Tag : austria

gay-themed-traffic-lights-installed-in-vienna-for-the-2015-eurovision-song-contest-have-proven-so-popular-that-authorities-have-now-decided-to-keep-them-for-goodCupluri gay se tin de mana in semafoarele din Viena

Cupluri gay se tin de mana in semafoarele din Viena

Text de Raluca Antuca

În contextual concursului Eurovision, în Viena, capitala care a găzduit competiția, s-au instalat niște indicatoare de trafic aparte, care urmăresc o tematică foarte mediatizată în ultimul timp. Unele semafoare au avut în locul siluetei tradiționale, care merge sau stă în funcție de culoare, cupluri de persoane cu o altă orientare sexuală.

Aceștia se țin de mână și au în dreptul lor o inimioară ca simbol al iubirii necondiționate. Mesajul ar fi unul de toleranță față de cei care sunt diferiți. Aceste indicatoare s-au dovedit a fi foarte populare și au primit un feedback pozitiv din partea publicului. Mai bine de 20.000 de oameni au semnat o petiție online ca să le păstreze.

Deși au costat 63.000 de euro, autoritățile au decis să le păstreze și să le instaleze și în alte orașe din Austria. Ba chiar vor imprima siluetele pe tricouri, pentru ca imaginea unei diversități culturale să fie în atenția publicului.

Asta numesc eu o gândire inteligentă, care nu numai că promovează turismul în Austria, dar și pledează pentru o lume în care toți suntem egali și niciunul dintre noi nu are dreptul să judece în necunoștință de cauză.

1670
austriaAustria: Cand vrei ca timpul sa stea in loc

Austria: Cand vrei ca timpul sa stea in loc

text de Elena Prodan

***

Ti-ai tinut vreodata respiratia…incercand sa pacalesti timpul sa stea in loc? In Oetz, in inima muntilor, la apus, pe lacul Piburg  pe un ponton, o orchestra simfonica cu traditie din 1826 a cantat Strauss pentru noi. Si timpul s-a oprit. Si cuvintele noastre.

O doamna in varsta, de langa mine, cu pigment specific austriac, blonda, cu pielea alba si cu ochii albastri, imbracata intr-o haina neagra, statea sprijinita in umbrela cu spatele perfect drept. Era singura. Isi clatina trunchiul in ritmul undelor marunte de pe lac, in ritmul muzicii lui Strauss si pe toata durata concertului pe fata ei a fost un zambet discret si lacrimi in coltul ochilor. Si noi am fost la fel.

Astfel am schimbat registrul dupa senzatiile extreme de la Aria 47. La concert am ajuns dupa ce am mers pe o poteca intunecoasa prin padure. In mod normal ar fi durat 10 minute plimbarea. Noua ne-a trebuit mult mai mult pentru ca era imposibil sa nu te opresti sa faci poze. Natura era din nou din povesti.

Ne-am incheiat ziua pe marginea lacului ghemuiti unii in altii fara sa ne pese prea mult de frigul noptii. Cumva ne obisnuisem cu frigul. De dimineata fusesem la ghetar la Solden la nu mai putin de 2675 m. Ningea si oriunde te uitai, imprejur in departare…era zapada si noi fantasme. Si tuturor ne-a venit in minte gandul ca in tara trebuie sa fi fost peste 30 de grade…Copii din noi nu au rezistat si ne-am bulgarit serios. Si cand zic serios, vorbesc serios.

Am plecat de la ghetar si cuminti l-am urmat pe ghid care ne-a oprit intr-o parcare in mijlocul lui nicaieri. Am pornit pe o poteca in sir indian. Ma repet deja, stiu. Dar trebuie sa spun. Din nou natura hipnotizanta. Am ajuns la o cabana veche de 300 de ani in Gampe, unde proprietarii ne asteptau cu masa plina de bucate traditionale. Varza, galuste, cartofi, carnati, oua, apine de casa. Pare o combinatie nastrusnica, dar cat de delicioasa! L-am cunoscut pe Jakob care mi-a adus aminte de Nicolai Tand, la fel cald, cu zambet larg. A gatit cu noi si ne-a invatat sa facem Kaiserschmarren- un desert traditional austriac, cumva imparatul deserturilor ni s-a explicat (Kaiser inseamna imparat). De abia astept sa-mi adun prietenii acasa si sa prepar acest desert.

Solden a mai insemnat pentru noi din nou spa, masaj, rasfat. Si surprize. La Bergland Hotel ne-am intalnit cu Iulia care a avut grija de noi. Iulia este din Medias si a plecat de aproape 20 de ani din tara. Vorbeste cu accent ardelenesc si i s-a luminat ochii cand ne-a vazut. Ne-a povestit despre toate produsele folosite la SPA, produse care se gasesc doar pe o raza de 40 de km in zona. Totul natural, totul avand la baza materie prima autohtona. Mi-a placut tare fericirea ei.

Duminica a fost ultima zi in Austria. Stiu deja ca o sa vreau sa ma reintorc aici vara. Inca nu imi pare rau ca plec pentru ca mai avem de facut o oprire pe care mi-am dorit-o din tot sufletul. Cum nu am fost niciodata la Viena, si pentru ca eu cred ca atunci cand iti doresti ceva …se va intampla, am reusit sa ii instig pe prietenii mei cu care calatoresc intr-una dintre masinile Dacia dedicate acestei tabere sa plecam la o ora indecenta (5 dimineata. De obicei nici inima nu-mi bate la ora aia) si sa petrecem cateva ore la Viena. I love u so much Cristina, Cosmin, Mariciu pentru ca imi faceti aceasta bucurie. Si da, stiu deja ca o sa imi doresc sa ma reintorc si la Viena.

A ramas concluzia ca niciunul dintre noi nu mai putem spune ca Austria este frumoasa doar iarna. Va veti convinge de acest lucru daca urmariti pe Instagram si pe Facebook hashtagurile #TFB5 #occupyTyrol

Tabăra de Fotografie pentru Bloggeri, ediția a cincea, este un eveniment organizat de Foto Union și Austria.info cu sprijinul Dacia Group și Hotel Continental Forum Oradea.

fotografiile sunt realizate de Cristian Sutu

1756
area 41 -2Austria – Aria 47 – Cand lucrurile extreme sunt cele mai sigure

Austria – Aria 47 – Cand lucrurile extreme sunt cele mai sigure

text de Elena Prodan

Dupa ce ai intrat in Aria 47 primul lucru pe care il auzi este susurul unui rau. Apoi vezi o minunatie de munti cu varfurile pline de zapada pravalindu-se parca peste tine. Totul este natural, iar filosofia locului este back to basics. Ne-am cazat in cabane si conceptul de tabara de fotografie a devenit  tare firesc in locatia data. Am stat in cabana 15. Doua camere in care gaseai doar cate doua paturi, un sifonier mare si o noptiera. Nimic pe jos. Totul simplu. Spatiul utilizat la maxim. In fata aveam rau, iar in spate o limba de padure unde am gasit fragute. Si totul era ca in povesti.

Ne-am trezit la prima ora :”mancam repede si apoi ne aruncam in cap, da?”, am convenit toti cumva. Am plecat spre locul de intalnire spre cei care aveau sa ne pregateasca pentru flying fox. Tradus inseamna tiroliana. Din 12 plecat-am 10 la razboi, 6 ne-am pus hamurile, in final 4 s-au dat cu tiroliana si 2 au continuat. Eu am fost convinsa ca voi sari. M-am mai jucat in trecut cu genul acesta de activitati si mi-a placut senzatia.

Ni s-a facut instructajul si apoi, cand am fost gata, aratam pregatiti ca pentru a intra in mina: casti de protectie, un dispozitiv cu 2 role pentru tiroliana extrem de greu si hamuri. Am mers pe o carare pana la un pod. Podul il observasem deunazi cand ne-am cazat. Din cand in cand de pe el mai sareau oameni cu un strigat ca a lui Tarzan: aaaaaaaaaaaaaaaa. Si apoi din nou linistea muntilor. Parea usor.

Cand am ajuns la pod, Cristina s-a oprit. A stiut ca nu mai vrea. Cosmin si Mariciu au urcat si eu i-am urmat. In spatele meu Papen si Toma. Nu au vrut sa ma lase ultima. Asa ca au avut grija sa  fiu in vizorul lor. Totul bine. Mi-am legat clipsurile de funie. Totul bine. Am facut cativa pasi. Nu mai era asa bine. Mergeam pe un pod facut din funii si calcam pe scanduri de lungimea antebratului meu, late cat doua palme de-ale mele. Si credeti-ma nici antebratul si nici palmele mele nu sunt foarte mari. Nu prea mai vorbeam intre noi si senzatia era ca jucam in filmul Indiana Jones.

Si au inceput sa se clatine scandurile si funiile si m-am uitat in jos si am vazut un hau. Cu tiroliana te dai de la 27 m….Insa, pana sa ajungi la tiroliana trebuia sa treci de incercarea acestui pod si apoi sa mergi pe scanduri nu mai late decat talpa unui barbat, lipit de un zid pana la postamentul de unde efectiv iti dai drumul pe tiroliana.”Pas. Eu cobor”. Toata lumea s-a oprit. “Esti sigura?” Instructorul care ne insotea astepta sa ma decid. Insa, pana sa termine de intrebat Cosmin eu deja trecusem pe langa Papen  si eram la doi pasi distanta de scari. “ii vedem de jos pe baieti, ok?”, mi-a spus Cristina. Aaaaaaa am auzit de la fiecare domn, dar le-a placut tare. Doar doi domni au incercat si Mega swing, adica un fel de coarda elastica care te zgaltaie serios pret de cateva minute.

In timp ce coboram de pe pod ma uitam la cei cinci domni. Nu aveau cum sa renunte. Poate le era frica, poate nu. Dar cum ar fi putut renunta? Pentru ca esti femeie toate aceste lucruri inseamna cumva sensibilitate, feminitate, fragilitate. S-au asigurat ca eu sunt ok si m-am simtit din nou protejata si rasfatata si au mers mai departe. Stiu sigur ca unora le-au tremurat genunchii (puteti citi la Papen un text foarte dragut despre frica), dar au mers pana la capat.

Dupa acest start cu o doza de adrenalina faina ne-am bucurat toti ca niste copii de tot ce oferea Aria 47. Si credeti-ma este vis: motocross, blobbing…sfidezi gravitatia efectiv. Vedeti aici despre ce este vorba. Daca v-ati tinut respiratia, ei bine, aveti si de ce.

Un alt cuvant cheie pentru Aria 47 este fun. Aici s-a facut un Harlem shake care este in top  world wide. Pe langa multe sporturi extreme poti participa si la multe petreceri fun fun fun.

Unde ne-am intalnit cu totii a fost la rafting. Sa faci rafting cand afara sunt mai putin de 15 grade intr-o apa cam de 5 grade poate fi …interesant. Costumele de neopren  ne-au ajutat mult, iar dupa ce am inteles toate regulile explicate in timpul instructajului am vaslit toti cot la cot si: nu ne-am rasturnat, am ras cu lacrimi, am functionat ca o echipa, ne-au batut inimile tare, tare, tare.

Concluzia a fost ca niciunul dintre noi nu mai putem spune ca Austria este frumoasa doar iarna. Va veti convinge de acest lucru daca urmariti pe Instagram si pe Facebook hashtagurile #TFB5 #occupyTyrol

Tabăra de Fotografie pentru Bloggeri, ediția a cincea, este un eveniment organizat de Foto Union și Austria.info cu sprijinul Dacia Group și Hotel Continental Forum Oradea.

(fotografiile sunt realizate de Cristian Sutu)

2023
aqua domoAustria, asa cum nu o stiti, part 1

Austria, asa cum nu o stiti, part 1

Prietena mea, Elena Prodan, ma reprezinta in tabara de fotografie cu nr 5, in Austria, intr-o companie simpatica: multi bloggeri talentati si veseli.

Iata impresiile ei, impreuna cu ceva fotografii care imi trezesc o invidie teribila si gindul ca sigur nu sunt in Austria, pentru ca Austria asta mi-e necunoscuta, desi am fost de multe ori acolo:)

[caption id="attachment_23451" align="alignnone" width="554"] Elena Prodan, fotografiata de Cristian Sutu[/caption]

“This is your captain awaiking. We are now flying over Tirol. Ne vedem in 15 minute jos la micul dejun, da? Ne grabim?” asa ne-a trezit Cosmin Tudoran pe toti cei 12 din TFB 5, adica Tabara de fotografie pentru blogeri organizata de Foto Union. Eu sunt alaturi de ei pentru ca, prietena mea Cristina pe blogul careia ma cititi, mi-a facut acesta bucurie minunata. Varianta mea este ca am murit si, pentru ca am fost cuminte, am ajuns unde trebuie. Respectiv in Austria in plina vara. Nu va grabiti sa va ganditi doar la ski, pentru ca nu stiti ce pierdeti.

Dupa ce am inchis receptorul am fugit repede la dus. 15 minute pentru a fi gata poate fi o provocare pentru o fata. O problema a fost si ca la Aqua Dome nu mai voiai efectiv sa iesi din camera. Primul impediment era sa cobori din patul imens indreptat spre peretele de geam. Indiferent de camera in care te aflai, primul lucru pe care il vedeai dimineata in fata ochilor erau muntii invaluiti in ceata. In prima zi ne-am precizat ca ceea ce vedeam nu este un tablou… Daca treceai de prima incercare si coborai din pat nu vroiai papuci pentru ca podeaua de stejar austriac era o placere pentru talpi. De altfel, toate simturile erau rasfatate de materiale naturale extrase si prelucrate autohton, de nuante relaxante de bej.

Dupa ce ieseai din camera iti era greu sa te decizi ce anume vrei sa faci mai intai: spa, sauna uscata sau umeda, masaj si cate si mai cate sau sa inoti in aer liber in piscine ce arata precum ozn-urile cu apa termala si sa te bucuri de soare uitandu-te lenes la peisaje si respirand aer curat.

Ieri, dupa micul dejun, ne-am luat bicicletele puse la dispozitie de cei de la hotel- exista si varianta sa inchierezi for free un mini decapotabil cu care te poti plimba pana in Italia, noi nu am mai avut timp sa facem acest lucru desi ne-am dorit tare- si am plecat sa facem biking pe un traseu putin mai domol decat Transfagarasanul lung de mai bine de 25 de km. Am avut inima cat un purice pentru ca eu practic am invatat ieri sa merg pe bicicleta.

Am plecat. Toti 12 in sir indian unul in spatele celuilat. Tur-retur, din Längenfeld pana in Solden. Din nou precizarea peisajele nu sunt tablouri. Primii 3 km au fost usori. Dupa care a inceput urcarea. Dupa 2 km vroiam sa ma opresc. Toma a venit repede din spate si m-a oprit ca sa-mi ridice saua pentru ca observase ca nu mergeam corect si oboseam prea repede. Mi-a schimbat si vitezele si a facut el cativa metri cu bicicleta mea ca sa se asigure ca totul e ok. Corina si Ariel m-au asteptat. Aproape de Solden mi-a sarit lantul, iar Papen s-a intors ca sa-l repare si a avut grija ca bicicleta mea sa fie iar ok. Pe Papen nu ai cum sa nu-l remarci. Are aproape 50% din suprafata corpului tatuata, si, daca la prima impresie acest lucru poate fi inhibant, dupa o conversatie retii doar tonul calm si faptul ca ai ras mult. La intoarcere totul a fost mult mai usor, dar tot nu ma simteam safe sa raman singura. De altfel, nici nu am ramas. Papen a fost mereu in urma mea . Cristina s-a asigurat si ea ca sunt bine. Ea a mers in fata mea si la cateva minute intorcea capul cu tot felul de pretexte si ori de cate ori trebuia sa schimb vitezele ridica mana si imi arata cu degetele in ce viteza trebuia sa fiu. S-a intamplat sa fiu si in viteza corecta.

Indiferent de varsta e placut sa simti ca sunt oameni care au grija de tine. Acelasi lucru l-am simtit si cand am urcat pe munte sa vedem una dintre cele mai frumoase cascade din Austria. Cand am ajuns la cascada ne-am oprit pentru picnic. Aveam tot ce ne trebuie in rucsac: sandvich-uri, apa, suc, ciocolata, mar. Mai tineti minte de pachetelul pentru scoala cand eram mici? E frumos ca cineva sa se gandeasca sa nu iti lipseasca absolut nimic. Iar cei de la Aqua dome au avut grija ca relaxarea noastra sa nu fie deranjata.

Dupa spa si inot in aer liber am plecat spre Aria 47. Va povestesc in curand. Aria 47 este o poveste inceputa in 1988 de un pasionat de rafting care astazi a devenit un cocktail de senzatii extreme. Totul cu muntii in fata ochilor si cu aer tare in piept.

*
Tabăra de Fotografie pentru Bloggeri, ediția a cincea, este un eveniment organizat de Foto Union și Austria.info cu sprijinul Dacia Group și Hotel Continental Forum Oradea

 

 

1721
case2Vacanta de turta dulce

Vacanta de turta dulce

Anul trecut prin vara, cand ma uitam la televizor la TLC, am urmarit un documentar in care un biker – om serios – era plin de incantare ca un copil, mergand pe un drum anume, in sudul Germaniei. Drumul era Romantische Strasse, avea in jur de 350 de kilometri si era presarat cu satucuri de poveste, castele misterioase, cetati medievale, biserici gotice si flori – foarte multe flori.

Am urmat sfatul biker-ului  – ca doar era om serios – si ne-am planificat prompt pentru primavara urmatoare o vacanta fix acolo. Si fix in luna mai, cand spunea el ca florile sunt cele mai multe si cele mai parfumate – auzi ce-l interesa pe biker!

Zilele trecute, implinindu-se vacanta respectiva, am constatat ca macar bikerul de pe TLC n-a mintit poporul cu televizorul. Am aterizat la Munchen – dar pe voi va sfatuiesc, cu mintea romanului de pe urma sa mergeti prin Frankfurt, ca e mai aproape. Am luat masina inchiriata si am plecat – 250km – pana la baza noastra, aleasa un pic la noroc. Rothenburg ob der Tauber. Deja pe drum mirosea puternic a liliac (desi, liliacul, precum stiti, nu miroase prea puternic) si ne era ciuda ca pe autorutele impecabile din Germania (impecabil ne-a devenit tic verbal cat am stat in tarisoara aia), fara limita de viteza, nu puteam sa mergem la 160/hr cu geaamurile deschise sa ne bucuram de parfumurile zonei.


Ajunsi spre destinatie, ne-am certat aprins cu GPS-ul, care insista ca trebuie sa trecem un pod de piatra si sa intram, prin poarta unui turn medieval, direct intr-o cetate (tot medievala), cu strazi inguste si pietruite, dar, altfel cu case tencuite in culori de crema de prajituri, toate terminate alaltaieri. Cum cu GPS-ul nu te poti certa multa vreme fara sa obosesti, i-am urmat sfatul si am ajuns la hotel, in inima cetatii, langa Rathaus (primaria), biserica, ceasul cu marionete, farmacie, circiuma si, cel mai important, chiar langa Muzeul Jucariilor de Craciun.


Cred ca o sa-mi amintesc toata viata senzatia de stupoare combinata cu copilareasca incantare pe care am avut-o la vederea sirului nemtesc aliniat de casute de turta dulce, cu ferestre debordand de muscate si petunii, cu insemne “medievale” din fier aurit – si am inteles de fapt ca Fratii Grimm erau niste tipi complet lipsiti de imaginatie, dar care erau capabili sa descrie in detaliu ce vedeau ei de la fereastra casei lor, in fiecare dimineata, cand ieseau la o bere.

Hotelul – “Coiful de fier”, in care am poposit, era fix la fel, o casa intretinuta cu indaratnicie de pe la 1590, in care puteai sa te asezi pe scaune baroce originale, din lemn, si calcai pe covoare persane de data recenta, semn ca si actualii proprietari ai hotelului si aveau, si stiau, si erau dispusi sa imparta in continuare frumosul cu oaspetii lor.

Una dintre multele biserici ale orasului gazduia concerte de orga, magazinele de la parterul caselor, cand nu vindeau jucarii si portelanuri, aveau in vitrina “bulgari de zapada” niste prajituri ca niste gogosi din aluat fraged tavalite in ciocolata de toate culorile, umplute cu nuga sau cu fructe, facute dupa o reteta veche si specifica orasului. Atentie, un bulgare din asta ajunge cam pentru patru persoane.


Istoria orasului era magica, si ti-o spuneau in fiecare seara – calaul localitatii (un baiat simpatic acum) si conducatorul rondului de noapte. Printre intamplarile de poveste, doua – una vorbea despre o potiune magica pe care toti locuitorii o sorbeau inainte de o lupta si deveneau astfel invincibili (hmmm, unde am mai auzit asta?) si a doua despre un primar care a salvat eroic orasul de la urgie. El s-a sacrificat si a baut dintr-un foc o vadra de vin, castigand astfel prinsoarea cu dusmanul si lasand orasul in pace. Va dati seama ce drama pentru un bautor de bere sa de ape gat oriunde intre 3 si 4 litri de vin o data…

Suntem totusi pe un blog, si n-as vrea sa va chinui si pe voi cu logoreea de care m-am molipsit de la Fratii Grimm, asa ca, despre alte ispravi pe care le-am descoperit in Bavaria, o sa va povestesc intr-o postare viitoare…

***
Sorana Savu este specialist in comunicare, Senior Partner Premium Communication

1769

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!