razvan popovicirazvan popovici

Interviu Razvan Popovici, Sonoro Festival “Am văzut pe Carnegie Hall afișul cu fotografiile noastre și pasărea SoNoRo. Părea ca un vis, ca un basm.”

In aceste zile se desfasoara Festivalul de muzica de camera Sonoro, cu editii la Bucuresti si Cluj.

Festivalul initiat de Razvan Popovici si realizat alaturi de directorul artistic Diana Ketler a ajuns la editia 18 cu un parcurs exceptional pentru o tara mica ca Romania. Brandul s-a dezvoltat cu programe paralele: Sonoro Conac – concerte in palatele si conacele vechi din Romania, Sonoro Interferente – burse de studio pentru tineri muzicieni si workshopuri speciale in care tinerii lucreaza si concerteaza apoi alaturi de mari muzicieni.

Longevitatea festivalului Sonoro nu ar fi fost posibila fara sustinerea partenerilor de incredere, printre ei aflandu-se Vodafone Romania care m-a ajutat la intermedierea acestui interviu cu Razvan Popovici.

Imi place foarte mult modul in care isi priveste meseria si vocatia Razvan Popovici. Da, e un violist foarte talentat si apreciat, munceste si studiaza mult pentru concertele sale, dar – pentru mine – e emotionant si inspirational felul in care construieste oportunitati si pentru colegii lui mai tineri, precum si felul in care merge cu muzica de camera si la un public tanar si neconventional, nu doar catre cei pasionati de muzica clasica.

Daca fiecare dintre noi am face la fel in domeniile noastre de activitate, daca am fi preocupati constant ca in domeniile in care activam sa fie tineri tot mai bine pregatiti (iar noi i-am ajuta ) tara noastra ar fi o oaza si mai frumoasa intr-o lume nebuna. Dincolo de muzica de camera pe care o aduce in fata publicului, aceasta e una dintre lectiile superbe pe care ni le preda, involuntar, Razvan Popovici.

foto: Șerban Mestecăneanu.

Tema din acest an, On the Couch, isi propune sa vorbeasca despre intimitatea emotiilor. Sunt 18 ani de Sonoro, o viata de om, din perspectiva temei acestui an, care a fost cel mai emotionant moment pentru tine in acesti ani?

Cel mai emoționant moment a fost atunci când am sărbătorit 5 ani de SoNoRo la New York, la Carnegie Hall, și am coborât din taxi și am văzut pe Carnegie Hall afișul cu fotografiile noastre și pasărea SoNoRo. Extraordinar! Părea ca un vis, ca un basm.

Cand am citit ca Sonoro vorbeste despre emotii ca tema anul asta, m-am gandit la perioada pandemiei. Atunci mai mult ca oricand, am realizat fiecare dintre noi – civilii, nu neaparat voi, muzicienii – cat de bine ne face muzica. Pe tine te mai emotioneaza anumite lucrari? Care sunt acelea? S-a schimbat post pandemie perspectiva ta de muzician si de organizator de festival de muzica de camera?

Deloc, am rămas mai departe sensibil la muzica interpretată bine. Pot să povestesc două experiențe extraordinare, în care chiar am plâns: prima – o bursieră SoNoRo, într-un concert de la finalul workshop-ului din acest an, în Montepulciano, a interpretat atât de captivant și de emoționant o piesă de Franz List încât mi-am șters lacrimile; a doua – la ultimul concert al acestei ediții a Festivalului Enescu, când am ascultat Simfonia nr. 3 de Mahler al cărei final m-a dus complet pe altă planetă. Într-o sală în care este relativ greu să transmiți emoția, a ajuns până la mine, în spatele sălii; chapeau!

Pentru ca am urmarit ce ai facut in ultimii 18 ani cu SoNoRo, si Sonoro Conac, si Sonoro Interfente (cu burse pentru sute de tineri muzicieni), m-am gandit intotdeauna ca esti genul de persoana care daruieste… construieste pentru altii. Ce moment din educatia ta de copil te-a dus in acesta directie? De unde ai gandirea aceasta de “pay it forward”?

Îmi amintesc de prânzurile și cinele din familie, mai ales la bunicul meu, care era un doctor renumit și invita mereu oameni la masă. În plus, părinții mei, care erau profesori la Enescu, dădeau lecții private și erau mulți copii pe care îi ajutau. Pur și simplu cred că am moștenit plăcerea de a da și a primi, de a invita oameni la cafea, la prânz, la cină. Îmi place să glumesc cu ideea că dacă nu aș fi făcut un festival, îmi deschideam o cafenea.

Iar ca violist, în ansamblul în care cânt, sunt un agent coagulant, ajut celelalte instrumente să comunice mai bine – viorile, violoncelul și pianul. În plus, mie îmi plac oamenii și întotdeauna am avut încredere în ei.

Cât despre a construi, când am început ceva, îmi place să planific bine și pe termen lung. Chiar și când au fost perioade mai complicate, nu am putut concepe că nu va fi rezolvată situația. Nu renunț niciodată.

Lucrarile pe care le propuneti spre auditie in aceasta editie – Mozart, Brahms, Beethoven printre altii – sunt vienezi, un oras care ne-a inspirat pe toti ca turisti. De ce ati ales aceste lucrari? (Stiu ca ai o simpatie speciala pentru Mozart si pasiunea lui pentru popice, ai si declarat candva ca ti-ar fi placut sa joci popice cu el.)

Evident, Mozart, Schubert, Beethoven sau Brahms sunt foarte legați de Viena, dar ceea ce este extrem de captivant în această ediție a festivalului sunt ceilalți compozitori vienezi, care arată Viena prin alți ochi și alte talente – Alexander von Zemlinsky, Anton von Webern, Alban Berg, Ignaz Friedman, Arnold Schönberg și alții. Mulți au emigrant în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial din cauza naziștilor și a rădăcinilor evreiești sau din alte motive. Majorității i-a fost frântă coloana vertebrală de acest război, deoarece ei compuneau într-un fel pasionant, post-romantic, iar după război muzica aceasta nu a mai fost căutată și au apărut multe drame.

Din punct de vedere psihologic, repertoriul este extrem de interesant și de ofertant pentru o ediție On the Couch.

Un muzician de top e ca un medic, invata tot timpul si “munca” lui face bine sanatatii – fizica sau mentala. Stiu ca esti foarte disciplinat si perfectionist… pentru SoNoRo din acest an cat timp ai alocat? – si pentru organizare, si pentru exersatul lucrarilor din concerte.

Tot timpul! Pregătirea festivalului este o chestiune ongoing, dar secretul este ca organizarea să fie rapidă și eficientă, apoi să mă ocup de studiu. Anul acesta interpretez piese noi și complexe, dar ceea ce mă ajută (este o premieră!) e faptul că echipa din acest an este cea mai bună de până acum și reușesc să studiez în fiecare zi. Mă gândesc că dacă apuc să studiez ca director de festival, în timpul festivalului, atunci echipa chiar zbârnâie!

Tu esti si muzician, dar si antreprenor, pentru ca SoNoRo sa ajunga la 18 ani intr-o tara ca Romania, a avut nevoie de multa organizare si de sprijin din partea multor parteneri. Cum ii convingeai la inceput, cum ii convingi acum – cand SoNoRo e deja un brand foarte mare?

Cred că pe cei noi îi conving exact cum i-am convins pe cei de la început. Crezând atât de mult în festival și știind ce avem de oferit ca inițiativă culturală, ca ambianță și efervescență, nu am schimbat nimic. Pe cei pe care i-am păstrat timp de mulți ani, i-am convins cu calitate – am oferit mereu cea mai înaltă calitate și cea mai înaltă ținută.

La început i-am entuziasmat cu ceva ce nu exista și suna bine; în plus, am crezut puternic în Festivalul SoNoRo și asta s-a transmis. Programele și tot ceea ce am planificat împreună cu Diana au funcționat, căci, iată, suntem aici și după 18 ani. Aș zice că am oferit ce trebuie și mai ales o planificare pe termen lungm iar oamenii și-au dat seama de seriozitatea și potențialul festivalului. Cineva care se alătură unei inițiative noi trebuie să creadă că aceasta va dura.

Ai fost genul antreprenor de mic? Care organizeaza lucrurile, le provoaca sa se intample si nu sta sa astepte sa i se intample singure situatiile care sa-i indeplineasca visurile…

Nu am avut nimic din spiritul antreprenorial când eram mic, am descoperit întâmplător că pot organiza un festival cu 3 ani înainte de a începe SoNoRo, la un festival pe care l-am organizat în Germania.

Cum ai descrie SoNoRo la 18 ani, daca te-ai gandi la el ca la un tanar muzician?

Aș spune că este un muzician cu o carieră internațională bine conturată și cu un potențial maxim.

Si asta imi permite sa merg mai departe cu intrebarea, pentru ca stiu ce ati facut cu Interferente, cum le-ati deschis mintea unor tineri muzicieni sa nu se multumeasca cu ceea ce au reusit in muzica si sa tinteasca tot mai sus international, ce i-ai spune unui tanar de 18 ani care astazi termina Dinu Lipatti…

I-aș spune să își urmeze visul, să devină cât mai bun și să creadă în ce vrea să facă. Apoi, să nu uite că ce vrea să facă, adică să devină muzician, e foarte conectat cu generozitatea. Când înțelegi lucrul acesta, începi să cânți altfel, să studiezi altfel și începi să dăruiești. Începi să înțelegi că a face muzică nu înseamnă doar a mânui bine un instrument, ci are extrem de multe valențe. În plus, să fii un bun muzician implică și o cultură generală amplă, deci îi recomand să fie mereu curios.

Sunt sigura ca intregul program de concerte de la SoNoRo din acest an e pe placul tau, pe gustul tau pentru ca ai lucrat impreuna cu colega ta la realizarea lui. Dar pentru cineva de 20-25 de ani care se gandeste ca muzica de camera e ceva elitist si poate nu e suficient pregatit sa asculte, ce i-ai recomanda?

Cred că în 18 ani am dovedit că muzica de cameră nu este ceva elitist sau un Bau-Bau cu care sperii publicul tânăr. I-aș recomanda să vină la concerte, să asculte artiști extraordinari și piese pe care nu le-a auzit vreodată, să își deschidă inima și sufletul și să asculte.

Si pentru un public avizat, care e concertul de neratat (daca poti recomanda, fara sa suparam invitatii)

Finale – Eros și Thanatos, de la Ateneul Român. Acesta adună toată energia primei părți a festivalului din București, căci din 6 noiembrie vom fi în Cluj, unde invităm publicul local să ni se alăture timp de o săptămână.

*

Multumesc frumos Vodafone pentru ajutorul la realizarea acestui interviu, dar si pentru ca ai sustinut strategic peste ani unele dintre cele mai importante proiecte culturale din tara noastra, care au schimbat vieti ale tinerilor artisti, muzicieni sau nu.

Leave a Comment


× seven = 21


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!