Tag : vama 2012

Vama 2012VAMA 2012

VAMA 2012

textul de mai jos este scris de Simona Pop, cistigatoare a concursului care o ducea la o auditie privata a noului album Vama 2012. Albumul poate fi cumparat miine impreuna cu Gazeta Sporturilor

Vama 2021

De fiecare dată când scriu câte un text, trec, invariabil, prin aceleaşi etape. O idee, care se cuibăreşte undeva în mine şi nu îmi dă pace. Urmează o perioadă mai lungă sau mai scurtă până când găsesc forma cea mai potrivită să pun în cuvinte ideea cu pricina şi apoi un timp – fără prea multe amintiri – în care efectiv mă eliberez de ideea respectivă. Nu ştiu cum se face, dar parcă întotdeauna timpul acesta se raportează la noapte şi la un somn incredibil de odihnitor.

Este un sentiment copleşitor, greu de dozat în cuvinte. Este un soi de euforie combinată cu satisfacţia că ai dat tot ce a fost mai valoros în tine şi că ai făcut o treabă al dracului de bună. Urmează apoi o oboseală plăcută, care îţi învăluie creierul proaspăt eliberat de idee. Eşti frânt şi vrei să dormi, dar în acelaşi timp eşti atât de entuziasmat de produsul finit, încât regreţi că toată lumea doarme şi nu ai nici un om treaz în preajmă căruia să îi citeşti textul.

Încerci să dormi, dar nu reuşeşti decât să te gândeşti la acel text. Oare ai spus tot ce era de spus? A mai rămas ceva? Am ales drept varianta definitivă pe cea mai bună? Oare se înţelege ce vroiam să transmit prin simbolul x? Dar titlul? E sugestiv? Mii de întrebări plutesc în jurul tău şi ştii sigur că răspunsurile vor veni doar din confruntarea cu celălalt. Un celălat la care te raportezi în permanenţă. Adormi într-un final, iar dimineaţa, conştientizezi brusc că sentimentul de satisfacţie s-a transformat în îndoială.

Vine un moment de ezitare, în care simţi că textul tău poate fi o prostie, că nu este atât de genial cum credeai.  Ţi-e parcă teamă să îl citeşti cuiva. Dar dacă nu o să îi placă? Sau nu o să înţeleagă ce vroiam să spun? Sau va găsi poate puerilă metafora din titlu? Sau poate mă fac de ruşine? Te simţi cumva expus. Gol.

Câtă vreme textul era ştiut doar de tine, îţi aparţinea în exclusivitate. O dată ce îl faci public, el se înstrăinează de tine, se adaptează fiecărui cititor, trezeşte în el sentimente şi idei pe care tu nu le mai poţi controla. Ţi-e teamă de asta. De judecata celuilalt şi de modul în care el îţi va lua textul şi îl va transforma.

Dar în acelaşi timp textul ăsta blestemat este un secret pe care nu mai poţi să îl ţii doar pentru tine. Trebuie să îl citeşti cuiva. Fie ce o fi! Speri doar că totul va fi bine, că celalalt va empatiza cu textul tău. În fond tu eşti mulţumit de ceea ce ai făcut, ai dat tot ceea ce a fost mai bun în tine în momentul respectiv şi atâta timp cât tu ai conştiinţa că ai făcut ceea ce trebuia, nimic altceva nu mai contează.

Şi citeşti textul. Minutele acelea în care priveşti cu aviditate reacţiile celuilalt, sunt indefinit de lungi şi de copleşitoare. Toate întrebările dinainte se amestecă în capul tău şi aştepţi cu nerăbdare verdictul. Deşi cunoşti tu însuţi valoarea textului tău, ai nevoie de părea celuilalt. Fără el, textul tău nu poate prinde viaţă.

Am retrăit de curând întreaga gamă de sentimente (dar cu precadere ultimele) la audiţia pe care trupa Vama a realizat-o în garajul Europa FM. Şi a fost un sentiment reconfortant să ştii că şi alţii trec prin aceleaşi etape ca tine, că şi alţii au aceleaşi căutări şi experimente, că şi alţii îşi ridică aceleaşi semne de întrebare, că şi alţii trăiesc la fel de intens momentul în care se confruntă cu publicul.

Deşi încercam să joc rolul „celuilalt”, stând liniştită pe scaunul din public de pe care mi se permitea să (de)VALORIZEZ ceea ce ascultam, nu ştiu cum se face, dar mă simţeam parcă mai mult în postura lor.

Or fi de vină poate poveştile spuse de Tudor Chirilă, poveşti care recompuneau întreg traseul parcurs de acest disc.

Ori poate emoţia şi trăirile autentice ale fiecărui membru al trupei Vama. Erau prezenţi toţi în faţa noastră, ascultând pentru prima oară albumul cap-coadă. Album fusese terminat de mixat abia în noaptea dinainte, iar ei urmăreau pe de o parte reacţiile noastre,  dar şi propriile lor reacţii şi, pe de altă parte, felul în care suna munca lor definitivată. Aprobau entuziaşti din cap, sau ridicau din umeri, sau schimbau replici în şoaptă.

Era poate sentimentul acela că participi la un eveniment inedit, că eşti printre puţinii care au privilegiul să asculte în premieră ceva atât de nou şi nemaiauzit de nimeni.

Sau poate pur şi simplu, mi se părea totul atât de cunoscut din postările de pe blogul lor încât deja îmi însuşisem experienţele lor ca fiind ale mele.

Mă gândeam ce înseamnă să fii dedicat unei munci pe care o faci din plăcere. Să rămâi constant cu tine însuţi şi perseverent în ceea ce îţi propui. Să ai curajul să ieşi din sfera de confort şi să te aventurezi pe teritorii necunoscute pentru a te re-inventa şi re-descoperi. Să incerci. Să îţi asumi riscuri. Să accepţi critici. Să te deschizi în faţa celuilalt şi să accepţi  şi o altă viziune decât propria ta viziune.

Îi urmăream pe băieţii de la Vama cât de detaşat vorbeau despre un album la care au muncit 3 ani. Un album a cărui perfecţiune o aveau conturată încă de la început, dar au avut nevoie de timp să o definească în cele mai subtile nuanţe ale sale. O perfecţiune care avea nevoie de confirmări. Nu doar ale lor sau ale mediului muzical românesc, ci o confirmare la standarde occidentale.

Poveasteau amuzaţi cum l-au concediat pe primul străin care le-a ascultat albumul şi care i-a desfinţat. Şi totuşi, orgoliul nu i-a împiedecat să renunţe la piesele „proaste”, să le păstreze doar pe cele două bune şi să reia totul de la zero. Nici să încerce să mixeze în Canada pentru că acolo standardele de calitate se potriveau cu ceea ce căutau ei. Vorbeau cu nonşalanţă despre cum au petrecut 3 ani muncind la acest album. 3 ani de căutări şi confruntări pe multiple planuri.

Pe de o parte o căutare a propriei identităţi: doi membri veneau dintr-o trupă de succes care îşi conturase deja un stil al ei şi un public al ei. Alţi membri noi, care la rândul lor avea ceva important de comunicat prin arta lor, trebuiau să se integreze în noul grup. Nu este uşoară ruperea de trecut. Chiar dacă trupa Vama susţine că nu mai este nimic din trupa Vama Veche, mentalitatea publicului nu se poate schimba peste noapte. Poate componenţii trupei au ars anumite etape, au consumat anumite experienţe, dar publicul nu a trecut prin toate astea şi simte nevoia de a-şi aminti, de a găsi repere. Ori Tudor şi Vama Veche sunt repere greu de demitizat.

Mă întrebam dacă vor păstra în noul album ceva din specificul Vama Veche. Prima afirmaţie făcută de Tudor a fost aceea că nu vom regăsi nimic din trecut pe noul album. Între cer şi trecut îmi amintea parcă de Copilul şi durerea, dar poate numai prin forţa imaginilor vizuale pe care versurile şi muzica (filmică parcă) mi le induceau în imaginaţie. La fel şi tematica abordată, mereu prezentul cântec de impact social (Declar pierdută ţară), precum şi frumuseţea plastică a unor imagini create prin versurile lui Tudor mă trimiteau cu gândul la Vama Veche, dar era normal să fie aşa. Anumite constanţe şi afinităţi e firesc să fie păstrate, dar unghiul de abordare este complet diferit.

Vorbeam de o căutare de identitate. Cred că înainte de toate, marele merit al acestui album constă în faptul că a consolidat o trupă în adevăratul sens al cuvântului. Adică oameni cu aceleaşi principii estetice, cu aceleaşi standarde, şi, cel mai important, cu aceeaşi viziune. În 3 ani de experimente şi căutări, o trupă nou formată ajunge să se cunoască, să se testeze, să îşi depăşească graniţele şi orgoliile individuale, să înveţe să funcţioneze ca un întreg. Oameni diferiţi, fiecare cu contribuţia lui specifică, cu părerea lui diferită, ajung să se armonizeze, să îşi contopească diferenţele într-un tot unitar. Asta se întâmplă doar atunci când ai o viziune comună şi faci totul necondiţionat pentru că crezi în această viziune. Doar atunci când eşti focusat pe întreg găseşti cele mai ingenioase metode de a-ţi aduce o contribuţie personală care să se contopească cu a celuilalt şi să susţină întregul. Cel mai grăitor exemplu mi se pare modul în care povesteau cum au lucrat ca o echipă: pornind fi de la o linie melodică să ajungă la un text potrivit (Fata în boxeri şi tricoul alb), fie de la versuri la sunetul care să le confere forţa necesara (Între cer şi trecut).

Un al doilea plan al căutărilor este constituit de configurarea unei imagini reprezentative pentru trupă. Întrebări legate de ce stil trebuie să abordeze, dacă să fie comerciali sau nu, dacă să îşi creeze un brand şi o semnătură sonoră, dacă să îşi construiască un album tematic unitar sau nu etc. La toate aceste întrebări găsim răspunsuri doar ascultând albumul. Şi acest răspuns este categoric nu. A compune din suflet şi cu iubire nu merge cu niciunul dintre aceste concepte.

Cântece cu tematici variate, inspirate din experienţe personale sau imaginate, cântece cu linii melodice complet antitetice, cântece muncite din greu sau din contră create aproape instant, cântece cu mesaje sociale sau personale… găseşti pe acest album câte puţin din toate. Departe de a fi deranjant, acest lucru întăreşte convingerea că trupa Vama este o trupă matură, care ştie ce anume caută. A face muzică pentru ei este un joc nou în permanenţă. Şi atâta vreme cât au încă energia să se joace, rezultatele vor fi mereu noi şi surprinzătoare. Mai mult decât să rămână captivi într-un stil al lor propriu, creativitatea aceasta inepuizabilă, le va oferi cu siguranţă originalitatea.

Am văzut din întâmplare coperta noului album. Simplu şi transparent. Un fluture surprins în mişcare. Nimic altceva nu putea fi mai elocvent decât acest simbol. El sintetizează cel mai bine mesajul acestui album: metamorfoză, maturitate, frumuseţe, inocenţă, simplitate, transparenţă. Mă gândeam că efemeritatea asociată fluturelui poate fi de rău augur. Dar citind titlul albumului: VAMA 2012, mi-am dat de fapt seama că nu este deloc aşa. Într-adevăr, acest album sintetizează cel mai bine ceea ce înseamnă această trupă în acest moment clar definit în timp.

Cine ştie cum va fi fluturele ăsta în viitor? Cum va evolua, cum se va maturiza, cum va privi viaţa peste câţiva ani? Zbaterile astea de aripi din 2012, mă fac să cred că atâta vreme cât timpul, pasiunea şi viziunea comună nu vor dispărea din această trupă, vom avea parte de mulţi alţi fluturi şi în viitor. Mi-aş dori să cred că într-o lume haotică, energia şi forţa lor creativă ar putea fi contagioase şi ne-am trezi brusc prizonieri ai unei epidemii de iubire şi frumuseţe 🙂

2056
Vama 2012Albumul VAMA – 2012 – ca o intalnire cu-n prieten bun

Albumul VAMA – 2012 – ca o intalnire cu-n prieten bun

Textul de mai jos este scris de Camelia Capitanu, invitata mea la auditia noului album Vama – 2012 – care se va lansa miercuri cu Gazeta Sporturilor

*
Albumul VAMA “2012” – ca o întâlnire cu-n prieten bun

Iar prietenul acela bun, îţi poţi fi chiar tu, ţie. Pentru că dincolo de muzică, e vorba de regăsirea lucrurilor care te ajută să fii tu, cel adevărat, şi nu cel pe care alţii l-ar vrea neapărat.

E despre pasiuni care trebuie să treacă prin realitatea fiecăruia dintre noi. Despre ambiţie şi încredere în propriile vise. Despre un fel de a simţi viaţa în cel mai autentic mod cu putiinţă, pentru ca atunci când tragem aer în piept, să simţim că trăim cu adevărat. Iar pentru toate acestea (nu, nu există MasterCard) există un singur drum. Dacă în călătoria asta, prin care trecem cu toţii, vezi lucruri în care nu te regăseşti şi ajungi să te simţi străin de ei, dacă nu chiar de tine, stai pe loc câteva momente. Priveşte. Schimbă traiectoria, întoarce-te la tine, iar apoi vei ajunge exact acolo unde îţi e locul. Aşa-i că au încercat să te facă să uiţi cine eşti, şi pentru ce trăieşti? Acum e rândul tău să demostrezi că nimic nu-ţi poate lua ce ai tu mai de preţ. Totul e să te transformi din spectator, în actor.

Cam asta se întâmplă atunci când muzica vorbeşte pe-nţelesul sufletelor. Devine mai mult decât un ritm şi-un vers, îţi creează propriul univers. Mai rămâne doar să ai răbdare să asculţi şi să înţelegi. Şi ar fi păcat să nu faci asta.

Când am auzit pentru prima dată cântecele de pe albumul “2012”, s-au întâmplat câteva lucruri care sunt sigură că-şi vor avea ecoul în altele şi mai bune. Pentru că te surprinde, te emoţionează, te face să-ţi aminteşti şi îţi arată altceva – cine ştie, poate chiar acel “ceva” de care ai tu nevoie.

M-am bucurat să văd o trupă VAMA entuziasmată de acest nou început, în care oferă atât de mult publicului. Aşa că, luaţi fără reţinere! Efectele, destul de puternice. Dar benefice.

Să căutaţi mai ales “Regatul meu pe un vis”, “Epidemie de iubire”, “Rolul Soarelui”, “Să dansăm” şi.. să ascultăm mai bine albumul.

“Pe orice drum spre succes
Îţi dau ei GPS
Te uiţi atent pe hartă
Visele tale nu-s”

(“Regatul meu pe un vis”)

<iframe width=”420″ height=”315″ src=”http://www.youtube.com/embed/9DXTmw5kSrs” frameborder=”0″ allowfullscreen></iframe>

2793
tudor chirila by alexandra sanduConcurs cu Tudor Chirila:)

Concurs cu Tudor Chirila:)

in viata mea de jurnalist am scris de citeva ori despre Tudor Chirila. de fiecare data stia ca voi scrie despre el, fie pentru ca facusem interviu (ca atunci cind a jucat in “O lume pe dos” – aici un fragment pe care nu l-am pus in revista), fie pentru ca imi daduse acces la informatii oarecum private (ca vizita in studioul lui).

de data asta nu stie ca scriu si incalc o regula a prieteniei noastre: dau “din casa”. dar am un motiv, il scot pe Chirila la concurs:)

***
Cea mai indepartata amintire a mea cu Tudor e de pe vremea cind lucram la Radio 21.

Organizam o petrecere a radioului intr-o discoteca de pe linga Unirii care astazi nu mai exista, Why Not. In desfasuratorul concertului aniversar, Vama Veche era ultima, iar Tudor din prima clipa in care sosise isi aratase nemultumirea pt dotarea salii, pt cum se auzisera trupele de dinainte. Chiar si publicul parea suparat pentru ca nu participase la muzicile pe care le auzise pina atunci.

Nici la primul cintec de la Vama n-au reactionat spectatorii foarte bine si, din culise, il vedeam pe Chirila cum stringe din falci. Cind a terminat de cintat prima piesa s-a intors catre noi, cei din spate, a cerut o bere si -a facut semn trupei sa nu inceapa sa cinte. Am alegat pina la frigider mai tare decit campionii la 100m si, desi erau 3 – 4 m pina la el, mi s-a parut ca au trecut ore pina cind i-am dat cutia de bere. Imi amintesc ca era o cutie verde si, chiar si acum, mai stiu zgomotul urias al capsei care a deschis-o, in vizoleala publicului care probabil gindea ca si mine: “nebunul asta n-o sa mai vrea sa cinte”.

Tudor statea pe un scaun de bar, avea microfonul pe un stativ in fata si bea din bere. Dupa citeva secunde s-a intors catre colegii lui, le-a spus ceva ce nu auzeam, dar ii vedeam in continuare falcile incordate si ma rugam sa nu le fi zis “hai sa plecam”. Apoi a luat microfonul si-a inceput sa cinte “Knocking on the heaven’s door”. Era in lumea lui, cu ochii inchisi, cinta pentru el, nu pentru oamenii din sala. Dar in primul rind citeva fete au inceput sa plinga. A fost cu urale la sfirsit si -au stat mult in scena pentru ca i-au bisat.

Nici acum nu stiu daca atunci si-a pus ambitia sa urneasca publicul sau daca s-a aparat, cintind doar pentru el, rezultind magia aia. Trebuie sa fi fost prin 1998 – 1999.

***

Cea mai simpatica amintire cu el e dintr-un hotel bucurestean unde – in cel mai pur stil occidental – isi promova piesa “O lume pe dos” cu o sesiune de interviuri “one to one” cu diversi jurnalisti. Ma inscrisesem si eu pe lista, asa ca m-am asezat la masa interviurilor unde o avea alaturi pe mama sa, Iarina Demian, care nu era doar regizoarea acestui spectacol , ci si parte din distributie (se reintorcea la actorie cu acest text.)

Vorbeam despre cit de mult a ”chinuit-o” Tudor pe doamna Demian la repetitii, despre cum se aseza in sala ca spectator si se uita la dinsa cum joaca si protesta, o obliga sa o ia de la capat, impingindu-i limitele, pentru ca apoi sa se intoarca pe scena ca actor si sa se lupte cu rolul lui pentru care a muncit mult ( in prima parte e un dirijor si-a cercetat “coregrafia” celor mai mari dirijori ai lumii, a studiat partiturile lui Wagner ca sa uneasca pe scena corporalitatea specifica acestei meserii cu mintea personajului.).

Doamna Demian povestea ca se certau foarte mult la repetitii si-a zis: ”Ceea ce e foarte frumos aici, si eu am inteles foarte bine, e ca Tudor a suferit in momentele alea ca totul să iasa perfect. Dar era atât de dur! Ma gândeam: Doamne Dumnezeule, daca el ar repeta cu actorii n-ar putea sa duca piesa la capat niciodata. De fapt, intre doi oameni care au si relație de sânge, dar si profesionala, pot fi N situații limita, dar nu exista tradare”.

Tudor era intr-un fotoliu in stinga mea si s-a facut mic in scaun. Pur si simplu s-a lasat in jos intre pernele fotoliului si-a inceput sa rasuceasca intre degete un pliculet gol de ceai. A fost o tacere minunata de citeva secunde, in care era ca un copil de gradinita care tocmai a spus cit de mult o iubeste pe mama. Dupa citeva clipe a redevenit Chirila pe care-l stiti si-a explicat rational ce vedea pe scena, de ce protesta etc etc .

Asta era in 2010 si gasiti aici interviul publicat atunci.

***

Anul trecut prin primavara eram amindoi in Starbucks la Victoriei. In sfirsit se hotarise sa-mi arate scenariul pe care-l scrisese (ma rugasem de el ceva vreme in acest sens) si aveam in fata dosarul care tinea munca lui de citeva luni bune. Pe linga noi treceau fete care chicoteau cind il vedeau la masa lunga cu lampi, unde stau de obicei studentii pentru ca isi pot incarca laptopurile. El era pur si simplu “ecranat”, parea ca nu vede nimic din foiala pe care o produce in jur.

A pus presiune pe mine in primul minut “vezi ca l-au mai citit doar doua persoane pina acum”, apoi mi-a pus foile in brate si s-a bagat cu capul intr-o carte mai groasa decit Biblia.

Mi se parea ca-mi urmareste fiecare pauza, fiecare gest sau respiratie si ca, atunci cind dau pagina, stie care sunt replicile pe care urmeaza sa le citesc. Ca ma monitorizeaza mai ceva ca Tim Roth in Lie to me. El era cu capul in cartea lui si nu a rostit nicio vorba pina cind n-am spus: “gata, am terminat de citit”.

Conversatia din minutele urmatoare, tehnica – pe replici, pe structura scenariului, pe ideea de la care a pornit povestea -,  e cea mai personala/ intima discutie pe care am avut-o vreodata cu Tudor Chirila. Cea mai cu garda jos. Si e cea mai pretioasa amintire a mea legata de el. Si de perfectionismul lui.

Pe moment mi-am dorit foarte tare sa reuseasca sa-si faca filmul (si-acum imi mai doresc asta, pentru ca e o idee frumoasa si o poveste foarte emotionanta), dar pina sa ajung acasa aveam o alta idee in cap: ca Tudor ar trebui sa apara mai mult in public, in afara momentelor in care cinta, ca sa-l vada lumea cum e el de fapt.

***

De asta m-am bucurat tare ca la festivalul de teatru de la Sibiu de anul trecut a petrecut ceva vreme cu bloggerii acreditati (locuiam in acelasi hotel, a fost usor sa vina cu noi la cafea pe terasa), de asta m-am bucurat ca anul asta a mers sa vorbeasca la Women on Web, de asta ma bucur ca acum organizeaza un eveniment privat special la care doi dintre voi pot avea acces.

Marti, 8 mai, de la ora 19.00 in Garajul Europa FM e o auditie in premiera a noului album Vama si am voie sa invit doi cititori ai blogului. Nu doar ca vom putea asculta noul album “2012” in super premiera, dar Tudor si baietii vor povesti putin din istoria cintecelor si , sunt sigura, va fi inca o ocazie pentru cei care-l stiu pe Tudor doar de la tv sa fie surprinsi de cum e el, vazut de aproape.

Iata explicatia pentru care il scot pe Tudor Chirila la concurs:)

Spuneti-mi o amintire legata cumva de Tudor Chirila si Vama. Semnatarii celor mai simpatice povesti merg marti in Garajul Europa FM.

Concursul se incheie miine, luni, la ora 12.:)

P.S. Chirila nu ma omori. Promit sa nu mai scriu despre tine cel putin un an de acum incolo:) (dupa ce scriu despre cintecelul Rolul soarelui la nasterea caruia am asistat. apropo, e misto!)

P.P.S fotografia pe care am ales-o sa ilustreze acest text e realizata de una dintre prietenele lui Tudor, Alexandra Sandu, si face parte din proiectul DayDreamers


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!