Monthly Archives : January 2014

spy-10SpY – arta urbana cu umor

SpY – arta urbana cu umor

sunt artisti care vor sa te faca sa zimbesti pe strada, altii vor sa te faca sa gindesti pe strada.

primii fac reinterpretari amuzante ale obiectelor pe care le avem in jur, ceilalti le dau un mesaj social/politic

la categoria nr 2 intra Bansky cu genul asta de lucrari

in prima categorie, a simpaticilor cu umor intra si un artist pe nume SpY care se joaca in spatiul urban.


mai multe dintre proiectele lui, care vorbesc despre cum daca esti atent la detalii poti sa zimbesti mai mult, le puteti gasi aici

shutterstock_161103986to do list

to do list

m-am intors la munca si, evident, am inceput cu un “to do list”, unele lucruri de facut pe termen scurt, altele pe termen mediu si unele de urmarit pina catre sfirsitul anului.

nu e vorba de rezolutii – nu cred in rezolutiile de inceput de an, ci in rezolutiile din zilele in care te prinzi ca poti sa faci mai mult, pt tine sau pt altii; de data asta, e vorba de planning de business ca sa pot sa fac lucruri coerent.

in timp ce imi faceam planningul, suna o prietena,ma intreaba ce fac, ii explic ca imi asez lucrurile in ordine pe termen mediu acum cit am mintea libera pentru ca de miine muncesc, o sa ma ia valul lucrurilor de rezolvat si e bine pentru mine sa ma mai intorc din cind in cind la lucrurile pe care eu le doresc pentru mine, nu ce ma pun/ roaga altii sa fac.

contractele/ propunerile de business pe care le primim sunt rezultatul perceptiei oamenilor despre munca noastra declinata in nevoile lor. daca am face doar ceea ce ne solicita altii, ne-am departa incet incet de la ceea ce suntem noi.

de asta, eu am o regula nescrisa, dar respectata, ca la fiecare 3-4 luni sa creez un proiect care sa ma defineasca pe mine, sa-mi apartina integral si sa consolideze ceea ce vreau eu sa fiu/invat/fac.

dupa ce incheiem conversatia, imi trimite acesta fotografie cu mesajul “tu, la 70 de ani”

da, probabil ca si la 70 de ani voi face to do list cu lucruri, dar unde gasesc eu un domn care la anii aia sa mai citeasca ziarele?!

foto de cover “to do list via shutterstock



self-cleaning-plate-1s-a inventat farfuria care se spala singura!!!!

s-a inventat farfuria care se spala singura!!!!

s-a inventat farfuria care se spala singura si nu e de plastic, iar spalatul inseamna drumul pina la cosul de gunoi:)

asta mi se pare cea mai simpatica veste din zilele astea cind venim cu totii dupa multe mese care inseamna si multe farfurii, pahare si alte acareturi de spalat.

smekeria cu farfuria care se curata singura este ca, de fapt, ea nu se murdareste niciodata pentru ca este facuta dintr-un material minune care copiaza proprietatile … aripilor de fluturi:)

The innovative tableware is comprised of a special variation, known as nanocellulose, that’s not only lightweight and malleable, but also durable enough to withstand accidental drops. In fact, the wonder material’s strength is on par with Kevlar, a synthetic fiber that’s used in manufacturing bulletproof vests and other impact-resistant products. Shaping the material into usable dining sets involves producing a flexible sheet that can be heat-pressed into a specific mold. To decorate the bowl, the designers employ a marbling technique, giving it a blended blue-and-white glazed appearance.

Self-cleaning properties are added through the application of a super-hydrophobic coating that Glansén describes as all-natural and engineered to mimic the the water-shedding ability of the lotus leaf. A surface is considered super-hydrophobic when it repels liquids at a very high “contact angle” (175 degrees), meaning the angle where a water droplet comes in contact with the surface. The higher the contact angle, the better it is at causing water to bead off. A remarkably super-hydrophobic surface, for instance, is found on the wings of butterflies.


inventatorii sunt, cum altfel, doua femei: Hanna Billqvist si Anna Glansé

nu scrie nicaieri cit costa si nici cind ajunge in productie de masa pentru ca sunt dezbateri despre cit de daunatoare pentru sanatate pot fi produsele pe care le folosesc pentru fabricarea acestor farfurii care se curata singure.

dar mi se pare genial ca si-a pus cineva problema spalatului vaselor intr-un mod atit de stiintific si a si gasit o solutie pentru a nu ne mai chinui cu asta.

mike sager51 de sfaturi despre scris si jurnalism de la Mike Sager

51 de sfaturi despre scris si jurnalism de la Mike Sager

51 de sfaturi despre scris de la unul dintre  jurnalistii si scriitorii pe care-i iubesc cel mai tare. Mike Sager.
citeva dintre articolele sale au fost transformate in filme de mare succes in toata lumea, printre ele Boogie Nights si Veronica Guerin (filmul pe care multi ani l-am vazut in a doua zi de Craciun, ca o traditie pentru a-mi gasi resurse emotionale sa merg mai departe cu entuziasm in jurnalism)
  1. Thou shalt not bore.
  2. Do not start stories with the time, season, or weather conditions.
  3. Do not start with “It was” or “It’s” or “When.”
  4. Do not ever use time subheds (12:15) to break up a feature story. Write in scenes.
  5. Get an imagination. If it has been done before, find a different way to do it. If it has been said before, find a different way to say it.
  6. If you can’t find the killer declarative sentence to lead with, use an evocative scene-setting description.
  7. See like a movie camera—make your writing cinematic.
  8. Use all five senses.
  9. Draw images from the bowl of details you gathered in your reporting.
  10. Employ the elements of drama.
  11. Tease the reader—benign manipulation.
  12. Don’t begin your narrative stories with the climax. Give the reader a reason to keep reading until the end.
  13. Don’t reveal everything all at once.
  14. Make sure that your lede hooks the reader.
  15. Employ Holy Shit details.
  16. What you don’t describe is just as important as what you do describe–omission invites the reader to fill in some of the details themselves: Reading as the first interactive game.
  17. Ask yourself: Why am I using this detail?
  18. When in doubt, cut it out.
  19. If someone reads this 20 years from now, will they understand the reference?
  20. Don’t put yourself in stories unless absolutely necessary. (“He told me.” Ugh!) The byline should be enough.
  21. Combine the everyday with the eye-popping.
  22. Think of something to describe besides clothes!
  23. Let your choice of details work subtly to invoke the attitude you wish to convey.
  24. A little dialog goes a long way.
  25. As dialog runs, have the characters do “business.” The business should be “telling”—something that advances the story or the character in a subtle or not so subtle way.
  26. When running dialog, use “said” or “says.” Avoid fancy attributions—recalls, retorts, replies, unless it is done for effect.
  27. Be careful of too much effect. It becomes affect.
  28. Only use dialog that advances the action, the information, the details … something in the story. Don’t have people talk just for talking’s sake.
  29. Everything should be in for a reason. Otherwise it should be out.
  30. Be simple when simple will do.
  31. Show, don’t tell.
  32. Make every word count.
  33. Read out loud to yourself when you write. Hear the rhythm of the syllables, the words.
  34. Avoid second person.
  35. Build ‘em up before you take ‘em down.
  36. Use full stops and paragraph breaks to heighten drama.
  37. Period, paragraph, indention, new graph—it’s the same as a dramatic pause: an opportunity for the eye to reset, for the mind to absorb the thing that was last said.
  38. Be reader friendly. If they don’t get it, they’ll stop reading.
  39. Artful digression is the key to good writing.
  40. Throttle back. Don’t be a show off.
  41. Less is more.
  42. Work behind the scenes. Never let them see you sweat.
  43. Plant your gems in the rough.
  44. Dare to be bad. Then go back and edit.
  45. Writing is editing.
  46. Be your own toughest editor.
  47. Be your own best editor.
  48. File your stories early, 10 words shorter than the length assigned.
  49. Never turn down an assignment.
  50. Make your expense accounts neat.
  51. Every once in a while buy your editor lunch.


limitless-Title-2011Limitless- ce-ai face daca ti-ai putea folosi intreaga capacitate a creierului?

Limitless- ce-ai face daca ti-ai putea folosi intreaga capacitate a creierului?

“The major problem is that people are aware of their conscious beliefs and behaviors, but not of subconscious beliefs and behaviors. Most people don’t even acknowledge that their subconscious mind is at play, when the fact is that the subconscious mind is a million times more powerful than the conscious mind and that we operate 95 to 99 percent of our lives from subconscious programs.

“Your subconscious beliefs are working either for you or against you, but the truth is that you are not controlling your life, because your subconscious mind supersedes all conscious control. So when you are trying to heal from a conscious level–citing affirmations and telling yourself you’re healthy–there may be an invisible subconscious program that’s sabotaging you.”

Scientists Finally Show How Your Thoughts Can Cause Specific Molecular Changes To Your Genes

asta e o teorie care a fost facuta publica acum de sarbatori si-a trecut neobservata pentru ca oamenii au multa mincare in fatza.

e un film din 2011 pe care l-am vazut abia zilele astea care pune problema puterii pe care o are mintea noastra; Limitless.

un scriitor plictisit si junkie ia o pastila care-i activeaza toate informatiile din subconstient; tot ce i-a trecut vreodata prin fata ochilor; mintea incepe sa-i functioneze la capacitati incredibile si-si schimba viata in citeva saptamini; ajunge consilierul financiar al unuia dintre cei mai importanti oameni de afaceri din lume, candideaza la senat, are in conturi citeva zeci de milioane si iubita se reintoarce la el.

care-i pretul?

sa cautati filmul Limitless – o poveste despre drogul pe care-l da adrenalina ca ti-ai depasit o limita. o poveste despre drogul pe care-l da puterea.

si-o intrebare: ce-ai face daca ti-ai putea folosi intreaga capacitate a creierului?

everything is possible when you open your mind. Limitless, un film cu Robert de Niro si Bradley Cooper

the_past_slidetrecut. passe. past.

trecut. passe. past.

tot ceea ce faci acum e la trecut. cu fiecare cuvint pe care il citesti, celelalte din fata lui sunt la trecut. cu fiecare litera pe care o parcurgi cu privirea, o lasi pe precedenta in urma.
tot ceea ce ai in fata, cuvintele pe care le vei citi in minutul urmator pentru tine reprezinta viitorul. dar, in momentul in care tu citesti, pentru mine sunt trecut.

prezentul e o fractiune de secunda, e mai putin decit o respiratie. restul sunt trecut si … viitor.


am vazut Le Passe/ The past filmul lui Asghar Farhadi cu care a fost anul acesta in selectia oficiala la Cannes, domnul care a facut A separation. minunatia de poveste despre divort care a adus Iranului un Oscar pentru cel mai bun film strain si o nominalizare pentru cel mai bun scenariu original.

Le Passe are putin peste doua ore si am oprit de citeva ori filmul nu pentru ca ma plictisisem, ci pentru ca nu voiam sa se termine. Asghar Farhadi e unul dintre cei mai rafinati scriitori care pot descrie dramele umane cu acuratete, minimalism si pe multe straturi, si reuseste sa -ti spuna povestea in asa fel incit sa nu fii de partea niciunui personaj, sau sa fii de partea tuturor – desi ei sunt in conflict. e unul dintre rarii scenaristi care scrie atit de constient de ce vrea sa arate si isi alege personajele in tipologii diferite ale aceluiasi comportament si le imbina intr-o actiune care e atit de comuna, incit n-ai cum sa nu te recunosti.
si face asta cu asa acuratete, fara nicio exagerare, iar simplitatea expunerii lui te loveste direct in inima.

nu vreau sa va povestesc subiectul pentru ca surpriza cu care se deschide actiunea cu fiecare noua secventa, intorsaturile pe care le ia naratiunea sunt atit de frumoase si de emotionante incit s-ar putea sa vreti ca si mine sa nu se mai termine filmul.

desi e o drama si va chinuie, desi vorbeste despre alegeri si cum ne definesc ele ca oameni.

am vazut filmul asta in a doua zi a anului si m-am gindit ca e foarte posibil ca asta sa fi fost cel mai bun film/scenariu cu care ma voi intilni in 2014.

obisnuiesc sa spun, citindu-l pe Ortega y Grasset, ca “asa cum suntem, asa si iubim”; dupa ce-am vazut filmul lui Asghar Farhadi ma gindesc sa adaug la definitia caracterului unui om “in functie de cum decidem/ alegem ne descriem ca oameni”.

nu cunosti un om decit dupa ce a inceput sa faca alegeri. sa decida in dreptul vietii lui, sau a altora.
iar alegerile astea se fac intr-o secunda. aia care reprezinta prezentul. si decid viitorul.

imi doresc foarte tare sa am ocazia sa-l intilnesc vreodata pe Asghar Farhadi ca sa-i spun in fata ce bucurie mare imi aduc filmele lui.

Jesus SupermanJesus pentru o zi

Jesus pentru o zi

text de Noemi Revnic

Acum cativa ani, Cristina Bazavan si alti prieteni de-ai mei, toti redactori, obisnuiau sa realizeze un dosar cu fapte bune, in ultima luna a fiecarui an; timp de vreo 4-5 ani.

Se adunau atatea personaje care in majoritatea cazurilor nu aveau legatura cu lumina reflectoarelor, incat nu incapeau toate in paginile numarate atent ale unei reviste.

Apoi online-ul a luat avant si site-urile, blogurile, Facebook-ul si alte canale neconventionale au inceput sa scoata la iveala sute, mii de intamplari cu fapte bune; in toate zilele anului.

Astazi nu voi scrie despre vernisaje, colectii capsula sau agende de weekend. Va voi da o tema simpla: sa va ganditi ce ati face daca ati fi Jesus pentru o zi?

Va doresc sarbatori minunate si 2014 sa va aduca multe zambete si sa fie bun, bun!

Surse de inspiratie foto: Wikipedia,


Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe


Nota mea. Noemi a scris acest text in ziua de Craciun, cum eram in vacanta nu l-am putut posta. si mi se pare cu atit mai frumoasa provocarea intrebarii ei cu cit nu mai suntem in zilele in care stim ca trebuie sa fim buni. (cb)

invisible-helmetcasca invizibila de biciclist

casca invizibila de biciclist

am multi preteni care biciclesc si care spun ca ar purta casca daca ar exista una invizibila.

iata ca doua fete, studente la design in suedia, au creat aceasta casca care se poarta ca un guler si care prin senzori, in caz de impact, se desfasoara ca un airbag transformindu-se intr-o casca.

e rezultatul a 7 ani de cercetare si, dincolo de partea care pare aproape SF – o casca invizibila – e inca o dovada ca daca ai incredere in viziunea ta si in mintea ta, poti sa schimbi lumea.

cum zic si fetele – Terese Alstin si Anna Haupt – la inceputul acestui filmulet “o sa schimbam lumea” 🙂

panda-close-up-2-473ursuletii panda, din nou, acum vazuti de Susan Orlean

ursuletii panda, din nou, acum vazuti de Susan Orlean

in Smithsonian magazine, ianuarie 2014, este un text genial al unei scriitoare minunate Susan Orlean despre ursuletii panda.
Filmul Adaptation (Hotul de orhidee) a fost facut dupa un articol de Susan Orlean. printre altele este o geniala jurnalista de travel si are citeva carti minunate.

in caz ca vreti sa descoperiti niste autori noi in 2014


After her brief coupling up, the panda will have a hormonal surge that will seem to indicate that she’s pregnant, but the surge occurs whether she is pregnant or not. This makes it nearly impossible to tell the difference between a real panda pregnancy and a “pseudo-pregnancy” until the day a cub is born (or not) approximately four months later, which is why there always seems to be such breathless anticipation when a captive panda reaches the end of what might be a real gestation. It’s a lot like a royal baby watch, but with one major difference. When the Duchess of Cambridge is pregnant, there’s no question that she’s pregnant; a panda, on the other hand, keeps you guessing. In short, the panda is the classic mystery wrapped in an enigma, delivered in the most endearing package in the world.


Sometimes, of course, the scientists in the field do get lucky. One of the researchers I met at Front Royal, Wang Dajun, a research scientist at Peking University who trained with the Smithsonian and collaborates with the species survival team, spends most of his time tracking pandas on the preserves in western China. He was explaining to me that wild pandas’ elusiveness is more a matter of their hard-to-navigate habitat and their solitary behavior, rather than any fear of humans; they don’t actually seem to mind humans very much. He began to grin, and then explained that one female panda that was tracked beginning in 1989 had become particularly relaxed in his presence. She was so relaxed, in fact, that one spring morning, as she was walking with her cub, she turned to Wang and indicated that she wanted him to babysit so she could head off to feed. Another scientist filmed this episode of Wang providing panda child care. In the video, now posted on YouTube, you will be struck not only by the amazing sight of a panda cub tumbling and frolicking with Wang, but also by the look of utter joy on Wang’s face as he scratches the cub’s belly, extracts the sleeve of his jacket from the cub’s inquisitive grip, and, then, at one point, hoists the cub up in the air and dances with him. “That,” Wang writes on the YouTube page, “was best time in my life.”

intregul articol aici.

0voluptate, erotism si un film foarte cultural – Renoir :)

voluptate, erotism si un film foarte cultural – Renoir :)

cum faci sa pui intr-un film voluptatea pe care o transmite un nud impresionist semnat de pictorul despre care s-a spus ca a stiut sa puna pe pinza senzualitatea feminina dincolo de raiul unde o ridicase Rubens?

iei o bucurie de fata si o asezi intr-o gradina ca Eden-ul, o imbraci doar cu parul ei buclat, auriu portocaliu, si cu lumina soarelui de toamna.

filmezi privirile a trei barbati care se uita la ea; unul de 11 ani, la inceputul descoperirii fiorilor erotici, cu curiozitate.
unul la 30 de ani care o priveste cu foame timida si un altul la 80 de ani, cu miinile noduroase si diforme, intr-un scaun cu rotile care-l ajuta sa se miste in ciuda unei artrite incredibil de dureroase, care-o priveste cu caldura si intelegere a fiecarei cute pe care o face trupul ei planturos in pozitia in care e asezata. intinsa pe o canapea, cu un brat sub cap, o pozitie care-i ridica sinii grei si-o face si mai frumoasa.

cel mai in virsta are o pensula de pictura in mina al carei virf il curata intr-un pahar cu apa. a fost imbibata intr-un galben portocaliu – cam ca parul fetei – si la fiecare atingere usoara a apei, pensula lasa un val de culoare inauntru. care merge in valatuci pina la fundul paharului, separat de apa incolora, dar odata ce atinge peretii vasului se omogenizeaza cu restul si transforma totul in ceva de culoarea unei limonade.


e secventa mea preferata din filmul Renoir, povestea reala a iubirii dintre o actrita mediocra si fiul lui Auguste Renoir, Jean, care avea sa fie peste ani un mare cineast.
dar e si povestea iubirii pe care Renoir tatal o poarta fetei – care inainte de a fi iubita fiului, ii e lui muza si model, si-i da energie prin simplitatea si candoarea ei.

un film care a fost in selectia oficiala de la Cannes in 2013 si care este impecabil vizual, e o incintare si un rasfat voluptos pentru privire din primul minut si pina la ultimul.
ar putea fi un inceput minunat de an cinematografic.

mihaela marin2014, bine ai venit. astept 2015:)

2014, bine ai venit. astept 2015:)

in delta, cind barcile/salupele se intilnesc pe canale isi reduc viteza. unda de energie pe care o transmite apa, valul care se face de la viteza cu care trece o barca, poate rasturna cealalta barca, asa ca incetinirea e un semn de protectie si de respect. si pentru ca incetinesc, oamenii din barci au timp sa se salute. mai ales ca se vad rar.

2013 e primul an in care nu am facut un bilant detaliat, pe luni, cu amanunte de culise, pe blog de la ce a fost.

a fost un an bun.
am luat premii pentru munca mea, am facut parte din juriile unora dintre cele mai importante competitii din tara si-am schimbat putin (in bine, sper) viata unor scriitori, actori, studenti, jurnalisti cu deciziile privind premiantii.
am fost implicata in organizarea (in partea de comunicare) a unora dintre cele mai importante evenimente culturale ale anului (fest international de teatru de la sibiu, fest anonimul, campania UNITER artisti pentru artisti), am trainuit – la TIFF- actori cum sa comunice mai bine.
una dintre cele mai frumoase amintiri ale mele din 2013 e faptul ca, impreuna cu Tiberiu Mercurian, am schimbat ceva in Sibiu pentru totdeauna. si-mi place mult pentru ca iubesc Sibiul, dar si pentru ca oamenii nu vor afla cum de s-a schimbat un anume loc care o sa-i bucure multi ani de acum incolo.:)
am lucrat pentru si cu VUNK in proiecte minunate si gasca de nebuni simpatici de la Sublime (compania care manageriaza trupa VUNK) m-a facut de multe ori sa fiu foarte mindra ca-i cunosc si lucrez pentru ei.
am vorbit in conferinte si-am incercat sa spun, pe limba mea, despre lucrurile in care cred, sperind ca asta ii va ajuta si pe altii sa mearga pe drumul lor cu hotarire si rabdare.

doar ca in reportofon sunt interviurile de la cel putin 8 povesti care asteapta sa fie transcrise de luni de zile. in draft sunt alte citeva articole neterminate. iar pe drum sunt niste prieteni cu care n-am vorbit la fel de des ca in anii trecuti si niste lucruri-situatii-intimplari -povesti-amintiri aminate sau abandonate.

iar 2014 va fi probabil unul dintre cei mai aglomerati ani cu care m-am confruntat pina acum.
stiu ca o sa fac proiecte frumoase care o sa ma bucure si de care o sa fiu mindra, ca o sa-mi implinesc cel putin unul dintre visurile mele mari.
dar la fel de bine stiu ca o sa traiesc in viteza, cu disciplina si cu un timing perfect calculat al fiecarei zile pentru ca altfel n-am sa pot sa duc la bun sfirsit multele puncte de pe to do list.

astazi vreau doar sa le multumesc celor care au incetinit barca lor ca sa ma lase (si) pe mine sa trec. pentru ca reducindu-si viteza cu care au mers pe linga mine, am avut timp sa-i salut si sa-i mai vad din cind in cind. si pentru ca, incetinind, nu ne-am scufundat.

sa va fie bine si sa ne auzim fericiti si linistiti pe 1 ianuarie 2015

fotografie de Mihaela Marin (poate cel mai linistitor si mai emotionant loc din Delta, acolo unde Dunarea se varsa in Marea Neagra)


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email: