Tag : top gear

top-gear-logomaking of Povestea unui succes

making of Povestea unui succes

pentru tabu de februarie am scris story-ul, Povestea unui succes, cu personaj principal Costin Giurgea, tinarul care i-a convins pe britanicii de la Top Gear sa vina sa filmeze aici si care a obtinut toate aprobarile complicate necesare filmarilor in Casa Poporului si pe Transfagarasan.

nu e un story despre show. nici despre masini. e despre Costin si miza mea a fost ca textul sa fie, mai ales, despre mintea lui.
prin urmare, in text nu exista nicio transcriere fizica a personajului principal, niciun detaliu despre vreun gest sau amanunt prin care “sa-l vada” cititorul.
ca sa arat cum functioneaza mintea lui e in text un joc al lucrurilor pe care si le spune siesi, fata in fata cu cele pe care le rosteste celor din jurul lui.

despre structura

cu story-ul acesta am vrut sa experimentez scrierea in reverse. sa plec de la prezent si sa merg inapoi in timp, intimplare cu intimplare, capitol cu capitol. asta mi-a dat multe batai de cap, am si plins la un moment la care eu credeam ca gasisem solutia minune si ana onisei, care mi-a fost editor, mi-a spus ca nu se intelege nimik si ar fi bine sa renuntam la reverse. razvan penescu, care a fost second opinion pe text, a sustinut structura asta si am continuat sa ma lupt cu cronologia, cu presaratul de detalii care sa se lege cu ceva ce va fi mai tirziu, fara insa sa creeze confuzie.

cum nu exista foarte multi romani care sa nu stie ca s-a filmat show-ul top gear in romania, un text care sa prezinte drept ‘victorie finala” reusita realizarii show-ului nu mai promitea o tensiune in mintea cititorului. dar viata lui Costin oferea mult material pentru surprize.
asa ca am plecat de la macro – ce inseamna succesul in general- si-am mers inapoi ingustind fanta prin care am privit pina am ajuns la primul succes, cel care i-a adus cariera pe care acum o are Costin.

in economia textului, spatiul alocat acestui prim gest – care a generat succesul – e cel mai mic. e in ultimul paragraf care e si cel mai scurt. am vrut sa induc cumva cititorului gindul ca gesturile care ne par nesemnificative pot declansa lucruri minunate.

*
ce nu mi-a iesit

daca am un regret legat de acest articol este acela ca nu am stat mai mult de vorba cu Costin. e o trasatura foarte specifica felului lui de a fi pe care n-am putut sa o pun in text pentru ca nu am avut suficient material.
umorul lui. un fel de golaneala jucausa, amestecata cu timiditate si bun simt.

in primul draft al textului incercasem sa speculez acest umor si sa spun povestea intr-un stil chick lit. nu m-a tinut talentul/mina/mintea sa-l duc pina la capat si am ramas la varianta minimalista, care sa stea in picioare prin fapte, nu prin jocuri de cuvinte, pentru ca imi e mult mai apropiata.

primul draft se incheia cu un P.S. care nu se mai regaseste in textul final.
Pentru cititorii revistelor de barbati Costin Giurgea e un barbat perfect: la 28 de ani are un job care-i permite sa testeze orice masina si-ar dori, se plimba prin lume la lansari unde sunt super top modele si bauturi scumpe; are motocicleta, ii place viteza, dar o struneste rational; a fost fata in fata cu moartea si a rezolvat situatia barbateste.
Pentru cititoarele revistelor de femei, Costin Giurgea e… aproape perfect. Lucreaza cu vedete si are masini scumpe; poate organiza intilniri romantice spectaculoase ( doar a fost in stare sa inchida transfagarasanul, nu?); prefera linistea discutiilor cu prietenii in locul galagiei din cluburi; are 600 de filme acasa si un ciine. Dar… are un “defect”. E insurat.

*
despre interviu

am avut 2 zile de interviuri cu Costin si a fost un interlocutor perfect. cind faci interviu cu un jurnalist, pentru ca stie toate trucurile tale – ai doua posibilitati: ori nu-ti spune nimik si bifeaza intilnirea ca sa scape, ori iti povesteste tot.
am avut noroc cu Costin. a avut incredere si mi-a povestit si lucruri de care n-am fost constienta la momentul interviului.

cum este secventa cu spitalul & problema lui medicala.
la momentul interviului am fost atit de concentrata sa obtin detalii, iar Costin raspundea cu o voce calma, clara, fara nicio ezitare, dar si fara vreo emfaza (desi situatia fusese dramatica) incit nu am constientizat gravitatea faptelor. Costin glumea ca a mai avut ocazii sa moara si le enumera amuzat, ca si cum ar fi povestit distractii din copilarie.
dar cind am transcris interviul, ma durea tot corpul de cit de dura era situatia descrisa.

secventa cu spitalul a fost prima pe care am scris-o. in primul draft (au fost 4) era foarte foarte naturalist – dura. am curatat-o pe parcurs si, dupa ce am iesit emotional din text si am renuntat la strinsul din dinti cind scriam despre starile post operatorii, am evidentiat oaza de liniste din mintea lui Costin. singura din tot textul. aparuta intr-un moment cu adevarat extrem. ceea ce a rezultat e asa

Fata in fata cu situatia grava in care se afla s-a gândit la momentele in care ar fi putut muri. De data aceasta mintea lui a declansat un flashback. Soseaua umeda, stopul si motocicleta lui care nu s-a mai oprit in intersectie – a sarit din mers de pe ea. Saltul dupa minge in curtea scolii si gardul in care i s-a agatat piciorul – muschiul coapsei i s-a sfâsiat. Fuga disperata dupa un coleg si gardul care i-a iesit in fata – urechea i-a fost despicata. Saritura in cap in gârla, piatra de la fundul apei – durerea din coloana.
Apoi, in mintea lui s-a facut liniste. Iar linistea a coborât in corp. Limpede. Fara panica. Fara depresie. Stia ca facuse tot ce depinsese de el, era la cei mai buni medici. „Daca nici astia nu fac operatia, atunci n-o face nimeni.”

cea mai grea a fost partea cu numitul emotiilor pentru ca, asemeni majoritatii barbatilor, nici Costin nu stia sa puna degetul pe detalii emotionale sau mici lucruri care ar fi dat culoare.
il intrebam “ce ti-ai pus in bagaje cind ai plecat pe transfagarasan” si pentru ca i se parea ceva absolut nesemnificativ si nici nu tinuse minte, imi raspundea cu ce masini s-au dus.
lumea femeilor vs lumea barbatilor.

momentul cel mai drag legat de acest articol are insa legatura exact cu aceste emotii greu de rostit. cind textul era aproape de final, i l-am trimis lui Costin sa verificam informatiile.
o zi mai tirziu a venit de la el un mail care m-a facut sa-mi clantzane dintii, la propriu. era foarte multa tensiune si emotie in spatiile dintre cuvinte. era intr-un limbaj foarte simplu, foarte barbatesc, nicio dantela, niciun artificiu de exprimare, si continea detalii despre cum functioneaza Costin in resorturile lui intime.

am folosit o parte din mailul care s-a numit “marturisesc, spun tot” in fragmentul urmator

De asta, in dimineata când a gasit mailul lui Gavin, n-a avut nicio ezitare sa se inhame la ceva nou. Nu s-a gandit nicio clipa ca surescitarea sau efortul ar putea sa-i dauneze in vreun fel. Uitase, pur si simplu, tot ce tinea de operatie. |n plus isi dorise tot timpul sa vina englezii in Romania si de fiecare data cand avusese ocazia, le trimisese un mail sau spusese o vorba despre asta. dar, de teama unui esec, nici macar lui nu-si recunoscuse ca asta e scopul final sau ca s-ar putea chiar intampla ca ei sa filmeze in Romania. Construia insa de patru ani oportunitatea asta.

*
despre research

am avut acces la toate fotografiile pe care le facusera colegii lui Costin pe durata filmarilor echipei britanice in romania in caz ca as fi vrut sa fac descrieri fizice/culori/ decoruri ; am vazut mailuri din corespondenta intre Costin si britanici; am incrucisat povestirile lui Costin cu cele ale colegilor lui pentru a vedea si din alt unghi aceeasi intimplare; am vazut fotografii de la ceremoniile pe care le mentionez in text, cele in care s-a intilnit pt prima data cu Clarkson & echipa TG. Costin mi-a spus numele hotelului din Miami din care este descrisa o secventa, intr-unul dintre drafturi exista si descrierea camerei luata din fotografiile de pe net, tot asa cum am avut si descrierea restaurantului in care se petrece o alta secventa. (nu le-am folosit dar mi-au dat o relaxare pentru ca daca as fi avut nevoie, erau acolo). am vorbit cu un medic ca sa inteleg riscurile operatiei si sa mi se explice intensitatea durerii post operatorii.
Ana Oprea, PR-ul lor si fosta mea colega, mi-a trimis o ampla documentare despre tot ce s-a scris in perioada respectiva, dar si memo-urile interne prin care stabileau ce si cit comunica in afara companiei despre vizita britanicilor. intr-unul dintre mailurile lui Costin catre Ana am gasit informatii despre existenta cinei din text (secventa a fost descrisa dupa ce am vbt cu cei 2 protagonisti ai acelui moment. ea nu aparuse insa in interviul direct)
pentru secventa cu spitalul am vazut un episod din Star Trek (desi urasc filmele SF). asa am aflat ca exprimarea lui Costin “eram ca un borg” facea trimitere la serialul despre care imi povestise ca il vazuse cit a stat in spital. si tot pentru secventa respectiva, pentru trimiterea la Star trek a trebuit sa citesc despre diferenta dintre serii (imi atrasese atentia ca s-a uitat la cele cu Picard) si am descoperit ca de fapt a vazut foarte multe ore de Star trek.
in text au rezultat fix 29 de cuvinte dupa aventura mea de vreo 2 ore in lumea star trek:

Isi spunea ca e ca un borg din Star Trek, filmul pe care l-a vazut in cele doua saptamâni petrecute in spital – 178 de episoade insumând 132 de ore.

pentru comparatia cu efectele campaniei ministerului turismului, am citit contractul ministerului cu eurosport, am vorbit cu un specialist media ca sa transforme punctele de rating si partea tehnica din contract in numar fizic de potentiali privitori ai spotului publicitar, apoi am comparat cu audienta globala a emisiunii rezultata din analizele media britanice.

fragmentul obtinut e acesta

De la distanta, succesul acestei emisiuni se masoara in cele 350 de milioane de spectatori care vad cât de spectaculos e Transfagarasanul si care, poate, vor retine numele tarii noastre. O reclama pentru România care atinge de doua ori mai multi spectatori decât campania pe care Ministerului Turismului a facut-o, via Eurosport, platind un milion de euro.

iar tot timpul cit am scris am avt in fata o fotografie cu costin incruntat/preocupat facuta de unul dintre colegii lui la filmarea de pe transfagarasan. (nu o am la indemina ca as posta-o, dar voi face un later edit:) )
ea nu se regaseste in layoutul revistei pentru ca art directorul, diana cuciuc, a avut optiunile ei de ilustrare si nu i-am atras atentia in niciun fel asupra unei fotografii sau alteia. mie mi-a plct fotografia pt ca vorbeste despre lumea din mintea lui Costin.

textul despre Costin Giurgea, Povestea unui succes, poate fi citit aici.

1788
povestea_unui_succes_2053ff2Costin Giurgea – Povestea unui succes

Costin Giurgea – Povestea unui succes

Una dintre cele mai celebre emisiuni de televiziune din lume, Top Gear, a difuzat în noiembrie un film de 30 de minute despre România. Super reclamă cu audienţă globală, realizată prin perseverenţa unui tânăr din România. O lecţie despre cum succesele mari se construiesc pe victorii mici.

Nu putem măsura succesul – această combinaţie bizară de bucurie, bani, faimă, putere – folosind o scalăunică. Uneori înseamnă doar faimă, alteori numai putere sau bani. Ceea ce pare succes pentru unii, e doar un fleac pentru alţii. E ca un caleidoscop cu cioburi colorate: cel care priveşte e şi cel care îşi construieşte imaginea.

Să luăm, de exemplu, episodul despre România realizat de emisiunea Top Gear şi difuzat la BBC la mijlocul lui noiembrie. De la distanţă, succesul acestei emisiuni se măsoară în cele 350 de milioane de spectatori care văd cât de spectaculos e Transfăgăraşanul şi care, poate, vor reţine numele ţării noastre. O reclamă pentru România care atinge de două ori mai mulţi spectatori decât campania pe care Ministerului Turismului a făcut-o, via Eurosport, plătind un milion de euro. Însă pentru redactorul şef al revistei Top Gear România, Costin Giurgea, cel care i-a adus pe englezi în România, aceeaşi emisiune este o victorie personală.

Una la care se va întoarce din timp în timp.

*

Într-o imagine din emisiunea Top Gear, Jeremy Clarkson, vedeta absolută a jurnaliştilor auto din lume, îmbrăcat în jeans şi cu o cămaşă albastru gri, se distrează cu colegul lui, Richard Hammond, şi el în jeans albastru intens care par a fi aleşi special pentru contrastul cu Ferrari-ul de care se sprijină. În spate e imaginea panoramică a Casei Poporului, în culori desaturate. Un tânăr intră în cadru anunţându-i căva veni Secretarul General al Camerei Deputaţilor.

– Jerremy ştii care e obiceiul local, da?, sare Hammond râzând de lângă Ferrari.
– Care?
– Când saluţi, îţi duci mâna la şliţ.
Clarkson şi tânărul izbucnesc în râs.

Tânărul din cadru e Costin Giurgea. În cadrele următoare nu apare oficialul despre care se vorbeşte şi nici Costin nu e prezentat, aşa că secvenţa e bizară. Pentru spectatorii din cele 32 de ţări în care se difuzează emisiunea, momentul poate fi cel mult unul amuzant, în linia în care cei trei prezentatori – Jeremy Clarkson, James May şi Richard Hammond – fac mişto în fiecare săptămână de maşinile pe care le testează sau de locurile pe care le vizitează. Dar secvenţa se află în emisiune doar pentru că este un cadou pentru Costin. O răsplată a englezilor pentru efortul lui de a face posibil accesul în subsolurile Palatului Parlamentului, niciodată înainte filmate sau fotografiate, dar şi un test drive pe Transfăgărăşan.
Giurgea are 28 de ani, lucrează de 4 ani pentru Top Gear România şi s-a străduit să-i convingă pe englezi să vină săfilmeze şi aici, ca săle arate şefilor britanici că e un bun profesionist şi merită să joace în aceeaşi ligă cu ei.
Numai căel nu a văzut emisiunea când BBC a difuzat-o.

*

Pe 15 noiembrie, Costin era la lansarea unui nou model BMW la Miami. Deşi programul îl obliga să aleagă între plimbări cu masina pe Ocean Drive, o baie în ocean sau o relaxare în jacuzzi, mintea era în România. Şi-ar fi dorit să se teleporteze acasă, ca-n Star Trek, să fie cu prietenii şi să comenteze aventurile lui Clarkson & co pe şoselele patriei. Seara a încercat să-şi descarce emisiunea de pe net, n-a avut conexiune bună şi-a trebuit săaştepte 6 ore. S-a culcat cu computerul deschis. Era aşa de nerăbdător să afle ce a rezultat din filmarea pentru care lucrase aproape 2 luni, încât s-a trezit din oră în oră să vadă cât s-a descărcat din emisiune. Dar n-a aşteptat să o aibă. Când s-a făcut o oră decentă în România, l-a sunat pe colegul de birou, Răzvan Bucur.
– Cum a fost? l-a luat la întrebări din prima secundă.
– Ai fost şi tu în emisiune.
– Eu? Cu ce? Ce făceam?
În capul lui Costin s-a pornit o avalanşă de întrebări: „Ce naiba au pus? Ce caut eu în emisiune?”
Fusese alături de ei pe tot parcursul filmărilor, dar n-avea treabă cu ce apărea efectiv pe ecran. Era cel care avea grijă ca englezii să-şi poată face treaba bine şi-o făcuse cu aceeaşi concentrare şi dorinţă de control al situaţiei cu care scana acum în memorie secvenţele în care ar fi putut fi în faţa de camerelor de filmare. Furtuna era doar în mintea lui. Aşa cum s-a întâmplat şi în zilele în care englezii au fost la Bucureşti.

*
În septembrie, pe parcursul celor 5 zile în care Clarkson, Hammond şi May au fost la Bucureşti, Costin a întâlnit multe situaţii care au declanşat tensiunea din mintea lui, dar le-a rezolvat pe toate cu calm.

La filmarea de la Casa Poporului, producătorii englezi ceruseră discreţie, dar datele zilei nu păreau să-l ajute. Televiziunile aveau subiectul sub nas, ştiau locul şi ora filmării, paparazzi vroiau exclusivităţi şi forţau nota. Cu toate acestea, în cele 3 ore de filmare, Costin a fost gazda perfectă, gata să obţină orice avea nevoie echipa – de la înlocuirea unui bec ars şi până la spălarea culoarelor subterane.
Jurnaliştii au fost ţinuţi la distanţă, echipa n-a fost deranjată nici măcar de reprezentaţii Palatului Parlamentului, iar filmarea a fost conform programului.
Simultan însă, Costin a trebuit să rezolve şi detaliile filmării zilei următoare, aprobări pentru ca Transfăgărăşanul să fie închis.
Seara s-a dus la cină cu Şerban Barbato, publisherul Top Gear România, la Marriott. Întâmplător erau în acelaşi restaurant şi Clarkson, Hammond şi May. Le-au urat poftă bună, dar au preferat să stea la o altămasă.
Acolo, Şerban i-a spus din nou povestea debutului revistei în România.
– Am sunat la 8 seara, la un număr de telefon luat dintr-o casetă redacţională şi le-am zis: sunt Şerban din România, vreau săaduc Top Gear aici.
– Şi-acum vedetele Top Gear sunt lângă noi, a zâmbit Costin.
– Think big.
Stăteau la câteva mese distanţă de englezi şi-şi protejau succesul cu discreţie bărbătească, fiecare în lumea lor; britanicii relaxaţi după o zi de muncă, românii nostalgici în faţa visului împlinit. A doua zi, pe drumul către Transfăgărăşan, Costin avea să primească una dintre cele mai frumoase lecţii despre cum din lucrurile mici se construiesc momentele mari.
S-a întâmplat când echipa Top Gear se pregătea să filmeze cadre cu maşinile de test pe o şosea îngustă între două sate, dincolo de Dealu Mare. May conducea Lamborghini, iar in spatele lui veneau Clarkson în Aston Martin si Hammond în Ferrari. Din faţă a venit o Dacie, şoferul, un localnic din sat, n-a văzut maşina lui May şi-a intrat în ea. Instinctele englezilor s-au ascuţit pe loc. În două secunde toate camerele au fost pornite, inclusiv cele din maşinile prezentatorilor. Clarkson a ieşit din maşină, a început să facă mişto de May şi-au transformat totul într-un moment de emisiune. Câteva clipe mai târziu, un Renault Clio a venit lent. Era primarul care l-a apostrofat pe şofer.

Drumeagul îngust devenise aşa de aglomerat încât nu se mai putea circula. Mintea lui Costin a început din nou să fiarbă„Am blocat drumul şi n-avem aprobare, a apărut primarul. Ce fac?”. S-a dus la Clarkson.
– Hai săfacem loc să treacă maşinile şi continuăm să filmăm.
– Mai întâi emisiunea, apoi drumul, i-a răspuns calm englezul.
Răspunsul l-a impresionat. Determinarea şi concentrarea englezilor de a se dedica sută la sutămuncii lor, când sunt la filmare, a fost o frumoasă lecţie de profesionalism. Îşi dorise să înveţe de la ei când se implicase în proiect.

*

Pe 4 august, Costin a ajuns la birou pe la 11, ca într-o oricare altăzi. Şi-a deschis calculatorul şi a găsit următorul mesaj.
From: Gavin Whitehead
Subject: BBC Top Gear TV
(…) Încerc să fac research în România şi Europa de Est pentru un posibil film în noua serie a emisiunii. (…)
L-a sunat imediat pe Gavin, coordonatorul de producţie al emisiunii Top Gear, care a început să-i explice.

– Am vrea să facem ceva mai exotic pentru seria 14. să-i punem pe prezentatori sa caute un drum la mama naibii, uitat de lume, într-o ţară pe care nu am văzut-o.
– Aici e perfect. Transfăgărăşanul.
– Dar cum e drumul? E bun, nu e bun, se merge, nu se merge?
– E cel mai tare.

Hai să vătrimit nişte poze.

A trimis un coleg pe Transfăgărăşan şi, peste câteva zile, le-a dat englezilor fotografiile povestindu-le nebunia lui Ceauşescu de a avea un drum strategic printre munţi. Un drum construit cu multe victime, 40 de soldaţi conform cifrelor oficiale, peste 400 conform unor martori care au lucrat acolo.
Dar nu vroia să rateze şansa, aşa că le-a mai trimis fotografii cu Casa Poporului, Vulcanii noroioşi şi Delta.
La sfârşitul lui august, englezii s-au hotărât: vin în România dacă pot face test drive pe Transfăgărăşan şi în subsolurile Casei Poporului. Înflăcărarea lui Costin s-a transformat în îngrijorare: dacănu obţinea filmarea la Casa Poporului cădea totul.
A sunat rând pe rând la 9 din cei 15 deputaţi din Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, cu un monolog în care explica cât de vizionată e emisiunea şi că va fi bine pentru imaginea României dacă va fi prezentată acolo. Cererea a fost aprobată în unanimitate, dar pentru Costin, a declanşat o altă criză.
Nu ştiuse că hotărârile Biroului Permanent sunt publice. Era în faţa televizorului şi un deputat citea, una câte una, destinaţiile din desfăşurătorul emisiunii. Filmarea care se vroia secretă, devenise ţinta jurnaliştilor.
Lui Costin a început să-i sune telefonul. Zeci de ziarişti, unii buni prieteni, îi cereau acces la englezi. I-a refuzat. Ştia că discreţia şi reuşita proiectului erau în mâinile lui. N-a ezitat să renunţe la odihnă şi-a rămas intransigent. Aproape că uitase că, în urmă cu doar câteva luni, fusese la un pas de moarte.

*
La începutul lui 2009, Costin era în spital. Diagnostic: chist hidatic hepatic. În jurul ficatului avea o pungă cu lichid, un abces uriaş care trebuia operat.
– Tăietura o să fie mare, va fi foarte greu, i-a spus atunci Remus Nica, unul din medicii echipei care urma să-l opereze.
Faţă în faţă cu situaţia gravă în care se afla s-a gândit la momentele în care ar fi putut muri. De data aceasta mintea lui a declanşat un flashback. Şoseaua umedă, stopul şi motocicleta lui care nu s-a mai oprit în intersecţie – a sărit din mers de pe ea. Saltul după minge în curtea şcolii şi gardul în care i s-a agăţat piciorul – muşchiul coapsei i s-a sfâşiat. Fuga disperată după un coleg şi gardul care i-a ieşit în faţă– urechea i-a fost despicată. Săritura în cap în gârlă, piatra de la fundul apei – durerea din coloană.
Apoi, în mintea lui s-a făcut linişte. Iar liniştea a coborât în corp. Limpede. Fără panică. Fără depresie. Ştia că făcuse tot ce depinsese de el, era la cei mai buni medici. „Dacă nici ăştia nu fac operaţia, atunci n-o face nimeni.”
După operaţie, orice gest pe care-l făcea îl săgeta cu dureri crâncene. Era imobilizat în pat, avea stomacul despicat, drene care-i ieşeau din abdomen, o pungă care colecta sângele. Îşi spunea că e ca un borg din Star Trek, filmul pe care l-a văzut în cele două săptămâni petrecute în spital – 178 de episoade însumând 132 de ore.
A plecat din spital cu drenele şi punga care colecta sânge şi pe care a trebuit să o schimbe în fiecare zi, timp de o lună. Remus a venit aproape zilnic să, după ce i-a scos tuburile din abdomen, i-a spus:
– A fost cel mai grav caz de chist hidatic pe care l-a operat vreodată echipa doctorului Timaru.

După 2 luni, când s-a întors la birou, şi-a propus să o lase mai uşor.

Ştia cât de mult se chinuise în zilele de după ieşirea din spital, însă când nu l-a mai durut operaţia, a uitat pur şi simplu. Unicul martor al amintirii operaţiei a rămas cicatricea. Dar experienţa aceasta l-a ajutat să găseascăun răspuns care acum îi e călauză: „E incredibil cât de uşor uităoamenii”.

De asta, în dimineaţa când a găsit mailul lui Gavin, n-a avut nicio ezitare să se înhame la ceva nou. Nu s-a gandit nicio clipă că surescitarea sau efortul ar putea să-i dăuneze în vreun fel. Uitase, pur şi simplu, tot ce ţinea de operaţie. În plus îşi dorise tot timpul să vină englezii în Romania şi de fiecare dată cand avusese ocazia, le trimisese un mail sau spusese o vorbă despre asta. dar, de teama unui eşec, nici măcar lui nu-şi recunoscuse că ăsta e scopul final sau că s-ar putea chiar întampla ca ei să filmeze în Romania. Construia însă de patru ani oportunitatea asta.

*

Costin a început să lucreze pentru revista Top Gear la sfârşitul lui 2005. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să se bage în seamă cu cei de la Londra şi săle ceară un brand book. Mai apoi a cunoscut toată echipa la prima conferinţă a ediţiilor internaţionale şi a încercat timid să-i întrebe dacă nu cumva vor să facă şi nişte teste off road în Romania. Peste câteva luni l-au chemat la premiile revistei în Londra.
Era singurul dintre licenţiaţi care fusese invitat şi nu i-a venit să creadă. Urma să fie printre cei 80 de oameni, cei mai influenţi din lumea auto. Acolo l-a întâlnit prima dată pe Clarkson care, când a auzit că e din România, l-a anunţat cu aroganţa vedetei care le ştie pe toate, căa fost şi el la Budapesta, cândva. Apoi, a glumit:
–Dar nici măcar în Ungaria nu am avut ce face, că am coborât în aeroport, am mâncat un pic şi după aia am zis: băi, nu ne place, hai să plecăm acasă.
Nu s-a lăsat impresionat de superioritatea lui Clarkson.
– Eu sunt din România, cu mine nu ai nimic de împărţit. E aşa, undeva, departe.

Clarkson a izbucnit în râs şi l-a privit prieteneşte. Atunci Costin a realizat că fără aroganţa pe care o afişează, Clarkson n-ar putea face faţă presiunii la care e supus; lansări de cărţi, filmări în diverse colţuri ale lumii, editoriale săptămânale în The Sunday Times şi The Sun. Habar nu avea că, peste câţiva ani, cu ajutorul lui, vedeta englezilor va petrece 5 zile în România şi va exclama, cu aceeaşi prietenie, în faţa Transfăgărăşanului: „E cel mai tare drum pe care l-am văzut vreodată.”

Costin Giurgea nu ştia în urmă cu 11 ani că va ajunge jurnalist. Era elev la Buzău şi îi plăceau maşinile. A trimis una din povestirile lui la o revistă de top din Bucureşti care l-a anunţat că îl va publica. Era un puşti de 17 ani al cărui instinct îi spunea: încearcă, vezi dacă se poate. Şi-avea curajul de a ţinti direct sus. De fapt, aşa a început totul.

4105

making of Povestea unui succes – Costin Giurgea

pe costin giurgea l-am vazut prima data la tv si mi-am spus ca e de urmarit pentru ca are o minte brici si un fel ferm de a pune lucrurile la punct.

dupa o vreme l-am birfit cu seful lui, publiserul Top Gear, Serban Barbato remarcind inca o data cit e de talentat.
acum 4 luni cind am aflat ca el a fost in spatele aducerii britanicilor de la emisiunea tv Top Gear in Romania, am anuntat la pravalia lui, TG, ca vreau sa scriu despre el.

teoretic era un subiect pentru o revista de barbati; un tinar de succes care si-a implinit un vis barbatesc. dar cum lucreaza la o revista pentru barbati, concurenta nu l-a privit drept subiect. spre bucuria mea, pentru ca intilnirea cu el a fost o placere, iar povestea rezultata e foarte pentru femei:)

dupa ce l-am cunoscut mi-a placut si mai mult. cred si mai tare ca va face f mare cariera in industria asta.

pentru pasionatii de jurnalism si scrieri complicate:) am postat aici un making of detaliat despre cum am scris story-ul, ce research am facut, de ce am ales structura in reverse si, desigur, ce regret ca nu mi-a iesit.

articolul povestea unui succes poate fi citit aici

1581
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!