Monthly Archives : May 2013

pierre cardinCe se mai intampla prin Bucuresti. Gratis sau cu bani cheltuiti destept

Ce se mai intampla prin Bucuresti. Gratis sau cu bani cheltuiti destept

text de Noemi Revnic

Delicii gratuite si inteligente:

Prietena Mihaela Muresanu, un om minunat, mi-a scris despre Festivalul de Teatru independent “Scrie despre Tine”, care va avea loc in perioada 10 mai-10 iunie. Iar in deschidere se va juca piesa “Solpadeine is my Boyfriend”, de Stefanie Preissner. Reprezentatiile vor avea loc vineri, 10 mai si sambata, 11 mai, de la ora 19:00, la Teatrul Act iar intrarea este libera. Iar Echipa Experimentala va face in fiecare zi a festivalului diverse exercitii de interactiune si vor posta apoi povestile pe blogul proiectului, http://scriedespretine.com/2013/festivalul-scrie-despre-tine/cui-ne-spunem-povestile/.

La MNAC avem o expozitie incepand de maine, “The Shadows of the future: 7 Video Artists from Korea”. Vorbim despre Korea de Sud, desigur. Expozitia se anunta extrem de interesanta, o radiografie culturalo-sociala a unui popor care a cunoscut razboiul si a stiut cum sa treaca peste frustrari si animozitati in cea mai eleganta maniera.

La Sala Dalles, in perioada 10 mai – 8 iunie vom admira expozitia artistului Marin Gherasim (tatal fostei mele colege de la Saatchi & Saatchi si fosta mea profesoara la cursul de pictura, Alina Rizea Gherasim). Expozitia “Zidirea” este o retrospectiva a artistului care ruleaza in paralel cu cea de la ICR Londra.

Delicii care costa, dar sunt minunate:

Molecule F  ladies anunta un nou entry pe site-ul meu preferat de shopping din Romania. brandul Selon, ce foloseste tipare intocmai ca cele din perioada Rococo din Franta: corsete excelent lucrate pe care va invit sa le vizionati si cumparati.

Andreea Raicu a lansat o noua colectie capsula, Stripes in cadrul colaborarii www.andreearaicu.ro by PNK casual.

Iar Mike Scar de la Supreme Gallery mi-a dat o veste minunata: cateva dintre creatiile de design interior ale lui Pierre Cardin, realizate in anii ’70 se gasesc de cumparat la galeria din strada Tudor Stefan. Preferatele mele sunt aceste lampi din ceramica si alama, create in 1975 si care au decorat cateva dintre magazinele designerului.

Va doresc un weekend cu soare si cu mult chef de viata!

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

1468
mango-summer-2013Fashion: nude

Fashion: nude

cel mai greu de purtat sunt hainele in culoarea care e numita “nude”. in categoria asta mai intra gri-urile si albul, o anume categorie de alb. si pastelurile foarte fine, care ajung catre nude.

hainele in culorile astea chiar trebuie sa le porti tu, nu te poarta ele pe tine.

am descoperit in lookbook-ul Mango niste lucruri foarte dragute, doar ca nu ma prind daca sunt si in Romania. nu le-am vazut la ultima mea vizita intr-un mall.

 

 

1821
ManonWethly4un pahar cu vin…

un pahar cu vin…

un  pahar de vin rosu te scoate din orice incurcatura. cum zice prietenul meu, Mihai Ursa, nu se poate casa fara o sticla de vin roshu. mai bine sa n-ai mincare in frigider, dar sa ai vin roshu.

Mihai, cu gindul la tine postez aceste fotografii ale unei artiste foarte simpatice Manon Wethly care are studii de arhitectura si design. bine, banuiesc ca-i place si vinul roshu.

 

 

blogul ei se numeste Clique – Clique.

1405
anemonao curte interioara

o curte interioara

acum multi ani, cam pe vremea cind ziceam ca m-am indragostit la Dakino, am vazut un scurt metraj care ma urmareste.

era al unei tinere din Islanda, roscata, cu parul lung si cret, venise la noi in tara la festival cu filmul si-asa am remarcat-o… filmul era insa mai misto decit ea care nu era deloc urita.

***

filmul era povestea unei tinere care se muta la parterul unui bloc cu curte interioara. se muta pentru curte chiar daca vede ca e plina de gunoaie.

in prima saptamina face curatenie, arunca saci de lucruri putrezite si de sticle. se bucura de fiecare moment in care soarele ajunge deasupra blocului si intra perpendicular pe paralelipipedul format de cladire cu baza in curtea ei interioara.

dupa ce totul e curat, pune un balansoar in curte si isi invita prietenii la o petrecere.

noaptea se trezeste in zgomotele care vin de pe fereastra dinspre curtea interioara. dimineata gaseste un televizor, ceva haine murdare, citeva prezervative folosite.

urla la vecini, dar nu se vede nicio miscare la fereastra. face curat din nou. si planteaza citeva flori.

a doua zi gaseste din nou mizerie aruncata de sus si decide sa se mute in curte ca sa vada cine sunt vecinii care arunca lucruri pe geam.

dupa citeva zile incep sa sune prietenii dupa ea, nu raspunde. peste alte citeva zile cineva sparge usa si intra in apartamentul ei: nu era nimeni.

in curtea interioara, pe balansoar intre milioane de gunoaie, urme fine ale trupului ei acoperit aproape cu totul de mizerie.

din maldarul de gunoaie, o floare, o anemona.

***

peste foarte multi ani – aproape 15 – am aflat ca anemona inseamna in limbajul florilor abandon.

***

astazi am fost intr-un bloc de pe linga conservator care avea aceasta curte interioara. si mi-am adus din nou aminte de scurt metrajul asta.

1816
foto shoppingBine ati venit in lumea CONFORTULUI. cu majuscule. #MasterCardElite

Bine ati venit in lumea CONFORTULUI. cu majuscule. #MasterCardElite

eu cred despre mine ca nu sunt o persoana care pune pret pe lux.

da, am haine de firma, dar nu le-am luat pentru ca erau de firma, ci pentru ca imi placeau. le port fara nicio problema cu altele pe care am dat foarte putini bani si probabil doar cunoscatorii le identifica fiind valoroase pentru ca eu nu le evidentiez cu nimic in plus fata de orice alta haina.

da, am citeva lucruri scumpe in casa – din zona de design & arta – dar si pe astea le-am luat nu pentru eticheta, ci pentru ca imi spuneau ceva. si stau linga alte lucruri cu povesti, unele luate din tirguri de vechituri.

pentru mine a cumpara ceva e despre o experienta pe care urmeaza sa o ai cu obiectul cumparat sau despre experienta cumpararii in sine.

zilele trecute am realizat ca, de fapt, totul tine de CONFORT, scris cu majuscule.

***

acum 2 saptamini m-am uitat pentru prima data in catalogul comerciatilor care fac parte din programul MasterCard Elite – un program prin care posesorii de carduri MasterCard premium au discounturi in anumite locatii – si-am realizat ca am fost macar o data clienta a mai mult de jumatate din magazinele din catalog.

ba chiar ii cunosc pe o parte din proprietarii magazinelor in cauza.

si brusc mi-am dat seama ca stilul meu de viata – care mie nu mi se pare pretentios, si sper ca nici nu e – seamana cu ceea ce promoveaza MasterCard – e despre a avea niste beneficii pentru fidelitate care, de la un anumit nivel – de trai si de experienta – tine de confortul tau psihic si emotional, inainte de orice altceva.

nu stiu cit de familiarizati sunteti cu programul MasterCard Elite si daca stiti ca un card Gold de exemplu va da o multime de avantaje cum ar fi accesul în salile VIP ale aeroporturilor prin Priority Pass, în peste 600 de aeroporturi din toata lumea, dar si asigurari (asigurare de accident, intirzierea zborului sau bagajelor, tratament stomatologic de urgenta sau deplasarea unei rude / prieten in caz de urgenta etc.), serviciile de asistenta 24 de ore din 24 (asistenta personala, medicala, juridica) sau ofertele VIP ale comerciantilor. Aceste oferte VIP sunt incluse in programe de fidelizare (de exemplu, MasterCard Elite) si mai contin ceva foarte simpatic: servicii de consiliere pentru diverse lucruri din timpul unei calatorii (iti pot face de exemplu rost de bilete la spectacolele la care pare ca e imposibil sa gasesti un loc), dar si recomandari si sfaturi legate de experientele pe care urmeaza sa le ai intr-o calatorie.

***

de saptamina aceasta mai bine de o luna o sa fiu un Mystery Shopper in locurile care se desfasoara programul MasterCard Elite (de la restaurante simpatice, spa-uri – ohh, spa-uri – pina la magazine cu celebre branduri vestimentare ) si va voi spune care sunt discounturile speciale pe care le primesc doar pentru ca platesc cu un MasterCard Gold.

daca va imaginati ca un MasterCard Gold e greu de obtinut, e bine sa stiti ca exista banci care emit asemenea carduri nu doar pentru un cont de credit, ci si pentru cel de debit.

revin curind cu prima mea experienta MasterCard Elite. sunt colega in acest experiment cu Noemi si ne-am promis una alteia ca ne vom  lansa invitatii sa testeze cealalta ceva din micile ei placeri. inca mai incerc sa o conving sa mearga la echitatie:)


1607
skiathos-13970-1920x1200despre simplitate, din nou

despre simplitate, din nou

in vacanta asta am revazut filmul Mamma Mia.

la sfirsitul lunii voi fi in Skiathos, locul unde s-a facut filmul asta. ma duc cu treaba, nu in vacanta, dar sunt sigura ca va fi si o parte de vacanta in timpul asta.

miza mea acolo va fi sa gasesc acele povesti care sa va arate locul – care e ca rupt din Rai – intr-o perspectiva emotionanta. si sa fac asta intr-o forma cit mai simpla.

imi place cind am de scris despre lucruri frumoase pentru ca nu poti ramine in sabloane daca vrei sa transmiti ceva: toata lumea vede dintr-o fotografie ca un lucru e frumos. smekeria este sa gasesti acel ceva care transmite asta fara sa o spuna direct.

***

uitindu-ma la film, am remarcat o secventa peste care cred ca am trecut prea repede la vremea primei vizionari.

e momentul in care Meryl Streep isi spune povestea personajului prin versurile de la The Winner Takes It All. uitati-va cit de sincera e in povestea ei, cit de “pina la capat” merge cu chipul si cu interpretarea. cit de credibila e si cum reaseaza emotional un cintec pe care l-am ascultat cu totii de zeci de ori.

si-o face pe muzici, ceea ce mi se pare infinit mai greu pentru ca nu e zona in care e ea confortabila.

e foarte greu sa faci asta. ce o scoate pe femeia asta din orice rol dificil e inteligenta ei emotionala incredibila, sinceritatea si puterea cu care se duce emotional in locuri in care in viata reala (e de o mare timiditate) nu s-ar duce. si simplitatea cu care spune totul in conditiile in care – ca sa faca diferenta intre o interpretare muzicala si una actoriceasca, trebuie sa se sustina gesturi.

momentul meu preferat in gestica e pe “The gods may throw the dice/Their minds are cold as ice “:)

altfel, sper sa existe casa care apare pe stinca in secventa asta din film. si mai sper sa ma lase oamenii de acolo sa petrec o vreme pe stincile alea:)

ma duc in Skiathos la invitatia aerotravel, companie care are curse regulate catre aceasta insula dar si catre Lefkada, Sivota si Parga

1666
chairce facem cind nu facem nimic

ce facem cind nu facem nimic

aseara, cu un pahar de vin alaturi si dupa ce ne-am uitat la Romania danseaza, am ajuns sa discut cu prietenii in casa carora petrecusem Pastele despre ce vor face concurentii – chiar si cistigatorii – cind nu vor mai avea miza si expunerea show-ului in fata. de aici n-a fost decit un pas sa dezbatem cum dealuiesc oamenii situatiile in care nu fac CEVA. orice.

am vorbit despre asta acum 3 ani la Women on Web si aseara am descoperit ca, desi aveam transcrierea speech-ului, nu l-am facut niciodata public. iata-l.

***

ce facem cind nu facem nimic

Acum citiva ani am petrecut o saptamina alaturi de regizorul Andrei Serban la Sibiu ca sa-l vad cum lucreaza pentru o noua montare a Pescarusului lui Cehov. Intr-una din zile am mers cu el la cursul de actorie al studentilor din anul I.

Am intrat in sala de curs si, din primele clipe, s-a remarcat un student care vorbea mai tare, gesticula mai mult, scria pe el “vreau sa captez atentia”. Cum trebuia sa faca un workshop cu ei,  Andrei Serban l-a invitat in mijlocul clasei pe acest baiat, i-a dat un scaun si i-a spus:

“Te rog stai aici si sa nu faci nimic. Nimic. Absolut nimic.”

Tinarul era fericit – fusese bagat in seama de maestru  – si s-a asezat hotarit pe scaun (Serban e unul dintre cei mai mari regizori de teatru si de opera pe care i-a avut vreodata Romania – a lucrat cu Diane Lane, cu Christopher Reeve, Meryl Streep, dar si cu cei mai mari actori romani).

Andrei Serban s-a asezat pe primul scaun din apropierea tinarului, si-a pus miinile in sin si a inceput sa-l priveasca. In privirea lui erau forta si condescendenta.

Colegii tinarului ii priveau atent.

Dupa un minut tinarul a inceput sa se miste pe scaun. Andrei Serban a tusit ostentativ. Clasa a inceput sa rida. Tinarul a roshit.

Dupa alte 30 de secunde, cind era evident ca tinarul se simte inconfortabil in fata privirilor celorlalti, Andrei Serban s-a dus linga el, i-a pus mina pe umar si-a spus:

“Ca actor cel mai greu e sa stai fara sa faci nimic. Sa stai pur si simplu, mult timp, linistit, fara sa te gindesti la nimic, fara sa transmiti nimic. De obicei tacerea actorului are o semnificatie, statul lui nemiscat are o alta semnificatie. Dar cel mai greu e sa nu faci nimic.”

*

Stiu ca nu va ginditi la asta decit atunci cind aveti vorbe de ocara despre unii si altii, dar si noi suntem actori. Daca suntem onesti recunoastem ca, desi n-am facut scoala de actorie, jucam roluri.

Mircea Diaconu a explicat odata de ce toti oamenii sunt actori.

Ne constumam in fiecare dimineata, ca sa facem fata publicului nostru. (Sigur, noi, femeile, ne costumam ceva mai mult, dar o facem pentru ca … suntem inspirate de reviste )

Suntem cu totii actori cind mergem la primarie sa cerem aprobare pentru o casa, avem un rol pregatit, un discurs pe care sa-l spunem. Daca nu e primarie, e seful cind cerem o marire de leafa sau e administratorul blocului.

Ne pregatim un rol/ un speech cind cerem in casatorie (ma rog mai ales domnii, dar avem egalitate de sanse si, din cind in cind, cerem si noi femeile in casatorie);

Ca in exercitiul lui Andrei Serban si pentru noi, oricit de ciudat ar parea la primul gind, cel mai greu e cind nu facem anumite lucruri si nu atunci cind le facem.

***

Astazi exista retete pe pasi pentru orice profesie am alege, pentru cum sa facem cunostinta cu un domn sau o doamna, pentru cum sa facem dragoste, cum sa dam mina sau cum sa spunem buna ziua.

Le gasim pe toate pe net, in carti sau exista traineri specializati.

Dar cind nu facem CEVA suntem singuri. Si nu ne invata nimeni cum sa rezolvam asta.

Ma refer la lucrurile pe care lumea spune ca trebuie sa le facem si daca nu le facem e gresit.

Nu urmam o facultate in pas cu toata lumea.

Nu ne casatorim.

Nu facem copii.

Nu ne luam masina, casa sau televizor cu diagonala de multi cm.

Nu facem CEVA.

Si trebuie sa stam pe scaun, in fata clasei si sa ne uitam la colegii nostri – de virsta, de serviciu, de singe sau orice fel de colegi ar fi ei – fara sa facem CEVA.

Sa stim ca ne analizeaza, ca ne judeca, ca zimbesc ironici.

Iar noi sa nu facem nimic.

E un exercitiu pe care cei din liga mare l-au intilnit de multe ori.

***

Cei mai multi dintre oamenii care au facut ceva cu care sa schimbe lumea au inceput prin a nu face ceva ce-i obliga societatea. Au incalcat reguli si s-au asezat apoi pe scaun ca sa-i lase pe altii sa-i judece.

***

Ma intorc la actori si actorie, pentru o alta poveste care leaga lumea civila cu scena.

La prima lui vizita in Romania, l-am intilnit pe Ethan Hawke cu citeva minute inainte de lectura publica a cartii sale Miercurea Cenusii. Mi-a spus atunci:

”Pentru noi, actorii, cel mai greu e cind nu facem nimic. Cind suntem intre doua proiecte. De la un anume moment incolo, nici macar nu mai e vorba de bani, e vorba de cum iti ocupi mintea. De asta am scris Miercurea cenushii. Ca sa fac ceva.”

Toti am avut sau vom avea momente in viata cind ne vom afla in pauza dintre doua situatii active; doua joburi; doua proiecte; doua iubiri; doua casatorii…

Si daca n-ati descoperit inca pe pielea voastra veti descoperi curind ca nu e nimeni care sa va preda lectia ce fac cind nu fac nimic.

Cind nu mai iubesc…

Cind n-am un proiect care sa ma tina in priza…

Cind n-am obligatii de timp si spatiu…

Stiu ca toata lumea vorbeste despre cheia succesului ca fiind actiunea: sa fii activ, sa te implici in multe; sa stii cit mai multe.

Dar o parte importanta din succesul fiecaruia e bazat pe ce face cind nu face nimic.

Cit de bine suntem infipti in propriile picioare cind stam in fata clasei spunind ca nu facem nimic, cit de asezatisuntem in propriul corp si propria minte cind nu facem lucrurile pe care ar fi trebuit sa le facem, dupa standardele lumii.

***

Ma intorc intimplarea de la Sibiu cu Andrei Serban. Cind am plecat de la cursul studentilor, tzopaiam in jurul dlui Andrei Serban, comentind:

“Nu e corect cum ati pus problema. El nu avea de unde sa stie cum sa stea fara sa faca nimic, nu exista un raspuns corect la exercitiul asta.”

A zimbit: ”Adu-mi aminte mine dimineata inainte de repetitii sa-ti arat rezolvarea acestui exercitiu”

A doua zi, pina sa vina actorii la repetitii, s- a asezat pe un scaun la marginea scenei, in timp ce eu stateam pe primul rind, in sala. A inchis ochii si am vazut cum trupul i se relaxeaza. A trecut un minut, nu facea nimic, a mai trecut un pic, el tot la fel de relaxat cu ochii inchisi. Eu, care ma plictisisem uitindu-ma la un om care nu facea nimic, m-am gindit ca ar fi foarte tare sa adoarma acolo si sa vina actorii sa-l gaseasca asa.

Si-am zimbit.

In urmatoarea secunda a inceput si el sa zimbeasca, desi avea ochii inchisi.

Peste citeva clipe a deshis ochii:

“E alegerea ta cit esti de relaxat si de deschis la ce e in jur, atunci cind nu faci nimic.”

***

Acum, peste niste ani, cu ceva experienta in spate, cu ceva momente in care n-am facut “nimic” – emotional sau profesional – stiu ca putem fi “pereti” sau “oglinzi” cind nu facem nimic.

Putem sa fim opaci, inchistati, sa ricoseze din noi toti si toate, pentru ca noi avem un task: “nu facem nimic”.  E important pentru noi ca stam pe scaun in fata tuturor, iar ei ne judeca pentru ca nu facem nimic. Asta ne ocupa toata energia si timpul.

Dar putem  la fel de bine sa fim ca o oglinda, sa preluam din jur energie, zimbete si sa le dam mai departe, sa le reflectam catre cei din jur, chiar daca, aparent, nu facem nimic.

Astazi stiu ca e alegerea noastra daca suntem oameni perete sau oameni oglinda atunci cind nu facem nimic.

Restul e ceva pe care-l faci si il inveti ca mersul pe jos. Faci doi pasi, cazi, te mai ridici. Iar mai faci doi pasi. Usor usor.

Bucuresti, octombrie 2010

3172
soareLumina – De Paste

Lumina – De Paste

ce-mi place cel mai mult in ritualul Luminii de Paste e grija pe care o ai cind pleci cu luminarea/ candela ta aprinsa.

concentrarea pe care o ai la fiecare pas sa nu vina o adiere de vint care sa-ti spulbere simbolul.

de asta nu-mi plac candelele moderne – arata comoditatea si schimba miza: povestea drumului Luminii pina acasa e despre atentie.

***

pentru duminica aceasta de Paste m-am gindit sa va spun 4 intimplari reale despre Lumina.

la lansarea noii campanii de imagine Dove – esti mai frumoasa decit crezi – m-au pus sa scriu ce inseamna frumusetea pt mine. am scris un singur cuvint: LUMINA. pentru mine, personal, asta are si parti bune si parti rele. despre lumina in frumusete cititi aici.

acum citeva zile m-am plimbat cu Trenul Regal, ocazie cu care am remarcat ca ferestrele lui sunt mult mai mari decit ale oricarui alt tren. si ca, datorita acestui detaliu, salonul spunea o poveste frumoasa despre simplitate. o cititi aici.

exista o campanie in Romania de o mare finete si sensibilitate. e adresata celor care nu vad, dar si-ar dori sa experimenteze arta. sa o simta. e vorba de a simti picturile, sculpturile sau exponatele din muzee. aici puteti citi o poveste despre oameni buni care fac sa fie lumina pe dinauntru, cind lumina de afara nu poate fi vazuta.

si ultima poveste, in ordinea celor pe care le-am scris pentru ca nu stiu cum le veti citi, e despre cum ajunge Lumina din Israel in Bucuresti si care-s lucrurile pe care mi le-am asezat in minte la multe saptamini distanta de la vizita la Ierusalim.

patru povesti despre Lumina, care sunt de fapt patru povesti despre a fi atent. povesti asemeni celor pe care le intilnim tot timpul anului, nu doar de Paste.

***

aseara, eu am luat Lumina de la Ana Onisei, prietena mea. ea e mai curajoasa si s-a dus in multimea din curtea de la Gradina Icoanei si-a luat lumina de la cineva. pe drum, luminarica ei s-a stins si-a luat Lumina de la mine, in timp eu mi-am facut curaj, cu voce tare, in eventualitatea ratarii obiectivului de a o duce pina acasa: “si daca se stinge nu conteaza. Lumina e in capul meu, altfel n-as fi facut multe.”

apoi, pe Batistei, s-au stins amindoua luminarelele. si-a mea. si-a ei. ne-a dat Lumina un domn vinzator de la un chiosc non stop.

“aveti dumneavoastra?! am intrebat noi uimite dupa ce s-a oferit, pentru ca lumea avea candele complicate si ne refuza spunind ca nu pot deschide instalatiile.

“sigur, mi-a dat mai multa lume cind a trecut”.

 

 

2098
three-bronzed-hand-sculptureLumina – simte arta

Lumina – simte arta

e un proiect al unor oameni buni si frumosi despre care vreau sa scriu de ceva vreme.

se numeste Simte Arta in 6 muzee si isi propune sa ofere posibilitatea si celor care nu vad sa experimenteze arta din muzee. am vazut in prezentarea lor cum facusera un mulaj gonflabil dupa o sculptura, mulaj pe care-l pipaia un copil nevazator, iar emotia copilului amestecata cu curiozitatea si bucuria lui era un cocktail magic.

“Simte arta in 6 muzee” se desfasoara simultan in 3 orase – bucuresti, brasov si timisoara – in Muzeul National al taranului Roman, Muzeul National de Arta al Romaniei, Muzeul national de Arta Contemporana, Muzeul Militar National, Muzeul de Arta Timisoara, Muzeul Casa Muresenilor din Brasov.

are deja 2 ani vechime asa ca daca aveti persoane cu deficiente de vedere puteti sa le faceti bucuria de a experimenta ceva ce noi luam ca un dat: creatiile altora care spun mesaje despre lume.

 

proiectul ii apartine Asociatiei pentru Dezvoltare Urbana si face parte dintre cele finantate de Fundatia Orange care si-a facut litera de lege in a sprijini asociatiile care au in grija pe cei cu deficiente de auz, vorbire si vedere. tot Fundatia Orange e cea care a sustinut financiar adaptarea Muzeului Antipa si pentru nevazatori sau surdomuti.

pe linga audio ghidurile care le pot povesti vizitatorilor nevazatori despre ce e in vitrinele din muzeu, exista – la multe dintre exponate – niste panouri speciale  in care au fost desenate in relief forma animalelor , pasarilor etc care sunt in vitrine. nevazatorii pot pipai si pot intelege, pe limba lor, cum arata, de exemplu, o caprioara. sau un urs.

pare simplu pentru noi, dar pentru cei care traiesc mai mult in imaginatia lor pentru ca prea multe imagini nu au de unde sa-si construiasca, experienta aceasta este incredibila.

sa mergeti la Antipa si sa va uitati la oamenii care ating panourile respective. initial au fost facute insistindu-se pe forma, nu pe culoare pentru ca erau destinate nevazatorilor. cum toti copiii au inceput sa le pipaie si sa experimenteze senzatia, reprezentatii muzeului au decis sa le coloreze ca sa semene si vizual cit mai aproape cu animalele, pasarile pe care le reprezinta.

proiectul se numeste VIZITE SENZORIALE

***

sunt minunate aceste proiecte pe care le face Fundatia Orange ca sa aduca lumina acolo unde nu poate fi vazuta si mai spun o data, desi le-am mai spus fetelor de acolo, ca le iubesc tare pentru alegerile lor.

Amalia Fodor e in charge pentru tot ce tine de Fundatia Orange si o gasiti aici.

2210
luminaCum ajunge Lumina in RO?

Cum ajunge Lumina in RO?

acum citeva saptamini, cind am fost in Israel, am aflat cum ajunge Lumina de la Ierusalim la Bucuresti.

vine cu o cursa speciala ELAL, insotita de 4 preoti. pe parcursul zborului, candela cu Lumina nu sta insa in zona destinata turistilor, ci in cabina pilotilor intr-un loc special.

pe toata durata zborului, pilotii au grija de Lumina, iar la aterizare preotii vin si o recupereaza.

***

cum nu sunt cea mai prietena cu dogmele si cu lucrurile pe care ti le impun altii, religia nu e chiar ceva de care sa ma simt apropiata.

am avut nevoie de multe saptamini de la vizita mea la Ierusalim la Mormintul Sfint ca sa diger amalgamul de emotii de acolo: pe de o parte era comercialul (ti-ar fi vindut si papiote cu chipul lui Iisus) pe de alta era energia locului si senzatiile fizice pe care le traiai. (inca mai stiu textura pietrei de pe Mormint).

abia saptamina asta, mi-am dat seama dupa regulile lumii mele ca religia e despre gindire/minte, credinta e despre simtire/suflet. si brusc s-a facut lumina.

probabil ca daca as fi citit la tema diverse lucruri sau as fi vorbit cu oameni luminati, as fi ajuns mai repede la gindul asta.

***

aseara in Curtea de la Gradina Icoanei, ascultind slujba ma uitam la preotii de acolo care aveau niste voci minunate. si ma gindeam ca e foarte posibil ca niciunul dintre cei trei sa nu fi avut privilegiul de a fi mers pina la Ierusalim, iar eu…

1625
dansLumina – beauty

Lumina – beauty

la lansarea noii campanii de imagine Dove – esti mai frumoasa decit crezi – m-au pus sa scriu ce inseamna frumusetea pt mine. am scris un singur cuvint: LUMINA.

pentru mine, personal, asta are si parti bune si parti rele.

***

in cei multi ani de lucrat la revista glossy am invatat ca lumina poate schimba totul intr-o fotografie. un fotograf care stie sa foloseasca lumina iti arata ca nu exista chip urit sau neinteresant, ci doar nepus in valoare cum trebuie.

lumina si fotografia alb negru sunt mai puternice decit orice make-up si decit orice photoshop, daca sunt minuite de un maestru.

mi se pare ca magia sta, ca si in viata, in nuantele de gri dintre extremele – alb si negru.

cred si in lumina care vine din interior si care face un chip frumos – dar pe asta o gasesti cel mai adesea la copii si la cei care au ajuns la un grad de intelepciune si de rafinare interioara. sau la oamenii indragostiti.

pentru ceilalti, lumina artificiala a fotografilor buni e o solutie 🙂

***

lumina e o problema pentru mine. lumina soarelui adica.

pentru ca am o piele foarte alba si foarte sensibila, si vara, si iarna sunt o consumatoare asidua a produselor de protectie solara. factor 50 +.

dar chiar si asa, in vacante sunt cel mai imbracat om de pe plaja (tot timpul cu o camasa cu mineca lunga; alba, subtire, dar cu mineca lunga) , oricum imi petrec putinul timp de pe plaja la umbra si… tot asa.

reversul: majoritatea produselor cosmetice – fond de ten, celebrele creme BB – care sunt pentru nuante diferite de piele sunt mult prea inchise pentru culoarea mea de baza.

pielea mea e un exemplu bun ca daca nu esti atent, lumina poate face rau:)

***

ca-n spotul de mai sus, din campania dove, frumusetea tine de lumina… adica de lumina in care (ai invatat sa) te vezi.

1998
scaune tren regalLumina Simplitate

Lumina Simplitate

acum citeva zile m-am plimbat cu Trenul Regal, ocazie cu care am remarcat ca ferestrele lui sunt mult mai mari decit ale oricarui alt tren. si ca, datorita acestui detaliu, salonul spunea o poveste frumoasa.

povestea era in scaune. lumina cadea pe scaunele asezate frumos in linie in dreptul mesei mari unde se servea cina.

scaune drepte, cu spatarul scurt. negre. din piele. fara nicio infloritura. fara nicio cusatura speciala, la vedere. pareau cele mai simple scaune din lume. pareau austere.

erau scaune din piele de Cordoba, cu puf de pinguin si n-ai fi stiut valoarea lor daca nu ti-ar fi spus cineva.

in Salonul din Trenul Regal lumina spunea o lectie frumoasa despre rafinamentul care vine prin simplitate.

*

 

am fost in trenul regal la invitatia Tchibo, furnizor al casei Regale a Romaniei, care a lansat Tchibo Privat Kaffee o colectie de 3 cafele super rafinate, cu blend unic. cafea arabica. preferata mea e African Blue:)

2035

Carey. Mulligan. Minunata. – un mic remember

cind postam despre The Great Gatsby si despre mult prea minunata Carey Mulligan (happy ca am pariat pe ea de acum multi ani), mi-am adus aminte de aceasta secventa din Shame. (daca n-ati vazut filmul, va rog va rog va rog, Michael Fassbender e absolut genial, iar micutza Mulligan e divina).

am mai scris despre Shame, dar si despre secventa asta geniala si cum a fost ea filmata manipulind actorii, aici 🙂

1310
GreatGatsbyPrada+Luhrmann=Gatsby. The Great Gatsby.

Prada+Luhrmann=Gatsby. The Great Gatsby.

text de Mihaela Simina


Mai putin matematic spus, Miuccia Prada a (re)creat, impreuna cu designer-ul de costume Catherine Martin, 40 dintre rochiile purtate in filmul The Great Gatsby (ecranizare dupa romanul cu acelasi titlu al lui F. Scott Fitzgerald), regizat de Baz Luhrmann; rochiile sunt,mai exact, adaptari ale unor creatii anterioare semnate Prada si Miu Miu.

Premiera pentru public a filmului va avea loc pe 10 mai la New York.

Premiera de gala a avut deja loc, miercuri seara, la Lincoln Center şi, fireste, a adunat un numar mare de celebritati. Imagini de la eveniment, puteti vedea aici.

Carey Mulligan a purtat o rochie rosie fara bretele, semnata Lanvin, in timp ce Leonardo DiCaprio a ales un costum Prada. Sau, mai corect spus, i-a fost ales, dupa cum declara el insusi: “I’m not a big fashionista. Somebody just handed me this suit and I put it on.”

Revenind la colaborarea Prada-Martin, avem cateva schite foarte frumoase ale rochiilor:

Avem si o expozitie a creatiilor vestimentare ale celor doua doamne (apropo, in caz ca nu stiati, doamna Martin este sotia lui Baz Luhrmann), inaugurata marti la magazinul Prada din cartierul SoHo, New York. Imagini de la inaugurare, aici.

Si mai avem si povestea rochiilor, care este despre potriviri s!mpa si despre anii ’20 (“roaring twenties” sau “les années folles”), perioada in care se desfasoara actiunea in The Great Gatsby.

Catherine Martin a folosit la o proba costumatii Prada si Miu Miu din colectiile existente fara ca macar designer-ul sa stie. Acestea au surprins atat de bine atmosfera epocii, incat i-a propus Miucciei sa colaboreze la crearea unor modele special pentru film.

Intrebata daca s-a inspirat, in mod constient, din moda anilor ’20 in creatiile sale, Prada a raspuns: “The fact is, I had not. That’s what’s interesting. The point of view can transform things so much. Yes, probably a few [dresses] had that kind of edge, but almost none were meant to be the Twenties when I did them. I was really fascinated by that.”

In ceea ce priveste rochia de petrecere purtata de personajul Daisy Buchanan (Carey Mulligan) in film si care a aparut deja in trailer-ul filmului si in afisele de promovare, Miuccia Prada zice: “It was meant to be about light. For the film, it became about money, because [Luhrmann] wanted to show her as the most beautiful and rich woman on earth.”

Catherine Martin adauga: “The reality is that from 1920, I could find a photo or a fashion illustration that would support almost any choice that we’ve made in the film. But we are not making a documentary. We are trying to express a story in a way in which Fitzgerald’s visceral modernity is able to transgress the plane of the screen.”

In Romania vom putea vedea The Great Gatsby (si, desigur, the great Prada-Martin work) incepand cu 17 mai 2013.

Baz Lurhmann si sotia sa, Chaterine Martin

****

Mihaela Simina

masterand in Relatii Internationale, Facultatea de Istorie, Universitatea Bucuresti; jurnalist

4098
AdolfHitlerPortraitFemeile dictatorilor – scrisori de dragoste catre Hitler

Femeile dictatorilor – scrisori de dragoste catre Hitler

Berlin, 17 iulie 1941

Draga Adi…

Cu siguranta o sa-ti fie un pic dor de mine. Mai vreau sa-ti trimit o fotografie, ca simbol al iubirii mele. Iti pun aici, deci, una micuta, cu mine. Seman cu o Madona din ceruri. Uneori sunt foarte trista. In 23 VII, ma duc in tinutul meu natal. Tu erai deja la Karlsbad… de acolo ma gindesc la tine mai des.

Te sarut cu infrigurare, bestie mica,

Ritschi.

 

e o scrisoare din cartea Femeile dictatorilor (Diane Ducret, ed Curtea Veche), iar Adi e Adolf Hitler. Si nu, doamna Ritschi nu-l cunostea pe Adolf, numit Adi, in schimb asemeni altor citeva mii de femei il iubea proiectind pe el nevoile ei de protectie.

inca o scrisoare.

Scumpul meu Fuhrer Adolf Hitler,

O femeie din Saxa ar dori sa aiba un copil de la dumneavoastra. Este cu siguranta o dorinta foarte speciala si singurul gind care ma obsedeaza este acela ca dumneavoastra nu o sa aveti copii. Aceasta este dorinta pe care am vrut sa o exprim in scrisoarea mea.

O scrisoare este o chestiune de rabdare. O poti citi si apoi o poti pune deoparte. O poti lasa sa cinte in sufletul tau, ca un cintec frumos. Poti sa o primesti ca pe o scrisoare si sa-i dai curs.

Dorintele mi se amesteca cu temerile. Se poate ca scrisoarea sa nu va parvina. Se poate sa nu aveti timp pentru un copil. Sa va simtiti prea batrin pentru un copil si sa fi alungat de mult aceasta idee, ca imposibila. In ciuda oricarui obstacol, un copil al dumneavoastra ar trebui sa se nasca. Este dorinta mea cea mai mare pe care aspir sa mi-o indeplinesc cu toata taria sufletului  meu.

Friedel S.

***

Ce raspuns primeau toate scrisorile?

Doamna, Domnule,

Prin prezenta confirm primirea scrisorii dumneavoastra adresata Fuhrerului si va aduc la cunostinta ca acesta, din principiu, nu s eva implica in nicio poveste privata.

Primiti un salut german,

Albert Bormann.

***

cartea doamnei Ducret pleaca de la aceste scrisori care te fac sa zimbesti si sa te intrebi cum un om atit de odios ca Hitler putea genera asemenea sentimente si ajunge la reversul medaliei: femeile care au stiut sa-i conduca pe marii dictatori. femeile care au stat linga ei, in ciuda umilintelor la care au fost supuse, sau a controlului pe care dictatorii l-au avut asupra lor.

concluzia e inca din primele pagini, iar restul e doar o demonstratie aproape matematica facuta pe Hitler, Musollini, Lenin, Stalin, Mao, ba chiar si Ceausescu:

Se pare ca dobindim intreaga putere asupra celorlalti, renuntind la orice putere asupra noastra insine.

2287
porumbeiAbout love: Reinventing Romance for Our Times

About love: Reinventing Romance for Our Times

Romantic love is an emotion much celebrated, often mocked and criticized, desperately looked for and longed for and – consequently – much misunderstood. But misunderstandings in thought and expectation  breed disappointment and tragedy in practice.

We have cultivated a paradoxical view of love and, consequently, we  find lasting love elusive, difficult, even a “mystery”. But we define love in such a way that it could only be a transient experience, and  then a wonder – sometimes bitterly – why doesn’t last.

We insist that love is a “feeling” and then complain when something so effervescent bubbles away.

We say that love is a “passion” and then are disappointed when something so passive passes away.

We identify romance with novelty and then object that the new becomes old, and we  celebrate “young love” then wonder why it is that we have trouble about love later in life.

(…)

How are we to make love last? It is the thesis of this book that love is an emotional process that not only takes time but also reaches into the future and builds its own foundation. It is not a momentary feeling or passion and it the lmited terms of initial attractuon and youthful first love, nor should it be overly domesticated or idealized.

Love doesn’t last because we misunderstand it, lose interest in it, take it for granted or suffocate it with careers and routines. Love lasts when it recognizes itself as primary, when it faces up to its own difficulties, when it understands itself as a procces rather than passion.

This is a book about how love lasts, but it must be, first of all, a book on what love is.

(…)

To take a hard look at love is not thereby to become cynical and “against love”. A theory of love need not be pessimistic. It need not say or hint that love is illusory, evasive or not worth the trouble. And yet the truth is that much of what we say and believe about love is sheer garbage, not romantic garbage but the king of garbage that clogs up the emotions and renders them ridiculous. Romantic love is, in truth, quitter intelligent and insightful, even if it is sometimes misguided and made to seem stupid by the wrong kinds of theories.

Love is not just a dumb feeling, and it is not an empty abstraction.

 

About Love – reinventing romance of our time, Robert C Solomon

***

 nu m-a lovit primavara in cap. am ajuns la cartea asta cautind diferentele comportamentale in iubire/indragosteala intre inceputul secolului trecut si secolul acesta. voiam sa inteleg ceva legat de un subiect la care lucrez.

studiul lui R.C. Solomon (aparut in 1988) a revolutionat teoria emotiilor si e unul dintre cele mai citate in cartile de psihologie pentru ca a demonstrat ca indragosteala/ dragostea nu e “un sentiment”, ci o emotie precum furia sau tristetea. si-a facut asta intr-o forma analitica, aproape cinica:)

am cartea in pdf. daca o doriti, procedati ca la toate cartile pe care le trimit pe mail: lasati un comentariu si cind completati partea obligatorie pentru comentarii (care nu e la vedere) lasati-va o adresa de mail corecta.

 

sodelicateSo delicate – un loc s!mpa din mijlocul Bucurestiului

So delicate – un loc s!mpa din mijlocul Bucurestiului

Saptamina trecuta am descoperit un coafor foarte simpa in mijlocul Bucurestiului. Veneam de la o intilnire, urma sa fiu speaker la PR FORUM si seara sa inminez un premiu la Gala Bun De Tipar si incercam sa fiu cit mai eficienta: sa ma coafez repede pe drumul catre casa.

am intrat intr-un coafor de pe strada care e in prelungirea hotelului Hilton, Episcopiei, linga Ateneu, So Delicate si-am descoperit o poveste frumoasa.

***

Bianca, doamna care are coaforul, a lucrat multi ani intr-o banca si a renuntat la tot ca sa o ia pe cont propriu. toata lumea i-a spus ca e greu sa faci afaceri in zona beauty, dar ea merge pe calitate, la preturi mici, facind bani din rulaj (din traficul persoanelor in salon)

asa se face ca desi coaforul ei e in mijlocul bucurestiului , un tuns este  20 ron, iar un abonament la spalat & coafat (4 sedinte) 150 ron. si are toate minunatiile care-s acum in trenduri – manichiura semi permanenta, picturi pe unghii, un super domn kinetoterapeut la masaj.

locul e foarte simpatic si are ceva din partea de burghezie de alta data.

***

tot voiam sa scriu despre ei, mi se pare foarte frumos cum cineva a luat-o de la capat intr-o alta meserie, iesind din teroarea corporatismului, si se lupta sa faca lucrurile corect. fara adaos comercial urias, cu profesionisti. oameni buni.

m-am gindit sa scriu astazi despre ei, ca un dar de Paste. sa vizitati salonul So Delicate, gasiti pe site-ul lor toate preturile si ofertele.

 

1378
performers crewPerformers crew – preferatele mele de la Romanii au talent

Performers crew – preferatele mele de la Romanii au talent

cel mai frumos lucru pe care l-am invatat de la 5 fete cucuiete pe care le stiti din Romanii au Talent sub numele de Performers Crew e despre vointa.

“multa vreme, in sala de antrenament, am facut spagatul sau sfoara cu lacrima in coltul ochilor de durere, dar cu zimbetul pe buze. chiar daca nu ne vedea nimeni, zimbetul trebuia sa fie acolo, e parte din dans.”

***

cind ne uitam la oamenii care danseaza ni se pare ca totul e simplu si frumos, dar dicolo de zimbetele antrenate printre lacrimi, dansatorii se straduiesc sa-si controleze respiratia pina ies de pe scena chiar daca inima le iese prin ochi.

Emanuela MitreaAngie SutruIzabela Patricia si Valentina Hainarosie  fac parte din generatia care a ajuns la dans pentru ca le-au trimis parintii la o activitate extrascolara,: au facut balet clasic sau dansuri de societate si , cind a venit adolescenta peste ele, au inceput sa exprime prin miscare ceea ce mintea clocotea. asa au ajuns la street dance.

exceptia in gasca lor e  Little Aurica – abia ce a facut 18 ani si n-are studiile aprofundate ale celorlalte, dar are ambitie. si talent.

le stiu pe fetele astea frumoase dincolo de aparitiile lor in spectacole (danseaza pentru Lora, CRBL ). le stiu in varianta nemachiate, cu preocupari legate de BAC sau de examenele de la facultate si le mai stiu din povestile prietenei mele Oana Corcarta care le-a pus gratis sala ei de dans la dispozitie ca sa se antreneze.

 

***

Oana e o femeie foarte speciala. in sezonul 1 de X Factor a fost atractia absoluta cind a dansat in spatele unui paravan, pe ecran vazindu-i-se doar umbra trupului perfect. daca te-ai lua dupa trup si dupa meserie, ti-ar fi usor sa o incadrezi pe Oana intr-o zona superficiala.

Oana a facut liceul de coregrafie, iar asta inseamna ani chinuitori de balet clasic. pentru ca venea dintr-o familie care nu avea mari resurse financiare, iar costurile pentru un liceul de coregrafie (costume, accesorii etc) sunt ridicate, Oana a inceput sa munceasca din clasa IX-a. a dansat pentru Surprize Surprize sau pentru Bravo Bravissimo.

s-a lovit de prejudecatile celor de la scoala (sigur nu e fata serioasa daca s-a dus sa danseze la emisiuni), dar si de micile umilinte ale dansatoarelor mai experimentate care o asezau in formatie cit mai in spate ca sa “nu le ia fatza”. a mers mai departe, a terminat liceul de coregrafie, si-a facut scoala ei de dans, a lucrat cu unii dintre cei mai cunoscuti oameni din muzica de la noi, a dansat in doua sezoane de X factor si acum este coregrafa emisiunii Next Star de la Antena 1.

dar pentru ca stie de unde a plecat si stie cit de important e sa ai un sprijin, le ajuta pe fetele de la Performers Crew pro bono.

le-a pus la dispozitie sala ei de dans, mai trece din cind in cind si se uita la coregrafiile lor si, obligatoriu, face exercitii cu ele de balet clasic. ca sa aiba postura corecta, ca sa aiba structura corecta.

***

ultima data cind le-am vazut pe cele 5 fete cucuiete lucrau la coregrafia pentru spectacolul din seara asta. era multa geometrie in ceea ce faceau; isi desenasera pe hirtie amplasamentul fiecareia in scena, vorbeau despre dinamica grupului si despre liniile ascendente si/sau descendente din dans.

astea mici sunt pentru mine cel mai bun exemplu ca nu trebuie sa judecati dansatoarele dupa aparente: sunt incredibil de disciplinate, muncesc ca niste sportivi de performanta (si cite 8 ore in sala de antrenament), sunt niste fete simple, dar cu carte, si-au aceasta pasiune frumoasa pentru dans.

in plus, au si suflet mare: daca vor cistiga Romanii au talent vor sa investeasca banii in scoala de dans pe care o are Oana, ca sa-i invete si pe alti copii sa fie liberi.

***

in seara asta o sa le vedeti la televizor intr-un dans plin de energie si glamour, o sa vi se para ca sunt niste super staruri. pe dinauntru ele vor avea inima cit un purice, dar care va tropai ca un elefant.

si daca va plac, si stiu sigur ca o sa va placa, va rog sa le votati.

 

 

2249
Arthur Miller2 Mai

2 Mai

text de Noemi Revnic

Astazi de dimineata mi-am adus aminte ca atunci cand eram copil, 2 Mai era declarata Ziua Tineretului. (utecist, la acea vreme). Ma uitam cu admiratie la liceenii din oras, care organizau ceaiuri dansante si isi incepeau astfel vara, dupa posibilitatile de la acea vreme: plimbari pe bulevardul principal al orasului Campina, incursiuni la mare, in Vama Veche si la 2 Mai. Pentru mine, 2 Mai era sinonima cu inceperea verii si imi mirosea deja a vacanta.

Tot astazi, navigand pe Wikipedia, am aflat ca 2 mai a fost o data cu noroc pentru doi barbati faimosi: Arthur Miller a obtinut la aceasta data premiul Pulitzer pentru “Moartea unui comis voiajor” in anul 1949 iar sase ani mai tarziu, Tennessee Williams avea sa obtina acelasi premiu pentru “Pisica pe acoperisul fierbinte”.

Ce facem astazi, de 2 mai 2013? Ei bine, pentru cei care nu sunt plecati la mare sau la munte si au ales sa ramana in Bucuresti, am cateva sugestii: dejunuri si cine cu prietenii, la Rue du Pain, respectiv Grano; cumparaturi literare la Anthony Frost (tocmai au primit niste carti foarte, foarte interesante) si la Carturesti si expozitiile de la MNAR, MNAC si din galeriile despre care am tot scris.

La MTR avem o expozitie de oua incondeiate pana in 12 mai, asa ca poate va va inspira pentru ouale de Paste pe care le pregatim pentru duminica ce se apropie. Iar cu putin noroc, poate mai gasiti bilete la reprezentatia de astazi “Saraiman” de la Odeon, o premiera culturala, spectacolul de stand-up comedy, dans contemporan si muzica lautareasca (Romica Puceanu), cu Dan Badea, Razvan Mazilu, coregrafia semnata Nadar Rosano.

Pentru cei care se afla la Paris in vacanta, le recomand expozitia “No.5 Culture Chanel” de la Palais de Tokyo, care incepe in 5 mai si tine pana in 5 iunie, o incursiune olfactivo-vizuala in lumea acestui parfum atemporal si totodata o lectie de cultura generala despre relatia lui Coco Chanel si oamenii pe care i-a cunoscut, printre care Cocteau, Picasso, Apollinaire sau Igor Stravinsky.

Un 2 Mai minunat si sa fiti mereu tineri!

Sursa foto: http://rbrenglishhonors.blogspot.ro

 *

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.
1569
audrey-hepburn-rome-styleRoma lui Audrey

Roma lui Audrey

prima data cind am fost la Roma am fost pt Michelangelo.

pe vremea aia il iubeam pe Michelangelo, inca il mai iubesc si -l consider un alien (niciun om nu poate face astazi cit a facut el acum citeva sute de ani, cu o tehnica mult mai putin dezvoltata din toate punctele de vedere)

am luat pas cu pas toate cladirile in care era un semn al lui – o sculptura, o pictura sau ceva din matematica speciala a arhitecturii lui. imi amintesc ca, intr-o seara pe linga Spanish Steps, am ascultat poeziile pe care i le-a scris lui Tomasso, iubirea lui cea mare, iar ca sa-mi inving oboseala si sa merg sa vad o biserica al carei nume nu-l mai stiu, dar care s-a dovedit a fi cea mai frumoasa prin austeritatea si minimalismul ei, mi s-a spus ca sub o anume piatra linga ea Michelangelo isi lasa scrisorile de dragoste catre singura doamna din viata lui, Vittoria Colona. am prins aripi si -am primit si scrisorile lor, in italiana, cind am ajuns la fata locului:)

**

a doua oara am fost la Roma cu treaba. interviuri, n-am avut timp de multe, dar mai stiu ca intr-o noapte am luat-o aiurea pe strazi ca sa simt putin orasul.

***

a treia oara am fost pentru Fellini. s-a intimplat sa fac un interviu cu Gilbert Adair (domnul care a scris The Dreamers, dupa care a facut Bertolucci filmul) si sa fie frumoasa conversatia intre noi. cum a scris si o biografie a lui Fellini, am aflat o multime de ponturi pe unde l-as putea cauta/ simti altfel geniul lui Frederico Fellini.

aproape o saptamina am intilnit oameni care l-au cunoscut, am fost in casa in care a locuit si mi-am petrecut timp in cafenelele lui preferate.

***

am mai fost de atunci de citeva ori la Roma, m-am plimbat si m-am ratacit pe strazi si, teoretic, n-am ratat niciunul dintre obiectivele turistice importante.

cel mai recent, anul trecut am fost pentru trei zile ca sa-l vad pe Akram Khan dansind, cind am avut parte si de una dintre cele mai magice intimplari plecata de la o intrebare nevinovata de jurnalist (daca nu stiti povestea, va rog, va rog, cititi despre Ingerii lui Akram Khan)

astazi de dimineata, citind Vanity Fair care o are pe Audrey Hepburn pe coperta mi-am dat seama ca desi iubesc filmul Vacanta la Roma, la niciuna din vizitele mele acolo, n-am fost pe urmele lui Audrey.

o parte din story-ul din VF o puteti gasi aici, nu e insa si textul pe care fiul ei, Luca Dotti, l-a scris pentru aceasta editie VF.

el incepe asa

A short time ago, while letting me off by my doorstep in Rome, a taxi driver said to me “I know this place. years ago I used to bring a beautiful woman here”. That woman was my mother, Audrey Hepburn.

partea simpatica este ca din descriere si stiu unde e strada, stiu si zona unde e restaurantul care e mentionat drept preferatul ei.

de dimineata am realizat ca de cele mai multe ori am fost la Roma dupa barbati:) si-am hotarit ca ma voi reintoarce curind, pe urmele lui Audrey.

 

 

2672

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!