorii sunt foarte timizi, iar scena e singura lor cale de eliberare. Ati declarat în repetate randuri ca sunteti timida. E adevarat?

“E prima data cand aud ca si alti actori sunt timizi. Eu am vazut niste impertinenti”, rade Mariana Mihut. “Nu stiu, nu cred ca e o teorie care sa se confirme in realitate. Dar in ce ma priveste, chiar trebuie sa-mi inving timiditatea”.

Felul Marianei Mihut de a acorda interviuri rar, foarte rar, a devenit proverbial. Cind se facuse ora pentru interviul nostru , la 11 fix, niciun minut mai devreme, intr-o dimineata de Festival Anonimul, in Delta, a incuiat silentios usa casutei din lemn in care era cazata. Purta o palarie din paie, la git o esarfa si pasea masurat, ca pisicile.

“Buna dimineata, draga mea”. Ochii, de un verde vioi, straluceau.

Avea un amestec de caldura si curaj, barbia dreapta, de parca atunci ar fi coborit de pe scena, din Lear – un rol care ii e foarte drag –, dupa un tur de forta fulminant.

Cum stateam fata in fata, Mariana Mihut a povestit despre timiditate. A lasat sa se vada, autoironic si onest, ca si marii actori sunt vulnerabili, stiind ca se poate invata din asta.

“De cele mai multe ori, in tinerete – nu stiu cum e la varsta asta, daca m-am schimbat –, paream pur si simplu idioata din cauza timiditatii. Eram cineva care nu-si gaseste vorbele, care se balbaie şi se-nroseste, face pete pe gat. Ce poti sa crezi despre un asemenea om, care si-a ales si sa fie actor, decat ca este idiot?”.

Data viitoare cind o voi vedea pe scena, locul de putere suprema, unde c-o singura replica iti poate taia respiratia, o sa ma gandesc la zambetul care insotea marturisirea asta.

“Timizii nu sunt tampiti, sunt numai timizi”.

*
Ana Maria Onisei este jurnalist, scrie pentru Adevarul , Dilema

1959
calwith u

with u

el: in seara asta, si tu si eu suntem singuri. haide sa cinam impreuna.
ea: si credeti ca o sa fim mai multi daca o sa fim amindoi?

tatal: femeia se hraneste cu poezie cind e fata, cind e nevasta tre sa-i dai proza

*

dintr-o piesa de teatru (romaneasca) pe care am vazut-o acum pe dvd… aproape ca v-as da un premiu daca stiti despre ce e vorba

cintecelul l-am furat la sfirsitul vizionarii de la Alex Traila ( dada, fix domnul care s-a pozat cu Angelina Jolie, dar acum are asa de multa treaba incit i se par ani distanta de la pozele alea)

“gluma e singurul lucru serios, gluma si saracia…”

tot din piesa …

miine detalii despre piesa cu print screen cu secvente sa vedeti minunatie de actori romani in tinerete.

2098
floriinterviurile lui Manole. Marius Manole

interviurile lui Manole. Marius Manole

am avut placerea si onoarea sa citesc in avanpremiera interviul pe care Marius Manole i l-a luat actritei Ana Ioana Macaria.
si l-am invidiat putin.

e acolo o intimitate pe care un jurnalist n-ar putea sa o obtina usor in raport cu intervievatul lui; Marius si Ioana vorbesc aceeasi limba, cind el intreaba despre cit de greu i-a fost cind ea n-a jucat, ea stie exact ca poate sa raspunda relaxat pentru ca el intelege…

MM: A fost greu inceputul la repetitii? Cum e, dupa trei ani de zile, sa repeti din nou?
A-I M: E foarte greu. In primul rand ca imi era frica de toti, simteam ca mi-am pierdut exercitiul.
IT: Asta am vrut sa intreb in legatura cu trei ani, ca in timpul asta simti ca pierzi ceva sau chiar…
MM: Si chiar cred ca pierzi, realmente pierzi
A-I M: Da si nu. Simti ca pierzi, daca esti cat de cat treaz, lucid. Iti dai seama ca pierzi si, de fapt, ce e ingrozitor dupa aia, cand te intorci, e ca incerci sa fii in forma si de ce iti doresti mai mult, de-aia te blochezi mai tare cumva.
IT: Asa e. Dar pe de alta parte nu te reincarci, in timpul asta cat faceai exercitii sau chiar aveai timp sa faci altceva, nu te-ai reincarcat sau ceva?
A-I M: M-am tinut vie. Dar nu m-am reincarcat. Pentru ca nu erau spectacole, nu ajungeam la o finalitate. Astea mi-au folosit mult mai tarziu si mai degraba pentru film, e adevarat, decat pentru teatru. Pentru ca in teatru totusi daca nu esti pe scena, daca nu mai simti publicul, capeti frica de a gresi, pierzi siguranta de sine.

puteti citi integral interviul pe blogul lui Manole

inainte de a citi interviul asta descoperisem calitatea lui Marius de a fi bun reporter; la Anonimul in doar citeva secunde a gasit un unghi pentru o posibila poveste pe care sa o relateze de acolo, iar – putin mai tirziu- cind cu excursia cu avionul, a esentializat intr-o singura propozitie caracterul doamnei Mihut, din gestul de a zbura prima cu avionul.

Marius a promis ca va face o serie de interviuri cu actori si regizori pentru blogul lui si sper din suflet sa faca pt ca e f bun la asta… cum ziceam l-am invidiat.

1342
gaggio montanofirenze – fotografii din telefon

firenze – fotografii din telefon

pentru trei zile am fost intr-un press trip Philips la fabrica unde se fac expresoarele Philips Saeco

citeste aici despre inovatii pentru o ceasca de cafea

am facut desigur ceva foto cu telefonul, lucruri care m-au impresionat sau mi-au placut.

*
acasa.
as putea locui in casa asta, e f aproape de gaggio montano, satucul cu 5100 de locuitori in care se produc anual peste 1 milion de expresoare Philips Saeco pentru case de pe tot globul.

*

as putea lua micul dejun aici, in fiecare dimineata.
tot gaggio montano, o curticica:)

*
un restaurant, in florenta

*
domnul de mai jos sta pe o bancutza de piatra de la Palatul Familiei Di Medici. Vorbeste la telefon, rezolvindu-si cine stie ce probleme zilnice, in timp ce se odihneste putin. pe vremuri, daca ar fi stat pe bancutza asta ar fi insemnat ca votul lui merge la familia Di Medici. asa isi aratau oficialii sustinerea politica, pe bancutze de piata, la poarta palatului.

*
fotografia de mai jos are o poveste a ei… e surprinsa dintr-o cafenea din piata minunata unde e statuia lui David, in Florenta. in dreapta mea era un bloc maricel, care parea nelocuit. pina cind a inceput ceva activitate.
mai intii a aparut la fereasta tinara blonda. era constienta ca atrage privirile; isi aseza parul catre spate, se alinta.
peste citeva clipe, un etaj mai jos a aparut si domnul. si-a tras un scaun, s-a asezat si a inceput sa priveasca statuia lui David care era la citiva metri de el.
erau ca intr-o piesa de teatru.
dupa citeva clipe au disparut amindoi.

*

de cind am inceput sa scriu postul asta si sa caut fotografiile in telefon, mi-am adus aminte de cintecelul de mai jos, pe care l-am si ascultat pe repeat pina acum… enjoy it:)

fotografii mai serioase si mai frumoase, din care sa si vedeti ceva despre florenta si bologna, gasiti la colegii mei de calatorie Bogdan Petre si Alex Radescu

3455
dosaredespre succes

despre succes

uitati-va la aceasta fotografie.

pare ceva banal. niste dosare pe un birou, ca in orice loc de munca.

ok, mai uitati-va o data la ea gindindu-va ca intre pagini sunt sperantele a 6 orase din spania pentru a fi capitala culturala europeana. cu tot ceea ce implica: turism, bani, influenta culturala.

adaugati la aceste informatii, faptul ca e vorba de anul 2016! si ca dosarele astea se afla pe un birou din romania.

mai exact din sibiu, din teatrul Radu Stanca din sibiu, de la etajul 1, intr-o camera larga cu fotolii de piele maro inchis.
fotolii care au fost martorii unor discutii cu oameni a caror nume intimideaza.

*
dosarele se afla in biroul dl Constantin Chiriac, directorul Teatrului Radu Stanca si directorul Festivalului International de Teatru de la Sibiu.
dinsul trebuie sa decida, impreuna cu alti oameni de cultura din alte tari, care oras va fi capitala culturala europeana in 2016.
orasele din dosarele din foto sunt Cordoba, Zaragoza, Las Palmas (intreaga regiune Gran Canaria), Burgos, San Sebastián, Segovia. pentru acelasi proiect va mai primi dosare din partea oraselor poloneze Vroslav, Gdansk, Katovice, Varsovia si Lublin.
ca sa dea un “verdict” corect va trebui sa le citeasca atent, apoi sa si viziteze toate aceste orase pentru a fi sigur ca au capacitatea de a face fatza unui asemenea proiect.

*
fotografia asta cu dosarele e despre succes.
despre perfectionism, planning, munca grea si perseverenta.

*
uneori ma gindesc ca asta e raspunsul pentru care Festivalul de teatru de la Sibiu bate la scor mare oricare alt festival de profil din Romania.
am sa va arat curind o lista impresionanta de comitete si comitii internationale din care face parte directorul festivalului de teatru de la sibiu, activitate care-i permite nu doar acces la informatiile despre cele mai importante spectacole din lume sau persoanele care le realizeaza, ci si continuitatea de a fi in mijlcoul evenimentelor.
ceea ce, din pacate, nu se mai intimpla cu selectionerul festivalului national de teatru :(
dar asta e alta poveste.

cum spuneam: fotografia cu dosarele e despre succes.

2696
chirila o-lume-pe-dosTudor Chirila fata in fata cu Iarina Demian

Tudor Chirila fata in fata cu Iarina Demian

text aparut in Tabu, martie 2010.

Prolog.
În care se explică de ce se înțeleg atât de bine pe scenă (și în afara ei) Tudor Chirilă și Iarina Demian.

Iarina Demian: Între doi oameni care au și relație de sânge, dar și profesională, pot fi N situații limită, dar nu există trădare. Si în profesia asta a noastra, în special, sunt foarte mulți trădători. Ai nevoie să știi că cineva lângă tine trage alături de tine chiar dacă te cerți la disperare. Oamenii inteligenți ajung la concluzia că un lucru e mai bun decât altul și disputa se încheie, dar nu se trădează. Între noi nu mai e vorba de mamă, tată, fiu, văr. E vorba de o echipă care are o bază ca asta.

Actul 1
În care Tudor Chirilă își construiește rolul dirijorului din “Preludiu și Liebestod”, prima din cele 3 piese. Pe muzica lui Wagner pentru Tristan și Isolda.

Tudor Chirilă: Foarte mult m-am chinuit cu rolul ăsta. În primul rând emoțional, pentru că am simțit niște lucruri în comun din viata mea cu personajul ăsta. Åži te sperie când e vorba să te joci pe tine.
Apoi tehnic. E vorba de un dirijor. N-am putut să mă urc pe scenă și să fac pantomimă. Am studiat un dirijor care mi-a placut foarte mult, Mariss Jansons, care a venit in festivalul Enescu chiar cu Wagner – Tristan și Isolda.
A fost un semn. Bun. Noi repetam, eram la lectura textului în care se vorbea de Wagner și în festival a venit exact asta.

Iarina: Am avut niște emoții imense când am mers la concert.

Tudor: Am luat înregistrarea de la TVR de la camera care a stat chiar pe dirijor. L-am studiat seri la rind. Calculatorul meu e plin de însemnări despre gestică (“desface brațele”, “arcuiește mâna”), dar și de metafore care să dea substanță gesturilor (“învăluiește o femeie pe după gât”). O parte din ele se află și în caietul program. Åži când l-am învățat destul de bine, am putut să aduc gesturi din mine sau din personaj. Nu mai era o corporalitate mimetică, era una filtrată. Dar a fost foarte greu să ajung la asta. La un moment dat nu mă mai ocupam decât de “dirijat”.

Iarina: Aici a fost conflictul dintre noi.

Tudor: Un conflict mare. Da.

Iarina: Făcea prea mult. Mult prea mult.

Tudor: Dar eu știam asta. Åži explicam: “Fac mult acum ca să am de unde topi mai târziu.” Cu rolul eram destul de înainte la un moment dat, după aia am rămas în urmă și am devenit “dirijor”. Au fost două chestii până s-au unit: dirijorul ca și corporalitate, și dirijorul ca și minte. Åži a mai fost ceva foarte greu: să nu cânți vorbele când vorbești pe muzică.
Cu asta s-a luptat foarte mult regizorul din mama: “Tu trebuie să te lupti cu Wagner. Să fii un contrapunct la muzica lui.” S-a luptat cu toată lumea pe chestia asta.

Iarina: La un moment dat nici nu mai juca. Dar eu am înțeles foarte bine că întâi trebuie să învețe să dirijeze ca să se liniștească. Pe de altă parte, trecea timpul și era tot cu gestica amplă de dirijor. Åži treceam prin toate stările posibile. Dar până la urma totul a fost foarte bine.

Tudor: Rolul s-a salvat în ultimele 5 -6 repetiții.

Iarina: A fost un moment foarte greu pentru mine, nu ți l-am spus niciodată. Totul a ieșit foarte bine până la secvența în care rememorează dirijorul o partidă de sex, la Milano.

Tudor: Da, îmi tot venea să cânt vorbele.

Iarina: Era ceva în-gro-zi-tor. Åži mă gândeam “Doamne, ce să fac?”

Tudor: Mi-a ieșit într-un final, dar cred că am mai lucrat pe rol și după primele spectacole, după ce am văzut și reacția publicului.

Iarina: Tudor e încăpăținat, dar are inteligența scenică de a pricepe că e mai bine ceva decât altceva. După o dispută, vorbește inteligența scenică din el. Nu mă întâlnesc foarte des cu actori inteligenți pe scenă.

Tudor: Zic NU din prima, după care e un proces foarte lung până la DA, desi știu că e posibil să fie bine, că nimeni nu-ți vrea răul. Nici mama ta, nici un regizor. Dar, la mine, NU vine și din faptul că merg foarte mult pe instinct, în prima fază a formării unui rol. Åžtiu că instinctul nu e tot timpul corect, dar tind să-l cred. Iar acasă mă mai gândesc “Hmm…Bine, hai”. Dar acum sunt un instrument mult mai bun decât în urmă cu câțiva ani. N-am mai negat chiar așa de mult. Cred că vine odată cu vârsta.

Actul 2
În care Iarina Demian se reîntoarce la actorie, ca o datorie de onoare față de sine. Si în care fiul, Tudor Chirilă, e oglinda în care își construiește rolul.

Iarina: Foarte greu am luat decizia de a mă întoarce ca actriță. Mereu îmi spuneam “O să joc eu sau cine va fi. Sau poate o să găsim o dublură”. Mă ascundeam. E foarte greu pentru că, dacă tu montezi un spectacol, trebuie să ai o oglindă și ca să joci. Dar, am reusit.

Tudor: E greu să te regizezi pe tine.

Iarina: Da. Nu te poți vedea. Am mai avut experiența asta cu prima mea piesă din 2000. Un Kopit. Îi mai trimiteam în sală, pe Dorina Chiriac, pe Tudor, care jucau. A fost greu, dar până la urmă criticii au spus că e incredibil ce a ieșit.
Aici nu am foarte mult text, sunt doar în ultima piesă, dar și-așa mi-e foarte greu pentru că nu pot să îmi mai văd spectacolul. Stau în spate acolo și tremur, ascultându-i .

Tudor: Pot să vorbesc eu mai mult despre lucrul ei cu sine, pentru personaj.

Iarina: Tudor a trecut printr-o experiență foarte ciudată și drăguță în același timp, alături de mine, cu piesa asta. El juca, dar nu mai putea să fie atent la avea de făcut. Era atât de speriat că eu sunt acolo și că trebuie să revin la teatru. Åži ce-o să fac eu.

Tudor: Eram spectator. Mă uitam la rolul ei.

Iarina: Da, era Tudor Chirilă, nu un personaj îmbrăcat în travesti. E într-un moment al celei de-a treia piese, când poartă hainele soției lui. Din când în când oprea repetiția și zicea: “Haide domnule, mai fă o dată.” Se ducea în sală și se uita. A stat acolo și a făcut pe regizorul o vreme. Si ne certam.
“Tudor, eu nu pot să fiu așa vulgară cum crezi tu că trebuie să fie personajul. Vulgaritatea mea ține de altă zonă.”
“Da, poate că ai dreptate, dar aici ți-am spus să faci așa”, zicea încăpățânat și eu îl lăsam până se liniștea.

Tudor: Orice rol când se naște are niște momente când actorul merge bine în direcțiile alea. Momentele respective sunt fixate ca la alpinism; sunt piloane care te ajută să urci mai departe. Si nu toate nuanțele sunt fixate bine într-un rol de la început. Iar ea ce prindea, nu mai făcea câteodată și eu mă enervam. “Dar ai făcut bine aici, fă așa și fă așa.”
Era o diferență de viziune. Eu o vedeam pe babă –personajul ei – puțin mai mitocancă. Iar ea a adus mult mai multe nuanțe. Ce e mișto acum la personaj e că nu mai ai unde să-l încadrezi. E un amestec între Vivienne Westwood cu o instalatoare, sunt mai mulți nebuni într-unul singur.

Iarina: Ceea ce e foarte frumos aici, și eu am înțeles foarte bine, e că Tudor a suferit în momentele alea ca totul să iasă perfect. Dar era atât de dur! Åži eu mă gândeam “Doamne Dumnezeule, dacă el ar repeta cu actorii n-ar putea să ducă piesa la capăt niciodată”.

Tudor: Eu încercam să ajut…Mă simțeam cumva vinovat pentru că am insistat destul de mult să se întoarcă pe scenă și nu cred că ea regretă acum. Cred că îmi mulțumește. A spus cândva un lucru foarte frumos care e o sinteză a meseriei noastre: “Actorul este iubit, regizorul este respectat.”

Iarina: Pentru că am simțit asta pe pielea mea. În momentul în care ai terminat spectacolul ca regizor, nu mai ai nicio participare. Eu în mod special, Tudor e martor aici, am fost la toate reprezentațiile spectacolelor pe care le-am montat.

Tudor: Nu uiți la Avatar cu gândul că l-a facut James Cameron. Åži nici după ce se termină filmul nu te gândești foarte mult la meritul lui, cât te gândești la meritul echipei. Dar până la urmă e meritul omului care adună toată lumea. Asta se neagă regizorilor cumva.

Iarina: E mai mult de atât. Regizorul a jucat pentru toată lumea, a gândit pentru toată lumea, a construit pentru toată lumea. El creează personaje. El vede persoajele înainte să le vadă actorul și începe să-i dea, să-i dăruiască de toate.

Tudor: Inspiră pe toată lumea. Dar, vorba dirijorului din piesă, “Acolo sus ești foarte singur”. Regizorul e foarte singur, nu e atât de iubit.

Epilog
În care se explică o altă față a succesului lor.

Iarina: Eu am mai spus-o: de când sunt liberă, sunt fericită. Am pus spectacole la Teatrul de comedie, dar și cu fundația mea și-am pus ce am vrut. Åži pentru asta mă simt liberă. chiar dacă ne-am chinuit groaznic.

Spectacolul “O lume pe dos” se joacă la Teatrul de Comedie din București

2177
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!