CP poza WVR iunieCP poza WVR iunie

84% dintre elevii sustinuti de World Vision Romania din mediul rural au promovat Bacalaureatul in 2025 — cu 10 puncte peste media nationala. Eleva: “Sunt prima din familia mea care termina liceul cu Bacalaureat. Visul meu s-a implinit”

Iata o veste frumoasa, pentru ca dincolo de statistici sunt copilasi carora li se va schimba viata: accesul la educatie si o diploma de bacalaureat deschid porti catre o viata mai usoara.

Sigur ca depinde de determinarea acestor copii, dar daca au fost ei capabili sa ia Bacalaureatul desi in familiile lor e foarte greu si nu se stie multa carte, atunci stiu singurei ca pot orice, doar sa munceastca sustinut.

 Inainte de contestatii, datele World Vision Romania arata ca peste 84% dintre elevii sustinuti prin programul „Vreau in clasa a 9-a” au promovat Bacalaureatul in 2025, cu 10 puncte procentuale peste media nationala. Patru din zece elevi au obtinut medii peste 8,00, iar 15% au avut medii intre 9 si 10.

Toti cei 207 elevi au fost prezenti la examene si au finalizat liceul, in conditiile in care aproape 4 din 10 copii de gimnaziu nu doresc sa mearga la liceu, preferand sa se angajeze, conform raportului “Bunastarea copiilor din mediul rural” (2024) realizat de World Vision Romania.

Povestea Esterei: De la 1.05 la matematica la simulare, la 6.15 la examenul real

„La inceput eram complet pierduta. Am avut 1,05 la prima simulare la matematica si nu stiam de unde sa incep. Dar am avut sprijinul coordonatoarei mele din program, am inceput meditatiile si lucrurile s-au schimbat treptat. La Bac am luat 6,15 la mate, 8,30 la romana si 9,00 la geografie. Sunt prima din familia mea care termina liceul cu Bacalaureat. Visul meu s-a implinit.” – Estera, beneficiara Vreau in clasa a 8-a, Cluj

Povestea Esterei nu este una izolata. Elevii din “Vreau in clasa a 9-a” au in spate ani de munca, curaj si sprijin constant. Desi provin din comunitati unde lipsa resurselor si uneori izolarea geografica le ingreuneaza accesul la educatie, acesti adolescenti au reusit sa demonstreze ca pot – cu rezultate care depasesc chiar media nationala.

Ce i-a ajutat?

Programul “Vreau in clasa a 9-a” ofera un pachet educational complet, centrat pe nevoile specifice ale fiecarui elev si implica activ toti actorii din jurul acestuia: parinti, profesori si comunitate. Prin mentorat individual si de grup, sprijin financiar, activitati de dezvoltare personala si orientare vocationala, precum si cursuri de specializare pentru cadrele didactice, programul creeaza un mediu propice pentru ca elevii sa ramana motivati si sa poata face fata provocarilor examenului.

Componenta educationala a programului include:

  • Mentorat constant, prin voluntari (individuali si din companii), profesori si coordonatori de program care urmaresc progresul fiecarui elev
  • Pregatire suplimentara pentru examene, inclusiv meditatii individuale sau in grup
  • Sprijin financiar lunar, pentru cheltuieli legate de scoala, transport, rechizite, haine sau mancare
  • Activitati de dezvoltare personala si orientare in cariera
  • Tabere educationale si ateliere motivationale
  • Implicarea parintilor in deciziile legate de educatia copiilor lor si in webinarii dedicate unei bune gestionari a relatiei cu elevii
  • Formare pentru cadrele didactice, cu accent pe metode moderne si adaptate la nevoile adolescentilor vulnerabili

Mihaela Nabar: „Educatia rurala are potential, dar are nevoie de sprijin consistent si pe termen lung”

„ Niciunul dintre acesti tineri nu a avut un drum usor. Multi sunt prima generatie din familie care ajunge pana in clasa a XII-a, in contextul in care abandonul scolar loveste mai ales in zonele rurale. Ce ne arata acesti copii e ca diferenta nu sta in capacitatea intelectuala, ci in accesul la sprijin. Si atunci cand le oferim mentorat, resurse, un cadru stabil si incredere, rezultatele apar si le depasesc pe cele de la oras.

Nu este o intamplare ca rezultatele elevilor nostri sunt peste media nationala. Este rezultatul unui model educational coerent si aplicat, care pune copilul in centru si actioneaza la toate nivelurile: emotional, academic, financiar si social. Investim de 15 ani in acest program si vedem impactul. Copiii din mediul rural pot – trebuie doar sa le dam o sansa reala.” Mihaela Nabar, director executiv World Vision Romania.

Alte marturii ale reusitei

„Am incercat sa repet cat mai des materia si sa fac teste. Profesorul meu de la clasa ne dadea la fiecare ora sa facem teste si chiar m-a ajutat. Uneori mai faceam si notite acasa si sublinia cu markere tot ce parea important. Mie imi place foarte mult biologia si conteaza sa-ti placa ceea ce inveti.”— Nicoleta, Galati, nota 10 la biologie

„Rezultatele au fost mai mult decat m-am asteptat. Asteptam note mici, dar am ramas placut surprinsa. La romana nimeni nu s-a asteptat la Ioan Slavici sau Ion Creanga la subiectul 3, dar m-am descurcat. La matematica subiectul 2 a fost o provocare, iar la geografie a fost usor, fiind chiar mai bine pregatita. Au fost zile pline de stres si emotii, dar ma bucur de rezultate.”
— Luisa V., Cluj, 9,5 la geografie

„Meditatiile cu doamna Elena au fost o experienta buna. O ora pe saptamana sub supravegherea unui profesor face diferenta. Au fost momente grele, dar am primit sprijin cand am avut nevoie.”
— Beatrice, Iasi, nota 8,8 la Bac

„Datorita programului «Vreau in clasa a 9-a» am avut parte de activitati educative si creative care m-au ajutat sa ma dezvolt. Pregatirea pentru materii a fost esentiala pentru pregatirea Bac-ului, unde am obtinut cele mai mari note dintre participantii din Buzau.”— Andreea, Buzau

„Am luat 10 la logica la Bacalaureat, iar sprijinul World Vision a fost esential pentru increderea si pregatirea mea, mai ales ca parintii nu isi permiteau meditatii.” — Cristina C., Dolj, media 8,03

„Am avut emotii mari cand am vazut notele, dar m-am bucurat enorm ca am luat 10 la matematica. Munca si ambitia mea, alaturi de sprijinul primit, au contat foarte mult.”— Alexandra U., Dolj, media 9,18

World Vision Romania este o organizatie care desfasoara programe de educatie, interventie umanitara de urgenta, dezvoltare si advocacy, punand in centrul activitatii sale bunastarea copilului. Organizatia se concentreaza asupra muncii cu copiii, familiile si comunitatile, in scopul depasirii saraciei si nedreptatii. Fundatia lucreaza cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasa, etnie sau gen. World Vision Romania face parte din parteneriatul World Vision International, prezent in aproape 100 de tari din intreaga lume. In 35 de ani de prezenta in Romania, am ajutat peste 500.000 de copii si adulti din 41 judete.

Sa avreti in calcul cand faceti impozitele si completati pentru ANAF poate trecetisi World Vision la companiile care merg o parte din taxele dvs pentru ca iata ce lucruri minunate fac.

Doamnelor, domnilor de la World Vision aveti respectul meu din inima, si imbratisari 😊

Leave a Comment


× 2 = six


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!