Tag : film european

Am vzt Concertul lui Radu Mihaileanu.

pe linga secventa finala cu concertul, sunt doua momente care mi-au placut la nebunie.

ambele sunt metafore despre ce ascund oamenii dincolo de ambalaj.
intr-o secv, dirijorul isi recupereaza membrii orchestrei desfintata de comunisti. si-i (re)gaseste prin piete drept vinzatori, drept soferi de taxi sau muncitori in constructii. si-i pune pe fiecare sa dea o proba, acolo, in strada, ca sa vada daca mai stiu meserie. (ilustratia muzicala e, sper sa nu ma insel:), mozart)

in cealalta secv, un tigan ia arcusul unei violoniste celebre si, in sala de concert, face o demonstratie a virtuozitatii sale. cinta arpegii si solfegii cu o viteza uluitoare in timp ce o invaluie ca pe o prada. iar privirea ei trece de la neincredere la admiratie, apoi la curiozitate “cum ai facut asta? unde ai studiat?”

*
Prima reactie de dupa film a fost sa ma duc acasa, sa caut Oistrakh cu Concertul pentru vioara al lui Ceaicovsky (Concertul din film, desi pe ecran nu e in interpretarea lui Oistrakh)
Gestul venit de la mine, care am ceva sechele din copilarie legate de muzica clasica, a fost prilej de ironii pentru prietenii mei:)

*
Pe la mijlocul filmului aveam foarte tare in minte ca tre sa cercetez de ce domn Mihaileanu prefera sa faca filme despre exprimarile de dincolo de cuvinte. E si o replica in film in care zice un personaj ca nu sunt bune cuvintele, nu sunt folositoare.
Ce ceva din interiorul dlui Mihaileanu, din felul lui de a vorbi lumii reale, il face ca atunci cind se exprima pe limba pe care o stie cel mai bine – cinematografia – sa puna accent pe ce spun gesturile, privirea etc? Paradoxul e ca o face folosindu-se de cuvinte, caci scrie un scenariu si le explica actorilor prin cuvinte… si daca e sa ma joc un pic cu presupunerile si cu instinctul meu, as zice ca o replica din film, ” pelicula asta e o confesiune… fiecare secventa e viata”.

ma joc, desigur.

*
Sunt f frumoase citeva nuante in film despre egoismul artistului, despre obsesia de a duce la bun sfirsit un act artistic.

Dar mi-ar fi placut mult ca finalul sa fie un pic diferit.
Inteleg ratiunile cinematografice pentru care a pus “vorbe” peste concert. Dar mi-ar fi placut sa-i lase pe protagonisti sa vorbeasca doar prin muzica si priviri. Sa lase energia dintre ei (si cea din scenariu) sa se intinda peste toti, iar restul orchestrei sa se minuneze de intimplarea care-i face si pe ei sa cinte dumnezeieste. Cum mi-ar fi placut ca EL – Maestro – sa-i spuna la ureche EI – Violonista -, la aplauze, printre hohotele ei de plins – secretul pe care il spune din off in timpul concertului.

Asa plinsul ei ar fi fost 100% generat (in mintea spectatorului) de energia incredibila transmisa in timpul unei intilniri artistice intense.

Si daca ati plins vreodata de v-ati zguduit pe dinauntru in timpul un spectacol, sau v-au clantanit dintii ca si cum ati fi iesit din ghetari eliberand tensiunea pe care ati receptat-o dintr-un act artistic, stiti despre ce vorbesc.
Daca nu, nu-i problema.

Filmul e frumos si asa cum e acum.
Am plins, desigur:)

*
Cu Radu Mihaileanu va intilniti in tabu de decembrie.
*
as vrea sa revad Trahir, daca-l are cineva, i-as fi recunoscatoare …

Obama, again.

Daca noi am spune o rugaciune cu citeva zeci de mii de oameni alaturi, am fi patetici. Ei sunt emotionanti.

Daca noi am celebra un nou presedinte, ne-am balacari. Ei isi aduna toti presedintii in viata si –si string miinile diplomatic.

Daca noi ar trebui sa facem un spectacol ca sa celebram un presedinte, am comenta cu referiri la Cintarea Romaniei si la comunism. Ei cinta, spun poezii si au audienta maxima; in toata lumea.

*
Cind am vzt ceremonia de depunere a juramintului noului presedinte american, am avut un gind: uite de asta americanii fac filme care misca muntii din oameni, in timp ce noi (si europenii in general) transformam totul in teze filosofice.

*
in timp ce conduceau familia Bush catre elicopterul care-i muta din Casa Alba, Barack si Michelle Obama se tineau de mina, tinereste, sportiv chiar. Laura Bush isi tinea sotul de brat, strins, undeva cu mult deasupra cotului, locul unde stringerea ar fi fost naturala.
Mi-a plct detaliul asta care le definea, involuntar, personalitatile. Dar tot nu-mi place Obama: e mult prea vedeta si prea show off ca sa mai si para convingator si plin de substanta.

3269

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!