Monthly Archives : November 2025

Exista o lista lunga si melancolica de meserii disparute, pe care o putem privi ca pe o vitrina de muzeu: frizerul ambulant, lustragiul, baiatul cu telegrame si, desigur, dactilografa — acea creatura misterioasa, cu degete iuti, disciplina de calugar tibetan si o rezistenta legendara la cafea reincalzita. Daca ai avut vreodata impresia ca tastatura face un zgomot insuportabil, este doar pentru ca nu ai prins vremurile cand o masina de scris Olympia batea ca o furtuna tropicala, iar dactilografa continua, imperturbabila, ca un metronom care isi stie valoarea.

Candva, dactilografa era indispensabila. Nu exista birou respectabil fara una, dupa cum nu exista roman american respectabil fara o femeie inteligenta, ironic subestimata, care sa transcrie capriciile unui sef cu mult ego si putina ortografie. Dactilografa era Google Docs-ul vremii, Grammarly-ul cu pulover bej, ChatGPT-ul, daca ChatGPT ar purta fusta creion si ar putea ofta exasperat.

Apoi, pe nesimtite, a venit calculatorul personal. A venit tastatura electrica. A venit e-mailul. Si, in final, a venit dezastrul suprem: toata lumea a inceput sa scrie. Toata lumea. Inclusiv acei sefi care nu stiau sa puna virgule nici daca viata lor ar fi depins de asta. Si pentru ca omenirea are o placere bizara de a crede ca poate face orice singura, meseria de dactilografa a fost trecuta la capitolul Multumim, dar nu mai e nevoie de tine.

Dar disparitia unei meserii nu e niciodata doar un fapt economic. Este o tragedie in trei acte:

1. Actul I – Iluzia progresului, in care ne entuziasmam ca avem un dispozitiv nou care „face totul in locul nostru”.
2. Actul II – Realitatea: descoperim ca dispozitivul nu face chiar totul, dar face destul cat sa ne puna pe noi la treaba.
3. Actul III – Nostalgia, in care recunoastem ca, de fapt, lucrurile erau mai usoare cand aveam pe cine sa rugam: „Poti sa-mi pui si mie asta frumos, pe doua pagini, cu diacritice?”

Nu doar dactilografa a disparut. Au disparut si operatorii de centrala telefonica, cu acele casti gigantice de parca ar fi gestionat aterizarea unei navete spatiale. Au disparut proiectionistii de cinematograf, care isi petreceau serile alergand dupa pelicula care se bloca fix in scenele importante. Au disparut chiar si vanzatorii de ziare de la coltul strazii, care anuntau stirile cu vocea unui crainic de hipodrom.

Acum, desigur, avem aplicatii. Avem AI. Avem butoane care fac lucrurile „instant”. Si totusi, ironia suprema este ca ne simtim mai ocupati ca niciodata. Intr-o lume in care aproape toate meseriile se automatizeaza, noi am reusit performanta sa fim angajati full-time cu a apasa butoane.

Poate ca, intr-o zi, nostalgia va fi atat de puternica incat cineva va deschide un „atelier vintage” in care poti angaja o dactilografa doar ca experienta retro, exact cum mergi la un barbershop ca sa te tunda ca in 1920. Pana atunci, insa, ramanem doar cu fantoma eleganta a unei profesii care a disparut nu pentru ca nu era utila, ci pentru ca era prea utila ca sa supravietuiasca.

Asa sunt meseriile disparute: nu mor cu adevarat — doar isi iau o pauza lunga de la noi. Si poate, in secret, ne rad in fata.

Intotdeauna am banuit ca viata mea se poate reduce la o cifra. Sau, mai exact, la o cifra calculata din data mea de nastere, numele de botez, initiala cusuta pe emplema din clasa a sasea si, desigur, vibratiile universului care isi iese din fire in fiecare joi. Asa am ajuns, intr-o zi ploioasa, sa ma uit la numerologie — o pseudo-stiinta care iti promite tot ce iti promite si horoscopul, doar ca implica mai multe operatii matematice si mai putin Saturn retrograd. Iar eu am fost buna la mate intotdeauna 😊

Mi-am spus: De ce nu? Daca tot existam intr-un univers in care oamenii isi aleg partenerii dupa „compatibilitati de vibratie”, macar sa stiu si eu daca cifra mea de destin imi permite sa cumpar o pereche noua de pantofi. Sa nu risc karmic.

Asa am aflat ca numerologia vine din antichitate, de la Pitagora — un om genial, care a inventat teoreme, dar aparent, in timpul liber, se intreba daca numarul patru are sentimente. Asta m-a linistit. M-am simtit intr-un fel validata: daca un matematician antic a putut sa creada ca universul e o combinatie intre muzica si tabla inmultirii, atunci si eu pot sa cred ca cifra destinului meu e sapte, chiar daca am calculat gresit.

De-a lungul secolelor, numerologia a devenit tot mai rafinata. A trecut prin culturi, prin scripturi sacre, prin Evul Mediu, prin Renastere, iar in secolul XIX cineva a spus: Stiti ceva? Hai sa punem literei A un 1 si literei B un 2… si sa le dam oamenilor impresia ca ne inteleg vietile. *pentru conformitate, existau  practici in care literele alfabetului (grecesc) erau atribuite unor valori numerice, iar cuvintele erau reduse la sume numerice – o practica similara cu gematria iudaica.

A fost un succes.

Astazi, numerologia traieste si respira in Romania, unde are mai multi adepti decat are un detergent bun recenzii false. Exista asociatii, calculatoare numerologice, cursuri acreditate si, desigur, personalitati in domeniu invitati la tv-uri, intr-o forma de validare a prostiei si sarlataniei. Oameni care iti pot spune, cu o gravitate impresionanta, ca daca ai prea multi de 3 in matrita e recomandat sa nu tii cont de nimeni, nici macar de logica.

Stiinta, desigur, nu are nimic de-a face cu asta. Stiinta e rigida, plicticoasa si insista pe chestii enervante — precum dovezi, replicabilitate si testare. Ce pierdere de timp. Numerologia, in schimb, functioneaza dupa principiul: Daca se poate interpreta vag, atunci e perfect. Este, sa recunoastem, mult mai apropiata de un brunch cu prietenele decat de un laborator.

Si totusi, oamenii adora numerologia. Poate pentru ca ofera ordine intr-o lume care pare creata de cineva care si-a uitat ochelarii acasa. Poate pentru ca ne plac explicatiile frumoase, chiar daca sunt gresite. Sau poate, pur si simplu, pentru ca e reconfortant sa stii ca problemele tale nu vin din decizii proaste, nici pentru ca nu ti-a placut cartea si n-ai facut multa scoala, ci  vin fix din vibratia nefericita a lui 5.

Acum cativa ani, am nimerit intr-un taxi cu un domn sofer care se recomanda, cu aerul cuiva care preda la Harvardul ezotericului, drept numerolog. Un numerolog adevarat, cu scoala in Rusia, unde — aparent — cifrele au acces la informatii confidentiale despre viata ta. Am schimbat doua-trei vorbe de politete, nimic spectaculos, cand, deodata, cu o gravitate demna de o scena din „Doctor Strange”, m-a intrebat care e ziua mea de nastere.
Mi-am dat seama imediat ca urma sa-mi citeasca destinul direct din tabla inmultirii. Asa ca i-am spus o data complet inventata. Mi s-a parut un gest de autoconservare.

El a inceput sa bolboroseasca interpretari, uitandu-se la mine in oglinda retrovizoare cu o expresie de parca cifrele tocmai ii dezvaluisera un mare secret de stat. Dupa doua fraze pline de metafizica de taxi, l-am intrerupt calm si i-am spus:

— Am studiat matematica. Stiu ca numerologia e o vrajeala. Nu are nicio dovada stiintifica, nu se poate proba nimic din ce spuneti. E ca ghicitul in bobi sau in cafea, doar ca implica mai multa adunare.

Nu a apreciat. A ridicat tonul, ca si cum tocmai ii insultasem familia numerelor prime, si mi-a explicat ca ziua mea de nastere — cea inventata — arata dezastre, tragedii, poate chiar putin Apocalipsa, si ca ar fi gratis din partea lui sa ma salveze.
Cand am coborat, i-am spus:

— Nu era ziua mea de nastere. Ati batut campii ca sa ma speriati.

A urlat ceva dupa mine care nu parea tocmai o binecuvantare numerologica. Am zambit.

Ce ma scoate din minti este ca televiziunile ii promoveaza pe acesti sarlatani cu o nonsalanta tulburatoare. La Pro TV, in „Tradatorii”, apare o doamna prezentata ca numerolog, iar la Antena 1 sunt niste surori-carbon-copy care tot ofera predictii din cifre pe la Observator.
Mi se pare incredibil ca asemenea fantezii sunt impachetate ca profesii legitime si oferite publicului cu fundita.

Nu cred ca ar trebui popularizate, validate sau transformate in divertisment respectabil. Intr-o lume deja plina de pseudo-stiinte, conspiratii si solutii-minune, nu mai avem nevoie si de cifre care pretind ca stiu tot — in special cand nu stiu nimic.

Numerologia ramane o pseudo-stiinta, chiar daca pentru unii are  farmecul ei. Ca o prajitura fara gluten: stii ca nu are substanta, dar o mananci oricum, doar pentru ca arata dragut. Si chiar daca nu schimba viata nimanui, schimba macar modul in care ne facem calculele. Iar uneori, intr-o lume complet irationala, putina matematica imaginara e tot ce ne lipseste. Doar sa invatam bine tabla inmultirii si ordinea operatiilor

*Desi pentru multi este un instrument de autocunoastere sau de orientare spirituala, din perspectiva stiintifica numerologia este considerata o pseudo-stiinta, intrucat nu are un fundament solid, nu poate fi testata riguros si nu produce efecte reproducibile.

Stiu asta nu mai e funny, dar e marfa buna pentru sarlatani.

Incerc sa nu ma gandesc la lucrurile rele din aceasta saptamana, caci am vazut/auzit chestiuni care ma intristeaza si ingrijoreaza, dar incerc ca macar duminica sa ma tin departe de ele.

Am inceput sa simt ca vine Revelionul si se termina anul. Pe de o parte pentru ca pregatim la urban.ro multe lucruri de Sarbatori, pe de alta parte pentru ca simt oboseala si ravnesc la perioada mea de “detox” mental in care lucrez cu mintea mea sa o curat de emotiile negative pe care le-am acumulat.

Saptamana asta am mai scris o poveste pentru Cotidianul.ro despre cum o imagine realizata la 20 de ani de la lansarea filmului Morometii e cunoscuta drept imaginea iconica din acest film, intr-un fake news involuntar. Povestea e aici.

Saptamana asta la Muzzeul National de Arta a fost adusa pictura La Blouse Roumaine si eu m-am adus aminte ca, in alta viata, colegele mele de la revista Tabu Adriana Tudorache si Laura Cirnici au recreat cu Monica Barladeanu cateva dintre picturile iconice, printre care si cea cu iia romaneasca realizata de Henri Matisse.

Culmea e ca in aceste zile am publicat si un interviu cu Monica. Imi place cum s-a dezvoltat peste ani, cum s-a asezat mai bine in corpul si mintea ei. Bine, mi-a povestit ca face cursuri de psihologie si vrea sa fie terapeut, dincolo de meseria ei… Sa cititi interviul (e aici), pleaca de la Moartea domnului Lazarescu (pentru ca sunt 20 de ani de la lansarea acestui film) si ajunge la viata ei de astazi…

Altfel, mie imi place mult toamna (nu doar pentru ca sunt nascuta toamna) ci mai ales pentru culorile din natura si… mancarurile pe care le putem pregati din legume de sezon, aici placinta cu dovleac si mere 😊

Zile astea beau cafea cu cardamon, cafea macinata careia i-am adaugat eu cardamon care este un condiment cu multiple beneficii pentru sanatate: sustine digestia prin reducerea balonarii si a senzatiei de greata, are proprietati antioxidante care protejeaza celulele de stresul oxidativ, poate contribui la reducerea inflamatiei si la mentinerea sanatatii inimii, ajuta la improspatarea respiratiei datorita efectului antibacterian si poate sprijini reglarea nivelului de zahar din sange. Bine, asta e partea de stiinta, mie imi place mai ales pentru mirosul in cafeaua de dimineata😊si-am avut acum 2 ani o cutie de cafea cu cardamon adusa de o prietena din India (cred).

Intre stirile frumoase de saptamana asta e un domn inginer din Sibiu care de 20 de ani face pregatire gratuita la matematica pentru bacalaureat si mi se pare un gest minunat. Pe domnul de la Sibiu il cheama  Mihai Suciu si il gasiti online unde face si cursurile. Si mai exista si in Bucuresti un tanar care face acelasi lucru pentru copiii din familii vulnerabile…Mihail Iordache il cheama pe tanarul din Bucuresti care face lectii in casa parintilor lui.

Am mai  citit despre educatie digitala la medicina: Universitatile medicale din tara au initiat cursuri de telemedicina si sanatate digitala in curricula de studii, pregatind viitorii medici pentru era digitala.

Am aflat si despre un robot pentru terapie de vorbire: Studenti romani au dezvoltat un robot care ajuta copiii cu probleme de vorbire, castigand un concurs de inovatie „Solve for Tomorrow”, organizat si sustinut financiar de Samsung Romania.

Acum ceva ani am fost la Brasov intr-un centru de cercetare pentru Samsung unde erau niste minti luminate ale acestei tari… aveau atunci in teste un device ca un chip care sa fie montat pe vasul de toaleta si care facea analizele instant din urina si le afisa pe oglinda de la baie. Intre timp au prezentat device-ul in targurile internationale de inovatie (de asta si povestesc, altfel as fi pastrat pentru mine informatia).

Si ca sa raman la romani super destepti, Bitdefender este partenerul oficial de securitate cibernetica al echipei Scuderia Ferrari din Formula 1, un parteneriat care implica integrare tehnica, vizibilitate de brand si activitati comune de marketing. Bitdefender a prelungit acest parteneriat pana in 2028, iar acordul include amplasarea logo-ului sau pe masinile Ferrari si pe echipamentele echipei. Pe langa suportul tehnologic, cele doua companii au organizat evenimente si au creat campanii care evidentiaza sinergia dintre securitatea cibernetica si cursele de inalta performanta.

Saptamana aceasta a fost anuntata o investitie majora pentru sanatatea femeilor: Fundatia Bill & Melinda Gates a alocat 2,5 miliarde de dolari pentru cercetare in sanatatea femeilor, sprijinind tehnologii inovatoare si contraceptie.

Si daca am ajuns la international doua lucruri simpatice vreau sa va mai arat.

Actorul Gary Sinise are o fundatie cu care spriina copiii veteranilor de razboi si, in fiecare an, de ziua veteranilor din America, umple un avion de copiidin familii de veteran de razboi  si-i duce gratis la Disneyland.

Gary Sinise este cunoscut mai ales pentru rolurile sale din „Forrest Gump”, „Apollo 13”, „Ransom”, „Of Mice and Men” (pe care l-a si regizat) si „The Green Mile”, unele dintre cele mai importante aparitii ale sale in film.

Papa Leon al XIV-lea s-a intalnit recent la Vatican cu o serie de staruri de la Hollywood — printre ei s-au numarat Cate Blanchett, Spike Lee, Monica Bellucci si Chris Pine — intr-o audienta speciala organizata de Biroul pentru cultura al Vaticanului. Scopul acestei intalniri a fost sa reafirme rolul cinematografiei ca „atelier al sperantei” si mijloc important de dialog cultural, indemnand creatorii de film sa contribuie la misiunea Bisericii si la promovarea valorilor umane.

In declaratia sa, Papa Leon a subliniat ca cinematografia nu este doar divertisment, ci poate provoca si intreba, sa ajute spectatorii sa se regaseasca si sa regaseasca speranta: „Cinema-ul autentic nu doar consoleaza, ci provoaca. El articuleaza intrebarile care zac in noi si uneori provoaca lacrimi pe care nici nu stiai ca trebuie sa le plangi.” Totodata, el i-a indemnat pe artisti sa reziste „logicii algoritmilor”, in apararea „lentoarei, tacerii si diferentei” si sa continue sa ofere voci celor marginalizati.

NI se spune ca perfectiunea nu exista. E plictisitoare, pretentioasa, imposibil de suportat. Dar noi romanii avemm povestea unei fetite de 14 ani, cu codite si o privire de piatra, care face o miscare la paralele inegale si lumea intreaga tace. Apoi, pe tabloul scorurilor, apare un „1.00”. Tabloul nu stie cum sa scrie „10.00”. Nici el, nici omenirea nu erau pregatite pentru perfectiune, la Jocurile Olimpice de la Montreal, in 1976, pe 18 iulie 1976.

Nadia Comaneci s-a nascut intr-un 12 noiembrie intr-o Romanie cenusie, unde miracolul era rationalizat ca painea si uleiul. Si totusi, a crescut intr-un mic oras de provincie si a invatat sa sfideze gravitatia si limitele. O copila care voia sa iasa afara sa se joace, dar care trebuia sa repete un salt pana ii tremurau genunchii. O fata care a inteles devreme ca, pentru a fi libera, trebuie mai intai sa fie impecabila.

Perfectiunea Nadiei a fost o revolutie tacuta. Intr-o lume condusa de barbati care decideau cine castiga si cine tace, ea a vorbit prin miscare. A aratat ca o fetita dintr-un orasel comunist poate rasturna regulile universului. A fost prima gimnasta din istorie care a primit nota 10. Si nu o data, ci de sapte ori. De atunci, „10” nu mai e doar un numar; e un mit, o aspiratie, un mod de a spune „da, se poate”.

Nadia e femeia care a avut curajul si a fugit din tara, noaptea, prin zapada, cu un vis in buzunar. Femeia care a invatat, in America, ca perfectiunea e un cadou otravit — ca, dupa ce o atingi, nu mai stii cine esti fara ea. Nadia a reinventat-o: dintr-o gimnasta muta, intr-o femeie care vorbeste despre curaj, disciplina si echilibru. Nu pe barna, ci in viata.

Acum, cand implineste o varsta pe care nici nu are rost s-o mentionam (pentru ca, sincer, timpul a fost dintotdeauna spectatorul ei), Nadia e mai mult decat o legenda sportiva. E un capitol dintr-o carte despre vis, munca si fragilitatea gloriei. E dovada ca uneori perfectiunea poate fi umana, ba chiar tandra — atunci cand o fetita o atinge fara sa stie ca nu are voie.

Sper ca filmul despre Nadia pe care-l fac Tudor Giurgiu si Cosmin Hodor (aceeasi echipa care a facut si Nasty), sa incepa cu acea nota 1.00 care nu stia sa devina 10. Filmul e un documentar, dar viata mi se pare ironica si avem o poveste despre imposibilul care devine realitate, despre o tara care a invatat sa viseze pentru cateva minute de aur, despre o femeie care a crescut din propriul miracol.

La multi ani, Nadia Comaneci. In vremea comunismului ai fost raza noastra de lumina, iar tacerea si discretia ta pe teme grele au fost cat o lectie de educatie civica pe care nu ne-o preda nimeni si nici nu stiam sa o numim.

Perfectiunea ta inca ne face sa ridicam privirea — nu ca spre un idol, ci ca spre o stea care, in ciuda tuturor lucrurilor, a decis sa ramana umana. Si sa se intoarca acasa, sa ajute gimnastica de aici si sa ramana un model de viata si disciplina pentru noi.

Saptamana 3-9 noiembrie are in ea aniversari ale prietenilor. E ziua de nastere a catorva prieteni, sunt Mihai si Gabriele in jurul meu; chiar si eu sunt Mihaela prin al doilea nume, asa ca ieri am celebrat cu un mic rasfat culinar.

Pentru ieri, am scris pentru Cotidianul (proaspat relansat, un ziar pe care eu l-am iubit mult cand era in print), am scris o opinie, un portret al sotiei domnului Sergiu Celibidache in contextul lansarii filmului Cravata Galbena (care e de vinerea viitoare in toate cinematografele). Ziarul avea un interviu cu Serge, fiul dirijorului si regizorul filmului, si m-am gandit ca se potriveste o perspectiva in care va arat o femeie care a fost cu mult inainte vremurilor ei.

Ca sa va conving sa cititi tot articolul las aici un fragment pe care l-am scris cu gandul la domna Celibidache, dar si la o prietena, partenera de viata a unui artist pentru ca e un anume profil de femeie foarte educaata si puternica, ferma dar diplomata, care poate trai si influenta pozitiv un artist.

Ioana a fost o femeie inaintea vremurilor sale. Independenta când independenta feminina era suspecta. Creatoare când i se cerea sa fie decorativa. Calma in fata geniului, dar niciodata supusa.

Ea n-a vrut sa cucereasca lumea. A vrut doar sa traiasca frumos. Si, sincer, uneori asta e cea mai mare forma de curaj.

Uneori, femeile puternice nu fac zgomot. Nu flutura pancarte, nu rostesc manifeste, nu scriu memorii. Pur si simplu traiesc cu o claritate care te dezarmeaza.
Ioana Celibidache a fost una dintre ele. A fost, in felul ei discret, o revolutie. O femeie care a trait cu demnitate, frumusete si forta – inainte ca lumea sa stie cum sa numeasca toate acestea.

Intregul articol e aici.

(stiu ca am scris si saptamana trecuta despre aceasta familie, dar e important ca puteti vedea inca un film despre viata lor si sper sa va fi facut curiosi sa-l vedeti)…

Ma mai laud cu ceva si apoi trec la stiri pozitive care ajuta comunitatea,  si nu sunt ca sa  gandile ego-ul meu 😊

Am vandut 4 carti cu noua autobiografie a lui Anthony Hopkins. Am scris pe urban.ro despre carte in ziua in care a aparut (momentan e doar in engleza se vinde pe amazon si in Anglia, luna viitoare va fi si in RO, la editura Nemira) si persoane care locuiesc in Anglia, romani simpatici, mi-au trimis poze ca si-au cumparat cartea 😊 Pentru mine e o mare bucurie cand imi spune cineva ca si-a cumparat o carte, a vazut un film sau a fost la un spectacol despre care eu am scris. Va multumesc foarte mult.

*

Mie imi place foarte mult brandul Uniqlo si colaborarile lor cu designeri straini, am din colectiile lor trecute multe haine care rezista de multi multi ani; de exemplu am niste pantaloni cargo din colaborarea cu Comptoir des cotonniers care acum au o colectie noua cu Uniqlo. Va las link aici poate va inspira. Nu sunt nici foarte ieftine, dar nici extrem de scumpe.

(va asigur ca nu am niciun contract publicitar nici cu Uniqlo, nici cu altcineva care apare in aceasta rubrica, sunt fix lucrurile care imi plac)

 Ce mi-a mai placut saptamana asta…

Vestea aceasta simpatica despre cum produse romanesti sunt duse international prin lanturile alimentare care sunt si la noi. (a fost o vreme cand extremistii ai poiticii, manipulatori, spuneau cat rau ne fac noua aceste supermarketuri; eu am un respect mare pentru ele- unii angajeaza persoane cu dizabilitati, altii sprijina fermele, altii exporta produse romanesti la magazinele lor din alte tari)

Dupa succesul ciocolatei in stil Dubai Deluxe, Lidl Romania lanseaza trei noi sortimente de ciocolata Deluxe, dezvoltate in colaborare cu un furnizor local – ciocolata cu crema de alune si caramel, ciocolata alba cu macarons si zmeura si ciocolata alba cu brownie si caramel sarat. Cele trei variante de ciocolata Deluxe pot fi gasite, incepand din aceasta saptamana, in vitrinele frigorifice a 137 de magazine Lidl din Bucuresti si din alte 23 de judete. 

Lansarea vine dupa succesul Ciocolatei in stil Dubai Deluxe, produs care a depasit rapid granitele tarii, fiind exportat in magazinele Lidl din Croatia si Serbia, incepand cu prima parte a acestui an. Aceasta evolutie confirma potentialul si calitatea produselor fabricate local, din segmentul premium.

*

Materiale gratuite pentru profesori, intrun program al fundatiei Orange pe care il urmaresc de multi ani si care a ajutat multe scoli si multi profesori

Digitaliada, programul national de educatie digitala al Fundatiei Orange, continua procesul de inovatie in educatie prin introducerea unei noi sectiuni cu resurse educationale interactive in format XR (realitate extinsa), dedicata materiilor din domeniul stiintelor. Noile materiale dezvoltate momentan pentru materia Geografie, clasa a VIII-a, sunt accesibile online si pot fi explorate direct din browser, prin tehnologia WebXR, pe tabla interactiva, laptop, tableta sau smartphone, fara instalari suplimentare. 

Materialele interactive sunt disponibile gratuit pe platforma Digitaliada, extinzând ecosistemul de resurse educationale deschise oferite profesorilor si elevilor din intreaga tara. Acestea pot fi accesate printr-un cont activ pe www.platformadigitaliada.ro. 

*

Saptamana aceasta mi-a placut un podcast. Eu ascult multe podcasturi dar imi  plac foarte putine pentru ca intervievatorii sunt needucati, nedocumentati, nu intreaba din curiozitate reala, plus ca unii dintre invitati sunt oameni de o calitate nu indoielnica ci foarte foarte rea, cu care nu as vrea sa-mi murdaresc mintea si gandurile.

Mi-a placut insa podcastul lui Florin Ristei cu Ilona Brezoianu. Sunt prieteni si stiam ca e Ilona va fi relaxata si nu va face diversiuni in glume ca sa iasa din timiditatea sa, Ristei a fost curios real, iar dialogul a fost foarte sincer si cu garda jos. Si da, Ilona l-a mi executat scurt si direct cand Florin intreb ceva “gresit”.

Sa-l ascultati pentru ca e foarte simpatic

Si pentru ca ei discutau si despre tinuta pentru spectacole si  daca e bine sau nu sa fie oun cod vestimentar, iar Ristei a amintit de cum aratau oamenii cand a fost la Opera din Viena, m-am gandit sa va spun o anecdota,

Am fost si eu in Opera din Viena, la o repetitie cu Manon in regia lui Andrei Serban unde protagonista era Anna Netrebko. Imi aduc aminte ca am fost atat de fascinata de cladirea acestei opere si de sala in care erau reprezentatiile, de cum aratau scaunele, de curatenia si eleganta din jur, incat am inceput sa citesc chestiuni despre Opera ca sa am context.

Am aflat ca primul teatru de opera din lume, in sensul de teatru public dedicat exclusiv reprezentatiilor de opera, a aparut in 1637 la Venetia. Se numea  Teatro San Cassiano si a fost primul teatru de opera cu acces platit pentru public, ceea ce a transformat opera dintr-un divertisment rezervat nobilimii intr-o arta accesibila oricui isi putea cumpara un bilet.  Scaunele erau din catifea rosie pentru ca asa erau puse in valoare bijuteriile doamnelor, iar lumina de pe fata lor se reflecta frumos, aratand mai elegante si mai sanatoase 😊

Astazi in toate teatrele de Opera din lume sunt scaune cu catifea rosie, si e un cod care se respecta si la noi in teatrele elegante si la Opera desigur.

*

Si o stire care m-a si surprins dar si mi-a dat sperante ca oamenilor le va fi mai bine in viitor. Suedia a implantat un cip care detecteaza cancerul — cu 4 ani inainte sa apara simptomele

Institutul Karolinska din Suedia a dezvoltat un cip biosenzor mai mic decât un bob de orez, care poate fi implantat sub piele pentru a monitoriza continuu, in timp real, biomarkerii de cancer. Cipul detecteaza ADN tumoral circulant (ctDNA) si proteine specifice care apar cu ani inainte ca tumorile sa devina vizibile la scanari.

Implantul foloseste senzori nanotehnologici care se leaga de markerii cancerigeni si trimit semnale wireless catre o aplicatie de smartphone atunci când nivelurile depasesc pragurile normale. In studiile clinice cu 300 de participanti, cipul a detectat: Cancer pancreatic cu 4,2 ani inainte de diagnostic, Cancer ovarian cu 3,8 ani mai devreme, Cancer pulmonar cu 3,5 ani mai devreme, Cancer de colon cu 3 ani mai devreme

De ce este revolutionara depistarea timpurie: Rata de supravietuire la 5 ani creste de la 20% la 90% când cancerul este descoperit timpuriu. Cipul urmareste si markerii de inflamatie, ajutand la prezicerea bolilor de inima si a afectiunilor autoimune. Un singur implant inseamna detectarea timpurie a zeci de boli care pot pune viata in pericol.

*

Mai erau stiri frumoase doar ca m-am intins mult cu povestile si mai scriu si e o duminica cu stiri bune si saptamana viitoare 😊 Va las insa o piesa frumoasa

Sa avem o saptamana frumoasa si sa ne bucuram de ce e in jur.

Zilele trecute vorbeam cu o prietena despre brandingul de tara ca imagine si moda, si cat de distincte sunt imaginile femeilor franceze si italiene. Ce mult inseamna o educatie in arta si in sanatate inca e la varste mici. In ambele tari se invata la scoala primara si generala reguli de igiena, de mchiaj, de manière si de stil.

In muzeele din Italia in week end copiii primesc carti de colorat cu exponatele si stau pe jos in diferite sali ca sa cooloreze ca in tablourile pe care le vad, un exercitiu de estetica vizuala care aseaza multe valori pe termen lung.

 In sistemul de invatamant primar din Franta, elevii nu au neaparat o disciplina separata „Beauty & Stil” , dar se predau, in mod structur­at, teme legate de sanatate, bunastare, igiena, nutritie, viata sociala si responsabilitate personala, iar in parte si aspecte legate de imagine si stil de viata

Italia si Franta sunt adesea privite ca surori latine, legate printr-o istorie comuna, o dragoste pentru arta si gastronomie, dar separate prin nuante subtile care definesc modul lor unic de a trai. De la espresso-ul grabit dintr-o piata italiana pana la croissantul savurat lent intr-o cafenea pariziana, diferentele dintre cele doua stiluri de viata spun o poveste despre identitate, estetica si filozofie.

Haideti sa ne uitam comparativ la cateva dintre valorile lor, stil de viata, pentru locuitorii din aceste doua tari. E un exercitiu frumos care o sa ne dea, indirect, cateva raspunsuri de ce nu sunt ostentativi in look, de ce sunt gratiosi si eleganti (in felul lor fiecare) si… de ce intalnim rar in aceste tari persoane supra ponderale.

1. Bucuria de a trai: La dolce vita vs. Joie de vivre

Ambele popoare traiesc sub semnul placerii, dar o manifesta diferit.

• Italienii practica la dolce vita — o celebrare spontana a vietii de zi cu zi. Masa de pranz devine o ocazie de socializare, iar micile placeri (un apus, o conversatie, o farfurie de paste simple dar perfecte) sunt gustate fara graba.
• Francezii, in schimb, cultiva joie de vivre — o bucurie rafinata, in care placerea este o arta in sine. Ei pun accent pe echilibru, discretie si calitate, transformand cotidianul intr-o forma de eleganta retinuta.

 2. Stilul de viata si ritmul zilnic

• In Italia, viata are un ritm solar. Strazile se anima devreme, siesta e respectata in sud, iar serile sunt dedicate familiei si prietenilor. Timpul pare elastic, iar spontaneitatea e un mod de a fi.
• In Franta, ordinea si structura sunt mai evidente. Francezii isi planifica mesele, concediile, chiar si relaxarea. Pauza de pranz este sacra, dar respecta reguli: un meniu echilibrat, vinul potrivit, desertul discret.

 3. Estetica: bella figura vs. chic discret

Moda este o limba comuna, dar dialectele difera.

• Italienii traiesc pentru bella figura — imaginea impecabila, armonia dintre gesturi, haine si atitudine. Chiar si un look casual are o alura studiata.
• Francezii prefera chic-ul fara efort: parul usor dezordonat, o camasa alba simpla, o atitudine care spune „nu incerc prea mult, dar totusi reusesc”. Este o eleganta subtila, bazata pe naturalete si gust.

4. Gastronomia: pasiune vs. rigoare

• In Italia, mancarea e emotie pura. Retetele sunt transmise in familie, ingredientele locale sunt vedetele, iar mesele sunt o celebrare a comunitatii. Nimic nu e complicat — doar autentic.
• In Franta, gastronomia este o stiinta a rafinamentului. Fiecare fel are o tehnica, un ritual. Este o cultura a detaliului: sosul perfect, vinul potrivit, servirea corecta.
  Ambele bucatarii inspira lumea, dar in timp ce Italia cucereste prin caldura, Franta impresioneaza prin disciplina.

 5. Atitudinea fata de viata

• Italienii traiesc in prezent. Sunt expresivi, gesticuleaza, improvizeaza. Filosofia lor este: „va fi bine, gasim o solutie”.
• Francezii analizeaza, reflecteaza, discuta. Pentru ei, viata e un dialog intre ratiune si placere, o balanta fina intre libertate si rigoare.

 6. Ce putem invata de la ambele?

De la italieni, putem invata sa traim cu pasiune, chiar si in lucrurile mici.
De la francezi, putem invata sa transformam viata intr-o arta prin echilibru si simplitate.
Impreuna, ele ofera un ideal al stilului european: frumusetea trairii constiente, fie ea exuberanta sau rafinata.

Stilul italian si cel francez nu se exclud, ci se completeaza. Unul danseaza cu inima, celalalt gandeste cu gratie. Iar intre espresso si café au lait se ascunde o lectie comuna: viata merita traita frumos.

3 lucruri esentiale de facut pentru a trai ca un italian sau ca un francez:

 Cum sa traiesti ca un italian – La dolce vita in practica

1. Savureaza momentele simple.
   Bea espresso-ul la bar, nu pe fuga, si bucura-te de conversatiile spontane cu oamenii din jur. Pentru italieni, timpul petrecut socializand e la fel de important ca munca.
2. Gateste cu pasiune si respect pentru ingrediente.
   Foloseste produse locale, putine, dar de calitate — ulei de masline, rosii, busuioc, paste proaspete. Masa nu e doar hrana, e o celebrare a vietii.
3. Ingrijeste-ti imaginea si atitudinea.
   Fii atent la detalii: hainele curate, gesturile elegante, zambetul autentic. Bella figura nu e despre lux, ci despre armonie intre cum arati si cum te porti.

 Cum sa traiesti ca un francez – Joie de vivre cu stil

1. Fa din rutina un ritual.
   Transforma micul dejun intr-o clipa de rasfat — o cafea buna, un croissant si cateva minute de liniste. Francezii cred ca frumusetea se ascunde in gesturile cotidiene.
2. Pune calitatea inaintea cantitatii.
   In garderoba, pe masa sau in viata sociala, alege mai putin, dar mai bun. O piesa clasica, o masa echilibrata, o conversatie inteligenta valoreaza mai mult decat excesul.
3. Exerseaza echilibrul intre ratiune si placere.
   Mananca fara vinovatie, lucreaza cu seriozitate, dar lasa mereu loc pentru bucurie. Pentru francezi, eleganta suprema este masura in toate.

N-a fost chiar cea mai buna saptamana pentru mine, dar ca sa raman in zona de frumos si pozitiv – cand mi-e greu ma straduiesc sa fac ceva bine, o fapta buna pentru cineva, sa mananc ceva ce imi place si sa nu ma vait prea mult😊

A fost saptamna comemorarii a 10 ani de la Colectiv.

Inca mi se mai strange sufletul si zbarleste pielea la amintirea noptii in care urlau sirenele incredibil de tare. A fost o tragedie ingrozitoare si le doresc multa putere si bine in viata lor pentru parintii si prietenii celor care au fost acolo. Am avut amici si colegi acolo, a fost f f greu pentru ei dar acum sunt bine. Nu o sa dau detalii, dar am sa spun ca pentru o vreme am donat o parte din leafa mea de atunci familiei unuia dintre amici pentru ca el era in spital si sotia lui era cu el, si mi s-a parut important sa aiba si o sursa de venit cat de cat. Am facut rost de bani si dintr-o sponsoriare (eu a muncit ceva pt o firma, ei au facut o donatie familei in cauza). Nu scriu asta ca lauda, ci ca idei ca puteti cateodata ajuta si dincolo de bani din contul dvs, doar sa fiti determinat si perseverant si atent cu nevoile celui necajit.

Dar dincolo de asta, inca mi-e greu sa ma gandesc la ce a fost acolo. Imi amintesc insa unitatea care era in comunitate, cum toti incercau sa ajute si sa faca ca lucrurile sa fie mai bine, macar un pic. Mi-e dor de unitatea aceea, acum suntem intr-o zona a dezbinarii si polarizarii.

Mi-am propus ca duminica sa scriu lucrurile care mi-au placut, pe poitiv si recunostinta, si nu voi accentua ce a fost rau atunci si e in continuare. Dar vreau sa spun ca e important sa fim aproape de cineva in necaz fie si cu o vorba buna.

Cum scriam la inceput am avut o saptamna foarte grea si emotional si profesional, dar lucrurile merg inainte. Pentru ca sunt gurmanda, cand mi-e greu imi prepar sau imi cumpar mancare care sa ma bucure. Asa ca am mancat minunatii pe care le pun aici in imagini 😊 Nu intra la stiri frumoase dar poate va inspira.

(in ordine avem budinca de chia si cremsnit de la Ana Pan:), midii cu orez si quinoa, morcov mar si un sos de iaurt cu turmeric, mazare, quinoa, cartofi dulci si masline cu un sos de ulei de masline si coriandru si menta,

Aseara a fost premiera de gala a filmului Cravata Galbena si mi se umple sufletul de bucurie cand vad cat de multi oameni il descopera pe Sergiu Celibidache si familia lui. Astazi de dimineata era un trafic intens pe urban.ro pe un articol despre relatia dintre Sergiu Celibidache si fabuloasa lui sotie, Ioana. E un text din timpul filmarilor cand pe urban era un concurs care dadea access la o zi de filmare si il gasiti aici.

Eu mai am de citit putin la cartea lui Stajerel Olaru – Spatiul Celibidache. Pe acest blog se afla multe  texte despre domnul Celibidache pentru ca am citit toate cartile despre domnia sa scrise sau traduse in Ro (le-am selectat aici)

Las aici si o imagine cu Celibidache si superba lui sotie, ca sa va bucure si pe voi.

Nu am vazut inca filmul, nu stiu cat spune din partea de familie, dar spun si aici ca Ioana hotarase sa nu calatoreasca impreuna cu sotul in acelasi avion niciodata, si sa ajunga la locul de concerte cu curse separate, pentru ca in cazul prabusirii unuia dintre avioane, fiul lor Serge sa mai aiba un parinte. Serge Celibidache e autorul filmului de acum 😊

Tot ieri o minune de femeie, Madalina Florea (32 de ani), a devenit atleta momentului in cursele de alergare montana, fiind  prima femeie din lume care termina cursa istorica de alergare montana Kolitza Balmatrail in mai putin de o ora.

Zilele acestea s-a anuntat evenimentul Oamenii Dreptatii, spectacolul de storytelling care aduce in prim-plan povesti despre dreptate, curaj si implicare, revine cu a sasea editie la Bucuresti pe 15 noiembrie, de la ora 19:00, in Aula Politehnica Bucuresti. Voci neconventionale care spun povesti personale vor urca pe scena ca sa arate ca dreptatea nu se apara doar in sali de judecata, ci si in viata de zi cu zi, prin felul in care reactionam, ascultam, alegem sa nu tacem. Mi-a adus aminte de micile spectacole DOR si mi s- a facut dor.

Mi-am propus sa nu scriu despre politica in aceasta rubrica dar vreau sa spun ca mi-a placut mult aceasta imagine. Si mi-am adus aminte ce frica imi era dupa primul tur al alegrilor prezidentiale ca o sa ne ducem in hau si cat de mult imi doream tandemul Nicusor Dan – Ilie Bolojan. Atunci era aproape irealizabil, dar s-a intamplat magia si oricat de greu ne va fi o vreme, sigur va iesi soarele pe drumul nostrum pentru ca oamenii astia sunt corecti. Si destepti. Si vor, realmente, sa faca bine.

La ARCUB – Hanul Gabroveni, Bucuresti, va fi deschisa expozitia The Art of the Game incepand cu 8 noiembrie 2025 — este primul mare eveniment cultural din Romania dedicat jocurilor video si artelor conexe. E un eveniment care imi place: mult e o initiativa care combina tehnologie, arta si comunitate, si marcheaza faptul ca Romania pune accent si pe industriile creative si culturale noi. Am scris desigur si pe urban.ro despre asta. Sa mergeti saptamana viitoare pentru ca va fi fun pt copii, iar pt dvs un update de o lume noua 😊

Am citit in The Times un interviu cu dansatorul si coregraful Akram Khan, un creator pe care-l iubesc tare pentru geniul lui impletit cu mult bun simt. E un artist dupa care m-am plimbat prin toata lumea ca sa-i vad spectacolele si iata aici un story de la una dintre intalnirile cu public …

Ce zice in interviul nou: isi reaseaza compania, o inchide practic si se concentreaza pe a face coregrafii in comunitati cu dansatorii de acolo. Spune ca vechea lui companie de dans (care a fost si la noi cu spectacolul Kaash) era bazata pe turnee si ca, in contextul Brexit, dar si intr-o lume tot mai agresiva si cu probleme, e greu sa mai faci turnee. Asa ca mai bine calatoreste ca sa faca cu copaniile locale spectacole pe care le coregrafiaza.

Si mai am un filmulet de la un tanar domn geniu in muzica,Jacob Collier, pe care va rog tare sa-l urmariti.. E un tanar domn care canta la multe instrumente , compune si face armonii cu publicul ca in acest concert can il are invitat pe Chris Martin de la Coldplay.

Dar eu voiam sa va arat ca a acceptat sa dirijze in San Francisco ca sa-i faca o bucurie lui Bobby McFerrin (75 de ani) si sa-i implineasca un vis…vedeti mai jos

N-am alte stiri si intamplari care sa imi fi placut saptamana asta, nu pentru ca ele nu au existat, dar nu am avut eu timp sau dispozitie sa ma uit mai bine in jurul meu.

Va doresc o saptamna cu multeintamplari frumoase

Cultura urbana ne-a  obisnuit cu expresia “fericiti pana la adanci batraneti”. Dar v-ati intrebat vreodata cum s-au schimbat intelesul si semnificatia ei peste ani? Daca privim peste ani, schimbarea semnificatiei acestei expresii arata evolutia noastra ca oameni, cu drepturile castigate si cu confortul emotional pentru care luptam.

Timp de secole, expresia „fericiti pana la adanci batraneti” a reprezentat idealul suprem al iubirii si al vietii in doi. Ea promitea o fericire durabila, o poveste care depasea obstacolele si se incheia, simbolic, cu o batranete traita impreuna, in armonie. Dar ceea ce in urma cu o suta de ani insemna implinire s-a transformat radical. Intr-o lume care si-a schimbat valorile, ritmul si libertatile, fericirea nu mai este o destinatie fixa, ci un drum fluid, personalizat, adesea solitar.

In primele decenii ale secolului XX, „fericiti pana la adanci batraneti” era sinonim cu stabilitatea familiala. Casnicia era considerata un angajament de neclintit, un contract social si moral sustinut de religie, comunitate si traditie. Fericirea era strans legata de datorie: o viata „buna” era una in care oamenii isi respectau rolurile – barbatul furniza siguranta, femeia intretinea caminul, iar dragostea, de multe ori, era mai degraba o virtute decat o pasiune. In spatele fotografiilor de nunta alb-negru, multe femei si barbati ramaneau impreuna din obligatie, nu din bucurie.

Dupa al Doilea Razboi Mondial, odata cu emanciparea femeilor, urbanizarea si cresterea mobilitatii sociale, conceptul de fericire s-a individualizat. Femeile au inceput sa aiba acces la educatie si cariera, iar acest lucru a schimbat raportul de forte din cuplu. „Fericiti pana la adanci batraneti” a devenit un ideal romantic, nu o norma sociala. Filmele hollywoodiene si literatura de dragoste din a doua jumatate a secolului XX au transformat fericirea intr-o naratiune despre alegere, compatibilitate si pasiune. Dar, paradoxal, tocmai libertatea de a alege a facut ca fericirea in doi sa fie mai fragila. Casniciile nu mai erau mentinute „cu orice pret”, iar divortul a devenit o cale legitima catre regasirea sinelui.

In ultimele decenii, odata cu expansiunea retelelor sociale si a culturii individualismului, expresia si-a pierdut si mai mult din continutul colectiv. „Fericiti pana la adanci batraneti” a devenit adesea un cliseu nostalgic, un ecou al unei epoci in care oamenii traiau mai putin, dar iubeau „pentru totdeauna”. Astazi, fericirea este masurata prin auto-implinire, echilibru emotional, libertate de alegere si autenticitate. Reperul s-a mutat de la „noi” la „eu”. Fericirea nu mai este neaparat o poveste de cuplu, ci o stare de armonie cu sine, o constructie interioara care poate include sau nu o relatie de lunga durata.

In literatura, expresia „fericiti pana la adanci batraneti” a avut, mult timp, functia unui final de basm – o formula ritualica ce inchidea povestea si promitea o ordine restabilita in lume. In secolele XIX si inceputul secolului XX, autorii au tratat adesea iubirea ca pe o incununare a destinului, iar casatoria era simbolul suprem al fericirii. Romanul realist si cel romantic (de la Tolstoi la Ionel Teodoreanu) asociau implinirea cu stabilitatea si moralitatea. Chiar si cand finalurile erau tragice, ideea de „fericire pana la batranete” plutea ca o dorinta neimplinita, ca un ideal al ordinii pierdute. In acest sens, expresia functiona nu doar ca o concluzie, ci ca o promisiune a unei lumi care credea in destin si in permanenta.

In a doua jumatate a secolului XX, insa, literatura a inceput sa conteste acest ideal. Scriitorii modernisti si postmoderni au disecat mitul iubirii eterne, aratand fragilitatea relatiilor si prabusirea visului romantic. Personajele lui Hemingway, Doris Lessing, Milan Kundera sau Marguerite Duras traiesc iubiri intense, dar imposibile, marcate de neliniste, singuratate si neputinta. „Fericiti pana la adanci batraneti” devine un ecou ironic, o formula pe care literatura o priveste cu distanta si luciditate. Dragostea nu mai este garantia unei vieti implinite, ci un teren de lupta intre nevoia de libertate si dorinta de apartenenta.

Literatura contemporana duce aceasta transformare si mai departe. In proza ultimelor decenii, fericirea nu mai este legata de „batranete” sau de „pentru totdeauna”, ci de autenticitatea momentului. Romanul contemporan, fie el realist sau introspectiv, vorbeste despre relatii imperfecte, despartiri asumate, reinvatarea iubirii dupa esec si despre forme alternative de intimitate – de la singuratatea asumata la comunitatile emotionale fluide. „Fericiti pana la adanci batraneti” s-a transformat intr-un simbol cultural al unei nostalgii: un mit care inca fascineaza, dar care nu mai corespunde realitatii. Literatura de azi nu mai cauta perfectiunea, ci adevarul emotional. In locul finalurilor inchise, ofera inceputuri posibile.

Expresia „fericiti pana la adanci batraneti” nu a disparut — ea s-a redefinit. A devenit mai putin o promisiune solemna si mai mult o metafora despre evolutie. In locul unei fericiri garantate de durata, a aparut una bazata pe profunzime si sinceritate. Fericirea moderna nu se mai masoara in ani petrecuti impreuna, ci in autenticitate, echilibru si libertatea de a trai adevarul propriu.

Totusi, in ciuda schimbarilor sociale si culturale, nevoia de a impartasi viata cu cineva ramane adanc umana. Doar forma prin care o traim s-a transformat. Intr-o lume in care batranetea nu mai este sinonima cu linistea, ci adesea cu reinnoirea, „fericiti pana la adanci batraneti” nu mai inseamna o promisiune eterna, ci o disponibilitate de a construi fericirea in fiecare etapa a vietii.

Fericirea de astazi nu mai este lineara, ci ciclica. Ea se defineste prin libertatea de a gresi, de a reincepe, de a trai autentic. Nu mai cautam „adanci batraneti” ca dovada a unei relatii reusite, ci clipele de conexiune autentica, respectul reciproc si cresterea personala. Daca in trecut fericirea era un destin comun, astazi este o alegere zilnica, fluida, care se modeleaza in functie de cine devenim.