Category : diverse

THE-AUDIENCE-MirrenHelen Mirren in The Audience , review direct de la Londra

Helen Mirren in The Audience , review direct de la Londra

Text de Andrei Savu

V-ati gandit vreodata ce inseamna sa fii cea mai bogata femeie din lume, monarh constitutional al Regatului Unit, cu peste 100 de milioane de supusi in intreaga lume? Eu, unul, recunosc ca nu. Aveam in minte cateva scene din “Discursul Regelui” si “Regina”, culoarele oarecum impersonale ale palatului Buckhingam si un Rover antedeluvian ramas in apa in muntii Scotiei. Discutii interminabile despre familia regala, fotografii mai deocheate ale nepotilor si nurorilor etc. Dar niciodata nu mi-am pus serios intrebarea “ce rol are, de fapt, Regina?”

“The Audience” incearca un raspuns. Si reuseste. Fara o putere reala, dependenta pe de o parte de traditie si educatie, pe de alta de bugetul aflat la mana Primului Ministru al momentului, Regina este singurul reper moral la care se pot raporta politicienii britanici. Singurul personaj care ramane pe scena toate cele 80 de minute. Toti ceilalti vin si pleaca, in fiecare marti a fiecarei saptamani.

Iar Helen Mirren in rolul reginei este alegerea atat de evidenta, incat produce un efect ciudat – ai impresia ca nu mai esti la teatru, ci ca urmaresti un documentar la televizor. Montajul e perfect, costumele reginei se schimba “live” pe scena (superb sistemul de trecere din era in era), iar in locul unei cronologii plictisitoare ai scene din prezent intretesute cu amintiri, discutii cu John Major, Churchill, Harold Wilson sau Magaret Thatcher.

“Prim ministrii sunt niste megalomani, au fost tratati rau in copilarie sau sufera de sindromul obsesiv compulsiv. Pe scurt, sunt nebuni!” spune, la un moment dat mica Elizabeth. Si atunci cum poti sa-i controlezi? “Nu poti. Poti doar spera sa-i misti un pic, cate un grad, maxim doua. In timp.” Asa se poate rezuma esenta discutiilor.

Un monarh constitutional “sustine intotdeauna pozitia Prim Ministrului sau”, nu contrazice si nu ia atitudine public. Confruntarea este data nu de argumentul pozitiei sau al titlului ci de agerimea si eleganta discursului. “Noi Regina suntem de parere ca” este tot ce are la indemana. Nu mai poate da edicte, Parlamentul si Primul Ministru sunt cei care conduc. Regina, in schimb, poate emite opinii pertinente.

Puterea sa transcende legitatile si realitatile politice, izvorand din traditie si istorie, bun simt si respect fata de o institutie veche de secole. Tot ceea ce ofera Regina, in cursul audientelor, este, probabil, singurul interlocutor de acelasi calibru (oh, ingrata generalizare) pe care il poate avea un Prim Ministru.

Poate nu intamplator cel mai apropiat Prim Ministru a fost un laburist, stangaci si “din popor” dar cu enorm de mult bun simt. Si nu, nu e acela care a insistat sa mute audientele miercurea. El, de altfel, nici nu apare – in piesa aceasta vorbim doar de audientele de marti, programate conform traditiei.

“The Audience”, de Peter Morgan, se joaca la The Gielgud Theatre, in Londra, intre 15 februarie si 15 iunie, cu Helen Mirren in rolul principal. Bilete (poate) mai gasiti pe internet, la Londra se sta la coada in seara spectacolului pentru eventuale bilete returnate.

*
Andrei Savu este managing partner Premium Communication

1759
zfat terasadespre Israel si cum ti se sfarima prejudecatile

despre Israel si cum ti se sfarima prejudecatile

pina acum 2 saptamini, Israelul era pentru mine tara cu Pamintul Sfint unde merg in pelerinaj religiosii practicanti. am prieteni care au rude in Israel, dar n-am avut niciodata intentia de a vizita aceasta tara tocmai pentru ca religia -in forma ei traditionala, conservatoare – nu e pe lista mea de interese.

*

duminica, la ora la care crestinii practicanti merg la biserica, eu ma plimb prin Cismigiu. ma uit la oamenii care trec pe linga mine, uneori cateii pe care-i plimba sunt mai veseli decit ei, si la cei care stau pe bancute.
incerc sa-mi imaginez povestile vietilor lor din detaliile pe care le observ in haine, in atitudine, in felul in care stau – singuri sau insotiti – pe banci.

intru in biserici in scop turistic si stiu doar doua dintre poeziile pe care obisnuim sa le numim “rugaciuni”. dupa regulile lumii mele mi se pare gresit ca ne petrecem timpul cerind iertare unor sfinti din carti sau icoane, in loc sa facem eforturi reale sa fim mai buni si sa nu avem atit de multe motive pentru care sa cerem iertare.

asta-s eu in raport cu religia asa cum o stiti cei mai multi; credinta mea in mai bine si in cum putem sa fim mai buni, e o alta discutie.
asa ca, daca atunci cind am primit invitatia de a merge in Israel n-ar fi fost vorba ca mergem sa-l intilnim si pe cel care a gazduit-o pe Madonna in centrul sau Kabbala, nu cred ca m-as fi dus.

***
excursia in Israel a fost insa una in care prejudecatile mele au fost sfarimate usor, cu perseverenta, si, la o saptamina dupa ce m-am intors, inca mai developez in minte secvente intelegind nuante noi ale intimplarilor din jurul meu.

Tel Aviv-ul e un oras super cool – un melange de tehnologie si urbanism HI FI cu linistea si salbaticia Marii Mediterane care pastreaza la mal semne ale debarcarilor primilor evrei pe acel pamint – la 1870, intimplator, evrei din Romania.

un oras in care, dimineata la 7, doamne trecute de 70 de ani fac exercitii de stretching pe plaja, iar unul dintre job-urile platite – dezvoltate in parteneriat cu Ministerul Turismului – este specialist in night life style, adica cel care stie toate cluburile tari, povestile lor si poate facilita accesul turistilor la cele mai cool petreceri ale momentului.

iar mincarea e o minunatie. puteti incerca o masa traditionala pe o terasa pe stincile de linga mare in centru vechi sau un restaurant modern in port, unde peisajul e demential.

Ierusalimul e… as spune straniu, daca n-as supara pe multa lume. oricit de putin ai crede in dogme si religii, locul e foc si simti cum te arde pe dinauntru. te apasa istoria din jur, chiar daca evreii au relaxarea de a face glume pe seama propriei lor religii/istorii (De ce aduc evreii dupa casatorie, nevestele la Zidul Plingerii?/ Ca sa se invete sa vorbeasca la pereti.)

si chiar daca totul e comert – chipului lui Iisus e pe tricouri, pe scrumiere sau brelocuri, nu doar pe ioane, lectia frumoasa pe care o inveti in Ierusalim e despre a te concentra la ce simti, la a te privi pe dinauntru.

Zfat e locul unde a aparut Kabbalah si e… aer. E locul in care am zimbit ironic la povestile despre biserici stramutate prin furtuni de aer, dar si-n care m-am uitat la colegii mei de calatorie cu drag si o intelegere pe care nu o aveam pina atunci (ca si cum cineva ti-ar aprinde lumina pe strada ca sa vezi mai bine drumul).

si e locul in care am trait cea mai intensa senzatie de bine.

la 6 dimineata, pe terasa camerei mele de la hotel intr-o liniste deplina, am simtit – dincolo de orice intelegere si de orice rationament – cit de usor e sa lasi lucrurile sa curga cum vin ele, sa fii linistit pe dinauntru, curat.

asociem linistea cu zumzaitul traficului pentru ca in orase niciodata nu e liniste deplina, chiar si la munte cind gasim linistea, ea e insotita de fosnetul frunzelor in vint sau de muzica pasarelelor. acolo, in dimineata aceea, in Zfat era liniste. nimic. niciun sunet, nicio adiere de vint. atit de liniste incit respiratia mea parea un sunet foarte puternic.

va doresc din suflet sa traiti o asemenea experienta.

***
de cind m-am intors ma gindesc la ce-a insemnat de fapt experienta israeliana pentru mine, am o idee de raspuns dar e foarte intim, e dincolo de religie si de gindire, si tot ce va doresc e sa vi se intimple sa simtiti cel putin cit am simtit eu acolo.

***

Am fost in Israel la invitatia Ministerului Turismului si a companiei aeriene ELAL. In aceasta saptamina, la tirgul de turism (14-17 martie) vor fi lansate pachete speciale cu destinatia Israel – cu experiente similare ca aceasta traita de mine. puteti gasi aceste pachete la Paralela 45, Cocktail Holidays, Prestige Tours-Happy Tours sau Eximtour, toate sunt realizate in colaborare cu COMPANIA ELAL. sfatul meu, cautati excursia care se cheama kabbalah delight si care are 4 nopti (5 zile) dintre care 2 le petreceti in Zfat, locul Kabbalah.

4240
Vizual Gopo 2013de ce refuza regizorii sa mai mearga la Premiile Gopo

de ce refuza regizorii sa mai mearga la Premiile Gopo

Anul acesta la premiile Gopo (care celebreaza activitatea cinematografia autohtona a fiecarui an), regizorul Cristian Mungiu a cerut ca filmul sau “Dupa dealuri” sa nu fie luat in calcul pentru nominalizari. Anul trecut, Cristi Puiu a refuzat ca filmul sau “Aurora” sa fie inscris pentru nominalizari.

In contextul in care noul val din cinematografie nu e apreciat de autoritatile noastre, dar e laudat masiv afara, Premiile Gopo (create de reprezentantii noului val) ar trebui sa fie momentul celebrarii muncii lor, iar refuzurile regizorilor de a participa arata o falie care se adinceste in temelia “Noului Val”.

***

La prima vedere ai vrea sa spui ca Mungiu si Puiu ar trebui sa se alature colegilor pentru celebrarea muncii de peste an, sa se bucure impreuna pentru ca, doar asa, uniti, pot misca lucrurile in mica noastra industrie cinematografica. Premiile Gopo capata valoarea pe care fiecare dintre cei care participa o crediteaza.

Dar daca te uiti mai adinc, dincolo de solidaritate si orgolii mai este ceva.

De citiva ani, din considerente comerciale gala Premiilor Gopo este transmisa in direct de Pro Tv, iar industria de promovare PRO isi spune cuvintul: vedetele televiziunii sunt invitate si intervievate mai mult decit actorii care sunt nominalizati, invitatii speciali ai galei vin mult din trustul Media Pro in detrimentrul actorilor sau regizorilor care au luat premii la marile festivaluri.

Si aici intervine comparatia care se rezuma, frust, la “un actor cu scoala” vs “o vedeta de televiziune care apare in filme”, iar adevaratii sarbatoriti ai galelor Gopo nu mai percep intilnirea ca pe o sarbatoare a lor.

E consecinta unui star sistem crescut artificial prin citeva telenovele si show-uri in cautare de talente, in lipsa unei productii masive de film de televiziune sau de cinema.(O gala ca aceasta are nevoie de vedete, de partea de glamour pe care ele o aduc.)

Asa se face ca in loc sa avem prin galele Gopo un moment al uniunii, al victoriei si al bucuriei, apar umbre pe trofee marcate de refuzurile seci de participare.

Si e pacat ca in momentul in care oamenii din industria filmului cer de la autoritati, pe buna dreptate, sprijin si finantari, ei intre ei nu sunt umar la umar; nu sunt uniti.

***
Si anul acesta votez pentru premiile Gopo si port in suflet speranta ca va veni vremea cind aceasta manifestare va fi cel mai important eveniment de celebrare a cinematografiei noastre.

2924
aparentefemei, feminitate, perfectiune

femei, feminitate, perfectiune

pentru ca tot a fost 8 martie si casele noastre au devenit cofetarii rafinate plasate in gradini de primavara

noi, femeile, ne petrecem o parte importanta a tineretii incercind sa fim perfecte. sau ce ne imaginam noi ca e perfectiunea.

vrem ca si ultimul fir de par din sprinceana sa stea aliniat frumos, vrem sa rostim numai lucruri care ar putea fi citate in cartile de peste ani, vrem sa avem cele mai multe victorii la munca sau in familie

 o alta parte importanta din timp ne-o petrecem incercind sa avem controlul

asupra emotiilor noastre (in mintea noastra e gindul ca daca ne aratam emotiile, devenim slabe, o prada usoara si “murim” repede), asupra emotiilor celorlalti. controlul in situatiile limita, in job, in relatie, in viata.

daca avem noroc si suntem suficient de deschise la suflet, realizam undeva pe drum ca de fapt frumusetea noastra vine din fragilitatea noastra. si invatam sa ne relaxam.

sa nu ne mai pese ca nu suntem destepte in fiecare secunda.

sa nu ne mai deranjeze ca nu stim in fiecare clipa ce fac partenerii nostri.

sa nu mai conteze ca intr-o dimineata avem cearcane.

si sa lasam lucrurile sa curga frumos pe linga noi si prin noi.

abia de atunci incolo incepem sa simtim ca suntem femei si descoperim feminitatea.

***

va doresc sa vi se intimple asta cit mai curind

2433
fashion-gone-rogue-all-the-wild-horsesphoto: moda – femei si cai

photo: moda – femei si cai

am descoperit un site de moda care isi face propriile pictoriale si care arata minunat

fashiongonerogue.com

dincolo de faptul ca mi-ar placea sa existe si in Ro asa ceva, adica oameni care sa aiba curaj sa faca sedinte foto adevarate (nu sa se fotografieze ei) si sa indrazneasca sa combine hainele si stilurile, iata citeva foto dintr-un pictorial minunat

 

acesta este un pictorial mai vechi care era destinat costumelor de baie, dar cel mai recent pictorial vorbeste despre stilul rock si arata cam asa:)

4675
praf de steleDe ce nu toate cosmeticele naturale sunt bio

De ce nu toate cosmeticele naturale sunt bio

text de Mihaela Dumitrescu
Putin praf de stele si magie pentru BIO

Citeam recent niste studii ca in Europa procentul femeilor care prefera sa cumpere cosmetice organice, bio, este mai scazut in comparatie cu Statele Unite, unde 44 % dintre femei isi manifesta acest interes, si mai ridicat decat in Japonia, unde procentul este de 29%.
In Romania realitatea „estimata” este ca procentul ajunge pe la un 7-8 %, fie din cauza lipsei de informare asupra produselor cosmetice bio, fie din cauza situatiei financiare, produsele cosmetice bio fiind mai scumpe…

Ca nu exista studii si monitorizari pe aceasta piata se stie dar cred ca lucrurile sunt evidente. E o piata de nisa dar din ce in ce mai multe persoane se arata interesate de acest domeniu. Am inceput cu alimentele, cu produsele cosmetice, cu detergentii, cu hainele din bumbac bio si lista poate continua…
Dar sunt 2 hopuri mari de trecut:

bariera de pret care da in accesibilitate si disponibilitate (nu dai cu nasu de ele “peste tot”)
confuzia cosmetice naturale = cosmetice bio


Nu tot ce e natural e bio, nu tot ce se gaseste in plafare sau in micile magazine de la coltul strazii cu produse naturiste e BIO.

Cosmeticele bio, statutul de BIO al lor, in UE, trebuie certificat, verificat si testat cumva. In Europa mai multe organisme (Demeter, ECOCERT, NaTRUE, BDIH, etc – mai multe detalii aici) certifică astfel de produse, iar din 2014 se va pune la punct un standard unic de certificare în toată Uniunea Europeană, numit Cosmos. Procesul de certificare dureaza si pana la 2 ani si costurile pentru certificarea unor game sunt considerabile.
In Romania inca nu exista o legislatie in acest domeniu si de aceea sunt multe produse cu un marea BIO pe etichete si la ingrediente e “jale”. Dar cati dintre noi ne uitam la ingrediente si cat intelegem din ele ?

De ex in Romania pentru a pune pe piata un cosmetic natural, un supliment alimentar este suficient sa depui o notificare la Ministerul Sanatatii cu un dosar de produs. Nu se solicita aprobare, e doar notificare. Si cam asta e – ai liber la comercializare. Si daca ai si putin „curaj” poti sa-ti pui si un BIO pe eticheta ca oricum nu te verifica nimeni…

Ideea este ca in Uniunea Europeana regulile sunt stricte, nu orice “zbora” este bio. La targul Vivaness de la Nurnberg, cel mai mare targ de produse bio din lume, stateam de vorba cu unul din funizorii nostrii din Germania si ne povestea ca partea asta de certificare, in cazul de fata DEMETER, pentru brandul de cosmetice bio Martina Gebhardt  e un proces elaborat si pentru lansarea unui nou produs in gama, lucrurile trebuie gandite cu mult timp inainte.

Totul incepe cu utilizarea de materii prime din culturi ecologice fara pesticide (verificate, testate si reverificate..). Pentru ei Bio înseamna mai mult decat natural: bio reprezinta produse certificate ce conţin minimum 97% ingrediente ecologice, inseamna lipsa parabenilor, a conservantilor sintetici, a produselor petrochimice (uleiuri minerale, parafina), a siliconului, a solventilor PEG, a gelatinei si a colorantilor si a parfumuri sintetice. Daca respecta cele de mai sus au pe eticheta sigla Demeter.

Ce e DEMETER ? – la nivel mondial, există aproximativ 100.000 ha, care sunt certificate Demeter, cu peste 3.500 de produse de calitate Demeter în vânzare si cu vanzari estimate de peste 220 de milioane de euro, la nivel mondial.

Si toata partea asta de certificare si realizare step by step a produselor bio vine si explica si preturile diferite de cosmeticele de masa. Si aceste sigilii de certificare – Demeter, ecoCert, BDIH, Natrue – sunt garantia pentru calitatea si puritatea cosmeticelor.

Deci cam asa stau lucrurile departe de Romania dar sper ca in curand si la noi sa existe o legislatie si un mod de a controla si valida statutul de bio.

*

Mihaela Dumitrescu este creatoarea shop-ului on line Seebio, cu cea mai mare diversitate de produse cosmetice bio dintre shop-urile romanesti, toate certificate international

3024
aortega…cum Zara bate Louis Vuitton

…cum Zara bate Louis Vuitton

text de Mihaela Simina

Amancio Ortega
…sau cum Zara bate Louis Vuitton

Louis Vuitton? Christian Dior? Chanel? Yves Saint Laurent? Hermès? Şeful cărui brand credeţi că este cel mai bogat din industria modei?

Ce aţi spune de Zara? Forbes spune că Amancio Ortega, fondatorul grupului Inditex*, care cuprinde şi brand-ul Zara, este cel mai bogat om din modă.

Spaniolul ocupă locul al treilea în topul miliardarilor realizat de revista Forbes pentru anul 2013. Averea sa este de 57 de miliarde de dolari şi o depăşeşte cu mult pe cea a lui Bernard Arnault, CEO-ul prestigiosului grup LVMH**, care se află pe locul zece, cu “doar” 29 de miliarde de dolari.

*Grupul Inditex cuprinde brand-uri precum: Zara, Zara Kids, Zara Home Massimo Dutti, Stradivarius, Pull and Bear, Bershka, Oysho.
**Grupul LVMH cuprinde brand-uri precum: Christian Dior, Louis Vuitton, Givenchy, Fendi, Donna Karan, Emilio Pucci, Moët et Chandon, Veuve Clicqout, Bulgari.

*
Mihaela Simina este jurnalist, Vorbe Grele, Antena 3

2009
heineken 1vrei sa pleci la Amsterdam? stiu cum poti sa cistigi concursul Heineken

vrei sa pleci la Amsterdam? stiu cum poti sa cistigi concursul Heineken

Vrei sa pleci la Amsterdam? Tot ce trebuie sa faci este sa-ti aduci aminte de momentele in care Heineken ti-a fost tovaras bun si sa-i trimiti un mesaj pentru capsula timpului, un mesaj la aniversarea de 140 de ani.

(am eu asa o impresie ca nici nu trebuie sa te straduiesti sa-ti aduci aminte de vreo intimplare cu Heineken, pentru ca ai mintea limpede de aseara, de la meci, cind ati avut o relatie strinsa)

***

luni impreuna cu 6 domni simpatici –  ChinezuAndi MoisescuCristi ManafuCosmin TudoranPiticu  si Ionut Bunescu- voi delibera, analiza si vom alege cel mai frumos mesaj dintre toate mesajele trimise prin aplicatia de pe Facebook catre Heineken la aniversare.

cistigatorul cel mare pleaca la Amsterdam pentru un week end impreuna cu o persoana draga lui (draga de stat la masa si baut multa bere:) ), alti 5 cistigatori merg la petrecerea aniversarea Heineken care – din ce am aflat spionind intens – va fi una foarte foarte tare : cu multa tehnologie, cu multe surprize si , desigur, cu multa bere.

***

ca sa intelegeti doar o parte din tehnologie (si e vorba de un aperitiv fata de ce va fi la petrecerea aniversara), va mai zic de aplicatia super super simpatica de pe magazinul Cocorul de acum citeva zile. v-am mai spus ca printr-un program special toti cei care iubesc berea Heineken au putut sa dea noroc cu o sticla virtuala si s-au vazut mare cit tot magazinul Cocorul.

a trecut pe acolo si Loredana, dar si Delia.

ce trebuie sa faceti daca n-ati intrat inca in competitia pentru excursia la Amsterdam?

trimiteti un mesaj cu o urare aniversara pentru Heineken in aplicatia Capsula Timpului de pe Facebook (mesajul va fi public peste 20 de ani intr-o expozitie mondiala) si asteptati luni decizia juriului.

(ma rog, ma puteti spagui pe mine, ca sunt in juriu si sunt singura femeie dintre jurati, iar domnii vor fi gentlemani si imi vor asculta parerea.:) )
3649
loveindragosteala, perspective

indragosteala, perspective

“primavara mereu imi doresc sa ma indragostesc”
“primavara mereu imi e teama ca ma indragostesc”
“de ce?”
“mi-e frica de sentimentul ala cind ti se taie respiratia doar la gindul celuilalt. cind, in loc de aer, in piept tragi foc cu fiecare respiratie. tu de ce vrei sa te indragostesti?”
“mi-e dor de sentimentul asta cu focul in locul aerului”

***

conversatie la telefon

2137
marc jacobsMarc Jacobs: Trust me, no one else.

Marc Jacobs: Trust me, no one else.

text de Mihaela Simina

Pentru prima oară, Marc Jacobs nu mai distribuie roluri pe catwalk, ci este chiar el distribuit într-un film: Disconnect.

Dovada, chiar aici, în trailerul recent lansat (pe la minutul 2:17):

Nu se știu încă multe despre rolul lui. Având în vedere că designerul apare doar la sfârșitul trailer-ului, rostind o singură replica -Trust me, no one else-, putem bănui că este unul secundar.

Dacă ascultăm șoaptele de la Hollywood, Marc ar urma să interpreteze rolul unui porn-baron. Dacă urmărim intriga surprinsă în trailer, în care personajele se luptă cu efectele negative ale erei digitale -implicarea unor tineri minori într-o rețea web-chat de prostituție-, șoaptele tind să capete suport.

Disconnect va fi lansat în aprilie, în SUA; pentru Europa data premierei este încă necunoscută.

În timp ce așteptăm să vedem prima prestație a actorului, admirăm cea mai recentă operă a designerului, colecția Louis Vuitton toamnă-iarnă 2013, prezentată la Paris Fashion Week și spunem: We trust you, Marc.

***
Mihaela Simina este jurnalist, lucreaza pentru emisiunea Vorbe Grele, Antena 3.

3224
obiceiuri vestimentare in avionCum te imbraci cind te pregatesti de o calatorie cu avionul?

Cum te imbraci cind te pregatesti de o calatorie cu avionul?

credeam ca doar eu am marea dilema cu “cum ma imbrac cind plec cu avionul?” pentru ca ma scoate din zen sa ma intoarca de la poarta ca sa ma descalt, sau sa stau sa scot curele, lanturi, medalioane si alte bibileli.

stiu chiar si sutienele care au un fir metalic si au sanse sa bip-aie prin poarta aia, asa ca le evit:)

m-am linistit cind am vazut ca si altii au problemele astea

 

British Airways a facut un studiu despre cum se imbraca oamenii pentru o calatorie cu avionul, care e f f funny pentru ca rezulta ca barbatii sunt mai preocupati de hainele pe care le poarta intr-o calatorie cu avionul cu scopul de a impresiona, decit femeile. love it.

eu pina sa citesc acest studiu nu m-am gindit niciodata sa impresionez pe cineva in avion, m-am gindit sa-mi fie bine, sa nu ma chinuie hainele nici pe drum si nici la poarta de control.

***

iata citeva dintre rezultatele studiului:)

·         32% din barbati se imbraca astfel incat sa impresioneze si sa atraga atentia altor persoane atunci cand calatoresc cu avionul, spre deosebire de femei care fac acest lucru in proporţie de numai 12

·         51% sau mai bine de jumatate din pasagerii europeni spun ca ochelarii de soare ar fi primul obiect pe care si-l pun in bagaje cand calatoresc

·         1 din 4 pasageri turci declara ca obiectul vestimentar fara care nu s-ar urca in avion e o palarie

·         1 din 5 rusi si-au cumparat o tinuta vestimentara special pentru o calatorie cu avionul

·         99% din pasagerii germani isi aranjeaza parul mult mai atent decat de obicei atunci cand calatoresc cu avionul

 

 

2297
Karolina Kurkova wearing I.D. Sarrieri in InStyle US, March 2013Naomi Campbell si Karolina Kurkova in ID Sarrieri

Naomi Campbell si Karolina Kurkova in ID Sarrieri

sunt fan ID Sarrieri si am scris de multe ori de ocaziile in care puteti cumpara lenjeria ID Sarrieri la reduceri, chiar si piesele care nu sunt de obicei in colectiile din Romania.

asa ca ma bucur sa va arat un pictorial din In Style SUA, din martie, in care Naomi Campbell si Karolina Kurkova poarta ID SARRIERI.

 

si daca va intrebati cum arata colectia 2013, iata imagini din prezentarea londoneza ID SARRIERI.

 

 

 

 

1796
rest is tomorrowThe Rest Is Tomorrow

The Rest Is Tomorrow

text de Mihaela Simina
La iniţiativa Institutului Cultural Român -Londra şi cu sponsorizarea galeriei de artă aplicată GALATECA, se iau şase dintre cei mai buni designeri români -Andreea Bădală (Murmur), Lucian Broscăţean, Irina Schrotter, Dinu Bodiciu, Doina Levintza şi Carla Szabo-, îndrumaţi de designerul Attila Kim, îşi întind  frumos expoziţia în cadrul London Fashion Week şi sunt nominalizaţi la premiul Emerging Talent Award 2013.
După ce compoziţia numită  The Rest Is Tomorrow stă suficient sub privirile publicului din Londra şi ale juriului format din nume celebre ale criticii internaţionale de specialitate, primeşte de la British Council şi British Fashion Council locul al doilea din 27 de ţări participante.
În perioada 28 februarie -31 martie poate fi gustată de publicul larg şi în Bucureşti, la galeria de artă GALATECA, situată la parterul Bibliotecii Centrale Universitare Carol I, în apropierea Ateneului Roman.
Enjoy your ”meal”! (de marți până vineri între 12:00 și 20:00 sau sâmbăta între 11:00 și 19:00)
P.S.: eu am trecut deja pe acolo și mi-am potolit pofta: gust încântător de ”se poate” românesc.
Mai multe informații găsiți aici: http://galateca.ro/expozitie.html
*
Mihaela Simina este jurnalist; Vorbe grele, Antena 3
1615

Colin Farrell model pt lenjerie

doamnelor, domnisoarelor, asta e un rasfat de week end pentru voi.

Colin Farrell intr-un dialog cu Ellen Degeneres despre iubiri si lenjerie:)

1410
cuplu1Si divortul trece prin stomac

Si divortul trece prin stomac

in septembrie anul trecut am iesit la masa cu doi prieteni, sot si sotie.

el gurmand rafinat, ea rafinata cunoscatoare  a retetelor de slabire in multe combinatii.

el inalt (1.90) si multe kg peste 100, ea la 1.70 si putin peste 50 de kg.

cind ne-am hotarit ce mincam el a oftat mult si adinc, iar ea s-a uitat in meniul lui.

a ales in cele din urma pui la gratar cu o salata, ceva similar a mincat si ea, iar eu m-am “destrabalat” cu scoici in sos de vin alb, plus multa foccacia cu parmezan.

***

mai catre sfirsitul cinei am inteles de ce era tensiune la masa: el era la dieta la rugamintea (ba chiar solicitarea) ei ferma.

“s-a dus cu pizza sau cu mincarurile cu sosuri”, mi-a zis ea. “e pentru binele lui, imbatrineste, are deja prea multe kilograme, inima incepe sa sufere, articulatiile la fel.”

nu mi s-a parut nimic straniu atunci. nici macar nu-mi aduc aminte care era reactia lui in timp ce ea se justifica pentru chinul la care isi supunea sotul.

***

in decembrie m-am intilnit din nou cu ea; imi povestea ca lucrurile s-au asprit foarte tare intre ei, ca apar certuri pentru lucruri nerezolvate cu multi ani in urma si ca vor divorta curind. era foarte trista.

in ianuarie au depus actele de divort.

in februarie m-am intilnit cu el pe strada. slabise ingrozitor, era nefericit.

“o iubesc. imi pare rau ca divortam. nici nu-mi dau seama de unde am ajuns aici.”

***

ieri am aflat ca si-au retras actele de divort. mama ei a sfatuit-o sa-l invite la masa si sa-i gateasca tot ceea ce-i placea lui mai mult.

au stat de vorba si-au inteles ca toate supararile care rabufneau erau din frustrarea lui ca nu mai poate minca ceea ce-i place.

acum ea spune ca-l lasa sa manince ce vrea el ( a pierdut intre timp aproape 30 de kg), iar el spune ca o sa manince tot ceea ce-i place, doar ca in cantitati mici.

***

uneori, si divortul trece prin stomac.

2026
beauty 4Beauty: Citeva minute pentru frumusetea ta

Beauty: Citeva minute pentru frumusetea ta

text de Mihaela Dumitrescu

Pentru a iesi din cliseul de urari de primavara frumoasa as vrea sa ne propunem ceva in fiecare saptamana, ceva doar pentru noi –  ce spuneti de ceva  “timp” alocat doar pentru noi?  Ce credeti merita?

V-as putea garanta ca raspunsul e da pentru ca fiecare secunda in care sunteti  doar cu voi, in care faceti ce va doriti are ca rezultat o stare de bine. Hai sa ne “celebram” cum trebuie in Luna Martie si sa ne facem un shot list cu ce vrem sa facem: o carte noua, o iesire in parc, mai mult timp cu cei dragi, o fuga la munte …si cred ca as putea continua asa multtt timp.

Eu mi-am propus de ceva timp sa fiu mai atenta la ce consum si as vrea sa continuam cu cateva sfaturi care pot ajuta sau macar sunt un semnal de alarma la toate mesajele de marketing cu care suntem bombardati zi de zi.

As incepe prin a va povesti ca sunt incantata ca, in general, barbatii suna si isi comanda deodorante pe baza de piatra de alaun. Nu speram dar uite ca asa e. Dar ce e aceasta piatra de alaun? Nu e tocmai ceva nou – e o alternativa la antiperspirantele clasice care contin parabeni si aluminiu. Subiectul asta cu aluminiu a fost mediatizat mult timp si e clar ca nu sunt recomnadate aceste produse pentru ca blocheza actiunea glandelor sudoripare, lucru care nu e benefic deloc sanatatii.

 Blocarea transpiraţiei face ca toxinele rezultate din metabolism să nu mai fie eliminate prin pielea axilelor, aşa cum ar trebui. Consecinţa? Ele se acumulează în zona axilelor şi pot duce, în timp, la apariţia unor tumori.  Daca se poate evita si exista solutii alternative, la fel de eficiente – va recomand sa incercati.
Aceste Pietre de alaun (slefuite ;)) sunt eficiente

din pct de vedere al modului de actiune: ele nu blocheaza procesul de transpiratie ci doar neutralizeaza bacteriile care genereaza mirosul neplacut

din pct de vedere al duratei de folosire – dureaza pana la 2 ani.  Piatra de alaun (sub forma de stick, roll, on, spray, etc) este un deodorant natural hipoalergen,  nu are nici un miros si poate fi folosita cu brio, si chiar este recomandata, de catre persoanele alergice, de catre viitoarele si proaspetele mamici sensibile la mirosuri.

puteti vedea aici deodorantele din pietre de alaun.

Si pentru ca as vrea sa facem ceva si pentru frumusetea noastra si nu numai pentru sanatate as vrea sa va “prezint ” cu tam-tam (pentru ca merita, si-a castigat acest merit)  un ulei care miroase exotic si care daca nu l-ati descoperit inca e bine sa o faceti. E un ulei bio, un panaceu universal bun pentru piele si pentru par, si in cazul de fata il recomand pentru ca ajuta foarte mult in regenerarea si refacerea fibrei capilare afectata de toate tratamentele . Parul isi va recapata stralucirea de altadata. E vorba de uleiul de cocos . Eu l-am descoperit recent si l-am testat si am fost foarte mandra de rezultate. Am spus ca trebuie sa impartasesc cu toata lumea ce am obtinut.

Ce e drept trebuie sa alocati putin timp (vezi  mai sus cu timpul alocat pentru tine 😉 si sa va preparati handmade o masca pentru par.  Cum?

Ulei de cocos 3 linguri (el se prezinta ca un unt dar se topeste foarte repede – fie in cuptorul cu microunde, fie pe calorifer) + cateva picatuti de ulei de ricin + 2, 3 linguri de miere (e bogata in vitamin K, A, vitamine hidrosolubile). Topiti si amestecati cele de mai sus si aplicati masca pe parul uscat.

Va trebui sa stati 1- 2 ore cu aceasta masca  dupa care sa spalati parul.  Cred ca uneori merita sa incercati sa alegeti si solutii naturale pentru ingrijirea parului (nu orice, atentie la ingrediente) pentru ca produsele din comert, sampoanele, balsamul, mastile de par sunt pline de  SLES (el e vinovatu pentru “ spuma” din sampoane, pasta de dinti, geluri de dus… )si care in produsele ptr par dauneaza structurii fibrei capilare.

Rezultatele vor fi cred remarcate si de altii .

puteti cumpara ulei de cocos organic de aici.

M-as opri aici cu sfaturile si cred ca sunt mai greu de urmat decat cele de saptamana trecuta dar de data aceasta se vad si rezultate palpabile 😉

*

Mihaela Dumitrescu este creatoarea shop-ului on line Seebio, cu cea mai mare diversitate de produse cosmetice bio dintre shop-urile romanesti, toate certificate international


2773
Audi A3-1Pe scaunul din stinga …

Pe scaunul din stinga …

Experimentez rar perspectiva de a vedea lumea din scaunul din stinga al masinii (comoditate, teama in trafic ), dar de astazi lumea mea face un “flip”: de pe dreapta pe stinga.

Ma intorc la soferie.

Vestea e buna pentru prietenii mei care spun ca , in sfirsit, va fi un sofer in gasca la care va apela toata lumea pentru serile in care alcoolul ne face viata mai vesela (asta pentru ca eu beau foarte rar si foarte putin, iar pina acum spuneam – mi-e frica sa conduc, nu vreti sa luam mai bine un taxi? . acum nu voi mai avea scuza asta.)

Vestea a fost si mai buna pentru prietenele mele care si-au facut deja lista cu destinatiile in care sa mergem in week end-uri “ca fetele”, au studiat atente care sunt masinile pe care le putem testa si au gasit si potrivirile “in heaven” – pentru ca fiecare masina ar trebui sa ajunga intr-o destinatie care sa-I vina perfect.

 

In urmatoarele luni voi conduce unele dintre cele mai frumoase, mai sigure si mai usor de manevrat masini (cele vindute  in Romania de Porsche Inter Auto – PIA ), si am sa va relatez experienta din perspectiva unui povestitor care priveste lumea din scaunul din stinga al masinii.

Am emotii;  m-am intors chiar la lectii de sofat si promit sa fac si niste lectii de yoga, ca sa ramin zen in trafic, desi la cum arata masinile pe interior, o sa fie o super oaza zen si nici nu cred ca o sa-mi pese foarte tare ca stau in vreun ambuteiaj.

Pespectiva mea din aceste teste de masini nu e una a specialistului si, la drept vorbind, nu doar specialistii sau cei pasionati de detalii tehnice despre masini, conduc sau au in garaj o masina. Iar noi, femeile, apreciem masinile dupa alte criteria decit barbatii: cred as putea scrie o jumatate de pagina despre calitatea pielii folosite in interiorul masinilor Porsche si alta jumatate de pagina despre finisajul cusaturilor de pe scaune.

Cred ca va fi amuzant pentru multi dintre voi sa inteleaga, pe bune, la ce se uita o fata obisnuita la o masina. Promit sa impart experienta cu cit mai multa lume, nu doar ca veti putea citi, dar – din cind in cind – am sa mai fac si cite o surpriza si am sa invit pe cineva la o plimbare.

Iar la vara daca vedeti o gasca de fete vesele intr-un Beetle Cabrio, sa stiti ca am iesit la plimbare cu prietenele mele.:) mi-au spus cei de la PIA ca broscuta simpatica exista si in varianta decapotabila si abia astept un week end ca-n filme cu ea.

Incepem insa cu masina care apare in topurile preferatelor femeilor: Audi A3, cu care fac cunostinta in curind.

 

P.S. ceva simpatic pe care l-am descoperit (caci desigur o sa caut povesti si despre oamenii draguti de la PIA), Porsche Inter Auto  a fost compania fondata si condusa de Louise Piech, nascuta Porsche, fata lui Ferdinand Porsche.:)
P.P.S marcile distribuite de PIA sunt Skoda, Volkswagen, SEAT, Audi, Porsche, Bentley, Lamborghini 🙂 ca sa vedeti cam ce minunatii de masini o sa fie pe la mine:)
(si-acum uitati-va la frumusica asta, scrie pe ea S!MPA, dar trebuie sa asteptam sa vina vara)
2931
bazavan heinekence urezi cuiva care are 140 de ani?

ce urezi cuiva care are 140 de ani?

de citeva zile ma gindesc ce sa urez cuiva care are 140 de ani; o urare pentru ce se va intimpla cu el peste 20 de ani.

cineva, undeva, va deschide mesajul meu si il va citi: ar trebui sa-i spuna ceva despre lumea mea de acum si despre ce-i doresc si anticipez ca se va intimpla cu el…

grea dilema.

***

Heineken aniverseaza in martie 140 de ani si a creat o aplicatie pe facebook in care puteti sa faceti urari simpatice care vor fi puse in Capsula timpului in muzeul Heineken de la Amsterdam. Dincolo de faptul ca oricare participant lasa o urma in timp, peste zeci de ani, voi puteti cistiga o excursie la Amsterdam daca mesajul vostru este ales de un juriu drept cel mai simpatic.

Spun voi pentru ca eu nu pot sa intru in jocul asta, chiar daca fac urarea pt Heineken. Eu fac parte din juriul care desemneaza cistigatorul care pleaca la Amsterdam.

***

Pentru mine Heineken e unul dintre cele mai creative branduri, care comunica foarte smart si foarte emotional (si acum imi aduc aminte de stadionul creat din cutii de bere din fata Ateneului, dar si de faptul ca am vazut in realitate frigiderul ala plin cu bere din reclama in care baietii urlau mai tare decit fetele care erau in fata unui dressing minunat).

Cum am eu noroc in viata , dupa ce am scris ca-mi plac lucrurile destepte pe care le face Heineken, i-am si cunoscut pe oamenii care lucreaza pentru acest brand; sunt foarte simpatici, calzi si buni; i-ai lua acasa.

Stiu ca voi , in calitate de consumatori, nu interactionati cu oamenii din spatele brandului si nici nu va intereseaza foarte mult, dar aniversarea asta de 140 de ani e si a lor.

La multi ani. Sa fiti mindri ca si peste inca 100 de ani oamenii va vor avea alaturi in momentele importante din viata lor.

Puteti scrie mesajul vostru pentru Heineken aici

***

foto: saptamina trecuta am dat noroc cu Heineken, intr-un joculete mare cit tot magazinul Cocorul. ca sa-i mai spun o data La multi ani.

2483
roberto bravo 1Nu sunt “a diamond girl”

Nu sunt “a diamond girl”

oricit ar suna de ciudat, nu sunt “a diamond girl”.

prima data am primit un diamant acum 7-8 ani si m-am rugat de cel care mi-l daruise sa-l duca inapoi si sa faca ceva mai util cu banii.

a doua oara am primit un diamant saptamina trecuta.

***

singurele bijuterii pe care le port zilnic sunt un inel si o bratara care abia se vad pe mina.

ambele au fost create de Ana Alexe si mi le-am cumparat singura, intr-un moment important pentru mine. (bratara mai poate fi comandata la Molecule F, banuiesc ca si inelul)

in rest, port ceasuri vechi pe care le agat de lanturi lungi, transformindu-le in pandantive, cind hainele pe care le imbrac imi cer un accesoriu. iar daca trebuie sa imbrac o tinuta de seara, o completez citeodata cu un colier metalic argintiu sau auriu.

asta e tot.

***
saptamina trecuta a sunat un curier la usa si mi-a dat un colet frumos impachetat; inauntru o ciocolata si un pandativ cu un fluturas din aur alb, cu un safir colorat si … un diamant.

e modul in care casa de bijuterii Roberto Bravo m-a anuntat ca a sosit pe piata din Romania. au bijuterii fine, cu inspiratii din Renastere, cu combinatii de aur, diamante si safire.

aici e site-ul lor; domnilor daca vreti sa faceti un cadou special care sa tina si de martisor si de 1, 8 martie, nu ezitati.

primul magazin Roberto Bravo din Romania este in Calea Victoriei 102-108.

***

Fluturasul pe care l-am primit face parte din colectia Monarchy Butterfly, e cel din fotografia de mai sus. A ramas in cutia lui si il voi scoate la licitatie pentru o cauza umanitara.

Le multumesc celor de la Gloria Diamons – francizorul pentru Romania pentru Robero Bravo – pentru darul special.

Gloria Diamonds, prezenta pe piata romaneasca din 2009, face parte dintr-un grup de companii de origine turca, cu o prezenta la nivel international in tari precum Turcia – Istanbul si Antalya, Italia, India, Emiratele Arabe Unite si Romania. Grupul a luat nastere in anul 2002, in Antalya, si reuneste companii din mai multe domenii: bijuterii si comert cu aur, turism si HoReCa.

2709

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!