Tag : Florin Serban

papercum m-am hotarit sa merg la cursuri de scenaristica

cum m-am hotarit sa merg la cursuri de scenaristica

desi de multa vreme mi se recomanda sa fac cursuri de scenaristica si refuz politicoasa, m-am decis sa invat asta dupa o discutie de 3 minute care nici macar nu avea acest scop.

s-a intimplat asa:

mie nu-mi placea personajul pe care-l interpretam pentru un filmulet experiment realizat de regizorul Florin Serban pentru Prestigio – o femeie care paraseste un domn printr-o inregistrare (am sa va povestesc despre experiment si lectiile de actorie in citeva saptamini cind apare filmul).

imi era mila de domnul parasit si-aveam cuvinte grele despre doamna ale carei vorbe trebuia sa le dau glas: egocentrista, egoista, lasha etc etc.

am protestat din greu asupra calitatilor duduii pe care urma sa o interpretez, iar Florin Serban m-a convocat la o intilnire intr-o camera separata de un perete mare de sticla de restul clasei in care se desfasura lectia pregatitoare filmarii.

a inchis usa si mi-a zis:

– gindeste-te ca femeia asta are un barbat care munceste intr-o functie de conducere intr-o multinationala. si l-a anuntat astazi seful ca-l concediaza.

– ce egoistaaa si nesimtita, am urit-o si mai tare pe duduia in cauza, gindind ca a stat cu barbatul doar pentru banii lui.

Florin era la mai putin de un metru de mine si i se miscau ochii liniar stinga dreapta, dupa fiecare gest al meu. pentru ca era in spatiul meu intim, ma simteam inconfortabil si m-am aplecat catre stinga sa-mi asez ceva la jeans. corpul lui s-a inclinat instant catre dreapta lui, in oglinda cu mine.

– dar seful barbatului tau te place si i-a spus ca-l pastreaza la job daca te are impreuna cu trei dintre prietenii lui.

– poftim??? ce porc!

– te-a sunat si ti-a spus asta, iar tu esti o doamna si-l parasesti prin aceasta inregistrare. fara sa spui nimic altceva… acum iesi si spune textul.

***

am iesit, am spus textul, nu l-am spus bine, dar nu despre asta e vorba.

***

in conversatia cu Florin m-am simtit ca un soricel urmarit de o pisica. ba chiar pantera, pentru ca privirea lui Florin era f puternica; la fel, atitudinea corpului lui.

pe moment am fost fascinata de cum s-a jucat cu mintea mea; cum am trecut de la mila pe care o aveam pentru barbatul parasit, la ura – in mai putin de 3 minute.

au trebuit sa treaca citeva saptamini, sa povestesc intimplarea mai multor prieteni, ca sa ma detasez de orgoliul meu (fusesem dominata, ego-ul meu suferea) pentru a vedea o alta fata a lucrurilor. dincolo de controlul psihologic pe care l-a practicat Florin, era si o tehnica de transmitere a informatiilor: a mutat povestea cu 180 de grade doar din detalii. iar ordinea in care a livrat detaliile m-a facut sa fiu alaturi de poveste mai mult timp.

daca as fi scris o poveste despre aceasta femeie e foarte posibil ca as fi anuntat inca din primele clipe ca barbate-su a vindut-o sefului, pentru ca mi se parea o informatie tare. in varianta lui Florin Serban orice cititor ar fi citit citeva paragrafe mai mult decit in povestea mea si-ar fi fost surprins in timpul lecturii.

***

asa ca, la o luna distanta de la intilnirea din camera de sticla, m-am decis sa fac cursuri de scenaristica ca sa invat niste tehnici pe care nu stiu sa le folosesc, chiar daca le intuiesc. pentru scrieri jurnalistice, nu pentru scenarii:)

am sa merg la cursurile tinute de Ana Agopian, Iulia Rugina si Oana Rasuceanu la Control N – First Draft – cursuri care se afla la a saptea generatie si au produs deja scenaristi cu premii ( unul dintre finalistii la concursul HBO pt scenariu a fost un tinar care pina la cursul First Draft nu mai scrisese nimic).

daca vreti sa fim colegi si sa invatati tehnici de scris, va puteti inscrie repede la cursuri aici. cursurile incep in 2 saptamini, pe 21 februarie, dar mai sunt doar citeva locuri, ca e aglomeratie – fetele sunt bune:)

***

imi cer scuze de pe acum pt galagia pe care am sa o fac la scoala; dupa cum reiese si din intimplarea de mai sus, sunt un elev care comenteaza/protesteaza mult.

2639
06-lina_153428392577.jpg_bestdressed_itemhaine reci, haine calde

haine reci, haine calde

aseara, dupa ce am vazut un filmulet cu 10 fete care se despart de un domn (una dintre fete sunt eu), regizorul Florin Serban – cu ajutorul caruia s-a facut acest experiment – a zis “felul in care fiecare interpretati textul spune ceva despre voi, la fel cum hainele pe care le imbracam spun ceva despre noi”

si eu ma gindeam nu la ce spune inregistrarea aia despre mine, ci la faptul ca sunt oameni care se imbraca “rece” si oameni care se imbraca “cald”.

oameni pentru care hainele sunt prelungirea trupului si personalitatii lor, si oameni care isi tin hainele la distanta de ei.

si ca dupa criteriul asta poti sa deosebesti foarte usor cine se imbraca sfatuit de un stilist: are haine reci.
pentru ca sunt foarte rari stilistii care isi stiu asa de bine clientul, incit sa-i aleaga haine pentru personalitatea lui. de cele mai multe ori, stilistii vor sa incadreze clientul intr-un trend. sa fie cool/ in pas cu trend-urile etc.

uite exemplu de haine calde:

haine reci aveti in toate revistele romanesti la fotografiile de eveniment.

***
filmuletul experiment cu despartirea va fi public in martie; e un proiect Prestigio si abia astept sa vina vremea lansarii lui pentru ca am muuuulte lucruri de povestit.

1953
IFFRotterdam-logo_325wRomani la Festivalul de film de la Rotterdam

Romani la Festivalul de film de la Rotterdam

domnul Alex Traila, prieten cu mine, cel care a baut o sampanie cu Angelina Jolie, are un film in competitie la festivalul de film de la Rotterdam, in calitate de producator. filmul va reprezenta Bosnia – Hertegovina in sectiunea Spectrum Shorts si se numeste Bodily Function

eu sunt foarte bucuroasa pentru el si doresc si pe aceasta cale sa-i reamintesc ce mi-a promis pentru cind o sa aiba un film la Oscar!:)

lasind gluma la o parte, Alex e foarte tinar (pentru rezultatele pe care le are deja) si foarte talentat, iar faptul ca are un film in festivalul de la Rotterdam e minunat. iar Romania are nevoie de producatori care sa stie meserie pentru dezvoltarea industriei cinematografice.

momentan Alex e la Sarajevo lucreaza pentru Sarajevo Film Festival, dar sper sa se intoarca si sa foloseasca ceea ce a invatat prin strainataturi, aici – in romania – alaturi de colegii lui de generatie.

***
mai sunt la Rotterdam, reprezentind Romania Adrian Sitaru, in Sectiunea Spectrum shorts cu Chefu , Radu Muntean si Alex Baciu cu documentarul Vorbitor , iar Florin Serban merge in sectiunea market pentru finantarea noului lung metraj “Imi curgi prin vene”, cu care a cistigat deja ceva finantare de la CNC, insuficienta desigur.

*
festivalul de film de la Rotterdam se desfasoara in perioada 25 ianuarie – 5 februarie.

1844
damageDamaged people

Damaged people

la NY e putin trecut peste 6 pm, mai avem ceva vreme pina la 2012. tocmai ce s-a incheiat sedinta foto cu Steve McCurry pentru Hotpoint Family Portraits, iar familia Babos a iesit victorioasa: Steve – caruia nu-i place sa apara in fotografii – a facut o fotografie cu ei:)

***
m-am uitat la el cum muncea, mai bine de 4 ore, si mi-a venit in minte ceva ce credeam ca e o replica de film “cum recunosti ‘damaged people’? sunt cei care se arunca inainte, pentru ca stiu ca nu mai au nimic de pierdut”

un mic detaliu din mina lui dreapta, mi-a dat cheia aparentei lui nebunii de a merge in cele mai periculoase locuri si de a nu se opri din munca nici in seara de ajun de an nou, desi are 61 de ani.

cind am venit in hotel, am cautat replica pentru ca stiam din ce film ar fi trebuit sa fie: “Damaged” (in regia lui Louis Malle cu Juliette Binoche si Jeremy Irons). e putin diferita, dar ideea e la fel:

Damaged people are dangerous. They know they can survive.

Mi-a placut Steve McCurry. Mi-a adus aminte de ceva din prima lectie/ intilnire cu Florin Serban, despre acestea insa in zilele viitoare.

acum, party time… aproape de Statuia Libertatii.

Un an bun sa aveti. sa fiti fericiti si sa va faceti amintiri frumoase.

1346
teatrulectii de actorie

lectii de actorie

aseara am fost la o lectie de actorie cu Florin Serban ( dl care a facut Eu cind vreau sa fluier, fluier) si ma bintuie tare cele ce ni le-a zis.

o sa scriu mai detaliat despre intilnirea cu el si lectiile de actorie dupa ce terminam proiectul pentru care ne-am intilnit, dar ce vreau sa spun acum este ca pentru prima data mi-am dat seama ca actorii se chinuie mult pentru a scoate la iveala emotii care sa ne transmita noua ceva. si prin care sa simtim noi ceva.

de dragul actorilor pe care-i iubesc, dar mai ales de dragul actorilor pe care nu-i iubeste nimeni, sper sa existe si cai mai usoare de a lucra cu tine pentru a transmite emotii. daca tu te dai cu sufletul de toti peretii si oamenii nici macar apreciaza (nu cred ca pot intelege, ci mai degraba simti), cred ca e foarte trist.

***
altfel iata o inregistrare de o ora (aveti nevoie de o conexiune buna de internet) cu un interviu in care actritele cu cele mai bune performante anul acesta sunt cu garda jos: Glenn Close, Charlize Theron, Carey Mulligan, Michelle Williams, Viola Davis si Octavia Spencer. e minunat interviul si te face sa constientizezi cit de des si de mult ii judecam gresit pe actori

1309

festivalul de teatru de la alexandria – florin serban – ziua2

elevii de liceu care sunt la festivalul de teatru de la alexandria s-au intilnit in week end cu regizorul florin serban (eu cind vreau sa fluier, fluier) in cadrul evenimentului special “cinemateca tirzie”

a fost atmosfera destinsa, s-au pus intrebari cu garda jos si – ceea ce e cel mai important – copiii astia de liceu au putut simti modestia, bunul simt si profesionalismul lui florin serban.

e o lectie nerostita, dar prin empatie, o sa-i ajute infinit in viata.

cind am vazut fotografiile de la intilnirea lui florin serban cu elevii de liceu, mi-am adus aminte de lucrurile pe care mi le povestea george pistereanu (actorul principal din eu cind vreau sa fluier, fluier) despre cum florin “a lucrat cu mintea lui”. discutiile lungi care l-au facut sa-si vada altfel personajul, dar si meseria.

lucrurile astea sunt nepretuite. si pentru elevii de liceu de la alexandria care – chiar daca nu vor face cu totii teatru mai departe din viata – vor pleca de aici, cu o tusa in plus, slefuita pe sufletzel

[gallery]

in foto Florin Serban si Andreea Bortun
foto de Adrian Bulboaca

in curind fotografii de la piesele prezentate si de la atelierul de actorie.

1234

am plins la “Scirba” de Florin Serban

uite o minunata dovada de prietenie barbateasca.
trece prin toate rindurile astea, ti se opreste mai intii in git, apoi in stomac.

*
transcriu aici tot textul lui Florin, ca sa fiu sigura ca nu va impiedica un click pe un link sa cititi pina la capat. textul a aparut pe gindul.info

Scirba

De ieri până azi trăiesc o intensă stare de scârbă. Ieri dimineaţă m-a sunat cineva de la o agenţie de presă şi m-a întrebat cum comentez arestarea lui Papan. La început am crezut că e o glumă, apoi am realizat că nu e.

Papan Chilibar a jucat rolul lui Ursu, un deţinut mut, prietenul protagonistului din pelicula “Eu când vreau să fluier, fluier”. Are 20 de ani, o fetiţă de 3 ani, o soţie, doi ani şi mai bine de puşcărie executaţi pentru furt. Acum a fost arestat din nou pentru furt din apartamente. Şi GATA! După asta poţi să tragi cu nesimţire titluri cu litere de-o şchioapă de felul “Eu când vreau să fur, fur”. Apoi citeşti şi dai din cap înţelept: “Tiganii ăştia – tot ce ştiu ei. O au în sânge, dacă nu fură ei, nu se simt bine. ”

Bine, să vă spun o altă poveste. Eroul nu mai e Papan Chilibar, ci Chilibar Papan, aşa cum nu e Şerban Florin, ci Florin Şerban. S-a născut într-o familie de rromi surdo-muţi, cu 20 de ani în urmă. A crescut în Bucureşti, undeva în spatele Bulevardului Decebal, dincolo de blocuri, pe străzile pe care nu treci după ce se lasă întunericul, în curţile în care gardurile sunt smulse iarna şi puse pe foc. A crescut şi a trăit într-o lume în care e normal să NU mergi la şcoală, să NU mergi la slujbă în fiecare dimineaţă, să întorci capul şi să pleci ochii când vezi uniforma, căci ştii că ai făcut “ceva”. Toate lucrurile astea au făcut parte din NORMALITATE şi din FIRESCUL lumii lui până la 17 ani. 17 ani într-o lume în care dacă spui că vrei să mergi la lucru mâine în loc să stai să bei pana la ore mici “rade şi copiii de tine”. Apoi a venit puşcăria. Mai bine de doi ani. Ani petrecuţi într-un loc în care singura limba pe care o vorbeşti e violenţa, iar modul de a convinge e pumnul la rădăcina nasului.

Doi ani în celulă şi în dormitoare cu băieţi condamnaţi pentru tâlhărie, omor, viol. Apoi, către sfârşit vine cineva care face un curs de actorie şi Chilibar se ridica şi întreabă “Poate să joace şi un tigan în film?” “Da”. Chilibar insistă: “Dar dacă nu ştie… ştiţi dumneavoastră…”. Un altul îl întrerupe: “Zi bă că esti prost, mă… E analfabet de-ăla, domnu’. E Urs'”. Râd toţi. “Da, poate şi dacă e ţigan şi dacă nu ştie carte.” La sfârşitul cursului i se spune “Să stai cuminte, să nu faci prostii. Vreau să te iau în film, dar dacă intri la regim închis nu se poate. Înţelegi?” “Înţeleg.” S-a uitat la mine fix şi îi tremura buza: “Da’ de ce mă luaţi pe mine, domnu’?” “Fiindcă eşti talentat, ţi-a dat Dumnezeu talent.” Râde… “Mie domnu’, vă bateţi joc de mine?”. Peste 4 luni filma la Topalu unul din cele importante roluri din film. Şi lucra cum nu i-a fost nimănui dat să vadă. Se scutura parca de tot şi intra în pielea personajului de parcă asta ar fi fost cel mai natural din lume. O explicaţie scurtă, câteva cuvinte şi întrebări, ezitarea: “Nu pot eu domnu’ să fac asta, e prea greu” “Hai Papan…”sşi gata. “Motor!”. “Bravo Papan”.

Apoi, peste câteva luni se elibera şi se întorcea de unde a plecat; pe aceleaşi străzi, cu aceiaşi prieteni, cu o familie pe care trebuia să o întreţină. Am mers la un restaurant. A vrut pizza. “Vreau să mai lucrăm împreună Papan. Vreau să scriu un film pentru tine.” Mă priveşte: “Trebuie să zic ceva în film? Că, dacă trebuie, eu nu ştiu…. Acolo a mers că eram mut, dar altfel eu cam am emoţii”. “Foarte bine că ai emoţii. Aşa şi trebuie. Dăcă nu ai emoţii nu e bine.” Apoi lunile au trecut. Papan nu putea să se angajeze nicăieri. Avea cazier. Nu a avut buletin niciodată. Avea doar o hârtie eliberată de Penitenciar care îi servea drept act de identitate. Cei de la Strada Film, au plătit pentru luare în spaţiu, au intermediat şi Papan a avut pentru prima oară în viaţa lui un buletin. Au apărut promisiuni de ajutor, de înscriere la şcoală, etc. Promisiuni peste promisiuni. Din când în când şi ajutoare.

În timpul ăsta Papan căra apă pentru o florărie galeată după găleată, dădea zăpăda la o parte de pe maşinile parcate sau din faţa caselor bogaţilor. Apoi a mers la Berlin. A primit nişte bani şi în prima zi şi-a cumpărat dulciuri de 30 de euro. Şi două zile a mâncat doar ciocolată şi a băut doar Pepsi. “Ăsta a fost visul meu de mic, să mănânc ciocolată toata ziua.” S-a întors în Bucureşti şi când a văzut că nu mai e zăpadă a înjurat “…. mă-sii. Eu ce mai muncesc acuma?”. Lucrurile s-au schimbat… Promisiuni şi mai multe, interviuri peste interviuri, iar promisiuni. În timpul ăsta Papan trăia, se îmbrăca frumos pentru interviu apoi se întorcea la copil şi la nevastă şi căra apă, descarca lemne… În sfărşit, o slujbă. “Peste 5 zile te angajezi.” Sună telefonul. “Cum comentaţi faptul că Papan a fost arestat azi-noapte? A spart un apartament în Ianuarie, înainte să meargă la Berlin.”

Justiţia e făcută de oameni, iar dreptatea împărţită de oameni. Dacă eu aş fi judecător şi mi-ar cădea să îl judec pe Papan şi dacă l-aş cunoaşte o pătrime din cât îl cunosc eu acum, l-aş ierta. Dar nu sunt judecător. Şi aş vrea să merg să promit judecătorului că în viaţa vieţilor lui nu o să mai facă. Şi dacă o mai face, să îl închidă pe viaţă şi să ma bage şi pe mine la puşcărie că am jurat strâmb.

M-am întrebat de ieri şi până azi de zeci de ori dacă noi, toţi cei din jur, am făcut pentru Papan cât de mult am putut că Papan să nu se mai întoarcă de unde a plecat. Nu dacă am promis, dacă am făcut. Răspunsul e NU.

Ce i-am promis atunci rămâne promis indiferent ce s-ar întâmpla. O să facem un film, iar pe afiş o să scrie “CHILIBAR PAPAN în ….” cu litere de-o şchioapă, mai mari decât toate titlurile astea de-acum la un loc. Şi abia atunci nu o să îmi mai fie scârbă.

Florin Serban, regizor

*
azi il iubesc pe Florin Serban, din tot sufletul meu

prima data: eu cind vreau sa fluier, fluier

Filmul Eu cind vreau sa fluier, fluier e in selectie la festivalul de la Berlin.
asta e prima veste buna, pe care teoretic o stiti deja de ieri.

cea de-a doua veste buna e ca acest film, regizat de Florin Serban si produs de fratii Mitulescu (Catalin si Daniel, Strada Film, echipa care a realizat “Cum mi-am petrecut sf lumii”), va lansa un super actor.

f f tinar si f bun.

il cheama George Pistereanu, are 19 ani si are rolul principal, si, ceea ce e si mai impo,e minunat pe ecran

Prima secventa de film pe care am facut-o vreodata a fost cu o camera pe pelicula, in filmul asta. Si o sa-mi ramina in cap mereu. Era … un drum. Mergeam intre doua puncte. Florin mi-a zis: “Fii atent. Ia o piatra in gura, ca e prima secventa.”

Ca sa ma obisnuiesc cu echipa si camera, inainte sa facem scenele decisive pentru personaj, am filmat drumurile: mergeam prin penitenciar de aici pina acolo.
Drumul ala nu cred ca se mai gaseste acum in film, dar a ramas in mine.

George Pistereanu in Tabu, feb 2010

1068

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!