“caracterul oamenilor nu se schimba, doar nevoile lor”

spun asta adesea si prietenii mei stiu ca e unul dintre reperele dupa care pastrez unii oameni aproape de mine – micile detalii din reactii, in conditii de stres in principal, in care poti identifica elementele caracterului unui om.

*
ieri m-am reintilnit dupa mai bine de 10 ani cu S. am fost colege de facultate, ea a preferat calea profesoratului si preda matematicile intr-un orasel din Ardeal. m-a gasit pe Facebook si, pentru ca venea pentru doua zile in Bucuresti, a insistat sa ne vedem.

“du-ma intr-unul din locurile in care mergi tu des, undeva in mijlocul Bucurestiului, ca sa simt si eu viata de capitala”, mi-a zis si dintre multele locuri in care as fi putut sa o duc am ales Cafepedia (voia sa facem o excursie si la Carturesti).

in plus, Cafepedia e parte din programul MasterCard Elite in care posesorii de Mastercard beneficiaza nu doar de reduceri, ci si de experiente memorabile si m-am gindit ca e cum nu se poate mai potrivit.

*

a fost o seara calda ca intr-un decor de teatru, imi place mult in camera cu pian de la cafepedia si tot sper sa-mi fac curaj odata sa apas pe clapele pianului, am povestit despre vietile noastre – in lumi paralele-, despre dorintele indeplinite sau pierdute pe drum, despre visurile pe care le ducem cu noi si ne luptam sa le transformam in realitate.

la plecare, chelnerul a ris cu noi, ne-a multumit pentru ca ne-am petrecut seara la ei si S m-a intrebat
“il cunosti?”
“nu.”

n-am inteles ce era in spatele intrebarii decit cind am ajuns, dupa o plimbare linistita, la Universitate unde urma sa ne despartim. “semana cu sotul meu in tinerete. cind l-am auzit ce frumos vorbea mi-am dat seama ca sotul meu nu mi-a mai spus de foarte multi ani multumesc sau bravo sau felicitari pentru ceva.”

eram in dreptul ceasului de la Universitate, la fintini, si stiu ca m-am auzit replicind:

“imi pare rau. ai putea sa-l ajuti sa faca asta fiind tu mai darnica in a spune multumesc sau bravo sau felicitari pentru ceea ce face el. eu m-am obisnuit sa nu ma insotesc pe drum decit de cei care stiu sa si dea ceva inapoi din ceea ce primesc de la mine. sa ma valideze pentru munca si dragostea mea. stiu ca n-am nevoie de altfel de validare decit emotionala, ca pot misca muntii daca o am pe asta.”

“nu era asa la inceput. s-a pierdut ceva pe drum”, a zis ea trista

si pentru prima data am rostit vorbele “caracterul omului nu se schimba, doar nevoile lui” cu o conotatie pozitiva. stiind ca S va intelege ca undeva pe dinauntrul sotului ei se afla si partea de multumiri pe care ea o cauta.

cind am ajuns acasa m-am gindit ca intilnirea asta nu era doar pentru ea, ci si pentru mine, ca sa-mi fac curat in ginduri, oglindindu-ma in intimplarile altora.

*

am reinceput proiectul in care va arat o alta fata a locurilor care sunt in programul MasterCard Elite. de data aceasta voi vorbi despre intilniri nepretuite. nu era in plan sa incep cu aceasta poveste, dar… viata bate filmul si mi s-a parut o intimplare care merita povestita pentru ca se pot regasi multi in ea.

in proiectul Intilniri nepretuite by MasterCard Elite am sa va arat locuri frumoase din Bucuresti si din tara, unde posesorii de MasterCard premium pot beneficia de discounturi semnificative si am sa incerc sa fac citeva surprize … nepretuite.