Tag : Daniel Boaje

labirint bucuresti24 de motive de bucurie, 24 de ore, 24 de orase… plus 20 de ani de prietenii

24 de motive de bucurie, 24 de ore, 24 de orase… plus 20 de ani de prietenii

Ce faci cind ai putere globala, unul dintre cele mai cunoscute branduri din lume, stii ca multi tineri se bucura in cocmpania ta peste tot in lume, in fiecare zi, si vrei sa le arati fiecaruia ca face parte dintr-o mare familie?

Creezi un eveniment unic in lume: 24 de ore, 24 de orase, 24 de motive de bucurie.

McDonald’s a avut aceasta initiativa si rezultatul a fost unul memorabil.

On March 24th, we gave 24 cities around the world 24 gifts of joy in 24 hours #ImLovinIt

Posted by McDonald’s on Friday, March 27, 2015

puteti vedea fotografii din toate orasele aici

in Bucuresti a fost amplasat un labirint urias , plin cu surprize care mai de care mai simpatice si mai provocatoare de zimbete… (de ex, intilneai o soprana care cinta arii din Carmen de Bizet, sau te priveai prin oglinzi deformeaza), iar eu pentru ca sunt prietena cu simpaticii de la McDOnald’s Romania am avut privilegiul sa ma distrez cu 3 prietene in labirint inainte de a fi deschis.

pentru ca am petrecut acolo o dupa amiaza (aveam un prieten nou, HUNTER, i se mai spune si Grasanul…), am avut timp sa vad si alte detalii de dincolo de evenimentul in sine.

doi dintre angajatii McDonald’s au fost invitati solemn la eveniment si-au venit constiinciosi, crezind ca este o datorie de serviciu, doar ca… era ziua lor si au fost sarbatoriti in labirint, cu tort, confetii si seful cel mai mare de la McDonald’s, Daniel Boaje, alaturi de ei. erau foarte foarte emotionati si, pentru ca purtau cu ei semnele celebrarii (aveau doua torturi mari in brate) oamenii le spuneau “la multi ani” chiar daca nu-i cunosteau. iar zimbetele lor au facut mai mult decit orice alte cuvinte.

se intimpla sa stiu povesti super super emotionante despre anivarsari de zile de la McDonald’s. de la sarbatoriti copilasi cu deficiente care au dat super lectii de viata tuturor celor prezenti cu candoarea si bucuria lor de viata, pina la adulti care si-au aniversat pentru prima data ziua, ajunsi la maturitate, la McDonald’s.

stiu povestea unui adolescent care a muncit in timpul liceului citeva ore pe saptamina la McDonald’s pentru a se putea intretine pe el si mama lui, cind colegii lui de la serviciu au aflat ca nu si-a aniversat niciodata ziua, i-au invitat colegii la McDo si i-au facut o petrecere surpriza.

cum mai stiu si povestea unui tinar student care lucra in restaurantul care e foarte apropiat de birourile managementului McDonald’s Romania si care intr-o zi a rugat managementul (ii cunoaste pe toti pentru ca vin adesea acolo), i-a rugat deci, mult mult, sa coboare la prinz pina in restaurant. Era ziua lui si le adusese prajituri.

anul asta se implinesc 20 de ani de cind McDonald’s e in Romania. copiii care au fost primii clienti e posibil sa aiba la rindul lor copii. 20 de ani in care s-au creat multe prietenii la McDonald’s: si printre cei care lucreaza/ au lucrat acolo , dar si printre cei care au fost doar clienti.

pentru mine asta inseaman McDonald’s – prietenie. pentru ca e una dintre companiile care pune pret pe relatia dintre angajati, cum – prin simpatica activitate pe care o desfasoara – e temelia pentru frumoase intimplari intre copii.

daca e sa numar, pun pariu pe orice, ca in anii astia McDonald’s mi-a dat mie, personal, mai mult de 24 de motive de bucurie.

1454
mi-e-pofta-sa-fac-bineMi-e pofta sa fac bine – tomograful pentru Grigore Alexandrescu a fost cumparat

Mi-e pofta sa fac bine – tomograful pentru Grigore Alexandrescu a fost cumparat

Am o amintire speciala legata de tomograful nou de la spitalul  Grigore Alexandrescu.

Eram in masina cu Alexandra Olaru care e cunoscuta in spatiu public drept “communications manager la McDonalds”, dar care pentru mine e o prietena care stie pasiunea mea pentru povesti speciale si emotionante, care ar putea inspira lumea sa faca fapte bune.

Eram in masina ei si ma ducea, la cererea mea, in Spitalul Grigore Alexandrescu unde aflasem ca McDonalds are o casa (chiar mini hotel s-a dovedit) unde gazduiesc copiii aflati in tratamente (chimio cel mai adesea) , copii  care nu si-ar permite sa stea intr-un hotel in Bucuresti si sa vina zilnic la proceduri si pe care spitalul nu-i interneaza pentru ca nu are paturi suficiente, iar tratamentul lor ocupa citeva ore intr-o zi.

Casa Ronald se numeste locul si Alexandra ma ajuta sa intru acolo ca sa aflu povestile oamenilor.

In masina pe drum catre spital mi-a zis ca exista asemenea case Roland in mai multe locuri ale lumii si ca prin fundatia Roland McDonald si copii romani au fost gazduiti pe perioada tratamentului in spitale din strainatate. Mi-a spus specific de un caz care fusese l televizor, un copil pentru care se luptasera multi ca sa-i fie bine si stiu ca am intrebat-o din reflex:

Si-ati comunicat asta? ati anuntat pe undeva?

Iar Alexandra, care e si ea mama unei fetite, mi-a zis emotionata “nu, e important ca l-am putut ajuta. nu trebuie sa si comunicam asta”.

*

in ziua aia in vizita de la Grigore Alexandrescu, m-am plimbat prin camerele din casa Roland McDonald, am stat de vorba cu parinti care erau fericiti ca micutii lor sunt din ce in ce mai bine, dar si cu parinti ingrijorati, l-am cunoscut pe medicul Dan Enescu care are har si o mare pasiune pentru meseria sa si-am aflat despre tomograful de care aveau nevoie in spital. Tomograf care era tinta urmatoarei campanii “Mi-e pofta sa fac bine” de la McDonald’s.

Acum tomograful e montat. Au spart un perete si-au reasezat altfel o parte dintr-o sectie pentru ca tomograful era mai mare decit spatiul unde fusese amplasat vechiul aparat. E un instrument f f performant care o sa ajute mii de copii lunar pentru o diagnosticare mai buna.

Si stiti ce e frumos? E facut si cu ajutorul celor care au fost la McDonald’s si-au cumparat in perioada campaniei “Mi-e pofta sa fac bine”, sau au lasat maruntisul de la rest in cutiutele transparente de la casa. Adica e facut si cu ajutorul vostru.

Stiu ca Alexandra Olaru sau Daniel Boaje sau oricare dintre responsabilii mari McDonald’s RO nu vor spune niciodata public asta – pentru ca e precum cazul copilului de la televizor: am ajutat pentru ca am putut – dar eu stiu sigur ca ei ar fi facut tot posibilul sa duca la bun sfirsit operatiunea tomograf pentru ca promisesera ca ajuta spitalul.

Insa in numele lor, pentru ca sunt prieteni cu mine, va multumesc frumos ca lasati maruntisul in cutiile de plastic de la casele de marcat si ca participati la McHappy Day. El se transforma in fapte bune pentru copiii care au nevoie.

P.S. acesta nu este un articol publicitar, nu exista niciun contract si nicio parte financiara care sa implice acest articol. e un text despre importanta unor gesturi mici care, coordonate cu cap, se transforma in lucruri care pot schimba lumea. un text care va invita sa mai faceti si alta data gesturi mici care se transforma in fapte mari.

1749
mi-e-pofta-sa-fac-bineCasa Ronald – un loc unde cuvintul afectiune e un drum cu dublu sens

Casa Ronald – un loc unde cuvintul afectiune e un drum cu dublu sens

am mai scris cindva ca afectiune e in limba romana un cuvint care descrie doua stari opuse – boala si iubire – si ca din intilnirea acestor doua situatii /stari ies povesti din care, mereu, invatam. iata una dintre ele.

V-ati intrebat vreodata ce se intimpla cu monedele pe care le puneti in cutiile transparente de la McDonald’s? Restul care e atit de mic incit pare ca nu conteaza si iti zici “nu imi mai incarc buzunarele si cu asta”?

Banii din cutiile acelea ajung la Fundatia McDonald’s si se transforma in fapte bune catre copii bolnaviori. Zilele trecute am fost la Spitalul Grigore Alexandrescu si in curte, in lateral, e o casuta colorata cu un design vesel: Casa Ronald.

Am vazut de multe ori casa, dar nu mi-am imaginat niciodata ce ascunde. E un loc in care pot sta parintii copiilor care necesita tratament indelungat in spital sau copiii care fac chimio/ recuperari de orice fel pe perioada zilei, iar seara ar putea dormi in alta parte, dar sunt prea saraci si necajiti ca sa-si permita un hotel. Sau n-au rude in Bucuresti.

*

Casa Ronald are 2 etaje si 18 camere. La parter sunt 2 camere pentru copiii care nu se pot deplasa, iar la etaj sunt 8, respectiv 6. Cu baie proprie, asternuturi gonfrate cu desene colorate. Jos e un living, o spalatorie si o bucatarie cu aragaze electrice si doua frigidere mari care poarta in coltul drept cite un magnet cu numere: 1-8, 9-16. Numerele camerelor care depoziteaza acolo mincare.

Pe pereti sunt fotografii cu copiii care au fost gazduiti aici – cei mai multi de la chimioterapie. Unii mai sunt in viata, altii nu. Dar printre cei mici care revin la tratament sunt unii care spun “Merg la spital, dar doar daca stau in Casa Buna”.

Casa Ronald e un loc care pare ca n-are nicio legatura cu spitalul, desi e in curtea lui; nu miroase a medicamente, sunt multe instalatii de joaca in living. E ca o casa in care copiii merg in tabara.

*

Miercuri l-am cunoscut pe David care acum are 2 ani si 2 luni. S-a nascut cu o malformatie a picioarelor care facea ca gamba sa fie ridicata in sus pina aproape de genunchi. “Nici nu puteam sa-i pun sosete”, a zis mama lui care acum zimbea pentru ca David mergea singurel prin casa si daca nu mi-ar fi spus care a fost problema lui, nu m-as fi prins ca e bolnavior.

David face in continuare recuperare kineto si electrostimulare, cite 2 ore pe zi, o saptamina pe luna si, daca n-ar fi fost Casa Ronald parintii ar fi trebuit sa plateasca un hotel pentru ca sunt din Galati si n-au rude in Bucuresti.

David e prieten cu o alta fetita cu care s-a cunoscut in Casa Ronald careia putini i-au dat o sansa de supravietuire intrucit la nastere a avut o disfunctie a maduvei spinarii. Acum merge , ride si intelege tot ce-i spui, chiar daca are un corset care ii tine spatele drept si se prelungeste cu doua cercuri metalice – ca niste catuse – pe pulpa fiecarui picior.

Si ea face recuperare si merge din bine in mai bine, dar si-ar fi permis cu greu sa stea atit de mult in Bucuresti, lunar, anual, daca n-ar fi fost Casa Ronald.

*

Cum ajung copiii si parintii in Casa Ronald?

Exista un protocol intre spitalul Grigore Alexandrescu si Fundatia McDonald’s prin care parintii copiilor care trebuie sa stea mai mult in spital sunt ajutati sa locuiasca, fara costuri, in Casa Buna din curte. Sunt reguli exacte care trebuie respectate si nu se poate face acest lucru fara recomandarea medicilor din spital pentru ca ei stiu, mai ales in cazul copiilor pe care-i recomanda pentru Casa Buna, daca pot sta fara supraveghere medicala noaptea.

Exista in multe alte tari Casa Ronald si fundatiile McDonald’s din alte tari colaborareaza intre ele. Prietena mea, Alexandra Olaru – care lucreaza la McDo si mi-a povestit despre Casa, iar eu m-am cerut in vizita – mi-a spus ca in unele cazuri, copiii romani care merg la tratamente in spitale din strainatate stau in casele Ronald.

*

Asa ca data viitoare cind primiti rest la Mc Happy-ul copilului vostru, lasati maruntisul in cutiile transparente de linga fiecare casa. Pentru ca volumul de vinzari e foarte mare la McDonald’s in toata tara, se string bani frumosi in cutiile transparente din gesturi care pentru cei mai multi par ca nu au nicio semnificatie. Dar care pot schimba vieti, ca a lui David.

Si e frumos ca nici macar nu stii ce copil ai ajutat, cum nici el nu stie de unde sunt banii care-l ajuta sa stea intr-o casa frumoasa si sa nu i se mai para tratamentul un calvar.

Iar cind hostess- ele va spun ca e saptamina stringerii de fonduri pentru Fundatia Mc Donald’s , lasati un banut acolo; Anul asta fundatia a cumparat – cu banii facuti in aceasta saptamina de campanie de stringere de fonduri – un computer tomograf nou si performant pentru spitalul Grigore Alexandrescu. Anii trecuti au ajutat alte spitale din tara, dar au investit in continuare in spitalul Grigore Alexandrescu modificind structura unei camere ca sa poata intra un aparat de radiologie foarte performant, achizitionind monitoare super perfomante pentru un RMN care nu era functional. Numai in Spitalul Grigore Alexandrescu au ajutat cam 70.000 de copii anul trecut cu investitii majore.

Astazi e ultima zi din campania pentru Fundatie si pentru tomograf. De dimineata la Mc Donald’s din Romana, directorul spitalului, Dan Enescu – care este acest om minunat care mi-a dat niste lectii frumoase despre credinta, bucurie, bun simt si loialitate zilele trecute – a vindut produse alaturi de Amalia Nastase, directorul McDonald’s Daniel Boaje, dar si de multe alte personalitati.

 

P.S. Nu, nu m-a platit nimeni sa scriu acest text. Am aflat de la prietena mea Alexandra de Casa Ronald si m-am cerut singura in vizita pentru ca mi-a placut ideea ca resturile de la ceva – in acest caz, maruntisul pe care-l primim rest – se poate transforma intr-un lucru minunat. Asta e ideea de caritate pe care eu o iubesc: sa contribui anonim, cu oricit de putin, stiind ca din volum se face diferenta.

Sigur ca McDonald’s si de aici si de oriunde din lume contribuie pentru caritate si dincolo de donatiile oamenilor (ar fi luat tomograful si daca nu se stringeau banii de la cumparatori), dar in cazul asta – consumatorii si faptele lor bune fac diferenta.

4213

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!