Monthly Archives : November 2023

gaudeamus 2023 recomandariRecomandari pentru carti Gaudeamus 2023. Ce vreau si eu sa cumpar

Recomandari pentru carti Gaudeamus 2023. Ce vreau si eu sa cumpar

A inceput targul Gaudeamus si cum a venit week endul sigur va veti gasi drum catre targ, asa ca las aici cateva recomandari ale unor carti pe care le-am citit si mi-au placut mult, dar si ce carti vreau sa-mi cumpar.

Poate va inspira in lista dvs de cumparaturi.

Doua carti ar trebui sa fie la obligatorii pe lista de cumparaturi pentru doamne si domnisoare.

Joan Didion – Uite cum sta treaba (la editura PANDORA M), o colectie de  eseuri despre media, femei si viata in general, scrise cu finete si grija pentru idei si poveste.

Didion, pe care stiti ca o iubesc (are in ro traduse Anul Gandirii Magice si Nopti albastre, la aceeasi editura) obisnuia sa spuna We tell ourselves in order to live. Si e atat de mult adevar in aceasta propozitie in care ne regasim fiecare, cu vocile noastre interioare, cu problemele si istoriile noastre de viata.

O alta carte pentru doamne si domnisoare, foarte motivationala si emotionanta e Fluturele de Yusra Mardini.

E o poveste reala, a domnisoarei Mardini care a reusit sa plece din Siria aflata in razboi si, pentru ca acasa la eaera o buna inotatoare, a reusit cu multa  ambitie si curaj sa participe la Olimpiada de la Rio in echipa refugiatilor.

Dar pana la aceasta victorie personala cand a plecat cu o barca gonflabila din tabara de refugiati din Siria  și-a dat seama că motorul bărcii în care se afla alături de a alți refugiați din Siria s-a oprit si nu a ezitat să se arunce în valuri. Împreună cu sora ei, a apucat frânghiile fragilei bărci de cauciuc, luptându-se ore în șir să împingă ambarcațiunea către îndepărtatul mal grecesc. Acest act de curaj a salvat viețile unor femei, copii, bărbați de toate vârstele, care fugeau din calea războiului.

Astazi e purtator de cuvant la Natiunile Unite pentru refugiati, dupa ce a trecut prin calvar si a facut chiar si cateva luni de puscarie – fiind acuzata in tara ei de spalare de bani, ea fiind super saraca.

Povestea ei a inspirat si un film care e pe Netflix, dar e o carte de citit cu un ceai alaturi intr-o vreme cand va faceti bilantul unui an. E frumos sa vedeti ca orice se poate schimba in bine in viata dvs daca aveti curaj, ambitie si obiective clare, in ciuda oricaror greutati. Iar fetita asta, Yusra e incredibila, credeti-ma…

Cartea a aparut la editura Pilot Books unde, cand ajungeti la standul sau, mergeti pe mana mea si mai intrebati si de In lupta cu valurile a Dianei Nyad (si aici e un film pe Netflix inspirat din poveste), dar intrebati si de Stretching pentru orice varsta si Yoga in timp ce astepti.

Sunt doua carti care va ajuta sa aveti inteligent grija de corpul vostru, in conditiile in care faceti foarte putina miscare. In plus sunt carti foarte faine care pot fi facute cadou de sarbatori.

Pentru mine la  obligatorii mai e Zadie Smith – Impostorul care a aparut la Litera.

N-am citit inca nici in engleza aceasta carte, desi e una dintre scriitoarele pe care o citesc si in engleza si in romana, sa profundez. Glumesc desigur, doar ca imi place sa vad si cum a gandit in limba ei maternal cartea, acolo unde e engleza… si apoi sa compar cu traducerea, care e treaba complicate si ma bucur ca editurile au inceput sa puna numele traducatorilor pe coperta.

 Daca sunteti pasionati de film, teatru avem doua carti foarte simpatice in acesta zona: Martin Scorsese – O calatorie pe care o  gasiti la Nemira, si  Victor Rebengiuc – Asta-s eu  care a aparut la editura Vremea.

Sunt doua carti care seamana: sunt din interviuri si opinii ale celor care ii cunosc pe protagonisti, vorbesc despre doua talente uriase si despre integritatea lor profesionala.

Ce mai vreau eu sa imi cumpar

La Humanitas.

Vietile secrete ale culorilor – Laura Imai Messina

Calatorie in lumea formelor – Andrei Plesu

Cormac McCarthy Pasagerul

Mario Vargas Llosa – Conversatie la Princeton

Cristian Mungiu – Tania Ionascu, bunica mea, O biografie basarabeana

Radu Paraschivescu – Astazi este mainele de care te-ai temut ieri

La Pandora M, unde e si Joan Didion despre care am scris mai sus:

Annie Ernaux – Tânărul. Fotojurnal

Puterea artei de Simon Schama

Scrisori către Milena de Franz Kafka

 Junky de William S. Burroughs

Sunt sigura ca la targ, la o plimbare printre standuri sigur mai descopar bucurii, dar astea sunt pe lista mea acum

2496
Beckham_n_S1_E1_00_49_02_22Ce putem invata din documentarul despre David Beckham de la Netflix si ce spun cartile de branding despre el. Familia Beckham- care e mai bogata decat Regina Angliei – a platit acest documentar.

Ce putem invata din documentarul despre David Beckham de la Netflix si ce spun cartile de branding despre el. Familia Beckham- care e mai bogata decat Regina Angliei – a platit acest documentar.

Bula mea de internet – facebook/Instagram pentru ca doar asta am drept canale social media –  a fost in extaz in fata documentarului despre viata lui David Beckham.

Nu ma pricep deloc la fotbal, dar am citit ceva carti despre branding personal (una chiar despre marketingul lui Beckham) si n-am putut fi la fel de entuziasta.

Am apreciat insa controlul informatiei, puterea data de selectia favorabila a informatiilor si felul in care e facut documentarul. Am asteptat sa treaca entuziasmul din online ca sa povestesc cateva lucruri care sa va dea o alta perspectiva si, daca se poate, sa ne ajute sa invatam ceva nou.

Cel mai usor de inteles cand e vorba despre manipularea discreta dar eficienta din documentar e momentul in care vorbeste despre “zvonurile” legate de o aventura in Spania.

Pentru ca a fost o productie pe care a controlat-o integral si-a permis sa nu evite subiectul care la vremea respectiva a fost un super mare scandal. Evident vorbeste pe langa subiect, nu spune nicio clipa nici numele doamnei in cauza, nici ca era asistenta lui personala. Victoria, care il dubleaza in marturisiri, nu mentioneaza nici ea aceste detalii si muta totul pe presa din Spania care nu o placea deloc.

Fara a face referire directa la relatia respectiva si fara a-si recunoaste vina – sau chiar orice altceva cat de cat nepotrivit – Beckham spune ca povestile au fost “oribile” si l-au lasat “sa se simta rau in fiecare zi”. E absolut evident ca e un text repetat si pregatit de o echipa de PR, eventual si niste avocati, cu totul asezat pe emotional si suferinta lui, nu pe vreo vina😊.

In realitate, doamna in cauza se numeste Rebecca Loos, are acum 47 de ani si a ripostat imediat dupa ce a aparut documentarul, revenind la detaliile de atunci.

Dar nu relatia lui e subiectul textului meu, acel moment din documentar e doar un exemplu perfect despre cat de controlata a fost toata informatia din acest documentar.

David Beckham a pornit in fotbal ca fiul londonez al unui instalator de gaze, un baiat timid dar muncitor pe care tatal l-a antrenat de mic pentru fotbal, dezvoltandu-i aptitudinile, dar si ambitia si determinarea,

Asta ati vazut in documentarul Netflix, dar partea din spatele productiei este ascunsa in cateva cifre si in informatia ca documentarul este produs si platit de compania lui Beckham ca parte din bussinesul urias pe care-l reprezinta brandul lui: Beckham, sotia sa, Victoria, si cei patru copii ai lor, au o avere estimata la 470 de milioane de lire sterline, ceea ce face ca familia sa fie cu peste 130 de milioane de lire mai bogata decat regina.

Noi pastram astazi amintirea emotionanta cand, la inmormantarea Reginei Elisabeta, a stat 14 ore la coada cu britanici din toate colturile tarii pentru a-i aduce un ultim omagiu, iar agentiile de presa – ajutate de compania lui de PR – au povestit ca a cumparat gogosi pentru toata lumea si a refuzat sa mearga pe calea VIP si sa scurteze coada.

Insa in comportamentul din tinerete al lui Beckham, cu disputele cu antrenorii cand nu voia sa faca antrenamente sau sa ia decizii in teren decat in felul in care credea el ca e cel mai bine, ignorand parerile celorlalti, puteti intelege putin mai mult din caracterul lui decat varianta soft prietenos emotionanta prezentata.

Da, e un mare campion, un mare talent, dar si un super business man obsedat de control si care a inteles din primele zile de jucator profesionist de fotbal ca are nevoie de o agentie care sa-i controleze imaginea si sa exploateze orice miscare face pentru a-i spori faima.

*

La primele zile de munca in echipa Manchester United, in 1994, l-a angajat pe Alan Edwards, unul dintre marii oameni de PR din Anglia. Edwards avea printre clienti pe Spice Girls, Stones, Blondie, Michael Jackson, Prince, P Diddy si a lucrat o vreme consultant pentru Margaret Thatcher si, apoi, Tony Blair.

Prin urmare Beckham a tintit sus de la inceput.

Edwards a povestit in interviurile de peste ani cat de determinat era Beckham sa-si faca un brand si sa aiba o notorietate cat mai mare, lucruri la care nu se gandeau atunci sportivii, reperele lui fiind mereu din zona showbiz-ului.

Una dintre primele sedinte foto pe care le-a facut a fost pentru Sunday Times si David i-a cerut expres lui Edwards sa-i gasesca o solutie sa aiba “un look ca al lui Elvis”. In plus a cerut sa fie “antrenat” pentru cum sa pozeze si a platit fotografi si stilisti care sa-l invete sa stea la poze, lucrand cu ei exact ca la un antrenament de fotbal.

Si de atunci incolo, cei mai mari fotografi din lume au contribuit la crearea acestei imagini. De la Annie Leibovitz la Peter Lindbergh, de la Inez si Vinoodh la Steven Klein, toti au facut cronica schimbarilor sale de look in imagini care i-au amplificat notorietatea si influenta.

Vorbim de o perioada in care nu existau retelele de socializare si informatia putea fi controlata doar prin imagini pentru ca ziarele si revistele isi doreau mereu fotografii bune. (si astazi controlul e tot prin imagini, foto sau video, pe retelele sociale)

Prin intermediul lui Edwards, fotbalistul a fost protagonistul expozitiei   David Beckham: The Man pentru care chiar sportivul a comandat 50 de lucrari noi cu el de la nume precum Jeff Koons, Tracey Emin si Damien Hirst. Expozitia a facut la vremea respectiva un turneu in 6 tari.

Prin 2004-2005 era deja vedeta in reclamele Adidas cand a fost fotografiat de Radka Leitmeritz (cu care am vorbit acum 2 ani, cand a fost in Romania sa fotografieze tenismenele noastre si sa-si expuna lucrarile la Cluj). Interviul cu Radka despre munca ei printre sportivi e mai jos; aveti insa si amintirile ei despre acea sendinta foto la care Beckham a venit cu 20 de bodyguarzi.

Edwards a explicat ca strategia lor a fost sa nu fie interesati sa primeasca bani pe sedinte foto, uneori chiar le-au platit, ci sa ajunga la un public cat mai diferit de fanii fotbalului.

Un astfel de public a fost piata gay. In calitate de “cel mai mare metrosexual din Marea Britanie” – potrivit lui Mark Simpson, jurnalistul care a inventat termenul – Beckham avea un farmec natural si a profitat de acest lucru in fotografiile sale. Intr-un exemplu celebru, si-a uns pieptul cu ulei si si-a vopsit unghiile pentru un portofoliu GQ din 2002 al lui David LaChapelle. In egala masura, s-a pozitionat ca fiind extrem de prietenos cu femeile, fiind primul barbat care a aparut pe coperta revistelor Marie Claire si Elle.

O alta parte din strategia de comunicare a brandului Beckham a fost sa faca cat mai putine declaratii.

Stia ca nu poate controla forma in care vor fi editate declaratiile in ziare sau reviste, asa ca nu vorbea mult. A si recunoscut in biografia sa din 2000, Beckham: My World, “Am invatat sa nu spun prea multe in interviuri”.

Astazi, cand caile prin care se transmite informatia catre public s-au schimbat semnificativ, Beckham a cumparat o intreaga companie de PR, care se ocupa si de reality tv-uri si a creat multe formate tv de succes.

Authentic Brands Group (ABG), o companie globala care detine, dezvolta si ofera servicii de divertisment, a incheiat un parteneriat strategic cu David Beckham pentru a fi co-proprietar si a gestiona marca globala a lui Beckham care este sustinuta de parteneri strategici cheie, printre care Adidas, Tudor, Maserati, EA Sports, Sands si Diageo.

El si echipa sa de management colaboreaza cu ABG pentru a dezvolta brandul David Beckham prin sponsorizari strategice, modele de afaceri inovatoare, parteneriate digitale si media convingatoare si noi produse de consum.

ABG a devenit, de asemenea, cel mai mare actionar al Studio 99, un studio integrat de creatie si productie cofondat de Beckham in 2019. Compania are o serie de seriale documentare in dezvoltare si productie pentru platforme globale, inclusiv Netflix si Disney+, pe langa o activitate comerciala care genereaza continut si campanii creative de marketing pentru o serie de clienti de marca la nivel global.

Printre noile proiecte realizate prin noua agentie este si documentarul de pe Netflix.

Asa ca, da, e un documentar frumos si emotionant, chiar motivational, dar este doar versiunea pe care Beckham vrea sa o arate lumii ca un mare controller al informatiei si business man exceptional care a fost de la inceput. Iar strategia lui de comunicare e subiect la scolile de marketing si de business.

7964
razvan popoviciInterviu Razvan Popovici, Sonoro Festival “Am văzut pe Carnegie Hall afișul cu fotografiile noastre și pasărea SoNoRo. Părea ca un vis, ca un basm.”

Interviu Razvan Popovici, Sonoro Festival “Am văzut pe Carnegie Hall afișul cu fotografiile noastre și pasărea SoNoRo. Părea ca un vis, ca un basm.”

In aceste zile se desfasoara Festivalul de muzica de camera Sonoro, cu editii la Bucuresti si Cluj.

Festivalul initiat de Razvan Popovici si realizat alaturi de directorul artistic Diana Ketler a ajuns la editia 18 cu un parcurs exceptional pentru o tara mica ca Romania. Brandul s-a dezvoltat cu programe paralele: Sonoro Conac – concerte in palatele si conacele vechi din Romania, Sonoro Interferente – burse de studio pentru tineri muzicieni si workshopuri speciale in care tinerii lucreaza si concerteaza apoi alaturi de mari muzicieni.

Longevitatea festivalului Sonoro nu ar fi fost posibila fara sustinerea partenerilor de incredere, printre ei aflandu-se Vodafone Romania care m-a ajutat la intermedierea acestui interviu cu Razvan Popovici.

Imi place foarte mult modul in care isi priveste meseria si vocatia Razvan Popovici. Da, e un violist foarte talentat si apreciat, munceste si studiaza mult pentru concertele sale, dar – pentru mine – e emotionant si inspirational felul in care construieste oportunitati si pentru colegii lui mai tineri, precum si felul in care merge cu muzica de camera si la un public tanar si neconventional, nu doar catre cei pasionati de muzica clasica.

Daca fiecare dintre noi am face la fel in domeniile noastre de activitate, daca am fi preocupati constant ca in domeniile in care activam sa fie tineri tot mai bine pregatiti (iar noi i-am ajuta ) tara noastra ar fi o oaza si mai frumoasa intr-o lume nebuna. Dincolo de muzica de camera pe care o aduce in fata publicului, aceasta e una dintre lectiile superbe pe care ni le preda, involuntar, Razvan Popovici.

foto: Șerban Mestecăneanu.

Tema din acest an, On the Couch, isi propune sa vorbeasca despre intimitatea emotiilor. Sunt 18 ani de Sonoro, o viata de om, din perspectiva temei acestui an, care a fost cel mai emotionant moment pentru tine in acesti ani?

Cel mai emoționant moment a fost atunci când am sărbătorit 5 ani de SoNoRo la New York, la Carnegie Hall, și am coborât din taxi și am văzut pe Carnegie Hall afișul cu fotografiile noastre și pasărea SoNoRo. Extraordinar! Părea ca un vis, ca un basm.

Cand am citit ca Sonoro vorbeste despre emotii ca tema anul asta, m-am gandit la perioada pandemiei. Atunci mai mult ca oricand, am realizat fiecare dintre noi – civilii, nu neaparat voi, muzicienii – cat de bine ne face muzica. Pe tine te mai emotioneaza anumite lucrari? Care sunt acelea? S-a schimbat post pandemie perspectiva ta de muzician si de organizator de festival de muzica de camera?

Deloc, am rămas mai departe sensibil la muzica interpretată bine. Pot să povestesc două experiențe extraordinare, în care chiar am plâns: prima – o bursieră SoNoRo, într-un concert de la finalul workshop-ului din acest an, în Montepulciano, a interpretat atât de captivant și de emoționant o piesă de Franz List încât mi-am șters lacrimile; a doua – la ultimul concert al acestei ediții a Festivalului Enescu, când am ascultat Simfonia nr. 3 de Mahler al cărei final m-a dus complet pe altă planetă. Într-o sală în care este relativ greu să transmiți emoția, a ajuns până la mine, în spatele sălii; chapeau!

Pentru ca am urmarit ce ai facut in ultimii 18 ani cu SoNoRo, si Sonoro Conac, si Sonoro Interfente (cu burse pentru sute de tineri muzicieni), m-am gandit intotdeauna ca esti genul de persoana care daruieste… construieste pentru altii. Ce moment din educatia ta de copil te-a dus in acesta directie? De unde ai gandirea aceasta de “pay it forward”?

Îmi amintesc de prânzurile și cinele din familie, mai ales la bunicul meu, care era un doctor renumit și invita mereu oameni la masă. În plus, părinții mei, care erau profesori la Enescu, dădeau lecții private și erau mulți copii pe care îi ajutau. Pur și simplu cred că am moștenit plăcerea de a da și a primi, de a invita oameni la cafea, la prânz, la cină. Îmi place să glumesc cu ideea că dacă nu aș fi făcut un festival, îmi deschideam o cafenea.

Iar ca violist, în ansamblul în care cânt, sunt un agent coagulant, ajut celelalte instrumente să comunice mai bine – viorile, violoncelul și pianul. În plus, mie îmi plac oamenii și întotdeauna am avut încredere în ei.

Cât despre a construi, când am început ceva, îmi place să planific bine și pe termen lung. Chiar și când au fost perioade mai complicate, nu am putut concepe că nu va fi rezolvată situația. Nu renunț niciodată.

Lucrarile pe care le propuneti spre auditie in aceasta editie – Mozart, Brahms, Beethoven printre altii – sunt vienezi, un oras care ne-a inspirat pe toti ca turisti. De ce ati ales aceste lucrari? (Stiu ca ai o simpatie speciala pentru Mozart si pasiunea lui pentru popice, ai si declarat candva ca ti-ar fi placut sa joci popice cu el.)

Evident, Mozart, Schubert, Beethoven sau Brahms sunt foarte legați de Viena, dar ceea ce este extrem de captivant în această ediție a festivalului sunt ceilalți compozitori vienezi, care arată Viena prin alți ochi și alte talente – Alexander von Zemlinsky, Anton von Webern, Alban Berg, Ignaz Friedman, Arnold Schönberg și alții. Mulți au emigrant în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial din cauza naziștilor și a rădăcinilor evreiești sau din alte motive. Majorității i-a fost frântă coloana vertebrală de acest război, deoarece ei compuneau într-un fel pasionant, post-romantic, iar după război muzica aceasta nu a mai fost căutată și au apărut multe drame.

Din punct de vedere psihologic, repertoriul este extrem de interesant și de ofertant pentru o ediție On the Couch.

Un muzician de top e ca un medic, invata tot timpul si “munca” lui face bine sanatatii – fizica sau mentala. Stiu ca esti foarte disciplinat si perfectionist… pentru SoNoRo din acest an cat timp ai alocat? – si pentru organizare, si pentru exersatul lucrarilor din concerte.

Tot timpul! Pregătirea festivalului este o chestiune ongoing, dar secretul este ca organizarea să fie rapidă și eficientă, apoi să mă ocup de studiu. Anul acesta interpretez piese noi și complexe, dar ceea ce mă ajută (este o premieră!) e faptul că echipa din acest an este cea mai bună de până acum și reușesc să studiez în fiecare zi. Mă gândesc că dacă apuc să studiez ca director de festival, în timpul festivalului, atunci echipa chiar zbârnâie!

Tu esti si muzician, dar si antreprenor, pentru ca SoNoRo sa ajunga la 18 ani intr-o tara ca Romania, a avut nevoie de multa organizare si de sprijin din partea multor parteneri. Cum ii convingeai la inceput, cum ii convingi acum – cand SoNoRo e deja un brand foarte mare?

Cred că pe cei noi îi conving exact cum i-am convins pe cei de la început. Crezând atât de mult în festival și știind ce avem de oferit ca inițiativă culturală, ca ambianță și efervescență, nu am schimbat nimic. Pe cei pe care i-am păstrat timp de mulți ani, i-am convins cu calitate – am oferit mereu cea mai înaltă calitate și cea mai înaltă ținută.

La început i-am entuziasmat cu ceva ce nu exista și suna bine; în plus, am crezut puternic în Festivalul SoNoRo și asta s-a transmis. Programele și tot ceea ce am planificat împreună cu Diana au funcționat, căci, iată, suntem aici și după 18 ani. Aș zice că am oferit ce trebuie și mai ales o planificare pe termen lungm iar oamenii și-au dat seama de seriozitatea și potențialul festivalului. Cineva care se alătură unei inițiative noi trebuie să creadă că aceasta va dura.

Ai fost genul antreprenor de mic? Care organizeaza lucrurile, le provoaca sa se intample si nu sta sa astepte sa i se intample singure situatiile care sa-i indeplineasca visurile…

Nu am avut nimic din spiritul antreprenorial când eram mic, am descoperit întâmplător că pot organiza un festival cu 3 ani înainte de a începe SoNoRo, la un festival pe care l-am organizat în Germania.

Cum ai descrie SoNoRo la 18 ani, daca te-ai gandi la el ca la un tanar muzician?

Aș spune că este un muzician cu o carieră internațională bine conturată și cu un potențial maxim.

Si asta imi permite sa merg mai departe cu intrebarea, pentru ca stiu ce ati facut cu Interferente, cum le-ati deschis mintea unor tineri muzicieni sa nu se multumeasca cu ceea ce au reusit in muzica si sa tinteasca tot mai sus international, ce i-ai spune unui tanar de 18 ani care astazi termina Dinu Lipatti…

I-aș spune să își urmeze visul, să devină cât mai bun și să creadă în ce vrea să facă. Apoi, să nu uite că ce vrea să facă, adică să devină muzician, e foarte conectat cu generozitatea. Când înțelegi lucrul acesta, începi să cânți altfel, să studiezi altfel și începi să dăruiești. Începi să înțelegi că a face muzică nu înseamnă doar a mânui bine un instrument, ci are extrem de multe valențe. În plus, să fii un bun muzician implică și o cultură generală amplă, deci îi recomand să fie mereu curios.

Sunt sigura ca intregul program de concerte de la SoNoRo din acest an e pe placul tau, pe gustul tau pentru ca ai lucrat impreuna cu colega ta la realizarea lui. Dar pentru cineva de 20-25 de ani care se gandeste ca muzica de camera e ceva elitist si poate nu e suficient pregatit sa asculte, ce i-ai recomanda?

Cred că în 18 ani am dovedit că muzica de cameră nu este ceva elitist sau un Bau-Bau cu care sperii publicul tânăr. I-aș recomanda să vină la concerte, să asculte artiști extraordinari și piese pe care nu le-a auzit vreodată, să își deschidă inima și sufletul și să asculte.

Si pentru un public avizat, care e concertul de neratat (daca poti recomanda, fara sa suparam invitatii)

Finale – Eros și Thanatos, de la Ateneul Român. Acesta adună toată energia primei părți a festivalului din București, căci din 6 noiembrie vom fi în Cluj, unde invităm publicul local să ni se alăture timp de o săptămână.

*

Multumesc frumos Vodafone pentru ajutorul la realizarea acestui interviu, dar si pentru ca ai sustinut strategic peste ani unele dintre cele mai importante proiecte culturale din tara noastra, care au schimbat vieti ale tinerilor artisti, muzicieni sau nu.

2223
disney 100Compania Disney a implinit 100 de ani. Copiii nostri cresc cu filmele Disney, dar noi nu le dam curajul sa faca lucruri vizionare ca Walt Disney, impotriva credintei tuturor

Compania Disney a implinit 100 de ani. Copiii nostri cresc cu filmele Disney, dar noi nu le dam curajul sa faca lucruri vizionare ca Walt Disney, impotriva credintei tuturor

In octombrie compania Disney a implinit 100 de ani si m-am gandit ca astazi nu ar mai putea fi construit un asemenea brand care e in mintile oamenilor din lumea intreaga.

Am mai povestit ca sunt fascinata de geniul lui Walt Disney si ca am citit doua biografii despre el.

Am avut privilegiul nu doar sa vizitez parcurile Disney ca turist, dar si ca journalist (multumesc frumos inca o data Air France) si sa am acest la unii dintre cei mai straluciti imagineers (creierele din spatele magiciilor mecanice si vizuale din parcurile de distractie, cei care transforma iluzia de pe ecranele cinematografelor in magie pe care o traiesti live).

https://bazavan.ro/2014/05/reportaj-exclusiv-in-culisele-disneyland-paris/

L-am intervievat chiar si pe unul dintre ilustratorii lui Mickey  Mouse, acest soricel care fascineaza de 100 de ani copiii din lumea intreaga. Cititi interviul aici

E fascinant cum copiii din oricare generatie, oricat de mult ar fi avansat tehnologia, daca vad o papusica cu Mickey Mouse o adopta imediat ca pe un membru al familiei.

Stiu deci despre Disney – studiourile, industria din spatele numelui – mai mult decat un spectator care se bucura de ce mai recenta versiune de la Mica Sirena, de exemplu.

Bine, nici nu ma uit foarte mult la desene animate…

Dar ma gandeam zilele astea, cand Disney + Romania mi-a trimis un cadou aniversar ca – astazi luat de la zero – ar fi foarte greu sa mai existe ceva similar cu Disney.

Astazi, niciun vizionar n-ar mai putea fi atat de drastic, autoritar si dictatorial cu angajatii sai – pentru ca da, Walt Disney nu lasa nimic sa fie altfel decat stia el ca e cel mai aproape de perfectiune.

Niciunul dintre desenele animate – de la Alba ca zapada – primul lung metraj animat pentru care s-au cheltuit milioane de dolari (1,5 mai exact) dar care a castigat 8 milioane de dolari in anul lansarii – 1937, fiind cel mai mare success de casa din acele vremuri.

Walt Disney a fost atat de indarjit cu filmul asta in ciuda oricarui refuz, incat era la un pas de faliment in timp ce echipa lui muncea la productia sa. Criticii l-au facut varza la lansare, dar spectatorii s-au inghesuit la cinematografe.

Dar munca la animatia asta, care a produs intre timp peste un miliard incasari, s-a facut intr-un mod dictatorial, viziunea lui Walt Disney a fost respectata la virgula, el n-a fost chiar cel mai gentil cu angajatii si i-a push-uit sa munceasca mult, sa livreze versiuni peste versiuni de ilustratii pana au ajuns la ceva cat  mai apropiat din ce isi imagina Walt.

Astazi ar fi acuzat de comportament nepotrivit la locul de munca, angajatii ar pleca pentru ca sunt supra solicitati, si Alba ca Zapada este deja din ce in ce mai politically correct – nu mai are pitici, ca sa nu ii jigneasca pe cei care sufera de nanism, e inconjurata de creaturi magice.

Lumea s-a schimbat imens in acest 100 de ani de cand Walt Disney a pus bazele companiei de filme. Sigur ca tehnologia ne-a ajutat sa facem multe lucruri spectaculoase si ii ajuta si pe cei din cinematografie sa creeze proiecte incredibile la nivelul efectelor speciale.

Doar ca filmele sunt montate din ce in ce mai strans/cu secvente tot mai mici pentru ca atentia oamenilor a scazut si trebuie sa-I captezi, povestile sunt din ce in ce mai simple pentru ca spectatorii au creierii obositi – de la munca, de la avalansa de informatii care vine peste ei pe multe cai.

E parte din evolutie. Si, cu tristete spun, nu va mai fi un vizionar nebun ca Walt Disney. (Elon Musk are doza lui de nebunie si notorietate, dar nu e deloc orientat catre familie si copii cu produsele lui, pentru ca … nu e la fel de empatic – sa cititi cartea lui Walter Isaacson despre Musk, o sa va ingroziti si de cum a fost crescut si de cat de insensibil este el in raport cu cei din jur).

Ce poate schimba lumea – in bine sau in rau – e unicitatea caracterului, inteligentiei si vointei oamenilor. Dar cum ne crestem copiii sa se incadreze in norme, sa nu iasa din rand, sa fie politically correct, evolutia in directii care sa dainuie sute de ani e aproape imposibila.

Cititi carti despre Walt Disney si aveti grija sa cultivati in copiii vostri curajul unicitatii, sa nu fie ca restul lumii, oricat de multe riscuri implica asta.

Sa aiba etica si scoala, sa fie informati, dar sa aiba curajul sa nu stea in rand cu toata lumea, sa nu se conformeze normelor. Pentru ca doar asa, vor aparea niste mici Disney indiferent de domeniu.

P.S. sigur ca premiile nu sunt un criteriu unic al valorii, dar  e frumos sa stiti ca dl Walt Disney a primit – el pe persoana fizica – 32 de premii Oscar pentru munca sa.

2326

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!