Monthly Archives : November 2025

N-a fost chiar cea mai buna saptamana pentru mine, dar ca sa raman in zona de frumos si pozitiv – cand mi-e greu ma straduiesc sa fac ceva bine, o fapta buna pentru cineva, sa mananc ceva ce imi place si sa nu ma vait prea mult😊

A fost saptamna comemorarii a 10 ani de la Colectiv.

Inca mi se mai strange sufletul si zbarleste pielea la amintirea noptii in care urlau sirenele incredibil de tare. A fost o tragedie ingrozitoare si le doresc multa putere si bine in viata lor pentru parintii si prietenii celor care au fost acolo. Am avut amici si colegi acolo, a fost f f greu pentru ei dar acum sunt bine. Nu o sa dau detalii, dar am sa spun ca pentru o vreme am donat o parte din leafa mea de atunci familiei unuia dintre amici pentru ca el era in spital si sotia lui era cu el, si mi s-a parut important sa aiba si o sursa de venit cat de cat. Am facut rost de bani si dintr-o sponsoriare (eu a muncit ceva pt o firma, ei au facut o donatie familei in cauza). Nu scriu asta ca lauda, ci ca idei ca puteti cateodata ajuta si dincolo de bani din contul dvs, doar sa fiti determinat si perseverant si atent cu nevoile celui necajit.

Dar dincolo de asta, inca mi-e greu sa ma gandesc la ce a fost acolo. Imi amintesc insa unitatea care era in comunitate, cum toti incercau sa ajute si sa faca ca lucrurile sa fie mai bine, macar un pic. Mi-e dor de unitatea aceea, acum suntem intr-o zona a dezbinarii si polarizarii.

Mi-am propus ca duminica sa scriu lucrurile care mi-au placut, pe poitiv si recunostinta, si nu voi accentua ce a fost rau atunci si e in continuare. Dar vreau sa spun ca e important sa fim aproape de cineva in necaz fie si cu o vorba buna.

Cum scriam la inceput am avut o saptamna foarte grea si emotional si profesional, dar lucrurile merg inainte. Pentru ca sunt gurmanda, cand mi-e greu imi prepar sau imi cumpar mancare care sa ma bucure. Asa ca am mancat minunatii pe care le pun aici in imagini 😊 Nu intra la stiri frumoase dar poate va inspira.

(in ordine avem budinca de chia si cremsnit de la Ana Pan:), midii cu orez si quinoa, morcov mar si un sos de iaurt cu turmeric, mazare, quinoa, cartofi dulci si masline cu un sos de ulei de masline si coriandru si menta,

Aseara a fost premiera de gala a filmului Cravata Galbena si mi se umple sufletul de bucurie cand vad cat de multi oameni il descopera pe Sergiu Celibidache si familia lui. Astazi de dimineata era un trafic intens pe urban.ro pe un articol despre relatia dintre Sergiu Celibidache si fabuloasa lui sotie, Ioana. E un text din timpul filmarilor cand pe urban era un concurs care dadea access la o zi de filmare si il gasiti aici.

Eu mai am de citit putin la cartea lui Stajerel Olaru – Spatiul Celibidache. Pe acest blog se afla multe  texte despre domnul Celibidache pentru ca am citit toate cartile despre domnia sa scrise sau traduse in Ro (le-am selectat aici)

Las aici si o imagine cu Celibidache si superba lui sotie, ca sa va bucure si pe voi.

Nu am vazut inca filmul, nu stiu cat spune din partea de familie, dar spun si aici ca Ioana hotarase sa nu calatoreasca impreuna cu sotul in acelasi avion niciodata, si sa ajunga la locul de concerte cu curse separate, pentru ca in cazul prabusirii unuia dintre avioane, fiul lor Serge sa mai aiba un parinte. Serge Celibidache e autorul filmului de acum 😊

Tot ieri o minune de femeie, Madalina Florea (32 de ani), a devenit atleta momentului in cursele de alergare montana, fiind  prima femeie din lume care termina cursa istorica de alergare montana Kolitza Balmatrail in mai putin de o ora.

Zilele acestea s-a anuntat evenimentul Oamenii Dreptatii, spectacolul de storytelling care aduce in prim-plan povesti despre dreptate, curaj si implicare, revine cu a sasea editie la Bucuresti pe 15 noiembrie, de la ora 19:00, in Aula Politehnica Bucuresti. Voci neconventionale care spun povesti personale vor urca pe scena ca sa arate ca dreptatea nu se apara doar in sali de judecata, ci si in viata de zi cu zi, prin felul in care reactionam, ascultam, alegem sa nu tacem. Mi-a adus aminte de micile spectacole DOR si mi s- a facut dor.

Mi-am propus sa nu scriu despre politica in aceasta rubrica dar vreau sa spun ca mi-a placut mult aceasta imagine. Si mi-am adus aminte ce frica imi era dupa primul tur al alegrilor prezidentiale ca o sa ne ducem in hau si cat de mult imi doream tandemul Nicusor Dan – Ilie Bolojan. Atunci era aproape irealizabil, dar s-a intamplat magia si oricat de greu ne va fi o vreme, sigur va iesi soarele pe drumul nostrum pentru ca oamenii astia sunt corecti. Si destepti. Si vor, realmente, sa faca bine.

La ARCUB – Hanul Gabroveni, Bucuresti, va fi deschisa expozitia The Art of the Game incepand cu 8 noiembrie 2025 — este primul mare eveniment cultural din Romania dedicat jocurilor video si artelor conexe. E un eveniment care imi place: mult e o initiativa care combina tehnologie, arta si comunitate, si marcheaza faptul ca Romania pune accent si pe industriile creative si culturale noi. Am scris desigur si pe urban.ro despre asta. Sa mergeti saptamana viitoare pentru ca va fi fun pt copii, iar pt dvs un update de o lume noua 😊

Am citit in The Times un interviu cu dansatorul si coregraful Akram Khan, un creator pe care-l iubesc tare pentru geniul lui impletit cu mult bun simt. E un artist dupa care m-am plimbat prin toata lumea ca sa-i vad spectacolele si iata aici un story de la una dintre intalnirile cu public …

Ce zice in interviul nou: isi reaseaza compania, o inchide practic si se concentreaza pe a face coregrafii in comunitati cu dansatorii de acolo. Spune ca vechea lui companie de dans (care a fost si la noi cu spectacolul Kaash) era bazata pe turnee si ca, in contextul Brexit, dar si intr-o lume tot mai agresiva si cu probleme, e greu sa mai faci turnee. Asa ca mai bine calatoreste ca sa faca cu copaniile locale spectacole pe care le coregrafiaza.

Si mai am un filmulet de la un tanar domn geniu in muzica,Jacob Collier, pe care va rog tare sa-l urmariti.. E un tanar domn care canta la multe instrumente , compune si face armonii cu publicul ca in acest concert can il are invitat pe Chris Martin de la Coldplay.

Dar eu voiam sa va arat ca a acceptat sa dirijze in San Francisco ca sa-i faca o bucurie lui Bobby McFerrin (75 de ani) si sa-i implineasca un vis…vedeti mai jos

N-am alte stiri si intamplari care sa imi fi placut saptamana asta, nu pentru ca ele nu au existat, dar nu am avut eu timp sau dispozitie sa ma uit mai bine in jurul meu.

Va doresc o saptamna cu multeintamplari frumoase

Cultura urbana ne-a  obisnuit cu expresia “fericiti pana la adanci batraneti”. Dar v-ati intrebat vreodata cum s-au schimbat intelesul si semnificatia ei peste ani? Daca privim peste ani, schimbarea semnificatiei acestei expresii arata evolutia noastra ca oameni, cu drepturile castigate si cu confortul emotional pentru care luptam.

Timp de secole, expresia „fericiti pana la adanci batraneti” a reprezentat idealul suprem al iubirii si al vietii in doi. Ea promitea o fericire durabila, o poveste care depasea obstacolele si se incheia, simbolic, cu o batranete traita impreuna, in armonie. Dar ceea ce in urma cu o suta de ani insemna implinire s-a transformat radical. Intr-o lume care si-a schimbat valorile, ritmul si libertatile, fericirea nu mai este o destinatie fixa, ci un drum fluid, personalizat, adesea solitar.

In primele decenii ale secolului XX, „fericiti pana la adanci batraneti” era sinonim cu stabilitatea familiala. Casnicia era considerata un angajament de neclintit, un contract social si moral sustinut de religie, comunitate si traditie. Fericirea era strans legata de datorie: o viata „buna” era una in care oamenii isi respectau rolurile – barbatul furniza siguranta, femeia intretinea caminul, iar dragostea, de multe ori, era mai degraba o virtute decat o pasiune. In spatele fotografiilor de nunta alb-negru, multe femei si barbati ramaneau impreuna din obligatie, nu din bucurie.

Dupa al Doilea Razboi Mondial, odata cu emanciparea femeilor, urbanizarea si cresterea mobilitatii sociale, conceptul de fericire s-a individualizat. Femeile au inceput sa aiba acces la educatie si cariera, iar acest lucru a schimbat raportul de forte din cuplu. „Fericiti pana la adanci batraneti” a devenit un ideal romantic, nu o norma sociala. Filmele hollywoodiene si literatura de dragoste din a doua jumatate a secolului XX au transformat fericirea intr-o naratiune despre alegere, compatibilitate si pasiune. Dar, paradoxal, tocmai libertatea de a alege a facut ca fericirea in doi sa fie mai fragila. Casniciile nu mai erau mentinute „cu orice pret”, iar divortul a devenit o cale legitima catre regasirea sinelui.

In ultimele decenii, odata cu expansiunea retelelor sociale si a culturii individualismului, expresia si-a pierdut si mai mult din continutul colectiv. „Fericiti pana la adanci batraneti” a devenit adesea un cliseu nostalgic, un ecou al unei epoci in care oamenii traiau mai putin, dar iubeau „pentru totdeauna”. Astazi, fericirea este masurata prin auto-implinire, echilibru emotional, libertate de alegere si autenticitate. Reperul s-a mutat de la „noi” la „eu”. Fericirea nu mai este neaparat o poveste de cuplu, ci o stare de armonie cu sine, o constructie interioara care poate include sau nu o relatie de lunga durata.

In literatura, expresia „fericiti pana la adanci batraneti” a avut, mult timp, functia unui final de basm – o formula ritualica ce inchidea povestea si promitea o ordine restabilita in lume. In secolele XIX si inceputul secolului XX, autorii au tratat adesea iubirea ca pe o incununare a destinului, iar casatoria era simbolul suprem al fericirii. Romanul realist si cel romantic (de la Tolstoi la Ionel Teodoreanu) asociau implinirea cu stabilitatea si moralitatea. Chiar si cand finalurile erau tragice, ideea de „fericire pana la batranete” plutea ca o dorinta neimplinita, ca un ideal al ordinii pierdute. In acest sens, expresia functiona nu doar ca o concluzie, ci ca o promisiune a unei lumi care credea in destin si in permanenta.

In a doua jumatate a secolului XX, insa, literatura a inceput sa conteste acest ideal. Scriitorii modernisti si postmoderni au disecat mitul iubirii eterne, aratand fragilitatea relatiilor si prabusirea visului romantic. Personajele lui Hemingway, Doris Lessing, Milan Kundera sau Marguerite Duras traiesc iubiri intense, dar imposibile, marcate de neliniste, singuratate si neputinta. „Fericiti pana la adanci batraneti” devine un ecou ironic, o formula pe care literatura o priveste cu distanta si luciditate. Dragostea nu mai este garantia unei vieti implinite, ci un teren de lupta intre nevoia de libertate si dorinta de apartenenta.

Literatura contemporana duce aceasta transformare si mai departe. In proza ultimelor decenii, fericirea nu mai este legata de „batranete” sau de „pentru totdeauna”, ci de autenticitatea momentului. Romanul contemporan, fie el realist sau introspectiv, vorbeste despre relatii imperfecte, despartiri asumate, reinvatarea iubirii dupa esec si despre forme alternative de intimitate – de la singuratatea asumata la comunitatile emotionale fluide. „Fericiti pana la adanci batraneti” s-a transformat intr-un simbol cultural al unei nostalgii: un mit care inca fascineaza, dar care nu mai corespunde realitatii. Literatura de azi nu mai cauta perfectiunea, ci adevarul emotional. In locul finalurilor inchise, ofera inceputuri posibile.

Expresia „fericiti pana la adanci batraneti” nu a disparut — ea s-a redefinit. A devenit mai putin o promisiune solemna si mai mult o metafora despre evolutie. In locul unei fericiri garantate de durata, a aparut una bazata pe profunzime si sinceritate. Fericirea moderna nu se mai masoara in ani petrecuti impreuna, ci in autenticitate, echilibru si libertatea de a trai adevarul propriu.

Totusi, in ciuda schimbarilor sociale si culturale, nevoia de a impartasi viata cu cineva ramane adanc umana. Doar forma prin care o traim s-a transformat. Intr-o lume in care batranetea nu mai este sinonima cu linistea, ci adesea cu reinnoirea, „fericiti pana la adanci batraneti” nu mai inseamna o promisiune eterna, ci o disponibilitate de a construi fericirea in fiecare etapa a vietii.

Fericirea de astazi nu mai este lineara, ci ciclica. Ea se defineste prin libertatea de a gresi, de a reincepe, de a trai autentic. Nu mai cautam „adanci batraneti” ca dovada a unei relatii reusite, ci clipele de conexiune autentica, respectul reciproc si cresterea personala. Daca in trecut fericirea era un destin comun, astazi este o alegere zilnica, fluida, care se modeleaza in functie de cine devenim.