Tag : Cezar Paul Badescu

medeeaMirabela sunt EU!

Mirabela sunt EU!

Medeea Marinescu e una dintre actritele care ma intimideaza. N-are legatura cu Maria Mirabela, filmul copilariei mele (si al copilariei ei), ci cu educatia ei care o face sa iasa in evidenta. sa fie ca o floare de colt printre actori.

multi dintre actori sunt educati, cei mai multi sunt, dar Medeea, inca de cind era f mica, era ca o printesa de care au avut grija 5 guvernante: sa aiba tinuta, sa fie gratioasa, sa cinte la pian, sa vorbeasca franceza.

asta te intimideaza, mai ales cind stii ca tu nu poti fi asa.

cind am vazut-o in filmul “je vous trouve tres beau” am murit de bucurie. mi s-a parut f f cool ca o romanca de-a noastra joaca alaturi de unul dintre cei mai tari actori de comedie francezi, de la egal la egal. cind dupa aceea a jucat alaturi de Daniel Auteuil, intr-o alta comedie frantzuzeasca de mare succes, am murit de invidie. nu pentru succesul de casa si pentru ca l-a vazut si simtit pe dl Auteuil:)

dar pina acum la interviul pe care i l-a luat Cezar Paul Badescu zilele trecute, nu m-am gindit niciodata ca, dinspre ea s-a vazut, pentru o vreme, ca ceilalti o considera “un copil care se joaca si nu o actrita”. pentru ca eu am vazut-o dintotdeauna o Shirley Temple.

si tocmai de asta vreau sa o contrazic cu ce spune in interviu:)

*
draga Medeea Marinescu,

am o veste pentru tine (iarta-ma ca te tutuiesc): Mirabela sunt EU! asa am crezut din totdeauna, de cind am vazut pentru prima data filmul Maria- Mirabela, nu-i asa ca nu o sa ma contrazici?!

multumesc.
cb

P.S. imi place mult “sa fim mai inteligenti decit timpul”. as vrea sa-mi iasa si mie partea asta.

Interviul face parte dintr-o serie de momente insufletite de Silva Dark.

1446
_DRD0162Timpul lu Bumbutz

Timpul lu Bumbutz

pe Cosmin Bumbutz il stiu cu mult inainte de a-l intilni. cind eram studenta publica fotografii in Dilema si mie mi se parea, cu tot respectul pentru cei care scriau acolo, ca imaginile lui erau cel mai bun lucru din ziar.
de foarte multe ori spuneau mai mult decit pagina de text de linga fotografie.

la 25 de ani, unul dintre sefii mei de la radio m-a intrebat ce-mi doresc de ziua mea: imi doream o anume fotografie a lui Bumbutz. au facut demersuri toti cei din radio, au vorbit cu o agentie de publicitate prietena cu Bumbutz si mi-au adus o fotografie. nu era aia care-mi placuse mie cel mai mult, era din seria respectiva, dar artistul nu voise sa mi-o dea pe preferata mea…

cind m-am angajat la tabu n-am intrebat citi bani imi dau, ci daca au bani sa-l plateasca pe Bumbutz pentru ca eu vreau sa lucrez cu el… am facut unele dintre cele mai frumoase proiecte jurnalistice ale revistei impreuna cu el… si m-am bucurat de fiecare secunda in care-mi explica mici chestii despre cum prinde el lumea…

cind am implinit 33 de ani mi-a facut el cadou fotografia pe care nu a vrut sa o vinda cu 8 ani in urma:)

fotografiile acestea doua inramate se afla pe peretii dormitorului meu. in fiecare dimineata cind ma trezesc, le am in fata.

pentru cei care nu stiu, Bumbutz e si un foarte foarte bun reporter. si stii ca-l pasioneaza subiectul cind incepe sa intrebe: scurt, direct, fara ocolisuri. cu curiozitate pura.

asa ca imi imaginez ca Cezar Paul Badescu, care l-a intervievat zilele trecute, a avut ceva viata grea cu el. pentru ca atunci cind nu fotografiaza, Bumbutz vorbeste putin…

Interviul face parte dintr-o serie de momente insufletite de Silva Dark

1803
alexandru-tomescu-Timpul cintat de o vioara

Timpul cintat de o vioara

Unul dintre subiectele pe care le pastrez in minte si sper sa le scriu cindva e legat de Alex Tomescu. despre talentul lui si despre ce a facut pentru public din momentul in care a inceput sa cinte pe vioara Stradivarius s-a scris mult. dar eu visez la un portret al lui Alexandru in care el sa nu rosteasca niciun cuvint, sa nu faca nicio declaratie.

am fost anul trecut unul din concertele lui la Sala Radio. cinta pe vioara celebra, asa ca pe lateralul salii erau bodyguarzii firmei care, prin contract, pazesc vioara. in dreapta mea era un domn care nu trada ca are vreo pasiune pentru muzica: chipul si atitudinea standard de bodyguard. cind Alex a inceput sa cinte, chipul bodyguardului s-a schimbat cu totul, misca barbia in ritm cu muzica, isi tinea respiratia in pauzele dintre note sau cind ritmul devenea extrem de alert. era evident ca stie bucata muzicala pe care o cinta Alex pe scena, dar era incredibil cit de profund o traia.
am aflat dupa aceea, ca la unul dintre spectacolele din tara a fost pe scena alaturi de pianist – Horia Mihail-, dind paginile partiturii, atit de familiarizat era cu muzica din acel spectacol.

Pentru mine, ce face Alexandru Tomescu cu vioara lui Stradivarius e oglindit in chipul domnului bodyguard; care n-avea pregatire muzicala si pe care muzica lui Alex l-a schimbat. Pe dinauntru.

Alexandru Tomescu e unul din oamenii aia rari care au smerenie fata de talentul lor si care , constienti de darul pe care-l au, nu doar ca lupta asemeni marilor campioni sa si-l perfectioneze, dar stiu sa-l si imparta cu lumea. si ce ma uimeste pe mine si ma emotioneaza (si ma face sa-l iubesc tare) e ca, intr-un mod pe care nu mi-l explic, ajunge cu muzica lui si in urechi si suflete mai putin educate in ale muzicii clasice (eu ma aflu in aceasta situatie, asemeni multor tineri care se bat pe bilete la concertele lui, cum s-a intimplat si pe blogul meu acum ceva vreme)

Zilele trecute Alexandru i-a dat un interviu lui Cezar Paul Badescu despre timp si valoarea lui . uitati-va la primele 2 minute din interviu fiind atenti la chipul lui Alexandru (s-a tuns recent, am zimbit cind l-am vazut in filmuletz, si n-ai zice nicicum ca el e cel care cinta muzica aia complicata de Bach), mai incolo uitati-va la miinile lui (pe la minutul 4 e un primplan cu degetele … genial) si-ascultati-i povestile despre pasiuni si perfectionism.

Eu stiu ca, mai devreme sau mai tirziu, am sa scriu versiunea mea despre cum il vad pe Alexandru Tomescu, dar pina atunci bucurati-va de 10 minute de interviu cu el, parte dintr-o serie de momente insufletite de Silva Dark.

1928
clepsidra1cit de mult pretuiesti timpul?

cit de mult pretuiesti timpul?

pentru un actor timpul are alte dimensiuni decit cele pe care noi le stim.
el simte anii lui Napoleon sau ai lui Einstein, e in pielea lui Catavencu sau a lui Richard al III-lea.
dar apoi, pleaca din teatru si se reintoarce in timpul nostru: isi duce copilul la scoala, plateste facturi, are grija sa intretina relatia emotionala a familiei lui.

mi-am adus aminte de asta, vazind un foarte simpatic interviu cu Mihai Calin, realizat de Cezar Paul Badescu zilele trecute.

*

ca toata lumea, il stiu pe Mihai Calin din show-urile de televiziune, dar dincolo de ele il stiu cu privirea uimita si cu curiozitatea proaspata – din sala, cind e spectator la alte piese sau la repetitii ale colegilor lui.

mi s-a intimplat sa-l vad la spectacole la care am fost, ca spectator, asezat in apropierea mea. nu stia cine sunt, nu ne cunoastem, asa ca reactiile lui nu erau “ca pentru presa”: are asa o curiozitate de copil cind urmareste o piesa (chiar daca, banuiesc ca stie textul foarte bine) si se uita cu o asa de mare bucurie la munca actorilor de pe scena, incit n-ai nevoie de nicio explicatie ca sa intelegi cit de mult iubeste el teatru. pur si simplu, simti.

l-am descoperit acum cu mare bucurie in acest interviu in care vorbeste despre actorie, despre ce inseamna timpul pentru el, dar si despre crizele care apar intotdeauna in viata personala… despre cit de placut e sa pierzi timpul palavragind cu sotia, cu prietenii…

spune undeva in interviu care este valoarea care ramine indiferent de trecerea timpului… care are legatura cu IUBIREA.

si mai povesteste la sfirsit o intimplare incredibila: cum in biroul directorului de la liceu, Ovidiu Iuliu Moldovan i-a spus “mai, baiete, tu ar trebui sa te faci actor”.

*
luati-va o pauza de 10 min, opriti timpul, si uitati-va la acest interviu. e despre cum sa ne pretuim mai bine secundele din viata noastra.

Interviul face parte dintr-o serie de momente insufletite de Silva Dark

2537

Aurora lui Cristi Puiu

am ris. am asteptat atit de mult o constructie ca la Politist, adjectiv incit am ris la cea mai mica urma de umor in scenele finale.
si eu si cele citeva sute de spectatori din sala republica de la tiff.

dar aurora n-are forta structurii de la politist, adjectiv.

are estetica lui, are atentia nebuneasca a detaliilor, cristi puiu joaca (si este:) ) un nebun veritabil.

ii inteleg dorinta de a-si duce visul regizoral pina la capat si de aici optiunea pentru actorul principal: cristi puiu joaca intr-un film de cristi puiu. perfectionismul asta nebunesc e demn de un mare artist.

dar eu care – gratie meseriei mele am stat pe linga criminali – nu sunt satisfacuta de explicatia ca filmul asta este despre cum nu ne prezinta cinema-ul/media/cartile criminalii.

si mor de curiozitate citi criminali a intilnit cristi puiu si, eventual, a stat de vorba cu ei.
*
pe la mijlocul filmului ma gindeam: “cam cum o arata versiunea lui zoso despre aurora? amintindu-mi de parodia lui dupa Politist adjectiv
numa’ ca filmul tine 3 ore si nu cred ca-l pacaleste cineva pe zoso sa se duca sa-l vada:)

*
la tiff au inceput zilele filmului romanesc prezentate de Ursus, iar eu m-am salutat cu drag cu Corneliu Porumboiu si-am remarcat gasca vesela de scriitori (Marius Chivu, Matei Florian, Cezar Paul Badescu) in sala la citeva rinduri in spatele meu.

1586

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!