Monthly Archives : July 2016

quirky-politicianShowbizz in campania lui Donald Trump. de invatat

Showbizz in campania lui Donald Trump. de invatat

Zilele acestea m-am uitat cu mai multa atentie la ce actiuni de promovare/ publicitate a avut Donald Trump in ultimele luni.

Am citit  in The NewYorker un interviu cu domnul care a scris cartea “The art of the deal”. Ma rog a fost ghostwriter, adica a scris-o in locul autorului de pe coperta aka Donald Trump.

Cartea se voia a fi o biografie a lui Trump (in 1987 se intampla asta), dar pentru ca la interviuri jurnalistul Tony Schwartz descoperea doar minciuni peste minciuni s-a gandit – ca sa nu piarda contractul generos – sa reaseze subiectul din perspectiva omului de afaceri Trump si a negocierilor lui zilnice.

Zilele trecute cand Schwartz a povestit toata istoria a reiesit ca si la negocieri Trump mintea in serie si isi insela partenerii de afaceri, dar ceea ce mi-a ramas mie in minte si mi-a dat o imagine a caracterului lui Trump si o cheie sa ma uit la mijloacele prin care si-a facut campania a fost povestea intalnirii celor doi – Schwartz si Trump.

Tony Schwartz scrisese un articol in care il facuse varza pe Trump, dar pentru ca era un cover story, Trump si l-a pus pe perete in birou si i-a dat un mesaj sa-l felicite. Pentru Trump era mult mai importanta publicitatea, faptul ca i se spunea numele si i se publica fotografia decat remarcile negative din text.  (aici puteti gasi articolul despre cum a fost scrisa cartea care l-a transformat in mit pe Donald Trump)

Si, din perspectiva asta, uitati-va ce relaxare a avut sa-si bata singur joc de el in campania lui electorala pentru a ajunge la cat mai multa lume…

Asocieri cu personajele lui Disney 

desenele realizate de artistul pop Saint Hoax care il infatiseaza pe Trump intr-o serie de personaje negative din povestile Disney – Regina de Pica din Alice in Tara minunilor, Ursula din Mica sirena, Maleficent din Frumoasa din Padurea Adormita – au fost numite The Antagonist.

 

trump disney 2 trump disney 3 trump disney 4 trump-disney

in cartea Martin Lindstrom _ Brand Washed (trucuri prin care companiile ne manipuleaza mintile si ne conving sa cumparam), Lindstrom explica cum asocierile cu personaje Disney au efect asupra consumatorilor in orice campanie comerciala sau nu si cum aceste asocieri aduc un grand de simpatie asupra brandului pentru ca e un racord la copilarie, la amintirile dintr-o perioada fara griji si este si o trimitere la ideea de familie.

(am mai scris despre asta aici )

Carti de Colorat in care Trump e eroul principal

M.G. Anthony, un celebru artist american care creeaza carti de colorat pentru adulti, l-a pus pe Trump in ipostaze de super eroi, in relatie cu personaje iconice din filme – John Travolta in ‘Saturday Night Fever’ –  si-a scos cartea de 112 pagini anul trecut, inainte de Craciun, la fix pentru un cadou amuzant pe care sa-l faci prietenilor. Faci misto de ei, dar transmiti, fara sa vrei, si alte mesaje 🙂

quirky-politician

coloring 3 coloring trump 1 coloring trump

 

Caricaturi cu trimiteri la suprarealism pentru publicul mai educat caruia i-ai putea fura macar un zambet

un artist brazilian, Butcher Billy, recunoscut pentru pasiunea lui de a reinterpreta situatiile contemporane in stilul lui Rene Magritte a creat o serie de imagini sub numele Trump X Magritte.

magritte trump 1 magritte trump 2 magritte trump 3 magritte trump

 

sigur ca exista si manifestari artistice in care Trump este ridiculizat, dar vi se pare ca omului asta ii pasa?! el isi dorea doar publicitate.

iata alte exemple cu trimitere la arta pop si la vedetele culturii reality tv ( a doua fotografie cu o trimitere la Kardashian)

election usa

 

news-campaign

 

Echipa adversa a incercat un PR Stunt, foarte simpatic de altfel, ingradindu-i cu sarma electrica steaua de pe Hollywood Walk of Fame. (ca sa aveti o imagine corecta despre cum obtii o asemenea stea e bine sa stiti ca dupa o oarecare notorietate, o asociatie trebuie sa plateasca in numele tau 15.000 de dolari care fundatia Walk Of Fame si apoi esti luat in calcul pentru a intra in nemurire pe bulevardu celebru. Singura consolare pentru genul de aparitii ca a lui Trump este ca banii fundatiei sunt folositi pentru sprijinirea actorilor, producatorilor si oamenilor din industria filmului care, ajunsi la batrinete, duc o viata grea)

 

mini-border-wall

 

dar in filosofia de viata a lui Trump, chiar si acest PR Stunt tot publicitate pentru el a fost… in fata miilor de turisti care trec zilnic pe acel bulevard.

au mai aparut pe piata lumanari cu chipul candidatilor adversi

presidential-candidate

 

In goana dupa audienta, o domnisoara bloggerita de beauty a facut un testimonial cum sa te machiezi ca sa arati ca Trump. Cine credeti ca a avut de castigat din asta?

Acestea sunt doar cateva dintre declinarile de promovare mass market pe care le-am gasit la o prima cautare, dar sunt sigura ca sunt mult mai multe si ca au fost sustinute de o multime de actiuni cu mesaje politice.

P. S. Sunt dintre cei care spera ca Trump sa nu castige aceste alegeri, pentru ca mi se pare a fi tampitelul paranoic care poate distruge lumea zambind.

 

3145
culori1De ziua internationala de lupta impotriva Hepatitei, o poveste de dat mai departe

De ziua internationala de lupta impotriva Hepatitei, o poveste de dat mai departe

Sa facem un exercitiu de imaginatie…care nu e chiar SF, se intampla mai des decat ne gandim: mergi la spital pentru ca esti bolnav si pleci cu un virus. Nu stii ca-l ai, el creste in corpul tau, se multiplica ingrozitor de repede si iti ataca organele.

Descoperi boala doar cand ajunge in stadiu grav pentru ca altfel n-are simptom de avertizare.

Cand descoperi ti se spune ca exista leac sa fii vindecat, dar trebuie sa te imbolnavesti si mai tare pentru ca tratamentul e aprobat in Romania doar pentru cei intr-un stadiu foarte avansat al bolii.

Sa formulez altfel: te imbolnavesti din cauza hibelor sistemului (mizeria din spitale, aparatura nesterilizata etc), iar cand descoperi ca esti bolnav, acelasi sistem iti spune “da, exista leac, dar nu avem bani pentru tine, avem doar pentru cei care sunt f f f bolnavi , asa ca asteapta sa fii in stadiul cel mai avansat al bolii”.

Asta e Romania stranie in care traim, Romania in care in fiecare dimineata cand te trezesti te rogi sa nu te imbolnavesti ca sa nu ajungi intr-un spital. Pentru ca nu se stie cum iesi de acolo.

*

Boala din scenariul de mai sus, real – care se intampla acum in Romania – e Hepatita C.

La nivel European inca de la inceputul anului trecut a fost aprobat un tratament fara interferon cu eficienta de 99% din cazuri, numai ca in Romania acest tratament este asigurat de stat doar pentru cei in stadii terminale ale bolii.

 Intelegeti drama bolnavilor cu Hepatita C ?!

Un tratament poate ajunge la zeci de mii de euro, dar stii ca, la sfarsit, virusul nu mai este activ in corp (in 99% din cazuri, conform statisticilor). Si cu toate astea, pentru ca nu ai bani si statul nu-ti acopera cheltuielile medicale , desi ai platit asigurari de sanatate toata viata, vezi cum ficatul tau se distruge in fiecare zi. Si n-a fost vina ta. Ai luat boala tot din sistemul medical.

Conform statisticilor, ţara noastră se află pe primul loc la nivel european, din punct de vedere al numărului total de cazuri de hepatită C. Rata generală de depistare a hepatitei C este foarte scăzută în România, iar majoritatea pacienților sunt depistaţi în contextul unor analize sau la internarea în spital pentru alte afecțiuni. Deoarece mulţi pacienţi nu prezintă simptome, ajung la medic atunci când sunt în stadii avansate.

70% din pacienţii infectaţi cu hepatita C dezvoltă o boală cronică de ficat. Hepatita C este cea mai frecventă cauză a cancerului de ficat şi una dintre cele mai importante cauze ale ciroziei – 20% din cazuri ajung la ciroză în 15 ani de la infectarea cu virusul C.

4.200 de pacienti cu Hepatita C, din totalul celor 600.000, la nivel national, au avut, pana acum, ansa la vindecare prin acest program, aproximativ 1.800 dintre acestia finalizand deja tratamentul fara interferon (cu actiune antivirala directa).

98% dintre acestia au fost declarati vindecati la finalul tratamentului, terapia fara interferon confirmand astfel rezultatele din studii clinice care aratau o rata de vindecare de peste 95%.

*

Asociatia Pacientilor cu Afectiuni Hepatice din Romania (APAH-RO) a declansat o actiune de informare a opiniei publice intru sustinerea pacientilor care au Hepatita C. Patru dintre pacientii care au facut tratamentul si s-au vindecat si-au facut publice povestile tocmai pentru a arata autoritatilor impactul si eficienta tratamentului si pentru a face presiuni ca mai multi pacienti sa beneficieze de acest tratament.

Astazi, 28 iulie, se marcheaza la nivel mondial Ziua internationala de lupta impotriva Hepatitei.

E un prilej bun sa faceti cunostinta, prin acest text, cu o pacienta care s-a vindecat, Doamna Adriana Afteni.

Dar si sa dati mai departe aceasta poveste pentru ca autoritatile sa stie ca suntem multi care nu avem aceasta boala, dar ne pasa de cei care – din nefericire – au contactat virusul – peste 600.000 de romani.

De ziua internationala de lupta impotriva hepatitei, da mai departe povestea asta si gandeste-te: daca tie ti-ar spune cineva ca trebuie sa astepti sa ti se distruga tot corpul ca sa beneficiezi de tratament, desi tratamentul exista si e eficient inca din primele stadii ale bolii, cum te-ai simti?!

Daca aveti prieteni, rude care au Hepatita C ii puteti indruma sa vorbesca cu cei de la Asociatia Pacientilor cu Afectiuni Hepatice din Romania pentru sprijin.

2433
BuenosAiresBookstoreTheatre1o librarie ca un muzeu: El Ateneo Grand Splendid

o librarie ca un muzeu: El Ateneo Grand Splendid

Carturesti Carusel, libraria de pe Lipscani, e considerata ununul dintre cele mai frumoase magazine de gen din lume.

Iata insa o alta creatie din Buenos Aires care, daca ajungeti in Argentina ar cam trebui vizitata.

El Ateneo Grand Splendid a fost desemnata una dintre cele mai frumoase librarii din lume, e si una dintre cele mai mari din lume si e gazduita de un fost teatru care mai intai a fost transformat in cinematograf. Abia cand a ajuns librarie a cunoscut insa celebritatea.

Dincolo de arhitectura speciala a locului cosntruit in 1920, libraria  – care vinde cam 700.000 de arti pe an si are peste 1 milion de vizitatori – e… scutita de orice taxa.

Iata cateva imagini din El Ateneo Grand Spendid

 

BuenosAiresBookstoreTheatre1 BuenosAiresBookstoreTheatre3 BuenosAiresBookstoreTheatre4 BuenosAiresBookstoreTheatre5 BuenosAiresBookstoreTheatre6 BuenosAiresBookstoreTheatre8

2799
scoici cu orez si legumeCe-am mai gatit: Scoici cu orez si legume

Ce-am mai gatit: Scoici cu orez si legume

Zilele trecute voiam sa mananc ceva usor, dar care sa-mi aminteasca de mare si sa foloseasca alimente poaspete (legume care cresc in aceasta perioada a anului)

Am cumparat scoici in ulei, am luat legume de sezon, mazare, ardei gras, ceapa verde, usturoi, rosii si-am trecut la treaba.

Ce-am gatit nu e chiar paella desi seamana, dar nu stiu sa fac paella si, cum spuneam, tot ce imi doream e sa fac o mancare sanatoasa si gustoasa.

Am tocat legumele foarte marunt, le-am pus putin pe foc. Porumbul l-am fiert, la fel si orezul (orezul l-am fiert cu putina boia dulce in apa).

Am pus apoi totul intr-un wok si am lasat 10 minute.

In farfurie am adaugat si un sos dulce acrisor, chinezesc, doar pentru ca voiam sa experimentez si alte arome.

Am avut nevoie de 20 de minute cu totul pentru o masa suuuper gustoasa si usoara.

scoici cu orez si legume

 

4507
charity-water-vrTu ce faci cu timpul tau de joaca pe Internet?!

Tu ce faci cu timpul tau de joaca pe Internet?!

Alzheimer’s Research UK si-a unit fortele cu o companie de tehnologie ( Fisher Production) pentru a realiza un joc in realitatea virtuala care sa imite senzatia de a trai cu Dementa.

E inca un exemplu despre cum tehnologia ajuta in zilele noastre medicina.

Nu stiu daca va mai amintiti despre jocul despre care am scris acum cateva saptamini Sea Hero Quest care, sub o poveste emotionanta (un tanar il ajuta pe tatal lui sa se intoarca acasa pentru ca se ratacise pe mare), colecta de fapt informatii despre cum functioneaza creierul uman in raport cu echilibrul – primul dintre efectele Alzheimer fiind pierderea echilibrului.

Jocul pe mobil a fost creeat în parteneriat cu University College London şi University of East Anglia, fundaţia Alzheimer’s Research şi dezvoltatorul de jocuri Glitchers.

Sea Hero Quest, care a rescris regulile colectării de date pentru a ajuta oamenii de ştiinţă în lupta împotriva demenţei, este ultima campanie iniţiată de Deutsche Telekom şi Saatchi & Saatchi. De la lansarea globală, cu numai câteva săptămâni în urmă, jocul a fost descărcat de 1,6 milioane de ori. Jocul a fost jucat colectiv pe o durată totală de 30 de ani, echivalând cu peste 4.500 de ani de cercetare în condiţii de laborator. Cercetările anterioare asupra modului de navigare în spaţiu a omului nu cuprindeau mai mult de 600 de persoane, ceea ce reprezenta cel mai mare set de date de acest gen.

 

Tehnologia si joaca in spatiul virtual folosite cu gandul de a face bine pot face minuni.

VR-ul cu simularea dementei a fost folosit pentru un eveniment caritabil, pe nume Walk Through Dementia, iar oamenii care treceau printr-o statie de metrou londoneza experimentau cum este sa nu mai ai echilbru, frustrarea de a nu te putea coordona foarte bine si alte aspecte ale dementei care sunt mai putin cunoscute.

living-with-dementia

Ce vreau sa spun cu aceste doua informatii despre tehnologie, jocuri si realitate virtuala?

Noi alegem ce facem cu timpul nostru „de joaca“ in spatiul virtual. Si am putea sa-l folosim ca sa ajutam, sa fie un pas inainte in evolutia umanitatii.

De exemplu, puteti sa va descarcati Sea Hero Quest de aici. (In Romania doar putin peste 40.000 de oameni au jucat jocul asta care poate schimba istoria medicinii. )

 

2255
halep brd openFamilia Halep si trei secvente din ziua finalei la BRD Open Bucuresti

Familia Halep si trei secvente din ziua finalei la BRD Open Bucuresti

Ieri a avut loc la Bucuresti finala BRD Open – un turneu WTA – singurul mare turneu de tennis pe care-l mai avem in Romania ( Ion Tiriac a anuntat ca a mutat la Budapesta turneul similar pentru barbati)

Am fost la finala si m-am bucurat sa fiu martora urmatoarelor secvente.

*

La intrarea din Doctor Lister, mama Simonei Halep discuta cu unul dintre paznici, foarte politicoasa, cu o voce calma si distinsa, ca si-ar dori sa iasa din arena ca sa le dea cateva bilete unor tineri care o asteptau 10 metri mai in fata, dincolo de poarta.

Paznicul o recunoscuse si ii spunea ”da, doamna Halep, nu e nicio problema”, dar dansa – cu mult bun simt – a tinut sa mai precizeze o data ca are invitatie, doar iese sa -i ajute pe cativa prieteni de familie.

Le-a dat tinerilor biletele (erau toti de varsta Simonei), apoi a intrat in arena multumindu-i inca o data paznicului ca a lasat-o sa faca asta.

Mai tarziu am vazut-o in capatul unei alei care mergea la tribuna A (unde aveau o loja) asteptand la umbra sa-si intampine invitatii.

*

La meci in tribune a fost iures, galerie pentru Simona cu pancarde si urale (ce-i drept si scorul a fost de ajutor 6-0, 6-0). Dupa meci imediat a venit nebunia autografelor. Cum programul Simonei era foarte strans (avea de dat interviuri in calitate de castigatoare, conform contractelor organizatorilor) nu a fost timp pentru autografe foarte multe. Chiar si asa, o mare parte din public a urmat-o pana la vestiare, iar cand jucatoarea a disparut, a ramas in vizor antrenorul ei de la acest meci, Daniel Dobre. Copii cu lacrimi in ochi se rugau de el sa -i ajute sa aiba un autograf de la Simona.

Ceva mai in lateral, alti copii se fotografiau cu tatal Simonei.

Si, in efervescenta aceea de a avea ”ceva legat de Simona” pe care  o vedeam la spectatori, ma gandeam ca daca 10% dintre copiii care plang astazi dupa un autograf vor face sport,  e un mare pariu castigat. Fata asta, care munceste de la 6 ani, si-a depasit cu mult conditia de sportiva care a facut totul pe cheltuiala ei pentru ca a influentat multe multe vieti.

*

La cateva minute de la terminarea meciului, cand Simona intrase la recuperare, Virginia Ruzici – managerul Simonei – a venit pe aleile complexului de tenis cautandu-i pe cei care au facut galerie foarte organizati, cu pancarde si steaguri. S-a dus la ei si le-a multumit personal. Cativa copii s-au fotografiat cu ea, altii i-au cerut autografe. Le-a zambit si a avut o vorba buna pentru fiecare, apoi s-a retras in vestiarul sportivilor cu discretia cu care aparuse.

*

Sunt cateva secvente care vorbesc despre lumea din jurul Simonei Halep.

later edit, dintr-un comentariu care a venit pe facebook:

Daniela Sima ·

As mai adauga ca Simona a strigat celor care o asteptau ca se intoarce pt poze si autografe si ca a stat apoi pana cand toata lumea a obtinut poze, autografe si imbratisari de la ea. Practic, a stat cu multimea ce a asteptat-o mai mult decat a durat meciul 🙂.

*

Bonus, o secventa din public, in timpul meciului.

In tribuna la finala BRD Bucharest Open o fetita de 3 ani avea o carte de colorat si statea cuminte cu cariocile ei. Venise pentru fratele ei, Andi, care avea 6 ani, juca tenis de un an si era fan Simona Halep. Erau cu mama, primisera o invitatie de un loc, asa ca stateau pe scari ca sa fie impreuna.
Fetita s-a jucat cu carticica ei de colorat pret de 2 ghemuri din setul 1 si apoi a intrebat:
– Cum o cheama pe fata care joaca cu Simona?
– Anastasia, i-a spus mama.
– Si cu ea cine tine? Daca toata lumea tine cu Simona? E si mama ei aici?

Femeia a incurajat-o explicandu-i ca sigur are pe cineva din echipa cu ea si ii face galerie, dar micuta, cu capul aplecat in cartea de desene, a zis super linistita, in timp ce servea Anastasia:

– Andi, sa nu te superi. Eu tin cu Anastasia astazi.

7591
Natalie-Portman-6FOTO: In the mood for Natalie Portman

FOTO: In the mood for Natalie Portman

New York Times ii face o campanie frumoasa lui Natalie Portman care se afla la debut ca regizor. Stiind de prietenia ei cu scriitorul Jonathan Safran Foer si de corespondentele lor via email, i-au anuntat ca ar dori sa publice o parte din conversatiile lor, iar eu si-au ”ajustat” putin discutiile si-a rezultat un material foarte personal, foarte cool, dar si plin de idei despre cum munceste fiecare.

Intregul articol il gasiti aici

Conversatiile sunt pline de umor si au o tandrete a marturisilor ca pentru un prieten, un nivel de intimitate la care un reporter ar fi ajuns cu greu.

In fragmentul de mai jos Foer o provoaca sa spuna ce ritualuri are in viata, el explicandu-i cum scrie si ce ritualuri are.

I am woefully lacking ritual in my life, which is among the hardest things and best things about my work. I will never have the boredom or repetitiveness of an office. But every job takes me to a new place with a new schedule, and it requires a reinvention of ritual each time, even more so with a family. Every time I go on location, I have to figure out where to live, what activities are available for my son, how and when we will travel from our home base. You learn how deeply grounding ritual is when you lose it.

When I’m not working, I’m pretty much exclusively with my family, so my rituals have to do with school, meal preparation, playdates, bedtime. Weekends are best for ritual, because I own them completely. I do the whole week’s laundry, which I love because it’s a task with a clear beginning and end. And then we spend the weekend together as a family — usually somewhere in nature, often with friends who have children. Lots of cooking. I like weekends better when I’m working because then they truly feel like I’m regenerating energy, whereas when I’m not working, time blends into one continuous, undifferentiated stream.

Aceasta conversatie via email mi-a adus aminte ca Natalie Portman a fost intotdeauna foarte discreta, foarte asezata la casa ei, cu un bun simt deosebit si… cu diplome in cercetari stiintifice in chimie si psihologie publicate la Harvard.

Plus vorbitoare de japoneza, franceza si idish (e nascuta in Israel)

Filmul cu care Portman debuteaza ca regizoare e despre evrei, e biografia lui Amos OZ – Despre Dragoste si intuneric (scriitorul a refuzat pe multi sa le dea cartea spre ecranizare, doar ea a reusit sa-l convinga!).

 Iata-o in 40 de fotografii care vorbesc despre frumusetea discretiei ei. Si ganditi-va ca nu are nimic din tipologia frumusetilor construite de Hollywood, n-are silicon nici in obraji, nici in piept, nu a fost implicata in niciun scandal, nu e o persoana mondena… Si cu toate astea are un Oscar (si o nominalizare) , doua Globuri de Aur si multe multe alte premii.

Iar acum face pasul catre regie.

Celebrity-Style-NYC-Ballet-Gala-SJP-Natalie-Portman main natalie portman rexfeatures_3266332a

miss-dior-natalie-portman2natalie portman 1 NATALIE PORTMAN 2 HD _C_ Heather Sommerfield for Christian Dior Parfums natalie portman 2natalie portman 3 natalie portman 4 natalie portman 5 natalie portman 6 natalie portman 7 natalie portman 8 natalie portman 9 natalie portman 10 natalie portman 11 natalie portman 12natalie portman 13

natalie portman 14natalie portman 15 natalie portman 16 natalie portman by inez van Lamsweerde natalie portman child natalie portman leon 1 natalie portman leon  natalie portman natalie_portman_photo_shoot_2014-1920x1080

Natalie_Portmane_Cover3 Natalie+Portman+wearing+oversized+grey+sweaternatalie-photoshoot-7-msc Natalie-Portman 7Natalie-Portman 8 Natalie-Portman-6 -NATALIE-PORTMAN-Backless-Evening-Celebrity-Dress-at-Vanity natalie-portman-elle-uk-february-2010_2 Natalie-Portman-image-natalie-portman-36791650-1101-1440 Natalie-Portman---Miss-Dior-Perfume-2013--02-e1364834157869 Natalie-Portman-Net-Worth-How-rich-is-How-Much-Money-1 Natali-Portman1 portman by bruce webber portman leon

5321
richmccor9sa-ti desenezi lumea care-ti place

sa-ti desenezi lumea care-ti place

Rich McCor este un artist britanic care isi deseneaza lumea cum ii place. 

Face sa fie posibil o invazie a lui King Kong, o vizita a lui Marilyn Monroe, un loc trist sa fie transformat intr-un fluture minunat, iar Statuia libertatii sa se imprieteneasca cu un domn.

McCor este britani, este specializat in crearea diferitelor forme din hartie si dupa o calatorie prin America a transformat cateva dintre locurile iconice in situatii cu mult umor.

Iata cateva dintre lucrarile lui foarte simpatice

 

richmccor12 richmccor1 richmccor4 richmccor5 richmccor17 richmccor7 richmccor9 richmccor3 richmccor20 richmccor2

2214
towel3 lucruri cu care aduci vacanta in viata ta chiar daca esti in Bucuresti

3 lucruri cu care aduci vacanta in viata ta chiar daca esti in Bucuresti

Nu suntem toti norocosi sa putem sa ne luam vacanta toata vara si sa stam la plaja, sau la racoare…
Dar noi ne facem zilele mai frumoase indiferent de situatia in care ne aflam, asa ca iata 5 sugestii sper simpatice despre cum puteti aduce o briza de mare in mijlocul orasului…

Trebuie sa recunosc ca atunci cand a venit momentul sa scriu despre locuri care amintesc de mare si vacanta in Bucuresti, dar care sunt retrase si de super calitate, m-am gandit putin. Nu pentru ca n-as fi stiut ci pentru ca m-a apucat egoismul: sa nu vina foarte multa lume in locul in care imi petrec eu dupa amiezele sau serile. Dar…

Iata sugestiile mele

1. un look marin

tricouri in dungi, pantaloni trei sferturi bleumarin/fuste lungi si vaporoase  espadrile si genti din rafie.
e o linie bine delimitata intre look-ul de plaja si look-ul marin de office. si are legatura cu masura. in lungimea pantalonilor si a tricoului, de exemplu.

1 bis bucle ca si cum sarea de mare se afla inca in parul tau.

exista solutii saline pentru par care dau structura si aspectul neglijent aranjat ca si cum briza marii tocmai ti-a deranjat putin coafura.

L-Oreal-Professionnel-Beach-Waves

eu folosesc WILD STYLERS – L’Oreal Professional (am cumparat-o de la salonul unde merg, Beauty District), dar buclele usoare (si ceva mai ordonate) pot fi obtinute si cu creme care nu usuca parul pentru cine isi doreste asta.
Macadamia – crema spuma de par care se gaseste in magazinele Douglas poate fi o solutie.
Douglas are si magazin online de ceva vreme asa ca o gasiti aici

2. Dupa amieze linistite in mijlocul orasului, langa o piscina pe marginea careia o orchestra canta jazz.

piscina-floreasca gradina floreasca

Se poate experimenta in Gradina Floreasca, in fiecare zi a saptaminii. Cu Aperol Spritz alaturi, cu bere rece sau cu un pahar de vin bun. Mesele sunt asezate la o distanta respectabila de piscina, ba chiar separate prin plante ca sa existe discretie, vrabiutele (alea din manualul de biologie nu din glumele lui Toma Caragiu) sunt prietene cu consumatorii si vin si mananca de pe masa ta. Personalul e foarte simpatic, iar programul de la terasa e foarte variat. Sunt si vizionari de filme, nu doar concerte de jazz. Si ce poate fi mai ca la mare, ca la Anonimul, decat sa vezi un film pe marginea unei piscine?!

3. O seara pe marginea Herastraului cu mancare ca la mare, peste adica, doar ca muuult mai buna – Ancora.

12004822_510531795780543_5905064977634583656_n 3869_542496352584087_5453531392461032373_n
In Herastrau exista cherhanaua Ancora si cum sunt o clienta fidela acolo pot sa va spun ca bucatele pregatite de Chef Florin sunt foarte gustoase si, mai ales, proaspete.

Felul intai incepe cu un bors pescaresc, comparabil cu cel de la „popasul” lui nea Vasile Briceag de la Olimp. Neobisnuit, pentru cei care stspanesc retetarul pescaresc, un singur peste a fost de ajuns pentru ca mancarea sa aiba gustul desavarsit: un crap bine, foarte bine ales. De crap e si delicioasa saramura in stil dobrogean – cu rosii coapte pe plita, cu ardei copt si, mai ales, cu ardei iute copt. (Stiu acum aveti apa in gura, cum se zice in popor. Si eu, dar perseverez sa va mai spun ce se mai gaseste la Ancora)
Calcan, lufar, barbun, uneori, lup de mare (sau biban de mare), hamsii, stavrid, zargan, guvizi şi hanus. Ah, si rechini mici, de Pontul Euxin. Si midii… Si rapane… Toate acestea se regasesc in meniul de la Ancora. Pe langa pestii din Marea Neagra Cheful gateste si tartar de somon, carpacio de creveti rosii, sepie, caracatita, creveti, lup de Chile sau file de dorada rosie, la plita.

Ca sa clacati cu totul emotional aici e link-ul site-ului cherhanalei… eu am o singura problema, as vrea sa faca si home delivery, desi stiu ca o parte din savoare e si faptul ca restaurantul e pe malul Herastraului.

3062
pokemon goMa fac vinovata de putina paranoia, dar… stiti oare ce ascunde Pokemon Go?

Ma fac vinovata de putina paranoia, dar… stiti oare ce ascunde Pokemon Go?

De fiecare data cand apare un nou joc care devine viral – chiar si joculetele de pe facebook care te pun sa-ti pui fotografia ca sa-ti stabileasca cine stie ce minune (viata anterioara, profesii viitoare, varsta sufletului si alte asemenea) – in mintea mea se activeaza o intrebare: ce interese au producatorii?

Mai ales in cazul joculetelor acestea de pe facebook, aparent inocente, care nu par ca aduc bani producatorilor.

De cele mai multe ori gasesc raspunsuri, desi nu sunt o persoana foarte tehnica, si intotdeauna are legatura cu colectarea de date: fie ca oamenii fac studii pe comportament de cumparare pe anume categorii de varste, fie ca livreaza date pentru programe ”face recognition”.

Asa ca odata cu frenezia Pokemon Go am fost curioasa sa vad cam ce aduna oamenii aia cand iti dai acordul ca descarci jocul.

According to the Pokémon Go privacy policy, Niantic may collect — among other things — your email address, IP address, the web page you were using before logging into Pokémon Go, your username, and your location. And if you use your Google account for sign-in and use an iOS device, unless you specifically revoke it, Niantic has access to your entire Google account. That means Niantic has read and write access to your email, Google Drive docs, and more.

(It also means that if the Niantic servers are hacked, whoever hacked the servers would potentially have access to your entire Google account. And you can bet the game’s extreme popularity has made it a target for hackers. Given the number of children playing the game, that’s a scary thought.) You can check what kind of access Niantic has to your Google account here.

informatiile sunt de aici

Nu sunt o consumatoare de jocuri de niciun fel (nici pe console, nici playstation, nici in realitatea virtuala), citesc insa cu drag despre mecanismele pe care le folosesc creatorii de jocuri pentru ca mi se par unele dintre cele mai stiintifice forme de a manipula nevoile si dorintele oamenilor.

Stiu insa, fara sa pot pune direct degetul pe situatie, ca fiecare joc e o forma de a ajuta la adunarea unor date care vor fi folosite pentru o viitoare manipulare. Si ca, mai devreme sau mai tarziu, aceste multe date se vor intoarce si mai mult impotriva noastra. (oricum lucreaza deja in beneficiul producatorilor de multe bunuri de consum)

in America, Pokemon Go a generat si efecte secundare negative – hoti care i-au atacat pe cei care mergeau in locuri izolate in cautare de pokemoni. puteti citi mai multe pe site-ul cnn, aici

De cand cu nebunia Pokemon Go am in minte trailerul unui film pe care l-am vazut in urma cu cateva zile la cinematograf, film care va avea premiera in septembrie in Romania: Nerve.

Despre doi tineri care se joaca intr-un asemenea joc, doar ca e in lumea inconjuratoare, nu in realitatea virtuala, si producatorii incep sa le controleze viata ca sa nu piarda audienta.

la vremea cand am vazut in cinematograf acest trailer, m-am gandit la filmul lui David Fincer – The Game , un thriller despre un bogatas singuratic care primeste un cadou straniu de ziua lui… un joc pentru viata lui.

 

 

5183
glenn close(Trailer) Glenn Close & Anamaria Marinca: The Girl with All the Gifts

(Trailer) Glenn Close & Anamaria Marinca: The Girl with All the Gifts

A aparut un prim trailer al filmului care o pune pe Anamaria Marinca alaturi de Glenn Close, The Gir with all the gifts.

Fetita din titlu, Melanie, este un “caz” examinat intr-un buncar de oameni de stiinta aflati in cautarea unui antidot impotriva unei boli criptogamice care ii ameninta pe ultimii supravietuitori ai planetei.

Anamaria joaca un rol negativ, al unuia dintre medicii din echipa lui Glenn Close.

Anul trecut, cand era chiar la filmari, am intrebat-o, intr-o corespondenta intermediata de reprezentatul ei in Romania (Sorana Savu) despre cum este Glenn Close si mi-a raspuns descriindu-mi o secventa foarte emotionanta in care e protagonista micuta actrita din rolul lui Melanie.

”La lectură la masa stau, întâmplător, lângă ea. De partea cealaltă, Grace ține romanul lui Bram Stoker pe genunchi, îl răsfoiește și discută cu noi două despre vampiri în general. Are 11 ani, e tunsă scurt și si-a pus o fundă mare. Toate fetițele care joacă în film și-au tăiat părul și l-au donat pentru peruci care vor ajunge la copii care suferă de cancer.

Citim scenariul, ne observăm unii pe alții, suntem în sfârșit cu toții împreună într-o cameră dintr-o clădire dezafectată care va fi acasă în următoarele două luni, curioși și un pic emotionați.

Copiii fac poze cu Glenn. Gata. Mâine începem.

mai multe de la filmarile de atunci puteti citi aici iar mai jos trailerul facut public

2736
teresa may shoesMODA (Foto): Noul prim ministru al Marii Britanii- Theresa May si pantofii ei

MODA (Foto): Noul prim ministru al Marii Britanii- Theresa May si pantofii ei

Nu ma pricep la politica externa, habar nu aveam cine e doamna Theresa May pana ieri cand a fost prezenta la toate stirile pentru ca e noul prim ministru al Marii Britanii, dar… mi se pare ca e o doamna draguta care are foarte mult umor. Britanic, ce-i drept.

Se imbraca in haine foarte sobre, in concordanta cu pozitia sociala pe care o are, dar are o preferinta speciala pentru pantofii animal print si pentru incaltaminte colorata, in general.

Iata o mica selectie de fotografii cu pantofi ai doamnei Theresa May. Trebuie ca e o persoana foarte vesela acasa, dupa incaltamintea care iese in evidenta prin culoare.

theresa may shoes 1Britain's Home Secretary Theresa May leaves a cabinet meeting at Downing Street in London May 18, 2010.  REUTERS/Suzanne Plunkett (BRITAIN - Tags: POLITICS)

thersa_may_2 teresa may 2 theresa-may-vogue-6-24nov14-getty_b_320x480THERESA MAY MP arrives at the 2010 ASIAN WOMEN OF ACHIEVEMENT AWARDS AT THE HILTON HOTEL,PARK LANE THIS EVENING. PIC JAMES EMMETT 19th May 2010

theresa may in 2007

The shoes of British Home Secretary Theresa May are pictured as she addresses delegates at the Conservative Party Conference in Manchester, north-west England, on October 4, 2011. AFP PHOTO / CARL DE SOUZA (Photo credit should read CARL DE SOUZA/AFP/Getty Images)

theresa may shoes Theresa-May-001theresa-may-shoes theresa-may-shoes (1)

4882
lp_scoala_flanco_0111Ce am invatat din Turneul Scoala Flanco

Ce am invatat din Turneul Scoala Flanco

 

La mai bine de doua saptamini de la incheierea primei serii de conferinte la nivel national la care particip, e vorba de Turneul Scoala Flanco, dupa ce m-am linistit putin as vrea sa va spun cateva dintre lucrurile pe care le-am invatat din aceste intalniri minunate.

  1. Sunt si branduri care inteleg ca nu o sa pice din neant continutul de calitate. Ca trebuie sa investesti in mediul in care vrei sa fii descoperit si sa ai deschiderea sa nu faci scoala doar pentru beneficiul tau direct, ci pentru al unei intregi comunitati. Pentru ca daca un domeniu in care tu ai interes se dezvolta, chiar daca de asta profita si concurentii si nu numai, creste nivelul si iti va fi si tie mult mai bine decat planuisesi initial.
  2. Recapeti speranta in schimbarile posibile in tara asta cand in sala de curs sunt tineri de 18-23 ani, dar si de 40+ ani. Tot tineri. Iar cea mai inovatoare dintre solutiile de la un concurs, cea mai creativa, vine de la un domn care s-a nascut departe de epoca digitala.
  3. Cu o vorba buna oamenii misca muntii. Si cand o primesc – ca incurajare- si capata incredere in ei, dar si cand o ofera ca sa deschida usile din sistem sau mintea celorlalti.
  4. E minunat cand colegii tai de paneluri impart aceleasi valori. A fost super super simpatic cand fiecare dintre noi interveneam cu completari in prezentarea celorlalti. Love u Sorana Savu si Cristi China Birta.
  5. Nimic nu se poate fara multa munca. Nici bloggingul, nici lectiile, nici conferintele.

 

As vrea sa le multumesc aici tuturor celor implicati in acest Turneu Scoala Flanco pentru ca logistica din spate a fost impresionanta, precum si tuturor participantilor. E o mare bucurie pentru mine sa va urmaresc acum blogurile, sa observ mici schimbari/ajustari in texte si sa vad ca am lasat si noi o urma in mintea voastra, cu conferintele noastre.

(da, va citesc pe toti acum si va urmaresc de la distanta 🙂 )

Abia astept sa vad cum pitchuiti subiecte locale pentru bloggerii axati pe news, abia astept sa va editez un text.

 

Sper dn toata inima ca intalnirile din Turneul Scoala Flanco se vor fi lasat cu prietenii, dincolo de lectii si teorii despre blogging, branding si sales si sper sa ne revedem cu bine cat mai curand.

Multumesc frumos Flanco pentru deschiderea de a investi intr-un proiect care face educatie. E nevoie de asta mai mult ca oricand in Romania.

*

Si ca un detaliu de culise, sa stiti ca pe parcursul Turneului Scoala Flanco am facut un schimb simpatic de cunostine cu Chinezu. Noi (eu si Sorana) i-am aratat locuri cu semnificatii culturale speciale (i-am facut chiar cunostinta cu pictorita Barbara Hangan), el mi-a prezentat mie spre degustare mai multe feluri de bere. Cam cate nu am baut in toata viata mea. Doar am degustat, ca de baut le-a rezolvat el. (Sorana a ramas la limonada).

Si mi-a crescut respectul cu 500% pentru orice artist care se afla intr-un turneu national. Efortul de a fi la cote maxime de energie in fiecare zi, in alt oras, e un lucru pe care nu-l intelegi in toate nuantele lui pana nu ajungi sa-l traiesti. Respectele mele pentru toti artistii care fac turnee.

2570
Minimal-Social-Media-IconsCe ma enerveaza la Social Media?

Ce ma enerveaza la Social Media?

text aparut in Unica, iunie 2016

Intr-o lume in care toti isi fac selfie-uri, fac bani din Social Media fara sa-mi fi facut vreodata un selfie. Sau sa fi aparut in selfie-ul cuiva.

 

Da, fac bani din Social Media; din postarile de pe facebook, din blogul/site-ul meu, din audienta pe care o am pe Twitter sau pe Instagram. Sunt o norocoasa?! Probabil. Dar, credeti-ma, muncesc mult pentru asta.

Sigur ca backgroundul meu in coordonarea unei reviste sau in branding si PR ma ajuta in business-ul meu din online, dar fara munca sustinuta, zilnica, munca pe care nu o vede nimeni in nicio fotografie din social media, nu ai cum sa ai succes. Sau ai, dar pe termen foarte scurt pentru ca … “te arzi”, “te consumi” si lumea nu te mai tine minte.

Asa ca va rog sa cititi randurile de mai jos din perspectiva faptului ca sunt altfel conectata la ceea ce inseamna Social Media.

Mai intai sa lamuresc chestiunea “selfie”. Inteleg cultura generatiei care vrea sa transmita in orice secunda ceea ce face si asteapta validarea grupului din care face parte, inteleg de unde a aparut selfie-ul si nu ii judec in niciun fel pe cei care isi fac selfie-uri in fiecare moment care li se pare important.

Pentru mine insa, selfie-ul e o forma de egoism: esti atat de centrat pe ceea ce ti se intampla incat vrei sa detii controlul absolut a ceea ce se va reflecta mai departe si nu lasi pe nimeni altcineva sa surprinda in imagine intamplarea. Ceea ce ti se intampla devine doar o reflectare a proiectiei tale despre ce ar trebui sa stie lumea (de aici si multele softuri de prelucrare de fotografii), nicidecum o experienta comuna cu cei din jurul tau. In plus, selfie-ul mi se pare o forma suprema a singuratatii cultivate: n-ai nevoie nici macar de un prieten, un coleg sau un strain cu care sa imparti putin din amintirea ta.

Si da, imi enervez prietenii cand spun ferm “NU FACEM SELFIE” pentru ca si lor li se pare mai comod sa nu mai interactioneze cu cei din jur si sa pastreze controlul.

Cum ziceam, nu judec pe nimeni, dar data viitoare cand va faceti un selfie ganditi-va daca n-ati putea ruga pe cineva din jur sa va faca fotografia, fie si un necunoscut. Nu o sa fie o tragedie sa interactionati cu un necunoscut, ba din contra ar putea fi o bucurie.

Acum sa trecem la cateva lucruri care ma deranjeaza in social media (as vrea sa am ceva mai mult umor sa le pot descrie mai amuzant, dar…)

Ma deranjeaza oamenii care traiesc viata altora. Mi s-a intamplat sa gasesc parerile mele, mot a mot, pe blogurile unor domnisoare. Daca ar fi fost chestiuni filosofice despre viata, poate ca ar fi fost natural sa impartasim aceleasi valori, dar erau pareri despre spectacole de teatru sau dans vazute in alte colturi de lume, departe de tara noastra.

Ma deranjeaza oamenii care judeca viata altora. Nu stim niciodata de ce o persoana o ia pe un anume drum, nu cunoastem problemele prin care trece si nici backgroundul emotional, cultural pe care-l are. De ce sa ne dam noi cu parerea doar ca sa ne bagam in seama?!

Ma deranjeaza cei care comenteaza fara sa spuna nimic. Si nu vorbesc aici doar de troli, aia au de spus mizerii, de dragul de a spune mizerii. Vorbesc de cei care au pareri despre orice, stiu intotdeauna totul si pare ca au nesfarsit de mult timp liber.

Culmea, nu ma deranjeaza trolii. De fiecare data cand citesc cate o mizerie ma intreb ce ceva e gresit in viata acestui om de isi ocupa timpul ca sa scrie o rautate si sa arunce cu noroi in cineva? De ce simte nevoia sa se descarce folosind un limbaj extrem de violent cand vrea sa spuna o parere despre un subiect, oricare ar fi acel subiect?

Gandesc ca oamenii care au doar lucruri rele de spus despre alti oameni sau despre ce vad in jurul lor sunt niste persoane foarte nefericite, mi-e mila si, cumva, gasesc intelegere ca sa nu ma enervez pentru mizeriile lor. Sunt sigura ca daca ar fi echilibrati in vietile lor, daca ar fi fericiti, ar face cu totul altceva decat sa-si ocupe timpul cu mizerii.

Cu experienta, si uzura- as zice, a multor ani de administrat canale de social media (pentru personalitati sau companii), mi-as permite sa va fac cateva recomandari.

Nu puneti in spatiul public (social media e spatiu public, prin lege, chiar daca setati diverse lucruri pentru “privat”) informatiile care ati vrea sa ramana private.

Nu puneti fotografii cu voi in chiloti (costumul de baie intra tot la categoria chiloti) decat daca sunteti modele si vindeti lenjerie. Sau dame de companie si va vindeti pe voi. Nu stiti niciodata ce job veti avea peste cativa ani si fotografiile lasate in spatiul public va pot face foarte mult rau.

Si nu va vaitati ca lumea nu promoveaza cultura si valorile. Propriile voastre canale de Social Media se comporta ca mici canale de televiziune, asa ca promovati prin share lucrurile si intamplarile valoroase. Comunitatea voastra de prieteni va deveni o mini-lume mai buna.

4709
so sole 2Gadget: Baschetii conectati la Social Media

Gadget: Baschetii conectati la Social Media

era o vreme cand oamenii faceau eforturi de adaptare la lumea virtuala, la internet, la utilizarea calculatoarelor.

nu doar ca se faceau cursuri, dar se cautau solutii ca in obiceiurile de viata ale oamenilor sa intre si utilizarea computerelor.

ne-a trecut.

gratie telefoanelor smart lumea si mintea noastra s-a schimbat total. acum nu mai socializam in viata reala, ramanem doar in lumea virtuala si e nevoie de traseul invers: gadgeturi care sa convinga oamenii sa vorbeasca unii cu altii.

niste baieti creativi au produs incatamintea conectata la social media, baschetii SoSole care se aprind in aceleasi culori cu cel cu care ai puncte in comun (hobby-uri, preferinte sportive sau culturale). inventatorii se gandesc ca, odata cu aceasta informatie, oamenilor le va fi mai usor sa vorbeasca cu strainii si va creste interactiunea umana.

simtiti ceva straniu aici?

so sole so sole 1 so sole 2

 

 

 

baschetii au niste leduri incluse si, undeva in talpa un spatiu pentru baterie.

so sole 3 so sole 4

3325
chiara vogue spaniaDespre disputa dintre bloggerii de moda-beauty si restul ”lumii”

Despre disputa dintre bloggerii de moda-beauty si restul ”lumii”

“There is divine beauty in learning… To learn means to accept the postulate that life did not begin at my birth. Others have been here before me, and I walk in their footsteps. The books I have read were composed by generations of fathers and sons, mothers and daughters, teachers and disciples. I am the sum total of their experiences, their quests. And so are you.”
― Elie Wiesel

In ultima vreme s-a vorbit mai mult despre bloggerii (sunt si domni, sa stiti) de moda & beauty, despre priceperea sau autoritatea lor de a da sfaturi.

Multi zic ca disputa a aparut de la business (ca pierd unii bani pentru ca se duc in zona de fashion), dar e un raspuns superficial pentru ca domeniile de activitate si audientele celor care se afla in disputa sunt atat de diferite ca niciun publicitar nu s-ar gandi sa le mixeze.

Disputa, cred eu, a aparut de la continut. Iar cea mai recenta dintre intamplari e un exemplu bun de cum, atunci cand nu exista documentare pe subiect, e usor sa te dai cu presupusul si sa gresesti.

Un blogger generalist, cu audienta foarte mare, a scris un text in care comenteaza cat de superficiale si de fara sens (pentru lumea lui) sunt postarile celor din comunitatea de beauty & fashion si da un exemplu, fara sa numeasca persoana (atentie!!!), al unei domnisoare (posesoare de asemenea blog) care nu se incadreaza in tiparele masurilor standard. Pune doar un link, dar nu numeste niciodata persoana.

Un val de tinere domnisoare incep sa militeze pentru drepturile lor de a scrie ce vor, indiferent de kilogramele din dotare sau de cultura generala (chiar e dreptul lor sa faca asta, au dreptate) si numesc persoana pe care o incriminase bloggerul (desi nu e deloc politically correct) si-l fac praf pe el pe principiul ”habar n-ai tu cum e sa respecti drepturile oamenilor si de ce discriminezi pe baza de kilograme”.

In patima feminista de a-si apara grupul, fetele nu fac nici macar o minima documentare despre istoricul celui care a scris. Care, ce sa vezi, a fost unul dintre oamenii cei mai agresati verbal pe tema kilogramelor pe care le-a purtat candva. Si sunt absolut sigura ca nu a uitat asta.

Adica fetele, cu gratie si eleganta, fac exact gafa pe care o acuza la celalalt.
*
Ce face comunitatea de beauty si fashion zilele astea e ca la emisiunile politice in care se preia doar o parte din informatie, se umfla bine si se transforma intr-un alt subiect, pentru a ocoli adevarul.

Ce am inteles eu din articolul respectiv e despre cum nu poti fi peste noapte mare specialist in ceva doar pentru ca ai testat trei produse din gama. E despre cum lumea nu incepe si se termina la experienta ta, e despre cum tu nu esti Dumnezeu, nici in moda si nici in beauty, cum nu esti nici cand vezi un film, un spectacol de teatru, de balet, sau un concert. E despre cum e o prostie sa -ti spui singur ca esti influencer, sa te etichetezi asa, de dragul modei, al trendului cuvintelor.

Adica au si altii pareri, uneori diametral opuse. Uneori mult mai documentate sau cu mai multa competenta in domeniu.

Citim cu totii acelasi text si intelegem dupa nevoile si proiectiile personale ale fiecaruia.

*
Zilele trecute, la Iasi, in Turneul Scoala Flanco, o domnisoara care avea un blog de fashion a venit sa ma intrebe daca e bine ca are si continut (text) sau sa mearga la fel ca fetele cu audienta mai mare decat a ei care pun doar fotografii in care apar imbracate in haine mai mult sau mai putin ”la moda”.

I-am spus fara sa ezit ca, desi traim intr-o vreme in care vizualul e regele, are nevoie de continut. Are nevoie de text care sa faca diferenta sau are nevoie de fotografii concept care sa vorbeasca, sa spuna povesti.

Pentru ca altfel… se arde. (si nu ma refer la sensul vulgar al expresiei).

E un parcurs care se intampla si la textele patetico- emotionalo-sfatuitoare in viata (de asta marii invatati ai internetului, cu sfaturi bombastice pentru femei in depresie, au cam raposat sau si-au adaugat si altfel de continut). Oamenii au o reactie (primesc o emotie, de oricare fel ar fi ea), se obisnuiesc cu ea si apoi vor mai mult. Si mai mult.

Si ce poti sa faci in moda, cand nu ai o cultura (vizuala si nu numai) bogata si te afli sub presiunea numarului de like-uri si de vizitatori ?!

Fie te impaiezi si mai mult, fie incepi sa te dezbraci. Doar ca publicul o sa vrea si mai mult. Tot mai mult. Si … pana unde te dezbraci?!

(Daca va uitati la tinerele care au inceput bloggurile de fashion cu 4-5 ani in urma, veti observa ca un numar mare dintre ele a ajuns deja la…chiloti. In fotografii, la propriu. Si e cumva un parcurs organic pentru ca nu au avut un fundament de continut si au trebuit sa ofere mai mult si mai mult si mai mult audientei lor.)
*

”There is divine beauty in learning… To learn means to accept the postulate that life did not begin at my birth….”

E un studiu de caz la Harvard Business School pe unul dintre blogurile de fashion cele mai celebre in lume, The Blonde Salad al Chiarei Ferragni, cea care impreuna cu un tanar domn Riccardo Pozzoli (cu studii in marketing digital si business) a creat un imperiu de peste 10 milioane de euro anual. Costa 10 euro acest studiu, il recomand din inima.

*

Daca n-am reusit sa ma fac inteleasa, imi cer scuze. Textul meu se vrea a fi despre moderatie in exprimarea opiniilor, despre a masura cu bun simt si cand il acuzam pe celalalt ca greseste, despre a nu ne crede Dumnezei in niciuna dintre opinii pentru ca exista mai multe perspective mereu. Chiar si cand e vorba despre haine si cosmetice, sau mai ales atunci.

*

cover foto – Chiara Ferragni pe coperta revistei Vogue Spania.

14614
sammy davis jrPR Stunt part2, cum aduci un actor in atentia presei: Sammy Davis Jr

PR Stunt part2, cum aduci un actor in atentia presei: Sammy Davis Jr

am mai scris ca citesc biografia unuia dintre cei mai mari publicisti de la Hollywood, Jay Bernstein – Starmaker: Life as a Hollywood Publicist with Farrah, The Rat Pack, & 600 More Stars Who Fired Me, si ca aceasta carte e plina de povestiri care arata mecanismele din interiorul Hollywoodului. despre un PR Stunt pentru lansarea/pozitionarea lui Tom Jones am scris aici.

acum o poveste despre Sammy Davis JR si despre cum ceea ce considera PR/Publicistul succes s-ar putea sa fie ingrozitor de enervant pt artist… din cauza unui mic detaliu.

doar cine n-a lucrat cu artisti, n-a intalnit situatii ca aceasta de mai jos:)

ca sa aveti putin background pentru ceea ce veti citi, Sammy Davis Jr – cantaret si dansator, ajunge sa fie actor ca parte a succesului lui la public. doar ca nu reuseste mare lucru cu primul film, iar publicistul lui este chemat de Sammy la filmarile urmatoarei pelicule sa gaseasca o solutie pentru a-l promova si a-i creste cota in lumea filmului.

*

I read the script.

Sammy would be playing an ex-prizefighter turned shoeshine boy. When I came across a scene in which three thugs physically beat him in an alley, my mind started clicking. Within minutes I had in idea. I called Sammy.

“Are you using a double in your fight scene?”“Hell no, man! I’m doing my own stunt!”

I called the studio and got the crew list; then I called Bob Conrad to see if he knew any of the stuntmen working the picture. Half of Bob’s friends were stuntmen. I read him the list.

“I know them all,”he said. I explained to him the scene. “Can you set up a meeting for me with the stuntman who gives Sammy’s character the coup de grace in the alley?”

He did, and I met with the stuntman. We talked about the scene. Then I popped my question: “How much would it cost me for you to accidentally hit Sammy in his bad eye at the climax of the scene?”

He thought I was kidding; I assured him I wasn’t. He shrugged. “Three hundred bucks.” I only had three hundred to my name. “How about two-fifty?” We settled on it; the deal was done.

My press connections were excellent, but I owed UPI a favor. I called the bureau chief. “Sammy Davis, Jr., is doing a dramatic episode for The Dick Powell Show.” The service had been running the news releases I was filing, so he was aware of the episode and Sammy’s role in it. “If you can send someone over to photograph the actual shooting of the fight scene, I’ll give you an exclusive.”

Another deal was done; this one for free. Ernie Schworck was the UPI photographer. I made sure he got some shots of Sammy while the scene was being set up. Then I held him at ringside to make sure he didn’t leave.

Right before the take, the stuntman gave me a subtle thumbs-up signal. The actors were on their marks, the crew was ready, and the director yelled, “Action!”Fight scenes are choreographed and well-rehearsed. This one went accordingly, until my stuntman gave Sammy a right punch that sent him to the floor.

“Shit! Cut!” Sammy groaned; his face was bleeding from a small cut under his blind eye.

“Jesus, Sammy,” said the stuntman. “I’m sorry!”

“It’s nothing, it’s nothing,”muttered Sammy heroically.

As a crowd gathered, I whispered innocently to Ernie Schworck, “That was dramatic. Did you get anything?”

Ernie was already leaving; he had something. The story went out within an hour, with a photograph taken almost at the instant Sammy was hit. If it didn’t go through the solar system, it went around the world more than once. It was a PR man’s dream.

It was on every wire, churning around the globe like whipped cream in the making: “Davis in Fight Accident!”

I drove through Laurel Canyon whistling under my breath. When I got to the office I had a message directing me to report to Warren Cowan immediately. I dashed to his office expecting high praise. Warren sat glumly behind his desk.

“I just had a call from Aaron Spelling,” he said. “They know what you did with Sammy Davis, Jr.”

Spelling was Dick Powell’s top man, just on the verge of entering the Hollywood jungle as an independent producer. “What I did?” I asked, feigning naïveté. “Yes, and I know, too,”said Warren. I stood like a statue wondering exactly what he knew. Had the stuntman confessed? I doubted it; he would have lost his union card. But something had gone awry. The question was: What?

“Rogers & Cowan is barred from Four Star as long as you are employed here,” continued Warren. Four Star Productions was the parent company of Dick Powell’s mini-empire. It was big-time, so I understood the implication of Warren’s words. “That’s it?” I said.

“I’m getting fired over an accident that happened on the set?”

“I think you know it’s more than that, Jay,”said Warren.

I had just pulled off the biggest publicity stunt of my young career, and I was getting canned for it. Something was wrong. What did Warren know that I didn’t? In those days the motion-picture television industry was far removed from what it is today.

It was as segregated as the races, which is part of the irony of the story, since Sammy’s role was an incipient effort at leveling the playing field for black actors. But in the early sixties television and movies were separate—as well as unfriendly—entities. Movie people thought television people were trying to destroy their industry, and television people resented the backseat role in which movie people tried to place them. When I left Warren’s office, however, I thought somehow word had leaked out about my role with the stuntman. That wasn’t it at all.

One of the wire stories sent around the world said Sammy had been hit during a stunt while making a movie. The key word was movie, as on the silver screen. Because I was Sammy’s publicist, I was accused of defaming the television industry. Dick Powell, Aaron Spelling and other television bigwigs thought I was purposely putting their fledgling industry down. That’s what Warren meant when he said it was more than Sammy being accidentally punched in the face: “I think you know it’s more than that, Jay.”It was a television industry ego trip, and I hadn’t even written the goddamned copy!

When the story came out the next day in the newspapers and trades, it had a different take, as it would later in the weeklies. The stories varied, but they had the same essential information: “Sammy Davis, Jr., failed to duck a stuntman’s blow during a fight scene while filming an upcoming episode for television’s The Dick Powell Show.”

Television’s The Dick Powell Show.

Warren called me. “Come back to work, Jay. The dailies have saved you.”

I stayed in my office all day waiting for the call, namely the gracious thank-you from Sammy for my wonderful services rendered. He’d asked me to get him some worldwide publicity, and I had performed. The call came at five o’clock. I felt like lighting a victory cigar, but instead I propped my feet on my desk and picked up the phone.

A feeling of pride in accomplishment swept my body; my voice literally sang, “Helloooo, Sammy!”

“We’ve got to get that son of a bitch!”he cried.

My heart sank. Did he know the stuntman had punched him on purpose?

“What son of a bitch?”I asked.

“The one that wrote that fucking caption!”

“What caption?”

“The one that said ‘Sammy Davis, Jr., failed to duck a blow.’Do you know how that makes me look? Do you know how fucking embarrassing that is? Like I can’t handle myself in a fight! I want you to get that mother!”

And he hung up.

2402
tomjonesPR Stunt – sau cum au inceput femeile sa arunce cu lenjerie in Tom Jones

PR Stunt – sau cum au inceput femeile sa arunce cu lenjerie in Tom Jones

citesc biografia unuia dintre cei mai mari publicisti de la Hollywood, Jay Bernstein – Starmaker: Life as a Hollywood Publicist with Farrah, The Rat Pack, & 600 More Stars Who Fired Me  – un domn care a lucrat pentru Sinatra, Sammy Davis Jr si muuuuulti multi altii.

 Bernstein nu se fereste sa dea detalii din viata lui profesionala, sa explice strategii, sa arate cam cum gandea cand isi transforma clientii in vedete. (capitolul despre Farrah Fawcett si decizia de a-i promova … sfarcurile intr-un poster e mai mult decat un studiu de caz)

Cum a fost unul dintre cei mai influenti oameni de la Hollywwod (a murit in 2006) nu prea i-a apasat f tare de indiscretiile pe care le-a facut prin biografia lui, asa ca exista si intamplari care poate n-ar fi trebuit sa fie acolo, mai ales cele legate de viata lui amoroasa cu diverse actrite.

starmaker

Dincolo de asta, iata o poveste despre cum Jay Bernstein a stiut sa speculeze sex appealul lui Tom Jones si sa-l transforme dintr-un cantaret de hol de hotel intr-un sex simbol mondial.

Welsh singer Tom Jones was already a bona fide hit when I became his publicist in 1968.

In previous years he had been part of the swinging music scene, scoring hits with movie themes like “What’s New, Pussycat?”and James Bond’s “Thunderball.”

He was a powerful singer, masculine and roguish in appearance, with an onstage bare-chested presence that at least one nameless woman found extraordinarily sexy. Gordon Mills, Tom’s manager, hired me to launch the singer’s first American performance, at the famous Copacabana in New York City. The Copa was a supper club with an intimate atmosphere that allowed an entertainer to move about in the room as he performed. I had a front-and-center table with half a dozen guests in case Tom’s debut needed extra bodies. It didn’t. The place was packed on opening night.

During his performance a strange incident occurred. Tom was moving from table to table, stopping here and there, singing directly, as if personally, to some of his female fans. Suddenly a woman stood up, slipped off her panties and handed them to him. Gordon Mills told me later that Tom was startled; women had slipped him dinner napkins with their telephone numbers written on them, but never their underwear.

Later that year, Tom opened at the Flamingo Hotel in Las Vegas. After a few days Gordon called me. The crowds were small and lukewarm. Tom wanted to be more than a saloon singer who had to compete with the clink of cocktail glasses. “Think you can do something for us?”Gordon wanted to know.

I flew to Vegas and took in the Tom Jones show. It was sexy and dynamic, but I didn’t think it had the oomph to put him over the top as a long-term Vegas hit. It needed a push, a headline-making push. I talked to Tom and Gordon. They had old-fashioned concepts and came up with the same type of stuff rockers had been doing for years. I went to my suite to think about it. In the process I remembered the knickers incident at the Copa. I had an idea that might work.

By this time, through Sammy and other clients, I was well-known in Vegas by management. It wasn’t difficult to persuade the hotel to give me a couple dozen bogus keys with the Flamingo logo on them. I then went to a lingerie shop and bought several pairs of ladies’lacy silk underwear.

That night I stood at the entrance of the Flamingo showroom. When I saw a good-looking young woman without a date, I approached her. She was usually with another girl or one of a trio. I chose the ones who seemed extroverted and hungry for a laugh. I offered one of two deals. I would give twenty-five dollars if she would throw a room key on the stage while Tom was performing or fifty dollars if she would throw a pair of panties. I had no trouble getting girls; they were like actors at central casting.

Now I had to choreograph the show. I wanted one girl here, one there; I needed them spread throughout the room, planted in strategic spots. Furthermore, timing was everything. They needed to wait until Tom had supposedly worked them into a frenzy with his sex appeal. Tom was in the dark; he knew nothing about my gambit. The show began, and in his usual way Tom began working up to his most popular songs—“It’s Not Unusual,”“Delilah”and “Help Yourself.”

He had great presence, his own style (helped by his friend Elvis) and a sort of waterfront masculine appeal. He wore tight pants and his shirt open to his navel. He was belting away when the first girl threw a room key. Tom paused ever so briefly, swept up the key and looked at it in one quick gesture, and then continued singing. A couple of minutes later another girl tossed a pair of panties.

Tom picked up his pace. Another girl tossed a room key. It was like shots of electricity suddenly bolting through the room. Tom really began to sing and move, convinced that he was motivating the women by virtue of his sexuality.

The women responded in kind, and the more they did, the more magnetic Tom became. The room keys, the panties, Tom’s gyrations and his sensuous songs—they added up to an explosive performance, both onstage and off. I stayed in Vegas a week, repeating the same routine every night. Gordon and I purposely left Tom out of the loop.

By the time I went back to L.A., Tom thought he was the most magnetic man on the planet. During the second week, however, without panties and room keys, the show lost its magic. It was good, but it lacked that indefinable dynamic called sex appeal. Gordon gave me a call; I returned to Vegas. I got more keys and another bunch of panties.

This time, however, I invited members of the press to attend and gave them the Bernstein royal treatment before the show. The same thing happened: Tom began to jive and the women went nuts. Each night was wilder than the one before. The press coverage gave the campaign its needed kick. By week’s end, the hotel had enlarged the letters of Tom’s name on the marquee and women were lining up at the ticket window.

I went back to Los Angeles and kept up with the coverage in the papers. There were no more bogus keys and panties bought at wholesale. The real things were now landing on the stage. Tom was transformed into an authentic Vegas star. What began as a gimmick had become a phenomenon. Tom eventually moved to ever-larger showrooms—the Hilton International, Caesar’s Palace, and the last I heard he was packing the room at the MGM Grand.

I’ve always felt a sense of pride in that particular campaign. I was a ghost, an invisible man who motivated the audience in obscurity.

4165
blockAm inceput sa dau “block”. Mult.

Am inceput sa dau “block”. Mult.

Zilele trecute am anuntat ca voi da unfriend pe facebook tuturor celor care-si vor pune o fotografie cu ei in chiloti (costum de baie) din vacante, piscine, straduri si alte locuri in care iti cauti racoarea vara.

Ma socasera trei fotografii consecutive, de la 3 persoane care nu se cunosc, pe care FB le afisase una sub alta. Toate cu protagonistii in chiloti de baie.

M-am gandit daca sa anunt public ca fac asta sau, pur si simplu, sa execut unfriend fara alte vorbe care ar parea ostentative. Am anuntat pentru ca mi-am spus ca poate fi un semnal de alarma, un indemn catre decenta si bun simt.

Rezultatul?!

Oameni care mi-au scris si in privat, si in public, ca discriminez.

De parca nu lasam omul sa se expuna in chiloti la el pe pagina; e treaba lui ce face la el, cum e treaba mea ce aleg sa vad, de cine aleg sa ma insotesc.

Cineva mi-a zis ca dupa regula asta oamenii ar trebui sa mearga imbracati la plaja sau sa nu ma duc eu la plaja ca ma oripilez.

De parca Facebook e loc cu umbrelute si valuri de mare si stam toti in chiloti si navigam prin timeline cautand sa ne imbatranim pielea sau sa ne racorim.

Altcineva mi-a zis ca sunt fotografii si fotografii si-ar trebui sa am alt criteriu de selectie.

(si nu, nu se referea la fotografiile de fashion din reviste, ci tot la instantanee de vacanta)

De parca decenta si bunul simt in ceea ce priveste expunerea in spatiul public (facebook e un fel de bucur obor, iesiti in chiloti la piata) se masoara in calitatea costumului de baie sau in numarul de kilograme din dotare.

Bunul simt e bun simt si atat.

*

In ultimele luni am dat de foarte multe ori block in spatiul virtual. Oamenilor care imi copiau identitatea ( e o duduie care a devenit peste noapte fana a tuturor dansatorilor pe care i-am vazut eu prin lume si scria ca si cum a fost ea la spectacole; cum i-am dat block, cum i-a disparut si cultura in domeniu), oamenilor care vorbeau urat cand isi sustineau parerile, conturi care erau cu identitati false, evidente, oamenilor care cautau doar sa denigreze pe altii sau categoria de “lipitori” pe doua picioare despre care am scris aici.

Am dat block oamenilor cu care nu-mi doresc sa ma insotesc nici in privat, nici in spatiul virtual.

Si cred, pentru ca “traim” atat de mult in spatiu virtual, ca trebuie sa avem grija de cine ne insotim si in lumea care nu ne pare tangibila. Pentru ca luam fara sa ne dam seama din mizeriile lor, din lipsa lor de bun simt, din comportamentul lor bizar si, prin vizualizarea permanenta a acestor mizerii, ajungem sa credem ca sunt ceva firesc.

*

E miniserie britanica pe nume Black Mirror care vorbeste despre deviatiile de comportament generate de tehnologie si gadgeturi intr-o lume viitoare. Intr-unul dintre episoade, un raufacator este condamnat de tribunal cu “block” si, printr-o tehnologie speciala, e ecranat astfel incat ceilalti oameni din spatiul public nu-l mai vad. Merge liber pe strada, poate sa faca orice vrea el, dar are “block” si nu poate interactiona cu nimeni.

Infractorului i se pare ca a luat cea mai mare pedeapsa.

 

 

 

 

5067

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!