sapt 19 ian coversapt 19 ian cover

Ce mi-a placut sapt 19-25 ian….Educatie sociala cu catei si pisici, cum te protejezi de atacurile hakerilor care vin prin deviceuri de sanatate,  Amadeus,  carti despre sarlatani 😊

A fost o saptamana cu vesti care ne-au socat…voi scrie despre lucrurile pozitive pentru ca intotdeauna sunt si lucruri pozitive care ne pot motiva sa  fim mai buni, dar vreau sa semnalez ca e ingrozitor ce s-a intamplat in judetul Timis cu 3 copii care au omorat un alt copil dupa un plan minutios. Cel care a facut planul (13 ani) a iesit pozitiv la consumul de droguri… iar in aceasta dimineata au fost arestati cei care le livrau drogurile copiilor.

Intamplarea pare rupta din serialul Adolescence, doar ca din pacate nu e film, e o realitate ingrozitoare si, inainte sa avem cuvinte grele despre copiii respectivi, e mai important sa le intelegem contextul in care au trait si sa invatam din lucrurile care i-au format in aceasta directie, pentru  ca nici un copil nu se naste rau, criminal si agresiv. Intelegand putem ajuta sa nu se mai repete catastrofa aceasta.

In directia asta, ceva care ar putea inspira autoritatile  – Ministerul Educatiei – dar pana acolo ceva ce se poate face la orele de dirigentie, inspirat din alte tari care au si ele problema cu violenta la copii.

Ministerul Educatiei din Franta a anuntat oficial ca elevii din clasele primare vor avea in programa scolara lectii despre ingrijirea animalelor de companie si respectul fata de acestea ca parte a educatiei morale si civice. Scopul este sa-i ajute pe copii sa invete aplicat despre empatie, responsabilitate si respect — inclusiv fata de animale — drept competente sociale de baza.

Guvernul britanic a publicat in decembrie 2025 un plan (VAWG strategy) menit sa reduca violenta impotriva femeilor si fetelor. Strategia include educatie extinsa despre relatii sanatoase, consimtamant si respect in scoli si pregatirea profesorilor pentru a aborda misoginia si atitudinile daunatoare in randul elevilor.

Ministerul Educatiei din Marea Britanie a actualizat ghidurile privind Relatiile, Educatia Sexuala si Educatia pentru Sanatate (RSHE), pentru a pune accent pe identificarea modelelor pozitive, combaterea miturilor misogine si intelegerea relatiilor sanatoase, in special in scoli secundare

Daca sunteti profesori si/sau parinti poate va ganditi sa vorbiti la scoala ca sa fie la orele de dirigentie asemenea lectii. Omul sfinteste locul si pana se vor organiza autoritatile puteti fiecare dintre dvs sa schimbati viata unor tineri.

*

Cateva dintre lucrurile frumoase pe care le-am remarcat in aceasta saptamana…

La CES 2025 s-au lansat produse spectaculoase din multe directii, eu am tinut minte durectiile legate de sanatate

Preventia primeaza peste monitorizarea reactiva – tehnologia incearca sa anticipeze problemele de sanatate, nu doar sa le raporteze.
Wearables devin mai inteligente si mai utile, cu metrici care se apropie de uz clinic.
Casa conectata + AI duce la un nou concept de sanatate integrata – mediul in care traim este din ce in ce mai implicat in bunastarea noastra.

Vreau insa sa scriu si aici ca precizia unor dispozitive AI de sanatate poate fi variabila si nu inlocuieste consultatiile medicale profesionale;

Altfel, am o problema cu datele personale pe care le cedezi cand utilizezi asemenea device-uri. Acum ceva vreme un prieten de la Bitdefender imi povestea ce minunatii – in sensul rau – pot face hackerii prin devices smart pe care le avem in casa sau pe care ele purtam… si daca ajuta parerea mea de om nepriceut, dar prietena cu multi dintre cei care lucreaza si programeaza antivirus, fiecare dintre noi ar trebui sa aiba – cum e doctorul de familie- si o persoana profesionista care se ocupa cu antivirusi, sa ne verifice device-urile si sa ne trainuiasca in setari cand ne luam un device nou.

*

Zilele astea citesc o carte despre cum infractorii devin faimosi, si interesul nostru pentru sarlatani. (am mai scris despre sarlatani faimosi aici)

Citesc acum Celebrity Culture and Crime, o carte care analizeaza legatura dintre cultura celebritatii si criminalitate, un subiect foarte discutat in societatea contemporana dar analizat mai putin in mod academic.

Penfold-Mounce porneste de la premisa ca in secolul XXI cultura celebritatii a devenit o forta dominanta in viata sociala si mediatica, iar aceasta influenteaza modul in care percepem atat celebritatile, cat si criminalitatea.
In carte, autoarea exploreaza doua directii principale: cum unele persoane implicate in infractiuni devin celebritati (de exemplu, criminali celebrati de mass-media) si cum unele celebritati se confrunta cu infractiuni (cand vedete comit fapte penale si sunt apoi intens mediatizate). Ea le analizeaza pe ambele folosind concepte din teoria guvernamentalitatii lui Foucault — adica modul in care puterea si controlul social se exercita prin mediatizare si normele culturale ale celebritatii.

Pe mine ma enerveaza teribil ca televiziunile noastre aleg sa puna in emisiuni de divertisment escroci si puscariasi dovediti prin pedepse ale legii, condamnari. Inteleg ideea de reabilitare sociala, cum inteleg si rolul unor filme documentare, chiar si artistice, inspirate de infractori, dar mi se pare gresit sa-i duci in reality tv infractori ca Cristian Boureanu (condamnat ca a agresat un politist, si acuzat – in cercetari acum- ca a agresat sexual o yanara) si Calin Dunca (arest si cercetat pentru constituirea unui grup infractional organizat, evaziune fiscala, delapidare, inselaciune si manipularea pietei de capital, om cu multe plangeri de inselaciune), doi oameni cu mari probleme de comportament si de caracter… care zic ca au hateri 😊 si de aia sunt aceste acuzatii, din invidie. In capul lor si in vorbele publice n-au facut nimic rau…

(brrrr)

Urmeaza sa scriu un text despre cum ar trebui sa existe o legislatie care sa aiba grija sa nu fie normalizata infractiunea.

(de exemplu il cunosc pe Tibi Useriu, care a fost infractor rau rau in tinerete si care acum e reabilitat, campion in curse de anduranta si o persoana care recunoaste si ce a facut rau in tinerete si ca se lupta in continuare cu demonii sai interni… pe el mi-ar placea sa-l vad oricand la tv pentru ca poate explica frumos ca lupta sa fii bun e continua si greu de dus zilnic; nu e bine sa-I vedem pe sarlatanii mentionati mai sus care fura, agreseaza si neaga orice infractionalitate …)

E un subiect cu multe nuante, de asta si citesc carti ca sa scriu ceva cat pot eu de corect si obiectiv…

*

Alttfel, acum puteti vedea pe skyshowtime toate cele 5 episoade Amadeus despre viata lui Mozart si conflictul cu Salieri. L-am vazut in screenere (pe urban.ro e un interviu cu Will Sharpe care e Mozart si va fi maine un interviu cu Paul Bettany).

Mi-a placut mult seria, stiu piesa de teatru a lui Peter Shaffer – am vazut-o si in montari romanesti, si m-am bucurat ca -fiind serial – au avut mai mult spatiu sa puna dramele interioare ale lui Mozart, disputa cu tatal lui care il cara ca pe o maimuta sa-l vada regii cum canta la pian… si drama lui interioara, presiunea geniului.

Si e frumos si in textul lui Shaffer si in serial cum arata drama lui Salieri: el iubeste muzica, e educat si are puterea sa o promoveze, dar intelege ca altul e mai destept si mai talentat decat el, si ego-ul nu-l lasa sa accepte asta.

Mi-e imi place Mozart si m-am plimbat in Austria dupa locurile prin care a trait, i-am citit si scrisorile catre familie (sunt publice, l-am pus si pe urban.ro cum altfel, aici)

Poate va uitati la serial 😊

Inchid aici pentru saptamana asta, imi pare rau ca am scris si despre lucruri urate si rele, nu asta e intentia acestui sumar de intamplari de sfarsit de saptamana, dar mi-a luat-o viata inainte.

P.S.pentru Cotidianul am scris despre cum opinia publica, via instrumentele social media, a capatat atata putere incat nu mai e interesata de adevar, vrea sa i te supui dorintelor sale si sa crezi in adevarul impus de ea/ei, eventual umilindu-te… aici e textul.

Leave a Comment


− 2 = one


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!