Tag : victor rebengiuc

Aleea-Celebritatilor-Sebastian-Marcovici-23 wevFITS 2017 in trei secvente cu Ada Solomon, Marcel Iures si Gigi Caciuleanu, plus Klaus Iohannis #credeminteatru

FITS 2017 in trei secvente cu Ada Solomon, Marcel Iures si Gigi Caciuleanu, plus Klaus Iohannis #credeminteatru

Stiu ca pentru cei mai multi FITS 2017 inseamna ”anul cand l-am vazut pe Barshnikov de aproape” (in unele cazuri si ”anul cand an facut check in in sala de spectacol sa stie lumea ca am fost acolo), dar eu pastrez dincolo de aceasta intalnire cu un spectacol greu de purtat alte cateva imagini cu romani care schimba pas cu pas lumea artelor din Romania prin efortul lor constant si, sunt sigura, imens.

  1. Marcel Iures intr-o zi in care a avut – conferinta despre teatru, conferinta despre film, o intalnire cu presa si o prezenta la o ceremonie in care i se atribuia o stea pe Aleea Celebritatilor. Pentru o persoana cu caracterul domnului Iures, viata ar fi fost mai usoara cu dublu orelor din aceste intalniri transformate in munca intensa pe platourile de filmare. Domnul Iures nu e o persoana careia sa-i placa sa vorbeasca depre sine si cu toate astea, sub farmecul Irinei Margareta Nistor a povestit despre regretele neparticiparii la cateva filme ale regizorilor romani. Printre ei Mircea Veroiu si Silviu Purcarete. De fiecare data a fost vorba, in luarea deciziei, despre a pune in balanta productiile exact pregatite la Hollywood cu pregatirile cu aroma balcanica.

A fost in regretul exprimat public o frumoasa lectie: uneori trebuie sa lasi putin si de la tine ca sa ai o experienta cu un om a carui munca o admiri, mai ales in lumea filmului romanesc unde totul se realizeaza plecand de la prietenie, nu de la bani.

Putin mai tarziu in aceeasi intalnire, domnul Iures a povestit cum le-a sugerat producatorilor HBO pentru serialul IN deriva sa-l ia pe domnul Rebengiuc intr-unul din rolurile principale. Si cum domnul Rebengiuc a facut pentru prima data un serial, aducand rigoarea dansului de a invata tot textul – zeci de pagini – de la o zi la alta de filmare. Atunci, Marcel Iures a incercat sa-i faca viata mai usoara domnului Rebengiuc si a renuntat la programul sau de filmare, alegand varianta hardcore – cu filmari zilnice (deci si text mult invatat peste noapte) pentru ca domnul Rebengiuc sa aiba cate o zi pauza intre filmarile sale.

Un exemplu discret de generozitate intre actorii mari.

(celebrarea domnului Marcel Iures la aceasta editie FITS s-a facut cu suportul Raiffeisen Bank, partener de 9 ani al Festivalului de Teatru de la Sibiu si un sustinator constant al teatrului ACT – teatru creat de Marcel Iures, primul teatru independent aparut in Ro post revolutia din 1989)

 

  1. Ada Solomon, venita prima data la FITS, ca invitata la o conferinta care era in deschiderea filmului Tony Erdmann, povestind despre regretul ca Romania n-a fost mentionata pe genericul filmului care a mers al Oscar pentru ca … n-a primit finantare de la CNC.

Tot Ada povestind despre coproductiile la care a muncit cu relaxarea mentionarii unor nume mari de producatori la care adauga natural – ”ne leaga o amicitie pentru ca am participat la x seminar au workshop”. Sau ” e prieten cu Corneliu Porumboiu pentru ca s-au intalnit la Cannes…”.

Ascultand-o am realizat inca o data cat de mare e prapastia intre generatia lor de cineasti (care citesc, merg la festivaluri, invata pe la workshop-uri – indiferent de rezultatele lor precedente) si generatia care a contestat legea cinematografiei ( o generatie autosuficienta, cu teama de orice competitie reala).

(pentru cei care o stiu pe Ada Solomon doar din ipostaza de prodcator de film, o precizare: Ada vede foarte mult teatru, de stat au independent, merge si la spectacolele de dans si cred ca e unul dintre oamenii cei mai la curent cu zona de arta expozitionala din Romania. Ramane un mister cum reuseste sa-si faca timp pentru toate, dar o poti zari adesea printre spectatori la teatru)

 

  1. Gigi Caciuleanu la o intalnire cu presa, alaturi de echipa sa de la Emoji, vorbind despre visul sau actual ”sa remontez doua dintre spectacolele mele de la inceputul carierei si sa le joc pe toate in serie intr-un teatru din Bucuresti, in fiecare zi altul, timp de 2 saptamani”. Si bucuria tinerilor din trupa sa care stiu cat de mult au evoluat lucrand alaturi de maestrul Caciuleanu.

Plus o poveste amuzanta dintr-o noapte de la FITS cand domnul Caciuleanu a fost recunoscut de un barbat care facea curat in Piata Mare ”Va stiuuu, ati fost alaturi de Andreea Marin la emisiune”.

Nu va incruntati la asta, mi se pare genial ca intr-o lume in care prea putini oameni merg sa vada dans, un coregraf (nu un balerin) roman e recunoscut pe strada de compatriotii sai. Cum mi se mai pare minunat ca domnul Caciuleanu (impreuna cu producatorul sau, Valerian Mares) a avut capacitatea si puterea de negociere pentru a –si pune amprenta creatiilor sale pentru cateva minute la televiziune in fata a catorva milioane de spectatori.

 Emoji – un spectacol care reinterpreteaza codurile verbale ale tinerilor – va pleca intr-un turneu national care va avea dupa fiecare reprezentatie intalniri cu liceeni si elevi. Faptul ca dansul ajunge prin aceasta forma in scoli e absolut incredibil pentru Romania.

*

Si-o remarca dincolo de orice spectacol de teatru, dans sau alta exprimare artistica. o remarca despre o exprimare a demnitatii si respectului.

Voi pastra in minte imaginea Presedintelui Iohannis alaturi de sotia sa asteptandu-i in fata teatrului Radu Stanca pe invitatii lor speciali, premierul Luxemburgului – Xavier Bettel si sotul acestuia. Plus imbratisarile naturale cand s-au intalnit inainte de a intra in teatru pentru a vedea impreuna o piesa lucrata cu regizor din Luxemburg si echipa de actori din Sibiu.

A fost in gestul acesta al asteptarii in strada si al imbratisarilor un foarte frumos mesaj despre normalitate si diversitate. Sigur ca protocolul spunea ca presedintele putea sa-l intampine pe premier si in holul teatrului, mai ales ca ploua usor,  dar in contextul dezbaterilor din Romania dintre coalitia pentru familie si restul lumii, acest gest e de o diplomatie si o validare care vorbesc despre un caracter foarte frumos.

Mi-a placut mult mult de presedintele nostru si de sotia dumnealui pentru ca au facut gestul acesta minunat.

*

Cover foto Sebastian Marcovici

Ma aflu la Sibiu la invitatia Raiffeisen Bank, partener de 9 ani al festivalului.

Bazavan

2699
cover filmeConcurs: Ca sa ai cinematograf acasa spune ce filme romanesti iti plac

Concurs: Ca sa ai cinematograf acasa spune ce filme romanesti iti plac

Mai am doua zile pana ajung si eu la TIFF si oftez cand vad ce evenimente frumoase au fost deja si eu n-am ajuns la ele, dar ca sa nu fiu foarte foarte departe cu mintea si cu sufletul de cinema, am fost provocata….

Raiffeisen Bank, sponsor principal al TIFF si un sustinator consacrat Zilelor Filmului Romanesc a lansat o provocare printre bloggeri. A inceput cu Manafu care a fost rugat sa faca un top 5 al filmelor romanesti care i-au placut cel mai mult. Manafu s-a gandit ca e bine sa dea o leapsa si m-a intrebat pe mine care sunt filmele romanesti pe care le iubesc.

N-am putut sa pun doar 5, chiar n-am putut. Iata selectia mea (am incercat sa nu repet filmele de la Manafu)

lampa-cu-caciula-289105l-imagine

Filmul romanesc pe care-l iubesc cel mai tare e un scurt metraj inspirat de nuvela omonima a lui Florin Lazarescu – Lampa cu caciula.

Povestea relatiei tata fiu sub rama unei actiuni in care televizorul cu lampi al familiei,  ecranul cu iesire spre o alta lume din saracie a copilului familiei, e dus la reparat.

Filmul e regizat de Radu Jude ( a facut din nou echipa cu Florin Lazarescu pentru Aferim!, o alta bucurie de film)

o vara de neuitat

Imi mai place f f f f tare filmul lui Lucian Pintilie – O vara de neuitat.

Un capitan de vama e mutat intr-un sat la granita cu Bulgaria si sotia sa , contesa unguroaica, trebuie sa se adapteze situatiei in conditiile unui conflict intre localnici si macedoneni.  E o secventa de o candoare si o eleganta impresionante cand tanara doamna – interpretata de Kristin Scott Thomas (care a invatat romaneste pentru acest film) – se spala in cada in curte, iar soldatii sotului ei o privesc pe furis, printre rufele intinse la uscat.

Si daca tot sunt aici, iar Manafu a zis deja de Balanta, as vrea sa reamintesc de Prea Tarziu, o alta minunatie de film in regia domnului Pintilie.

a-fost-sau-n-a-fost-poster

A fost sau n-a fost in regia lui Corneliu Porumboiu

Pentru umorul lui si pentru realizarea cu resurse atat de mici. Si pentru actorii minunati. E un film care  -de cate ori il vad – ma face sa rad. Romania mereu amuzanta sau lectia autoironiei pentru a putea sa ne depasim defectele.

train de vie

Train de vie, Radu Mihaileanu

O poveste despre evrei si deportare spusa cu mult umor. Spusa si scrisa cu mult inainte de La vita e bella, numai ca – din pacate – filmul acesta n-a ajuns la Oscar.

Si daca tot sunt aici, Concertul... si povestea tiganilor care au cucerit Parisul.

morometii

Morometii, regia Stere Gulea

Pentru ca a fost filmul copilariei mele, pentru ca pustiul care-l juca pe Niculae era coleg cu mine de scoala, pentru ca s-a filmat la cativa km de Alexandria, unde locuiam. Dar mai ales pentru domnul Rebengiuc.

Tales_from_the_golden_age_poster

Mai spun unul, desi as mai putea spune inca 10, un episod in Amintiri din Epoca de Aur al lui Cristian Mungiu, Legenda soferului de gaini, pentru secventa finala si interpretarea magistrala a lui Vlad Ivanov din secventa respectiva. Si daca tot am ajuns la domnul Mungiu, 4 luni, 3 saptamani si 2 zile e un film care m-a bantuit si m-a marcat profund.

Mai pot sa spun din directia aceasta, a realitatii pusa pe ecran, ca un efect similar a avut filmul De ce eu, al lui Tudor Giurgiu.

Mi-au placut toate filmele lui Nae Caranfil, cum mi-au mai placut multe altele, dar va las si pe voi sa spuneti ce filme romanesti se afla in top 5 la voi.

CONCURS

Puteti sa castigati un super proiector Epson EH-TW5210, oferit de Raiffeinsen Bank si puteti sa va faceti cinematograf acasa daca….

… lasati la comentarii un top de 5 filme romanesti care v-au placut.

Dupa festival prin tragere la sorti alegem un castigator, sunt sigura ca exercitiul acesta de a numi 5 filme romanesti care v-au placut o sa va faca sa realizati ca avem foarte multe filme foarte bune. Regulamentul oficial al concursului este aici.

Acum sa dam leapsa mai departe.

M-am gandit ca e interesant de vazut ce filme romanesti ii plac lui Radu Băzăvan. Nu suntem rude (numele meu n-are nicio diactritica), dar obisnuiesc sa zic ca e fratele meu din online, mai ales cand imi greseste lumea numele si-l scrie ca pe al lui, el fiind mult mai celebru in online J

E clujan, e dus cu capul in cel mai frumos mod cu putinta si si-a indeplinit un vis: a facut un film de lung metraj – Usturoi – care a rulat in cinematografe. Asa ca Radu, ia sa vedem ce filme iti plac tie.

 

Later Edit: castigatoarea este Pamy.

tragerea la sorti a fost facuta de reprezentantii Raiffeisen, am primit si nume de rezerva in cazul in care Pamy nu raspunde. Multumesc frumos tuturor ca ati participat la jocul nostru.

teatrunominalizarile premiile UNITER 2014

nominalizarile premiile UNITER 2014

Cu citeva minute in urma au fost anuntate nominalizarile UNITER 2014, iata-le.

 

Premiul de excelenţă: VICTOR REBENGIUC

Premiul pentru întreaga activitate:

Actor: PETRU CIUBOTARU

Actriţă: VIRGINIA ITTA MARCURegizor: MIHAI MĂNIUŢIU

Scenografie: ANCA PÂSLARU

Critică şi istorie teatrală: ZENO FODOR

PREMII SPECIALE

1.Premiul special jurnalistei şi traducătoarei Raluca Rădulescu, pentru contribuţia la redimensionarea într-un discurs contemporan a unei cărţi fundamentale pentru practica şi teoria teatrală: K S Stanislavski – Munca actorului cu sine însuşi.

2. Premiul special pentru teatru-dans:
Andreei Gavriliu şi lui Ştefan Lupu pentru „Zic-Zac”, spectacol de teatru-dans de Andreea Gavriliu rezemată de Ştefan Lupu, cu Andreea Gavriliu, Ştefan Lupu şi Gabriel Costin.

3. Premiul special pentru teatru-document:
Gianinei Cărbunariu, pentru spectacolul-studiu „Tipografic majuscul”, coproducţie dramAcum şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Nitra, Slovacia, în parteneriat cu Teatrul Odeon.

Nominalizările pentru această ediţie a Galei Premiilor UNITER sunt următoarele:

Cel mai bun spectacol:
Hamlet de W. Shakespeare, regia László Bocsárdi, Teatrul „Tamási Áron” Sfântu Gheorghe
Maestrul şi Margareta, după Mihail Bulgakov, regia Zoltán Balász, coproducţie Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu şi Teatrul Maladype Budapesta
Victor sau copiii la putere de Roger Vitrac, regia Silviu Purcărete, Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Cel mai bun regizor:
Zoltán Balász pentru spectacolul Maestrul şi Margareta, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
László Bocsárdi pentru spectacolul Hamlet, Teatrul „Tamási Áron” Sfântu-Gheorghe
Silviu Purcărete pentru spectacolul Victor sau Copiii la putere, Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Cel mai bun scenograf:
József Bartha pentru scenografia spectacolului Hamlet, Teatrul „Tamási Áron” Sfântu-Gheorghe Dragoş Buhagiar pentru scenografia spectacolului Ce nemaipomenită aiureală, Teatrul Naţional Cluj
Velica Panduru şi Zoltán Balász pentru scenografia spectacolului Maestrul şi Margareta, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu

Cel mai bun actor în rol principal:
László Mátray pentru rolul titular din spectacolul Hamlet, Teatrul „Tamási Áron” Sfântu-Gheorghe
Cornel Răileanu pentru rolul Personajul din spectacolul Ce nemaipomenită aiureală, Teatrul Naţional Cluj
Marius Turdeanu pentru rolul Maestrul din spectacolul Maestrul şi Margareta, Teatrul Naţional “Radu Stanca” Sibiu

Cea mai bună actriţă în rol principal:
Alexandra Fasolă pentru rolul titular din spectacolul Yentl, Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti
Mariana Mihu pentru rolul Woland din spectacolul Maestrul şi Margareta, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
Rodica Negrea pentru rolul titular din spectacolul Mutter Courage, Teatrul Mic Bucureşti

Cel mai bun actor în rol secundar:
Zsolt Bogdán pentru rolul Charles Paumelle din spectacolul Victor sau Copiii la putere, Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Valer Dellakeza pentru rolul Tót din spectacolul Familia Tót, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova
Tibor Pálffy pentru rolul Claudius din spectacolul Hamlet, Teatrul „Tamási Áron”, Sfântu Gheorghe

Cea mai bună actriţă în rol secundar:
Csilla Albert pentru rolul Esther din spectacolul Victor sau Copiii la putere, Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Nicoleta Hâncu pentru rolul Elmire, soţia lui Orgon din spectacolul Tartuffe, Teatrul Metropolis Bucureşti
Romaniţa Ionescu pentru rolurile Mara, Mama Marei, Psiholog şi Prezentator TV din spectacolul Profu’ de religie de Mihaela Michailov, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova

Critică teatrală:
Cristina Modreanu
Mircea Morariu
Iulia Popovici

Teatru radiofonic:
Aniţa Nandriş-Cudla – Amintiri din viaţã – Aniţa Nandriş-Cudla – 20 de ani în Siberia, regia artistică Petru Hadârcă, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune
Belvedere de Ana-Maria Bamberger, adaptarea radiofonică şi regia artistică Cezarina Udrescu, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune
Două nuvele de Mihail Bulgakov: Ştergarul cu cocoş şi Beregata de oţel, dramatizarea radiofonică şi regia artistică Diana Mihailopol, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune

Teatru TV:
Hedda Gabler, regia artistică Dominic Dembinski, producţie a Societăţii Române de Televiziune
Efectul Genovese, regia artistică Jon Gostin, producţie a Societăţii Române de Televiziune
O noapte furtunoasă, regia artistică Mihai Manolescu, producţie a Societăţii Române de Televiziune

Debut:
Delu Lucaci pentru rolul Agnes din spectacolul Prăpădul, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi
Lucia Mărneanu şi Leta Popescu pentru spectacolul Parallel, coproducţie GroundFloor Group şi ColectivA, Cluj-Napoca
Erwin Şimşensohn pentru regia spectacolului Yentl, Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti

 

Decernarea premiilor UNITER va avea loc luni, 28 aprilie, la Palatul Culturii din Târgu-Mureş.

2296
Artistii_profileArtistii pentru artisti – culisele unei campanii online pe care am iubit-o

Artistii pentru artisti – culisele unei campanii online pe care am iubit-o

am scris de multe ori despre dorinta mea de a crea un centru (sau mai multe) in care artistii retrasi din activitate sa poata avea batrineti frumoase si am donat din venituri de-a lungul a multi ani catre actorii in suferinta care nu mai sunt in activitate.

chiar cred ca trebuie sa dam ceva inapoi ( uneori atentia, vorba buna, un gind sau un telefon inseamna mai mult decit orice avere) catre actorii/ artistii care ne-au ajutat sa ne slefuim ca oameni chiar daca nu ne-au cunoscut niciodata personal.

si de ceva vreme ii tot spuneam Mariei Morar de la UNITER ca se poate face mai mult cu campania lor Artistii pentru artisti.

in 2013, pentru prima data, in cei 11 ani de cind exista Artistii pentru artisti, UNITER a decis ca isi va indrepta comunicarea si catre online. a fost si primul spectacol mare al Galei, cel care reunea intr-o unica reprezentatie cei mai mari actori ai Romaniei, care a fost integral cu bilete vindute, fara invitatii.

***

12 zile. o pagina de facebook. o agentie care coordoneaza blogurile locale.  70 de articole pe bloguri. peste 100 de facebook covers in paginile marilor actori. mii de share-uri (actori, teatre din toata tara, spectatori). 15 dolari.

 

CE AM FACUT?

am creat o pagina de Facebook pentru UNITER pe 7 martie.

stiam ca nu avem timp sa ne crestem un public al nostru, asa ca am incercat sa ne folosim de comunitati deja create: am invitat pe pagina toate teatrele mari din tara si cit mai multi dintre actorii care au cont de facebook.

pe 12 martie am schimbat coverul care era cu insemnele UNITER cu coverul campaniei Artistii pentru artisti si am anuntat care sunt teatrele (aproape 30) care isi doneaza incasarile pentru fondul Artisti pentru artisti. printre teatrele anuntate erau si cele care devenisera prieteni cu pagina UNITER, asa ca au sharuit imediat informatia. actorii care jucau in piesele respective au procedat la fel.

doua zile mai tirziu am trimis mesaje personalizate catre actorii cu conturi pe facebook, rugindu-i sa puna in coverul paginii lor un layout special creat prin care indemnau la cumpararea de bilete la spectacolele din campanie.

toti au acceptat cu entuziasm si au devenit promotorii ideii. asa a inceput bulgarele sa creasca.

am cheltuit 15 dolari in facebook ads pentru 3 din cele 6 postari care au facut referire la campanie pe pagina de Facebook a UNITER.

 

am vorbit cu bunul meu prieten Cristian China Birta (adinca plecaciune pentru tine si colegii tai, Loredana esti minunata) care, fara sa stea pe ginduri, si-a pus la bataie toate resursele pe care le are prin agentia sa Blogal Initiative.

Blogal Initiative si-a creat propria campanie cu 3 premii cu valoare inestimabila: afisul campaniei semnat de toti marii actori care participau la gala finala – de la Florin Piersic la Victor Rebengiuc, de la Mariana Mihut la Maia Morgenstern.

si-au inceput articolele sa curga: aproape 70 de articole pe bloguri intrate in competitie, plus alte articole in afara competitiei venite de la oameni din industria entertainmentului care stiu cit de importante sunt asemenea actiuni (multumesc mult Florin Grozea, Simona Tache, Denisa Bargau. Radu -Groparu – Bazavan nu e fratele meu, ar vrea el:) )

 

***

REZULTATELE IN CIFRE?

peste 250.000 de views pe Facebook ale anunturilor campaniei, peste 100 de cover-uri pe FB.

110.000 impressions pe bloguri.

multi spectatori care au aflat pentru prima data de aceasta actiune (desi este din 2002) si au felicitat UNITER-ul pentru initiativa.

toate biletele vindute la TNB.

***

REZULTATELE ALTFEL

habar n-am daca e mult sau putin obtinut in 12 zile, plecind de la zero prezenta pe internet si neavind practic niciun buget – doar entuziasmul nostru. si dragostea pentru teatru care inseamna mult mai mult decit orice buget. (il includ aici si pe Cristi pentru ca a lucrat cu mine, din suflet, pro bono)

stiu insa ca a fost o mare bucurie sa lucrez la acest proiect (multumesc frumos UNITER), sa vad cum toata lumea a pus suflet, nu doar umarul la promovarea ideii si sa simt ca tinerilor din online le pasa de cei in virsta care le-au bucurat copilaria in mari spectacole de teatru sau in filme minunate.

si mai ales sa vad ca spectatori, actori si teatre din toata tara se bucura si lucreaza impreuna, uniti, pentru o idee frumoasa. le multumesc din suflet tuturor celor care au sharuit informatia.

la spectacolul de Gala, cind au iesit de pe scena actorii au semnat toti cu mare entuziasm pentru premiile bloggerilor cistigatori si-au recunoscut ca s-a simtit ca, in sala, au fost spectatori platitori, nu invitati: le sorbeau fiecare  cuvint, era o energie buna si nu a plecat nimeni  – desi spectacolul a durat peste 3 ore fara pauza

***

acum ca am facut un prim pas, ne reintilnim in forta cu teatrul in 2.0 pentru Gala UNITER si Festivalul de Teatru de la SIBIU, in ambele evenimente vom marca premiere absolute pentru online-ul ro:).

2232
Victor-Rebengiucla multi ani, dl Victor Rebengiuc

la multi ani, dl Victor Rebengiuc

“Eu n-am fost niciodata un actor frumos” mi-a spus Dl Rebengiuc, acum ceva ani, pe o alee din Muzeul Satului.
Eram acolo pentru ca dinsul acceptase cu mare modestie si smerenie invitatia de a reface un cadru din filmul Morometii, cu Moromete stind pe prispa. un proiect pe care-l initiasem pt revista la care lucram.

“Nu e adevarat. Ati fost si sunteti foarte frumos. Erati minunat in Padurea spinzuratilor”, am ripostat eu sustinuta de Laura Cirnici, stilista care-l transformase din nou in Moromete, iar pe doamna Luminita Gheorghiu in Catrina, nevasta lui.

“N-am purtat in niciun film machiaj, dar acolo – la Padurea spinzuratilor – mi-au ridicat nasul cu putin tul, il lipsera ca sa-mi faca nasul mai frumos, sa stea mai in sus”, a continuat dinsul sa se justifice. “Ciulei, ei bine, Liviu Ciulei era frumos… umplea ecranul cu frumusetea lui. Si cu talentul lui.”

***
‘Tin minte discutia asta ca si cum ar fi fost ieri si-mi pare rau ca eram prea tinara atunci ca sa am prezenta de spirit si sa spun ca frumusetea pe care o vedem noi, spectatorii, e acolo dintotdeauna la fel, cu si fara machiaj, pentru ca lumineaza dinauntru.

astazi domnul Rebengiuc implineste 80 de ani.

1317
Dinu Damian_Beatrice_layoutinterviu: culisele unei relatii In deriva – Victor Rebengiuc si Crina Semciuc, tata si fiica pe ecran

interviu: culisele unei relatii In deriva – Victor Rebengiuc si Crina Semciuc, tata si fiica pe ecran


“E ca-n legende: De Niro cu Pacino, cine-i mai tare”, a exclamat un coleg jurnalist la vizionarea de presa a primului episod In deriva in care Victor Rebengiuc e fata in fata cu Marcel Iures. Se intimpla in sezonul 2 al serialului, sezon care incepe luni 5 noiembrie si e de departe punctul de atractie al acestei toamne in materie de televiziune. In episoadele in care cei doi se confrunta o vom intilni si pe Crina Semciuc, in ipostaza fiicei personajului lui Victor Rebengiuc.

***

“Imi doream foarte mult sa joc alaturi de Marcel”, recunoaste Victor Rebengiuc care e foarte riguros cind e vorba de alegerea rolurilor sale, si in teatru, si in televiziune. Pentru spectatorii care-l iubesc si care nu pot ajunge des la Bulandra, teatrul – casa al domniei sale, sau la Nationalul din Bucuresti, unde mai are colaborari, televiziunea e calea care le poate aduce bucuria.

“Am mai acceptat roluri la televiziune in ultimii ani in “La urgenta” (TVR), apoi 2-3 episoade in “Un pas inainte” (Pro TV), dupa care am plecat. Aveam cite o replica doua – “mai, copii, daca sunteti cuminti o sa plecati in vacanta nu stiu unde” si cu asta terminam. Le-am zis: “ori imi faceti un rol, ori la revedere”, desi luam niste bani acolo. Mi-au propus si in aia cu tiganii, dar nu m-am dus… Si a mai fost ceva, Fierbintii astia, ma chemasera pentru un rol, am citit nu mi-a placut, nu ma intereseaza.”

Acum de ce ati acceptat rolul lui Dinu Damian din “In deriva”?

E vorba de un personaj conturat solid. Si nu e telenovela, e un lucru serios. Ai niste caractere care se confrunta, exista o dorinta de a se linisti, o minte care se framinta pentru ca trece prin niste probleme foarte grave si cauta ameliorarea situatiei lui. Se duce la un specialist si ala il trimite la alt doctor. (ride)

Cum l-ati descrie pe Dinu Damian?

E un om cinstit, isi vede de treaba lui, mai si greseste din cind in cind.  E un tata putin cam exagerat, poate prea autoritar cu copilul lui si, evident, ca a creat un soi de rezistenta care s-a transformat intr-un soi de dezertare. A plecat fata sa-si caute independenta si linistea la Berlin; ce sa caute ea la Berlin?! E un om care avea talent (nota mea. Dinu Damian e actor), poate se si pricepea sa conduca o institutie, i-au gasit o hiba cu dosarul de la securitate care nici nu era de fapt, nu turnase pe nimeni… Si l-au dat jos…

***
Fiica lui Dinu Damian e Beatrice, interpretata de Crina Semciuc – tinara actrita pe care ati vazut-o in primul sezon “Un pas inainte”, dar si la Teatrul Metropolis sau Teatrul de comedie din Bucuresti. Crina a dat 3 castinguri pentru acest rol si abia la ultimul, cind s-a intilnit si cu Marcel Iures, a aflat ca tatal ei in film va fi Victor Rebengiuc.

“In secunda aia am inceput sa am cele mai mari emotii pentru ca stiam in mare ce am de facut si imi imaginam ca tata un actor mai dur care sa-ti permita sa urli la el, sa te desfasori. Cind am aflat ca tata va fi dl Victor Rebengiuc am avut un gol in stomac: “cum sa tip eu la dinsul?!”
Plus ca nu te lasa felul dinsului de a fi, e atit de cald, incit nu-ti permiti. Dar pot sa-ti spun ca, desi noi in pauze rideam, ne jucam pe telefoane, imi punea muzica domnul Rebengiuc – pot sa-ti spun ca stie ce face un iPhone mult mai bine decit mine (ride) -. in momentul in care am auzit “motor! actiune!” si i-am vazut privirea, am stiut: da, pot sa tip. Sunt oameni care stiu sa dea, sa te ajute. De asta spun ca a fost mai usor pe platou, desi erau Victor Rebengiuc si Marcel Iures linga mine, pentru ca amindoi stiu cind sa “dea”, ce sa “dea”, cum sa “dea” ca sa te ajute sa-ti faci personajul.“

Cum ai descrie-o pe Beatrice?

E un copil foarte, foarte rebel care-si iubeste foarte mult tatal si, dintr-o iubire prea mare – si a ei, si a tatalui fata de ea -, se creaza aceste probleme.

Ti-ai schimbat radical look-ul pentru personajul asta…

La castingul final, al treilea, a venit ideea ca eu sa ma tund scurt, sa se simta virsta ei. Un copil de 21 de ani, crescut foarte bine, dintr-o familie foarte educata, care nu voia sa faca rau, putea alege forma asta de revolta. Cel putin in prima parte ca dupa aia vom vedea ca ea s-a dus mult mai departe, cel putin mult mai departe decit se astepta tatal ei. Si, in repetitii, dupa ce am aflat ca o sa fie tata dl Rebengiuc, mi-am dat seama de diferenta de virsta si ca va fi o alta abordare tata-fiica, asa ca am zis ca cel mai bine pentru Beatrice ar fi sa fie cheala. Asta il va panica pe tata. Ea povesteste de ce s-a tuns si, ca sa fie credibila in gura mea, trebuia sa fie o schimbare radicala…

Cum a fost la casting?

Primele doua castinguri le-am dat cu dl Tica Popescu (nota mea. regizorul sezonului 2) cu care am avut o comunicare perfecta, ireala. A simtit ca sunt foarte timida si ca trebuie sa vorbeasca altfel cu mine.

Al treilea casting l-am sters din minte (ride). L-am dat cu dl Marcel Iures. Am avut cele mai mari emotii din viata mea si dumnealui si-a dat seama, incerca sa vorbeasca cu mine sa ma linisteasca. Eu ma uitam si aproape ca nu-l mai auzeam. Am fost atit de concentrata la problemele pe care le avea Beatrice, care nu au deloc legatura cu viata mea, si a trebuit sa uit de Crina si sa ma folosesc de toata energia mea pentru relatia pe care trebuia sa o am cu dl Iures, incit nu-mi aduc aminte ce am facut.

In curind o sa fii Anca in Napasta (regia Radu Afrim) pe scena Teatrului National din Bucuresti – cel mai mare teatru din Romania, toata tara te va vedea la HBO. Ai avut un an foarte bun…

Cineva acolo sus a zis “ia de aici, daca pot sa duci”. Ceea ce mi s-a intimplat anul asta e ireal. Dar veneam dupa 8 luni in care n-am lucrat si de asta am avut presiunea la castingul pentru Beatrice.

Mi-o doream foarte tare pe Beatrice pentru ca ar fi fost o compozitie si ca ar fi trebuit sa lucrez cu mine. Apoi, faptul ca dl Tica Popescu a avut incredere in mine, dupa ce foarte multi nu avusesera incredere, m-a facut sa vreau sa iau castingul ca o multumire pentru dinsul.

In Napasta va fi o surpriza. O abordare a textului cum stie Radu Afrim sa faca.

***
Am facut interviurile cu dl Victor Rebengiuc si Crina Semciuc separat si n-au stiut ca o sa le confrunt raspunsurile. Dar…

Crina spune ca, atunci cind a aflat ca dvs sunteti tatal ei, i-a fost frica…

(ride) Pai, sa-i fie…

Nu credea ca poate sa tipe in fata dvs. Spune ca ati ajuta-o mult. In ce a constat ajutorul?

Am fost foarte aproape de ea imediat. Eu n-am fite de actor:  “tu stai acolo ca eu vorbesc”. Am vazut colegi care au atitudinea asta: “eu sunt aici, voi stati in fund acolo.”

Am nevoie de partener, n-am nevoie sa ma vad pe mine. Relatia da nastere la tot ceea ce trebuie sa inteleaga publicul. Si, de fapt, relatia te scoate in evidenta si pe tine, si pe partener, pentru ca daca nu e relatie, nu e nimic.

Ati spus ca v-a fost mai greu la filmul asta decit la celelalte productii de televiziune. De ce?

In celelalte filme de televiziune nu aveam pagini de text, halci de text. Era dialog, trei patru replici, mergea. Era foarte simplu, nu era un episod intreg numai in doua personaje. Dar cind ai de invatat 12 de pagini  pentru un episod, din care 7 erau de text, e foarte greu. Si vorbesc eu, ca Marcel tace tot timpul. El da din cap intelegator si te asculta… Suporta ce zici…(ride)

Va regasiti vreun pic in personajul asta?

Nu. Decit faptul ca e actor, ca e director si eu am fost vreo 2 ani director.

Dar pentru ceva trebuie sa va fi placut, sa va fie simpatic…

E actor, asa ca sigur ca mi-e simpatic (ride). E bine intentionat in general. Am realizat o chestie cind am aflat ca  sursa de provenienta a scenariului este israeliana si, in povestea originala, fiica lui fuge la Berlin si se indragosteste, gaseste un guru, un turc. Imi dau seama ca la ei era vorba de un arab, conflictul capata alta amploare, la noi ar fi trebuit sa fie un tigan (ride)

Stiu ca dna Mariana Mihut se uita la productiile dvs si va spune parerea dinsei sincera de fiecare data. I-ati povestit despre rolul pe care il aveti de facut aici?

M-a auzit bodoganind ca am mult text.(ride)

***

“Domnul Rebengiuc e precum caii de rasa. Nu trebuie sa-i strunesti. Ii lasi liberi si te uiti cu uimire cum se misca”. Marcel Iures (psihologul Andrei Poenaru in serialul In Deriva)

foto Adi Marineci/ HBO

3019
Victor_rebengiuc_si_marcel_iures_in_derivavezi In deriva inaintea tuturor !

vezi In deriva inaintea tuturor !

vrei sa vezi un film inaintea jurnalistilor?:)

ti-a placut seria HBO In deriva?

***
in deschiderea Festivalului de Psihanaliza si film , astazi de la ora 19.30 , la Grand Digi Plex Baneasa este o avanpremiera In deriva , seria noua cu Marcel Iures , Victor Rebengiuc, Bogdan Dumitrache, Andreea Bibiri si Crina Semciuc in distributie.

in seara asta, la deschiderea de gala, nu se vind bilete, dar… in mod exceptional (multumesc frumos Miruna Berescu) puteti sa mergeti si voi la film.

am trei invitatii duble de dat si, daca vreti sa vedeti In deriva inainte chiar de jurnalistii de cinema (vizionarea HBO pentru aceasta serie va fi saptamina viitoare), trebuie sa lasati un comentariu la acest articol.

prin tragere la sorti alegem cistigatorii , la ora 16.00.

 

simbata si duminica puteti vedea in festival, dupa cum urmeaza

Sâmbătă, 27 octombrie
19.00 TERAPIE SPECIALĂ/ THE SESSIONS
SUA, 2012, 95’
Regia: Ben Lewin
Distribuția: John Hawkes, Helen Hunt, William H. Macy
Premiul Publicului și Premiul Special al Juriului, Sundance 2012
Prezentat în premieră în România

21.30 TAKE THIS WALTZ
Canada, 2011, 115’
Regia: Sarah Polley
Distribuția: Michelle Williams, Seth Rogen, Sarah Silverman
Festivalul Internațional de Film de la Toronto, 2011
Prezentat în premieră în România
Duminică, 28 octombrie

19.00 SCURTMETRAJE ROMÂNEȘTI
LOST SPRINGS 2
Regia: Andrei Dobrescu
Selecția Oficială, Festivalul de Film de la Clermont-Ferrand, 2012
Premiul Special, ANONIMUL 2011
WATCH OUT FOR THE SUNSET
Regia: Vlad Oancea
Festivalul Internațional de Film DaKINO, 2010
PUI, CARTOFI PRĂJIŢI ŞI-O COLA
Regia: Emanuel Pârvu
Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj, ANONIMUL 2012
30
Regia: Iulia Rugină
Parte a proiectului 30-40-50, produs de Gabriel Achim

21.30 ELLES
Franța- Polonia, 2011, 100’
Regia: Malgorzata Szumowska
Distribuția: Juliette Binoche, Anaïs Demoustier, Joanna Kulig
Festivalul Internațional de Film de la Toronto, 2011
Panorama, Berlinale 2012

 

 


draa olteanu matei gina patrichio comoara emotionanta

o comoara emotionanta

am descoperit via pagina de facebook a lui Andi Vasluianu o comoara emotionanta

ii apartine doamnei Liliana Jinca : aproape 250 fotografii din istoria teatrului, adunate cu grija.

am vrut sa aleg citeva (max 5) fotografii si sa va trimit la album , dar nu ma mai puteam opri. asa ca n-am ajuns pina la sfirsitul albumului la momentul la care scriu, voi continua dupa ce postez

minunati-va, emotionati-va; sigur o sa vi se faca dor de mers la teatru.

margareta pislaru, stefan iordache

dorina lazar, stefan mihailescu braila

mariana buruiana

draga olteanu matei, gina patrichi

leopoldina balanuta

valeria seciu, stefan sileanu

victor rebengiuc, toma caragiu, florian pittis

lucia sturza bulandra

GASITI INTREGUL ALBUM AICI. MULTUMIM FRUMOS DOAMNA JINCA PENTRU CA FACETI PUBLICA ARHIVA DVS

2024
familie1IMPREUNA

IMPREUNA

cind ne razboim cu lumea ( in adolescenta sau mai tirziu), credem ca putem sa traim singuri.

cind vrem perfectiunea, ne imaginam ca e posibil ca ailaltii sa greseasca asa  facem singuri ce e de facut.

dar din ce crestem – in virsta, dar mai ales in intelepciune – ne dam seama ca nimic din ceea ce am reusit, n-am facut singuri.

si ca perfectiunea, revolta, bucuria, victoria au sens cu adevarat nu doar cind sunt impartite cu altii, ci mai ales cind sunt facute impreuna cu cei care viseaza la fel ca tine.

***

zilele astea, ca si zilele care au trecut (in ani numarate, pentru fiecare generatie – oricind numita “de sacrificiu”), avem nevoie sa fim impreuna ca sa putem razbate.

***

de asta scriu despre noua campanie Vodafone  in care e o propozitie pe care o iubesc “dar oare sufletul ce spune?”

acest articol nu e unul platit. scriu pentru ca imi place spotul foarte tare si cred si eu ca Impreuna suntem mai puternici. si ador ca l-au ales pe domnul Rebengiuc ca sa ne spuna povestea.

ma bucur ca Vodafone (sunt client din 97, da?) a ales sa comunice acum ceea ce facea de ani de zile; s-a decis sa spuna cum este  sa fii alaturi de  oamenii si comunitatile care au ideile, curajul si determinarea de a actiona spre mai binele comun.

sper sa vad curind prin jurul meu cit mai multe povesti despre oameni cu care ai vrea sa fii IMPREUNA, chiar daca nu i-ai intilnit niciodata, prezentate sau nu de Vodafone.

929
afis momaRetrospectiva Pintilie la MoMa

Retrospectiva Pintilie la MoMa

o retrospectiva a unui artist roman la MoMa, unul dintre cele mai faimoase muzee din lume, e o mare bucurie.
o retrospectiva a unui cineast roman la MoMa cu participarea a doi mari actori romani, Victor Rebengiuc si Mariana Mihut, e o sarbatoare.

MoMa prezinta intre 1 si 7 martie o retrospectiva Pintilie, un eveniment realizat in colaborare cu ICR NY.

11 filme facute de Pintilie. de la Duminica la ora 6 pina la De ce trag clopotele Mitica, de la Reconstituirea pina la Balanta sau Dupa amiaza unui tortionar sau Tertium non datur. altfel spus, toate filmele facute de Lucian Pintilie.

***
la inceputul anului cind eram la New York, un ghid povestea cu mare mindrie cit de important e Licoln Center pentru lumea mondiala a artei, iar in mintea mea era “ok, si noi avem aici la Lincoln o saptamina a filmului romanesc”. acum cind am aflat ca MoMa (museum of modern arts) , aflat in top 3 al marilor muzee ale lumii, are o retrospectiva cu un regizor roman (iar regizorul e inca in viata si se poate bucura de succesul si recunoasterea muncii sale de-o viata) mi s- a umplut sufletul de bucurie.

***

si vreau sa spun, pentru ca stiu ca asta e adevarul si trebuie data recunoasterea cui merita, ca toata aceasta promovare a culturii romanesti in SUA, mai ales in New York – la un nivel care nu se compara cu prezenta noastra in nicio alta tara – se datoreaza echipei conduse de Corina Suteu la ICR NY.

ca sa intelegeti cit de “in priza” sunt oamenii de la ICR NY, dau ceva din casa.
la ultima mea vizita la New York am primit un mesaj privat pe FB de la Corina Suteu care remarcase ca sunt acolo si ma invita la masa de Craciun a echipei sale. aveam deja program (eram cu treaba la NY), iar Corina vazind ca nu pot ajunge la cina mi-a transmis ca in oricare zi am timp, doar sa o anunt, si iesim la o cafea. era aproape de anul nou, toata lumea era in vacanta, numai ei nu se opreau: aveau un jurnalist roman in orasul in care reprezinta cultura noastra si erau gata sa-si faca timp pentru orice nevoie ar fi avut el (fara ca jurnalistul, eu in acest caz, sa fi anuntat in prealabil ca am nevoie de serviciile/atentia/timpul lor).

e un detaliu mic si aparent nesemnificativ despre profesionalismul lor, dar din lucruri ca acesta – marunte – ei au construit pas cu pas cea mai frumoasa strategie de reprezentare a culturii romane peste hotare si, chiar daca le-au mai dat unii citeodata cu bocancii in stomac, ei au mers mai departe facindu-si treaba.

***
asa mindra sunt ca Romania e din nou la MoMa, de data asta cu dl Pintilie, Dl Rebengiuc si Dna Mihut incit am vrut sa scriu toate astea pentru o mica mica recunoastere a echipei care munceste la ICR NY.

1021
IMG612Comemorarea Dlui Liviu Ciulei

Comemorarea Dlui Liviu Ciulei

chiar daca a fost o atmosfera incarcata de emotii greu de dus, mi-a placut comemorarea de astazi a teatrului Bulandra in memoria dlui Liviu Ciulei.

a fost un eveniment facut si cu suflet , dar si cu bani. si cu bun simt, dar si cu accent pe ego.

toata scena era imbracata in flori albe, iar in foaier erau cale albe asezate discret ca un drum catre scena; au fost produse pentru acest eveniment bannere mari cu imagini cu domnul Ciulei, iar decorul de pe scena – minimalist si foarte fin – a fost foarte bine gindit.

pur si simplu, intrai in teatru, vedeai cit de rafinat erau marcate locurile cu imaginea dlui Ciulei si simteai ca totul a fost facut cu dragoste. ca o mingiiere.

am doua imagini pastrate in minte

*
domnul Rebengiuc stind cu un rind mai in fata fata de doamna Mihut, fiecare pe cont propriu in fata emotiilor amintirilor traite alaturi de dl Ciulei. ca de fiecare data cind au avut de muncit pe scena: pe cont propriu.
dupa ce dl Rebengiuc a tinut un mic discurs, doamna Mihut l-a incurajat cu drag. N-am ascultat si discursul doamnei ( a trebuit sa plec mai devreme), dar am vazut-o cum – in fotoliul din sala – isi recitea emotionata insemnarile scrise de mina pe pagini multe, cu un scris larg si caligrafic.

*
Furia Dlui Pintilie pe neputinta sa de a scrie un discurs despre Dl Ciulei “de o luna in fiecare dimineata si seara scriu piramide de texte si le arunc pentru ca nu-mi plac. n-am stiut niciodata ca am atit de multe lucruri de spus despre Ciulei si …. nu pot. am sa scriu o carte despre el.”

a fost cel mai emotionant moment pt mine, singurul la care lacrimile au luat-o la vale in voie; era atit de mult freamat si furie pe sine, si deznadejde si uimire; si neputinta in dl Pintilie care n-a vrut sa se suie pe scena “sunt prea multe trepte pentru un discurs atit de mic” si care a vorbit uitindu-se undeva in pamint, la baza scaunului pe care-l avea in fata fiind prea suparat pe neputinta sa de a spune cit mai exact ce simte pt Dl Ciulei, ca sa mai priveasca lumea in ochi.


(in imagine dl Ducu Darie, directorul teatrului Bulandra)

si pentru ca the show must go on, de acolo am plecat catre “Un cuplu bizar”, o piesa de la teatru de comedie, un proiect sponsorizat de Ballantine’s, care iata ajuta si teatrul.

1241
dna mihutz dl rebengiucuniversalitatea unor oameni

universalitatea unor oameni

Si astazi eu studiez rolul dupa metoda deprinsa in facultate. Incep prin a-l copia de mina, pur si simplu. Apoi analizez fiecare cuvint, fiecare fraza. Asa le aproximez, pe urma le stabilesc importanta, le gasesc ponderea, le imprim intonatiile. Fireste ca in tot acest proces intervin cotrolul regizoral, discutiile cu directorul de scena, binevenitele corectii si corecturi. eu sunt o actrita care are nevoie de regizor si care nu se sfieste sa marturiseasca asta.

***
(dupa decesul Leopoldinei Balanuta care a fost inlocuita in piesa O batista in Dunare, de Raluca Zamfirescu.)

Vreau sa va povestesc ce s-a intimplat la repetitia generala, inaintea de premiera Ralucai. Eram pe scena mare, raluca ne-a spus ca are niste emotii ingrozitoare. Emotii care o termina. Ca a fost la biserica sa se roage pentru sufletul lui Poldi si sa fie ajutata de Dumnezeu si de Poldi ca sa poata face fata rolului. Eram noi trei pe scena – Ileana Stana, Raluca si cu mine – si, pe neasteptate, a aparut un porumbel. Un porumbel in Sala Mare a Teatrului National! Un porumbel care a planat linistit prin sala, s-a asezat dupa aceea pe marginea decorului care era foarte inalt si a ramas acolo. Am inlemnit. Nu stiu pentru cita vreme. Dupa care am continuat (…). Porumbelul a ramas acolo. Sa-ti intre in Sala mare a “nationalului” un porumbel?! Pe unde a facut-o? Ca doar sala aceea nu are nicio iesire directa afara!

***

Din cartea “cu si despre Mariana Mihut”, unde se afla o fotografie pe care o iubesc tare. Uitati-va cu atentie la actualitatea ei; daca n-ati sti personajele din fotografie si rationalul nu v-ar spune ca e o fotografie din anii 80, n-ati spune ca e una actuala? Uitati-va la atitudinea celor doi din fotografie: sunt ca doi studenti de astazi.

dupa ce am vazut fotografia asta in carte, mi-am spus ca trebuie sa fie un semn care arata universalitatea unor oameni, doar ca, obisnuiti cu ei in prezent, nu stim ca vor fi la fel de vii si de potriviti cu timpurile si in viitor.

doamna Mihut si Dl Rebengiuc erau actuali acum 30 de ani, sunt si acum (chiar si in ipostaza de atunci).

1613
1La multi ani Doamna Mariana Mihut

La multi ani Doamna Mariana Mihut

astazi e ziua Doamnei Mariana Mihut. implineste 69 de ani.

urarea mea de la multi ani luminosi si sanatosi vine impreuna cu citeva amintiri. pentru voi, nu pentru dinsa.

*
in septembrie la Anonimul, Doamna Mihut a acceptat un interviu pentru Adevarul (pentru Ana Maria Onisei) si toata gasca noastra a intrat in trepidatii; Ana il intreba pe Marius Manole cum ar trebui sa o abordeze ca sa iasa totul bine, eu o ajutam la research si verificam ce intrebari avea pe lista… Ana tremura de emotie, noi pe linga ea.

Si in dimineata interviului, Doamna Mihut a venit la interviu imbracata elegant, cu o palariutza cocheta de paie si o esarfa la git. Avea gratia unei regine si eleganta unei mari doamne. Si noi, care stiam ca vine din casuta de vis a vis de locul unde mincam in fiecare dimineata, am inteles din atitudinea domniei sale cit de mult respecta intilnirea. Se imbracase elegant, in semn de respect pentru ce urma sa faca. Si ne-am dat seama ca emotiile noastre (pe linga cele ale Anei) meritau sa fie acolo, ba ar fi trebuit sa fie si mai mari.

*

cind am vazut repetitiile de la regele Lear, n-am putut sa-mi iau ochii de la Doamna Mihut. iar la secventa in care moare regele am ramas fara respiratie. nu voiam sa respir, ca sa nu stric energia din fata mea. Regele (Doamna Mihut) murea in picioare, cu degetul la gura, in semn de tacere. nici acum nu stiu cum a aparut secventa aceea in piesa, dar stiu ca i-am spus dlui Andrei Serban ca mi se pare cea mai frumoasa metafora pentru oamenii de caracter. ei ramin mereu in picioare.
si stiu ca regele doamnei Mihut n-avea cum sa moara altfel.

*

si mai am o amintire pe care o voi pretui pentru totdeauna. la Anonimul am fost sa ne plimbam cu un avion utilitar si a mers si Doamna Mihutz cu noi. am povestit ceva despre Regele Lear atunci si, dupa reactia mea spontanta, doamna Mihut m-a luat in brate. a doua zi cind am aflat ce ii raspunsese Anei in interviu, stiam ca imbratisarea aceea era un raspuns dincolo de orice ati putea intelege (pentru ca am rugat-o pe Ana sa nu fie fragmentul in interviu) pentru ceva foarte drag mie.

*
Stiu ca v-a placut si voua in multe piese Doamna Mariana Mihut. Ii puteti spune La Multi Ani pe pagina de facebook a domnului Rebengiuc, sunt sigura ca ii va citi toate mesajele.

La multi ani doamna.

1674
300955_2602696585504_1197524472_3024728_230181267_nCopilul … Vama

Copilul … Vama

imi place f f mult noul clip Vama, Copilul care alearga catre mare

m-am cam emotionat…

si ma bucur f f f f f mult ca Tudor l-a ales pe dl Rebengiuc pentru acest clip si ca Dl Rebengiuc a acceptat…

de dimineata baietii de la guerrilla spuneau ca aceasta melodie e despre cum imbatrinim si ca e teama lui Tudor de imbatrinire; poate ca e despre imbatrinire (nu stiu insa daca Tudor se teme de ea), dar pentru ca se intimpla sa stiu si cine e copilul din clip si sa fac un racord cu ce e in imagini vs ce a fost/ este in viata reala, cred ca e si o melodie despre “tata”/ “a fi tata” si despre mostenirile emotionale pe care le caram dupa noi…

si sunt f curioasa cum va fi perceput cintecul care e foarte conceptual si filosofic in versuri, pe mai multe straturi… adica un pic greutz pentru publicul Vama… dar sunt copiii destepti si vor intelege, iar daca nu inteleg totul, muzica o sa-si faca treaba si o sa-i impresioneze…

anyway, bravo tudor, am cam plins in dimineata asta

1009
ceylanAnonimul part 3, dincolo de culise:)

Anonimul part 3, dincolo de culise:)

ce bine e sa ai o perspectiva din interior la un festival de film.
astazi m-am gindit ca oricit de bun reporter as fi, tot n-as afla ce stie Irina Margareta Nistor despre Anonimul pentru ca dinsa – ca selectioner pentru scurt metraje – e parte din organizare si e om la om pe tot terenul cu “greii”…
asemeni domnului regizor turc, Nuri Blinge Ceylan ( marele premiu la Cannes anul acesta) pe care eu aseara il priveam de la 3 metri distanta (minca la masa de linga mine… unde era si doamna Irina Nistor)…

asa ca astazi am tras cu ochiul sa vad ce povesteste dinsa despre intilnire in aplicatia de pe facebook a festivalului.

Ieri a ajuns si Nuri Bilge Ceylan, (am aflat si cum se pronunta corect Bilghe Geilan), cu producatorul său, fermecatori si dornici sa faca un proiect cinematografic cu Romania, sa vada din «recolta» autohtona, si mai ales sa-l admire in conversatie, neconditionat, pe Cristi Puiu, cu «Moartea Domnului Lazarescu», dar si cu scurtmetrajul care a luat «Ursul de Aur» la Berlin, si al carui protagonist e cu noi, si a jucat si in «Padurea spanzuratilor» (daca tot m-a intrebat care cred ca e cel mai bun film romanesc…). Maine mi-as dori ca acesti mari creatori sa se intalneasca, mai ales ca Maestrul Victor Rebengiuc tocmai vazuse «Trei maimute» si ramasese profund impresionat. Azi se pleaca pe canale, cu lotca, spre locurile care ii amintesc turcului de o regiune de pe la ei, unde sunt niste imense broaste testoase. La noi cu pasarile paradisiace!

restul textului aici :)

cronicile simpa vin cu participarea Vodafone, partener al festivalului Anonimul 2011

891
Nuri Bilge CeylanCe astept de la Anonimul 2011?

Ce astept de la Anonimul 2011?

Prietenii mei zic ca e una dintre cele mai bune editii si, cei care nu ajung la festival, ma invidiaza. De diseara sunt in Delta, la Sfintul Gheorghe in complexul ca un colt de rai, Green Village.

Ce asteptari am de la aceasta editie de festival?

Sunt nerabdatoare sa-l simt pe Nuri Blige Ceylan. Nu sa-l ascult, nici sa vorbesc neaparat cu el. Vreau sa-l vad cind nu stie ca e privit, ca sa –l simt cind nu se “apara”. am sentimentul ca vorbeste putin si observa mult. E vedeta acestei editii a festivalului, tocmai ce a cistigat Marele Premiu la Cannes anul acesta si o sa-I vedem filmele, in aer liber, briza de mare si-o atmosfera plina de energii tinere. Ajunge in seara asta in delta, cu elicopterul, deci o sa vada romania de sus. frumoasa:)

O sa fie o editie cu oameni noi la Anonimul, vor veni – din cite stiu – Marius Manole, Dl Rebengiuc, Dna Mihut, sa vedeti ce de povesti o sa avem din green village de la ei! ca acum citiva ani cu doamna Coca Bloos

vrei sa stii ce am scris despre alte editii Anonimul?

O sa fie o editie cu citeva scurt metraje romanesti foarte bune, iar realizatorii filmelor sunt si ei la Sf Gheorghe, deci…. o sa-i intrebam cite ceva:)

Apoi vreau sa vad daca mai exista catelul cu care m-am jucat acum 2 ani… sa maninc o ciorba de peste buna buna, in sat la cite o bucatareasa care gateste-n oala mare mare si vinde papa bun celor care vin la festival… si vreau sa vad marea dimineata de tot, intr-un loc anume, unde se intilneste cu dunarea.

Promit insa ca despre toate acestea… cu foto si filmulete, am sa va spun si voua.

Mi-am facut bagajele, plec in 2 ore catre Sfintul Gheorghe, intr-o masina in care vor fi … protagonistii unuia dintre concertele serilor viitoare. Asa ca pina diseara, va spun ceva povesti si despre ei:)

*
anul asta sunt reporter special din partea Vodafone (care e partener oficial al festivalului) si, daca sunteti prieteni cu VodafoneBuzz (pe facebook), o sa veti parte acolo, doar acolo, de ceva exclusivitati.

873
interviu mirelaMirela Oprisor – Pe drumul ei

Mirela Oprisor – Pe drumul ei

A fost „Marti, dupa Craciun”, acum e „Ivanov”. Inainte de asta au fost multe momente pe care noi, spectatorii, le-am ratat, dar drumul care vine e lung.

Text: Cristina Bazavan

Fotografii: Cristian Radu

din Tabu, martie 2011

Am vazut-o prima data pe 5 iunie 2010, pe ecranul mare al cinematografului Republica din Cluj intr-un monolog incredibil de bine controlat actoriceste. |n timp ce-mi treceau fiori pe sira spinarii, ma gandeam: de unde a aparut actrita asta? Mi-am intrebat vecinii de sala cum o cheama, cineva s-a uitat in pliantul TIFF: Mirela Oprisor. O jumatate de ora mai tarziu a urcat pe scena de la baza ecranului alaturi de toata echipa filmului „Marti, dupa Craciun”. Mica, delicata, fragila, cu parul mai scurt decat in film. N-am recunoscut-o. Cand Radu Muntean i-a spus numele, sala a izbucnit in aplauze, mai puternice decat la oricare alt actor din distributie si infinit mai calde. Pe aplauzele alea mi-au dat lacrimile. „Oare actorii simt ca noi vrem sa-i rasplatim din inima pentru efortul si talentul lor incredibil si, pentru ca nu stim cum s-o facem, aplauzele ne sunt singura solutie?”. Mirela zambea incurcat emotionata din spatele unor ochelari cu rame proeminente, iar umerii sacoului negru, asezat peste un tricou cu imprimeuri pointiliste, coborau usor in fata. Parea ca o chinuie bucuria aceea.

*

Mirela Oprisor s-a nascut la Brasov intr-un cartier muncitoresc. Ochelarii, pe care i-a purtat dintotdeauna, i-au adus probleme dar au si motivat-o. Cand cel mai chipes baiat din bloc a pupat-o pe obraz pe ascuns, a inteles ca el s-a ferit sa afle ceilalti copii c-o place, ca sa nu rada si de el: oricum radeau de ochelarii ei. Crescand, a vrut sa iasa din lumea cartierului. Mergea la Opera, la Teatru. Singura. „Toata ambitia mea s-a canalizat tocmai pentru ca toti faceau glume pe seama mea, ma marginalizau. Ma motivam spunandu-mi: nu e lumea mea asta, trebuie sa traiesc altfel”.
In salile de teatru si de concert se uita la spectatori. |i placea eleganta lor, chipurile transformate de emotie, si-si spunea: „Asa vreau sa fiu cand voi fi mare”.
La 17 ani le-a spus parintilor ca vrea sa se faca actrita. Au facut o sedinta de familie (in istoricul familiei nimeni nu avusese legatura cu arta), iar parintii au decis sa-i dea banii de pregatire pentru admitere. S-a dus la Bucuresti pentru meditatii si, dupa cateva lectii, a hotarat ca nu se simte confortabil cu ce i se preda si c-o sa invete singura. A dat prima data la Academia de Teatru la 23 de ani, dupa ce a incercat ASE-ul. „N-aveam curaj sa dau la teatru, am avut nevoie de timp ca sa am o mica siguranta de sine.”

*

A venit la Bucuresti pentru admiterea la actorie si, in prima zi de examen, a avut primul soc: era imbracata modest, cu o rochie simpla si- avea atitudinea simpla a unei fete din Brasov, iar pe scarile ATF-ului a descoperit femei coafate, aranjate, care-si puneau toate atuurile in evidenta. S-a retras intr-un colt, asteptand sa-i vina randul la examinare. Pe holul lung, a aparut Victor Rebengiuc, rectorul ATF-ului, urmarit de un reporter tv, a trecut pe langa ea explicand la camera de luat vederi ce probe sunt in curs de desfasurare si, dupa cativa pasi, s-a intors.
– Tu cine esti?
– Mirela Oprisor.
– Imi pare bine…
A vazut-o cu ochelari si-au inceput sa discute despre miopie.
– Si eu am avut miopie, dar incepe sa scada dupa 30 de ani si dupa 50 nu mai ai probleme, i-a spus Rebengiuc. Inainte sa plece, a adaugat:
– Vezi ca vin la toate probele.
Zilele urmatoare, cand o vedea pe holurile facultatii, striga:
– Ce faci ardeleanco, ai luat si proba de astazi?
– Da…
– Ce au astia, mai, din comisie, de te trec?!
Glumele domnului Rebengiuc i-au dat aripi. Stia ca prinsese drag de ea si-avea confirmarea ca se poate si altfel, nu doar ca fetele din Bucuresti. Dupa ultima proba, Victor Rebengiuc i-a spus:
– Daca ai nevoie de ajutor, sa treci pe la Bulandra. Sa vii la anul sa dai din nou.
Acasa, la Brasov, si-a facut calcule: daca ar fi dat admitere la Cluj ar fi putut intra mai usor, dar cum sa nu-l asculte pe domnul Rebengiuc?! In lunile urmatoare a mers de mai multe ori pana in fata teatrului Bulandra, dar niciodata n-a avut curaj sa intre sa intrebe de el.
La Cluj, la TIFF, Victor Rebengiuc – vazand-o atat de emotionata, sub impactul bucuriei transmise de spectatori prin aplauze – a invitat-o sa faca un pas in fata, sa iasa din „randul” distributiei a mai felicitat-o o data: „Momente ca acesta sunt rare in cariera unui actor. Bucura-te de ele.”
Desi petrecusera impreuna mai multe zile pe platourile de filmare la „Marti, dupa Craciun”, abia atunci a avut curaj sa-i reaminteasca povestea primei ei admiteri. Fostul rector nu-si amintea intamplarea.

*

In anul dintre cele doua examene a trait la extreme. A castigat un concurs la Teatrul Dramatic din Brasov, a fost distribuita in doua piese si era la un pas sa se angajeze. I s-au dat trei zile de gandire: „Daca mai dai la actorie, trebuie sa anunti teatrul pentru ca nu ne permitem sa te angajam, ca sa pleci peste cateva luni”, i-a spus directorul economic. |n zilele de cumpana, destinul a avut ceva de spus: a murit unchiul ei, iar mama acestuia a rugat-o sa se mute la Bucuresti. S-a angajat vanzatoare de noapte la un chiosc in Piata Romana unde, seara de seara, vindea nimicuri inclusiv actorilor de la Nottara. „Imi placea sa lucrez noaptea pentru ca puteam sa citesc. Cumparau de la mine Ion Caramitru, George Alexandru si se uitau ciudat cand ma vedeau ca citesc Cehov. Le ziceam ca vreau sa dau la teatru. Zambeau.”

Pentru a doua incercare la actorie s-a pregatit tot singura, intre momentele in care era cu fiecare simt alert ca sa poata inmuia depresia matusii. Iar destinul i-a facut din nou cu ochiul.
A aflat cu doua zile inainte de examen ca trebuie sa stie si o fabula. S-a panicat, a invatat repede ceva, i-a gasit cheia comica, dar cand a ajuns la examen, lucrurile au devenit dramatice.
– Sa auzim fabula, i-a zis Dem Radulescu, cum a intrat in examen.
Intr-o secunda si-a dat seama ca nu isi aminteste mai mult de patru versuri si-a inceput sa traga de ele, cu o spaima care-i iesea prin toti porii.
Dem Radulescu si Olga Tudorache, profesori in comisia de examinare, radeau in hohote de fata care devenise ea insasi comica, in loc sa joace comedia.
– Lasa draguta. Sa trecem mai departe, i-a zis Dem Radulescu. Avem aici, pe masa, fotografii cu toti baietii care au dat anul acesta admitere. Alege, te rog, unul si spune-i lui monologul, a continuat Bibanul cu vocea nazala, ferma.
Mirela s-a dus la catedra, s-a uitat la toti baietii din fotografii si-a ales un brunet. Mai tarziu, a aflat ca-l cheama Mimi Branescu. Peste 10 ani au devenit sot si sotie.

*

Dupa ce am vazut-o la TIFF am inceput sa ma documentez; pana a doua zi stiam ca e casatorita cu Mimi Branescu (care-i fusese si partener in film), ca e actrita la Teatrul de Comedie, ca a lucrat cu Iarina Demian, ca a fost eroina principala a primului serial de televiziune din Romania „Doi plus doi”, ca a facut foarte multe reclame si ca a jucat si in „Tinerete fara tinerete”, al lui Francis Ford Coppola. „Ok, nu mai avem nicio sansa la Mimi”, a zis admirativ una dintre prietenele mele, fana inflacarata a lui Branescu.
Nu stiam insa cat de provocator a fost pentru ea sa fie sotia lui Branescu. Au fost iubiti in facultate, s-au despartit, iar peste ani s-au revazut si-au construit o familie.
„Nu a fost usor… Cand m-am intalnit cu Mimi imi puteam pune tot bagajul intr-o singura geanta si traiam din salariul meu de la Comedie. Aveam un chiosc langa bloc si, uneori, luam de acolo de mancare pe datorie. Am construit cu omul asta tot ceea ce avem acum. Ne-am ridicat unul pe altul; daca am vazut ca mie, pentru o vreme, nu-mi merge bine, l-am sustinut. Si el a facut banii cei mai multi, iar acum avem o casa cu de toate, o masina. Nu stiu cum am reusit – de la lingura la mobila – singuri… Am fost doi copii simpli care n-au primit mostenire nimic.”
La inceput ea a lucrat putin, el avea succes in film si in teatru. Ba chiar incepuse sa scrie, iar piesele lui se jucau in teatrele bucurestene. „Mi-a fost foarte greu pentru ca Mimi crestea si crestea… Avea succes si venea acasa si spunea cu jumatate de gura despre laudele pe care le primea, pentru ca stia ca eu nu lucrez. Se gandea sa nu ma supar. Dupa o vreme, am avut o perioada in care ma credeam foarte talentata intre patru pereti. Nu faceam nimic, dar eu eram cea mai buna si judecam pe toata lumea. Regret ce am gandit si o sa recunosc toata viata ca am gandit gresit. E foarte usor sa judeci cand nu faci nimic. Dar de cand am vazut cat de greu e, am avut intotdeauna o vorba buna pentru un coleg. Chiar si cand nu mi-a placut cu totul ceea ce a lucrat, am gasit ceva bun si l-am incurajat.”
In vremea asta a ramas insarcinata, a nascut-o pe Ana, iar maternitatea i-a ascutit simturile. „Cand stateam acasa, mi-am imaginat cum a crescut Ana si stam de vorba:
– Mama, dar tu ce faci de fapt? Bine, m-ai crescut pe mine, dar ce ai facut tu in viata?!
M-a marcat foarte mult imaginea asta, cum o sa fiu eu peste multi ani fata in fata cu copilul meu si m-am ambitionat foarte tare.”

*

Cu Coppola a fost din nou un semn al destinului. A vazut-o in „Chirita of Barzoieni” la Teatrul de Comedie si i-a spus: „Tu esti o actrita de cinema, sa faci film. Eu n-am in scenariu un rol mare pentru tine, dar am sa-ti dau ceva”. Pe platourile de filmare de la „Tinerete fara tinerete” a primit o noua lectie despre meseria ei. Avea de filmat o secventa in care-l barbierea cu briciul pe eroul principal, interpretat de Tim Roth. Ca sa fie veridica, secventa nu se putea trage decat o singura data (pe barba naturala a lui Roth). Mirela nu mai barbierise niciodata asa, iar Roth parea si el putin speriat.
Coppola i-a explicat, fata in fata:
– Camera e aici. O sa filmeaze 15 minute, trebuie sa termini de barbierit in timpul asta. {tiu ca poti.
– N-am facut niciodata asa ceva, i-a replicat timida.
– Ba ai facut cu bunicul tau, faci asta de cand esti tu mica.
– Nu. N-am avut bunic!
– Nu conteaza, ai facut. N-o sa-l tai pe Tim. Nu moare astazi, nu moare.
Coppola a strans-o de maini a incurajare si-a strigat „motor!”.
Mirela a luat bricul si a inceput sa-l ascuta pe o curea. A tras o data in lungul curelei si-a sarit o bucata de piele. Printre tehnicieni s-a auzit un oftat lung: briciul chiar era ascutit.
A inceput sa-l barbiereasca pe Roth si, dupa fiecare parcurgere a obrazului, si-a curatat lama de spuma pe mana. Echipa isi tinea respiratia cand lama era pe obraz si, la sincron, rasufla usurata cand briciul era sters pe mana. Cand s-au incheiat cele 15 minute, cat era rola de film, tehnicienii au izbucnit in aplauze: Tim Roth era barbierit perfect, iar Mirela intelesese ce mult inseamna sa-ti dea regizorul incredere ca poti sa faci orice.

*

La inceputul acestui an, a dat un nou examen: rolul Anei Petrovna din „Ivanov” la Teatrul Bulandra, in regia lui Andrei Serban. Am vazut-o la repetitii in cateva secvente incredibile: era pe scena intr-o pijama barbateasca, cu talpile goale, si parea teribil de fragila, dar cand isi spunea replicile de femeie inselata trecea, la cererea regizorului, de la ras la plans ca si cum nimic altceva n-ar mai fi contat, ca si cum ar fi fost unica sansa sa transmita emotia aceea, nu o repetitie „de cautare”.
„Trebuie sa dai tot acolo, ca sa-l inspiri pe regizor. Sa nu zici «las ca fac asta mai incolo». E si el om, vine cu o idee de-acasa, dar poti sa-l inspiri. Cu Andrei Serban, am invatat ca atunci cand intri in scena trebuie sa devii un bebelus, sa te cureti de tot: de orgolii, de frustrari, de panici; sa poti sa stai cu o deschidere umila in fata regizorului ca sa-l asculti si sa ai incredere in el. Dar sa stii si cand sa iei atitudine, sa stii cand sa propui ceva, sa ai o solutie. Din experienta asta de 6 saptamani, am invatat ce invata un om in 7 ani de teatru. Mai aveam nevoie de inca vreo 3, adica vreo 2 saptamani in acest caz, ca sa fiu multumita cu mine si sa-l multumesc si pe Andrei. {tiam ce pot sa fac, dar am avut nevoie de mai mult timp, ca intotdeauna. Acum e bine.”
In momentele in care nu era in scena, se aseza pe scaunele din primele randuri, cu genunchii la gura si, imbracata in pijamaua aia in dungi, parea ca un copil care se uita la darurile de Craciun. „Din meseria asta inveti si stand, furi de la ceilalti.”
Dar nimic din atitudinea aceea de copil nu se simtea pe scena, tot asa cum nu trada ca, in „civilie”, e de-o timiditate incredibila.
„Sunt momente in care nici nu recunoasc pe strada nici cei care ma cunosc, pentru ca sunt timida si merg cu capul in jos. Nu stiu de unde vine forta de pe scena. Sa stai la Bulandra cu Vlad Ivanov pe scena – doar noi doi-, sa plangi si sa razi, si sa tii cateva sute de spectatori atenti, asta e forta, stiu. Iei si aplauze, e ceva…”

*

E aproape un an de cand am vazut-o pentru prima data pe Mirela Oprisor. Si-acum, ca si atunci, ma emotioneaza foarte tare gandul la energia salii de la Cluj si bucuria ca i s-a intamplat asta. Cum ma bucur ca a avut cronici minunate in presa internationala, ca a luat 4 premii mari de interpretare la festivaluri internationale pentru „Marti, dupa Craciun” sau ca i s-a intamplat sa joace cu Vlad Ivanov, al carui film „Principii de viata” (premiera in primavara aceasta) il vazuse de 6 ori inainte de a primi vestea ca ii va fi partener de scena. In anul acesta, m-am uitat de multe ori la ea; stiu ca lumea ei interioara e cu mult mai bogata decat ne lasa sa vedem („Iti povestesc toate astea ca sa-i incurajez si pe altii sa mearga mai departe, altfel nu ti-as spune ca nu vreau sa ma laud”, mi-a zis in timp ce faceam interviul). Mi-a explicat mai bine decat toti actorii pe care i-am intervievat diferenta dintre „civilie” si actorie („Dupa un spectacol foarte greu, ca actor, nu dormi. Nu poti sa iesi din starea aia… Actorii care se duc la o bere dupa spectacol sunt de doua categorii: unii se duc pentru ca le place sa bea, altii se duc ca sa stea impreuna si sa fie mai lina trecerea de la spectacol la civilie. Spectatorii, pentru ca ne vad altfel pe scena, nu se gandesc ca noi avem, de fapt, foarte mari emotii. |n civilie nu facem fata decat la oamenii pe care-i cunoastem foarte, foarte bine. Acum, la repetitiile de la „Ivanov”, l-am vazut pe dl Rebengiuc ca are si el emotii, la nivelul lui care a acumulat – pentru ca el e un fenomen… Are emotii, zice «Doamne-ajuta» cu noi. M-am uitat la el si mi-am dat seama ca numai asa se poate: cu emotii.”).

Dar daca e sa pastrez ceva in minte din intalnirea noastra pentru acest articol, atunci aleg o intrebare, rostita cand nu era reportofonul deschis.

Mirela statea pe scaunul de machiaj, pregatindu-se pentru sedinta foto, spunea cat de mult si-ar dori sa-l cunoasca pe Almodovar si ca n-a avut curaj, la Cannes, sa se duca sa-l salute. „Pai, nu mi-ai povestit ca una din cele mai mari bucurii ale tale sunt mesajele pe Facebook de la oamenii care te-au vazut in spectacole?! De ce nu i-ai spus ca-ti place?”, am replicat.
O sa tin minte multi ani de-acum incolo cum s-a intors si, cu o uimire (care n-avea nimic din forta cu care-mi spusese ca stie ca ultimele roluri – din „Marti, dupa Craciun” si „Ivanov” – au fost ca niste doctorate in actorie), fara sa se gandeasca nicio clipa ca e deja un model pentru zeci de pustoaice care vor sa se faca actrite, a intrebat: „Dar crezi ca si la nivelul acela mai e la fel?!”

4807
morometii-web-213x300Dl Rebengiuc – Morometii

Dl Rebengiuc – Morometii

azi a fost ziua dlui Rebengiuc; i-am spus la multi ani si i-am dorit tot ce mi-am putut eu imagina mai bine pentru dinsul.

la ora asta, la Muzeul Taranului Roman se incheie o ceremonie la care dinsul a fost celebrat pentru cei 78 de ani pe care i-a implinit astazi, o ceremonie la care s-a vizionat Morometii.

de ziua dlui Rebengiuc m-am gindit sa va fac si voua un cadou: o fotografie din tabu noiembrie 2008 cind, intr-un proiect special, am refacut cite o secventa din filmele preferate de trei fotografi.

Cosmin Bumbutz a ales Morometii.

1044
Background_Theatreo zi la repetitiile Ivanov ( teatrul Bulandra)

o zi la repetitiile Ivanov ( teatrul Bulandra)

Astazi am fost la repetitiile piesei Ivanov ( dupa A . P .Cehov) pe care o monteaza Andrei Serban la teatru Bulandra.

Am mai fost si la alte repetitii ale dlui Serban (as putea zice ca sunt un groupie, cum m-a prezentat dl Serban lui Ducu Darie, directorul Teatrului Bulandra), dar la piesa asta mi-am dorit mai mult decit la altele sa fiu “in bucatarie”. Sunt 4 actori incredibili in rolurile principale: Vlad Ivanov, Victor Rebengiuc, Marius Manole si Mirela Oprisor. Iar montarea are si o gaselnita de marketing Vlad Ivanov il joaca pe Ivanov-ul lui Cehov.

Iata citeva secvente de la repetitii:

*
Mirela Oprisor imbracata in pijama barbateasca parcurge desculta scena. Are in ochi toata durerea unei femei inselate, isi tine mina in dreptul abdomenului, se aseaza pe un scaun de care e sprijinit un violoncel.
“De ce a venit ea aici? De ce a trebuit sa vina ea aici?”, zice despre fiica celui mai bun prieten al sotului ei (interpretat de Vlad Ivanov) pe care a vazut-o sarutindu-se cu barbatul pentru care si-a schimbat pina si religia.


a repetat asta de 7 ori si de fiecare data mi s-a zbirlit pielea. La prima rostire mi-au dat lacrimile; poate pentru ca Mirela venea incarcata din culise, poate pentru ca si-a luat mai multe pauze si a avut timp sa se incarce din privirea lui Vlad Ivanov… sau poate ca dupa asta am invatat eu sa ma apar de emotia pe care o transmitea si d’aia n-am mai plins.
Dupa a patra sau a cincea varianta, intr-o secventa in care Andrei Serban i-a cerut sa treaca intr-o clipa de la plins la ris isteric, spunind “ai fost idolul meu”, mi-au mai dat lacrimile o tura.
Mai tirziu, dupa aproape 2 ore in care s-au slefuit miscarile si dialogul, m-a emotionat si altceva: talpile ei – adunasera praful de pe toata scena si aveau rotocoale negre la calciie.

*


– Ii dai o palma, zice Andrei Serban catre Mirela, iar ea zimbeste tragindu-si trupul spre inapoi.
Intra apoi in personaj, isi disputa “spatiul” cu sotul care tocmai a facut-o “jidoavca”, si-l pocneste. Usor.
Dupa 3 repetari, gesturile ei capata incredere, Vlad insista sa-l pocneasca pe Ivanov (personajul lui) mai tare, iar ea adauga forta miscarilor si-l loveste.

(…)
“M-am uitat in oglinda dupa semn”, zice Vlad Ivanov la pauza.
“Vlad, iarta-ma.. Pentru palma asta, dau orice dupa aia”, spune Mirela cu un amestec de gluma si respect.
“Ne bate Mimi pe amindoi”, ride Vlad cu trimitere la sotul Mirelei.

… mi-a placut mult respectul si complicitatea dintre Mirela Oprisor si Vlad Ivanov, super energie intre ei.

*
“Sa iesi acum din casa mea “, zice Vlad Ivanov tinindu-l de guler pe Marius Manole. Il ridica si-l impinge atit de tare ca aluneca aproape doi metri pe scena.

Personajul lui Marius e smecherasul afacerist care-si poate manifesta suprematia asupra prietenului pentru ca i se pare ca stie multe dintre secretele lui. E agresiv si grobian, dar in miinile lui Ivanov e cit un fulg.

“Tu n-ai cum sa vezi cita ura are in privire in clipa aia”, imi explica Marius mai tirziu de unde vine forta impinsului.

*

“Stop! Alex… aici trebuie….”, face o pauza Andrei Serban si se gindeste cum sa-i explice noua directie actorului care-l joaca pe doctor, un domn indragostit de sotia lui Ivanov.
In linistea care se creeaza, dl Rebengiuc intervine dupa citeva secunde: “Asteapta reactia noastra si spune dupa aia”. Andrei Serban zimbeste si completeaza indicatia cu noi amanunte. Brusc totul pare ca o scurgere intre vase comunicante – Andrei Serban – Victor Rebengiuc.

(dimineata, cind Dl Victor Rebengiuc a intrat in sala, pe scena erau Marius Manole si Vlad Ivanov, primul linga un pian in lateralul scenei, cel de-al doilea la o masa de lemn, in fatza.. Nu isi puteau vedea privirile, dar reactiile lor au fost in sincron: un zimbet larg si cald la intrarea in sala a dlui Rebengiuc. Care spunea “buna dimineata” echipei tehnice.)

*
– Andrei stii, in secventa asta in care Ivanov (…), Vlad incepe sa explice si sa-si explice gesturile personajului lui, in timp ce se afla la mai putin de un metru de Andrei Serban.
Dl Serban incepe sa-i explice ceva, Vlad continua cu altceva…

E unul din momentele alea speciale cind se aseaza teritoriile; cind se cauta calea de mijloc intre directia regizorului si feelingului actorului. Poate ca vor mai cauta zile in sir, isi vor mai cere explicatii unul altuia, sau poate ca vor gasi imediat; oricum ar fi, vor incerca fiecare sa-si faca loc in conceptul celuilalt, cu diplomatie si perfectionism.

Si la citeva zile dupa premiera, cind gesturile si gindurile vor fi trecut deja prin actor, vor fi devenit “ale lui”, personajul va fi acolo: pe scena.

*
textul lui Cehov, Ivanov, e povestea unui barbat la 30 si ceva de ani care nu mai gaseste resurse emotionale pentru a merge mai departe. Are o sotie care a sacrificat totul pentru el, dar are si multe datorii. E iubit de o tinara care pare varianta mai tinara a sotiei lui (gata si ea sa sacrifice totul pentru el), dar nu crede nici in iubirea ei, desi e acuzat ca e interesat de zestrea pe care o poate primi. In plus, toate principiile lui de viata – bazate pe adevar si incredere – se zdruncina prin conjuctura faptelor sale.

Ce o sa va placa foarte tare?

Cit de mult poate duce Vlad Ivanov pe dinauntru intr-o piesa in care are text din belsug.

Cite emotii poate transmite intr-o secunda Mirela Oprisor.

Cit de “rau” poate fi “copilul bun si teribil al teatrului” Marius Manole.

Cit de darnic emotional si profesional poate fi domnul Victor Rebengiuc.

Si cit de simplu, minimalist, poate fi teatrul care te emotioneaza cind e lucrat de Andrei Serban.

Fac un pariu acum, aici, ca sa ramina scris: Vlad Ivanov si Mirela Oprisor vor lua premii UNITER cu rolurile astea.
Va bagati?

*
“Ivanov” din 30 ian la Bulandra.

Ma mai duc si mine dupa amiaza la repetitii, dar daca nu mai scriu inseamna ca mi-au rupt picioarele ca am dat din casa ce nu trebuia☺

astazi au repetat 8 ore si 50 de minute (actul 3 si jumatate din actul 4), iar unii dintre actori – dl Rebengiuc, Marius Manole, doamna Dana Dogaru – au plecat dupa 6-7 ore sa se pregateasca pentru spectacolele in care urmau sa joace chiar in aceeasi seara. Probabil ca si-au incheiat programul undeva dupa 10 seara.

avalansa-2_304x215topurile mele 2010 – teatru

topurile mele 2010 – teatru

Am vazut putine spectacole de teatru anul acesta, nu stiu de ce mi-am pierdut bucuria de a merge la teatru. Sau am revenit la starea mea de acum vreo 3-4 ani, cind nu ma urneai la teatru nici cu promisiunea ca-mi oferi luna de pe cer.

Am avut sentimentul ca am vazut piesele deja, ca stiu ce vor face regizorii (pentru ca i-am mai vazut facind asta). Probabil ca am gindit superficial.

Ce mi-a placut foarte mult:

Strigate si Soapte (regia Andrei Serban, Teatrul Maghiar din Cluj). L-am vazut in Festivalul National de Teatru si-am fost lovita pe dinauntru, intim, de subiect. Mi s-a parut ca e cea mai personala dintre piesele pe care le-a montat Andrei Serban, am avut sentimentul ca stiu care sunt personajele din viata reala care seamana cu cele de pe scena (desi textul e inspirat de Ingmar Bergman). M-a chinuit emotional piesa, prin mesajul ei. Am fost atit de mult in poveste, incit am fost furioasa ca am vazut-o dupa piesa pe una dintre actrite, in civilie, vorbind la telefon intr-un colt de strada. “Trebuia sa stea in cabina pina ar fi plecat oricare spectator din zona teatrului”, mi-am zis suparata. Abia mai tirziu mi-am dat seama ca trecuse mai mult de o jumatate de ora de cind se terminase piesa si spectatorii ar fi trebuit sa fi fost departe.

Momentul de magie, irepetabil, de la lectura Marea Iubire a lui Mihail Sebastianl ( cu Marius Manole si Rodica Mandache) de pe terasa La Motoare. La 20 de m distanta era muzica rock, nimeni din public n-a auzit altceva decit replicile celor doi. Si vintul care le incurca paginile si parul.

Scenografia de la Avalansa facuta de Iuliana Vislan (regia Radu Afrim). Minunata in fiecare detaliu. Mi-as fi dorit sa locuiesc in casa aceea, sau sa o rog pe Iuliana sa vina acasa la mine.

Ce nu mi-a placut:

Warlikowski, tot in FNT. Poate ca nu-s suficient de pregatita pentru piese de genul acesta. Trebuie sa recunosc ca am iesit la jumatatea piesei, desi m-am dus cu mega asteptari, l-am si intilnit pe Warlikowski in cadru restrins ca sa-l “simt”. Dupa festival i-am citit cartea autobiografica. Mi-a placut mult.

UNITER a decis ca Festivalul national de teatru sa fie “administrat” cu unic selectioner pentru un an. Nu are importanta pe cine a numit drept selectioner, poate sa fie si Tutankamon, dar si mama Omida in locul selectionerului, daca are de facut treaba pentru un an NU VA CONSTRUI NIMIC. Trupele mari de afara au programele antamate cu cel putin un an inainte, nimeni nu poate face minuni in aceste conditii (fara bani, fara contacte, fara planning).

Daca festivaul de la Sibiu are succes este pentru ca s-a construit in timp; dl Constantin Chiriac a dezvoltat relatii personale cu multi directori de teatre din lume, cu regizori sau directori de companii de teatru importante si poate antama cu mult timp inainte productii importante.

Nu cred ca va fi posibil sa mai avem la Bucuresti piese care sa ne bucure, sa ne inspire, sau care sa ne provoace sa experimentam artistic.

Ce astept in 2011?

Ivanov cu Vlad Ivanov, Victor Rebengiuc, Mirela Oprisor, Marius Manole, in regia lui Andrei Serban. Textul e super  super ofertant, distributia e minunata si-i iubesc pe toti cei mentionati, asa ca va fi o experienta pe care n-o s-o ratez. Premiera undeva in februarie la teatrul Bulandra.

1917
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!