Author : Cristina Bazavan

va rog, dati-o afara pe doamna directoare de mrkt

La aceasta ora, 23. 50, duminica seara, daca am fi trait intr-o tara normala, acum m-as fi pregatit sa ma duc la un teatru sa vad cum niste muncitori monteaza tablourile unei expozitii care se verniseaza miine.

Aveam aprobare de la directorul teatrului caruia i se paruse interesanta idéea mea de a scrie despre un minunat eveniment cultural avind drept rama (inceput & sfirsit de text) cum se monteaza expozitia vedeta a evenimentului.

Imi si imaginasem cum textul va fi aratat ca o nuvela; muncitorii carind fotografiile ca sa le inrameze/expuna in timp ce comentau lucruri cotidiene (atit de aproape de semnatarul fotografiilor), tot asa cum imi imaginasem ca ei – fata in fata cu arta ironica si sexy din fotografii – vor fi avut remarci pline de umor.
Aveam trimiteri din biografia autorului pentru toate situatiile pe care mi le imaginasem posibile, ba chiar si pentru altele, neimaginate, pentru ca imi place mult fotograful in cauza si-am scris despre el de multe ori.

Numai ca o doamna directoare de marketing a decis (duminica la prinz, desi vineri nu obiectase nici ea) ca e total neinteresant sa ma uit la asa ceva. Si ca “eu decid, imi asum, nu e important”, asa ca nu mi-a permis accesul. Nu era un secret de stat, nu era ceva care afecta strategia teatrului (de miine expozitia e deschisa publicului); era vorba de niste oameni care plimbau niste rame cu fotografii intr-un hol de teatru. Atit.

Nu s-a intrebat nicio clipa de ce un jurnalist s-ar duce in miez de noapte intr-o duminica, sa munceasca, daca nu din credinta ca rezultatul muncii sale va fi unul bun/memorabil/diferit. Si din pasiune pentru munca sa.

Doamna directoare de marketing a purtat cu mine o discutie halucinanta in care mi-a spus ca si regizorii pastreaza secret unele lucruri si nu permit accesul la repetitii. Desi aici era vorba de asezat rame pe pereti.
Cind i-am spus ca unii dintre cei mai mari regizori din Romania m-au primit la repetitiile lor a raspus ofuscat isteric “ei, sunt oameni si oameni”.

Doamna asta e platita din banii publici ca sa faca promovare unei institutii de stat, iar ea ingradeste accesul la o informatie pentru ca “nu mi se pare interesant, nu ai ce sa vezi acolo”.

In fata nesimtirii si lipsei sale de profesionalism mi-a venit sa pling: m-am lovit de un zid isteric format dintr-o femeie fara viziune si perspectiva, care a urlat la mine (cit de rau imi pare ca nu aveam cu ce sa o inregistrez) si care si-a facut rau evenimentului ei. In orice tara normala, cel care se ocupa de promovarea unui eveniment s-ar bucura sa intilneasca un jurnalist care isi sacrifica timpul personal pentru a-l ajuta sa-si duca munca la bun sfirsit.

Miine dimineata urma sa scriu acest story, cel putin doua mii de oameni l-ar fi citit in on line, iar peste 2 saptamini, ale citeva zeci de mii l-ar fi citit in revista. Iar cititorii ar fi avut o perspectiva noua asupra unei expozitii pe care doamna asta e platita sa o promoveze (si din banii mei, btw)

Stiu ca Ministerul Culturii tocmai a decis sa mai faca niste concedieri in teatre.
Domnule Ministru, Domnule Director al Teatrului National de Opereta, faceti-va un bine: dati-o afara pe doamna Alina Moldovan.

Va recomand eu citeva tinere incredibil de constiincioase si serioase, gata sa munceasca pe mai putini bani decit doamna Moldovan, din credinta de a face un lucru bun.

Multumesc.

P.S. va rog sa mergeti sa vedeti expozitia lui Saudek de la Teatrul de Opereta. Se deschide de miine si e chiar un eveniment cultural.

lucruri simpatice de citit

scriitoarea zadie smith, studenta la Harvard pe vremea cind aparea facebook in campus, face o analiza minunata asupra generatiei Facebook.
dar si un portret al realului Zuckerberg vs cel din film: “he wants to be like everybody else”.
generation why

*
(am vazut filmul the social network in acest week end si cred – cum o spune si zadie – ca din dorinta de dramatism l-au cam pocnit pe zuckerberg, au lasat sa se inteleaga ca face toate astea pentru a se razbuna pe iubita erika, daaaaaaaaaaar in viata reala, mark a avut aceeasi iubita de la inceputul facultatii. ntz ntz ntz)

*
“The truth often has a sordid side, but that can harbor its own pleasures.” o analiza a muncii celebrului documentarist, regizorul Errol Morris.
errol morris, boy detective

*
But the operation – a brand-new source of multimedia journalism, not a conventional newspaper – has few of print’s hang-ups. Politico isn’t a newspaper. But it might be the future of print

1978
toamna-300x225fotografii din telefon

fotografii din telefon

obisnuinta (in alte conditii porumbeii astia s-ar fi speriat de apa, de orice zgomot chiar, si-ar fi zburat. dar erau de-ai casei, stiau cum functioneza fintina arteziana din Piata Mare din Sibiu)

tot din sibiu, simbata trecuta

toamna, vazuta din tren (m-a rugat ruxa sa fotografiez pentru ea toamna:) )

*
domnul Pintilie la iesirea de la Strigate si Soapte ( R Andrei Serban)

o pomana in spatele blocului. la capatul tramvaiului 21, ieri

am un coleg, fotograf, care se numeste ca strada asta Cristian Radu:)

Horia Mihail, Alexandru Tomescu si Razvan Suma in turneul Music On; prima reactie cind am vazut afisul: “ii iubesc pentru modul in care fac accesibila muzica lor complicata”. si acum cred/simt la fel:)

alte fotografii din telefonul meu?

in curind si fotografii din Noua Jucarie:) (Galaxy Tab, super smart si spectaculos)

3745

Dej, Ceausescu, Paunescu – nu e ceea ce pare.

Dupa ce a murit Gheorghe Gheorghiu Dej, in 1965, trupul lui a fost depus la Mausoleul din Parcul Carol.
Oamenii, mai cu forta, mai cu drag, au venit “sa-i aduca un ultim omagiu”. Mii de oameni, asezati cuminti la coada – sarcina de partid – ca sa-si salute conducatorul, sarutindu-i mina.

Asa au invatat romanii ca trebuie sa-ti arati respectul pentru cind moare cineva drag. A fost lectia despre cum sa te comporti in public cind iti moare cineva pentru care (trebuie sa) ai respect.
Si repeta asta, fara sa constietizeze ca e un exercitiu pe care comunistii ni l-au plantat in cap, ani la rind.

Ca de altfel, multe altele.

*

se intimpla acum la inmormintarea lui Adrian Paunescu, s-a intimplat la toate inmormintarile publice: asezati in linie, in mars usor pe linga catafalc, facindu-si poze, ridicind copiii sa vada mortul, eventual sa-i si sarute mina. o secventa copiata 1 la 1 cu cea de la inmormintarea lui Dej.

Pina sa vad filmul lui Andrei Ujica Autobiografia lui Nicolae Ceausescu si sa ma socheze asemanarea omagiului de acum 55 de ani in fata trupului fara viata a lui Gheorghiu Dej, m-am intrebat de unde avem fascinatia asta pentru pupat mina mortului si fotografiat cu el.

Uitati-va la filmul dlui Ujica, o sa intelegeti cite alte lucruri ne-au ramas in cap si-n comportament, in mod aberant, dupa anii de communism.

Astazi o sa ne uimim iar de reactia unora in fata unui trup neinsufletit. A inceput deja circul.

*
Cred ca n-avem inca educatia de a sti sa vorbim despre moarte si morti.

*
Adrian Paunescu ramine in mintea mea cu niste versuri invatate in adolescenta ” Te-as cere inapoi insa ne-am cuit te cere/ Iar restul e numai Chopin si tacere.”

2408
Warlikowski_Teleramao existenta in spate

o existenta in spate

Intr-o zi a trebuit s-o inlocuiesc pe Magda Cielecka in Dibuk. Era f greu de acceptat o fata tinara ambitioasa care vroia sa joace pt ca vroia sa existe. Caut oameni care sa aiba deja o existenta in spate. Atunci nimeni nu mai are nimic de dovedit nimanui.

Krzysztof Warlikowski, regizor

L-am intilnit pe Warlikowski la inceputul acestei saptamini si –am plecat de la intilnire cu senzatia ca e ingrozitor de destept, dar ca emotia lui interioara nu trece catre audienta. Cind vorbea despre posibilitatea de a lucra cu alti actori decit cei din trupa lui (cu care nu se simtea confortabil pentru ca nu ar fi putut construi in timp scurt o baza emotionala comuna) desena pereti in jurul ochilor cu mina dreapta, miscind-o de sus in jos cu viteza.
Se apara, se baricada.

Acum, dupa ce am citit o carte despre opera sa scrisa de Piotr Gruszczyriski, imi dau seama ca el e fix ca actorii pe care-i cauta. Are o existenta in spate si nu mai are nimic de dovedit nimanui.

*
Mi-as dori sa intilnesc cit mai multi oameni care sa “nu mai aiba nimik de dovedit nimanui in meseria lor”, care sa aiba deja o existenta in spate.

Uite de exemplu textele scrise despre Adrian Paunescu, in ultimele zile.
Sunt doua absolut minunate, dar care se diferentiaza prin tonul care spune “vreau sa exist” sau “am o existenta in spate”.

De ce Adrian Paunescu nu are nevoie de lacrimile noastre

Testamentul lui Adrian Păunescu

Abia acum la sfirsitul saptaminii in care l-am intilnit pe Warlikowski am inteles un pic din ce zicea si mi-as dori tare sa ajung la performanta de a nu mai vrea sa dovedesc nimanui nimic.
Teoretic, am o existenta in spate… practic, e cam greu:)

2175

Mako la Radio 21

Anca Macoviciuc e omul care a avut in grija in primul an de viata de tabu.ro.

ba chiar si blogul meu l-a avut in grija si imi mai spune si acum ce n-am facut bine sau, cind vede ca sunt pe aratura rau – nu stiu sa pun videoclipuri care sa stea bine in pagina mea sau lucruri de genul acesta -, intervine singura. stie parolele de la blogul meu si face singura curatenie.

(dar postul asta de blog nu e scris de ea, pe bune!)

de astazi are noua meserie: e DJ la matinalul de Week end de la Radio 21 alaturi de Surubel si Cretu si ma bucur tare tare pentru ea.

Anca, Mako cum ii spunem noi, ar putea vorbi o zi intreaga fara sa se repete si … fara sa se/te plictiseasca. odata s-au facut pariuri ca poate sa vorbeasca fara intrerupere pe drumul de la cluj la bucuresti (veneau de la TIFF cu echipa si cu the big boss Tudor Giurgiu) .

asa ca e cum nu se poate mai potrivita pentru job-ul asta. plus ca astazi am descoperit ca are o voce suuuper sexy la radio.

*
baieti, sa aveti grija de ea.
stiu ca astazi si-a lasat esarfele si alte acareturi feminine peste tot, dar…. asta e doar inceputul. nici nu stiti voi cite accesorii poate cara cu ea si le poate insirui peste tot.

*
pentru ca e vorba de inca o prietena de-a mea, va rog: ascultati-i (pe anca, surubel si cretzu) simbata si duminica de la 8 la 12.
*
pentru ca am pile, i-am rugat sa-si faca o foto cu telefonul la sfirsitul primei zile de emisie.

acum plusez: cum ar fi sa faceti cite o foto la fiecare sfirsit de emisie si sa le postati pe un blog? poate pe blogul lui mako?

*ha! a venit si rindul meu sa zic ce sa faci pe blogul tau.:)

Baftaaaaaaaa.

1888

tango pasion 16 nov de neratat

au fost muti dansatori de tango in romania, multe trupe. dar cei care vin pe 16 nov la sala palatului sunt printre cei mai tari.

luati-va bilete, nu veti regreta senzatiile traite

1182

ce iti doresti de la pestisorul de aur?

ieri colegul telespan a venit iar cu o intrebare stranie din divizia celor reunite sub numele “de prin redactie”.

ce iti doresti de la pestisorul de aur?

(telespan ne suna individual, nimeni nu stie ce raspunde celalalt si dupa aia suntem in viteza pe site sa vedem ce si cum s-a spus… citeodata constatam cu surpriza ca am zis cam aceleasi lucruri, alteori suntem la mare distanta unii de altii.)

eu am raspuns:
1. Să o întâlnesc pe Juliette Binoche.
2. Să dansez cu Akram Khan.
3. Să am o casă pe o insula pustie, cu pereţi integral din sticlă.

ce au raspuns ceilalti colegi ai mei puteti citi aici

acum sunt curioasa ce va doriti voi;)

2862

tabu la pro tv:)

me happy pt ca au povestit de noi la Happy hour.

n-a fost PR, n-am aranjat noi nimik, pur si simplu ne-au cerut fotografiile pentru ca erau frumoase.
cred ca nici Andreea nu stia ca o sa fie ilustrata discutia cu fotografiile din Tabu de noiembrie:)

1998

portretele celor mai tari scriitori – la Carturesti

Mario Muchnik, autor al portretelor lui García Márquez, Mario Vargas Llosa sau Jean-Paul Sartre, expune la Librăria Cărtureşti. Vernisajul expoziţiei, care include 34 de fotografii ale unor mari scriitori, va avea loc astăzi, de la ora 18.30.

Ana Maria Onisei a facut un interviu minunat cu dl Muchnik pe care-l puteti citi in Adevarul.

aici o intrebare legata de o fotografie care si mie mi-a placut.

„Adevărul”: În portretul pe care i l-aţi făcut lui Cortázar apăreţi şi dumneavoastră, reflectat în ochelarii lui de soare. Aţi negociat această apariţie?

Mario Muchnik: Deloc. În timp ce îl fotografiam, nu şi-a scos ochelarii – un gest interesant, majoritatea dintre noi ar fi făcut-o într-o situaţie similară – şi a început să-şi mişte uşor capul în aşa fel încât să mă pot vedea şi eu în ochelarii lui. Fotgrafia e, deci, un dublu-portret. (Râde)

Ana Maria Onisei/Adevarul

Ana mi-a mai pove de o fotografie care mie imi place tare… cu Andre Malraux.

e singura din colectie care e cu spatele “eram la o conferinta, acolo l-am fotografiat”, i-a spus MUnchnik, ieri dimineata cind s-au intilnit (spre invidia mea, mai ales ca nici la vernisaj nu voi fi pt ca merg la teatru)

1395

jazz in the city – 12 nov

nu va faceti program pentru 12 nov, trebuie sa mergeti la Sala Palatului la Jazz in the city.

printre invitati aceasta doamna cu o voce incredibila, diane schuur

daca stati pe aproape si dovediti ca sunteti iubitori de jazz, am ceva bilete de facut cadou:)

2455

Bucurie

cel mai adesea bucuriile n-au de-a face cu banii, ci cu gindurile bune.
da’ stiu ca suna ca din carti, dar uite un exemplu:

*
toti cei care cititi acest blog stiti cit de mult imi place mie balerina care se numeste Sylvie Guillem. am fost prima care am scris despre sosirea ei in romania, mi-am chinuit toti prietenii sa-si cumpere bilete, am facut cadou bilete; ar fi trebuit sa o intilnesc – dar greva franceza mi-a incurcat planurile , l-am cunoscut pe russel maliphant – colegul si coregraful ei, am vazut live spectacolul ale carui miscari le stiam pe de rost din zecile de vizionari pe youtube.

am plecat de acolo plutind si intrebindu-ma pt a nu mai stiu cita ora “care ar trebui sa fie gestul catre artisti prin care noi – spectatorii – sa echilibram ceea ce ne ofera ei la nivel emotional?”

*

ieri, am primit autografele lui sylvie si russel.
aparent, e…ceva mic; eventual, un gest care sa-l bucure pe un adolescent.

dar pentru mine are alte semnificatii;
mai intii ca domnii care au organizat show-ul – Art Prodoction ( Valerian Mares & Daniel Ivan) s-au gindit la mine si sa-mi faca o asemenea bucurie; i-au cerut autograf pentru mine.

mai apoi ca pastrez o amintire personala de la un show de exceptie.

iar mix-ul asta de bunatate, bucurie si emotie e nepretuit

1668

1 nov – liniste online – pentru cei care sufera de autism

Momentul in care am realizat ca Adham are intr-adevar ceva a fost cand, intr-o seara pe litoral, l-am urcat pe o scena plina de copii care topaiau si cantau dupa plac. Stiam ca asta-i place cel mai mult. Insa el statea ghemuit cautand pietricele. Mie mi se rupea inima vazandu-i pe ceilalti parinti pozandu-si copiii. Mai tarziu, am inteles ca Adham nu simte bucuria sau tristetea altuia. Pentru el sunt ca o papusa de plastic pe care o vede doar daca vrea sa obtina ceva. Este capabil sa inteleaga doar propriile sentimente pe care le exprima prin ras sau plans exagerat.

declaratia Monicai, mama lui Adham pe care am intilnit-o acum 3 ani cind lucram la un reportaj despre copiii bolnavi de autism.

Pe drumul catre locul de joaca unde urma sa-i facem poze lui Adham, Monica repeta cu el notiunile despre traversare, semafor, joaca, parc. Adham ne tinea de mana bucuros in timp ce mergea. „Cum esti?” l-a intrebat Monica. „fe-ri…” l-a ajutat ea cu raspunsul, iar el a continuat zambind: „fericit”.
„Deocamdata spune mecanic asta, dar o sa inteleaga in cele din urma ce spune”, a adaugat Monica zambind. Cinci minute mai incolo Adham tinandu-se de mana cu Cais, fratele lui mai mic, alerga pe role prin parc si zambea fericit, asemeni celorlalti copii.

*
Tu fata in fata cu autismul
Data fiind cresterea alarmanta a numarului de copii autisti, incearca sa:

nu judeci, critici, protestezi in fata unui parinte care se confrunta, intr-un loc public cu o criza violenta de plans a copilului lui. Nu intotdeauna este vorba de rasfat sau alint, iar parintele copilului autist are nevoie de sprijinul tau.

testezi copilul tau inca de la 8-9 luni daca raspunde la jocuri de genul „cucu- bau” cand parintele se ascunde si apare de dupa „ascuzis”, iar copilul odata cu repetitiile, incepe sa reactioneze. Daca micutul nu reactioneaza la asemenea jocuri, e cazul saincepi sa-ti pui intrebari.

nu pierzi timpul. Daca sunt semne de autism la copilul tau, incepe terapia de recuperare. Cu cat se incepe de la o varsta mai frageda, cu atat recuperarea e mai rapida.

nu te multumesti cu doua – trei ore de recuperare pe saptamana, asa cum poti gasi in centrele de stat. Ca sa aiba rezultate, terapia trebuie aplicata 30-40 de ore pe saptamana.

*
pe 1 noiembrie on line-ul tace ca un manifest pentru cei care sufera de autism.
daca ai o mica banuiala ca unul dintre copiii tai sufera de autism, iata aici reportajul pe care l-am scris acum 3 ani in care poti gasi multe informatii

2234

noul matinal radio 21 – cu Ioana Blaj si Paul Ipate:)

De luni am un motiv serios ca dupa muuuuulti ani sa ma trezesc dimineata sa ascult matinalul Radio 21.

Ioana Blaj si Paul Ipate, impreuna cu Bogdan Ciudoiu, vor prezenta noul matinal Radio 21.

pe Ioana o stiti din filmul Marti, dupa Craciun si de pe coperta Tabu de octombrie, intre actritele noului val:)
pe Paul il stiti din Hirtia va fi albastra si, daca mergeti la teatru, din Biloxi Blues.

amindoi sunt absolventi de UNATC (da, sunt cuplul nabadaios din reclama Vodafone – Cristina si Paul, si da, mai au si alte multe proiecte realizate in afara celor mentionate aici) si mi se pare o miscare minunata pentru Radio 21.

mie-mi sunt f dragi ( cu voia lui Paul, recunosc ca Ioana imi e mai draga si mai apropiata:) ), asa ca ma bucur tare pentru ei si le tin pumnii strinsi luni dimine.

Bogdan lucreaza deja la Radio 21, era DJ-ul programelor de week end.

le va fi un pic greu la inceput, vor avea emotii mari luni, daaaaaaar… ascultati-i. de la 7 fix.
au un background solid si in “performance” (in sensul englezesc al cuvintului), si in educatie, asa ca va fi o placere sa-i aveti pe aproape dimineata.

1573
mario_vargas_llosa_luces_e_sombras_590citeva lucruri frumoase de citit

citeva lucruri frumoase de citit

o poveste foarte frumoasa de iubire spusa pe linia subtire unde viata se atinge cu moartea, in New York Times

tot in NY TIMES un story despre Vargas Llosa la cursurile de la Princeton dupa ce a cistigat Nobelul. mi-a dus aminte de o secventa din textul scris de Ana-Maria Onisei pt Esquire, in care Bogdan Aurescu, proaspat victorios la Haga, se duce la Universitate sa predea cursul de drept international.

un interviu cu Michael Caine in Time cu un raspuns genial (Can you explain Inception in one sentence?/ If I’m in a scene, it’s real; if I’m not, it’s not.)

1804

Noua Jucarie – part 2

astazi am fost amindoua la sibiu (de fapt inca mai suntem aici).
eu am avut de povestit in cadrul conferintelor TEDx, EA m-a insotit – de data asta cuminte- nu ca miercuri seara.

ba chiar m-a ajutat cind imi repetam speechul, suflindu-mi cind mai uitam cite ceva.

pluuuus ca, in culise inainte de a intra pe scena din fata audientei, mi-a fost un meeega sprijin: mi-a oferit o oglinda ca sa ma rujez.:)

in momentul asta e cuminte, linga pat, se odihneste.

a fost o zi grea, dupa o noapte lunga in care n-am apucat sa dorm, iar EA a trebuit sa tina ritmul cu mine. a facut fata, fara probleme.

*
astazi am avut o singura mica pauza; cit am mers pina la farmacia de pe strada centrala.
pe drum am asistat la o discutie SF: o adolescenta sunase la cineva, unde isi petrecuse seara trecuta, rugindu-l (o) sa verifice daca nu si-a uitat acolo…unghiile.
era revoltata ca le pierduse, pentru ca tocmai ce investise in ele si erau cu model.
a intrerupt conversatia cu “bine, cauta-le, ma grabesc; intirzii la dirigentie”.

*
despre cum a fost la TEDx intr-un post viitor. spun insa ca a meritat pe deplin sa vin pina la Sibiu, chiar daca n-am mai dormit de joi dimineata, iar acum e vineri ora 20.40.
*
somn lin:)

1204

internship tabu sezon 2- noul intern

la sezonul 2 al internshipului tabu s-au inscris peste 100 de persoane, iar asta a insemnat muuuult de citit pentru mine. si greu de ales.

multumesc frumos tuturor celor care s-au inscris la acest internship scriind aplicatii sincere, cu sufletul pe tava sau tehnice de copywriter. a fost o placere sa citesc tot ce ati scris si sa incerc sa va intuiesc personalitatea printre cuvintele voastre.

*

ca si la primul sezon al internshipului, am suferit ca a trebuit sa aleg o singura persoana si as vrea sa mentionez, inainte de numele internului, citeva persoane care m-au impresionat f tare:

alex cilibianu – am stat f f mult sa ma gindesc daca tu sa fii cistigatorul si trebuie sa recunosc ca alegerea am facut-o discriminind sexual. am ales o fata pentru ca m-am gindit ca e mai aproape de lumea noastra, a revistelor de femei. dar, oricind vrei, te asteptam in redactie, sa vezi/inveti orice vrei tu din ce muncim pe aici. si sunt gata sa editez oricind orice text la care lucrezi.

as mai vrea sa mentionez trei persoane ale caror motivari “de ce vreau sa fiu jurnalist” m-au impresionat; fetelor, daca nu v-am ales pe voi e doar pentru ca trebuie sa aleg o singura persoana; dar nu va descurajati ca nu ati fost acceptate acum, chiar aveti talent: iulia alexandra voicu, sabina huzum si teodora lozan

internul numarul 2 este…irina tacu

iata un fragment din scrisoarea ei de motivatie

Cele mai frumoase povești se construiesc în jurul oamenilor. Și eu vreau să îi cunosc. Vreau să fiu jurnalist ca să întâlnesc persoane pe care nu le-aș putea întâlni în alte circumstanțe. Renumite, anonime, care nu știu că vor fi cunoscute sau care nu-și dau seama cât de puțin anonime sunt, eu vreau să le întâlnesc. Vreau să le pun întrebări și să fiu curioasă, vreau să îmi dea răspunsuri care să mă reducă la tăcere, care să mă schimbe fără să știu eu și fără să știe ele. Vreau să alerg poate chiar zile întregi după oamenii pe care i-aș putea face să se oprească fie și un minut pentru o întrebare.

aici un jurnal al primului intern tabu – elena mihaila – care acum scrie din cind in cind pentru tabu. cum ar fi in numarul de noiembrie pe care-l gasiti de miine la tarabe:)

de la 1 nov, irina isi intra in piinea de intern.

autobiografia lui nicolae ceausescu

in seria avanpremierelor tabu, am vazut luni Autobiografia lui Nicolae Ceausescu impreuna cu bloggeri, consultanti de politica interna/externa.

mi-era teama de reactia publicului la Q&A pentru va filmul are 3 ore si ma gindeam ca toata lumea rivneste dupa aer curat sau tigari.
ei bine, s-a stat in sala inca o ora si 40 de minute, cu toata lumea fascinata de dl Andrei Ujica.
a doua zi aveam mesaje care mai de care mai simpatice

“cel mai tare dintre regizorii care au fost la vizionari”

“ii invidiez pe elevii lui, mi-as dori sa-mi fie si mie profesor”

“as fi stat toata noaptea sa-l ascult”

si tot asa… fiecare mesaj, un motiv de bucurie pentru mine

*

eu am vazut prima data Autobiografia, la Mobra film pe un computer cu ecran mare… am stat nemiscata in scaun si, de la partea contemporana mie, am suferit intens. realizam pas cu pas cit de tare ne-a schimbat la cap comunismul si cit de mult vom mai avea de suferit.

atunci, la prima vizionare, tot ceea ce am remarcat din punct de vedere stilistic a fost “ce misto e construit, am stat trei ore atenta si nu m-am plictisit”

l-am revazut luni, odata cu invitatii mei bloggeri, si-am constatat ca iar nu m-am plictisit, desi mie nu-mi plac filmele lungi si sunt – de obicei – fara astimpar in scaunul de cinematograf.

de data asta, m-a fascinat constructia, iar cind domnul Ujica a venit si ne-a povestit – cu sufletul pe tava – cum si-a construit filmul, care au fost reperele emotionale si unde si-a propus sa impinga limitele cinematografiei … s-au aprins felinarele pe strada mea…

stiam de ce-mi placuse intuitiv si de ce ma captase in ciuda duratei sale.

*
zic sa mergeti sa-l vedeti:

e dur – pentru ca e o parte din istoria pe care am trait-o… si nu ne putem detasa de ea…

e socant – pentru ca la sfirsit va e mila de Ceausescu

si

e pe long term – pentru ca va mai trece o vreme pina cind, detasati de intimplari, veti degustra partea stilistica; rafinamentul constructiei, limitele artisticului unite cu ale documentarului pe un fir subtire care – din fericire – are sens.

dar… e unul dintre cele mai bune filme pe care le-a dat romania vreodata. iar copiii nostri, care vor avea norocul si abilitatile pentru a studia cinematografia, vor invata – cu siguranta – la scoala despre acest film.

1654