MINCIUNA COVERMINCIUNA COVER

Minciuna ca stare de fapt, o mostenire in societatea romaneasca. De la Ceausescu si Marcel Ciolacu pana la profesori si influenceri ca tanara Andra Gogan. Dar se vede o raza de lumina.

Nu stiu daca dvs va intrebati la fel de obsesiv ca mine de ce mintim atat de mult? De ce exageram, cosmetizam, falsificam, „aranjam” realitatea pana cand ea devine aproape de nerecunoscut?

Eu fac urticarie, mi se zbarleste creierul si sufletul de nervi cand vad oameni care mint de dragul de a minti, ca sa se salveze din vreo prostie sau sa iasa in fata cu ceva de laudat.

Explicatiile sunt multiple — culturale, istorice, psihologice — dar un fir rosu traverseaza ultimele decenii: modelul oferit chiar de conducatorii statului.

In Romania, minciuna nu a fost doar tolerata; ea a fost institutionalizata si transmisa ca o strategie de supravietuire si succes. A disparut de multa vreme din mentalul colectiv porunca cu ”sa nu minti”

In perioada comunista, mecanismul era brutal si clar. Raportarile catre Nicolae Ceausescu nu reflectau realitatea, ci ceea ce liderul voia sa auda. Productiile agricole erau umflate din pix, planurile industriale erau „indeplinite si depasite” pe hartie, iar statisticile despre bunastare erau pura propaganda. Sistemul nu doar ca incuraja minciuna — o cerea.

A aparut astfel o cultura organizationala in care realitatea devenea negociabila, iar loialitatea se masura in capacitatea de a cosmetiza cifrele.

Dupa 1989, s-ar fi putut crede ca prabusirea regimului va aduce si o resetare morala. In practica, insa, multe reflexe au supravietuit.

Elitele politice postcomuniste au transmis, uneori involuntar, alteori cinic, acelasi mesaj: aparenta conteaza mai mult decat adevarul.  Chiar si acum cand am mai scapat putin de securisti, biologic sau pentru ca ne-am desteptat cand am votat, tot avem minciuna ca fapt de drept in orice activitate.

Diplomele false sau obtinute prin frauda, titlurile academice cumparate, doctoratele plagiate nu au fost doar scandaluri izolate, ci simptomele unui sistem in care statutul era mai important decat competenta. Cand ministri, parlamentari sau sefi de institutii sunt prinsi ca au copiat lucrari intregi fara consecinte reale, societatea primeste o lectie implicita: regulile sunt optionale pentru cei puternici.

Minciuna a coborat de aici in comportamentul oamenilor care nu au multa putere, dar s-ar putea sa aiba multa influenta.

De cate ori o vad pe dra Andra Gogan la tv imi aduc aminte cum isi invita ea publicul sa faca o mica inselaciune, sa minta putin ca sa mai aiba un film pe Netflix.

Ea e o fata foarte muncitoare, dar profund stricata la cap, crescuta in cultura celebritatii si a cifrelor de audienta ca forma de validare… Cand a lansat un film pt adolescente, motivational – create cu ganduri bune, la baza – filmul a avut contract de difuzare pentru netflix. Nu era vreo glorie estetica sau scenaristia, chiar daca publicul ei de tiktok mersese la cinematoraf. Pana aici e totul ok, pe bani ei poate sa faca orice produs vrea si o duce capul.

Numai ca, post plasare pe Netflix, a facut campanie  ca publicul ei sa puna filmul fie si in fundal, ca décor pentru alte activitati, chiar daca nu se uita, ca sa aiba  cifre de audienta mai bune.

Iar asta arata cat de viciata e mintea ei si cum un copil – nenascut pe vremea comunistilor- a luat exemplul cel mai rau de la adulti;  minciuna si manipularea unor rezultate, ca raportarile pt Ceausescu.

Pare ceva inofensiv, dar minciuna e ca un cancer in societatea noastra si aceasta pedagogie a imposturii are efecte profunde.

Ea erodeaza increderea sociala — capitalul invizibil fara de care nicio societate nu functioneaza eficient. Daca oamenii cred ca succesul vine din „aranjamente” si nu din merit, motivatia pentru performanta autentica scade. In timp, apare o forma de cinism colectiv: convingerea ca toti mint si ca doar naivii spun adevarul.

Un alt  exemplu recent care a alimentat aceasta perceptie a fost campania legata de programul Visa Waiver pentru Statele Unite, in urma cu aproximativ doi ani. In incercarea de a indeplini criteriul privind rata de refuz a vizelor, au existat mesaje publice si initiative care sugerau mobilizarea cetatenilor sa aplice strategic, uneori fara intentia reala de a calatori, pentru a influenta statistic procentul. Chiar daca motivatia politica era obtinerea unui obiectiv legitim — eliminarea vizelor — metoda sugerata transmitea din nou ideea ca cifrele pot fi „optimizate” prin comportamente artificiale. Ciolacu e un impostor  care minte cum respire, cu aceleasi probleme ca mostenitorul lui, Grindeanu, care minte cum respira.

Pentru multi romani, episodul  visa waiver a rezonat  cu vechile practici de raportare cosmetizata: nu schimbam realitatea, schimbam indicatorul.

Problema nu este ca romanii ar avea o predispozitie genetica spre minciuna. Problema este una de model social.

Oamenii invata comportamentele dominante din mediul lor, mai ales de la cei aflati in pozitii de putere. Cand liderii triseaza fara consecinte, trisatul devine normal. Cand adevarul este sanctionat, iar falsul premiat, societatea se adapteaza.

Exista insa si semne de schimbare. Presiunea publica asupra plagiatelor a crescut in ultimii ani, presa si societatea civila investigheaza mai mult, iar noile generatii par mai putin dispuse sa accepte impostura ca regula. (o iubesc pe Emilia Sercan, cu darzenia si determinarea cu care se lupta cu impostorii)

Cultura minciunii nu este un destin inevitabil; ea este un produs social care poate fi demontat prin responsabilitate si consecinte reale pentru cei care o perpetueaza.

In fond, o societate nu devine mai onesta prin discursuri morale, ci prin exemple concrete. Iar cea mai puternica lectie pe care o pot oferi conducatorii nu este promisiunea adevarului, ci practicarea lui.

Si, indifferent, de optiunile noastre politice si ce gandim despre deciziile lor avem zilele astea cativa politicieni, putini ce-i drept, care nu mint si vor sa faca curat, cum stiu ei si cum pot: Nicusor Dan, Ilie Bolojan, Diana Buzoianu sunt trei persoane pt a caror corectitudine am un mare respect. Imi mai plac  si alti oameni onesti care suntt lideri de opinie – cum e Valeriu Nicolae, Vlad Petreanu, Cristian Tudor Popescu, Catalin Striblea si chiar Dragos Patraru (chiar daca opiniile sale sunt mult prea socialiste pt reperele mele)…

Leave a Comment


4 − = three


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!