Tag : casa Ronald

mi-e-pofta-sa-fac-bineCasa Ronald – un loc unde cuvintul afectiune e un drum cu dublu sens

Casa Ronald – un loc unde cuvintul afectiune e un drum cu dublu sens

am mai scris cindva ca afectiune e in limba romana un cuvint care descrie doua stari opuse – boala si iubire – si ca din intilnirea acestor doua situatii /stari ies povesti din care, mereu, invatam. iata una dintre ele.

V-ati intrebat vreodata ce se intimpla cu monedele pe care le puneti in cutiile transparente de la McDonald’s? Restul care e atit de mic incit pare ca nu conteaza si iti zici “nu imi mai incarc buzunarele si cu asta”?

Banii din cutiile acelea ajung la Fundatia McDonald’s si se transforma in fapte bune catre copii bolnaviori. Zilele trecute am fost la Spitalul Grigore Alexandrescu si in curte, in lateral, e o casuta colorata cu un design vesel: Casa Ronald.

Am vazut de multe ori casa, dar nu mi-am imaginat niciodata ce ascunde. E un loc in care pot sta parintii copiilor care necesita tratament indelungat in spital sau copiii care fac chimio/ recuperari de orice fel pe perioada zilei, iar seara ar putea dormi in alta parte, dar sunt prea saraci si necajiti ca sa-si permita un hotel. Sau n-au rude in Bucuresti.

*

Casa Ronald are 2 etaje si 18 camere. La parter sunt 2 camere pentru copiii care nu se pot deplasa, iar la etaj sunt 8, respectiv 6. Cu baie proprie, asternuturi gonfrate cu desene colorate. Jos e un living, o spalatorie si o bucatarie cu aragaze electrice si doua frigidere mari care poarta in coltul drept cite un magnet cu numere: 1-8, 9-16. Numerele camerelor care depoziteaza acolo mincare.

Pe pereti sunt fotografii cu copiii care au fost gazduiti aici – cei mai multi de la chimioterapie. Unii mai sunt in viata, altii nu. Dar printre cei mici care revin la tratament sunt unii care spun “Merg la spital, dar doar daca stau in Casa Buna”.

Casa Ronald e un loc care pare ca n-are nicio legatura cu spitalul, desi e in curtea lui; nu miroase a medicamente, sunt multe instalatii de joaca in living. E ca o casa in care copiii merg in tabara.

*

Miercuri l-am cunoscut pe David care acum are 2 ani si 2 luni. S-a nascut cu o malformatie a picioarelor care facea ca gamba sa fie ridicata in sus pina aproape de genunchi. “Nici nu puteam sa-i pun sosete”, a zis mama lui care acum zimbea pentru ca David mergea singurel prin casa si daca nu mi-ar fi spus care a fost problema lui, nu m-as fi prins ca e bolnavior.

David face in continuare recuperare kineto si electrostimulare, cite 2 ore pe zi, o saptamina pe luna si, daca n-ar fi fost Casa Ronald parintii ar fi trebuit sa plateasca un hotel pentru ca sunt din Galati si n-au rude in Bucuresti.

David e prieten cu o alta fetita cu care s-a cunoscut in Casa Ronald careia putini i-au dat o sansa de supravietuire intrucit la nastere a avut o disfunctie a maduvei spinarii. Acum merge , ride si intelege tot ce-i spui, chiar daca are un corset care ii tine spatele drept si se prelungeste cu doua cercuri metalice – ca niste catuse – pe pulpa fiecarui picior.

Si ea face recuperare si merge din bine in mai bine, dar si-ar fi permis cu greu sa stea atit de mult in Bucuresti, lunar, anual, daca n-ar fi fost Casa Ronald.

*

Cum ajung copiii si parintii in Casa Ronald?

Exista un protocol intre spitalul Grigore Alexandrescu si Fundatia McDonald’s prin care parintii copiilor care trebuie sa stea mai mult in spital sunt ajutati sa locuiasca, fara costuri, in Casa Buna din curte. Sunt reguli exacte care trebuie respectate si nu se poate face acest lucru fara recomandarea medicilor din spital pentru ca ei stiu, mai ales in cazul copiilor pe care-i recomanda pentru Casa Buna, daca pot sta fara supraveghere medicala noaptea.

Exista in multe alte tari Casa Ronald si fundatiile McDonald’s din alte tari colaborareaza intre ele. Prietena mea, Alexandra Olaru – care lucreaza la McDo si mi-a povestit despre Casa, iar eu m-am cerut in vizita – mi-a spus ca in unele cazuri, copiii romani care merg la tratamente in spitale din strainatate stau in casele Ronald.

*

Asa ca data viitoare cind primiti rest la Mc Happy-ul copilului vostru, lasati maruntisul in cutiile transparente de linga fiecare casa. Pentru ca volumul de vinzari e foarte mare la McDonald’s in toata tara, se string bani frumosi in cutiile transparente din gesturi care pentru cei mai multi par ca nu au nicio semnificatie. Dar care pot schimba vieti, ca a lui David.

Si e frumos ca nici macar nu stii ce copil ai ajutat, cum nici el nu stie de unde sunt banii care-l ajuta sa stea intr-o casa frumoasa si sa nu i se mai para tratamentul un calvar.

Iar cind hostess- ele va spun ca e saptamina stringerii de fonduri pentru Fundatia Mc Donald’s , lasati un banut acolo; Anul asta fundatia a cumparat – cu banii facuti in aceasta saptamina de campanie de stringere de fonduri – un computer tomograf nou si performant pentru spitalul Grigore Alexandrescu. Anii trecuti au ajutat alte spitale din tara, dar au investit in continuare in spitalul Grigore Alexandrescu modificind structura unei camere ca sa poata intra un aparat de radiologie foarte performant, achizitionind monitoare super perfomante pentru un RMN care nu era functional. Numai in Spitalul Grigore Alexandrescu au ajutat cam 70.000 de copii anul trecut cu investitii majore.

Astazi e ultima zi din campania pentru Fundatie si pentru tomograf. De dimineata la Mc Donald’s din Romana, directorul spitalului, Dan Enescu – care este acest om minunat care mi-a dat niste lectii frumoase despre credinta, bucurie, bun simt si loialitate zilele trecute – a vindut produse alaturi de Amalia Nastase, directorul McDonald’s Daniel Boaje, dar si de multe alte personalitati.

 

P.S. Nu, nu m-a platit nimeni sa scriu acest text. Am aflat de la prietena mea Alexandra de Casa Ronald si m-am cerut singura in vizita pentru ca mi-a placut ideea ca resturile de la ceva – in acest caz, maruntisul pe care-l primim rest – se poate transforma intr-un lucru minunat. Asta e ideea de caritate pe care eu o iubesc: sa contribui anonim, cu oricit de putin, stiind ca din volum se face diferenta.

Sigur ca McDonald’s si de aici si de oriunde din lume contribuie pentru caritate si dincolo de donatiile oamenilor (ar fi luat tomograful si daca nu se stringeau banii de la cumparatori), dar in cazul asta – consumatorii si faptele lor bune fac diferenta.

4213
dan_enescudespre credinta, sinceritate si bucurie cu domnul Dan Enescu, directorul spitalului Grigore Alexandrescu

despre credinta, sinceritate si bucurie cu domnul Dan Enescu, directorul spitalului Grigore Alexandrescu

astazi mai mult ca niciodata am realizat ca seriozitatea – a-ti face treaba bine – e o munca de Sisif. o iei de la capat, de la zero, in fiecare zi. si reusesti sa iesi victorios, daca faci cu dragoste si credinta orice lucru.

am fost la Spitalul Grigore Alexandrescu sa vizitez casa Ronald, un proiect minunat al celor de la McDonald’s prin care ajuta parintii copiilor care au probleme si necesita spitalizare foarte lunga (parintii sau copiii in recuperare pot sta in aceasta casa colorata pe care copiii o numesc buna). miine va povestesc mai multe despre casa Ronald, astazi un fragment dintr-o conversatie magica cu domnul Dan Enescu, directorul spitalului Grigore Alexandrescu.

Care este povestea icoanelor din spate (nota mea. in biroul dinsului erau citeva icoane in biblioteca si pe o masuta laterala)?

Stiti, toti cei care intra aici in spital la noi stiu ca noi facem lucrarea Domnului. Eu personal ma consider o prelungire a Lui si cel mai important pentru mine in aceasta viata e sa nu pierd legatura cu El.

Dar icoanele sunt primite de la pacieniti? Ma gindeam ca sunt un fel de rasplata de la parinti.

Da, acelea (arata spre un birou lateral unde e macheta unei biserici in miniatura ) sunt primite de cei de la Giulesti, iar aceasta este invitatia la botez a celor doi frati de la Giulesti. Dvs vedeti ca sunt multe pentru ca ati venit de afara, mie nu mi se par.

Stiti cum este? Noi, fiind niste bieti oameni avem nevoie de cite ceva care sa se vada, pe care sa punem mina ca sa credem, si lui Dumnezeu i se face mila si iti mai trimite, din cind in cind, cite o diploma, cite o icoana.

Eu am un principiu. Ma infioara intotdeauna la tenis ( joc putin, nu profesionist, dar mai mult ma uit) momentul care dupa ce jucatorul a ridicat mina ca sa se verifice mingea, se asteapta rezultatul. E o tensiune acolo, toata lumea e cu respiratia la gura: sa vezi daca a intrat sau nu mingea in teren.

Eu cu Dumnezeu, nu zic ca joc, dar incer sa-I dau mingea mereu inapoi pe centrul terenului, fie ca sunt in fileu, fie ca sunt bine. Dar n-as vrea sa vad niciodata mingea aia care ma infioara, care n-atinge dunga terenului si e afara. Pentru ca in clipa in care am dat-o afara s-a terminat totul. Si nu vreau sa ajung in afara terenului macar pina la sfirsitul zilelor, daca nu si dupa aia pentru ca am impresia ca mai important e dupa aia.

 

Aveti o zi grea astazi?

Fiecare zi e grea.

Dar cum puteti sa va duceti acasa si sa mai zimbiti dupa ce toata ziua ati intilnit necazurile copiilor?

E foarte usor pentru ca vin vesel, plec vesel. fac ce fac aici cu dragoste si din tot sufletul, eu nu vin aici la serviciu, la spital. Acum ceva vreme mi-am rupt tendoanele si m-am operat la profesorul Lascar si-mi dadeau telefon prietenii “ce faci? cum esti?”. Raspundeam “sunt la spital”… si ei imediat “aaa, bine, vorbim dupa aia.” Si-am stat o luna jumatate si nimeni n-a stiut ca eu sunt in spital ca pacient.

Pentru mine nu este ca vin la spital, sunt fericit ca vin aici si nu e o fericire timpa; nu. Incerc sa inteleg pe toata lumea si , va spun, sunt si eu o biata fiinta omeneasca si stiu precis ce limite am, dar cu trecerea timpului incerc sa fiu mai permisiv, in sensul ca am inceput sa inteleg slabiciunile, propriile mele slabiciuni, ale celorlalti si atunci automat, lucrez mult mai bine si reusesc sa ajung mult mai departe.

Dar vedeti in fiecare zi copilasi necajiti.

Da, dar facind drumurile cu dragoste ti se intoarce. Iar copiii, nu vreau sa spun chiar toti, dar cam asa este, cind ajung linga ei intind mina si rid. Pentru mine nu va puteti imagina ce stimulent este, este ca un drog.

Si m-am gindit asa, in clipa in care un copil n-o sa mai rida si n-o sa mai intinda mina spre mine, pentru ca nu mai vede ce stie el ca vede, trebuie sa ma las sa ma apuc de altceva. Dar, deocamdata, mi se intimpla lucrul asta.

Mi s-a intimplat luni. Ved zeci si zeci si ajung la el. Si trag aer in piept si spun “Dumnezeule da-mi putere sa-l mai vad si pe el”. Pentru ca vin de departe, sunt bolnavi, pe tren, sunt necajiti. El vine cu durerea lui de acolo si trebuie sa -i explici si sa te uiti cu drag la  el. Si luni, un copil care a venit cu toata nenorocirea lui, avea o luna si jumatate, cum a intrat in cabinet mi-a intins mina sa ma ia de git si a inceput sa zimbeasca.

Copiii te obliga sa fii onorabil. Din cauza asta se spune ca astia micii, copii, au Dumnezeul lor, Pe ei nu poti sa-i minti, pe un copil de o luna si jumatate nu ai cum sa-l minti. Nu merge cu domnul doctor, cu domn profesor. Ei sunt puri si spun ce gindesc.

 

Un copil m-a intrebat:

–  Ma operezi, dar eu cind ma duc sa joc fotbal?

– Saptamina viitoare.

I-am spus asta pentru ca asa am crezut, nu ca sa-l incurajjez sau ceva. A facut insa o infectie, l-am reoperat, a mai durat. Cind m-am dus in salonul lui la vizita erau trei golani – eu asa rid si le spun cind depasesc 6 ani, “golani” , stateau picior peste picior pe scaune si l-am auzit:

“Asta e mincinosul ala de care v-am zis”

Stiti cum s-au uitat copiii aia trei la mine?! N-am sa uit in viata vietilor mele: ca la o rima.

Si-atunci pis, pis, pis am iesit de-acolo si i-am zis asistentei sa mi-i aduca pe rind la pansat. “Acolo nu mai intru”, era o atmosfera ultra ostila. (ride)

Pe bune, era nasol, nasol rau de tot. Cred ca eu stateam linistit acasa si ei vorbisera “Bai, e un nesimtit aici, un golan care mi-a promis ca joc fotbal si m-a mintit. Vi-l arat eu cind vine ca sa-l vedeti.”

Deci cu copiii nu te joci. Si nu vorbisem aiurea, pur si simplu m-am pacalit pentru ca a aparut o neprevazuta. Poti sa-i povestesti? Nu.

Pentru el totul este la “mi-ai zis ca joc fotbal”. punct. “N-am vorbit de complicatii, nu mi-ai spus de smecherii. Uite acum nu joc, sunt aici cu piciorul in sus.”

Copiii sunt puri, sunt adevarati. Era vorba cu “imparatul e gol”, acolo – intre copii – ei te dezbraca in citeva secunde. Esti in fundul gol si nici nu stii ce e cu tine.

 

2388

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!