Monthly Archives : September 2025

Influenta este una dintre cele mai subtile forme de putere pe care le exercitam in viata de zi cu zi. Nu se reduce la pozitii oficiale, la numere ale audientei din social media sau la autoritate impusa prin forta, ci la abilitatea de a inspira, de a mobiliza si de a orienta comportamentele si emotiile celorlalti.

Iar zilele acestea cu victoria moldovenilor in alegeri (care ne-a adus bucurie si speranta) si felul in care Moldova a stiut sa se fereasca de influenta malefica exercitata prin fake news m-au facut sa ma gandesc la influenta vs putere.

E o carte care se numeste The Power Paradox, unde autorul –  Dacher Keltner –  arata ca paradoxul puterii se afla tocmai aici: castigam influenta prin empatie, generozitate si grija fata de altii, dar riscam sa o pierdem atunci cand uitam tocmai aceste valori.

Castigam influenta in mod natural atunci cand contribuim la binele comun. In grupuri, oamenii tind sa acorde ascultare si respect celor care asculta cu atentie, ofera sprijin si creeaza un sentiment de siguranta.

Am intervievat zeci de lideri in proiecte speciale, multi din alte colturi ale lumii cu o  alta mentalitate in care au crescut, am citit si despre multi lideri ai lumii si deciziile lo, si stiu un lucru: liderii reali nu sunt cei care se impun prin forta/putere de orice fel, ci cei care arata grija si responsabilitate.

 In familie, la locul de munca sau in comunitate, influenta se construieste prin gesturi marunte, prin disponibilitatea de a asculta, prin echitate si prin capacitatea de a oferi incredere.

Paradoxul apare in momentul in care influenta devine stabila. Odata ce o persoana se simte puternica, incepe sa-si supraestimeze propria importanta si sa-si piarda sensibilitatea fata de ceilalti.

Exista studii care arata ca oamenii cu putere devin mai putin empatici, mai impulsivi si mai putin atenti la normele morale. In loc sa foloseasca influenta pentru a ridica grupul, risca sa o transforme intr-un instrument de satisfacere personala. Intervine desigur egoa, ceva frustrari din trecut, dorinta de acumulare personala.  Asa se ajunge la abuzuri, la izolarea liderului si la pierderea treptata a sustinerii celor din jur.

Pierderea influentei survine atunci cand oamenii nu se mai simt respectati sau reprezentati.

Viata ne-a invatat pe toti ca aroganta, egoismul si lipsa de integritate distrug increderea, iar fara incredere nu exista influenta reala. Sigur, speech-urile si training-urile au introdus cuvantul smerenie in vocabularul urban, cand acest cuvant era mai des utilizat de cei care practicau credintele religioase… tot asa a aparit in limbajul nostru – si exercitiile zilnice – practica recunostintei, cand ea era prezenta de sute de ani in rugaciunile din oricare religie.  

Istoria politica, dar si experienta cotidiana, ofera nenumarate exemple de persoane care au pierdut totul in clipa in care au folosit puterea pentru control, nu pentru sprijin.

Sunt o persoana care a avut functii de conducere de la varste la care nici nu stiam sa scriu correct cuvantul leader darmite sa inteleg ce inseamna si cum devii un lider respectat, dar cumva in mintea mea a fost  mereu un gand: cum pot sa raman etica si corecta atunci cand am putere? Cum sa nu ma ia valul si sa mi se suie la cap ce mi se intampla?

Nu am reusit intotdeauna, nu in functiile de conducere – acolo nu m-am simtit niciodata buricul pamantului (si am avut mereu sefi care mi-au dat task-uri si am avut de raportat obiective), ci mai degraba in influenta pe care as putea sa o exercit online gratie audientei care a crescut de la an la an.

Astazi psihologii vorbesc despre exercitii precum cultivarea recunostintei, mentinerea modestiei si practicarea empatiei, ca sa-ti tii capul pe umeri si sa nu te crezi miezul din gogoasa orice ai face.

Acestea nu sunt doar idealuri morale, ci ancore psihologice care impiedica degradarea generate de influenta. A ramane etic inseamna a-ti aminti constant ca puterea nu este un privilegiu personal, ci o responsabilitate fata de ceilalti. A ramane influent in mod durabil presupune sa folosesti fiecare oportunitate pentru a construi punti, nu ziduri. (cu mai bine de 10 ani in urma, am protestat cand Jamilla a castiat nush ce premiu la Webstock pe principiul influentei, spuneam ca nu votul publicului trebuie sa conteze 100% in acordarea premiului, ci si implicarea in actiuni care sa sprijine comunitatea… doamna Jamilla m-a certat tare si a luat-o f personal spunand ca am ceva cu dansa… N-am 😊 sper insa ca intre timp face ceva si pentru comunitate dincolo de inspiratia pentru prajituri, de altfel f bune).

In cele din urma, influenta este un test al caracterului. O castigam atunci cand avem grija de ceilalti si o pierdem atunci cand ne folosim de ei. Etica nu este o limita a puterii, ci singurul drum prin care aceasta poate sa dureze si sa genereze schimbari pozitive. Astfel, adevarata forta nu sta in capacitatea de a controla, ci in puterea de a inspira si de a sluji binele comun.

Acum ceva ani intr-un interviu cu o mare actrita castigatoare de Oscar si de multe premii m-am intalnit fata in fata cu aceste cuvinte “a doua zi dupa cel mai mare succes pe care-l ai, o iei de la zero. Soarele rasare la fel, pamantul se invarte la fel. Nu s-a schimbat nimic in lume ca ai luat tu un premiu care conteaa pt tine. E la fel ca atunci cand moare cineva drag. Oricat ai suferi, viata merge mai departe.”

Doamna in cauza, Dame Vanessa Redgrave, si-a pierdut fiica – pe Natasha Richardson – intr-un accident.

Increderea este una dintre cele mai fragile resurse pe care le avem in relatiile dintre oameni. Se construieste incet, cu gesturi mici, cuvinte atent alese si consecventa in fapte.

E ceva ce ma preocupa constant de multi ani si referitor la incredere in ceilalti, dar si la increderea in mine.

Cand eram mai tanara nici macar nu m-am gandit la increderea in sine – aveam un alt drive, performantele academice mi-au dat in capul meu o superioritate, sau o confirmare ca sunt smart,  iar asta imi aducea si increderea in mine.

Acum stiu ca nu stiu, chiar si atunci cand am notiuni multe despre un domeniu, si increderea in mine s-a mai tocit pe la colturi. Si ma gandesc de ceva vreme la aceasta fluctuatie a increderii.

Exista momente in viata in care increderea in sine pare de neclintit. Ne ridicam, facem pasi hotarati si simtim ca putem muta muntii. Dar exista si clipe in care, fara sa ne dam seama, ea se subtiaza, se pierde printre ezitari si se ascunde dupa frici.

Si ma tot gandesc unde se duce increderea in sine cand se duce?*

Zilele trecute m-am entuziasmat ca am reusit sa am un interviu emotionant cu o persoana pe care o intalneam prima data, e antrenata media corporate (deci lasa rar garda jos) si cu toate astea, in timpul interviului subiectul a ajuns la ceva atat de intim si greu de dus in viata incat ne-am emotionat amandoi foarte tare.

Si dupa ce am terminat, i-am dat un mesaj unei prietene “Mai pot face sa fie magie in interviuri, sa lase oamenii garda jos. Uite ce mi s-a intamplat…”

Si mi-am dat seama ca, pentru o vreme n-am mai avut incredere in mine cand e vorba de interviuri, desi sunt foarte pregatita pentru asta… si nu ma alint, chiar am pregatire in domenii dincolo de jurnalism care ajuta la interviuri – in psihologie, limbajul trupului/ nonverbal etc.

Fac interviuri multe intr-o luna, dar nu mai facusem de mai bine de jumatate de an, acest gen de interviu corporate cu un manager f f destept, de top la nivel international, super antrenat media, si intamplarea m-a facut sa ma gandesc mult la “unde se duce increderea cand se duce?”*

Poate ca se retrage in trecut, in acele zile in care am fost siguri pe noi, si ramane acolo ca o amintire greu de atins. Sau poate ca se ascunde in umbrele noastre interioare, in acea voce critica ce ne spune ca nu suntem suficient de buni, suficient de pregatiti, suficient de demni.

Cred ca increderea nu dispare complet, ci intra intr-o forma de hibernare, asteptand momentul potrivit sa reapara.

Cand o pierdem, simtim golul ei in toate gesturile simple. Ne indoim de alegeri banale, amanam lucruri pe care altadata le faceam fara efort, ne comparam mereu cu ceilalti.

 Increderea in sine pleaca acolo unde se hraneste din indoiala si nesiguranta, acolo unde fricile noastre devin mai puternice decat curajul.

Si totusi, viata m-a invatat  – iar acest exemplu cu interviul corporate e o dovada – ca increderea nu se rataceste pentru totdeauna. Uneori e nevoie sa o chemam inapoi pas cu pas: printr-o reusita mica, printr-o decizie respectata, printr-un „da, am reusit” spus in fata propriei oglinzi.

Increderea in sine se intoarce atunci cand ne permitem sa gresim fara sa ne judecam, cand invatam sa fim rabdatori cu noi si cand ne recunoastem valoarea chiar si in imperfectiune.

Poate ca ea nu pleaca, de fapt, nicaieri. Poate doar se ascunde ca sa ne testeze.

Ne pune intrebari incomode, ne forteaza sa privim cine suntem dincolo de aparente si ne provoaca sa crestem. Iar cand invatam sa o recuperam, descoperim o versiune mai solida a noastra, o incredere care nu se mai clatina la primul vant.

In fond, increderea in sine nu se duce. Ea se transforma in lectie, in exercitiu, in drum. Si ne asteapta mereu sa o regasim. Iar cand e cu noi – seduce 😊*

Poate va ajuta gandurile si framantarile mele… sa aveti incredere, si sa va fie bine. Increderea reapare cu primul „incerc din nou”.

„Pot. Merit. Reusesc,”, imi spun eu in fiecare dimineata… e o mantra pe care am dezvoltat-o cand aveam un accident la un picior, nu puteam merge prea bine si incercam sa ma imprietenesc cu un baston.

Poate povestesc asta alta data… 😊 sa-mi fac curaj 😊

Mi se pare ca sunt multe vesti rele promovate intensiv; de dimineata la stiri am vazut multe nenorociri si m-am gandit sa pun in spatiu public o trecere in revista de lucruri care mi-au placut saptamana asta.

Serialul Plaha. M-am bucurat pentru succesul intregii echipe. E un serial puternic, o echipa faina si m-a emotionat pe alocuri, Ma bucur ca a avut mare success si poate fac si sezonul 2. Am scris pe urban.ro despre el.

Sper ca maine seara, sa mananc ciocolata Bucuria, cu ganduri bune pentru doamna minunata a moldovenilor – Maia Sandu, foarte curajoasa si foarte foarte educata si inteligenta… superba doamna.

A fost o saptamana faina  la competitiile sportive unde la Campionatele Europene U20 la atletism de la Tampere, Stefania Uta a castigat medalia de aur la 400 m garduri, stabilind si un record al competitiei.

Echipajul de patru rame masculin format din Stefan Berariu, Sergiu Bejan, Andrei Mandrilă si Ciprian Tudosă a obtinut vineri medalia de argint la Campionatele Mondiale de la Shanghai.

Si echipajul de patru rame feminin format din Ancuţa Bodnar, Geanina Juncănariu, Adriana Adam si Amalia Beres a obtinut tot medalia de argint.

In acelasi timp, la Jocurile Mondiale, dansatorii Rares Cojoc si Andreea Matei au obtinut prima medalie de argint pentru Romania la sectiunea Standard.

A fost o saptamana  in care  am realizat ca la radio in Bucuresti, matinalele – care sunt locomotivele statiei – au inceput sa aiba femei care au opinii, nu doar voce simpatica gata sa aduca culoare. De obicei domnisoarele din matinal erau comice si tinta ironiilor.

Imi place Ramona de la radio Impuls face matinal cu amicul  Zaff – i-am zis si lui ca-mi place prospetimea si curajul ei, e o voce foarte puternica – in mesaj – si foarte curajoasa (se arunca in povestiri personale fara nicio problema); la Kiss e Corina Bacanu si ea o voce puternica si convingatoare si are curajul opiniilor ei care pot sa nu fie ca opiniile majoritatii. La Digi FM si-a gasit frumos locul Oana Zamfir care e un fel de reporter pentru invitatii destepti de acolo – imi plac mult momentele cu Florin Negrutiu si Theodor Paleologu (le urmaresc mereu  pe youtube). La Guerrilla e Gilda, care s-a intors din concediu de maternitate si care are eleganta sa-l struneasca bine pe nabadaiosul de Dobrovolschi; La Magic e Liana, regina totala acolo, imi place mult si podcastul ei – separat de ce face la radio – imi place ca e curioasa real, nu de forma ca sa bifeze niste raspunsuri care ar scora online.

Mi-a placut aceasta constatare,  faptul ca femeile au voce la propriu si au depasit stadiul de “décor sonor”, nu pentru ca ele nu erau capabile pana acum, ci pentru ca acum sunt lasate sa vorbeasca pe bune ( si si-au castigat dreptul asta).

Si cumva in aceeasi directie, doar ca e o stire de pe alte meleaguri, in Regatul Unit, finala Rugby World Cup pentru femei la Twickenham a inregistrat casa inchisa, cu peste 80.000 de spectator, iar asta arata ca sportul feminin atrage din ce in ce mai mult interes si respect.

Altfel, in aceasta saptamana a fost anuntat ca o terapie ADN promitatoare a incetinit progresia bolii Huntington cu aproximativ 75% pe o perioada de trei ani, ceea ce aduce speranta pentru cei afectati de aceasta maladie considerata anterior imbatabila.

Si tot din zona sanatatii, o campanie speciala de sanatate in zone afectate de inundatii din Punjab, India, a oferit sute de mii de consultatii medicale, a distribuit kituri de sanatate si a prevenit aparitia unor epidemii mari prin actiuni rapide si coordonate.

Si o veste de la “destepti” pe care ii citesc chiar daca nu inteleg  tot 😊 Google si IBM cred ca primul computer cuantic viabil la scara industriala e aproape, dupa progrese importante la corectarea erorilor si stabilitate. (Financial Times)

Iar un dispozitiv tip bandaj inteligent, care combina AI, imagistica si bioelectronica, accelereaza vindecarea ranilor cu aproximativ 25%. (ScienceDaily)

Si ca sa inchei intr-o directie frivola, imi place mult noua piesa yungblud cu aerosmith.

Astazi ma uit la screener cu un nou serial francez inspirat de ‘Dangerous Liaisons’ , cu o abordare mai tanara si un pic mai feminista, “The Seduction” se va chema, cu Anamaria Vartolomei si Lucas Bravo –  cel din Emily in Paris – , o productie care va fi pe  HBO. Am vzt ieri doua episoade super erotice – power – women 😊

Desigur am si citit in aceasta saptamna, si am si in week end pe to do list o carte simpa, dar mi-am promis ca nu scriu aici de carti – zona mea de confort – ci fac o postare speciala cand se aduna mai multe. Acum sunt In faza in care citesc carti despre gandirea critica😊

Si brusc, terminand de scris, imi dau seama ca saptamna asta am fost feminista dupa gandirea unora 😊 dar asa s-a nimerit ca in aproape toate lucrurile care mi-au placut saptamana asta sa fie vorba si despre femei faine…

citesc zilele acestea o carte despre sarlatanie si sarlatani 🙂

eu am plecat de la a citi despre gandirea critica si cum ne trainuim mintea sa nu luam plasa de la multi sarlatani ai internetului si, prin asocieri, mi-am adus aminte ca am citit multe articole pe site-ul  Personality and individual differences (https://www.sciencedirect.com/journal/personality-and-individual-differences ), un jurnal in care psihologi din toata lumea isi publica cercetarile stiintifice si am si scris despre asta in urma cu 3 ani 🙂 de unde se vede treaba ca ma tot preocupa acest subiect; bine, ma si lovesc zilnic de multi sarlatani

iata textul mai jos a fost scris in martie 2023… despre cartea lui Konnikova scriu zilele viitoare. am citit de fapt oua carti, Cea mai mare cacialma a fost traduse in Ro la Editura Publica, dar prima carte pe care am citit-o de aceasta autoare, psiholog si fosta jucatoare de poker, este Mastermind care nu a fost tradusa inca la noi

acesta e insa textul din 2023

Voiam sa citesc despre Trasaturile de personalitate asociate cu utilizarea excesiva a autopromo-ului in social media pentru ca aveam o mica teorie despre sarlatanii si guru de social media care cumva s-a confirmat, evident la un nivel mult mai ridicat si cu justificari stiintifice.

Teoria mea pleaca de la constatarea ca marii sarlatani ai istoriei erau niste persoane care aveau charisma, stiau sa speculeze atentia oamenilor si sa identtifice nevoile lor si sa-I manipuleze, toti aveau trasaturi machiavelice.

Enciclopedia britanica spune ca printre cei mai important sarlatani din istorie au fost

– Mary Carleton – o tanara care la 1635 s-a declarat printesa germana ca sa jefuiasca diversi bogati din Londra.

 Contele Alessandri di Cagliostro un sarlatan Italian care le promitea bogatilor pe la 1743 viata fara sfarsit cu ritualuri de frumusete secrete.

Mai aproape de zilele noastre tot din categoria sarlatani medicali e Dr Sebi care a activat in anii 80 si i-a avut client pe Michael Jackson John Travolta si alte vedete carora le promitea o tinerete vesnica a corpului prin mancare alcalina pentru a reduce aciditaatea corpului, dandu-se medic desi nu avea studii de specialitate.

Sunt mai multi sarlatani mentionati de Britannica, ii gasiti aici (https://www.britannica.com/list/8-of-historys-most-famous-charlatans-con-artists-and-tricksters ) si pentru toti am putea gasi si un corespondent in ziua de astazi cu manifestari in social media.

Ce spun studiile pe care le-am citit.

Virtualizarea lumii le permite oamenilor care se comporta intr-un anumit mod antisocial sa se concentreze pe auto-promovare.

Un studiu al comportamentului online arata ca autopromovarea excesiva in online e facuta mai ales de femei caracterizate de un antagonism egocentric ridicat, narcisism nevrotic, viziuni machiavelice, tactici machiavelice.

Adica femeile manipulatoare, rautacioase, dezinhibitoare, care agreeaza sadismul fizic si sadismul indirect au folosit Instagram pentru o perioada mai lunga de timp si mai frecvent decat barbatii.

Persoanele care aveau o predispozitie pentru sadismul verbal si emotivitatea au fost asociate cu o perioada mai lunga de utilizare a Facebook-ului, in timp ce onestitatea, umilinta si constiinciozitatea au fost asociate cu un timp mai scurt de utilizare a Facebook.

 In plus, femeile cu un grad de extroverstim peste medie, deci de manipulare, deci axate autopromovare si sadism indirect au folosit Facebook pentru o perioada mai lunga de timp si mai frecvent decat barbatii.

De obicei, statistic, este vorba de aproximativ 3% din populatia generala, care foloseste manipularea si denigrarea si autopromovarea. Doar ca prin puterea algoritmilor, acestor persoane li se da acum o importanta mai mare.

Astfel, tipurile cu adevarat psihopatice ajung sa domine conversatia sociala si sa isi arunce veninul otravitor si manipulator in domeniul public, nu numai fara teama de a fi opriti si fara inhibitie, dar si sustinute de algoritmi si promovate de advertising fiind platiti de diverse branduri care vor sa speculeze audienta lor.

Fiecare societate in orice perioada a istoriei a trebuit sa se confrunte cu un mic procent de oameni care au utilizat toate beneficiile societatii doar pentru ei insisi. Au trebuit sa se confrunte cu faptul ca acesti oameni, daca nu sunt tinuti sub control, pot demola structura intregii societati.

Iar polarizarea pe care o resimtim este o consecinta a exprimarii lor nestingherite online pe Instagram, Facebook, Twitter si pe forumurile de comentarii online.

Astazi vedem acelasi model de machiavelism, psihopatie si narcisism caracterizandu-i pe barbatii care sunt, de asemenea, stimulati sa foloseasca ceea ce obisnuiau sa fie strategii antisociale feminine clasice pentru a avansa in ierarhia reputationala.

Concluzia este ca exista un procent mic de oameni care genereaza o cantitate imensa de zgomot, iar asta ne denatureaza perceptia despre cum sunt oamenii normali.

Din instinct data fiind varietatea inetului facem presupunerea ca primim o reprezentare impartiala si nepartinitoare a lucrurilor care se intampla in jurul nostru.

Atunci cand te afli pe o platforma online si citesti, sa zicem, comentariile, ai presupunerea ca ceea ce vezi este ceva de genul unui esantion al opiniei publice. Dar nu este asa, pentru ca, daca zece straini ar veni la tine la intamplare pe strada, atunci ai avea un esantion de ceea ce cred oamenii la intamplare. Dar comportamentul online nu este aleatoriu, cee ace vezi e bazat pe cei care au deja succes (care nu e intotdeauna obtinut pe cai corecte) iar oamenii care posteaza nu sunt tocmai normali.

Doi cercetatori, Jonathan Haidt si Jean Twenge, spun ca oamenii care domina sectiunile de comentarii online, se ascund sub indentitati anonime , dincolo de bot-ii care sunt platiti, iar ceea ce se intampla, intr-un anumit sens, este ca avem o noua forma de poluare care este, de asemenea, sponsorizata de corporatii, si este o poluare a domeniului discursului public. Iar poluarea are loc deoarece companiile de social media fie permit, fie nu reusesc sa ii controleze pe cei cunoscuti in limbajul popular drept troli.

Pe mine ma scot din minti oamenii guru care te invata sa fii mai feminina/mai masculine (in structura lui cel mai agresiv dintre Fratii Tate care ii invata pe niste gugustiuci sa fie mai barbati nu e cu nimic mai deferit de caprioarele din toata lumea, inclusiv de la noi, care te invata sa fii mai feminine si iti vand apa in sticla care-I schimba energia si structura ca sa te ajute la sanatate… singura diferenta e ca nu sunt implicati in trafic si exploatare sexuala, dar esenta comportamentului e acelasi: n-am scoala pentru nimic, dar iti vand o iluzie – ca esti mai bogat (a), mai sanatoas(a) , mai aproape de tineretea vestinca si de sanatatea mintala absoluta.

Nu vorbesc de medici aici, ci de capriori care au citit 5 carti si sunt guru peste noapte, sau nu le-au citit deloc dar au charisma care poate pacali prostimea.

Sarlatanii sunt de cand e lumea, acum mai accentuate prin puterea social media, dar ce ma uimeste pe mine este cum de brandurile mari se asociaza cu asemenea sarlatani cand orice psiholog care a citit putin mai mult ti-ar spune ca oamenii care-si fac auto promo excesiv in social media sunt narcisisti, machiavelici,  manipulatori, personalitati toxice care, in esenta, fac foarte mult rau in societate.

Am scris zilele trecute despre ura, campania DigiTV si ce cred ca e gresit in abordarea lor… Si am facut ceva diferentieri intre termeni: critica, opinie negativa, hate online si ura propriu zisa.

Am precizat si trei carti in acel articol…

Le pun si aici doar titlurile, despre ele mai pe larg in textul de la link…

Despre Ura – Gabriel LIiceanu

Never Split the Difference – Chris Voss

Nervous States: Democracy and the Decline of Reason” de William Davies

Nu sunt specialista intr-o analiza a curentelor media si a influentei retelelor sociale asupra mintii noastre – cred ca pe tot ce tine de media moderna, Mihnea Maruta e o persoana foarte bine pregatita, cu opinii foarte fine si ar trebui sa-l cititi pe substack, aici https://substack.com/@mihneamaruta

Insa, pe mine m-a speriat tare toata ura din perioada pandemiei si, apoi, din perioada alegerilor (si post alegeri) si am vrut sa inteleg mai multe, asa ca am citit ce am gasit…

Cred in continuare ca ne ajuta pe fiecare sa vedem cat mai multe nuante ca sa putem fi mai echilibrati in abordarile noastre.

Iata alte  carti despre ura…

The Nature of Hate — Robert J. and Karin Sternberg mi-a fost prezentata ca o lucrare de referinta din perspectiva psihologiei sociale. Autorii propun o teorie in doua parti privind ura:

– negarea intimitatii, pasiune si angajament;

– povestile noilor grupe despre tinta urii — de la „dusmani ai lui Dumnezeu” la tirani. Cartea vorbeste despre manifestari ale urii in relatii interpersonale, propaganda, terorism, genocid si ofera perspective asupra unor posibile remedii.

Prisoners of Hate — Aaron T. Beck, asta e pentru cei care au studii de psihologie sau au citit multe carti/articole de psihologie pentru ca e academic tehnica, cu  abordare clinica si cognitiv-terapeutica asupra urii: Beck, fondatorul terapiei cognitive, exploreaza originea cognitiva a furiei, ostilitatii si violentei — de la abuz domestic pâna la genocid. Identifica distorsiuni mentale comune care conduc la disfunctionarea emotionala si explica cum terapia te poate ajuta sa „prinzi” aceste tipare si sa previi consecinte extrem de grave.

The Moral Psychology of Hate – Noell Birondo, e cea mai accesibila pentru un novice al  psihologiei si arata perspective diverse pentru ca este o colectie  de eseuri interdisciplinare care trateaza ura nu doar ca emotie distructiva, ci si din perspectiva morala: de ce „ura” poate reflecta semnificatii profunde despre cine suntem si cum ne intelegem unii pe altii.  Prezinta analize filosofice, psihologice si politice.

Overcoming Evil – Genocide, Violent Conflict and Terrorism – Ervin Staub, pe asta am citit-o imediat dupa alegeri pentru ca mi se parea ca societatea noastra e foarte divizata si suntem la un pas de mare necaz, n-a fost asa, dar cartea are o perspectiva orientata catre preventie si reconstructie dupa violenta in masa, si ofera insight in psihologia raului si a reconcilierii.

Cartea The Nature of Hate a lui Robert si Karin Sternberg include in anexa un chestionar de evaluare a urii conceput pentru a operationaliza teoria lor „duplex” (structura + povesti/naratiuni).

Structura chestionarului este (la nivel informational doar aproximativ caci el nu e prezentat integral, dar da o directive de evaluare si autoevaluare)

1. Dimensiuni emotionale (structura urii)

   • Negarea intimitatii („Nu vreau sa am nimic de-a face cu acea persoana.”)
   • Pasiune negativa („Prezenta acelei persoane ma enerveaza/imi provoaca dezgust.”)
   • Angajament ostil („Cred ca acea persoana merita sa fie pedepsita/exclusa.”)

2. Naratiuni asociate tintei urii
   Sternberg si Sternberg au identificat mai multe tipuri de „povesti” prin care oamenii isi justifica ura. Exemple de itemi ar fi:

   • „Aceasta persoana este un dusman al lui Dumnezeu / al binelui.”
   • „Aceasta persoana este ca un parazit / ceva ce trebuie eliminat.”
   • „Aceasta persoana este un tirant care vrea sa ne controleze.”
   • „Aceasta persoana este un strain periculos care nu apartine aici.”

3. Comportamente potentiale
   Itemi care exploreaza daca ura duce la intentii concrete:

   • „As prefera sa evit contactul cu acea persoana.”
   • „As sprijini masuri prin care acea persoana sa fie exclusa / pedepsita.”

Itemii sunt formulati ca afirmatii, iar respondentii indica gradul de acord pe o scala Likert (de ex. 1 = deloc adevarat, 7 = foarte adevarat).

Raspunsurile ofera un „profil al urii” fata de o anumita persoana sau grup. Se poate analiza ce dimensiuni sunt dominante (de exemplu: doar repulsie pasiva vs. ura cu intentie activa). Este util atat pentru cercetare academica, cat si pentru intelegerea conflictelor interpersonale sau intergrup.

Si e util pentru fiecare dintre noi cand intram intr-o zona emotionala dubioasa si avem ganduri negre fata de diferite persoane.

Citesc chiar acum o carte superbissima despre formarea emotiilor in creier, inclusiv cele negative „How Emotions Are Made: The Secret Life of the Brain”. Ii stresez pe toti prietenii sa le-o dau sa o citeasca pentru ca, asa cum o s avedeti si mai jos, cu cat avem mai multe nuante ale urii cu atat putem managerui mai bine istuatiile dificile.

Cum apar emotiile in creier: creierul functioneaza predictiv, nu reactiv; face „ipoteze” despre ce se ntampla si le corecteaza cu datele senzoriale. Emotia = un episod rezultat din potrivirea predictiilor cu semnalele (exteroceptie + interoceptie) prin intermediul conceptelor. Multe emotii sunt realitati sociale: exista pentru ca oamenii dintr-o cultura se pun de acord asupra lor (reguli, asteptari, etichete). Exemple: ce inseamna „insulta”, „respect” sau „rusine” se invata social, influentand cum „se construiesc” emotiile in situatii reale.

Ideea care ar trebui sa ne puna pe ganduri este asa -daca emotiile sunt construite, pot fi si reconstruite; iata ce sugereaza autoarea ca putem face

-imbunatateste-ti body budget (somn, alimentatie, miscare);

-imbogateste vocabularul emotional (creste granularitatea); asta inseamna sa-ti dezvolti si rafinezi setul de cuvinte/concepte pe care le folosesti pentru a descrie starile tale interioare. Persoanele cu granularitate emotionala mare recunosc diferentele subtile dintre „iritat”, „frustrat”, „nelinistit” si „furios”. Cercetarile arata ca acestea se regleaza emotional mai bine, iau decizii mai bune si sunt mai rezistente la stres.

– schimba contextul/perspectiva pentru a genera alte predictii

O singura completare mai am, pt ca simt ca ma afund in ceva pentru care am doar curiozitate, nu si scoala). exista studii care arata ca o emotie dureaza 90 de secunde in mintea noastra (efectul chimic adica), restul e intretinut de vocea noastra interioara si de ego… sa va ganditi la asta cand va apuca sa va certati tare tare cu cineva si aveti I mintea dvs adevarate dezbateri cu persoana respective…

Aici, pe urban, un text despre cele 90 de secunde…

 Am citit in acest week end articolul„The Orgasm Expert Who Ended Up on Trial” publicat in The New Yorker, semnat de Thessaly La Force, despre o doamna bizara si sarlatanca despre care sigur sigur se va face un documentar, serial. Nu stiu daca puteti citi articolul la liber pe site, eu am abonament, dar va las mai jos informatiile pricipale si la sfarsit link-ul catre textul din revista.

Americanii astia sunt uimitori, sunt masa de manevra pentru sarlatani, si dau bani pe orice prostie care e marketata cu fundita.

Acum tocmai a fost un proces impotriva fondatoarei OneTaste, Nicole Daedone, si al directoarei de vanzari, Rachel Cherwitz. Ambele au pledat „nevinovat” pentru acuzatia de conspiratie privind munca fortata si prostitutie.

(bine, intre timp povestind prietenilor ce am citit, am aflat ca avem si in romania traineri de respiratie sexuala pentru un orgasm mai puternic. De asta e bine sa avem educatie sexuala in scoala, ca lumea sa fie mai relaxata si mai informata si sa nu mai apara sarlatani care te invata sa zambesti ca sa ai o viata sexuala buna)

Ce este OneTaste si ce a fost „orgasmic meditation”

Fondata in 2004, OneTaste promova o tehnica numita orgasmic meditation (OM): un ritual in care o femeie, dezbracata de la talie in jos, primea timp de 15 minute o stimulare delicata a clitorisului de catre un partener (de multe ori un barbat cu manusi). Daedone explica denumirea astfel: „asa cum oceanul are un singur gust — gustul sarii — tot asa exista gustul eliberarii, gustul adevarului.”

La apogeul sau, in 2017, compania raporta venituri de cel putin 10 milioane de dolari anual. Daca cursurile introductive erau accesibile, cele avansate erau extrem de costisitoare: pachete care puteau ajunge la 36 000 $, iar abonamentele anuale, oferind acces prioritar (pt ca omul daca nu e si snob sa vrea sa fie primul, nu doar prost sa vrea sa fie fraierit pe foarte multi bani, se considera ratat in viata 🙂 ), costau pana la 60 000 $.

Cultura organizatiei includea case comunale unde locuiau angajati si membri tineri si atractivi, selectati strategic pentru vanzari. Sloganul „Powered by Orgasm” reflecta filosofia brandului.

Procurorii au prezentat marturii ale fostelor angajate care sustineau ca au fost exploatate: munca nedeclarata sau prost platita, presiuni psihologice, coercitie sexuala—uneori chiar obligatii de natura sexuala cu investitori pentru a aduce fonduri.

O angajata, numita in instanta „Dana”, a descris cum gatitul, plimbarile si intalnirile cu un sustinator financiar au culminat cu acte sexuale: „Ocazional OM, iar eu ii faceam fellatio.” Daedone ar fi promovat idei radicale si folosea expresia depreciativa „golden pussy” pentru femei indisponibile sexual. Grupul isi definea propriul limbaj intern—„muggles” pentru externi, „red pill” pentru initiati.

Dupa verdict, ambele  inculpate au fost trimise in detentie la Metropolitan Detention Center din Brooklyn, urmand sa fie condamnate cu pedepse de pana la 20 de ani de inchisoare. 

Contextul mediatic al cazului include discutii despre limitele wellness-ului, consimtamant, manipulare si exploatare, comparativ cu alte scandaluri de tip cult, ca NXIVM. In articol sunt mai multe  marturii ale unor doamne care au fost trimise catre clienti pentru exploatare sexuala.

Textul e aici https://www.newyorker.com/news/our-local-correspondents/the-orgasm-expert-who-ended-up-on-trial