“Puterea” e un subiect care ma preocupa de foarte multi ani  – la inceput a fost la nivel simplu: am puterea pentru ca am o functie de conducere, cum m-am schimbat eu si cum s-a schimbat atitudinea celor din jurul nostrum (pentru ca sunt f multe nuante in aceasta putere a functiei de conducere)

Mai tarziu m-am uitat la cei care au forme mai subtile de “putere” – de a invinge orice prejudecati, de a lupta cu viata, de a salva alte vieti. Si foarte foarte tarziu am asociat puterea si cu forta, nu mi se parea interesant sa ma gandesc la nuantele si detaliile acestei abordari in directia fortei.

Asta pana cand am vazut-o pe domnisoara Mihaela Cambei care face haltere, a castigat medalie olimpica si campionate mondiale. Are 50 si ceva de kg si ridica peste 100 kg, dar cu tot efortul asta urias si inuman e foarte feminine si cocheta. Imi place mult de ea si sa se uite cu atentie la ea si companiile de cosmetice pentru ca mesajul pe care-l transmite prin viata ei e exceptional.

Cum zilele trecute Mihaela a mai castigat medalii la Campionatul Mondial, m-am intors la a ma gandi despre putere (am si citit o carte intre timp, e despre Etica Puterii, scriu putin mai jos despre ea)

Exista un moment tacut, aproape invizibil, in care fiecare om care poarta o responsabilitate simte greutatea ei. Nu e clipa in care primesti o functie, un titlu sau o recunoastere — ci momentul in care intelegi ca, intr-un fel sau altul, ai in maini viata, siguranta sau increderea altcuiva. Acolo incepe adevarata poveste a puterii.

Un medic de la ATI priveste monitorul care tine in viata un om intre doua respiratii. El nu are doar puterea de a vindeca, ci si pe aceea de a decide cand lupta s-a sfarsit.
Un judecator rosteste o sentinta care schimba un destin.
O profesoara, in fata unei clase de adolescenti nelinistiti, are puterea de a le spune: „Tu poti mai mult decat crezi.” Un jurnalist scrie despre o nedreptate, un arhitect ridica un spital, un psiholog asculta o tacere grea — fiecare poarta o forma de putere.
Si fiecare trebuie sa invete sa o tina in maini fara sa o franga.

Puterea nu e doar forta. E o proba de caracter.
Ea ne arata cine suntem atunci cand nimeni nu ne vede, cand am putea profita si nu o facem, cand am putea tacea si alegem sa vorbim .Etica nu este un set de reguli impuse din afara — e un juramant interior, o busola care te tine in picioare cand tentatia devine mai mare decat frica. Puterea medicului sta in compasiune, nu doar in cunostinte.
Puterea profesorului, in rabdare, nu in autoritate. Puterea artistului, in sinceritate, nu in faima. Puterea judecatorului, in dreptate, nu in control. Si puterea fiecarui om — in alegerea de a face bine, nu doar de a castiga.

„Ce facem cu puterea?”
O putem folosi ca arma, ca scut sau ca lumina. O putem transforma in zid sau in punte.
Devine toxica doar atunci cand uitam ca nu ne apartine — ca este imprumutata pentru o vreme, ca sa servim ceva mai mare decat noi. Adevarata putere nu striga si nu cere aplauze. Se recunoaste in mainile care ridica, nu care apasa. In cuvintele care vindeca, nu care ranesc. In deciziile luate cu inima, nu doar cu mintea.

Ceea ce facem cu puterea spune totul despre cine suntem. Iar daca intr-o zi ne vom intreba ce ramane dupa noi, poate raspunsul e simplu: raman oamenii pe care i-am atins fara sa-i zdrobim.

Spuneam ca am citit o carte despre etica si putere, carte care te invata sa alegi bine intr-o lume complicata. „The Power of Ethics: How to Make Good Choices in a Complicated World” este scrisa Susan Liautaud, profesoara la Stanford si specialista in etica aplicata.

Liautaud porneste de la o observatie simpla, dar tulburatoare:
niciodata nu am avut mai multa putere si, totodata, mai multa confuzie morala. Tehnologia, globalizarea, viteza informatiei — toate ne ofera posibilitati uriase, dar ne pun in fata dilemelor pe care generatiile anterioare nici nu le puteau imagina.

Ea nu vorbeste despre puterea politica sau financiara, ci despre puterea deciziilor noastre de zi cu zi: cum alegem ce e corect la munca, ce e bine sa publicam online, cand sa intervenim si cand sa tacem. Fiecare alegere are ecou — asupra altora, asupra mediului, asupra viitorului.

Autoarea propune un cadru simplu, dar profund, in patru pasi, pentru a lua o decizie etica care poate fi aplicat oricand:

1. Identifica principiile implicate – Care sunt valorile tale? Ce e important cu adevarat in acea situatie?
2. Aduna faptele – Nu decide pe baza de instinct sau zvon; intelege contextul complet.
3. Gandeste-te la toti cei afectati – Cine pierde, cine castiga, cine e ignorat?
4. Priveste inainte – Ce consecinte va avea decizia pe termen lung? Ce lume lasi in urma dupa ea?

Este un proces care cere timp si atentie, dar care ne scoate din reflexul reactiilor rapide si superficiale.
Liautaud ne aminteste ca etica nu inseamna perfectiune, ci constienta — curajul de a reflecta inainte de a actiona si de a ne asuma greselile cand le facem.

Cartea nu ofera raspunsuri universale, ci ne invata sa ne punem intrebarile corecte.
Puterea, spune Liautaud, nu e o arma si nici un trofeu. E o responsabilitate.

Am cartea in format electronic si o daruiesc daca e cineva care doreste sa o citteasca. Doar sa lase un comentariu (si sa-si completeze mailul correct). Nu  fac publice comentariile, nu va fi publica adresa voastra..