Monthly Archives : May 2013

danonesunt un jurat afurisit :)

sunt un jurat afurisit :)

anul asta am cistigat la loteria juratilor, daca exista asa ceva. am facut parte din multe jurii ceea ce , in ciuda aparentelor, e cam greutz: ai de citit multe, ai responsabilitati mari (pentru ca de cele mai multe ori oamenii pe care-i jurizezi chiar si-au pus toate sperantele in victoria lor) si… nu poti sa cistigi si tu premiul pentru ca nu te lasa nimeni sa participi.

cel mai greu imi este la concursurile care implica o forma de jurnalism, de scriere creativa. pentru ca la astea vreau si eu sa particip.

tocmai ne aflam intr-o situatie din aceasta 🙂

pe scurt, simpaticii de la Blogal Initiative au invitat bloggerii din toata tara sa se inscrie in campania “cum se face iaurtul Danone” si  urmeaza in 2 zile sa aleaga 3 echipe de cite 3 “specialisti”. fiecare specialist va urmari o etapa din drumul laptelui si va trebui sa o prezinte cit mai creativ. fiecare echipa e coordonata de un serif (Oltea ZamboriRuxandra Predescu si Valentin Bosioc) , iar rezultatele muncii lor sunt jurizate de cine credeti? eu, desigur 🙂 impreuna cu Cristian Manafu si Florica & Zicu de la Tvdece.ro.

ca sa nu avem discutii ca sunt afurisita la jurizare, ceea ce sunt, stiu:) iata criteriile mele de evaluare:

cit de creativi veti fi cind veti scrie subiectul

cit de mult ati facut reporting si ati aflat detalii inedite, jurnalistice despre subiectul vostru

***

ce sa spun mai mult, ne vedem la jurizarea din finala. altfel, daca vreti sa va inscrieti si voi, mai aveti putin timp la dispozitie: astazi e ultima zi de inscriere. detalii aici pentru faza de calificari sunt altele regulile de jurizare, le gasiti la link:)

 

1783
salutatractie

atractie

bucuresti,bulevardul dacia, in jurul prinzului

pe strada de vis a vis de Institutul Francez  era aglomeratie. era singura parte de umbra intr-o zi in care soarele ardea ca-n august.

aproape de intersectia cu Polona, in sensul de mers catre Romana, o tinara, blonda, cu picioare ungi de balerina. in pantaloni scurti de jeans, cu gleznele mai subtiri decit incheieturile miinilor multor barbati. mergea cu capul sus ca si cum toata lumea ar fi fost a ei.

doi metri in spate doua tinere banale. fuste pina la genunchi, din pinza, tricouri largi pe trupurile lor plinute, cu piele creola. par mediu spre lung, castaniu. birfeau ceva despre o colega de facultate.

in spatele lor, la inca un metru, eu incercind sa o vad printre cele doua pe superbitatea blonda din fatza ca sa o evaluez: pitzi sau nu.

din sens opus venea un tinar domn inalt, brunet, tuns foarte french si imbracat foarte chic.  trupul lui spunea ca e timid. privirea in jos, umerii adusi. a trecut pe linga superbitate privindu-i cel mult gleznele, apoi in dreptul fetelor creole ceva i-a atras atentia: poate faptul ca rideau, poate ceva ce ziceau. habar n-am.

a ridicat ochii din trotuar, s-a uitat la fata cea mai apropiata de el si dupa o clipa i-a ocolit privirea imbujorat, dar zimbind cald. apoi a lasat din nou capul in jos. in secunda aia in care a ocolit privirea tinerei creole i-am vazut fatza: linii drepte ca de grec si niste ochi verzi dementiali.

cind a trecut pe linga mine, isi evalua sireturile.

iar eu ma gindeam ca atractia n-are nici cea mai mica legatura cu a fi superb. si ca e linistitor pentru noi, muritorii de rind, care n-aratam a superbitate sa mai observam din cind in cind asta.

 

 

1562
ellelista mea cu micile placeri in Elle Decoration

lista mea cu micile placeri in Elle Decoration

simpatica Ileana Raducanu (care e redactor sef la Elle Decoration, dar si un om frumos care e preocupat sa educe copiii in arta ) m-a rugat acum citeva saptamini sa scriu care sunt lucrurile care-mi plac pentru o sectiune speciala din revista ei, editia de mai.

a fost draguta si m-a lasat sa spun lucruri din toate domeniile, as fi avut mari probleme daca trebuia sa spun doar obiecte pentru ca nu ma atasez de multe obiecte si nici nu as fi avut suficiente creatii de designer potrivite cu formatul revistei ei pe care sa le mentionez.

iata primele 3 lucruri de pe lista, in ordinea aleasa de Ileana, eu le-am scris fara o ordine anume, iar Londra aparea mai la coada:)

Imi place Londra. E orasul care are o energie culturala incredibila, si in sali, si pe strada. Merg cit pot de des la teatru sau la spectacole de dans la Londra.

My guilty pleasure: dulciurile – de la ciocolata la macarons sau prajituri insiropate. Rezist cu greu tentatiiilor zilnice.

Imi plac ceasurile vechi carora li se vede mecanismul prin geamul din spate. Am o mini colectie, unul chiar de la 1880, si le port ca pandantiv.
later edit: Imi place zborul, relativa libertate din aer: am sarit cu coarda elastica, am facut un salt cu parasuta, m-am plimbat cu balonul cu aer si cu parapanta. Perseverez.
am adaugat-o pt ca tocmai mi-am propus ca in vara asta sa invat sa manuiesc un zmeu.
restul lucrurilor – filmul meu preferat ever, obiectul pe care-l iubesc cel mai mult, parfumul meu, scriitorul preferat si alte citeva nastrujnicii in Elle Decoration, editia de mai.

3135
sophiedeoliveirabaratathealternativelimbproject6proteze haute couture

proteze haute couture

imi place mult proiectul lui Sophie de Oliveira Barata care a creat proteze haute couture – un mesaj minunat despre a nu te mai uita in alta parte cind vezi pe cineva cu o deficienta, dar si despre viata poate merge mai departe oricind daca stii sa te uiti la partea frumoasa a lucrurilor.

uitati-va cit de elegant este tot set up-ul si ce puternic e.

alte proteze speciale din acelasi proiect puteti vedea aici.

1730
gatsby cupluriGreat Gatsby – cupluri

Great Gatsby – cupluri

joi cind am vazut prima oara ( o sa fie si o a doua oara curind) filmul The Great Gatsby, am avut un feeling despre trimiterile de dincolo de roman la cuplul Scott Fitzgerald & Zelda.

m-am intors la biografia celor doi (a vietii lor comune mai exact, nu biografii separate) si…

In 1934 Zelda are o aventura cu un pilot francez, Eduard Jozan. Scott era intr-o criza existentiala (avea prinse pe perete 120 de refuzuri de la edituri care nu voiau sa-i publice scrierile) si tot contextul se transforma in marea criza a lui Fitzgerald. surprinzator pentru prieteni, situatia este depasita de cei doi intr-un mod complice, dar e impartasita in cercul lor de prieteni in versiuni tot mai dramatice. Zelda ii povesteste primei sotii a lui Hemingway, Hadley, cum pilotul s-a sinucis si cum Scott l-a privit rece inainte de a muri.

mai tirziu, Scott spune intr-o scrisoare “voi scrie un roman care va fi mai bun decit toate romanele scrise vreodata in America si care va deveni astfel al doilea cel mai bun roman par excellence din toata lumea”

***

am cercetat zilele astea ce s-a scris despre Catherine Martin – sotia lui Baz Lurhmann – care e cea care face scenografiile si costumele pentru filmele lui. mi se parea (inca mi se mai pare) foarte tare ca Lurhmann lucreaza cu nevasta lui cot la cot si eram curioasa sa vad cam cit din ce face ea e parte din mintea lui.

raspunsul: mult. foarte mult.

majoritatea declaratiilor pe care le-am citit sunt despre directiile pe care le-a dat Baz si cum a cautat ea solutiile in costume sau decoruri ca sa aduca limbajul lui sau starea pe care si-o dorea pe ecran.

se cunosc de pe vremea facultatii si dupa cum pare, Lurhmann a cam “modificat-o”:

What I find in my life is the more I stand on my high horse and say things like, “I will never use brown,” (when I was at NIDA I said, “I will never do a design that uses brown,” because I was reacting to all that 60s and 70s sepia scenery) — and, of course, what do I go and do? I go and do a movie, Australia, and everything’s fucking brown. There’s not one thing that isn’t brown, right? Or when I was at NIDA I said, “I’ll always be doing Ibsen and Strindberg and intellectual things and I’m a minimalist,” — you know, all the sets I did at college were all a floor and one piece of furniture on the stage.

de aici.

si replica mea preferata care nu ma face decit sa-l iubesc si mai tare pe Lurhmann: That’s a very interesting discussion because one of the things that I’ve been known to have quoted my husband on — and I really agree with him — is that taste is the enemy of art.

sunt un cuplu destept, nu comunica (da interviuri) impreuna decit foarte foarte rar. am cautat unul dintre aceste interviuri ca sa-i vad in relatie directa unul cu celalalt. e misto relatia dintre ei, iar ea isi asuma relaxata ca e dominata intelectual de el.
ce mi-a placut cel mai mult din interviu e momentul in care Baz asociaza noul limbaj cu bucataria si spune despr un Chef ca ar face ceva intr-un colt de lume, iar altii ar face altceva in alt colt de lume. simti ca are in minte un fel de mincare pentru ca inghite in sec de pofta:), ceea ce arata ca e o lume f f bogata prin capsorul lui.

am sa ma intorc sa mai scriu despre Great Gatsby, mai exact despre limbajul lui Lurhmann 🙂 filmul e in cinematografe din acest week end

1554
Hable Con Ellahable con ella – cit de ciudata e mintea omului

hable con ella – cit de ciudata e mintea omului

m-am trezit cu melodia Rachel a lui Bau (pe care o stim din Hable con Ella, filmul lui Pedro Almodovar) in gind

inca ma mai gindesc de la ce mi-a venit in minte melodia asta. cert e ca imi aduceam aminte si cam ce scrisesem despre film la momentul respectiv; primele fraze.

am cautat acum textul: are fix 10 ani vechime. (surprinzator, sta in picioare si acum si, culmea! pentru spiritul critic cu care-mi citesc textele, i-am dat o nota de trecere maricica)

Într-un film al cărui titlu e un îndemn la conversaţie, povestea este de fapt un monolog, iar cele mai spectaculoase secvenţe sunt “fără vorbe”: o balerină dansează cu ochii închişi iar un bărbat îndepărtează obstacolele de care s-ar putea lovi – mese, scaune – nu poate îndepărta însă un perete de care femeia se loveşte repetat (e un simbol al efortului bărbaţilor din povestea care abia începe pe ecran), o secvenţă de film mut – “Amantul pitic” – cu o metaforă despre devotamentul absolut al bărbatului întru satisfacerea sexuală a femeii şi momentul final al filmului când un el şi o ea îşi zâmbesc în timpul unui spectacol de balet (EL stă cu două rânduri mai în faţă şi priveşte uşor peste umăr – căci într-un fel EA e parte din trecut, EA zâmbeşte încrezătoare uitându-se în faţă – căci EL ar putea fi viitorul, iar pe rândul care-i desparte, scaunul din dreptul lor e singurul rămas gol – dar e ocupat de spectatori căci ei ştiu povestea care-i uneşte pe cei doi, dar îi şi ţine la distanţă.)

tot textul e aici. daca n-ati vazut filmul s-ar putea sa va convinga sa-l cautati.

***
ce ma uimeste insa e cum functioneaza mintea omului: de ce mi-am adus aminte atit de exact ce am scris intr-un text de acum 10 ani si  ce m-a facut sa ma trezesc cu melodia asta in cap.
si ma mai streseaza gindul ca daca textul asta de acum 10 ani e asa scris (si sta in picioare, cum ziceam), in anii astia n-am invatat prea multe pentru ca tot cam pe acolo scriu, ca tehnica.

ma rog, vorba titlului filmului, am de vorbit… cu mine.

2158
tommy1Tommy Hilfiger : cum e sa ai noroc cit cuprinde #MasterCardElite

Tommy Hilfiger : cum e sa ai noroc cit cuprinde #MasterCardElite

ieri mi-am facut planul cu Noemi sa mergem intr-o noua sesiune de Mystery Shopping MasterCard Elite.

cumparam ce ne place din magazinele care sunt in programul MasterCard Elite si pentru ca platim un MasterCard premium primim diferite discounturi. partea simpatica este ca cei din magazinele pe care noi le vizitam nu stiu ca noi suntem in control si ca urmeaza sa scriem lucruri.

prima noastra escala a fost la Collective in Baneasa Shopping City unde Noemi si-a luat ceva simpatic (vedeti la ea pe blog) iar eu am probat palarii tot asteptind sa ma certe cineva ca fac deranj. dar nu si nu. au fost simpatici, ne-au dat reducerea:)

urmatoarea oprire a fost la Tommy Hilfiger. eu imi doream o camasa in carouri, clasica, pt jeans. doamnele de acolo mi-au aratat, m-au sfatuit , ba chiar m-au invatat care e croiala care imi vine bine (are legatura cu o pensa anume din spate) si cind sa platesc…. surpriza!!!

era joi si toate magazinele Tommy Hilfiger in fiecare de zi de joi, inca trei saptamini de acum incolo, au reducere de 20% la plata cu uncard Mastercard Premium. asa ca zic sa le faceti o vizita joia:)

eu pentru ca sunt mai norocoasa am facut economie la buget si am si aflat lucruri simpatice: cum ar fi ca dragalasul ciine care e prezent in toate magazinele se numeste Morgan si l-a avut model pe ciinele familiei Hilfiger. la fiecare colectie noua, vine un Morgan cu hainute noi desenate pe el, iar Morgan-ii din colectiile vechi sunt pastrati la loc sigur:)

doamnele de acolo au fost foarte foarte simpatice si mi-au impachetat camasa ca pe un cadou. le-am spus ca e pentru mine, nu o dau altcuiva, dar cred ca s-au gindit ca si eu pot sa-mi fac cadouri mie.

cind am plecat Noemi si-a dat seama ca eu am facut super afacere si s-a hotarit sa se duca si ea joia viitoare la un magazin Tommy a sa beneficieze si ea de reducere de 20% . vazuse o alta camasa o minunatie.

asta e camasa mea. nu ce vrea Noemi sa-si cumpere:)

 

Ce trebuie sa stiti este ca daca aveti un card premium MasterCard, la plata cu el, intr-o serie de magazine, restaurante, spa-uri primiti discounturi. E parte din programul MasterCard Elite care vorbeste despre o colectie de experiente frumoase pentru utilizatorii de MasterCard Premium: 101 branduri in peste 200 de locatii. De la hobby-uri – oferte speciale pentru cursuri de dans, scufundari sau salturi cu parasuta – pina la branduri ca Ermenegilgo Zegna, Max Mara, Leonidas, Gett’s, Class Living etc.

 

1975
arantxa 2013, scaun Macel IancuBunatati fashionisto-intelectuale

Bunatati fashionisto-intelectuale

text de Noemi Revnic

In numai trei zile s-au intamplat o multime de lucruri interesante si am primit multe, multe emailuri despre evenimente pe care abia am asteptat sa vi le anunt.

Incep cu Downtown Bucharest / EVA- Design Romanesc un proiect minunat si destept lansat ieri, ai carui “parinti” sunt DC Communication si Molecule-F (vizionarul Teodor Frolu si talentata Mirela Bucovicean & echipa sa minunata formata din Anca Dinculescu si Cerina Ratiu), care au dat viata spatiului fostului magazin Eva din Bulevardul Magheru nr.9 cu instalatii arty si standuri ale designerilor de pe Molecule-F si designeri prieteni ai site-ului meu de shopping preferat din Romania. In perioada 15 mai-15 iulie vom face cumparaturi de aici si nu numai online si merita sa treceti pe acolo numai ca sa admirati vitrinele care sunt minunate. Aici gasiti mai multe detalii si numele tuturor participantilor in proiect.

Ca o completare a celor de mai sus, in perioada 17-26 mai avem prima editie Romanian Design Week, o adevarata desfasurare de forte in peste 30 de locatii, cu implicarea a 90 de designeri si cu multe, multe evenimente despre care gasiti mai multe amanunte aici

Prietena Laura Calin de la vforvintage a lansat un nou proiect de concursuri cu premii, creatii ale designerilor romani. Chiar acum este pusa la bataie o rochie 109 din colectia toamna-iarna 2013 care a fost prezentata la Tranoi Paris, in primavara. Mult succes participantelor!

Apoi Cristina Hlinschi cea minunata, care mi-a nasit un proiect cu cafea (o sa vedeti in curand) la The Place, m-a anuntat ca am un motiv bun sa merg la hotelul Ibis Nord: In perioada 16-24 mai vor avea loc aici sase concerte de muzica jazz, in cadrul EuropaFest. Mai multe detalii gasiti pe site-ul hotelului din Calea Grivitei 143. Concertele vor avea loc la Ibis Café, de la ora 20:00.

Iar in aceasta seara, cu o zi inaintea premierei mult asteptatului The Great Gatsby, prietenii de la Gaia va asteapta cu o petrecere dansanta, cu Moet & Chandon si alte bunatati. De la 23:00 si pana in zori.

Si acum urmeaza vestile de la Gabriela Popp de la MNAC: primul oaspete al lui Mircea Cantor este artista Geta Bratescu, cu 34 de desene din seria “Calatorul”. Le veti descoperi in “camera de oaspeti” de la parterul MNAC.

Urmeaza ARANTXA ETCHEVERRIA  la Studio/Structures (Curator RUXANDRA BALACI), expo ce poate fi vizionata pana in data de 4 iunie, in spatiul anexa MNAC din Calea Mosilor 62-68, etajul 3 (miercuri-duminica, intre 10 :00-18 :00), studio proiectat de artistul Marcel Iancu (caruia ii datoram unele dintre cele mai frumoase cladiri bauhasiene din capitala). Arantxa ETCHEVERRIA s-a nascut in Franta in 1975 si traieste in Romania din anul 2006. Abia astept sa merg sa admir piesele de mobilier ale lui Iancu!

Si pentru ca pe 18 mai este Noaptea Muzeelor, dupa ce voi viziona expozitiile de mai sus si voi trece si pe la MNAR ca sa o salut pe Valentina Iancu, iar de la ora 23:00 voi merge la petrecerea  din Galeria Beck’s de la Noua (Aviatorilor 9), ca sa vizionez operele de arta create de consumatori in cadrul campaniei „Vezi dincolo de eticheta” si care se vor alatura astfel etichetelor lansate la inceputul anului, create de   M.I.A, Seeed, Freegums si Bert Rodriguez. Mai sunt cateva surprize, pe care le vom descoperi impreuna. Ne vedem la muzee si la party.

Un weekend minunat va doresc si pe curand!

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

2000
cristian stanDave Gahan si-un prieten de-al meu:)

Dave Gahan si-un prieten de-al meu:)

fetelor invidiati-ma: il stiu pe Dave Gahan de Romania. il stiu de atit de multi ani, incit nu mi se mai pare vreo smekerie.

plus ca nu are niciun merit ca seamana cu Dave, mamei lui ar trebui sa-i multumeasca…

domnul din fotografia de mai sus se numeste Cristian Stan si mi-a fost coleg de scoala. cind era in liceu rupea toate inimile fetelor fix cu look-ul asta de Dave din fotografia de la tinerete:)

pe vremea aia mai si cinta la chitara, acum nu mai stiu daca mai are aceasta activitate, dar stiu ca face fotografii foarte frumoase si-are o meserie nashpa, cu multe cifre si planificari. lucreaza in publicitate.

l-am exploatat in 2006 ,cind a venit pentru prima data Depeche Mode in Ro, intr-un supliment special pe care l-am facut pentru revista la care prestam activitati. el s-a supus (singura data in viata cind a facut asta:)) ) doar ca sa ne spuna ca , de fapt, cu look-ul lui de Dave agatza femei care nu-i placeau .

vine diseara la concert. din orgoliu desigur, sa vada daca el sau Dave arata mai bine 🙂 ma rog s-a exprimat “vin sa vad cum mai arat”

fetelor va pot da nr lui de telefon:)

P.S mi-am dat seama ca am trei prieteni care se numesc Cristi Stan, as putea sa-i intilnesc si, mai mult, sa scriu un story care se numeste chiar asa: Cristi Stan (domnilor, va stiti voi care sunteti, ma lasati sa va fac celebri?:) )

 

 

2019
nicu-alifantis-505603lsmerenia domnului Nicu Alifantis

smerenia domnului Nicu Alifantis

domnul Nicu Alifantis a fost unul dintre primii oameni MARI pe care i-am intilnit pe cont propriu, (mai intilnisem oameni dintre acestia rari – cu har , artisti – in casa unchiului meu care era compozitor, dar eram spectator acolo, ca si cum as fi fost intr-o sala la un concert, nu trebuia sa le fac fatza direct)

cu domnul Alifantis m-am intilnit cind lucram la radio si eram responsabila de lucrurile/ muzicile/ evenimentele cu care se asocia Europa FM.

imi aduc foarte bine aminte cum a intrat in biroul meu si cum isi prezenta albumul si munca, iar eu ma minunam ca e in fata mea si rememoram ca primul meu sarut a fost pe unul dintre cintecele sale. as fi putut enumera lejer 20 de piese care imi marcasera adolescenta din La Toji baladist, Decembre, Risipitorul de iubire sau Piata Romana nr 9.

vorbea cald si calm, rar. inca mai vorbeste la fel pentru ca asa e felul dinsului, dar pentru mine  – care-l aveam atunci in fata pentru prima data  – mi se parea ca vorbeste din alta lume si de asta il aud asa… ma gindeam ca e gresit ca marele Alifantis sa stea sa-si explice munca unei pustoaice ca sa obtina un parteneriat, dar el era extrem de profesionist si ma trata ca si cum as fi fost egalul sau, ba chiar putin superioara.

in ziua aia , desi nu stie, domnul Alifantis m-a invatat despre smerenie si mi-am promis ca orice meserie voi face in viata asta, n-o sa uit sa ma bucur de intilnirile cu oamenii cu har. si-o sa-i respect, protejez si sustin cu orice pot eu.

au trecut mai bine de 10 ani de la intilnirea aia si inca ma straduiesc sa-mi tin promisiunea.

domnul Alifantis implineste astazi 40 de ani de cariera, iar baietii simpatici de la Blogal Initiative (Chinezu si Vlad Dulea) s-au gindit sa -i faca o bucurie cu marturisi ale multor oameni despre dinsul.

la multi ani.

***

puteti asculta fragmente din noul sau album Mozaic pe siteul alifantismozaic.ro

2893
Gargantua-vedere-spre-parc-350x350un mic dejun #MasterCardElite

un mic dejun #MasterCardElite

sunt citeva locuri in Bucuresti – toate in conexiune cu un parc – care ar putea avea gravat pe spatele unei bancute sau pe o masuta numele meu: mi-am petrecut atit de mult timp acolo scriind sau asezindu-mi in ordine gindurile, incit pare ca imi apartin.

unul dintre aceste locuri este Gargantua din Parcul Gradina Icoanei. Am stat pentru o vreme foarte aproape de parcul Gradina Icoanei si diminetile mi le petreceam la o anume masa cu vederea spre parc.

in proiectul in care impreuna cu Noemi Revnic facem Mystery Shopping in locurile care sunt in programul  MasterCard Elite (cei care au carduri MasterCard premium beneficiaza de discounturi atractive dar si de recomandari personalizate ceea ce face shoppingul o experienta, nu o banala activitate), Noemi a ales fix Gargantua pentru un mic dejun cu prietena noastra comuna Mirela Bucovicean (cea care a ordonat putin lumea modei romanesti cu site-ul ei Molecule F)

sigur ca noi o stim pe Mihaela care – impreuna cu Matei – detine acest loc minunat pentru ca suntem de-ai casei, doar ca de data asta Mihaela nu stia ca noi suntem in spionaj. si nici personalul ei. cum ne-a servit un domn care nu era anul trecut, el nici macar nu stia ca o cunoastem pe patroana.

si cu toate astea au trecut testul cu brio: am avut parte de recomandari, de ajutor cind nu ne impacam cu conexiunea la internet si de reducerea la plata cu MasterCard Gold.

ne-am intilnit si cu Mihaela, dar abia dupa ce am platit si ne pregateam sa plecam i-am zis ce am cautat noi acolo:)

altfel, Gargantua ramine pentru mine unul dintre cele mai linistite si mai frumoase locuri de mic dejun din Bucuresti. ai parcul in fata, mincarea si cafeaua sunt foarte bune (am mai scris despre domnul care este Chef acolo), iar oamenii te servesc cu atita discretie incit poti sa stai linistit in lumea ta oricit de mult ai dori (sau ai avea timp)

 

Noemi a scris aici (si are si foto multe) despre micul nostru dejun incognito 🙂 acum e rindul meu sa o scot la un mic dejun, dar asta se va intimpla saptamina viitoare. pina atunci o sa facem si altfel de shopping. ca pentru fete:)

 

1411
cover forbesCover. Story.

Cover. Story.

text de Sorana Savu
Pentru interviul care a stat la baza materialului din revista Forbes care a aparut astazi, am asteptat cam opt luni. Idee, documentare, intrebari, planificare, intalnire, scris, rescris, editat, publicat. De departe, perioada cea mai frumoasa a fost cea a documentarii, care mi-a redeschis apetitul pentru opera dupa un hiatus de aproape trei decenii.
In cele opt luni am citit, am ascultat, am recitit, am fost la spectacole si mi-am reorganizat muzica in iPod.  Si in memorie, si in suflet. Am avut, desigur, privilegiul de a nu avea un deadline. Si o multime de prieteni care m-au ajutat in fel si chip de-a lungul acestei experiente – Cristina, Bogdan, Raluca sunt cei trei carora le multumesc cel mai mult.
Rezultatul, il puteti citi in Forbes – iar o poveste de culise o puteti citi aici:
In martie anul trecut am ajuns sa o vad pe Angela Gheorghiu in La Boheme in Barcelona, in rolul lui Mimi. Stiam ariile principale aproape pe de rost din inregistrarile de pe internet, dar, cu riscul de a folosi cliseul cliseelor, chiar nimic nu te poate pregati pentru experienta live cu timbrul sopranei, cu umorul si teatralitatea ei. In ce ma priveste, experienta cu un timbru e fizica, cand imi place o voce cu adevarat, urechea nu mai e singura care ma avertizeaza, ma trec fiorii, magia e palpabila si multisenzoriala. Iar in Barcelona, a fost fabulos.
In octombrie, am ajuns din nou sa vad si sa ascult la La Boheme, de aceasta data la Scala. Angela era pe afis. Langa noi, in sala, un cuplu in varsta din Statele Unite. Imbracati extrem de elegant, dar nu din snobism, ci din respectul pe care unii dintre americani il au pentru artele inalte, cei doi mi-au povestit cum erau in vacanta in Europa si facusera un ocol special ca sa vina sa o vada pe Angela Gheorghiu.” E romanca, nu?””Da, ca noi.”  “Eminunata. Voiam sa o vedem si in Tosca la San Francisco, dar nu am mai prins bilete, asa ca am venit aici.” “O sa fie grozav, am mai vazut-o in La Boheme”, am zis. Dar, stupoare, inainte de ridicarea cortinei, o voce ne anunta ca Angela nu poate urca pe scena. Sala are un oftat de dezamagire foarte sonor. “She has a reputation, you know..” spune americanul de langa mine. “I know”, spun amarita. Si astept, politicoasa, ca in productia fastuoasa a lui Zeffirelli, cu o alta romanca, in ascensiune, in rolul lui Mimi, miracolul sa se intample din nou. Politetea ma tine pe scaun doar pana la finele primului act. Orchestra canta mult prea tare, muzica e aceeasi, personajele sunt acolo, vocile sunt clare si interpretarea e corecta, dar nimic nu se leaga. Mimi sta permanent cu spatele la noul ei iubit si gesticuleaza ciudat. A doua zi aflu dintr-un interviu ca miscarile de tai-chi o ajutau sa cante. Hm….
Inainte de interviu, am primit toate avertismentele din partea cunoscutilor, dar tot nu m-am putut abtine sa nu-i povestesc Angelei cele de mai sus. Cum e, din sala, atunci cand ea nu e. “nu-mi spuneti ca ati fost tocmai cand n-am urcat pe scena!” spune, la final de interviu, cand toate intrebarile fusesera deja puse. “Ba da.” ” Ghinion”, raspunde zambind. Si zambesc si eu, pentru ca as fi vrut sa spun exact acelasi lucru. Ghinion.
Si, poate, un noroc, altfel nu as fi avut o comparatie directa intre ea si altcineva. N-as fi inteles-o atunci cand spune (cum incerca sa spuna si Callas, de altfel) ca prima donna nu e numita de pomana astfel, ci pentru ca, de cele mai multe ori, e prezenta (sau absenta, dupa cum s-a vazut ;-)) cea mai importanta intr-o opera, mai importanta decat cea a regizorului, a dirijorului sau a tenorului. Nu pricepeam de ce ea si nu altcineva – din pleiada destul de bogata de dive internationale – a ajuns sa cante si pentru Obama, si pentru Medvedev, si pentru Regina Angliei. De ce ea e subiectul rautatilor celor mai meschine si al aprecierilor celor mai entuziaste.  De ce ea a fost invitata sa inregistreze un album omagiu pentru Callas si cum de a indraznit sa accepte.
De atunci, am mai vazut-o de doua ori in concert, ridicand sala in picioare fara efort, de cate ori a vrut, orice ar fi cantat. Saptamana trecuta, englezii au numarat sapte standing ovations la concertul ei din Londra, un lucru care NU se intampla in salile de spectacol din Marea Britanie.
E spumoasa in conversatie si foarte, foarte frumoasa si in realitate. Ca toti artistii mari, are o energie uluitoare, debusolanta cand incerci sa urmaresti firul logic al unei serii de intrebari pe care le-ai tooot pregatit luni de zile. Si spune lucrurilor pe nume, direct si fara falsa modestie, asumandu-si ca, daca nu cunosti contextul in care iti vorbeste, ar putea trece drept aroganta sau inchipuita. Dar nu e. Iar daca nu ma credeti, nu e suparare, mergeti doar sa o vedeti invitata in concertul lui Andrea Bocelli pe 25 mai si vorbim dupa aceea. 😉
*
Sorana Savu este specialist in comunicare, senior partner Premium Communication
1819
loznitzaINTERVIU: Serghei Loznitsa – “Sa accepti imprevizibilul”

INTERVIU: Serghei Loznitsa – “Sa accepti imprevizibilul”

In ceata (In the Fog) filmul ucrainianului Serghei Loznitsa a fost una dintre revelatiile de anul trecut de la Cannes. Este povestea unui barbat care in timpul celui de-al doilea razboi mondial se afla fata in fata cu multe dintre laturile tradarii.

La realizarea acestui film au participat si actorul Vlad Ivanov (unul dintre personajele cheie ale povestii) si directorul de imagine Oleg Mutu.

Serghei Loznitsa a fost in Bucuresti in acest week end si-am avut marea bucurie sa-l intilnesc intr-o atmosfera cocheta la Hotel Epoque (cred ca i-a placut mult sa locuiasca acolo pentru ca arata ca un colt de rai in mijlocul Bucurestiului) si sa vorbim despre alegerile lui in viata, dar si in filme.

 

 

Serghei LoznitsaIntotdeauna fac alegeri emotionale. Cind citesc o carte simt imediat daca vreau sa o transform intr-un scenariu. Habar n-am de ce. De multe ori nu stim de ce alegem ceva. Tu stii totul despre tine?

Nu, desigur.

Nici eu despre mine. Pot insa sa inteleg ca m-am simtit cumva apropiat de personajul principal din In the fog. Aceasta poveste descrie intr-un mod exemplar existenta umana de-a lungul vietii: relatiile cu ceilalti si posibilitatea de a supravietui ca om.

Pentru mine e o poveste despre ceea ce sunt oamenii – sau descoperim ca sunt – in situatii extreme care implica supravietuirea.

In situatii extreme intelegem cum e omul construit…In viata, cind nimic nu se intimpla, e posibil sa mai vedem ceva din ce e omul, dar nu intotdeauna.

Va simtiti apropiat de acest personaj?

Da, il inteleg.

Il placeti?

Nu e o situatie de imi place sau nu. Stiu ca e imaginatia mea acolo, e un personaj pe care eu l-am creat. Dar am cunoscut oameni ca el. Omul este un animal foarte complex; e greu sa-l sintetizezi in citeva cuvinte. Problema pe care o avem acum este ca trebuie sa spunem in scurt despre un obiect complex pentru ca oamenii nu au rabdare sa citeasca un text lung. Tu vrei sa stii de ce e personajul acesta asa cum e, iar eu nu vreau sa spun mai multe pentru ca am pierde “obiectul”. (ride) Pot insa sa spun: mergeti sa vedeti filmul.

Am vazut filmul anul trecut si inca imi mai aduc aminte lunga conversatie de pe drumul catre casa in care dezbateam daca acest personaj ar putea fi real.

In zilele noastre?

Da

(ride). Depinde de loc. Eu cred ca mai poti gasi genul acesta de oameni chiar daca conditiile in care traim astazi nu le ofera prea multe oportunitati. E la fel ca si cu personajele lui Faulkner. E un fel de exceptie si asta e pacat. Un mare pacat pentru ca toti suntem angrenati in acest amalgam tehnologic care merge in viteza.

Cum i-ati intilnit pe Oleg Mutu si Vlad Ivanov?

Am vazut filmul lui Mungiu (4 luni, trei saptamini si doua zile), mi-au placut si dupa asta ne-am intilnit.

Si i-ati sunat?

(speriat) O, nu. Nu sunt genul care sa sune. Le-am scris cite o scrisoare.

Scrisoare pe hirtie sau mail?

Mail. Am fost surprins ca mi-au raspuns “trimite scenariul”, l-am trimis, le-a placut si asa am facut cu ei My Joy. Apoi le-am aratat scenariul si de la In the fog si am lucrat din nou impreuna. Imi place sa lucrez cu oamenii cu care am avut deja o experienta. Cind vezi un film bun stii sigur ca in spate e o echipa buna pentru ca cinematografia e un proces tehnologic foarte foarte dificil. Cind vrei sa faci cinema in felul in care crezi tu ca se face cinema-ul trebuie sa gasesti oamenii cu care sa lucrezi. Am aceeasi sefa a departamentului make-up, aceeasi costumiera. Au un simt bun a aceea ce au de facut: una e din Polonia, cealalta din Ucraina. Sunt multe detalii de care trebuie sa tii cont cind faci o echipa. Cabina de make-up e ultimul loc cu care actorul intra in contact cu echipa inainte de filmare: e importanta starea cu care iese de acolo, energia pe care o are.

Si in ce limba vorbiti pe platou?

Rusa, engleza, franceza, poloneza. Depinde. (ride) Dar cel mai adesea ne intelegem printre cuvinte.

Veniti din partea tehnica, a stiintei, pentru ca ati studiat matematica si-ati ajuns la regie. De ce ati facut switch-ul?

Nu e o schimbare asa abrupta cum pare din afara. N-a fost o saritura pentru mine. Inainte de a decide ca vreau sa fac ceva diferit, aveam interes in aceasta directie – citeam carti, vedeam multe filme, eram plin de toate astea si simteam ca ar trebui sa creez ceva, doar ca nu stiam ce. Cind am terminat facultatea de matematica am decis ca mai vreau sa fac si alta facultate in alta directie, mai voiam sa fiu student. Era momentul in care cazuse imperiul sovietic, erau multe sperante ca lucrurile vor merge intr-o alta directie si, pentru ca sistemul fusese distrus, era o posibilitate ca, si chiar daca nu erai din zona cinematografica, sa poti sa faci ceva si in conditiile in care nu erai de acord cu ideile regimului.

Dar va placea matematica in copilarie? De ce ati ajuns sa faceti matematica?

Pentru ca parintii mei erau matematicieni si mi-a fost usor sa invat. Era ceva ce vedeam in familie si i-am urmat.

Dar stii cum e: intelegi lucruri dupa ce s-au intimplat.  Pot sa spun acum – desi pe vremea aceea nu vedeam asta (ride) – ca matematica e o foarte buna educatie pe care poti sa o translatezi apoi in viata, in felul in care analizezi. E un proces in doua directii: iti structureaza mintea, dar inveti si sa structurezi lumea din jurul tau.

Am studiat matematica, la universitate.

(ride) Haide, stii ca totul e structura. Muzica are structura, literatura are structura. Poezia are structura. Si filmul are o structura: ritm , conexiune, fiecare “cut” da un ritm.  E constructie. ca la poduri.

Matematica va ajuta mult in ceea ce faceti.

(in rusa): Dadada (ride)

Cu acest background stiintific, banuiesc ca aveti o buna intelegere a ceea a adus internetul in rutina zilnica a oamenilor. In ce fel credeti ca internetul va schimba modul in care e facut filmul?

Ooo, internetul ii face pe oameni nervosi. Una dintre probleme – nu cu toti, dar cu majoritatea – e ca oamenii cer tot timpul ceva nou: citesc primele rinduri si dupa aia nu mai e interesant pentru ei. mintea lor spune “ da-mi o alta informatie noua”. Si e foarte dificil – daca nu e vorba de poezie – sa descrii lumea in doar citeva cuvinte. Ceea ce traiesc ei pot sa o numesc “boala” si e cumva raspindita printre cei care folosesc lucruri precum facebook sau alte asemenea in care doar te uiti la ce s-a intimplat si cu cine, apoi treci mai departe. In timpul asta pierzi viata care e, de fapt, in detalii.

Dar credeti ca o sa schimbe felul in care vor fi facute filmele?

Pentru mine, nu. Pentru ca fac filme nu pentru ca vreau sa obtin discutii publice despre ele; le fac pentru ca vreau sa pun in fata spectatorilor niste stari, iar ce simt si inteleg ei din film nu mai e treaba mea.

Ce cititi? Fictiune sau nonfictiune?

Fictiune? Ce inseamna fictiune (ride)

Beletristica…

Dostoievski e fictiune? (ride) Cum putem separa ce e fictiune si ce nu? Vezi asta e lumea de astazi, incercam sa facem lucrurile sa para simple.

Bine, sa definesc altfel: nonfictiune ar putea insemna istorie, biografii…

Ok. Uite un exemplu. Aici, sus in camera, am o carte pe care aproape am terminat-o. Austerlitz. W.G. Sebald. E un scriitor german care traieste in Marea Britanie. Cartea asta e despre orice – de la istorie pina la prietenie. O recomand, stilul lui o sa-ti aduca aminte de Nabokov, Proust. (nota mea. in Romania cartea a aparut la editura Curtea Veche)

Mai citesc foarte des Scientific America, o revista in care oamenii de stiinta cu premii Nobel scriu intr-o forma simpla despre lucrurile dificile. E interesant pentru ca ei traiesc – nu stiu daca e chiar corect sa spun asa – in viitor. Ei stiu putin mai mult decit stim noi despre propriile persoane.

Cel mai important lucru este mentalitatea. Noi traim cu radacini vechi in situatii noi. Nu recunoastem acest situatii noi, dar oamenii de stiinta le recunosc pentru ca inteleg cum e lumea structurata, cum se construieste. Pentru cei mai multi oameni viata e ca si cum ai face pasi in fata, dar ochii ii tii in spate, iar stilul acesta de viata e debutul tragediilor.

E tragedia personala a fiecaruia: sa nu recunosti unde esti. Asta e cea mai importanta intrebare: “unde sunt”? Urmeaza: “ce fac?” si “sunt sigur persoana care eu cred ca sunt?”.  Pentru ca adevarata cunoastere a propriilor noastre fiinte apartine de fapt altora.

Oamenii care se uita la mine, de exemplu, de la distanta, cu detasare, stiu despre mine mai multe decit stiu eu…

Nu e confortabil sa stii asta.

Sigur ca nu e confortabil. Dar e o diferenta intre a sti lucrul asta si a nu-l sti. In general traim situatii care sunt in conflict cu precedentele intimplari traite si problema este ca incercam sa prezervam trecutul, uitind sa traim prezentul, sa urmam directia noii situatii. Cind incepi sa-ti tii trecutul ca la muzeu esti impotriva naturii. Oamenii din muzee sunt in cimitire; e ca si cum ti-ai trai viitorul din cimitir. Viata e intotdeauna neprevazut si trebuie sa inveti sa urmezi miscarea ei. Sa accepti imprevizibilul.

Bucuresti, mai 2013

In ceata – In the fog e in cinematografe din acest week end. Toata saptamina viitoare il puteti vedea la cinematograful Studio.

2809
copilo cursa de taxi cit o poveste de viata

o cursa de taxi cit o poveste de viata

– cum va cheama? cine a facut comanda?

m-am urcat in masina lui de la sediul agentiei de publicitate Pastel unde tinusem un seminar, de pe o straduta de linga Drumul Sarii si cum cineva din agentie imi comandase taxiul, habar nu aveam sa-i raspund.

– nu le-ati retinut numele?

– nu, erau 22 la curs, cum sa le tin minte la toti numele. dvs tineti minte atitea nume?

a inceput sa rida, a pornit motorul si-am plecat

– cind eram tinar nu tineam minte nici numele iubitelor in primele zile. si tot intrebam ‘dar cum iti zice mama ta acasa, ca sa-ti spun mai ca-n familie’ , incercind sa aflu cum le cheama. am crescut chiar aici de unde v-am luat. in cimitirul care era la capatul strazii de unde v-am luat e ingropat fratiorul meu.

– imi pare rau. cind a murit?

– acum 6 ani.

– ce-a patit?

– leucemie.

– era mai mare sau mai mic?

– mai mic cu 6 ani.

– si n-ati putut sa-l tratati… sa faceti ceva…

– nu stiu cit stiti despre leucemie, dar sper sa nici nu stiti. boala asta cind te diagnosticheaza, te si baga in spital. a fost la medic ca ii era rau si i-au spus dupa ce i-au facut analize ‘unde sa te mai duci acasa? stai aici, ai leucemie.’ el nu intelegea nimic, dar cum sa-i spui asa , dintr-o data ‘ai leucemie!’. m-a sunat pe mine si mi-a spus si dupa aia am inceput sa aflam pas cu pas. in septembrie a fost diagnosticat, in noiembrie a facut 26 de ani si in aprilie s-a dus saracutul.

– si n-ati putut face transplant?

– n-a putut duce corpul lui. mai am doi fratiori care erau 100%compatibili cu el pentru transplant, dar trebuia sa faca chimioterapie inainte si nu l-a dus corpul. si facuse 10 ani de lupte, era un barbat cit usa, in liceu se bateau fetele pentru el. dar Doamne Doamne nu tine cont de astea, are legile lui…

la urmatorul stop si-a scos telefonul si mi l-a aratat pe fratele lui: inalt, brunet, frumos ca un model. zimbea in fotografie aratind o dantura de reclama.

– aici in spitalul de linga locul unde va duc s-a dus micutul. a venit medicul si ne-a zis: “nu mai traieste mult. sa stati in spital linga el, poate va cheama sa-si ia la revedere”. dar el nu mai voia sa vorbeasca decit cu mine si cu tata, saracutul.  si ca sa vedeti cum e viata asta, mama care e bisericoasa a zis “nu moare astazi, nici miine. pe 28 o sa moara.” si-atunci a murit.

– cum asa?

– strabunica a murit intr-o zi de 28, tatal mamei intr-o zi de 28, fratele mamei tot intr-o zi de 28.

– imi pare rau.

– si tot ca sa vedeti cum e viata, dupa ce s-a dus micutul, eu am ramas cu prietenii lui. sunt antrenor jucator al echipei prietenilor lui.

– ce jucati?

– mini fotbal. cu emotii mari acum ca suntem in liga si suntem pe cale sa retrogradam. si-am intrat cu bucurie anul trecut in liga, cu mult efort.

– cum il chema pe fratele dvs?

– Ionut.

aproape ajunsesem acasa si tot ce aveam in minte era ca nu m-am intilnit intimplator cu povestea asta si ca domnul acesta cald si bun care vorbeste cu atita drag despre fratele lui disparut ar trebui sa auda CEVA de la mine. tocmai incheia o cursa care plecase de linga casa in care locuise fratele lui, de linga cimitirul in care se afla ingropat si avea punct terminus in fata spitalului in care murise, iar totul se intimpla la doar citeva zile de la comemorare. stiam ca trebuie sa-i spun ceva doar ca nu aveam nicio idee. imi curgeau lacrimile pe obraz. atit.

a oprit motorul, i-am dat banii pentru cursa si, cind sa ies din masina, mi-am adus aminte de o secventa dintr-o carte (multumesc Kevin Brockmeier):

– e o legenda indiana care spune ca oamenii traiesc intr-o lume de linga noi chiar si dupa ce nu mai sunt printre noi, trebuie doar sa ne gindim la ei,sa vorbim despre ei si sa le pastram in minte numele, gesturile, intimplarile la care am fost martori.

i-am vazut lacrimile din coltul ochilor si am auzit cum rosteste usor

– da. frumos spus.

 

2806
carreau-5sculpturi din apa

sculpturi din apa

pare straniu sa spui Sculpturi din apa, dar uitati-va la fotografiile de mai jos. sunt facute de un tinar domn francez, Pierre Carreau, care de mic a fost pasionat de valurile oceanelor si marilor.

acum are un experiment fotografic in care a surprins marea cu viteze diferite de expunere si, uneori, cu obiective macro…

pe Pierre Carreau il gasiti aici

1470
Met ball 2013: Carey MulliganTo Punk or Not? And Why?

To Punk or Not? And Why?

text de Mihaela Simina


In moda internationala, evenimentul saptamanii a fost celebrul bal caritabil de la The Costume Institute din cadrul Metropolitan Museum of Art din New York. Anul acesta, expozitia inaugurata in cadrul balului si deschisa in perioada 9 mai-14 august, se numeste “Punk: Chaos To Couture” . (poze expozitie)

 Tematica, evidenta. Dress cod-ul noptii de gala, la fel.

Au fost prezente care au stiut sa interpreteze, sa adapteze si sa imbine cu succes influente punk cu stilul lor personl, iar rezultatul a aratat asa:

-Carey Mulligan

– Sarah Jessica Parker

-Carine Roitfeld

-foto Cara Delevingne

 

Au fost si prezente mai putin inspirate -e drept, nu e tema usoara sa te adaptezi stilului punk, dar e tema asumata, din moment ce te afli acolo-, iar rezultatul a aratat asa:

 Madonna

– Kim Kardashian

-Beyoncé

 

In sezonul 2013-2014, curentul punk a patruns si in marile case de moda.

Fendi

– Saint Laurent

Versace

– Chanel


Sa privim putin, insa, si in culise: de ce punk?

E deja bine cunoscut faptul ca fenomenul punk a luat nastere in Statele Unite, la mijlocul anilor ’70 si ca s-a tradus  prin afirmarea propriei identitati, prin exprimarea libera prin toate mijloacele si prin adoptarea unor viziuni anti-establishment.

E la fel de bine cunoscut faptul ca moda evolueaza in conexiune directa cu starea de spirit a societatii (si cine stie sa surprinda aceasta conexiune, are deja asigurat un ingredient important pentru reteta succesului in domeniu). Cu alte cuvinte, de la general, la individual, de la societate la individ, te imbraci in functie de cum (te) simti -sau asa ar trebui-.

Daca am descoase, deci, mesajul, am putea deduce, logic si foarte simplu,ce comunica societatea de astazi: nevoia de  a face lucrurile in stil propriu, dorinta de revolutie impotriva lucrurilor prestabilite si tendinta de manifestare a individualitatii.

P.S.: pentru ca moda romaneasca poate fi la inaltimea curentelor internationale, exista Romanian Punk by Adrian Oianu, colectie pe care o puteti vedea aici  si care a avut o prezentare inedita si foarte reusita: pe Facebook.

 

 

Mihaela Simina

masterand in Relatii Internationale, Facultatea de Istorie, Universitatea Bucuresti; jurnalist

1854
thorncrown-2arhitectura: Capela de sticla

arhitectura: Capela de sticla

nu stiu daca va mai aduceti aminte de filmul The Lake House (ala la care sigur ati oftat cu ochi de caprioara la fiecare cadru in care apare Keanu Reeves; stiu sigur ca am oftat si eu la sincron cu un rind intreg de spectatoare ). casa care da si titlul filmului era din sticla si, dincolo de gindurile pt Keanu, eu mi-am dorit foarte tare sa vad (locuiesc) intr-o casa ca asta.

pentru cei interesati exista un articol pe un site de arhitectura despre cum a fost construita 🙂

mi-am adus aminte de ea pentru ca am gasit intimplator fotografii cu aceasta capela din padure, dintr-o localitate mica din Arkansas.

capela asta are si un site… in caz ca vreti sa va casatoriti acolo sa ma chemati si pe mine, stiu sa fac daruri frumoase:)

 

P.S. a se nota ca nu am mentionat cine e partenera lui Keanu Revees in acest film pentru ca nici nu conta.

P.P.S  Keanu se intoarce cu Generation Um

1679
1s-a furat camionul cu comoara din aur

s-a furat camionul cu comoara din aur

Saptamina asta am fost al cel mai neobisnuit eveniment din viata mea.
Ar fi trebuit sa vad o expozitie de aur din madagascar; era atit de valoroasa incit intrarea era exclusiv pe baza de invitatie si m-am gindit sa fac o supriza comunitatii de pe FB asa ca am facut rost de inca 2 locuri pe care le-am daruit Andreei si lui Alexandru.

iata-ne pe toti la locul faptei unde era un camion urias pazit de niste domni care erau in umeri cam cit 5 ca mine.

ati vazut deja la televizor, cind sa inceapa evenimentul s-a furat camionul si adio comoara.
n-am vazut nimic. in loc de asta, ne-au amprentat, ne-au luat datele si ne-au dat fiecaruia ci

te un telefon al carui numar l-au notat ei in niste tabele.

abia in dimineata asta am pus cartela in telefon. sper sa nu ma sune nimeni:)

cert e ca respectivul camion a inceput sa apara in diferite locuri prin bucuresti. ii puteti gasi parcursul pe http://gasestecamionul.antena3.ro/, va anunt daca ma suna sa ma mai traga la raspundere ca eram acolo.

daca il vedeti pe undeva puteti sa lasati un indiciu pe acelasi site, au promis ca impart din comoara cu cine-l gaseste:)

altfel, voi ce credeti ca se afla in acest camion

1609
beauty610 mai, ziua de constientizare a ceea ce inseamna LUPUS

10 mai, ziua de constientizare a ceea ce inseamna LUPUS

cind faci o boala autoimuna te gindesti ce vrea corpul si mintea ta sa-ti spuna. nu e ceva ce poti controla, nu e ceva ce se transmite mai departe si, intr-un mod straniu, nu e ceva ce se poate vindeca.

ti se poate face viata mai usoara cu medicamente, dar in bolile autoimune fiecare organism reactioneaza in felul lui, in legea lui, la caracteristicile bolii.

una dintre aceste maladii e Lupusul, iar astazi 10 mai e ziua internationala de constientizare a simptomelor lupusului.

e motivul pentru care astazi blogul meu este bolnav. in timp ce cititi articolele de aici va vor deranja citeva aspecte – vor incepe sa cada literele (caderea parului e unul dintre simptomele in lupus), se va incetzosa ecranul (pierderea memoriei e un simptom in lupus) , se va misca imaginea (convulsiile, un alt simptom).

Anul acesta, de Ziua Mondială a Lupusului, Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune (A.P.A.A) și Asociația Lupus România, cu sprijinul GlaxoSmithKline (GSK) România, lansează o aplicație prin care www.infolupus.ro se îmbolnăvește.

Timp de o săptămână, în perioada 10-17 mai, cele mai comune simptome ale lupusului sunt transferate pe infolupus.ro, astfel încât utilizatorii care doresc să acceseze o anumită secțiune sau să citească un text vor experimenta online puțin din ceea ce înseamnă viața de zi cu zi a unui pacient cu lupus. Principalele simptome ale acestei afecțiuni sunt durerile articulare, febra, starea de oboseală de cele mai multe ori de intensitate extrema, dureri musculare în lipsa efortului fizic, leziuni roșiatice persistente pe zonele fotoexpuse sau ulceraţii bucale care nu se vindecă.

nu vreau sa va stric dispozitia zilei, tot ce vreau  -si sper ca veti face – este sa mergeti pret de 1 minut pe site-ul www.infolupus.ro  ca sa intelegeti putin din ce inseamna aceasta maladie sau sa experimentati cu un click pe fiecare dintre casutele roshii de mai jos care va arata cum se imbolnaveste blogul meu 🙂
va multumesc frumos.

2259

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!