Tag : ierusalim

soareLumina – De Paste

Lumina – De Paste

ce-mi place cel mai mult in ritualul Luminii de Paste e grija pe care o ai cind pleci cu luminarea/ candela ta aprinsa.

concentrarea pe care o ai la fiecare pas sa nu vina o adiere de vint care sa-ti spulbere simbolul.

de asta nu-mi plac candelele moderne – arata comoditatea si schimba miza: povestea drumului Luminii pina acasa e despre atentie.

***

pentru duminica aceasta de Paste m-am gindit sa va spun 4 intimplari reale despre Lumina.

la lansarea noii campanii de imagine Dove – esti mai frumoasa decit crezi – m-au pus sa scriu ce inseamna frumusetea pt mine. am scris un singur cuvint: LUMINA. pentru mine, personal, asta are si parti bune si parti rele. despre lumina in frumusete cititi aici.

acum citeva zile m-am plimbat cu Trenul Regal, ocazie cu care am remarcat ca ferestrele lui sunt mult mai mari decit ale oricarui alt tren. si ca, datorita acestui detaliu, salonul spunea o poveste frumoasa despre simplitate. o cititi aici.

exista o campanie in Romania de o mare finete si sensibilitate. e adresata celor care nu vad, dar si-ar dori sa experimenteze arta. sa o simta. e vorba de a simti picturile, sculpturile sau exponatele din muzee. aici puteti citi o poveste despre oameni buni care fac sa fie lumina pe dinauntru, cind lumina de afara nu poate fi vazuta.

si ultima poveste, in ordinea celor pe care le-am scris pentru ca nu stiu cum le veti citi, e despre cum ajunge Lumina din Israel in Bucuresti si care-s lucrurile pe care mi le-am asezat in minte la multe saptamini distanta de la vizita la Ierusalim.

patru povesti despre Lumina, care sunt de fapt patru povesti despre a fi atent. povesti asemeni celor pe care le intilnim tot timpul anului, nu doar de Paste.

***

aseara, eu am luat Lumina de la Ana Onisei, prietena mea. ea e mai curajoasa si s-a dus in multimea din curtea de la Gradina Icoanei si-a luat lumina de la cineva. pe drum, luminarica ei s-a stins si-a luat Lumina de la mine, in timp eu mi-am facut curaj, cu voce tare, in eventualitatea ratarii obiectivului de a o duce pina acasa: “si daca se stinge nu conteaza. Lumina e in capul meu, altfel n-as fi facut multe.”

apoi, pe Batistei, s-au stins amindoua luminarelele. si-a mea. si-a ei. ne-a dat Lumina un domn vinzator de la un chiosc non stop.

“aveti dumneavoastra?! am intrebat noi uimite dupa ce s-a oferit, pentru ca lumea avea candele complicate si ne refuza spunind ca nu pot deschide instalatiile.

“sigur, mi-a dat mai multa lume cind a trecut”.

 

 

2090
luminaCum ajunge Lumina in RO?

Cum ajunge Lumina in RO?

acum citeva saptamini, cind am fost in Israel, am aflat cum ajunge Lumina de la Ierusalim la Bucuresti.

vine cu o cursa speciala ELAL, insotita de 4 preoti. pe parcursul zborului, candela cu Lumina nu sta insa in zona destinata turistilor, ci in cabina pilotilor intr-un loc special.

pe toata durata zborului, pilotii au grija de Lumina, iar la aterizare preotii vin si o recupereaza.

***

cum nu sunt cea mai prietena cu dogmele si cu lucrurile pe care ti le impun altii, religia nu e chiar ceva de care sa ma simt apropiata.

am avut nevoie de multe saptamini de la vizita mea la Ierusalim la Mormintul Sfint ca sa diger amalgamul de emotii de acolo: pe de o parte era comercialul (ti-ar fi vindut si papiote cu chipul lui Iisus) pe de alta era energia locului si senzatiile fizice pe care le traiai. (inca mai stiu textura pietrei de pe Mormint).

abia saptamina asta, mi-am dat seama dupa regulile lumii mele ca religia e despre gindire/minte, credinta e despre simtire/suflet. si brusc s-a facut lumina.

probabil ca daca as fi citit la tema diverse lucruri sau as fi vorbit cu oameni luminati, as fi ajuns mai repede la gindul asta.

***

aseara in Curtea de la Gradina Icoanei, ascultind slujba ma uitam la preotii de acolo care aveau niste voci minunate. si ma gindeam ca e foarte posibil ca niciunul dintre cei trei sa nu fi avut privilegiul de a fi mers pina la Ierusalim, iar eu…

1617
zfat terasadespre Israel si cum ti se sfarima prejudecatile

despre Israel si cum ti se sfarima prejudecatile

pina acum 2 saptamini, Israelul era pentru mine tara cu Pamintul Sfint unde merg in pelerinaj religiosii practicanti. am prieteni care au rude in Israel, dar n-am avut niciodata intentia de a vizita aceasta tara tocmai pentru ca religia -in forma ei traditionala, conservatoare – nu e pe lista mea de interese.

*

duminica, la ora la care crestinii practicanti merg la biserica, eu ma plimb prin Cismigiu. ma uit la oamenii care trec pe linga mine, uneori cateii pe care-i plimba sunt mai veseli decit ei, si la cei care stau pe bancute.
incerc sa-mi imaginez povestile vietilor lor din detaliile pe care le observ in haine, in atitudine, in felul in care stau – singuri sau insotiti – pe banci.

intru in biserici in scop turistic si stiu doar doua dintre poeziile pe care obisnuim sa le numim “rugaciuni”. dupa regulile lumii mele mi se pare gresit ca ne petrecem timpul cerind iertare unor sfinti din carti sau icoane, in loc sa facem eforturi reale sa fim mai buni si sa nu avem atit de multe motive pentru care sa cerem iertare.

asta-s eu in raport cu religia asa cum o stiti cei mai multi; credinta mea in mai bine si in cum putem sa fim mai buni, e o alta discutie.
asa ca, daca atunci cind am primit invitatia de a merge in Israel n-ar fi fost vorba ca mergem sa-l intilnim si pe cel care a gazduit-o pe Madonna in centrul sau Kabbala, nu cred ca m-as fi dus.

***
excursia in Israel a fost insa una in care prejudecatile mele au fost sfarimate usor, cu perseverenta, si, la o saptamina dupa ce m-am intors, inca mai developez in minte secvente intelegind nuante noi ale intimplarilor din jurul meu.

Tel Aviv-ul e un oras super cool – un melange de tehnologie si urbanism HI FI cu linistea si salbaticia Marii Mediterane care pastreaza la mal semne ale debarcarilor primilor evrei pe acel pamint – la 1870, intimplator, evrei din Romania.

un oras in care, dimineata la 7, doamne trecute de 70 de ani fac exercitii de stretching pe plaja, iar unul dintre job-urile platite – dezvoltate in parteneriat cu Ministerul Turismului – este specialist in night life style, adica cel care stie toate cluburile tari, povestile lor si poate facilita accesul turistilor la cele mai cool petreceri ale momentului.

iar mincarea e o minunatie. puteti incerca o masa traditionala pe o terasa pe stincile de linga mare in centru vechi sau un restaurant modern in port, unde peisajul e demential.

Ierusalimul e… as spune straniu, daca n-as supara pe multa lume. oricit de putin ai crede in dogme si religii, locul e foc si simti cum te arde pe dinauntru. te apasa istoria din jur, chiar daca evreii au relaxarea de a face glume pe seama propriei lor religii/istorii (De ce aduc evreii dupa casatorie, nevestele la Zidul Plingerii?/ Ca sa se invete sa vorbeasca la pereti.)

si chiar daca totul e comert – chipului lui Iisus e pe tricouri, pe scrumiere sau brelocuri, nu doar pe ioane, lectia frumoasa pe care o inveti in Ierusalim e despre a te concentra la ce simti, la a te privi pe dinauntru.

Zfat e locul unde a aparut Kabbalah si e… aer. E locul in care am zimbit ironic la povestile despre biserici stramutate prin furtuni de aer, dar si-n care m-am uitat la colegii mei de calatorie cu drag si o intelegere pe care nu o aveam pina atunci (ca si cum cineva ti-ar aprinde lumina pe strada ca sa vezi mai bine drumul).

si e locul in care am trait cea mai intensa senzatie de bine.

la 6 dimineata, pe terasa camerei mele de la hotel intr-o liniste deplina, am simtit – dincolo de orice intelegere si de orice rationament – cit de usor e sa lasi lucrurile sa curga cum vin ele, sa fii linistit pe dinauntru, curat.

asociem linistea cu zumzaitul traficului pentru ca in orase niciodata nu e liniste deplina, chiar si la munte cind gasim linistea, ea e insotita de fosnetul frunzelor in vint sau de muzica pasarelelor. acolo, in dimineata aceea, in Zfat era liniste. nimic. niciun sunet, nicio adiere de vint. atit de liniste incit respiratia mea parea un sunet foarte puternic.

va doresc din suflet sa traiti o asemenea experienta.

***
de cind m-am intors ma gindesc la ce-a insemnat de fapt experienta israeliana pentru mine, am o idee de raspuns dar e foarte intim, e dincolo de religie si de gindire, si tot ce va doresc e sa vi se intimple sa simtiti cel putin cit am simtit eu acolo.

***

Am fost in Israel la invitatia Ministerului Turismului si a companiei aeriene ELAL. In aceasta saptamina, la tirgul de turism (14-17 martie) vor fi lansate pachete speciale cu destinatia Israel – cu experiente similare ca aceasta traita de mine. puteti gasi aceste pachete la Paralela 45, Cocktail Holidays, Prestige Tours-Happy Tours sau Eximtour, toate sunt realizate in colaborare cu COMPANIA ELAL. sfatul meu, cautati excursia care se cheama kabbalah delight si care are 4 nopti (5 zile) dintre care 2 le petreceti in Zfat, locul Kabbalah.

4068
zidulplangeriiierusalimIerusalim – ceea ce vezi e dupa chipul si asemanarea ta

Ierusalim – ceea ce vezi e dupa chipul si asemanarea ta

Pentru cine n-a fost niciodata in Ierusalim, Zidul Plingerii e unul dintre cele mai importante locuri ale crestinatatii, locul cel mai aproape de insemnele Domnului, dar si locul unde rugaciunile prind, mai puternic ca niciodata, forma de scrisoare directa catre Doamne Doamne printr-un biletel care e lasat in crapaturile zidului.

***

Ieri am ajuns la Zidul Plingerii, parte din excursia pe care o fac in Israel la invitatia Ministerului Turismului de aici.

In partea destinata rugaciunilor femeilor (barbatii au partea lor exclusiva de zid, mult mai mare decit a femeilor, mai aproape de locul sfint) era aglomeratie mare.

(in foto, partea femeilor e cea din dreapta, unde e foarte multa lume)

Femei umar la umar, in fata zidului, cu miinile pe el si capete plecate isi trimiteau ruga Domnului. In spatele lor alte femei asteptau la coada printre scaune de plastic. Unde alte femei citeau rugaciuni.

Din masa aia de femei murmurinde am ramas cu doua imagini:

– Baticul alb cu maro al unei doamne (putin peste 30 de ani) care-si spunea rugaciunea de pe scaunul din plastic alb atit de lipit de zid, incit ii tasase picioarele. Baticul era ravasit, ii lasa urechea dreapta afara si cobora mult pe ochiul sting. Nu parea sa o deranjeze, cum nu o deranja nici ca multe dintre cele care ajungeau la zid se loveau de scaunul ei.
Citea din Biblie concentrata.

– Telefonul VERTU auriu al unei doamne trecuta de 50 de ani, inalta blonda, bronzata. Si-a facut ruga, a lasat biletelul si, dupa primii pasi facuti cu spatele pentru a ramine cu fata la zid (semnul de respect fata de Divinitate care ti-e explicat inca de la intrare), cind s-a intors ca sa iasa din spatiul destinat femeilor, si-a scos telefonul mare, auriu, cu pietre pretioase. Si-a cercetat mesajele, a zimbit. Si-a iesit.

***

Fata in fata cu traditia de a scrie o rugaciune pe un biletel, m-am lovit iar de credinta mea ca rugaciunile noastre sunt o forma suprema de egoism: cerem iertare pentru ceea ce am facut, dar nu ne punem problema sa nu mai facem; cerem sa ni se dea “piinea noastra cea de toate zilele”, in loc de “puterea de a ne face singuri piinea cea de toate zilele”.
Si tot asa.

N-am putut sa scriu asa ceva.

***
Am fost si la Mormintul Sfint, despre asta voi scrie insa de acasa pentru ca am nevoie ca lucrurile sa se digere in mintea mea, sa treaca putin prin mine.

***

Altfel, Ierusalimul are o energie minunata, te simti bine in oras din prima clipa, ceea ce vezi insa dupa aceea e dupa chipul si asemanarea ta – fie detalii lumesti, fie semne ale divinitatii.

2486

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!