Tag : editura humanitas

anemonadespre cit de mult rau iti face nevoia de perfectiune in iubire

despre cit de mult rau iti face nevoia de perfectiune in iubire

uneori iubesti atit de mult incit vrei sa fii perfect, vrei ca fiecare gest, cuvint, privire a ta sa spuna infinitul.

ti-e teama sa nu-l dezamagesti pe celalalt, vrei sa te potrivesti la milimetru intr-un tipar de perfectiune pe care ti-l imaginezi ca el/ ea il are. ca sa poti sa implinesti nevoia celuilalt.

analizezi la nesfirsit ce urmeaza sa spui/ faci,  calculezi reusita pentru fiecare dintre actiunile tale.

daca n-ai curaj sa te confrunti, fugi de teama esecului. si nu te gindesti ca, de fapt, nu fugi de teama celuilalt, ci din orgoliu: ego-ul tau nu poate suporta sa nu fii cel mai bun. pentru ca tu iubesti cel mai mult.

in multe dintre cazurile astea, celalalt/cealalta te iubeste pentru cum esti tu, nu pentru perfectiunea pe care te chinui sa o atingi.

***

despre asta am sa vorbesc miine la Libraria Kretzulescu la lansarea cartii Limbajul florilor.

pentru cei mai multi (mai degraba. cele mai multe) dintre cei care vor citi cartea, acolo e o poveste de iubire cu urcusuri si coborisuri si cu o parte de magie pentru ca tinara din poveste stie semnificatiile florilor si face buchete care schimba cumva viata celor carora le sunt destinate.

pentru mine cartea asta a fost despre cit de mult rau iti face nevoia de perfectiune in iubire.

sa nu-mi spuneti ca n-ati trait asta. (daca n-ati trait, o sa vi se intimple )

tinara din carte fuge din iubirea ei pentru ca se sperie de prea multa iubire, fuge din noua ei familie pentru ca vrea perfectiunea in dragostea pe care ar primi-o de la mama adoptiva si isi abandoneaza copilul pentru ca stie ca nu o sa fie o mama perfecta.

cartea e foarte bine scrisa, are o structura minunata cu rasuciri de situatie foarte frumoase, o sa va placa.

nu stiu inca daca voi avea suficient curaj sa povestesc o intimplare personala, dar ne vedem miine de la 19.00 la Libraria Kretzulescu.

 

 

3665
concert in memoria unui ingerSchmitt: Concert in memoria unui inger

Schmitt: Concert in memoria unui inger

Eric Emmanuel Schmitt si-a facut un obicei in a transcrie la sfirsitul fiecarei carti insemnarile de jurnal din perioada in care a scris cartea… materialul e aur curat pentru cei pasionati de tehnici de scris, pentru cei care vor sa inteleaga cum gindeste un scriitor in dreptul personajelor sale si ce-l framinta sau il inspira in timp ce a creat povestirile pe care tocmai le-ai citit.

insemnarile acestea sunt ca un pod intre lumea din carte si lumea reala… o iesire eleganta, lina, din imaginar catre lumea in care ne platim facturile.

in cea mai recenta carte a lui Schmitt – Concert in memoria unui inger ( Ed Humanitas, se va lansa joi la libraria Kretzulescu de la ora 19) am descoperit un fragment care analizeaza /teoretizeaza o polemica pe care o are cu sine legata de “roman vs nuvela”,  fragment care pare scris ca sa vedem altfel  vremurile pe care le traim; noi romanii, aia care punem pe facebook poze cu “neam saturat de voi” sau aia care ii injuram pe oricare altii care au o parere diferita de a noastra. parere politica, desigur.

(…) am cazut in capcana polemicii: gindirea binara.

Gindesc aidoma celor carora le reprosez ca gindesc rau: opun, impart la doi, il valorizez pe unul impotriva celuilalt. Ce prostie! A gindi inseamna sa accepti complexitatea; ori polemica nu gindeste, reduce complexul la doi.

iata si alte fragmente din insemnarile lui Schmitt.

****

Consider ca arta scriitorului, asemenea artei desenatorului, consta in a face alegeri: sa creeze un cadru just, sa determine momentul cel mai semnificativ, sa spuna multe in cuvinte putine.

***

Prin scurtimea ei, nuvela este pe acelasi plan cu muzica ssau cu teatrul: o arta a timpului. Durata lecturii – asemenea celei in care se asculta o bucata muzicala ori se vizioneaza un spectacol de teatru – este reglementata de autor.

Scurtimea face lectura captivanta.

***

A reduce o povestire la esential, a evita intimplarile inutile, a contrage o descriere printr-o sugestie, a degresa scriitura, a exclude orice complezenta din partea autorului asta presupune timp. Ore de analiza si de critica.

***

O carte incepe sa traiasca atunci cind scriitorul ei a terminat-o.

Incepind din aceasta seara, nu mai sunt autor. De acum inainte, autorii ei vor fi cititorii…

Voltaire spunea ca cele mai bune carti sunt scrise pe jumatate de imaginatia cititorului.

Subscriu acestui gind al sau, dar in sinea mea simt mereu dorinta sa adaug: numai daca cititorul este talentat…

*

Precizare: nu sunt deloc stingherit daca cititorul are mai mult talent decit mine. Dimpotriva…

****

Ne vedem joi la Libraria Kretzulescu de la ora 19.00, voi fi acolo ca sa va povestesc despre aceasta carte si  despre de ce imi place mie Schmitt, si omul si scriitorul. Ma onoreaza ca m-au invitat sa vorbesc alaturi de Denisa Comanescu si Radu Paraschivescu. Va fi si o lectura a citorva fragmente din carte realizata de doamna Dana Dogaru.

P.S. cartea – care contine 4 povestiri – e minunata. e despre libertate, despre raul care salajduieste tovaras cu binele din noi, despre cit si cum vrem sa ne schimbam. zilele viitoare scriu mai pe larg despre ea.

2914
ioanacelibidacheO intimplare cu o carte magica

O intimplare cu o carte magica

Vineri seara, pe la 7, abia sosita de la Timisoara m-am dus la Carturesti sa-mi cumpar o carte pe care imi doream tare sa o am.
Se lansase cu o zi in urma, stiam protagonista despre care vorbea cartea din alte scrieri si ceva inregistrari si eram extrem de nerabdatoare sa o simt si prin cartea asta.

Am cumparat cartea si, pentru ca n-am mai avut rabdare pina cind as fi ajuns acasa (urma sa iau cina cu Ana), am inceput sa citesc pe strada.

Am luat-o pe stradute catre vreun parc sa stau acolo pina sosea Ana de la munca, dar mergeam citind.
Era foarte emotionant ce citeam in deschiderea cartii.

La stop, la Rosetti, un domn se uita lung la mine cum citesc mergind. Cind am ajuns linga el, ii simteam privirea cum e fixata pe mine.
– Ce cititi?, a intrebat respectos.
– O carte despre o doamna minunata.
– Si e asa de emotionanta cartea? a continuat zimbind vazindu-mi ochii impaienjeniti de lacrimi (nu plingeam, eram doar emotionata de ce citeam)
– Da, citesc acum un fragment despre o intilnire dupa 3 ani de cautari si stiu genul asta de emotie, mi s-a intimplat si mie. Stiu bucuria asta.
– Cum se numeste cartea?
– Ioana Celibidache, o matusa de poveste, i-am zis aratindu-i coperta.
– Bine, ma duc sa o cumpar si eu.
Semaforul s-a facut verde, am traversat, domnul a luat-o spre dreapta, eu inainte.

N-am nici cea mai mica amintire despre cum arata la chip. Stiu doar ca era mai inalt mult decit mine (nici nu-i greu sa fie cineva mai inalt decit mine).

Am continuat sa citesc, mergind usor pe strada. La citeva minute dupa ce m-am asezat pe o banca in parcul de la gradina Icoanei am ajuns la ceva care m-a facut sa zimbesc si sa ma uit imprejur ca sa-mi imaginez personajul din carte:

In bucuresti Gradina Icoanei si Gradina Ioanid erau locurile noastre de zburdalnicii. Iar in parcul nostru de la Cimpulung, sora mea era mereu Regina, iar eu…santinela!

la cina i-am citit Anei fragmente pentru ca nu mai aveam rabdare pina ar fi citit-o si ea (i-am luat si ei un exemplar pentru ca stiam ca o sa o bucure tare), iar pina la miezul noptii, cind am adormit am terminat-o.

Ioana Celibidache, o matusa de poveste – scrisa de Monica Pillat (Ed Humanitas) e o bucurie de carte cu care trebuie sa va intilniti. Ioana Celibidache, sotia celebrului dirijor si matematician Sergiu Celibidache, e o femeie dintr-un aluat cu totul si cu totul special.

1926

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!