Tag : toma caragiu

toma caragiuaseara, la Undercloud…

aseara, la Undercloud…

aseara la piesa XXL din festivalul de teatru independent Undercloud, m-am asezat linga o tinara foarte simpatica.

avea in brate cartea asta cu Toma Caragiu .

– de unde aveti cartea? cum ati facut rost de ea pentru ca eu cind am citit-o am alergat prin trei biblioteci.
– ati scris pe blog despre ea si eu am cautat-o la anticariate, am luat-o de la universitate…

n-am mai apucat sa ne conversam ca a inceput piesa, dar …

stiu ca in cele din urma vei citi asta, te rog lasa-mi un mesaj sa te localizez:)

multumesc

824
draa olteanu matei gina patrichio comoara emotionanta

o comoara emotionanta

am descoperit via pagina de facebook a lui Andi Vasluianu o comoara emotionanta

ii apartine doamnei Liliana Jinca : aproape 250 fotografii din istoria teatrului, adunate cu grija.

am vrut sa aleg citeva (max 5) fotografii si sa va trimit la album , dar nu ma mai puteam opri. asa ca n-am ajuns pina la sfirsitul albumului la momentul la care scriu, voi continua dupa ce postez

minunati-va, emotionati-va; sigur o sa vi se faca dor de mers la teatru.

margareta pislaru, stefan iordache

dorina lazar, stefan mihailescu braila

mariana buruiana

draga olteanu matei, gina patrichi

leopoldina balanuta

valeria seciu, stefan sileanu

victor rebengiuc, toma caragiu, florian pittis

lucia sturza bulandra

GASITI INTREGUL ALBUM AICI. MULTUMIM FRUMOS DOAMNA JINCA PENTRU CA FACETI PUBLICA ARHIVA DVS

1982
bendeac1El, Mihai Bendeac, cum e?

El, Mihai Bendeac, cum e?

iunie 2012.

La 16 ani, Mihai Bendeac isi imagina cum va avea telefon mobil, o masina decapotabila si se va opri intr-o statie de autobuz ca sa-si ia tigari. Acolo va fi EA – fata care nu-i raspunsese la iubirea marturisita cu o jucarie de plus, in clasa IX-a – si-l va privi lung, oftind. El urma sa-i zimbeasca mindru, sa se urce in masina si sa demareze in tromba. „Strict pentru acest moment voiam sa devin avocat si citeam carti de procedura penala. Nu simteam niciun fel de chemare pentru aceasta meserie. Deci atit de nebun eram.”

M-am intilnit cu Bendeac la sfirsitul lunii mai intr-un restaurant din centrul capitalei; el venise cu masina decapotabila (un Opel GT galben) si, in mina in care tinea tigarile, avea un Iphone. Era imbracat cu un tricou rosu si o pereche de jeans si n-avea nimic in atitudine prin care sa atraga atentia. M-a rugat sa mergem la o masa care era mai indepartata de geam, ferita de privirile trecatorilor. Astazi, chiar daca nu-l mai intereseaza fata din liceu, si-a atins tinta parcurgind un alt drum. Ghidat de Toma Caragiu.

In zilele adolescentei plina de ginduri catre profesii diverse (antrenor de fotbal, jurnalist sportiv), tata i-a dat sa citeasca „O carte despre Toma Caragiu” si in citeva ore i s-a deschis accesul la o noua lume. „De atunci am inceput sa colind librariile si anticariatele, tirgurile de carte. Vinam cronici ale unor spectacole din anii 60-70, o luam strict ca eveniment istoric: s-a montat piesa cutare si cutare. Si-acum pot sa-ti mai spun montari. Mai aveam un coleg in clasa cu care ma luptam in ani si piese. Ne zicea cineva ‘Napasta!’ si incepeam sa spunem. Pierdea cine se oprea primul. Ajunsesem la dementa cu treaba asta.”

In noaptea in care a citit cartea despre Toma Caragiu a luat decizia ca se va face actor – „Faceam pipi cind am avut revelatia“. Ca sa-i gaseasca un profesor cu care sa se pregateasca, mama, Emilia, a vorbit cu singura persoana pe care o stiau din lumea teatrului: vinzatoarea de la casa de bilete de la Comedie. Asa a ajuns la George Ivascu caruia, desi avea emotii mari, i l-a imitat de la prima intilnire pe Toma Caragiu.

O vreme, in camera lui, unde isi petrecea ore in sir studiind, a semnat pe un caiet ca si cum ar fi dat autografe, pagini intregi de exercitii ale unei semnaturi care isi pastreaza linia si astazi. „Nu numai ca scriam, dar – in imaginatia mea – si socializam: ma ridicam in picioare, faceam cu mina unor oameni care erau adunati, imi construiam tot momentul respectiv.”

In seara afisarii rezultatelor la UNATC s-a dus insotit de parinti. In drum spre casa, in Opelul Astra alb al familiei, Mihai statea in spate. Cind au ajuns in fata blocului, doar el si mama au coborit. Tatal si-a lasat capul pe volan.

– Ce are? Ce-a patit?, a intrebat-o pe mama.

Dan Bendeac plingea. Se opusese cel mai mult ca Mihai sa se faca actor – „nu e o meserie din care sa poti trai”, spunea -, chiar il amenintase ca-l va lega cu lantul de calorifer ca sa nu dea examen. Insa el ii daruise cartea care ii schimbase viata. Si nu se astepta ca fiul lui sa fie printre primii.

***

Cind Mihai Bendeac a intrat in restaurant, chelnerii au inceput sa susoteasca. La masa din spate doi domni, imbracati la costum cu laptopurile deschise si prinzul alaturi, si-au intrerupt lucrul ca sa-l scaneze cu privirea. „Eu vreau succesul in actorie, nu caut notorietatea in meserie cu orice pret”, a spus citeva minute mai tirziu, in timpul interviului; nu remarcase rumoarea pe care o provocase.

In 6 ani a trecut de la studentul cu o promitatoare cariera in teatru dramatic (cu un rol principal in Richard III-lea) la tinarul care pleca frustrat de la castingurile Media Pro fiind convins ca e mai bun decit toti desi era refuzat constant, pentru ca mai apoi sa devina cel care da autografe asa cum exersase in adolescenta. Chiar daca a jucat in film inca din primul an ca student (Milionari de week end) si-a facut roluri grele in Teatrul de Comedie (alaturi de George Ivascu – „Doi tineri din Verona” sau de Stefan Banica Jr – „A douasprezecea noapte” ), Bendeac n-a avut o viata usoara.

Obsedat de o cariera pe care nu si-o putea satisface si la care muncea sustinut (la 18 ani a creat un program tv pe care l-a trimis la OTV, fara sa primeasca vreodata raspuns), cind i s-a oferit sansa „Mondenii” si-a pus toata energia in succesul proiectului: a creat personaje noi, a scris textele, le-a interpretat. Dar a plecat si-a luat-o de la zero, pe cont propriu, cind a fost dezamagit de directia in care show-ul ajunsese: avea scenaristi noi si i se reprosau lui nereusitele.

De fapt, cind a plecat de la „Mondenii”, a luat-o de la minus 100. S-a dus la Antena 1, incercind sa se joace cu publicul Divertis, in decorul lor, cu un program similar, fiind prea ocupat sa tina emisiunea in viata ca sa se mai gindeasca ca oamenii voiau sa-l vada pe el, nu un inlocuitor. „A fost cel mai prost an profesional din viata mea. Imi vine sa-mi dau cu pumnii in cap. Din punctul meu de vedere, faptul ca nu mi s-a intrerupt acolo cariera in tv a fost un miracol.”

In cifre, sezoanele lui de „Mondenii”, plus cele cu „In Puii mei”, dincolo de audientele uriase, arata asa: 1200 de scenarii, mii de ore de lucru pentru crearea si filmarea lor, plus un deadline infernal in fiecare saptamina. Si un singur gind: „nu ai voie sa nu-ti vina ideea”. In tot acest timp a continuat sa studieze nopti intregi care sunt nisele comediei, cum se diferentiaza comicii mari ai lumii – texte, tehnici, gesturi -, sa joace in spectacole de teatru in Bucuresti la Comedie, Metropolis sau la Palatul Copiilor, dar si in teatrele din tara, in turnee. Sa joace in Supravietuitorul si Poker, filmele lui Sergiu Nicolaescu, si sa vada alte citeva sute de filme.

„Niciodata nu vei putea sa fii in televiziune asa cum esti pe scena. E o diferenta uriasa intre cel de pe scena si cel de pe tv,” i-au spus prietenii, asa ca acum renunta la tot ce a creat in televiziune, se arunca in gol, fara plasa de siguranta, ca sa faca ceea ce crede ca e cel mai potrivit pentru el in acest moment: teatru. In stil mare, live la tv, in prime time simbata seara. Vrea sa aduca pe ecran teatrul de comedie de alta data in ritmul si limbajul tinerilor de astazi.

„Artistii mari sunt artistii imitabili. Asta e altul dintre motivele pentru care am decis sa renunt la show-urile gen ‘In puii mei’ si iau serios meseria mea de actor de teatru, de film, de seriale. Nimeni nu stie care este stilul meu ca artist; in afara de cei care au fost la teatru, poate. El, Mihai Bendeac, cum e?”

***

– Nu mai mincati? Gata?, i-a zis chelnerul uitindu-se la farfuria pe care ramasese mai mult de jumatate din friptura pe care Mihai si-o comandase cum ajunsese in restaurant. Era 3 si jumatate dupa amiaza si, intre intrebari si multe tigari, incerca sa pacalesca si prinzul.

– Nu stiam ca imi puneti doua, nu mai pot, i-a zimbit celui pe a carui fata se vedea curiozitatea de a privi de aproape pe cineva de la tv.

Dupa ce masa a fost debarasata in comentariile alintate ale chelnerului care sustinea ca ar fi trebuit sa manince mai mult, Bendeac mi-a spus complice:

– Nu era buna.

– Si de ce nu i-ai spus asta ca sa-i transmita bucatarului?

– Ei, lasa. Am mincat odata la Dan Chisu o friptura de vita atit de bine preparata incit o taiai cu furculita. Dar era carnea bine aleasa.

Mihai Bendeac e politicos.

In afara ecranului si a iesirilor marcate in revistele de scandal, Mihai Bendeac e un singuratic, iar cind nu e cu cineva de care sa se agate in gesturi si priviri, e timid. „De asta m-am apucat de fumat: imi da un gest. Cind sunt foarte multe priviri asupra ta intr-un spatiu si esti singur, e ciudat… In primul rind trebuie sa te controlezi la fiecare gest pe care-l faci, apoi te simti tu penibil ca nu esti relaxat. Mi-e foarte greu sa fiu singur in situatiile astea. Stii ca daca esti in mall si iti intra chilotii in cur, pina iesi nu-i mai scoti. Asta e…”

Mihai Bendeac e un tinar caruia nu-i place sa fie accesibil. Poate e urma lasata de timiditate in viata lui de celebritate sau poate e dorinta de control. De asta foloseste Facebook pentru a transmite mesaje publicului sau (peste 85.000 de fani), dar comenteaza foarte rar la reactiile lor. Nu merge la mondenitati pentru ca nu vrea sa fie asociat cu cei in care nu crede, dar nu se mai supara daca revistele de scandal il fotografiaza iesind beat dintr-un club sau alaturi de vreo tinara. „E mai bine sa apar singur – ‘s-a dus el la mare si a plecat cu 100 de femei’; dar nu am fost eu si cu Ogica.”

Mihai Bendeac e obsedat de curatenie. Locuieste cu chirie, undeva pe linga Unirii, intr-un apartament cu scara interioara, a carui baie e cit garsoniera in care a stat inainte. Baia e un element important pentru ca petrece 30 – 45 de minute pentru un dus. De fiecare data se spala in aceeasi ordine: mai intii piciorul sting, apoi cel drept, mina stinga, mina dreapta. Urmeaza abdomenul, spatele, zona intima. Dupa care o ia de la capat, in aceeasi ordine. Apoi dintii, urechile. In timp ce face dus, cinta. Si se gindeste la textele pe care le are de scris sau, mai nou, la proiectul pe care vrea sa-l inceapa.

Mihai Bendeac e un nebun (in cel mai bun sens al cuvintului) care se chinuie ingrozitor pe sine pentru a se depasi in fiecare zi. De aici insomnii, depresii si… pastile. E un workaholic care nu stie sa opreasca ritmul si, chiar si cind e in vacanta, mintea sa lucreaza pentru a-si atinge obiectivul in cariera. E ceva adesea intilnit la oamenii care au, dupa reperele sociale, succes: „Depresia apare in momente de liniste, cind n-am treaba. Am umblat de multe ori cu o foaie de hirtie. Hai sa spun aici lucrurile bune din viata mea – umpleam doua foi! Acum lucrurile rele – aveam unul sau doua. Am incercat sa o iau rational, dar tot nu ieseam din depresie.”

Mihai Bendeac e printre personalitatile publice care au fost asociate cu ideea de homosexualitate, poate pentru ca a dus pe ecran primul personaj gay din divertismentul romanesc, si ar putea fi oricind un luptator activ pentru drepturile omului. „De ce n-am negat niciodata vehement ca sunt gay? Am prieteni care sunt gay; cum as aparea eu in fata lor daca as iesi inainte public sa spun: ‘cum sa fiu eu gay?!’ Ca si cum treaba asta ar fi ceva rau. Eu stiu ca Dumnezeu inseamna iubire. Cu ce pacatuiesc doi barbati care iubesc in comparatie cu un preot la care te duci cu un copil mort la nastere si-ti spune ‘imi pare rau nu pot sa-l ingrop, e pagin’? Copilul ori e un dar de la Dumnezeu, ori e pagin. Adica ce vine de la Dumnezeu inca nu e sfint, dar din momentul in care trece prin cadelnita e ok?!”

Mihai Bendeac e fratele mare care-l pune pe mezin in situatii grele ca sa-l ajute sa se maturizeze. Ca atunci cind Andrei, fratele cu 17 ani mai mic, n-a mai vrut sa mearga la meditatiile la matematica spunind ca poate sa obtina singur media 8. Au avut o discutie ca-ntre barbati.

– Te uiti in ochii mei si decizi daca renunti la meditatii. Nu numai ca renunti, dar in timpul ala poti sa faci ce vrei tu: te duci afara la baschet, te joci fotbal pe calculator. Nu te intreaba nimeni nimic; de fapt, nu te mai intreaba nimeni nimic pina la sfirsitul semestrului. Nici de teme, nici nimic.

Pustiul a fost ferm si orgolios pe pozitii:

– Nu voi avea sub media 8.

Andrei a incheiat anul cu media 9, fara meditatii, dar, atunci, imediat dupa discutie, si-a rugat mama sa nu-l anunte pe profesor, ca sa vada mai intii daca se descurca singur. Avea de respectat o promisiune.

***

Mihai Bendeac e cel care a renuntat la tot pentru a-si indeplini visul: sa devina unul dintre cei mai mari actori ai Romaniei. Ca atunci cind a iesit dintr-o relatie de un an si jumatate dupa o discutie de 30 de secunde. Era prima lui relatie serioasa (cea mai lunga din tot ce a trait) si o iubea foarte mult pe Maria, pe atunci studenta la Comunicare. Incepuse facultatea, avea repetitii multe, juca si la Teatru de Comedie si, intr-o dimineata, la cafea, Maria i-a spus:

– Nu ti se pare ca avem mai putin timp liber pentru noi doi?

– Adica?

– Nu ti se pare ca teatrul si repetitiile iti ocupa cam mult timp?

S-a ridicat de la masa, si-a sunat mama sa vina sa-i ia bagajele, si-a pus hainele in doua trolere si in 15 minute era plecat. Acea intrebare a fost semnalul ca nu poate da totul – 100% – in doua locuri: acasa si la munca. In acele 30 de secunde a ales pentru totdeauna. Si-n timp ce suferea dupa despartire isi spunea: „Eu merit ce-i mai bun in aceasta meserie, pentru ca am demonstrat acum ca nimic – nici ceea ce iubesc cel mai mult – nimic nu ma poate face sa ma dau deoparte din drumul pe care eu mi l-am ales.”

Acesta e cel mai bun exemplu care arata ca Bendeac isi va duce visul mai departe pentru ca are incapatinarea de a face doar ceea ce e mai bun pentru el. Si nu-i va pasa de cum il judeca ceilalti colegi de breasla: va merge pe drumul pe care si l-a stabilit, incercind sa fie tot mai bun.

In vara asta si-a investit toate economiile intr-un cabinet de stomatologie – No Pain Center – pe care-l va administra mama sa, asa ca daca nu-i iese proiectul cu teatru tv live se va intoarce ca actor angajat cu salariu minim pe economie. A mai luat-o de la zero, nu-i e teama de asta si nu o sa faca compromisuri pentru ca isi construieste cariera cu un respect imens pentru ceea ce inseamna showbiz, dar si cu o intelegere profunda a generatiei care a crescut cu MTV.

Doar ca diferenta intre Bendeac de azi si cel de acum 10 ani nu e doar in ceea ce a acumulat ca actor sau notorietate, ci si in prietenii pe care si i-a facut pe drum. Ca Dan Mihaescu.

Era la „Mondenii”, cauta un scenarist cind l-a intilnit prima data, dar stia totul despre el si-l iubea de multa vreme: ii citise povestile in cartea cu Toma Caragiu. Mihaescu a scris celebrele cuplete cu „Sopirla” sau „Asa-i in tenis” si l-a legat de Caragiu o prietenie construita in zeci de ani de colaborari, o prietenie petceluita de un mesaj scris pe staniolul unui pachet de Dunhill: „Daca posteritatea se va întreba cine a fost cel mai iubit dintre prietenii mei, te rog sa fii amabil, sa arati hirtia aceasta. T.Caragiu”.

La prima intilnire, acasa la Mihaescu, au purtat o conversatie rece despre o posibila colaborare. Asta pina cind Bendeac a cerut, politicos, sa vada mesajul scris de Toma Caragiu si, desi era incredibil de emotionat, a avut nevoie de doar citeva secunde ca sa ridice glasul.

– Dar cum de tineti lucrul asta asa, intr-o carte oarecare?! E o chestie istorica. Se poate rataci oricind cartea! Puneti-o intr-o rama. Sau dati-o la un muzeu!

O saptamina mai tirziu cind Bendeac s-a intors ca sa inceapa colaborarea, autograful lui Toma Caragiu era intr-o rama, pe un perete.

E un schimb minunat intre ei pentru ca fiecare ii da celuilalt acces la o lume noua. Mihaescu ii spune povesti despre tineretile tumultuoase ale celor mai importanti autori de cuplete si ale actorilor anilor 60-70-80. Bendeac i-a facut lui Dan Mihaescu o rubrica pe blogul lui pentru ca generatia MTV sa-l cunoasca si, dincolo de colaborarea cu el, il ajuta oricind are ocazia. „In momentul asta, nenea Dan este exact pe acelasi palier emotional cu bunicii mei. Am o grija fata de el… Poate si prin prisma ca acea carte m-a determinat sa fac ceea ce fac, am simtit ca este de datoria mea ca eu sa-l ajut pe acest om.”

Coincidenta face ca acum, cind isi ia din nou cu totul viata in miini si porneste de la capat, sa se intoarca – la fel ca in adolescenta – la vremurile de demult ale teatrului si divertismentului romanesc: a primit de la Dan Mihaescu textele tuturor productiilor de televiziune la care acesta a lucrat, originalul cupletelor spuse de Toma Caragiu, Dem Radulescu. O comoara cu o valoare emotionala imensa pe care Mihai Bendeac o cerceteaza fila cu fila – dintr-un maldar imens – zi si noapte.

Se va incarca de acolo cu parte din energia pe care lumea i-o considera nebunie: intrasingenta fata de ceea ce inseamna a fi performer indiferent de virsta si va spune si mai patimas „showbiz-ul nu e azil de caritate. Nu ma intereseaza ce maninca oamenii din industrie daca nu-si fac treaba bine. Cel care plateste bilet ca sa ne vada e important.”

***

S-a oferit sa ma duca acasa cu masina dupa ce-am terminat interviul. Am intrat in panica: nu era bine nici sa accept, dar nici nu se cuvenea sa-l refuz.
– Mi-e frica sa nu apar in revistele de scandal.

Am ezitat stiind ca in masina lui eram expusa tuturor privirilor. A-nceput sa rida, in timp ce-si cauta cheile.
– De asta nu pot sa fiu sigur.

Pe drum am insistat asupra obsesiei pentru perfectiune, sugerindu-i ca pune prea multa presiune pe el si ca isi face cumva rau.

– Dar tu crezi ca se poate altfel? Eu nu cred ca poti sa reusesti altfel. N-as suporta sa-i dezamagesc, mi-a replicat calm, tehnic ca si cum n-ar fi vorbit despre el.

– Dar si daca gresesti o data e uman; cei care te plac, o sa te placa oricum.

– Uita-te la Bute: era un erou si acum, dupa 14 minute de meci, il uraste toata lumea.

– Si n-ai putea sa traiesti stiind ca nu te iubesc oamenii? Nu e mai important ce stii tu sa faci? Si cum stii ca esti?

A oftat. Eram la stop si un domn, din dreapta, se uita la masina lui spectaculoasa.

– Asa cum ma stiu, un esec mare ma poate duce catre sinucidere. Dar nu ma gindesc la asta pentru ca e datoria mea sa nu dezamagesc. Daca ala la circ se leaga la ochi in fiecare seara si da cu cutitele la doi milimetri de nevasta-sa si nu greseste, inseamna ca se poate. Daca Esca e perfecta in fiecare seara, inseamna ca se poate. E de datoria mea sa descopar acel sistem prin care sa nu mai fac greseli.”

Apoi, si-a coborit vocea, care-a devenit calda, ca si cum ar fi vorbit doar pentru el, fara vreun jurnalist prin preajma.

„Aveam cam 8 ani cind am fost la Teatrul de Comedie – mama si tata m-au luat la spectacole de pe la 3 ani – si s-a intimplat sa avem bilete in primul rind. A fost un moment in care actorii se certau pentru o punga cu bani pe care au aruncat-o in sus. O moneda a cazut printre scinduri si-a inceput sa o ia la vale catre sala. Niciun spectator nu se mai uita la moneda aia, doar eu o vedeam cum vine – ca intr-un relanti. Imi tineam respiratia: se rostogolea o data si inca o data, apropiindu-se tot mai mult de marginea scenei. A cazut la picioarele mele. N-am ridicat-o, am asteptat pauza. Si cind am luat-o in mina… tin minte si acum senzatia… era ca si cum atingeam ceva magic. Era ceva ce coborise de pe scena.”

A zis „magic” in soapta, iar „scena” ca si cum era cel mai important lucru din lume. Si-a schimbat brusc discutia; „Unde la Universitate stai?”

Am coborit din masina gindindu-ma la cine e, de fapt, Mihai Bendeac. Poate ca se regaseste cel mai bine in cuvintele lui Ion Baiesu din „O carte despre Toma Caragiu”:

„Era in el ceva diabolic, o intelegere chinuitor de lucida a tragicomediei umane. Cuceritor in societate, nu avea genul zglobiu al simpaticilor de profesie. Spiritual, nu glumet, malitios, nu zeflemist, depista cu un instinct exceptional ridicolul, derizoriul si nu era confortabil sa intre cineva in raza laser a umorului sau. In viata, ca si pe scena, nu i se potriveau termeni ca nostim, amuzant, agreabil. (…) facea teatru cu aceeasi inversunare generoasa pe care o punea, cred, si-n iubire. Fiindca era, de fapt, un mare sentimental.”

Doar ca Bendeac e (la) prezent.

P.S. Filmul lui preferat, din toate timpurile, e La vita e bella.

fotografii Antena 1 si din arhiva personala Mihai Bendeac

toma caragiuToma Caragiu – secvente

Toma Caragiu – secvente

citesc “O carte despre Toma Caragiu” (editura Meridiane, 1985), documentare pentru un interviu si, ca de fiecare data cind ma documentez pentru un articol, mi se pare ca interviul de baza e doar un pretext ca sa ajung pe noi cai/ catre noi carti/ noi oameni/ noi directii de intelegere a meseriilor care tin de arta si care ma fascineaza pe mine ca jurnalist.

iata citeva secvente din carte :

*
Sosind in zorii zilei la teatru, spre a face focul si a matura, femeia de serviciu il gaseste stind la birou, precupat sa rezolve maldarul de hirtii cu situatii, rapoarte, grafice, memorii, referate, cereri, prpopuneri. cronici… Inchizind cu grija usa cabinetlui, spre a nu-l deranja, batrina spune ” Da, doamne, sa nu moara niciodata!”

(era in 1953, cind Toma Caragiu era directorul teatrului de la Ploiesti la 28! de ani)

*
Ai devenit repede vedeta, nu-i asa?
Toma Caragiu: nu mai repede decit Radu Beligan sau Florin Piersic! Dar publicul ma cunostea din “de Pretore”, care obtinuse succes la Bucuresti si care _ la cererea telespectatorilor _ s-a transmis de trei ori la tv.

Cum ai reusit?
T C: Profesorul meu, Victor Ion Popa, spunea ca desavirsirea actorului se face jucind. Mult. Si la Ploiesti am jucat mult. Eu care sunt un inhibat, un timid si in general un om singuratic, retras, deseori sfios, alteori brutal, aveam nevoie sa joc mult. Victor Ion Popa ma sfatuise sa ma duc oriunde si sa joc orice. Chiar director de teatru fiind, duceam tava sau spuneam doua trei cuvinte dintr-o piesa.

*

Sunt fericit ca am ales teatrul, alminteri nu m-as fi putut exprima si nu-mi pot imagina cum m-as fi facut util in alta profesiune.

(Toma Caragiu la 40 de ani)

*
Apareti rar la televiziune; rar, dar durabil pentru noi, telespectatorii; textele pe care le interpretati par intotdeauna bune.

TC: Textele sunt pretextul initial! Ele, o data primite de mine si acceptate, intra intr-o re-fabricare a lor. Eu niciodata nu spun un text in conditia lui initiala: numai daca e foarte bun! Nu emit pretentii stupide; textul se re-lucreaza, tinundu-se seama de propunerile mele vis a vis de finisarea lui. Si uneori asta dureaza citeva luni.”

( nota mea. ce inseamna instictul de mare actor, astazi il stim mai bine pentru aceste aparitii – rare – de la tv, dar pt ca a tinut la standard-ul lor si nu a facut compromisuri, imaginea sa e foarte sus)

*
Filmul mi-a pus probleme speciale. Ca spectator, in sala, am fost uimit de cite ori am gresit intr-un film. trebuie un antrenament si o tehnica speciala, pe care eu am invatat-o cu Iulian Mihu. Se cere evitarea excesului de teatralizare.

* **

Citind cartea m-am gindit ca instinctul lui Toma Caragiu i-a spus cumva ca va muri tinar; asta tre sa fie explicatia pentru care a muncit ca un nebun toata viata lui, fara pauze facind roluri si roluri, in teatru, film, tv sau radio. ca sa recupereze si pentru timpul pe care nu l-a mai trait.

1930
brindusa niroromance destepte part 1: Brindusa Niro

romance destepte part 1: Brindusa Niro

pentru ca tot este 1 decembrie si e in plina desfasurare campania “romanii sunt destepti”, m-am gindit sa va arat niste romance destepte si foarte speciale despre care nu scrie foarte multa lume, romance despre care am scris sau am publicat articole anii trecuti.

citeste despre alte romance destepte si celebre in lume, aici
***

Brândușa Niro, O româncă guru în lumea modei la New York
februarie 2008

„Ce am acum pe birou? Un laptop Sony Vaio; un CD cu filmul lui François Truffaut ‹‹Day for Night›› (n. red.: ‹‹Noaptea americană››, în traducerea românească) pentru că mă inspiră la ce lucrez acum pentru noul număr de revistă, și am și câteva numere din Daily-ul curent. Mai e aici o poză fabuloasă cu Ana Wintour și Andre Leon Talley (n. red.: icon-uri ale revistei Vogue SUA) care citesc Daily, și altă poză foarte mare a unei alte fete care tocmai a fost aici, australiancă, pe care cred că o vom fotografia pentru numărul viitor. Mai am o poză a lui Toma, mare, foarte frumoasă, ca eternă inspirație, apoi am zeci de alte mici fotografii și bilețele de la designeri, actori, modele, colaboratori de la Michael Kors la Giorgio Armani, cu ‹‹mulțumesc pentru asta ori pentru aia›› și e drăguț când primești mulțumiri, așa că le păstrezi. Mai am câteva articole. Cam astea sunt în birou.“

Ne-am „întâlnit“ via telefon, și cum tot ceea ce știam despre Brândușa Niro venea din articolele scrise despre ea (de la Vanity Fair până la The New York Times), am vrut să o simt dincolo de descrierile de business. Așa că am pus întrebarea despre cum arată biroul și mi-a plăcut că toate numele mari pe care tocmai le-ați citit au fost rostite fără nici un semn de laudă, cu aceeași tonalitate cu care mi-a povestit începuturile carierei sale extraordinare.

Când ați plecat din țară?

Brândușa Niro: În 1979, în Franța, imediat ce am terminat facultatea. Eu eram studentă la teatru și am făcut câteva filme în România. Am jucat în „Nea Mărin miliardar“ (r. Sergiu Nicolaescu), în „Filip cel bun” (r. Dan Pița) și am mai jucat în „Rătăcire” (r. Alexandru Tatos). La facultate eram colegă cu Mihaela Caracas (care s-a măritat cu Pino Caramitru), cu Mirela Gorea, Mariana Buruiană, Adrian Pintea (am auzit că a murit, îmi pare rău, am jucat cu el mult în școală). și cu splendidul Marcel Iureș. E genial, e ceva de vis acest om.

V-ați mai întâlnit cu el?

M-am întâlnit întâmplător pe stradă, în New York, în timp ce filma „The Peacemaker” cu George Clooney. Pe vremea aia îl cunoșteam bine pe George Clooney, nu era așa de faimos cum este acum, și mă duceam la hotelul Peninsula ca să mă întâlnesc cu niște prieteni comuni. Se filma în zona aia și am dat peste Iureș; n-aveam nicio idee că e în acest film, l-am întâlnit la colțul străzii și mi-a zis «hai să vorbim mai încolo că sunt în cadru». Filmau goana prin New York. Ne-am văzut câteva secunde, dar a fost simpatic, nu ne mai văzuserăm de 10 de ani sau mai mult chiar. și el a rămas complet siderat.

Care a fost primul job în străinătate?

B.N.: În Franța am luat niște cursuri de istoria artei, mă gândeam să fac poate publishing în teatru. M-am gândit că pot ajunge critic de teatru și film. Apoi la Toronto, unde am plecat pentru că așa își dorea primul meu soț, am început să lucrez în publishing. Mi-au dat să scriu un articol pe săptămână, apoi, după trei luni, făceam patru pagini. Am ajuns editor de fashion & beauty. A fost o șansă formidabilă. și după asta am primit job-uri la reviste din Canada, mereu mai mari.

Dar cum ați ajuns la toate astea de la marketing?

B.N.: Când m-am mutat la New York, am primit un job foarte mare la Hugo Boss ca Senior Vice Președinte Global Marketing. Am lucrat cu Richard Avedon, a fost fantastic, o altă mare oportunitate.
Am lucrat cu Sundance Film Institute și Robert Redford de la bun început; noi am fost primii care am sponsorizat Sundance-ul. Eu am fost responsabilă pentru toate astea din partea Hugo Boss.
Am stat acolo opt ani, după care am plecat la Ralph Lauren pentru a dezvolta un proiect mare.
Apoi am primit o ofertă la The New Yorker. M-am dus pentru că devenisem prietenă de-a lungul anilor cu președintele New Yorker-ului de la vremea aia, Tom Florio, care e acum publisher-ul lui Vogue.
El m-a invitat să-l ajut să creeze un mediu interesant pentru publicitarii din fashion & luxury. Am lucrat cu Tina Brown (n. red.: fostul redactor-șef de la Tatler, și fost redactor la Vanity Fair, două dintre cele mai celebre publicații din lume) care era redactor-șef la The New Yorker. Am fost legătura între marketing, bussines, redacție și lumea modei. și în timp ce făceam asta, am vrut să-mi deschid compania mea. Am făcut o companie de Internet care era asemănătoare cu ce fac acum pentru IMG, dar era în ’99, când toată lumea făcea afaceri pe net. Compania a avut succes imediat, se numea Fashion Wire Daily, era ca un Associated Press on line pentru industria modei. Din păcate, după 11 septembrie, a fost complet răvășită.

Cu o idee similară v-ați dus la IMG.

B.N.: M-am gândit cum să creez o companie care să combine și ceea ce făcusem pentru net, dar să fie o conexiune între internet și presă. Căutam un brand solid în ambele platforme. Am ales această companie și le-am propus lor afacerea pentru că sunt proprietarii lui New York Fashion Week și a multor altor Fashion Week din lumea întreagă. Au cea mai mare agenție de modele din lume, IMG MODELS. Mi s-a părut că sinergia e extraordinară pentru că puteam să creez o revistă care are acces la cele mai tari lucruri imediat. știi cât de greu e dacă voi vreți să o puneți pe Giselle pe copertă în shooting-ul propriu. Așteptați imens, dacă nu cumva e aproape imposibil. Doar dacă ești Vogue merge mai repede.
Dar noi avem acces direct la cele mai tari evenimente de modă pentru că suntem publicația exclusivă a New York Fashion Week. Am dezvoltat proiectul și on line, apoi am făcut Fashion Mini care este o revistă pe care o găsești la tarabe, lunară, care, de anul viitor, va avea un Hollywood Mini și Model Mini. Anul trecut în decembrie am cumpărat Tennis Magazine, numărul 2 în America în publicațiile de sport. și i-am refăcut designul, am reorientat revista… a fost un succes imens.

Ați făcut actorie, vă plăceau literele, apoi v-ați dus într-o zonă tehnică. Cum ați făcut switch-ul?

B.N.: Am învățat totul făcând, n-am un master degree în business, masterul meu e în artă teatrală și cinematografică. Însă mi-a folosit tot, fiecare element, spiritul antreprenorial pe care probabil că îl am din familie, de la bunici, combinat cu imensa iubire pentru reviste și
publishing. Când ești redactor șef la o revistă, trebuie să ai 70 de idei și toată credibilitatea pentru ca oamenii tăi să le transforme în realitate. Sigur că e nevoie de mult timp ca să ajungi la fiecare dintre membrii echipei, dar dacă ai o echipă talentată, creativă și care generează efervescență, este incredibil ce lucruri se pot întâmpla.

Cum erați în copilărie?

B.N.: Absolut întotdeauna am fost prima în clasă. N-am avut note mai mici de 10, dar nu în modul ăla în care să stai să studiezi mult. Întotdeauna m-am distrat, ieșeam cu fetele în parc, chiuleam, eram foarte naughty. Dar pe de altă parte, eram întotdeauna foarte atentă în clasă și nu trebuia să-mi petrec foarte mult timp acasă facându-mi lecțiile pentru că foloseam timpul din clasă.
și asta fac și acum, adică sunt foarte concentrată când sunt la birou, nu-mi pierd vremea nicio secundă, dar pot să am o viață personală. și am o viață care îmi place foarte mult.

Vă veți opri cândva?

B.N.: Probabil că o să fac meseria asta toată viața. Pentru că iubesc ce fac, ador. Mă culc seara și mă gândesc: ce minunat, mâine mă duc din nou la muncă! Într-o zi, când voi ieși la pensie, dacă o să mi se întâmple vreodată asta, aș vrea ori să scriu o carte ori să predau, pentru că e foarte important cum să faci să transformi o idee într-o afacere.

Ați cunoscut o mulțime de personalități. E cineva pe care v-ați dorit să-l întâlniți și nu s-a întâmplat încă?

B.N.: Am cunoscut cam pe toată lumea pe care am vrut să o întâlnesc, pentru că nu mi-am dorit niciodată să întâlnesc președinți de stat sau lucruri de genul ăsta. Eu vreau să cunosc scriitori, oameni de artă.

Dar nu ați mai tremura un pic la gândul ca v-ați întâlni cu cineva anume?

B.N.: Gabriel Garcia Marquez. Aș muri să mă întâlnesc cu el, dar mi-e frică. Uneori e mai bine să-ți păstrezi idolii în memorie așa cum ți-i imaginezi.

Regretați că nu aveți copii?

B.N.: Niciodată n-am vrut cu adevărat copii, să spun foarte drept. Îmi plac copiii, dar nu m-am văzut pe mine mamă. Întotdeauna am avut o pasiune pentru libertate absolută și m-a și pasionat foarte tare profesia. și mi-am dat seama că nu poți să le ai pe toate în viață; sau poate poți, dar nu la același nivel. Sunt așa de implicată în ce fac, încât n-ar mai rămâne destul loc. Să-l faci și să-l lași bonei? Nu știu, nu critic asta, poate e bine pentru alții, dar n-aș fi făcut așa ceva. Eu sunt o persoană care se dedică total.

Am vorbit mai mult de o oră, nu doar despre munca sa, ci și despre România, revistele pentru femei de aici, despre cum vede țara de la un an la altul când vine acasă, despre copilărie și inconveniențele plecării – „Mi se pare absurd faptul că a trebuit să plec din țara mea ca să pot să fac o carieră când ar fi trebuit să pot să o fac acolo“.
și dacă mi-a plăcut cu adevărat ceva în toată conversația noastră a fost pasiunea cu care își susținea punctul de vedere, focul interior pe care-l simțeai.
Recunoștea fără emfază că e bună în ceea ce face, că a fost întotdeauna prima și la școală și în business, și simțeai forța cu care poate să facă lucrurile să meargă.
Iar eu mai știam un detaliu care mi-o făcuse dragă; în fiecare duminică la ora 17 ora României, oriunde ar fi în lumea asta, își sună mama, profesoara Matilda Caragiu Marioțeanu.

(nota mea din decembrie 2011, Doamna Caragiu Marioteanu a incetat din viata in urma cu un an. Pe Brindusa am si intilnit-o cind a venit la Bucuresti si e la fel de savuroasa si in realitate. Anul acesta a scris cronici pentru The One)

6760
MarlonBrandode neinlocuit

de neinlocuit

“To be irreplaceable you must always be different.” Coco Chanel

***





adauga tu mai departe

1252
27couture-sfSpanDior Galliano Avedon

Dior Galliano Avedon

fotografia asta care e din cel mai recent show al lui Galliano pentru Dior (zilele astea pe la saptamina modei de la Paris) imi aminteste foarte tare de Richard Avedon.

asta e motivul pentru care am postat-o aici, ca sa am un pretext sa spun o poveste despre Avedon:)

*
acum citiva ani am intervievat-o pe Brindusa Niro, nepoata lui Toma Caragiu, fiica doamnei Marioteanu Caragiu. Brindusa locuieste de multi ani la NY si a lucrat intr-o vreme pentru The new yorker, ba chiar s-a scris despre ea in vanity Fair.
foarte conectata la lumea modei ( scoate revista NY Fashion Week pe care in Sex in the city the movie o tine Charlotte in bratze), Brindusa s-a intilnit cu Avedon.

“tragea pe polaroid. ca sa surprinda secunda, naturalul, firescul. si-avea o oglinda in care sa se priveasca modelul, mi-a povestit atunci.

(dupa interviul meu, brindusa a aparut si la tv-urile romanesti, apoi au luat-o revistele sa scrie. pastrez orgoliul de a spune ca eu am intervievat-o prima in romania:) )

981

Matilda Caragiu Marioteanu

Matilda Caragiu Marioteanu a murit miercuri, a fost inmormintata astazi.

intre atitia paparazzi, scandaluri de divort si adulteruri, n-a mai incaput la stiri aceasta informatie.

lingvist remarcabil si autor de basme pentru copii. sora lui toma caragiu.

*

acum un an am scris despre fiica dinsei, Brindusa Niro, printre altele fost consultant la The New Yorker; i-am trimis revistele acasa (locuia la doua strazi de mine) si m-a rugat sa o sun. mi-a facut o analiza riguroasa a revistei si m-a pus sa-i promit ca nu o sa facem ca alte reviste: “sa puneti titluri in engleza”.

colegii mei stiu cit de tare ii stresez ca nu vreau titluri in engleza. si doamna caragiu marioteanu are un pic de legatura cu asta.

993
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!