scena marescena mare

de ce imi place Mangalia

in fiecare an merg in extrasezon la Mangalia, in primavara sau tirziu in toamna, si nu prea mai stiu cum e orasul asta in agitatia verii de pe vremea cind prestam pentru Europa FM la festivalul de la Callatis o seara speciala cu un concert cu multe vedete.

 atunci, via Gabi Cotabita, am descoperit si cazemata lui Puiu – un loc unde se maninca cea mai buna supa de midii, iar mujdeiul de usturoi sau sosul marinaresc au un gust incredibil. pe vremea aia arata ca o circiuma in ramasitele unui far, era rustic si in bataia brizei, acum cazemata si-a acoperit ferestrele, scaunele de fier au fost inlocuite cu unele de lemn cu piele, iar locul s-a englezit se numeste Puiu’s. se maninca in continuare foarte bine acolo. si e unul dintre motivele pentru care mi se face dor sa ma sui in masina si sa plec la drum in cite o dimineata de week end.

***

mangalia e insa un loc special si dincolo de cazemata lui Puiu.

e orasul in care oamenii se tin de mina. fie ca au 13-14 ani si isi traiesc iubirea adolescentina (pustii nu ies “in oras” ca in alte locuri, ci merg pe dig, la far), fie ca au mult peste 50 si au venit la sanatoriu pentru tratament de batrinete. plimbarea pe faleza cere de la sine mina ceiluilalt si sincronizarea pasilor si a gindurilor.

e orasul in care – pe dig – tatii si fiii pescuiesc la undita simbata dimineata. rareori prind ceva, dar conversatia intre barbati si clipele petrecute acolo au aroma lor. chiar si cind fiul are 4 ani.

e orasul in care se face sport. dimineata pe malul marii oamenii alearga corect: cu spatele drept, calcind corect cu talpa piciorului, tinind ritmul. dupa amiaza, copiii cu bucati de izopren sub brat se aseaza pe plaja si fac exercitii de karate cu cite un profesor care mai crede in mentorat. cind pleaca de la antrenament, pustii graviteaza in jurul lui ca dupa soare si stii ca victoriile lor viitoare – in sport si nu numai – i se vor datora si mentorului.

e orasul in care copiii se mai joaca singuri in fata blocului. si adolescentii isi zimbesc si se curteaza asezati pe treptele de la scara blocului. ii recunosti dupa chip si atitudine care dintre ei vor ramine aici si care, cum vor fi terminat scoala, vor fugi catre Constanta sau Bucuresti.

e orasul care are far si-o casuta in care locuieste cineva linga far (as da orice sa pot dormi o noapte in casuta aia), e orasul care are piscine. si la doar citiva km distanta, herghelie. ( acolo il gasiti pe Nea Nicu care sigur are o poveste pentru voi)

e orasul care are lebede. in urma cu 3 ani erau 11, astazi sunt peste 40. au invatat ca oamenii le dau de mincare si cum ajung in raza lor vizuala se indreapta voios catre ei  dind din cap.

e orasul in care moartea e anuntata cu sunet de claxoane si cu opriri la fiecare intersectie pentru ca masina mortuara sa fie vazuta de toata lumea. oamenii ies la balcoane, vinzatoarele de la magazine ies in strada si nimanui nu i se pare straniu ca plecarea cuiva e violent de zgomotoasa.

e orasul in care pare ca nimic nu se schimba. coaforul in care m-am spalat pe cap la toate cele 5 gale EFM de la Callatis e in acelasi loc de mai bine de 10 ani, ba chiar si una dintre coafeze e acolo.

***

Mangalia imi incarca bateriile de fiecare data si, de multi ani, cind plec de acolo ma gindesc ca desi iubesc locul asta n-as putea locui mai mult de maxim doua saptamini pe an in el.

unele locuri sunt ca unii oameni – ca sa eviti plictiseala e mai bine sa ti se faca dor pina la urmatoarea intilnire.

 

3 Comments Published

10 years ago / Reply

Frumos articol! Abia aştept să dau o fugă până în Mangalia! 😀

10 years ago / Reply

Ce stare faina, ce text frumos!

10 years ago / Reply

E orasul in care am crescut, e orasul care m-a crescut, frumos, fara graba si inocent.

Leave a Reply to Cris Cancel reply


× seven = 63


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!