din taxi, pe fereastra, am vazut in seara asta o doamna care ii aseza gulerul sotului inainte de intrarea intr-o sala de spectacol.
dinsa aveam 60 si ceva de ani, dinsul peste 70.
gestul acela m-a facut sa-mi amintesc de citeva sotii incredibile.
le dedic lor week end-ul acesta pe blog, reveniti pe aici pentru citeva filmulete minunate cu niste femei extraordinare.
ioana celibidache
In fiecare an organizez un sales caritabil cu toate obiectele pe care le primesc de Craciun de la diverse companii (de la cosmetice pina la bauturi scumpe si accesorii sofisticate), iar banii strinsi se duc catre un copil care are nevoie de ajutor.
In felul asta, cititorii blogului meu isi pot cumpara cadourile de Craciun pentru cei dragi la un prêt care sa le salveze bugetul, fac si o fapta buna, iar destinatarii cadourilor se bucura dublu pentru ca isi primesc darul impreuna cu un card pe care scrie “suma cu care a fost achizitionat acest cadou a fost donata catre….”.
*
Anul acesta licitatia ii este dedicata Dianei Petcu, care are 10 ani, o voce incredibila (o puteti asculta aici ) si face parte dintre copiii proiectului BCR Sperante.
Diana locuieste in Iasi impreuna cu mama ei, intr-o camera de camin si amindoua se intretin din leafa de 6 milioane a mamei. Din acesti bani, 2 milioane merg pentru cursurile de canto ale Dianei.
*
Sigur ca BCR o va ajuta sa –si continue studiile muzicale, dar uite ce mi-am propus eu prin adoptia pe care tocmai o anunt aici:
– sa o ajut cu hainute elegante pentru concerte, dar si ceva hainute de iarna, cochete, ca pentru o fetita asa dragutza ca ea.
– Sa-i intermediez citeva intilniri din care sa aiba de invatat in meseria pe care doreste sa o urmeze.
– Sa-i facem un Craciun frumos. (toti banii pe care-i vom obtine la sales-ul caritabil vor merge catre ea)
Stiu ca mai e mult pina la Craciun, dar de astazi declar deschisa stringerea de obiecte pentru sales-ul caritabil. El se va desfasura incepind cu 29 noiembrie pina pe 10 decembrie, dar pe pagina mea de facebook, voi posta zilnic obiectele pe care le primesc (doar pentru informare, preturile vor fi anuntate la debutul sale-ului)
Asa ca, daca vreti sa facem o fetita fericita reveniti pe blog. Nu va cer nimik special pentru aceasta fetita, va ofer o oportunitate pentru cadourile voastre de sarbatori.
Voi aveti ocazia sa cumparati cadouri la un pret mai mic, companiile pot sa-si faca reclama oferindu-mi produsele pentru sales si, cu totii, facem o fetita fericita.
Deal?
*
Astazi au mai adoptat copii minunati, in acelasi proiect BCR Sperante Florin Grozea (HIQ), Cristi China (Chinezu), Tiberiu Lovin (reporter virtual), Adrian Ciubotaru, Simona Tache.
Teoretic suntem 10 parinti adoptivi, trebuie deci sa mai fie inca 4 pe undeva, dar nu i-am gasit inca. Revin.
Detalii despre toti copiii din proiectul BCR sperante puteti gasi pe pagina de Facebook a proiectului.
LATER EDIT: SALES CARITABIL INCEPE PE 6 DECEMBRIE
saptamina trecuta am inceput sezonul 2 de internship… cu o intilnire intr-o circiuma.
ma rog, ne-am intilnit in fata TNB (unde fusesem la o conf de presa) si cum urma sa merg la teatru in 2 ore, asa a fost cel mai eficient.
mai jos, opiniile internei despre aceasta prima saptamina pentru ca, la fel ca la primul internship, irina are de tinut un jurnal saptaminal, public, despre ce i se intimpla… la job, desigur.
Dragă jurnal,
Prima săptămână de intern a început, de fapt, marți. E de înțeles dacă intersectezi un program încărcat al „șefei” cu un orar cam anapoda al asistentului. Si s-a desfășurat, după cum a spus și Cristina, un pic… diferit.
În prima zi ne-am întâlnit pentru un intro detaliat la cum va decurge perioada de internship. Cu excepția faptului că o mai văzusem până atunci pe Cristina la zilele ușilor deschise în redacția Tabu, trebuie să recunosc că mă simțeam ca înaintea unui first date – habar nu aveam ce urma să se întâmple și mă tot întrebam ce impresie o să las, deși știam că îmi doresc acest lucru de foarte mult timp. Tot din cauza emoțiilor am făcut de vreo cinci ori drumul dus-întors de la Universitate la TNB pentru că nu eram sigură că înțelesesem corect locul întâlnirii. Imediat ce am ajuns (la TNB, până la urmă), Cristina a început să-mi vorbească despre conferința de presă ținută de un regizor. Era ok. Emoțiile se evaporaseră.
Am ajuns, în ziua următoare, la o ședință foto pentru pagina din revistă dedicată fashionistei. Mi-a făcut plăcere să asist la „ritualul” de make-up și chiar am în plan ca pe viitor să fur un pic de meserie și din acest domeniu. Am fost apoi martora unei lungi serii de fotografii și am văzut cât de mult contează orice detaliu pentru o poză reușită în final – de la poziția mâinii mutată mai la dreapta cu un milimetru la felul în care chipul își schimbă instantaneu expresia în funcție de zâmbet. A urmat și un interviu – tare interesant – cu persoana respectivă pentru bucata de informație necesară paginii. Nu dezvălui identitatea subiectului, dar pot să spun că o să fie o pagină foaarte reușită.
Săptămâna s-a încheiat cu o „temă” care m-a făcut să vreau să fiu pusă mai des la treabă în acest fel. Am avut de confruntat story-ul despre cuplul Lestat & Perry din numărul de noiembrie (așa cum a fost publicat) cu toate drafturile și corecturile suferite până să ajungă în forma finală. M-am obișnuit astfel cu regulile esențiale de structurare a informației, cu tehnicile folosite pentru (re)crearea atmosferei în text și am observat și câteva greșeli frecvente care afectează coerența scrierii.
Pe scurt, mai vreau. Aștept o săptămână cu numărul doi și mai încărcată, aștept să ajung și în redacție și să continui lista cu lucruri pe care le învăț la Tabu. Căci de abia a început.
Irina Tacu.
saptamina aceasta desfacem si mai mult articolul pe care l-a analizat Irina, ne uitam indeaproape si la ce se afla in paginile revistelor (tuturor revistelor ca sa stabilim format & target & alte acareturi tehnice:) ) si… muncim la ce avem de predat pentru numarul viitor.
au fost muti dansatori de tango in romania, multe trupe. dar cei care vin pe 16 nov la sala palatului sunt printre cei mai tari.
luati-va bilete, nu veti regreta senzatiile traite
me happy pt ca au povestit de noi la Happy hour.
n-a fost PR, n-am aranjat noi nimik, pur si simplu ne-au cerut fotografiile pentru ca erau frumoase.
cred ca nici Andreea nu stia ca o sa fie ilustrata discutia cu fotografiile din Tabu de noiembrie:)
Mario Muchnik, autor al portretelor lui García Márquez, Mario Vargas Llosa sau Jean-Paul Sartre, expune la Librăria Cărtureşti. Vernisajul expoziţiei, care include 34 de fotografii ale unor mari scriitori, va avea loc astăzi, de la ora 18.30.
Ana Maria Onisei a facut un interviu minunat cu dl Muchnik pe care-l puteti citi in Adevarul.
aici o intrebare legata de o fotografie care si mie mi-a placut.
„Adevărul”: În portretul pe care i l-aţi făcut lui Cortázar apăreţi şi dumneavoastră, reflectat în ochelarii lui de soare. Aţi negociat această apariţie?
Mario Muchnik: Deloc. În timp ce îl fotografiam, nu şi-a scos ochelarii – un gest interesant, majoritatea dintre noi ar fi făcut-o într-o situaţie similară – şi a început să-şi mişte uşor capul în aşa fel încât să mă pot vedea şi eu în ochelarii lui. Fotgrafia e, deci, un dublu-portret. (Râde)
Ana Maria Onisei/Adevarul
Ana mi-a mai pove de o fotografie care mie imi place tare… cu Andre Malraux.
e singura din colectie care e cu spatele “eram la o conferinta, acolo l-am fotografiat”, i-a spus MUnchnik, ieri dimineata cind s-au intilnit (spre invidia mea, mai ales ca nici la vernisaj nu voi fi pt ca merg la teatru)
la sezonul 2 al internshipului tabu s-au inscris peste 100 de persoane, iar asta a insemnat muuuult de citit pentru mine. si greu de ales.
multumesc frumos tuturor celor care s-au inscris la acest internship scriind aplicatii sincere, cu sufletul pe tava sau tehnice de copywriter. a fost o placere sa citesc tot ce ati scris si sa incerc sa va intuiesc personalitatea printre cuvintele voastre.
*
ca si la primul sezon al internshipului, am suferit ca a trebuit sa aleg o singura persoana si as vrea sa mentionez, inainte de numele internului, citeva persoane care m-au impresionat f tare:
alex cilibianu – am stat f f mult sa ma gindesc daca tu sa fii cistigatorul si trebuie sa recunosc ca alegerea am facut-o discriminind sexual. am ales o fata pentru ca m-am gindit ca e mai aproape de lumea noastra, a revistelor de femei. dar, oricind vrei, te asteptam in redactie, sa vezi/inveti orice vrei tu din ce muncim pe aici. si sunt gata sa editez oricind orice text la care lucrezi.
as mai vrea sa mentionez trei persoane ale caror motivari “de ce vreau sa fiu jurnalist” m-au impresionat; fetelor, daca nu v-am ales pe voi e doar pentru ca trebuie sa aleg o singura persoana; dar nu va descurajati ca nu ati fost acceptate acum, chiar aveti talent: iulia alexandra voicu, sabina huzum si teodora lozan
internul numarul 2 este…irina tacu
iata un fragment din scrisoarea ei de motivatie
Cele mai frumoase povești se construiesc în jurul oamenilor. Și eu vreau să îi cunosc. Vreau să fiu jurnalist ca să întâlnesc persoane pe care nu le-aș putea întâlni în alte circumstanțe. Renumite, anonime, care nu știu că vor fi cunoscute sau care nu-și dau seama cât de puțin anonime sunt, eu vreau să le întâlnesc. Vreau să le pun întrebări și să fiu curioasă, vreau să îmi dea răspunsuri care să mă reducă la tăcere, care să mă schimbe fără să știu eu și fără să știe ele. Vreau să alerg poate chiar zile întregi după oamenii pe care i-aș putea face să se oprească fie și un minut pentru o întrebare.
aici un jurnal al primului intern tabu – elena mihaila – care acum scrie din cind in cind pentru tabu. cum ar fi in numarul de noiembrie pe care-l gasiti de miine la tarabe:)
de la 1 nov, irina isi intra in piinea de intern.
acum vreo 4-5 ani studiam in detaliu fotografiile lui Saudek pe care-l descoperisem ca referinta intr-un interviu cu un alt fotograf Eugenio Recuenco (pe care l-am intilnit la lansarea calendarului Lavazza).
astazi aflu, via Radu Afrim, ca Saudek are expo la Bucuresti din 8 noiembrie, in cadrul festivalului organizat la Opereta, Viata e frumoasa.
Saudek e cel mai cunoscut fotograf ceh, are un stil scandalos erotic, cu forta si ironie, dar si cu voluptate. are 75 de ani si face fotografii cam de pe vremea cind a aparut primul aparat Kodak:)
iata citeva dintre fotografiile mele preferate
(cind am postat prima data fotografiid e saudek pe blogul meu, eram pe o platforma yahoo si mi-au interzis postul considerindu-l obscen:) , astazi nu mai are cine sa-mi interzica postarea, dar preferatele mele nu sunt neaparat cele mai scandaloase dintre creatiile lui)
pieta
& preferata mea… dintr-o serie fetis cu multe fotografii din spate, semnate de mai multi fotografi, pe care ma gindesc sa o reiau aici, cindva:)
*
ce bine ca stau la 2 pasi de Opereta:) o sa ma duc des la expo, nu mi-as fi imaginat niciodata ca fotografiile lui Saudek sunt expuse la Bucuresti. (Bravos Razvan Dinca pentru acest festival)
acum 3 saptamini am fost la Craiova la expozitia Romanian Cultural Resolution, cea mai importanta expozitie de arta contemporana din Romania ultimilor 20 de ani.
mi-au ramas in minte citeva lucrari, dar una ma bintuie tare.
Evanghelia dupa Ioan.
Ciprian Muresan, autorul acestei lucrari, a transcris pe “copiutze” intregul text -in latina! – al Evangheliei dupa Ioan.
Ciprian nu crede ca putem trece cel mai important Examen, Judecata de Apoi, de unii singuri, asa ca ne-a facut copiute.
*
Mie-mi place lucrarea asta pentru tehnica ei, care implica disciplina, rabdare, meticulozitate si, mai ales, o forma aparte de asimilare a unui mesaj – sa treaca prin tine, sa fie parte din tine – inainte de a prinde o viata noua.
e un proces cu care se intilnesc toti artistii; repeta/invata/acumuleaza informatii pina le devin reflex, parte din ei, pentru ca abia dupa aceea sa construiasca mesajul lor, sa “improvizeze”/ “creeze”.
*
Expozitia Romanian Cultural Resolution este deschisa pina pe 12 noiembrie la Clubul Electroputere din Craiova.
Foto Edi Enache
A fost uimitor show-ul.
Pentru mine un pic diferit decit pentru majoritatea spectatorilor, pentru ca stiam via you tube, fiecare dintre miscarile pe care urmau sa le faca cei doi. Inclusiv cind venea momentul de mica improvizatie in Push.
Dar ceea ce m-a uimit a fost echilibrul miscarii. Parea ca sta in aer, in echilibru. Avea un control al lungimii miscarii pe care n-am nici educatia, nici abilitatea tehnica, sa-l descriu in cuvinte.
La aplauze ma gindeam “oare ei – mai ales Ea – stiu ce bucurie imensa ne-au adus? Cum au transmis catre noi niste energii speciale care ne-au dus intr-o transa?”
De fiecare data cind traiesc ceva de genul acesta dupa un spectacol (teatru, dans, muzica) sau un film, ma intreb: cum naiba poti sa-l rasplatesti pentru ceea ce ti-a dat pe artistul care tocmai ti-a dus emotiile pe tarimuri incredibile?
Cum echilibrezi lucrurile? Ce ar trebui sa-i dai in schimb, tu spectatorul, ca sa se simta si el multumit si apreciat si sa atinga bucuria pe care el ti-a adus-o?
Aplauzele? – mi se par prea putin.
Vorbele? – oricit de controlate ar fi, par bizarenie, exaltare.
(e ciudat cum, pentru ca nu avem abilitatea de a transmite emotia pura intr-o forma directa – cum o fac ei cu chipul, trupul, vocea etc -, reactiile noastre de raspuns par exagerari, desi ele sunt doar replici de mai usoara intensitate a acelei emotii. ca la cutremurele mari)
N-am niciun raspuns “cum sa-i rasplatim pe cei care pot comunica artistic emotia in stare pura”, dar mi-as dori tare mult sa se aseze in echilibru balanta emotie show – emotie dinspre spectator.
*
Voi cum multumiti/rasplatiti pentru emotiile pe care le primiti intr-un spectacol?
de la clipul Shakirei care mi-a adus aminte de filmul lui Katrin Hall, mi-am dat ca Hall va ajunge la un alt public decit cel care o cunoaste pe ea.
si prin asocieri, mi-am amintit de Polina Semionova. in 2005 era prima balerina la Berlin Staatsoper Ballet, printre cele mai tinere balerine din lume cu aceasta pozitie, dar era cunoscuta doar de “lumea ei”.
cind au pus un filmulet pe youtube cu ea interpretind modern o tema accesibila, au dublat numarul spectatorilor tineri:)
acesta era filmuletul
mult mai celebrul dans Alessandra Ferri vs Sting a fost inspirat de filmuletul cu Polina
si uite asa, mi-am inceput duminica cu o cafea super aromata si muuult dans. (ma rog, si cu niste editari de texte, dar asta era f de dimineata pe la 6, poate fi considerata ziua de ieri)
saptamina viitoare o voi incheia cu o intilnire privata cu Sylvie Guillem (cit noroc pe capul meu, e absolut incredibil) si cu spectacolul ei.
de dimineata m-am amuzat pe twitter cind a inceput sa fie popularizat un videoclip al shakirei, drept “Muzica e banala, dar coregrafia e remarcabila. Despre a face amor, fara urma de vulgaritate.”
de fapt dansul, ideea si coregrafia ii apartin unei faimoase coregrafe si balerine islandeze, Katrin Hall (care desigur a ajutat-o si pe shakira, de data asta), iar el se poate gasi intr-un filmulet regizat de un domn care se ocupa mai ales cu “short movie inspired by dance” – Reynir Lyngdal (care a filmat si citeva videoclipuri geniale).
dansul e insa vechi de cel putin 2 ani, asa arata el in forma initiala (later edit, intrucit youtube a scos filmul din baza sa, il puteti vedea aici
e frumos si cumva amuzant cind via ceva “banal” ca muzica Shakirei, oamenii se bucura de idei ale unor remarcabili oameni de cultura.
cu ocazia asta va aduc aminte ca vineri la bucuresti vine una dintre cele mai faimoase balerine si coregrafe, sylvie guillem. daca nu aveti bilete la spectacolul de la TNB e deja prea tirziu sa mai gasiti locuri.
Miine la Milano se lanseaza Calndarul Lavazza 2011, unul dintre cele mai faimoase calendare din lume.
avem si noi, tabu, miine un trimis special la ceremonie, dar super exclusiv, in mega avanpremiera va anunt ca domnisoara simpatica din Dr House (Remy Hadley) pe numele de actrita Olivia Wilde este noua imagine a calendarului Lavazza a carui tema este “Esti indragostit?”
fotografiile sunt realizate de Mark Seliger, dar sunt secrete pina miine seara.
am insa un interviu cu Olivia Wilde si sotul sau, Tao Ruspoli (actor si producator) despre indragosteala si a fi indragostit.
enjoy!
*
Olivia Wilde si Tao Ruspoli
Tao Ruspoli: Eu cred ca secretul pentru a ramane indragostit sta in pastrarea simtului aventurii si al ocaziilor prinse si fructificate, spre a nu cadea in capcana rutinei. Sa ramai liber, traind vieti diverse, stiind ca intotdeauna vei avea un cuvant de spus….
Olivia Wilde: Si nu stati niciodata unul langa celalalt la dineuri!
Tao Ruspoli: In Italia acest lucru este de la sine inteles, dar in State cuplurile obisnuiesc sa stea unul langa celalalt la masa.
Olivia Wilde: Cand oamenii ne intreaba: “Dar de ce nu vreti sa stati unul langa celalalt?” noi explicam ca vrem sa avem despre ce vorbi cand ajungem acasa, sa ne povestim conversatiile avute si cu alti oameni. Si totusi nu ne cred, nu ne inteleg, ne considera nebuni si isi inchipuie ca de fapt nu ne place sa stam impreuna la masa. Si cand te gandesti ca aceasta este de fapt cheia unei casnicii de succes!
Tao Ruspoli: Da, asa este.
Olivia Wilde: Ca italianca prin adoptie pot sa va spun ca mancarea este fantastica, as veni in Italia si numai pentru acest singur motiv! Dar, mai sunt si oamenii, si atmosfera Italiei. Italienilor le place enorm sa iubeasca viata, sa o guste din plin, sa traiasca intens si bine, de la mancarea excelenta si pana la toate celelalte mici placeri ale vietii de zi cu zi. Nu exista nici un sentiment de autopedepsire sau de sacrificiu, aici fiecare om incearca sa faca ce este mai bine cu ceea ce are si sa traiasca cat mai bine posibil.
Tao Ruspoli: Cat despre italienii din diaspora, in special cei din care traiesc in Statele Unite, le vad spiritul viu si dorinta de a trai viata din plin, chiar in incercarile de a se folosi de noi oportunitati tot timpul, asteptand mereu acel dram de noroc….Asta se gaseste si in alte culturi, nu uitati ca Olivia nu este 100% americanca, ci are radacini irlandeze…
Olivia Wilde: Amandoi am crescut calatorind intre Statele Unite si Europa, asa ca amandoi avem sentimentul apartenentei la doua continente. Putem aprecia culturi diferite, ne place enorm sa calatorim si sa exploram noi locuri si obiceiuri. Mie toiate astea mi se trag de la dorinta mea de a fi italianca.
Tao Ruspoli: Diferenta intre stilul de viata italian si cel din Statele Unite….Pentru mine, Italia inseamna radacina, traditia, si acea parte a culturii care te face sa te simti cu picioarele pe pamant tare. Pe de alta parte, viata din America este perfecta daca vrei sa traiesti cu capul in nori. Iti poti implini visele, poti sa-ti exploatezi sansele….. Asa poti tai ambele variante, poti gasi combinatia perfecta intre traditie si identitate pe de o parte, si convingerea ca orice este posibil, pe cealalta parte. Viata in SUA are mai multa libertate, din multe puncte de vedere, pornind de la timp si ajungand la rutina zilnica. Acolo poti sa iei un cappuccino dupa masa de pranz, dar daca faci asta aici, in Italia,…sau dupaamiaza…..
“daca nu sunt stresat, chiar am o problema.” – akram khan despre noul sau show Vertical Road, cu care a avut premiera la londra ieri.
dureaza 4 min, uitati-va va rog. e despre cum percepem timpul, despre cum ne miscam orizontal – desi ar trebui sa “inaintam” vertical – spiritual; si despre cum “nu putem sa stam” – stillness.
mi-nu-nat:)
miine facem un mini party in cinstea celor cu care am lucrat la numarul de octombrie.
cum voi sunteti cititori fideli, m-am gindit sa va fac o surpriza.
pun repede la bataie 10 locuri la petrecerea la care va intilniti cu cei care apar in revista de octombrie.
primul venit, primul servit. inscrierea cu comment aici pe blog:)
succes.
(detalii individual pe mail, asa ca lasati-va la comment adresa corecta)
Vrei sa vezi ce fac 3 fashionista cind sunt inchise toata noaptea intr-un department store plin cu branduri celebre?
In seara aceasta, de la ora 22.00, conecteaza-te pe tabu.ro si poti participa la cel mai tare concurs al toamnei; 3 fete se intrec pentru titlul de Fashionista Tabu si cumparaturi de 3000 de ron la Cocor, distrandu-se prin department store care este deschis exclusiv pentru ele.
Cristina, Aniela si Laura au fost primele fete care si-au creat un avatar in cabina virtuala de shopping din Cocor. In seara aceasta, ele vor juca rolul de stilist personal al unei vedete internationale care are aceeasi forma a corpului cu a lor. Juriul le va testa creativitatea, dar si cunostintele de fashion, rugandu-le sa combine hainele din galeria de designeri romani si sa creeze pentru vedetele lor trei tipuri de tinute: de covor rosu, de party si casual. In juriu vor fi Laura Cirnici – Senior Fashion Editor Tabu, Sanziana Pop – Stilist Tabu si Carmen Andrei – Director Executiv Cocor.
Comenteaza alegerile lor pe facebook tabu, pe twitter cu #fashionistetabu si ajuta juriul sa stabileasca castigatoarea. Prin tragere la sorti poti castiga o rochie Lo Spaccio.
Prima sesiune de shopping de la redeschiderea magazinului Cocor va putea fi urmarita in direct pe site-ul Tabu, intr-o sesiune de livestreaming ce incepe la ora 22:00, precum si pe media fatadata Cocor.
am muulte de povestit despre acest numar special, cel mai drag din an pentru mine:)
pentru inceput coperta ( cu Crina Semciuc, Ana Ularu si Ioana Blaj) si editorialul din revista
Ceasornicarii
V-ati gândit vreodata cât de tare seamana actorii cu ceasurile?
Ceasurile – cu cât sunt mai vechi, cu atât sunt mai valoroase.
Actorii – cu cât sunt mai in vârsta, cu atât sunt mai experimentati, deci mai valorosi.Cu cât le purtam mai mult, ceasurile duc cu ele amintirile noastre: aniversari, despartiri, plânsete sau râsete.
Pe actori cu cât ii vedem in mai multe roluri avem mai multe amintiri: râs – plâns-despartire – aniversare. Le-au jucat pe toate. Pentru noi. Sau in locul nostru.La fel ca si ceasurile, actorii ascund un mecanism magic de functionare. Zimti care se intretaie cu alti zimti, tuneluri inguste prin care abia patrunde lumina.
Rareori ne uitam la mecanism si sunt si mai rare cazurile celor care reusesc sa inteleaga cum functioneaza. Uneori, nici chiar actorii nu stiu cum functioneaza, iar asta ii sperie si-i obliga sa caute repere noi.Pe noi, spectatorii, tot ce ne intereseaza e ca mecanismul sa functioneze perfect. Ca ei, actorii, sa ne livreze la secunda mesajul emotional de care avem nevoie. Iar daca mecanismul se strica, daca pe undeva apare o eroare, ne suparam.
Ceasurile pot fi duse la reparat, dar actorii… Ce fac actorii?
Cine sunt ceasornicarii actorilor? Cine ii ajuta sa-si regleze sentimentele, miscarile exacte?Pentru Ioana Blaj, una dintre actritele pe care le vedeti pe coperta, ceasornicarul a fost tatal ei; pentru Joseph Fiennes (il intâlniti intr-un interviu in pagina 30) a fost fratele sau geaman, pentru Rodica Mandache (pe care o intâlniti in dosar) a existat regizorul Radu Afrim.
Editia Tabu din acest an dedicata filmului dezvaluie o parte din ceasornicarii actorilor.
E o provocare ca sa invatam si noi, spectatorii, sa ne uitam la mecanismul care-i face atât de diferiti de restul lumii pe oamenii acestia minunati care fac actorie. Si sa-i apreciem ca pe ceasurile rare, in editie limitata.
Tabu, octombrie, 2010
nu se poate sa nu zimbiti la gindul ca un vis mare de-al vostru a devenit realitate.
si tocmai pentru ca stiti ce inseamna bucuria asta, hai sa facem si noi o bucurie unei fete.
o cheama Anne Marie si vrea sa fie PR pentru o trupa rock.
eu o cunosc si stiu ca are un suflet mare si o dorinta mare de munca. haideti sa-i implinim visul.
ce trupa rock o primeste in preajma pentru o luna (for free)?
promit sa public un articol despre experienta ei daca i se indeplineste visul.
citeste pe blogul ei despre de ce isi doreste sa fie PR rock
Pentru mine, care am fugit cit am putut de mult in copilarie de educatia legata de muzica clasica, Chopin nu inseamna Nocturna (desi o recunosc oriunde ar fi).
Pentru mine Chopin inseamna niste versuri (“Te-as cere inapoi insa n-am cui te cere/ Iar restul e numai Chopin si tacere”) care-i apartin lui Adrian Paunescu si pe care le asociez mereu cu valsul pe care l-a scris Chopin cind s-a despartit de Marie, femeia pe care a iubit-o tare.
Si mai inseamna cintecul asta – Moj – care pe mine ma motiveaza teribil de fiecare data cind mi-e greu.
asa ca pentru mine, Chopin traieste intr-un anume fel, altul decit cel clasic.
*
Cruciada Culturii are un nou eveniment exceptional cu titlul Chopin traieste?, – un recital de pian Chopin, sustinut de Sam Haywood (26 septembrie 2010, Ateneul Roman).
Spune-mi ce inseamna Chopin pt tine, cum a intervenit el in viata ta cindva (sunt sigura ca a aparut “alive” cumva, pe undeva) si poti cistiga unul din cele 2 CD-uri ale lui Sam Haywood inregistrate chiar la pianul Pleyel al lui Chopin.
concursul se incheie Joi la ora 12.00. bafta
*
ana maria onisei a realizat un minunat interviu cu Sam Haywood din care citeaza pe pagina ei de FB
intimitatea sta in lucrurile mici. de la un pianist care are nevoie sa doarma minim 8 ore inainte de ziua concertului: “I do remember pillows in Bucharest being very good. But I just don’t understand how anyone is able to sleep in Germany! Either you get a large square sack of feathers which give no support at all, or a long fat sausage pillow.”
interviul apare joi in Adevarul
Ceasurile – cu cit sunt mai vechi, cu atit sunt mai valoroase.
Actorii – cu cit sunt mai in virsta, cu atit sunt mai experimentati, deci mai valorosi.
Din ce le purtam, ceasurile duc cu ele amintirile noastre: aniversari, despartiri, plins sau ris.
Din ce-i vedem in mai multe piese/filme avem mai multe amintiri: ris -plins-despartire-aniversare. Le-au jucat pe toate. Pentru noi. Sau in locul nostru.
Dar, ca si la ceasuri, actorii ascund un mecanism magic – rotitze care pun in miscare alte rotitze. Rareori ne uitam la el si aproape niciodata nu intelegem cum functioneaza.
Ne intereseaza sa functioneze perfect. Sa ne livreze la secunda mesajul emotional de care avem nevoie. Si daca se strica, daca apare o eroare, ne suparam.
Cine sunt ceasornicarii actorilor?
*
despre asta e vorba in Tabu de octombrie, numar special film