Monthly Archives : November 2010

avalansaAvalansa (afisul)

Avalansa (afisul)

acesta e afisul celei mai noi montari de la TNB, Avalansa – regia Radu Afrim cu Marius Manole, Ana Ciontea, Ilinca Tomoroveanu si Constantin Cojocaru…

tre sa spun ca n-a avut in toata viata lui TNB-ul un afis ca asta…:)
ma rog, nici un text ca asta (doar textul il stiu, piesa n-am vzt-o…avanpremierele sunt saptamina asta)

foto Bogdan Stanga… modele in foto Raluca Aprodu si Marius Manole…

1611
orhidee-300x225foto din telefon

foto din telefon

orhidee – vitrina florariei de linga facultatea de Matematica

multe calorii intr-un restaurant turcesc

Barbara Hangan asezindu-si tablourile in expozitia Baroque, de la Carol Parc Hotel

Tabloul meu preferat din expozitia Barbarei “Se face ziua, trebuie sa plec”

un tablou care astepta sa-i fie gasit locul pe perete… si se potrivea cu locul de parca ar fi fost o pictura in care el era personajul

3107

insemnarile din blogul lui Saramago

Cind aprindem lumina intr-o camera cufundata in intuneric cu totul, intunericul dispare. Asa ca nu e anormal sa ne intrebam: “Unde s-a dus?”
Iar raspunsul poate fi doar unul: “Nu s-a dus nicaieri, intunericul este pur si simplu cealalta parte a luminii, fata ei secreta.”
Pacat ca nu mi s-a spus asta mai demult, pe cind eram copil. Azi as fi stiut totul despre intuneric si lumina, lumina si intuneric.

*
Daca m-ar pune cineva sa clasific caritatea, dreptatea si bunatatea as pune pe primul loc bunatatea, pe al doilea dreptatea si pe al treilea caritatea. Pentru ca bunatatea, prin ea insasi, nu are nevoie de dreptate si caritate, pentru ca dreptatea cea dreapta contine deja destula caritate. Caritatea e ce ramine atunci cind nu exista nici bunatate, nici dreptate.

*
Vorbim din acelasi motiv din care transpiram? Asa, pur si simplu? Sudoarea se evapora, se spala, dispare, mai devreme sau mai tirziu va ajunge la nori. Dar cuvintele? Incotro se duc? Cite ramin? Pentru cit timp? Si, pina la urma, pentru ce? Sunt intrebari inutile, stiu, specifice unui om care implineste 86 de ani. Sau poate nu chiar asa de inutile, daca ma gindesc ca bunicul meu Jeronimo, in ultimele lui ceasuri, s-a dus sa-si ia ramas bun de la copacii pe care ii plantase, imbratisindu-I si plingind pentru ca stia ca nu avea sa-I mai vada. E o lectie buna. Imbratisez cuvintele pe care le-am scris, le doresc viata lunga si reiau scrisul din punctul in care ma oprisem. Nu exista alt raspuns.

Jose Saramago

Tocmai am terminat de citit “CAIETUL – Texte scrise pentru blog, septembrie 2008 – martie 2009” (apare in curind la Polirom); o lectura de 2 ore mai tare decit cafeaua care a insotit-o care mi-a amintit de momentele in care citeam blogul lui Saramago cu google translate.

Minunata carte, fatza informala a lui Saramago, cu o directete si o inocenta a scrierii pe care i-o datoreaza formatului online, blogului, si pe care o controla/bloca adesea in scrierile “oficiale”- cartile.

1452

Profil-Poveste-Personaj: Eu… diseara la TVR Cultural

diseara la TVR Cultural, de la ora 21.30 e un profil cu mine:) realizat de Marius Constantinescu care-si prezinta astfel editia pe liternet.ro

eu stiu sigur ca Marius m-a prezentat mai desteapta decit sunt, asa ca ii multumesc inca o data ca m-a ales personaj in emisiunea lui.

*

(Acesta este editorialul lunii noiembrie din revista TABU pe care nu o să-l citiţi niciodată în revista TABU)

“Distinse cititoare, eleganţi domni,

Revista pe care o deschideţi chiar în aceste momente poate fi foarte uşor asemuită cu un cocktail. Cu cât mai inspirat sunt melanjate gusturile şi culorile, cu atât mai savuros este gustul. Dar cocktail-uri bune, colorate şi sofisticate sunt multe. Cel pe care vi-l oferim noi are un ingredient în plus, cel care mă face să vi-l recomand cu toată încrederea. El se numeşte surpriza.

Revista noastră poate să vă ameţească sau să vă dea peste cap sistemul. Putem vorbi mult despre sex, despre droguri, despre boală, despre băutură, despre minuni, despre femei şi bărbaţi, despre atitudini, înţepeneli, greşeli, dorinţe, scrâşneli, poluare, Internet, iubire, gelozie, moarte, litere, veşmânt, mască, dedesubturi, mode, nebunie, planuri, muzici, oameni. Vorbim în cunoştinţă de cauză sau îi întrebăm pe alţii mai deştepţi. Recunoaşteţi, e un amestec mai vehement decât un shot flambat.

Această revistă aţâţă. Da, exact ca o mixtură inspirat alcătuită. În loc de lichioruri avem fotografie inedită, în loc de suc de fructe adăugăm texte proaspete şi inspirate, în loc de gheaţă umplem paharul cu vedete scoase din pielea lor confortabilă de vedetă, iar în loc de şampanie…, ei, şampaniei îi ţin locul câteva condeie cu acid.

Revista pe care o ţineţi în mână, această întâlnire de gusturi şi texturi, nu vă dă dureri de cap. Vă pune la încercare îndrăzneala, vă dezleagă limba, vă ridică fruntea, vă zgândăre ego-ul, vă face să râdeţi, plângeţi, oftaţi, măsuraţi, cântaţi, zâmbiţi, dojeniţi, citiţi, priviţi, gândiţi. Dar păstrează nealterate proporţiile. Vrem să mai treceţi pe la bar şi luna viitoare.

Revista pe care tocmai aţi cumpărat-o e o parte eu, o parte ei, colegii mei şi o parte voi. Pare combinaţia perfectă.

Redactor-şef / Bartender,
Cristina Bazavan”

P. S.: Acest text NU este un pamflet, iar Cristina Bazavan are un sănătos simţ al umorului. (Marius Constantinescu)

*
TVR Cultural, Vineri, 26 noiembrie 2010, 21:30
profil.poveste.personaj@tvr.ro

Fana Razvan si Dani pentru totdeauna

sunt fana de fana a baietilor de la matinalul Antena 1; Razvan Simion si Dani Otil.

ii invidiez teribil pentru prietenia dintre ei – care le permite sa se ironizeze fara limite de umor (dar cu limita de bun simt). ironia ca la vasele comunicante – care trece de la unul la altul, fluid, in functie de cel care e pozitionat “mai jos” in acel moment, dar are nevoie de o secunda ca sa se aseze inapoi in echilibru.

ii invidiez pentru umor lor – sigur ca atunci cind ne uitam la televizor pare usor ca se mistocaresc doi tipi si printre glumele lor mai baga ceva informatii, dar … e al naibii de greu sa pastrezi dinamica si naturaletea in interiorul acestor glume; sa nu ajungi ridicol si sa nu depasesti niste bariere.
iar faptul ca nu depasesc limitele astea “tradeaza” muuulta educatie.

cu dinamica e usor de exemplificat de ce sunt ei cei mai tari si nu altii: cind pleaca in vacanta si sunt inlocuiti de altii, pe ecran e asa o tristete si o amatoreala in conversatii, si-o lalaiala de-ti vien sa-ti iei cimpii.

pentru mine ei sunt echivalentul romanesc al baietilor de la Top Gear; succesul emisiunii lor sta in chimia dintre ei – pe care, mai zic o data, o invidiez tare tare. starea aia pe care nu poti sa pui degetul ca sa o arati, dar pe care o simti si face al naibii de tare diferenta.

vreau de multa vreme sa scriu despre de ce imi plac Razvan Simion si Dani Otil (ma gindesc chiar sa scriu un story, cindva, despre ei, din perspectiva prieteniei lor atit de puternice); m-am urnit astazi sa scriu pe blog pentru ca m-am distrat copios cu varianta lor de la videoclipul “cele doua cuvinte” al trupei Taxi.

<

ok, e foarte amuzanta ideea, unele secvente de “impersonating” sunt geniale (si asta arata, din nou, talentul lor), dar – dincolo de toate astea – clipul asta arata AMBITIE: e un fel de a spune n-am fost in gasca cu baietii aia pentru ca …(si sigur a fost un motiv), dar uite cit putem… si ce putem…
si mai arata cum si-au construit succesul: demonstrind EI ce pot in raport cu ceilalti.

(ce reportaj minunat as fi scris daca as fi fost prin culise la realizarea acestui videoclip… sunt absolut convinsa ca au fost momente in care au zis ca nu mai pot, in care si-au impins limitele interpretarii, in care a functionat ambitia ca sa sustina talentul, dar si incredibile momente in care s-au distrat… adica exact lucrurile acelea care-i definesc)

mai spun o data: sunt fana Razvan si Dani pentru totdeauna

2844

prin cartea de oaspeti Carol Parc Hotel

m-am intrebat mereu de ce oamenii MARI scriu in cartile de oaspeti. cum de isi fac timp pentru un asemenea amanunt?

cartile de oaspeti ascund povesti foarte frumoase; poti descoperi nu doar “urma” emotionala a celui care s-a aflat in acelasi loc cu tine, dar il poti vedea altfel pe semnatarul rindurilor.
scrisul de mina iti arata caracterul omului, cuvintele alese- temperamentul lui.

m-am uitat in cartea de oaspeti de la Carol Parc Hotel, sunt foarte multe mesaje frumoase de la vedete si personalitati internationale. am insa citeva preferate:

1. Enrique Iglesias pentru povestea pe care am aflat-o zilele trecute – se vede si din scris ca e latin:)

2. Beyonce – o simti ca e in viteza dupa semnatura. a vrut sa cinsteasca locul, sa-l crediteze cu semnatura ei, dar – asa cum e ea – a facut-o simplu, in viteza:)

3. Hamid Karzai – presedintele Afganistanului – pentru grija pentru acuratete si exactitate; scrie cu majuscule, cu distante egale intre litere ca si cum ar vrea sa fie sigur ca se intelege ce a scris:)

preferata mea absoluta e insa o pagina pe care se afla doar doua cuvinte “Sincerement, Anne”, scrie simplu, cu litere mici si delicat-tremurinde. dar cuvintele astea doua , desi sunt in mijloc asezate cuminti, umplu toata pagina cu eleganta si simplitatea lor.

Regina Anna a Romaniei

3256
In-deriva-1la avanpremiera “In deriva” m-am enervat cumplit

la avanpremiera “In deriva” m-am enervat cumplit

Am vazut astazi primele 5 episoade ale serialului HBO In deriva, produs 100% in Romania si am sfirsit prin a fi cumplit de nervoasa / rusinata / revoltata.

*

Filmul (nu vreau sa-i spun serial pt ca e mai sus decit ce am avut ca seriale produse in Romania) e bun. Stiam varianta americana cu Gabriel Byrne in ipostaza psihologului a carui viata e la fel de vraiste ca si a pacientilor lui, dar si domnul Marcel Iures face toti banii si toate secundele investite de spectator.

Scenariul e foarte smart construit. In fiecare seara -de luni pina vineri – vom vedea cite o sedinta de terapie a psihoterapeutului interpretat de Marcel Iures, exact in ordinea programarilor: luni pacienta programata in film in ziua de luni, marti (la Tv) pacientul psihologului consultat martea in film… si tot asa pentru toata saptamina.
Iar senzatia va fi una de “real”.

Actorii sunt f f buni (preferatii mei cuplul Tudor – Ruxandra care dezbat daca sa faca sau nu un avort – cuplu interpretat de Bogdan Dumitrache si Andreea Bibiri), imaginea e brici, regia e facuta de Adrian Sitaru si Titus Muntean (ambii cu experienta in cinema)

(foto HBO Romania)

*
la conferinta de presa de dupa proiectia primelor 5 episoade, m-am enervat cumplit, dar mi-a fost si rusine.

Am auzit unele dintre cele mai cretine intrebari pe care le poate gindi cineva, pretzios-fals-intelectuale pe genul “ce destept sunt eu asta care intreb si ce chestie sub nivelul meu ati facut voi”

Imi venea sa ma ridic si sa strig la garda veche de critici “Oameni buni, in ultimii 10 ani ati protestat ca se fac in Romania numai seriale si telenovele de proasta factura. Aveti in fata unul facut ca la carte, cu ACTORI si voi nu va bucurati?!”

(din pacate, n-am avut suficient curaj)

Daca ar fi fost o vizionare ca avanpremierele pe care le facem cu Tabu, pun pariu ca tinerii i-ar fi intimpinat cu aplauze pe actorii din distributie.

(Nu mai merg de foarte multa vreme la conferintele de presa la lansarea filmelor romanesti pentru ca le vad in avans si, daca vreau informatii despre productie, le cer direct, asa ca am fost profund dezamagita de intilnirea echipei cu “presa” pentru ca nu imi aduceam aminte ca asa arata asemenea intilniri)

Am plecat de la conferinta de presa empatizind cu actorii romani care refuza interviuri: nici eu sa fiu in locul lor nu as fi acordat vreun interviu domnilor si doamnelor de astazi.

*
In deriva e de vazut. pentru actori – in primul rind. pentru povesti – in al doilea rind. si pentru ca sigur o sa va recunoasteti in problemele personajelor – in al treilea rind.
la urma urmei, mai mult ca niciodata, in vremurile astea, cei mai multi dintre noi sunt “In deriva”🙂

Din 6 decembrie, in fiecare zi de luni pina vineri la HBO.

later edit: si, nu in ultimul rind, uitati-va ca sa va bucurati ca se fac si la noi lucruri de calitate; ne-ar ajuta mult – pe toti- daca am sti sa ne bucuram de realizarile celor din jur.

2728

Carol Parc Hotel – bucataria

Ieri am facut o excursie in bucataria Carol Parc Hotel si cind zic excursie, nu e o exprimare metaforica. M-am plimbat prin mai multe camere si camarute, cu frigidere sau doar cu chiuvete si cu reguli stricte.

l-am cunoscut pe Mihai Ionita – cel mai tinar chef de restaurant de 5 stele – care are o poveste buna de un film.

Mihai era debarasator la unul din hypermarketurile din Bucuresti si, pentru ca isi dorea sa intre in sistemul hotelier, s-a dus si s-a angajat la Marriott la curatat cartofi.
Dupa citeva luni a ajuns sef de tura la bucatarie, iar la mai putin de 30 de ani a condus bucataria unui restaurant de 5 stele.

De anul viitor puteti invata dintre secretele lui Mihai la un cooking class care se va organiza la Carol Parc Hotel, acum insa citeva mici trucuri pe care mi le-a spus ieri☺

– in bucataria unui restaurant de lux alimentele necuratate, mincarea si gunoiul nu se intilnesc niciodata. Fiecare are drumul sau pe culoare separate. Alimente vin de la furnizori pe o intrare pe care nu vor iesi niciodata gunoaiele – ca sa se evite infestarea prin incrucisare, din aer, cu tot felul de bacterii.
– Regula de sortare a alimentelor pentru depozitare (pe care ar trebui sa o respectam si noi acasa) are legatura cu temperatura de preparare a lor: alimentul care se pregateste la temperatura cea mai inalta va sta in frigider cel mai jos pentru ca in caz de decongelare accidentala, prin scurgere sa nu infesteze cu bacterii un alt aliment care se prepara la o temperatura mai mica.
– Din aceleasi considerente, alimentele se toaca pe suporturi de culori diferite: galben pentru pui, verde pentru legume, alb pentru fructe, rosu – pentru carnea rosie. (n-are sens sa va spun ca am un singur tocator in toata bucataria, da?)
– Pentru ca muschiul sa-si pastreze textura la preparare, el nu trebuie decongelat fortat (pus sub apa calda sau la microunde). Se lasa carnea in frigider, scoasa din congelator, pentru o zi, iar ea se decongeleaza treptat pastrindu-si toate proprietatile.

Si-acum pentru ca se apropie ora mesei, iara o supa de dovleac preparata de Mihai.

Pofta buna☺

5011

Carol Parc Hotel – Operatiunea Meniul Thanksgiving:)

Pentru o saptamina, ma uit la ce se intimpla in culisele unui hotel de 5 stele, Carol Parc Hotel. E parte dintr-un proiect personal care include mai multe asemenea experiente de o saptamina.

*
operatiunea Meniul Thanksgiving

Luni seara, la una din mesele restaurantului Hotel Carol Parc s-au adunat o parte importanta din “creierele” administrative.

Asteptindu-si supa, dl Adrian Petre – proprietarul hotelului – le-a spus celorlalti.

– Tocmai ce i-am dus bucatarului un teanc gros de retele pentru Thanksgiving. Trebuie sa le ierarhizeze in functie de ingredientele pe care le gaseste in Romania, sansele de reusita impecabila a retetei si eficienta prepararii. I-am spus ca le vom gati amindoi – el aici, eu acasa – pe cele care se afla pe primele locuri in ierarhia lui si vom compara ce a obtinut fiecare. Vreau 3 categorii de curcan in meniul nostru de Thanksgiving.

Sotia- Sylvia, fiul – Ludwig si Brand Ambasadorul – Cristina Turnagiu l-au ascultat cu atentie. Stiau proiectul “Meniul de Thanksgiving” la care se lucreaza de citeva zile. Retele colectate apartin unora dintre cei mai mari chef-i din lume, responsabili pentru bucatariile unor restaurante foarte bine cotate international.

Dl Petre si-a continuat prezentarea.
– Clientul trebuie sa poata opta pentru un curcan intreg la masa, pentru preparate din carnea alba – pieptul, carnea rosie – pulpele, sau pentru preparate numai din piept. Si sa-i dam posibilitatea sa poata lua la pachet restul de curcan pe care nu-l consuma.

– Si in ce-i dam acasa curcanul? Trebuie sa gasim alte caserole elegante, mai mari, a adaugat doamna Petre.

– Da, dar un curcan inseamna… asa, a desenat Cristina deasupra farfuriei o movilitza inalta de 15-20 de cm.

– Am vazut cutii de aluminiu la (…), le-a raspuns rapid Dl Petre.

– Trebuie sa anuntam clientilor aceasta oferta speciala a restaurantului, a continuat Ludwig.

– Facem un newsletter, avem evenimentele din aceasta saptamina si anuntam si meniul, il trimitem in seara asta, a replicat Cristina.

Au inceput sa faca planuri, cine ce scrie si cind, intr-o conversatie ca intr-un meci de ping pong in care fiecare avea o lovitura scurta si eficienta, iar Dl Petre le-a atras atentia ca meniurile vor fi insotite vinurile recomandate de restaurantele in care au fost create initial retetele si ca fiecare client va putea lua cu el nu doar cu curcanul preparat Haute Cuisine, ci si cu vinul, ba chiar si cu reteta tiparita, intr-un format foarte elegant, pentru posibiitatea in care cineva doreste sa-l prepare acasa.

In bucatarie, Mihai Ionita, cel mai tinar chef de restaurant de 5 stele, isi primise tema si provocarea. Pentru reusita retetelor sunt foarte importante ingredientele; unele foarte rare – era pe lista un preparat cu un vin obtinut din struguri stafiditi, altele “obisnuite” – dar e foarte important furnizorul “pentru ca rosia sa fie rosie si la gust si la miros, nu doar la culoare”. Asa ca Mihai are mult de lucru, nu doar in prepararea propriu zisa a curcanilor.

Astazi, miercuri, ar trebui sa se ia decizia asupra meniului si sa sa se confrunte preparatele realizate de fiecare. Miine trebuie sa se faca layout-ul meniului si sa se tipareasca, iar vineri va fi pe mesele restaurantului, la dispozitia clientilor.
Prea putini dintre cei care vor comanda (probabil dintre cei care au legatura cu munca in bucatariile cu multe stele) vor sti ca tot ceea ce e in meniu a fost testat, analizat, produs inainte intr-o competitie interna.

Lui Mihai Ionita, chef-ul restaurantului, i se pare insa ceva normal. Dar ca sa intelegeti de ce, trebuie sa va povestesc cite ceva despre el.
Voi face asta, fix la ora 12.00, ca sa va fac pofta de mincare☺

3526

Expozitie Barbara Hangan la Carol Parc Hotel

cum se aseaza tablourile intr-o expozitie? era marea mea dilema;

uneori, ca in dupa amiaza asta, unele tablouri isi cer ele locul, stii cumva ca acolo si doar acolo pot avea viata lor.

*
de miine, puteti vedea in Hotel Carol Parc o expozitie cu o stare aparte; te uiti la tablouri si tragi aer in piept: Barbara Hangan – Baroque.

nu ma pricep la pictura dar dupa ce m-am uitat la toate tablourile, pe unele le-am si luat in brate la propriu, am spus ca e un omagiu adus femeilor de toate formele. e o eleganta si o gratie in ele care te face sa le iei in brate; si-o atmosfera care coboara din cap in stomac pe un traseu care te face sa tragi aer in piept.

pictura mea favorita (Se face ziua, trebuie sa plec)

*
Barbara e delicata, dar ferma si are ceva din gratia femeilor pe care le picteaza. Mi-a spus ca atelierul ei e luminos si curat si ca a stiut ca o sa se faca pictorita inca de la 6 ani.

Picteaza femeile care o inspira; aduna fotografii vechi de prin anticariate sau fotografii din reviste celebre; ia chipurile si le reinterpreteaza dindu-le o viata noua.

“Nu ti-e greu sa te desparti de ele? Banuiesc ca te atasezi de ele cind le pictezi, ca dezvolti o relatie cu ele”, am intrebat-o tocmai pentru ca picturile au o stare foarte speciala.
“M-a fost greu la inceput, dar acum m-am obisnuit. Si ma incurajeaza faptul ca oamenii isi schimba casa ca sa faca loc tablourilor mele”

Sunt si tablouri pe care nu le poate vinde pt ca nu s-ar desparti niciodata de ele, cum sunt si cumparatori pe care i-a refuzat pentru ca stia ca tablourile ei n-ar fi fost potrivite in contextul caselor respective.

*
Daca vreti sa o cunoasteti pe Barbara Hangan va invit miine la vernisaj; pun aici la bataie 5 invitatii la vernisaj. Va voi fi o companie simpa in hotelul acesta magic.
Va inscrieti prin comentarii pe blog; regula e simpla: primul venit primul servit

P.S. pentru prima data la o expozitie, daca nu va puteti permite un tablou ( Barbara are o cota foarte mare:) ), puteti sa-l cumparati dintr-o selectie de medalioane din portelan, in editie limitata, pe care au fost transpuse citeva dintre lucrari. pretul unui asemenea medalion este de 150 de euro si arata incredibil. e unul dintre cele mai elegante cadouri de Craciun.

3403

O saptamina la… Hotel Carol Parc – ziua 1

timp de o saptamina intru in culisele unuia dintre cele mai spectaculoase locuri din Bucuresti: Hotel Carol Parc, parte din proiectul O Saptamina la….

In lumea hotelurilor de 5*+ nu conteaza doar produsele oferite (editii rare ale bauturilor vechi, delicatese alimentare etc) si nici doar serviciile oferite.

Un obisnuit al hotelurilor de 5*+ beneficiaza adesea de asemenea servicii, oriunde ar merge, asa ca diferenta o fac …oamenii.

“Intr-un hotel butique de 5 stele fiecare angajat e ca un personaj intr-o piesa, trebuie sa se potriveasca cu locul, atmosfera si, mai ales, sa stie sa personalizeze locul pentru client.”mi-a spus ieri domnul Adrian Petre, proprietarul Carol Parc Hotel.

Inainte de a se intoarce in Romania (la mijlocul anilor ’90), domnul Petre a lucrat pentru Hotelul Lowell din NY (uitati-va o clipa cum arata hotelul ca sa intelegeti nivelul la care se discuta… un penthouse costa 9000 euro ) si are povesti incredibile (le voi afla zilele viitoare in detaliu) despre presedinti, muzicieni sau artisti faimosi in toata lumea pe care i-a gazduit.

Si-aici, la Bucuresti, in hotelul pe care-l detine si administreaza impreuna cu sotia sa, Sylvia Schlie Petre, si fiul, Ludwig, au fost gazduiti nume mari din toate domeniile. (astazi ma uit in cartea de onoare si va spun cine ce a scris:) )

O dovada ca a reusit sa detina ceva mai mult de un hotel super luxos?

Acum citiva ani, Enrique Iglesias intors de la un concert de Revelion in miezul noptii de Anul Nou s-a oprit direct in bucatarie. Erau doi bucatari de serviciu pentru ca, stiind ca il aveau oaspete, erau pregatiti sa-l serveasca cu tot ce si-ar fi dorit. Dar Enrique s-a asezat cot la cot cu bucatarul sa pregateasca el o mincare “de acasa” pe care si-a dus-o singur la masa, zimbindu-i chelnerului care era acolo sa-l serveasca.

E un exemplu despre cum un hotel -“locul unde oamenii vin mai ales pentru ca sa doarma, sa aiba un acoperis deasupra capului noaptea” – a devenit “acasa” chiar si la nivelul luxului de 5*+.

Care e chimia care face asta posibil?
Mai sap ca sa o pot descrie. Stiu sigur ca are insa legatura cu familia proprietara, Sylvia Schlie Petre si Adrian Petre, veti vedea asta din povestile viitoare.

*
in ziua 1 am descoperit citeva lucruri foare simpatice.

te gindesti: unde sunt angajatii unui asemenea hotel de nu-i vezi niciodata?
undeva in peretele de la etajul 2 exista o scara care urca catre pod unde se afla o parte din birouri.

intr-un asemenea hotel, menajera nu are voie sa plimbe pe holuri lenjeria pe care o schimba, asa ca la fiecare etaj, pe hol in perete, exista un topogan rotund pe care sunt trimise cearceafurile direct la spalatorie.

ieri am vazut cum se face curatenie intr-o camera si primul meu gind a fost “nu mai las niciun pic de deranj, niciodata, in nicio camera de hotel”. Nicoleta a muncit 45 de minune stergind si aranjind frumos fiecare lucru, respectind insa reguli stricte: sunt obiecte pe care nu e voie sa le misti si chiar daca trebuie sa faci curat le ridici, stergi praful si le pui la loc in acelasi aranjament. si sa vedeti cum e asta cind pe masa de toaleta sunt zeci de cutiute si pensule:)

(asta e camera in care s-a facut curat,in mega detaliu, inclusiv cu o ceara speciala pe parchet; clientul iesise in balcon si erau ceva urme pe jos. aaaaa, clientul era in oras in timpul asta…)

tot ieri am asistat la planificarea pentru meniul destinat acestui week end si sarbatorii de Thanksgiving. despre el insa, intr-o poveste separata care are suspans, deadline si…competitie.
stiu, nu ne gindim ca, in spatele meniului, poate exista asa ceva cind – intr-un restaurant – cerem mincarea preferata unui chelner…

si astazi ma uit in culisele Carol Parc Hotel, unde e mister, multa munca si… liniste. in locul asta timpul are alta dimensiune, uiti de toate…

7606

cheltui si faci fapte bune

te-ai gindit vreodata ca e posibil ca pentru fiecare lucru pe care-l cumperi, altcineva sa faca o fapta buna?

pare ireal dar chiar asa e… am mai scris despre asta aici.

si pentru ca mi-a placut mult proiectul revin la el cu informatii. mai ales ca succesul acestui proiect special – care nu te costa pe tine, consumator, nimik- depinde de citi oameni stiu de el si il folosesc.

*
Unicredit Tiriac a lansat un card de afinitate impreuna cu UNICEF care are la baza o idee simpla:
folosesti cardul ca pe oricare altul, iar banca doneaza catre UNICEF 1% din fiecare suma pe care tu o tranzactionezi. nu doneaza din banii tai, ci din banii bancii.

banii merg catre maternitatile din Romania pentru un proiect in care mamele sa stea impreuna cu copiii lor imediat dupa nastere.

eu am card Unicredit Tiriac (asa s-a intimplat sa fie, sa am cont fix la banca aceasta), asa ca in aceasta saptamina ma duc sa fac cerere sa-mi schimbe cardul cu unul ca acesta din fotografie.

daca ai si tu cont la Unicredit, cere sa ti se schimbe cardul cu cel de afinitate UNICEF si trimite-ne dovada. gindeste-te ca la fiecare dar pe care-l vei cumpara de Sarbatori, vei face o dubla bucurie. nu se va bucura doar destinatarul cadoului, ci si o viitoare mama, pentru ca banca va dona catre UNICEF 1% din suma pe care tu o cheltui.

si pentru ca ne ajuti sa facem o fapta buna, noi iti dam un abonament la revista Tabu pe 3 luni.

1401

jurnal de intern sezonul 2, Irina Tacu -ep 3

saptamina care a trecut a fost cea de predare a revistei, asa ca in redactie a fost agitatie.
in plus, pentru ca avem un proiect special, a trebuit sa ne coordonam si sa impartim fortele de munca pe doua fronturi: redactie si SOS Satele Copiilor la decorat de braduti.

Irina, interna Tabu, a parcurs cite putin din fiecare etapa. iata cum s-a vazut saptamina din perspectiva ei.
(btw, are o tema restanta, cu descrierea unui eveniment la care a fost:) scriu aici ca sa se mobilizeze mai tare desi stiu ca a avut scoala si teme multe si de aia a intirziat cu lectiile noastre)

În săptămâna a treia (săptămâna de predare) mi-am lăsat şi eu câteva amprente – mici, mici de tot – asupra revistei.

În afară de faptul că am participat la corectura revistei, am şi scris câteva cuvinte pentru ultimul număr. Când am intrat luni în redacţie, Cristina mi-a spus că o să scriu câteva semnale. Nu am înţeles la început despre ce era vorba, dar am aflat de la Alexandra, „identitatea” Tabu pe reţelele sociale. „Semnale” se numeşte o secţiune de două-trei pagini de pe la sfârşitul revistei care conţine texte scurte despre noutăţi… de tot felul. Am scris şi eu două şi… or fi ele scurte, dar tot trebuie să le scrii cu atenţie, să ştergi, să adaugi, să citeşti din nou, să rescrii până într-un punct în care chiar sună bine în întregime.

Săptămâna s-a terminat cu o zi de „muncă fizică”. Vineri parcă m-am întors puţin în timp pentru orele de lucru manual şi m-am întors de acolo plină de sclipici. Împreună cu Andreea, Ina, Irina şi Alexandra, am fost la Asociaţia SOS Satele Copiilor (pe Calea Floreasca, 165, deşi era mai uşor să recunoşti locul după poarta mare, în stil maramureşean), unde am decorat brăduţii ce vor servi drept insert pentru Tabu-urile de decembrie-ianuarie. Şi copiii au lucrat cot la cot cu noi, evident. Ne-am umplut împreună de (sc)lipici, am pus la cale cele mai frumoase modele de brăduţi şi am şi stat de vorbă în acelaşi timp. M-a amuzat şi m-a impresionat totodată faptul că, deşi mă simţeam şi eu un copil ca toţi cei de acolo, ei îmi spuneau respectuos „doamna” şi erau gata să asculte de mine.

Săptămâna aceasta nu am avut peripeţii deosebite şi nici nu m-am mai rătăcit. Şi am cunoscut şi nişte copii absolut simpatici care au decorat nişte brăduţi geniali pe care îi veţi găsi în Tabu. Vedeţi, un motiv în plus ca să căutaţi revista în magazine. ☺

Irina Tacu, 22 nov

vrei sa citesti cum a fost sezonul 1 de internship tabu?

2176

Incognito & In nici un chip

Incognito

de multe ori mi-am dorit
sa-mi pun peruca si ochelari de soare
sa nu ma recunoasca nimeni
apoi sa stau intr-o vitrina
nemiscat
ca un manechin
peste care oamenii
sa-si plimbe aceeasi privire
cu care descopera
la capatul unui mormint proaspat
o piatra funerara
pe care nu scrie
nimic

In nici un chip

uneori
aprindem o luminare
cum fac indragostitii
cind se lasa intunericul
si nu-si mai gasesc
in nici un chip
cuvintele

*
de o luna tot vreau sa scriu despre cartea de poezie a lui Robert Serban, Moartea parafina.
am primit-o la redactie si, desi nu obisnuiesc sa citesc poezie, am parcurs-o dintr-o coperta in alta.

multe dintre poezii mi-au placut tare si mi-am promis ca scriu aici despre poet si cartea lui.

cei mai educati decit mine in ale poeziei mi-au spus ca Robert Serban e un poet cunoscut si foarte premiat. imi cer scuze pentru ignoranta, nu mai am de foarte multa vreme disciplina de a citi poezie

dar imi place tare simplitatea si minimalismul cu care spune lucruri grele-importante-adinci:)

Sa ma prezint putin

vin dintr-o tara
in care crucile
nu fac
niciodata
paianjeni
la
subtiori

*
(ma rog, ma opresc aici, ca sa nu transcriu jumatate din carte si sa ma acuze editura Cartea Romaneasca de piratare:) )

1363

O saptamina la… partea a II-a

Sunt locurile in care putem sa luam ce identitate vrem:

– relaxati – cu tinute pastel, vaporoase, de vara; business – cu costume inchise la culoare prin care se intrezareste un accesoriu chic.

– veseli si sociabili sau distanti si inabordabili.

Nimeni nu stie cum suntem noi de fapt, asa ca aici putem fi orice/oricine vrem.

Sunt locurile in care lenevim, nu trebuie sa gatim, sa stergem praful sau … sa frecam chiuveta.

Sunt locurile care poarta sute de povesti, de fericire sau de tristete; de iubire – ascunsa sau nu.

Camerele de hotel –detinatoarele celor mai multe mistere.

*
V-ati intrebat vreodata care e mecanismul din spatele unui hotel de lux?
Cum fac sa respecte regula “nu te intilni niciodata cu clientul cand mergi sa pregatesti patul pentru culcare”?
Ce spun despre noi, clientii, lucrurile pe care le lasam prin camera de hotel?

Cum isi da seama camerista ce personalitate avem doar dupa “urmele” noastre?

Care sunt regulile interne ale unui hotel de 5 stele?
*

De miine, proiectul “O saptamina la…” revine cu o noua experienta.

Timp de o saptamina voi fi la Hotel Carol Parc (Aleea Suter 23-25) – singurul hotel din Romania inclus in ghidul Conde Nast Traveler pe lista celor mai Hot hoteluri din lume.

De miine, cititi pe blog povesti incredibile despre unul dintre cele mai spectaculoase si mai luxoase locuri din Bucuresti.

Bonus: miine facem si-un concurs care are drept premiu invitatii la un vernisaj de 5 stele in acest hotel.

Vrei sa citesti prima parte a proiectului O saptamina la…?

3613
Music-music-1123011_1024_768your song

your song

iubesc cintecul asta… in special pt versuri. iar interpretarea asta atit de minimalista mi se pare minunata.

(via mimo)

1328

dumbo -prietenul meu

pe vremea copilariei mele, dumbo mi-a fost un foarte bun prieten.
si atunci (ca si acum) dormeam putin si, cum nu aveam voie sa citesc sau sa ma joc in miez de noapte, stateam in pat si-mi imaginam ce ar face Dumbo.

am creat zeci de povesti despre Dumbo, elefantelul cu urechi asa de mari ca putea sa zboare ajutat de ele.
as fi putut sa le adun intr-o carte:)

ieri Adevarul a scos cartea Dumbo in cadrul colectiilor Disney. am primit-o aseara de la Ana si, intr-un restaurant de pe Lipscani, printre oameni care vorbeau franceza, engleza sau turca, eu mingiiam coperta cu Dumbo.

n-are sens sa va spun ca am citit povestea de vreo 5 ori deja:)
am revazut si cite ceva din film.

1278
greys_anatomy1De ce se uita lumea la Grey’s Anatomy?

De ce se uita lumea la Grey’s Anatomy?

Am o teorie despre filmele cu medici. Am expus-o luni dimineata la TVR (pentru ca s-a lansat sezonul 6 din Grey’s Anatomy si m-au trezit cu noaptea-n cap sa povestim), dar am promis ca o pun si pe blog pentru lumea care doarme la 7 jumatate.

*
In viata noastra de cetateni respectabili avem o reatie de iubire si ura cu medicii.

Cind suntem bolnavi, ii iubim. Ei sunt Dumnezeii nostri pentru o zi sau doua, sau o saptamina pina ne pun pe picioare. Ii urim insa daca se intimpla sa ne greseasca diagnosticul (“cum sa greseasca ei, medicii – dumnezeii-fara-de- greseala?”, strigam revoltati invocind ca au facut scoala si nu se pot juca cu vietile oamenilor. uitam insa ca si ei sunt oameni)

Cind ne facem bine, daca nu-i mai urim, ii ignoram. ne aduc aminte de momentele in care ne-a fost greu, de ce am vrea sa pastram asta cu noi?
Dar undeva in mintea noastra stim ca ei ne-au vazut in cele mai vulnerabile momente ale noastre, cind am tinjit dupa atentia lor totala (doar eram bolnavi, prin urmare noi eram importanti) si ne deranjeaza ca ne-am expus slabiciunile in fata lor.
Asa ca ducem reminiscentele intilnirii noastre cu medicii peste ani si ani.

Nu ne gindim decit rareori (poate mai des daca avem in familie pe cineva care practica medicina) ca si ei sunt oameni. Ca sub halatele alea albe sau albastre se afla o rochie eleganta sau niste pantaloni sport, iar dincolo de ele un trup la fel de chinuit ca al nostru.

Asa ca seriale ca Grey’s Anatomy (sau ER sau Dr House) ne arata dintr-o data ca oamenii astia, medicii, au si ei viata. Pling pentru problemele de la serviciu (cum facem si noi. Doar ca noua nu ne mor oameni la serviciu, asa ca plinsul nostru pare moft pe linga al lor); iubesc , se despart, traiesc cu bucurie sau mor speriati or impacati cu viata pe care au dus-o.

*
Grey’s vorbeste mai mult despre relatia pe care o are medicul vis-a vis de pacientul sau si e ceva mai orientat catre femei ( de aici si multele povesti de dragoste); Dr House e construit pe competitie, pe lupta cu timpul, pe performanta de a descoperi ceva ce n-au deslusit ceilalti – de aici si publicul masculin.

Eu nu pot vedea niciun episod din Grey’s fara sa pling, dar ador, pur si simplu iubesc episoadele Dr House. Oare ce spune asta despre mine?:)

9849

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!