Tag : mihai bendeac

parvu1STORY: Emanuel Parvu – actorul  profesor-scenarist-regizor

STORY: Emanuel Parvu – actorul profesor-scenarist-regizor

 

cind am aflat prima data (la Festivalul Anonimul, in august 2013) povestea de mai jos, am fost foarte surprinsa. sase luni mai tirziu, povestea devine publica; si e despre lucrurile pe care nu le stim despre oamenii de pe linga noi, si despre sa mergi pe drumul tau cu perseverenta, ca sa-ti indeplinesti visul.

 

 Sa produci saptaminal 65 de minute de comedie de la zero (roluri scrise, invatate, filmate, montate) – echivalentul a cite unui film de lung metraj – si sa reusesti sa atingi un public cam cit suma spectatorilor primelor 20 de filme romanesti din box office realizate dupa 1989 e o performanta cu care s-ar lauda orice regizor. In termeni tehnici la asta se rezuma emisiunea “In puii mei” de la Antena 1 al carei continut a fost iubit de unii, criticat teribil de altii, dar care va ramine in topurile audientelor tv pentru multa vreme.

O emisiune al carei succes s-a bazat nu doar pe continut, ci si pe o mecanica – matematica a programarii fiecarei secvente.

“Aveam emisiunea structurata pe cupluri – gen Mocea Flocea, Momiie Gogiie – sau personaje singulare: Naomi, Vanghelie, Becali. Daca Pro TV incepea cu Transformers ii atingea pe cei de 14-15 ani care sunt fascinati de roboti. Noi daca incepeam cu un cuplu cu betivi eram perdanți din start. Mucea – Flocea care erau personaje caricaturale – jucau “gros”, strident – erau pe intelesul copiilor. Cu ei incepeam. Daca Pro avea un film “commando”, care era pentru public de 16-17 ani, trebuia sa captam atentia adolescentilor si ne duceam pe ce-i interesa pe ei: transexuali, personaje dezbracate.”

Emanuel Parvu stie cel mai bine cum aratau zecile de permutari si combinatii ale scenetelor de citeva minute dupa reguli la care spectatorul nu se gindea, dar care ii dadeau confort si il tineau captiv in fata ecranului: niciodata consecutive doua scenete cu personaje din aceeasi categorie (singular/cuplu), niciodata consecutive doua scenete cu acelasi plan secundar (exterior/interior).

Parvu are 35 de ani, a terminat actoria in 2006 la UNATC, este asistent doctor la aceeasi facultate, are o nominalizare la premiile UNITER (premiile nationale pentru teatru), 4 scurtmetraje regizate (unul premiat la festivalul international de film independent Anonimul), 5 piese de teatru scrise si regizate.

Telespectatorii il cunosc din personajele pe care le –a interpretat in emisiune (cel mai adesea oameni obisnuiti in ipostaze si relatari neobisnuite, caricaturizari ale unor persoane devenite celebre via youtube), dar foarte putini stiu ca el a fost si regizorul a sapte sezoane “In puii mei”.

***

Cu un tata fotograf faimos, Emanuel Parvu senior – unul dintre primii fotografi romani care au semnat un contract cu o agentie internationala dupa 1989 (Reuters) si cu lucrari prezente in cel mai mare si mai important muzeu al fotografiei, Muzeul Elysee din Laussane – juniorul a crescut printre imagini.

A stat de la 6 ani in camera obscura in timp ce tatal lui developa fotografiile, dar abia peste multi ani a inteles ca, din dorinta de a avea fotografii cit mai bune, tatal lui a fost un precursor al photoshopului: facea corectii in timp real asupra unei fotografii intervenind cu degetele pentru citeva fractiuni de secunda asupra luminii care venea de la lampa care impresiona hirtia si repeta operatiunea pe 30-40 de hirtii ca sa obtina efectul dorit.

Asa a invatat juniorul ca imaginea trebuie sa spuna ceva intr-o secunda si decizia de a urma sectia imagine la UNATC a venit natural. Avea un background de mii de imagini in memorie. Doar ca pe parcursul scolii si-a dat seama ca nu e ceea ce isi doreste, ca lui ii place mai mult in fata camerei, ca actor si – in anul trei – a renuntat.

“Mult timp m-am intrebat de ce mi-am pierdut trei ani din viata, dar pe la 30 de ani cind m-am apucat sa fac regie de film mi-am dat seama ca n-as fi putut fara anii aia de scoala. Dumnezeu iti explica lucrurile mult mai tirziu. A trecut o decada si am inteles ca n-as fi putut sa-i cer unui operator lucruri exacte la film daca n-as fi facut scoala aceea”, povesteste Parvu rizind, amintindu-si de perioada din prima studentie, cind locuia cu parintii.

“Era cosmarul vietii mele sa stau cu parintii. Mi-am promis ca fac orice ca sa am casa mea. Orice. Pe vremea aia oamenii nu aveau obiceiul de a sta in chirie, iar eu stiam ca trebuie sa-ti cumperi casa, asa ca am decis ca ma duc muncesc si-mi iau casa. Si apoi ma fac actor.”

Destinatia? Londra.

***

In iunie 1999 tinarul Emanuel Parvu ajungea in Statia Victoria din Londra dupa 2 zile de mers cu autocarul. Era 5 dimineata si Parvu – care avea 20 de ani, 40 de dolari si 19 marci in portofel – era in bermude si tricou, avea o palarie pe cap si un aparat de fotografiat atirnat de git.

Cind s-a facut 8 a inceput sa ia la rind circiumile din cartierul Soho. “Buna ziua, aveti nevoie de cineva care sa spele pahare?”. Citeva ore mai tirziu avea job intr-un bar unde coleg de tura era un bulgar care l-a invatat cum sa se descurce: si-a distrus pasaportul si si-a facut un ID la o sala de sport cu care se putea legitima oriunde in Londra.

A dat apoi concurs la Titanic, un restaurant mastodont in care puteau minca simultan 1000 de persoane, unde obisnuitii casei erau sotii Beckham, Robbie Williams sau George Michael. La angajare a trebuit sa dea proba de ospatar. Primul client? O tinara care-si celebra petrecerea burlacitelor. Prima comanda?

“M-am impiedicat. Tot de pe tava, 7 pahare, am varsat in capul sarbatoritei. Am dus-o la vestiar, s-a spalat, s-a parfumat. Am facut glume ca m-am emotionat, ca sunt prea frumoase – erau cit o tona, cum sunt englezoaicele -, dar n -am mai facut nicio greseala in seara aia. Clienta l-a chemat pe manager si i-a spus ca revine peste 2 zile; ‘Daca baiatul nu e aici, va fac plingere.’ ”, ride Emanuel de intimplarea care a fost urmatorul pas intru integrarea lui londoneza pentru ca, odata cu noul job, a primit cont si card la Wesminster National Bank.

A muncit mult, sustinut si-a avansat pina la ajutor de manager. Dar n-avea sa mai ramina mult la Londra pentru ca o durere de masea i-a schimbat planurile. Ca sa fie tratat de un stomatolog britanic avea nevoie de o confirmare de la banca si procedura dura pina la doua saptamini, asa ca atunci cind n-a mai facut fata durerii, s-a dus la reprezentanta Tarom.

“Mi-am luat bilet pentru a doua zi si apoi direct cu biletul m-am oprit intr-o sectie de politie. Am intrat cu scandal: ‘ce se intimpla in tara asta, sunt roman vreau acasa, mi-au furat actele’. In 40 de minute aveam pasaport.”

Aventura londoneza durase un an si jumatate si ii adusese 20.000 de dolari cu care urma sa-si ia casa, o casa numai a lui.

Doar ca, la doua saptamini de la sosirea in tara, i s-a schimbat radical viata: a inceput sa traiasca simptomele unei boli rare, ale carei cauze nu au fost diagnosticate de medici: i-a cazut parul – cap, sprincene, barba.

Arata ca un spin, dar n-a renuntat la visul lui: sa dea la actorie.

*

A intrat la Hyperion si-a inceput joace in filme inca din primul an; vorbea bine engleza si- a cistigat multe castinguri pentru productiile straine care s-au filmat la noi. Primul rol? Un mort.

“Un manechin de latex costa 800 de dolari. Un student era 25 de dolari pe zi. Am stat ingropat in noroi, inghetat, 4 zile in frig, dar am fost mindru ca am cistigat cei 100 de dolari.”

Vorbeste putin despre perioada in care a invatat sa fie actor, dar atunci traia un paradox: deslusea tainele unei meserii care lucra cu sinele si cu exploatarea infatisarii, iar el se confrunta cu o maladie necunoscuta care-i schimbase radical chipul si care-l chinuia emotional. Nu putea lucra cu sine “pe curat” pentru ca nu era “curat” pe dinauntru. Ambitia si perseverenta l-au ajutat insa sa mearga mai departe, iar increderea in sine a mai crescut odata cu banii cistigati cu roluri de monstri si criminali, obtinute cu chipul pe care nu si-l recunostea in oglinda.

Dupa un an a dat examen de transfer la UNATC; a fost printre cei trei alesi, dar singurul pe care Gelu Colceag l-a creditat cu aprobare de transfer in acelasi an universitar. Ca mentor si indrumator, tot Gelu Colceag l-a sustinut si incurajat, cind, in doar citeva luni, a inceput sa lucreze cu unul dintre cei mai mari regizori pe care i-a avut Romania vreodata, Liviu Ciulei, ca urmare a unui concurs pe care l-a cistigat la Teatrul Bulandra.

“Refuz sa cred ca eu eram cel mai bun; dar ceva a vazut el la mine; poate pentru ca eram fara par, aratam straniu. Eram cel mai mic din toata distributia si domnul Ciulei cumulase trei roluri, asa ca aveam ceva replici de spus. A fost o emotie speciala. Imi era frica sa nu dau gres, primul pas pe scena in piesa il faceam eu; aveam replici cu Ion Caramitru, cu Dan Astileanu. Ma plimbam prin sala, in actul 2 eram cu domnul Rebengiuc.”

In aprilie 2005 a avut loc premiera de la “Sase personaje in cautarea unui autor” si, peste citeva saptamini, Liviu Ciulei l-a invitat acasa pentru o conversatie privata. A fost o intilnire de 10-15 minute, dar intensa si foarte emotionanta in care l-a intrebat cum se descurca la scoala, daca are timp sa mai joace intr-o alta piesa. Asa a ajuns sa mai lucreze sapte luni cu Ciulei pentru Henric IV-lea, cu Marcel Iures in rolul principal.

“Cel mai frumos era cind nu repetam eu; stateam in sala cu un rind in spatele domnului Ciulei si ma uitam. Eu eram armasar tinar, imi punea o zabala, ma tragea si mergeam; dar era frumos sa vad cum il duce pe Rebengiuc care era cal batrin, cum ii pune lui Iures zabala si il plimba pe unde vrea el.”

Nu se gindea insa ca tocmai ce i se sadeau in minte semintele care aveau sa-l transforme in regizor.

*

La terminarea facultatii cind a vazut ca e greu sa obtina lucrurile pe care si le dorea – roluri principale, replici multe in care sa arate ce poate sa faca – a reactionat la fel ca in adolescenta: s-a hotarit sa-si faca o casa a lui in meserie. A scris o piesa – Sector S – si a montat-o la Green Hours.

“Cu vreo citeva zile inainte de premiera, l-am sunat pe profesorul meu, – G. Colceag- si l-am chemat la Green. Era acolo un fum de puteai sa-l tai cu cutitul. Stiam ca Gelu nu fumeaza, ca il enerveaza fumul. A venit, pe la 12 noaptea, si a stat nemiscat sa-mi vada propunerea de piesa. Dupa discutia cu el, am reglat suruburile care mai erau de strins” – ride Parvu, povestind cum ditamai profesorul statea ghemuit pe scaunele incomode de la Green sa-i vada lui piesa. “Asa m-a iubit pe mine Gelu.”

In februarie 2006 era nominalizat la premiile UNITER pentru Debut cu piesa pe care o scrisese si o regizase, citeva luni mai tirziu monta aceeasi piesa la Teatrul Sica Alexandrescu din Brasov, apoi a fost invitat sa monteze la Teatru Foarte Mic si iata-l dramaturg -actor- regizor.

Apoi a inceput sa lucreze cu Mihai Bendeac – care-i fusese coleg – ca scenarist la “Mondenii”, iar cind Bendeac a plecat de la Prima Tv, din prietenie si solidaritate, Parvu a mers cu el mai departe. A fost pentru un sezon scenarist la “In puii mei” si din sezonul 2 a facut si regia.

A continuat insa sa faca teatru, sa scrie si sa regizeze piese si s-a mutat usor si catre cinematografia noastra, nu doar cea in care Van Damme sau Steven Segall erau eroi. A jucat intr-unul din episoadele omnibusului lui Cristian Mungiu, Amintiri din Epoca de aur, l-ati putut vedea in Portretul luptatorului la tinerete (r. Constantin Popescu), in Eminescu vs Eminem si Fix alert (r. Florin Piersic jr) sau in serialul de la TVR – La urgenta.

A regizat scurt metrajele “O familie” cu care a luat premiul juriului de la Bucuresti in festivalul international Betting on Short (in 2009), “Pui, cartofi prajiti si-o Cola” cu care a luat premiul pentru cel mai bun scurt metraj de fictiune la festivalul de film Anonimul in 2012, “Retur” – parte din Omnibusul Anonimul 10, actori in spatele camerei, 2013, dar si un film experiment “Doi”, realizat dintr-un singur cadru, lucrat in regim de teatru.

Ca regizor a avut “in grija” actori mari – Dorina Lazar, Constantin Cojocaru, Andi Vasluianu, Anca Sigartau, Medeea Marinescu, Cosmina Stratan, Ana Ciontea, Dan Condurache, dar si pe profesorii lui de la facultate: Tania Filip si Florin Zamfirescu.

Intre timp a facut un master in pedagogie si a terminat doctoratul, devenind professor la UNATC.
“Mi-am dorit sa fiu profesor. Imi place sa lucrez cu ceva nou si maleabil, iar studentii sunt foarte cruzi. Cu ei trebuie sa ai metode clare si fixe, apoi lucrezi pe fiecare structura umana in parte. Sunt oameni care merg de la forma la fond – adica fac mai intii gesturi exagerate: acum ma supar, acum merg – si sunt oameni care nu pot sa faca rolul, daca nu-si descopera mai intii adevarul inauntru. Ca profesor trebuie sa-i ajuti pe ei sa descopere, pentru ca nu au inca mijloace. Nu poti sa vii sa-i spui “asa e teatrul!” pentru ca i-ai nenorocit.”

*

E mijlocul lui ianuarie 2014 si suntem la aproape 15 ani de la momentul in care Emanuel Parvu a renuntat la facultatea de imagine ca sa-si croiasca un drum asa cum simtea el ca-l reprezinta. Stam in bucataria casei in care locuieste impreuna cu prietena lui, Miruna Berescu, si fetita acesteia, Ingrid. Pe masa sunt laptopul, o scrumiera si doua cani pe care le realimenteaza cu ceai la intervale regulate. Una a mea, cealalta a lui.

Vine dupa premiera de la teatru Metropolis “Doi pe o banca” pentru care a semnat regia, cu actorii Tania Filip si Florin Zamfirescu in rolurile principale, dupa un text al rusului Alexander Ghelman, un text cu care a facut un experiment unic in Romania. L-a montat mai intii cu actori tineri (Mihai Bendeac si Adela Popescu), l-a transformat intr-un scurt metraj filmat dintr-un singur cadru (filmul DOI, cu Ana Ciontea si Mircea Rusu), pentru ca acum sa-l monteze cu actori maturi, fostii lui profesori de la scoala. Un experiment despre creativitate si reinventarea limbajului intr-un spatiu restrins: acelasi text.

In laptop e scenariul primului lung metraj pe care-l va filma in aceasta vara, o reinterpretare a nuvelei lui Max Blecher, Inimi Cicatrizate, povestea unor bolnavi imobilizati in corsete de gips.
“Cred ca povestea asta corespunde unei perioade anume a vietii mele. O poveste cu oprelisti fizice intr-o lume frumoasa moral. Sa vezi cit de frumos sunt mobilati interior oamenii impotenti fizic.”

Nu spune mai mult, dar e usor sa te gindesti ca e o lume pe care o cunoaste dinauntru din vremea in care acea boala nediagnosticata l-a facut sa-si piarda parul in totalitate. Atunci, dupa 4 ani de intilniri cu cei mai mari medici romani si suferinte emotionale despre care nu vrea sa vorbeasca, l-a intilnit la o filmare pe Florin Piersic care, cind a auzit ca inca nu a ajuns si la doctorul Nicolae Maier de la Cluj, i-a spus:

– A fost colegul meu de clasa. Ma, sa-mi spui cind vii la Cluj, ca eu te fac bine.

Cind povesteste asta, Parvu e in picioare, linga aragaz, pregatind inca un ceai. Intr-o secunda si-a adus putin umerii in fata, a ridicat din barbie si din sprincene, i-a aparut un zimbet in coltul gurii si s-a auzit vocea guturala, inconfundabila a lui Piersic: “ma, ai sa vezi ca eu te fac bine”.

Florin Piersic s-a tinut de cuvint si l-a dus la clinica doctorului Maier. Citeva intrebari stranii (pe ce parte dormi, cum maninci cartofii prajiti ) si, 15 minute mai tirziu, Parvu avea un tratament de urmat, iar curind a inceput sa-i creasca din nou parul.

Acum perioada aceea e o lectie de viata pe care spectatorii viitorului lui film o sa o simta cel mai probabil printre vorbele personajelor. Aceeasi spectatori care-l stiu drept “Margica”, prietenul lui Bendeac care juca roluri comice in “In puii mei” si care, chiar si la doi ani distanta de cind nu mai exista emisiunea, il mai opresc pe strada sa-si faca poze cu el.

Parvu e punctual, organizat si meticulos, iar intilnirea noastra are ca limita ora 13 cind trebuie sa plece la facultate, la cursuri cu studentii. E imbracat intr-o camasa bleu, cu minecile usor suflecate si poarta pantaloni de stofa, dar sunt citeva detalii care-l scot din tiparul profesorului clasic.

– Mai am o singura intrebare si gata, promit. Ce reprezinta tatuajele de pe brate?

De sub minecile camasii se vad doua tatuaje: pe bratul sting o cruce mare lata cu inscrisuri pe ea, pe dreaptul un sir subtiri de litere. Se uita serios la bratul sting, apoi la mine si raspunde cu aceeasi voce calma, joasa cu care l-am auzit explicindu-i lui Florin Zamfirescu de ce sa schimbe un gest in timpul repetitiilor de la “Doi pe o banca” sau adresindu-se tehnicienilor de la Antena 1 cu care a filmat seria de comedii bulevardiere sub genericul Teatru TV. O voce diferita de cea in care “este actor” care are un alt fel de energie de parca si soapta ar ajunge in capatul salii.

– Aici e un text din Noul Testament, Matei 1 cu 23, “Si Fecioara va naste un fiu si-l va numi Emanuel care inseamna Dumnezeu este cu mine”, iar aici – se uita la bratul drept – este un papirus pe care scrie “unul este Dumnezeu”

Tatuajele si le-a facut dupa ce a avut un incident in primul an de motociclism. Era tinar, teribilist si a intrat in pasajul de la Piata Muncii cu 200km/h. Intr-o secunda si-a dat seama ca se afla la un pas de o catastrofa.
“Cind esti in fata unui accident, timpul pare ca se dilata. M-am uitat in oglinda si mi-am zis: ‘Daca merg drept o sa ma opresc in parapet. Sau mai bine merg usor in lateral si intru in bordura. Am sa cad pe iarba din refugiu si conteaza ce o sa vina din sensul celalalt, pentru ca sigur ma rostogolesc pe contrasens’. Oricare dintre scenarii era grav, eram ingrozit si iesirea din pasaj era tot mai aproape, asa ca am zis din tot sufletul:

‘Doamne, te rog, scapa-ma.’

Si cum am terminat de zis, mi-a pocnit un piston. Am ajuns la 60 km/h in citeva secunde. Numai EL m-a putut scapa asa. N-am atins nimic. M-am rugat din toata puterea mea disperata, a unui tinar dement, spunind ca n-o sa mai fac niciodata.”

Il aud cum spune povestea care i-a lasat urme pe trup si ma gindesc ca destinul e pazit de Doamne Doamne, dar si-l face omul. Iar el e un exemplu foarte bun.

A renuntat la ceva sigur si comod de mai multe ori in viata cind n-a mai crezut in proiect (facultatea de imagine, emisiunea “In puii mei”), a muncit din greu in slujbe de salahor, a devenit antreprenor al vietii sale de actor scriindu-si si regizindu-si piesele; iar acum si-a inscris filmul in concursul de la CNC si e hotarit sa mearga pina in pinzele albe ca sa-l faca exact asa cum il vede in fiecare seara, inainte de culcare, in mintea lui.

E foarte posibil sa ia din nou premii si cu lungmetrajul – cum a luat in fiecare dintre situatiile in care a facut totul dupa regulile si mintea lui – si, chiar daca se va gindi ca are un ingeras pazitor care-l ghideaza, o sa stie chiar si el ca succesul vine de la ambitia, perseverenta, rigoarea si curajul pe care le pune in munca.

Doar ca n-o sa se laude niciodata cu asta.

8559
doidoi pe o banca si perspectivele lor asupra vietii

doi pe o banca si perspectivele lor asupra vietii

o banca intr-un parc, doi oameni, mai multe vieti. o viata care vrea cu disperare sa se lipeasca de cineva ca sa nu ramina singura; o alta viata care vrea sa se dezlipeasca de altcineva din zeci de motive – de la adulter pina la plictiseala.

si toate minciunile dintre ele.

daca n-ati vazut niciodata piesa “Doi pe o banca” scrisa de rusul Aleksandr Ghelman nu stiti ca “toate minciunile dintre ele” inseamna mult. nu stiti ca “ele” sunt evenimentele din viata ei, (alt)ele sunt evenimentele din viata lui si (alt)ele sunt evenimentele si minciunile din intilnirea lor.

*

teatrul Metropolis  si regizorul Emanuel Parvu fac un experiment foarte interesant in aceste zile: reiau piesa Doi pe o banca, in acelasi decor ca in urma cu 2 ani – cind a avut premiera – dar intr-o cu totul alta montare si distributie.

daca la prima versiune cei doi – Adela Popescu si Mihai Bendeac – erau tineri si povestile lor veneau intr-o lume ca de basm (decorul e inspirat din filmele lui Tim Burton), in versiunea de acum Tania Filip si Florin Zamfirescu aduc toata drama disperarii ca au ajuns la o maturitate care ii sperie pentru ca nu au pe cineva alaturi.

acelasi text, acelasi decor, alte costume, alti actori si cu totul si cu totul alta piesa. mi se pare un exercitiu minunat sa arati astfel cit de mult se poate schimba ceva daca te uiti din perspective diferite.

*

e un moment in piesa cind personajul lui Florin Zamfirescu arunca intr-o ghena de gunoi o bucata de hirtie. Se pregateste sa tinteasca gaura tomberonului cu cocolosul de hirtie de la citiva metri distanta, isi evalueaza fortele si face un pas in fata. Se mai uita o data la gura lazii de gunoi si mai inainteaza un pas. Apoi arunca victorios nimerind perfect tomberonul.

am fost astazi la repetitii si am vazut secventa asta din rindul 5, la doua scaune distanta de regizor, despartiti de culoarul de serviciu pt spectatori.

din perspectiva mea, momentul asta arata nesiguranta personajului, dar si ego-ul lui – voia sa nimereasca tomberonul chiar cu pretul de a micsora distanta, de a trisa putin.

la final, Emanuel mi-a explicat ca pentru el a fost o cu totul alta solutie (pe care nu am sa vi-o spun insa) de a ajuns la aceasta miscare.

din nou, perspective diferite.

 

*

n-o sa vedeti asta in spectacol, desi s-ar putea sa o simtiti dincolo de orice cuvint, dar era un soi de respect si generozitate la repetitii.

regizorul Emanuel Parvu vorbea cu dvs cu ambii actori, profesori la UNATC. iar actorii ascultau solutiile regizorale cu mult profesionalism.

abia la sfirsit am aflat ca doamna Tania Filip i-a fost profesoara lui Emanuel si mi s-a parut si mai frumoasa generozitatea in lucru pe care am simtit-o de ambele parti.

*

sa mergeti sa vedeti “Doi pe o banca” la Teatru Metropolis; e o poveste dulce amara despre viata si despre minciunile rostite din disperare sau ca sa fie supravietuirea mai usoara. simbata si duminica sunt avanpremiere pentru public, iar biletele sunt puse deja in vinzare. piesa intra in repertoriu de la sfirsitul lunii.

si sa cautati “Doi” – scurt metrajul lui Emanuel Parvu inspirat de acelasi text, tras dintr-un singur cadru. un exercitiu cinematografic foarte spectaculos.

 

 

 

4723
Mihai Bendeac Richard III 2005Bendeac, misca-ti naibii fundu’ si fa teatru

Bendeac, misca-ti naibii fundu’ si fa teatru

de doua zile au aparut stiri cum ca audienta de la IComedy de vineri a fost mai mare decit la cel putin 2 emisiuni cu Bendeac. sigur ca a fost buna, pt ca toata lumea a fost curioasa sa se uite ce se va intimpla dupa scandalul care l-a scos pe Bendeac din grila.

sa vedem audienta peste 2- 3 saptamini insa.

stirile astea cu audienta si sa ne laudam cu ceva care stim ca nu e organic , ci conjuctural, au trezit spiritul dreptatii in mine:) si iata-ma scriind ceva.

*

Bendeac e unul dintre cei mai buni si cei mai tehnici actori aparuti in ultimii 20 de ani. are o ambitie incredibila de a munci el cu el, are talent si are puterea de a se implica pina la ultima celula a corpului lui intr-un rol.

pentru ca ridem la comedii, ni se pare ca e o treaba usoara si nu ne gindim ca de fapt acolo e la fel de multa tehnica de actorie, daca nu chiar mai multa, ca in cazurile unor roluri dramatice.

dar ce stie, sau mai corect ce poate, Mihai Bendeac sa faca in materie de actorie – in zona de comedie – este foarte foarte greu si arata talentul lui imens.

nu stiu daca va mai amintiti cum a semnat el contractul cu Antena 1; a facut-o in direct la Mircea Badea, in emisiunea “In gura presei”. a fost atunci un moment de 5-6 minute in care Badea ii indica diverse nume si Bendeac se transforma instant – doar din voce si expresia fetei – imitindu-le. neajutat de niciun accesoriu, fara pauze pentru a trece de la un personaj la altul, ca sa-si schimbe starea mai organic. si banuiesc, fara o pregatire prealabila, adica nu stia ce va imita, nu stabilise cu Badea care sunt personajele.

dupa momentul ala mi-am promis ca o sa fac un interviu cu Bendeac pentru ca trebuie sa fie un om foarte misto – n-ai cum sa ajungi la tehnica aia daca nu muncesti cu tine in draci, daca nu studiezi personajele in milioane de detalii (iar asta inseamna cunostinte de limbaj corporal, uneori si de psihologie ). mi-a luat ceva mai bine de un an sa-l conving pe Bendeac sa faca interviul dupa regulile mele, sa fie cu garda jos 100%.

si nu mi-a inselat asteptarile nicio clipa din cele 4 ore ale intilnirii noastre.

da, e nebun. si e pasionat de meseria lui pina la o extrema pe care putin o cunosc. dar tocmai de aceea face ce face; oamenii normali fac lucruri normale, oamenii care ies din rind fac lucruri care misca lumea. si Bendeac asta o sa faca, in legea lui, pe drumul lui, judecat de multi.

*

daca, printr-o intimplare, Mihai citesti asta, te rog …

misca-ti fundu’ si fa teatru. fa actorie si arata publicului ce stii si poti face in meseria asta. alege un text in care sa-i faci sa plinga, asa stiu cei mai multi sa aprecieze arta – ca forma de catharsis prin plins, nu terapie prin ris.

tu mi-ai zis ca „Artistii mari sunt artistii imitabili. Asta e unul dintre motivele pentru care am decis sa renunt la show-urile gen ‘In puii mei’ si iau serios meseria mea de actor de teatru, de film, de seriale. Nimeni nu stie care este stilul meu ca artist; in afara de cei care au fost la teatru, poate.”

e momentul sa incepi sa-l arati pe Bendeac pe care sa -si doreasca lumea sa-l imite.

misca-ti naibii fundu si fa actorie pe o scena mare. intr-un proiect al tau, intr-o piesa grea cit mai clasica pe care sa o aduci in lumea ta, actuala. stiu ca poti. si stiu ca o sa-i uimesti pe toti.

*

ca sa nu existe discutii; nu sunt prietena cu Bendeac, ne-am intersectat profesional de 3 ori in viata – in doua dintre cazuri eu spectator la productiile in care el era vedeta – si-atit. dar am un respect imens pentru pasiunea pe care o pune in meseria lui si pentru talentul lui.

si pentru ca pastrez in minte uimirea mea din cele 5-6 minute din emisiunea “in gura presei” de acum citiva ani cind a imitat personaje pe banda rulanta, mi se pare onest sa scriu ceea ce tocmai am scris.

 

in fotografie, Bendeac e in Richard III-lea pe vremea studentiei, un rol in care si-a uimit si profesorii si colegii

4022

Delia – doi in unu

vreau de la inceputul saptaminii sa scriu asta si m-am luat de fiecare data cu alta treaba.

am spus-o si pe twitter si pe facebook, dar o scriu aici pe larg ca sa ramina.

***

imi place mult Delia de cind si-a luat friiele carierei in mina si se ocupa de una singura de tot ce inseamna strategia ei pe piata muzicala.

ma rog, nu chiar singura pentru ca a luat-o in echipa pe Edvigia Taru al carei umor il stiu din conversatiile de pe twitter.

o stiu pe Delia din zilele in care am fost in vizita pe platouri la Te cunosc de undeva sau X Factor  si e un melange de perfectionism (a repetat in draci de una singura pe scena cind avea de facut Mick Jagger la Te cunosc..), de nu-mi plasa ce credeti despre mine (la X Factor s-a distrat cu o bara de striptease vreo 20 de min incercind sa invete tehnic niste miscari  in decorul sonor al  remarcilor lui Cheloo:) ) si de “let’s have fun, viata e scurta”.

n-am vazut pina acum in ceea ce facea ea in muzica toate aceste laturi ale personalitatii ei, cum nu i-am vazut nici curajul…

pina la clipul asta cu Doi in unu in care apare si Mihai Bendeac .  e curajos, controversat (are deja o parodie – putin grobiana pentru gustul meu, dar care sunt sigura ca prinde din plin la multi dintre cei care s-au uitat la In Puii mei), are un final cu inovatie.

nu stiu daca parodia a facut parte si ea din strategia de comunicare sau aparut ca o reactie necontrolata (banuiesc ca e gindita, imi place sa cred ca e gindita ca target pt publicul de care ziceam mai sus), oricum ar fi este foarte buna pentru promovarea clipului.

la momentul la care scriu aceste rinduri clipul Deliei – Doi in unu are peste 253.000 de afisari pe youtube  si banuiesc ca Mihai Bendeac e putin speriat de succesul pe care il are aceasta piesa. stiu, n-ar recunoaste asta niciodata pentru ca tine de timiditatea lui pe care o mai anunta din cind in cind, dar pe care se lupta tare sa nu o lase sa se vada.

astept insa sa-l vad cintind live cu Delia aceasta piesa si mi-ar placea sa fiu in culise la iesirea lui din scena: o sa fie cu 2 kg mai slab de la stress, iar adrenalina generata de intimplare o sa-l faca sa umple totul in jur cu energia lui.

 

 

2848
doctori de femeide ce trebuie sa va uitati miercuri la Teatru Tv

de ce trebuie sa va uitati miercuri la Teatru Tv

Marti 5 martie, aproape de miezul noptii pe scena Teatrului de Comedie se aflau Mihai Bendeac si Emanuel Pirvu, imbracati in haine de strada. In sala, 15 de masinisti si tehnicieni, plus citiva prieteni ai celor de pe scena.

Se pregateau sa repete o secventa din actul 3 al piesei Doctor de femei si toate decorurile (atelierul unui croitor) si atmosfera de lucru te duceau cu gindul la o repetitie obisnuita de teatru.

Totul s-a schimbat cind au inceput efectiv sa vorbeasca.

Bendeac (peltic) : Domnule doctor, cind m-a lovit asta am suferit o puternica emotie…
Pirvu (autoritar) : Comotie!
Bendeac (uimit) : Comotie?!
Pirvu: Da.
Bendeac: Mamaaa.

Pirvu (cu o voce clara, ca si cum ar vorbi unui prieten): stai asa. (apoi uitindu-se in dreapta jos) 4 plan american, nu da-i 2-ul american, asa. si 4? bun, asta e.. (ii face semn din cap lui Bendeac sa continue.)

Bendeac(pletic): cind m-a lovit asta in cap
Pirvu (absent): da…
Bendeac: am avut asa o premonitie

Pirvu (din nou voce clara, seaca): da-o cu 4, deschide cu 4.

Bendeac: am avut o previziune premonitorie de vis de se facea ca eram la Amsterdam si ma plimbam pe o bicicleta….

Pirvu (catre Bendeac, sec): stai asa
uitindu-se in dreapta jos: doiul.. 6? si vezi ca aici o sa plec eu si tu te duci in urmarire. Si…(catre Bendeac) zi:

Bendeac: aaa. pe o bicicleta… bicicleta dubla, nu stiu de ce, ca eram singur….

Bendeac a continuat, iar masinistii au inceput sa rida cind personajul lui a ajuns in cartierul roshu si si-a cautat nevasta la un bordel… Pirvu s-a uitat tot timpul in dreapta jos, concentrat.

***

Locul din dreapta scenei era, in seara aia, punctul maxim de interes. Era tot ceea ce facea diferenta fata de orice alta repetitie de teatru pe care am vazut-o. Tot ceea ce facea diferenta si pentru actorii de pe scena care jucasera piesa asta de citeva zeci de ori.

Acolo, in dreapta scenei erai TU, spectatorul care te vei uita diseara la televizor sa vezi prima piesa de teatru tv transmisa de Antena 1. Erai reprezentat de o plasma mare in care se vedeau decupajele de pe scena si toata lumea se concentra pe tine.

7 operatori, ascunsi in intunericul salii, munceau cot la cot cu actorii: invatasera textul, stiau miscarile scenice si erau identificati cu numerele camerelor lor – 2, 3, 6 -, iar in carul de emisie, un regizor artistic isi nota fiecare observatie pe care regizorul piesei, Emanuel Pirvu (care e si actor), o transmitea cu fiecare iesire din personaj, cind vocea ii devenea seaca si ferma.

***

de cele mai multe ori nu suntem constienti cind istoria se scrie in fata noastra; evenimentele trec pe linga noi si le aflam importanta abia dupa ce s-au incheiat.

acum stiu sigur ca miercuri seara s-ar putea scrie istorie in teatru pentru ca daca sunt multi telespectatori care se uita la piesa televizata, vor mai fi si alte spectacole de teatru tv dincolo de cele 4 piese contractate pentru sezonul 1. iar asta inseamna revigorarea unei industrii cu toate meseriile ei – de la tehnicieni la costumieri, de la actori la regizori.

ba chiar, cu putina perseverenta si unitate, poate duce la asezarea teatrului bulevardier in zona in care este peste tot in tarile cu mari traditii culturale ( la Londra, turistii merg la teatru bulevardier ca sa vada unii dintre cei mai mari actori ai lumii).

si sunt singura ca, in timp, vor fi copii care, uitindu-se la televizor la niste actori pe care-i vad si-n reviste si alaturi de care rid si se simt bine, vor dori sa se faca si ei actori.

stiu asta pentru ca si in copilaria mea exista teatru tv.

si mai stiu ca vor fi multi care vor critica faptul ca sunt alese piese bulevardiere, teatru de comedie, relaxant, nu genul de teatru greu – piesa catharsis la sfirsitul careia sa fii zguduit. dar, daca suntem onesti, recunoastem ca ne uitam la televizor ca sa ne relaxam, ne uitam la televizor ca sa ne bucuram.

***

stiti de ce cred ca o sa va placa piesa din miercurea asta? repetitia de la miezul noptii era una tehnica (actorii erau mai atenti la a-si lua repere pentru camerele de luat vederi si pentru lumini, nu se punea accentul pe interpretare), toata lumea era obosita pentru ca se repetase toata ziua, dar chiar si asa masinistii se distrau la fiecare poanta pe care o lansa Bendeac.

sa va uitati de la inceput: totul e conceput in asa fel incit sa va dezvaluie si putin din magia culiselor. 🙂

2818
teatruimi plac oamenii care-si urmeaza visurile

imi plac oamenii care-si urmeaza visurile

imi plac oamenii care-si urmeaza visurile, pina la capat, cu orice risc. daca visul lor e unul cu baze altruiste, care nu ii deranjeaza pe cei din jur, ba chiar le imbogateste viata.

***

exista un actor pe care-l admir pentru perseverenta de a-si urma visul de copil: sa faca teatru pentru mase. teatru pe care sa-l inteleaga si bunicii din cel mai indepartat sat, dar si cel mai sofisticat dintre oraseni. teatru ca bucurie si relaxare intr-o seara. teatru la care sa rizi si sa plingi si care sa fie accesibil pentru toata lumea.

cind era mic il duceau parintii la Teatrul de Comedie si scena i se parea magie, l-a descoperit mai apoi pe Toma Caragiu si si-a dorit sa semene cu o parte din el.

voi il stiti si-l asociati cu lucruri uneori grosiere, alteori grobiene, dar de cele mai multe ori rideti de situatiile pe care le prezinta; eu stiu ca toate astea sunt o forma prin care el a cautat o vreme sa ajunga la mase – pentru ca umorul lui Caragiu nu mai ajunge la romanul de astazi. si-a invatat cum a evoluat (involuat de fapt) atentia telespectatorului in toti acesti ani.

voi il stiti drept golanasul de pe prima pagina a revistelor cu birfe, eu il asociez cu o intimplare de cind avea 8 ani cind, la teatru, o moneda a cazut de pe scena la picioarele lui si el a asteptat pina la pauza spectacolului ca sa o tina in mina ca pe cel mai pretios lucru.

***

recunosc ca acum citeva saptamini am crezut ca l-a doborit sistemul. pentru ca, desi spusese ca nu se mai intoarce la genul de show care l-a consacrat, emisiunea aparea in promo-uri noi.

m-am gindit ” ok, asta e. nu-si va duce visul pina la capat, l-au doborit si pe el banii si contractele”.

dar era promovarea pentru o reluare.

***

de la inceputul lui martie, Teatrul va fi la tv ca pe vremea copilariei noastre si asta pentru ca Mihai Bendeac n-a cedat presiunilor managementului Antenei 1 ( si banuiesc ca au fost foarte multe) si si-a urmat visul: sa faca teatru, in locul unei emisiuni de umor modern.

***

m-am intilnit o singura data cu Mihai Bendeac si asta pentru ca am insistat aproape 1 an sa fac un interviu cu el, simtind in tehnica lui ceva ce inca publicul nu poate vedea. atunci am fost primul jurnalist caruia i-a spus ce vrea sa faca – teatru la tv.

s-a incruntat cind i-am spus ca nu ma intereseaza exclusivitatea asta, cum nu m-au interesat nici birfele despre iubirile lui.

ma interesa copilul din el – copilul care credea in visul lui; era si este un exemplu pentru oricare alt om – cu orice meserie – pentru ca- si duce visul la capat, cu multe sacrificii.

*
am sa ma duc la repetitiile unui show de teatru tv pentru ca stiu ca peste 10 ani o sa scriu un story despre Bendeac – unul dintre cei mai populari si mai buni actori romani. am mai scris despre copilul care a ramas in el (dincolo de orice vedeti sau cititi in ziare) si care crede in visul lui de a aduce magia aceea a teatrului de masa inapoi la public.

(puteti citi aici profilul pe care l-am scris anul trecut: El, Mihai Bendeac, cum e?)

voi fi aici, peste 10 ani, documentata cu toate momentele importante ale carierei, ca sa pot scrie un profil despre un mare actor.

chiar cred asta. si o scriu ca sa ramina. stiu ca nu vedeti inca toate acestea in el; nu-i nimic. o sa scriu si peste 10 ani. cu multe alte exemple.

2170
dan mihaescuNenea Dan al lui Bendeac

Nenea Dan al lui Bendeac

azi noapte a murit Dan Mihaescu.

nu l-am cunoscut decit prin povestile altora, in special ale lui Mihai Bendeac. stiu ca avea o carisma teribila, un umor care clocotea, ca a facut istorie in televiziune. si ca i-a marcat viata definitiv lui Mihai Bendeac.

anul trecut am facut un profil al lui Bendeac si, pentru da Dan Mihaescu insemna mult in viata lui Mihai, am dedicat un spatiu amplu prieteniei dintre ei…

fragmentul e mai jos. e singura forma prin care stiu sa arat ca-mi pare rau ca a murit: sa va fac citeva minute sa va ginditi la el

***

Era la „Mondenii”, cauta un scenarist cind l-a intilnit prima data, dar stia totul despre el si-l iubea de multa vreme: ii citise povestile in cartea cu Toma Caragiu. Mihaescu a scris celebrele cuplete cu „Sopirla” sau „Asa-i in tenis” si l-a legat de Caragiu o prietenie construita in zeci de ani de colaborari, o prietenie petceluita de un mesaj scris pe staniolul unui pachet de Dunhill: „Daca posteritatea se va întreba cine a fost cel mai iubit dintre prietenii mei, te rog sa fii amabil, sa arati hirtia aceasta. T.Caragiu”.

La prima intilnire, acasa la Mihaescu, au purtat o conversatie rece despre o posibila colaborare. Asta pina cind Bendeac a cerut, politicos, sa vada mesajul scris de Toma Caragiu si, desi era incredibil de emotionat, a avut nevoie de doar citeva secunde ca sa ridice glasul.
– Dar cum de tineti lucrul asta asa, intr-o carte oarecare?! E o chestie istorica. Se poate rataci oricind cartea! Puneti-o intr-o rama. Sau dati-o la un muzeu!

O saptamina mai tirziu cind Bendeac s-a intors ca sa inceapa colaborarea, autograful lui Toma Caragiu era intr-o rama, pe un perete.

E un schimb minunat intre ei pentru ca fiecare ii da celuilalt acces la o lume noua. Mihaescu ii spune povesti despre tineretile tumultuoase ale celor mai importanti autori de cuplete si ale actorilor anilor 60-70-80. Bendeac i-a facut lui Dan Mihaescu o rubrica pe blogul lui pentru ca generatia MTV sa-l cunoasca si, dincolo de colaborarea cu el, il ajuta oricind are ocazia. „In momentul asta, nenea Dan este exact pe acelasi palier emotional cu bunicii mei. Am o grija fata de el… Poate si prin prisma ca acea carte m-a determinat sa fac ceea ce fac, am simtit ca este de datoria mea ca eu sa-l ajut pe acest om.”

Coincidenta face ca acum, cind isi ia din nou cu totul viata in miini si porneste de la capat, sa se intoarca – la fel ca in adolescenta – la vremurile de demult ale teatrului si divertismentului romanesc: a primit de la Dan Mihaescu textele tuturor productiilor de televiziune la care acesta a lucrat, originalul cupletelor spuse de Toma Caragiu, Dem Radulescu. O comoara cu o valoare emotionala imensa pe care Mihai Bendeac o cerceteaza fila cu fila – dintr-un maldar imens – zi si noapte.

Se va incarca de acolo cu parte din energia pe care lumea i-o considera nebunie: intrasingenta fata de ceea ce inseamna a fi performer indiferent de virsta si va spune si mai patimas „showbiz-ul nu e azil de caritate. Nu ma intereseaza ce maninca oamenii din industrie daca nu-si fac treaba bine. Cel care plateste bilet ca sa ne vada e important.”

2334
intouchables-491342lcel mai frumos film de anul acesta: Intouchables

cel mai frumos film de anul acesta: Intouchables

toata perioada in care am documentat articolul despre Mihai Bendeac, m-am gindit la filmul asta. actorul care -l joaca pe Dress are un parcurs profesional asemanator cu al lui, plus calea pe care o urmeaza filmul – prietenia dintre doi barbati din doua lumi diferite – putea fi o solutie pentru structura textului. Bendeac e f bun prieten cu Dan Mihaescu si m-am invirtit mult pe linga informatiile despre prietenia lor, asa ca era usor sa imi amintesc de film.

am renuntat la idee cind am gasit un alt unghi (voi scrie zilele astea un making of pt acel articol), dar tot simteam nevoia sa revad filmul.

***
pentru cei care studiaza structuri pentru texte, tehnici de scris, dar si pentru cei care vor sa se bucure sa rida sau , pe alocuri, sa se emotioneze, filmul asta, Intouchable, e o necesitate.

e un mix minunat de umor cu umanitate si emotie. iar actorii sunt… wowwww.
daca nu l-ati vazut, trebuie sa-l vedeti; daca l-ati vazut purtati de poveste, intorceti-va la el ca sa-i urmariti structura narativa

***
am vazut filmul singura in sala, la Cinema City Sun Plaza. nu credeam ca se poate sa vezi filmul platind bilet si sa fii singur in sala (de obicei cinematografele functioneaza cu minim 5 spectatori).
deci, Cinema City Sun Plaza e cel mai safe cinematograf: daca filmul e in program, incepe fix la ora anuntata, indiferent citi spectatori sunt in sala.
i-am iubit ca m-au lasat sa vad filmul, desi eram singura. si nu, nu mi-am spus numele si nici nu sunt asa de celebra incit sa apara o exceptie mareata pt mine.

4052
bendeac1El, Mihai Bendeac, cum e?

El, Mihai Bendeac, cum e?

iunie 2012.

La 16 ani, Mihai Bendeac isi imagina cum va avea telefon mobil, o masina decapotabila si se va opri intr-o statie de autobuz ca sa-si ia tigari. Acolo va fi EA – fata care nu-i raspunsese la iubirea marturisita cu o jucarie de plus, in clasa IX-a – si-l va privi lung, oftind. El urma sa-i zimbeasca mindru, sa se urce in masina si sa demareze in tromba. „Strict pentru acest moment voiam sa devin avocat si citeam carti de procedura penala. Nu simteam niciun fel de chemare pentru aceasta meserie. Deci atit de nebun eram.”

M-am intilnit cu Bendeac la sfirsitul lunii mai intr-un restaurant din centrul capitalei; el venise cu masina decapotabila (un Opel GT galben) si, in mina in care tinea tigarile, avea un Iphone. Era imbracat cu un tricou rosu si o pereche de jeans si n-avea nimic in atitudine prin care sa atraga atentia. M-a rugat sa mergem la o masa care era mai indepartata de geam, ferita de privirile trecatorilor. Astazi, chiar daca nu-l mai intereseaza fata din liceu, si-a atins tinta parcurgind un alt drum. Ghidat de Toma Caragiu.

In zilele adolescentei plina de ginduri catre profesii diverse (antrenor de fotbal, jurnalist sportiv), tata i-a dat sa citeasca „O carte despre Toma Caragiu” si in citeva ore i s-a deschis accesul la o noua lume. „De atunci am inceput sa colind librariile si anticariatele, tirgurile de carte. Vinam cronici ale unor spectacole din anii 60-70, o luam strict ca eveniment istoric: s-a montat piesa cutare si cutare. Si-acum pot sa-ti mai spun montari. Mai aveam un coleg in clasa cu care ma luptam in ani si piese. Ne zicea cineva ‘Napasta!’ si incepeam sa spunem. Pierdea cine se oprea primul. Ajunsesem la dementa cu treaba asta.”

In noaptea in care a citit cartea despre Toma Caragiu a luat decizia ca se va face actor – „Faceam pipi cind am avut revelatia“. Ca sa-i gaseasca un profesor cu care sa se pregateasca, mama, Emilia, a vorbit cu singura persoana pe care o stiau din lumea teatrului: vinzatoarea de la casa de bilete de la Comedie. Asa a ajuns la George Ivascu caruia, desi avea emotii mari, i l-a imitat de la prima intilnire pe Toma Caragiu.

O vreme, in camera lui, unde isi petrecea ore in sir studiind, a semnat pe un caiet ca si cum ar fi dat autografe, pagini intregi de exercitii ale unei semnaturi care isi pastreaza linia si astazi. „Nu numai ca scriam, dar – in imaginatia mea – si socializam: ma ridicam in picioare, faceam cu mina unor oameni care erau adunati, imi construiam tot momentul respectiv.”

In seara afisarii rezultatelor la UNATC s-a dus insotit de parinti. In drum spre casa, in Opelul Astra alb al familiei, Mihai statea in spate. Cind au ajuns in fata blocului, doar el si mama au coborit. Tatal si-a lasat capul pe volan.

– Ce are? Ce-a patit?, a intrebat-o pe mama.

Dan Bendeac plingea. Se opusese cel mai mult ca Mihai sa se faca actor – „nu e o meserie din care sa poti trai”, spunea -, chiar il amenintase ca-l va lega cu lantul de calorifer ca sa nu dea examen. Insa el ii daruise cartea care ii schimbase viata. Si nu se astepta ca fiul lui sa fie printre primii.

***

Cind Mihai Bendeac a intrat in restaurant, chelnerii au inceput sa susoteasca. La masa din spate doi domni, imbracati la costum cu laptopurile deschise si prinzul alaturi, si-au intrerupt lucrul ca sa-l scaneze cu privirea. „Eu vreau succesul in actorie, nu caut notorietatea in meserie cu orice pret”, a spus citeva minute mai tirziu, in timpul interviului; nu remarcase rumoarea pe care o provocase.

In 6 ani a trecut de la studentul cu o promitatoare cariera in teatru dramatic (cu un rol principal in Richard III-lea) la tinarul care pleca frustrat de la castingurile Media Pro fiind convins ca e mai bun decit toti desi era refuzat constant, pentru ca mai apoi sa devina cel care da autografe asa cum exersase in adolescenta. Chiar daca a jucat in film inca din primul an ca student (Milionari de week end) si-a facut roluri grele in Teatrul de Comedie (alaturi de George Ivascu – „Doi tineri din Verona” sau de Stefan Banica Jr – „A douasprezecea noapte” ), Bendeac n-a avut o viata usoara.

Obsedat de o cariera pe care nu si-o putea satisface si la care muncea sustinut (la 18 ani a creat un program tv pe care l-a trimis la OTV, fara sa primeasca vreodata raspuns), cind i s-a oferit sansa „Mondenii” si-a pus toata energia in succesul proiectului: a creat personaje noi, a scris textele, le-a interpretat. Dar a plecat si-a luat-o de la zero, pe cont propriu, cind a fost dezamagit de directia in care show-ul ajunsese: avea scenaristi noi si i se reprosau lui nereusitele.

De fapt, cind a plecat de la „Mondenii”, a luat-o de la minus 100. S-a dus la Antena 1, incercind sa se joace cu publicul Divertis, in decorul lor, cu un program similar, fiind prea ocupat sa tina emisiunea in viata ca sa se mai gindeasca ca oamenii voiau sa-l vada pe el, nu un inlocuitor. „A fost cel mai prost an profesional din viata mea. Imi vine sa-mi dau cu pumnii in cap. Din punctul meu de vedere, faptul ca nu mi s-a intrerupt acolo cariera in tv a fost un miracol.”

In cifre, sezoanele lui de „Mondenii”, plus cele cu „In Puii mei”, dincolo de audientele uriase, arata asa: 1200 de scenarii, mii de ore de lucru pentru crearea si filmarea lor, plus un deadline infernal in fiecare saptamina. Si un singur gind: „nu ai voie sa nu-ti vina ideea”. In tot acest timp a continuat sa studieze nopti intregi care sunt nisele comediei, cum se diferentiaza comicii mari ai lumii – texte, tehnici, gesturi -, sa joace in spectacole de teatru in Bucuresti la Comedie, Metropolis sau la Palatul Copiilor, dar si in teatrele din tara, in turnee. Sa joace in Supravietuitorul si Poker, filmele lui Sergiu Nicolaescu, si sa vada alte citeva sute de filme.

„Niciodata nu vei putea sa fii in televiziune asa cum esti pe scena. E o diferenta uriasa intre cel de pe scena si cel de pe tv,” i-au spus prietenii, asa ca acum renunta la tot ce a creat in televiziune, se arunca in gol, fara plasa de siguranta, ca sa faca ceea ce crede ca e cel mai potrivit pentru el in acest moment: teatru. In stil mare, live la tv, in prime time simbata seara. Vrea sa aduca pe ecran teatrul de comedie de alta data in ritmul si limbajul tinerilor de astazi.

„Artistii mari sunt artistii imitabili. Asta e altul dintre motivele pentru care am decis sa renunt la show-urile gen ‘In puii mei’ si iau serios meseria mea de actor de teatru, de film, de seriale. Nimeni nu stie care este stilul meu ca artist; in afara de cei care au fost la teatru, poate. El, Mihai Bendeac, cum e?”

***

– Nu mai mincati? Gata?, i-a zis chelnerul uitindu-se la farfuria pe care ramasese mai mult de jumatate din friptura pe care Mihai si-o comandase cum ajunsese in restaurant. Era 3 si jumatate dupa amiaza si, intre intrebari si multe tigari, incerca sa pacalesca si prinzul.

– Nu stiam ca imi puneti doua, nu mai pot, i-a zimbit celui pe a carui fata se vedea curiozitatea de a privi de aproape pe cineva de la tv.

Dupa ce masa a fost debarasata in comentariile alintate ale chelnerului care sustinea ca ar fi trebuit sa manince mai mult, Bendeac mi-a spus complice:

– Nu era buna.

– Si de ce nu i-ai spus asta ca sa-i transmita bucatarului?

– Ei, lasa. Am mincat odata la Dan Chisu o friptura de vita atit de bine preparata incit o taiai cu furculita. Dar era carnea bine aleasa.

Mihai Bendeac e politicos.

In afara ecranului si a iesirilor marcate in revistele de scandal, Mihai Bendeac e un singuratic, iar cind nu e cu cineva de care sa se agate in gesturi si priviri, e timid. „De asta m-am apucat de fumat: imi da un gest. Cind sunt foarte multe priviri asupra ta intr-un spatiu si esti singur, e ciudat… In primul rind trebuie sa te controlezi la fiecare gest pe care-l faci, apoi te simti tu penibil ca nu esti relaxat. Mi-e foarte greu sa fiu singur in situatiile astea. Stii ca daca esti in mall si iti intra chilotii in cur, pina iesi nu-i mai scoti. Asta e…”

Mihai Bendeac e un tinar caruia nu-i place sa fie accesibil. Poate e urma lasata de timiditate in viata lui de celebritate sau poate e dorinta de control. De asta foloseste Facebook pentru a transmite mesaje publicului sau (peste 85.000 de fani), dar comenteaza foarte rar la reactiile lor. Nu merge la mondenitati pentru ca nu vrea sa fie asociat cu cei in care nu crede, dar nu se mai supara daca revistele de scandal il fotografiaza iesind beat dintr-un club sau alaturi de vreo tinara. „E mai bine sa apar singur – ‘s-a dus el la mare si a plecat cu 100 de femei’; dar nu am fost eu si cu Ogica.”

Mihai Bendeac e obsedat de curatenie. Locuieste cu chirie, undeva pe linga Unirii, intr-un apartament cu scara interioara, a carui baie e cit garsoniera in care a stat inainte. Baia e un element important pentru ca petrece 30 – 45 de minute pentru un dus. De fiecare data se spala in aceeasi ordine: mai intii piciorul sting, apoi cel drept, mina stinga, mina dreapta. Urmeaza abdomenul, spatele, zona intima. Dupa care o ia de la capat, in aceeasi ordine. Apoi dintii, urechile. In timp ce face dus, cinta. Si se gindeste la textele pe care le are de scris sau, mai nou, la proiectul pe care vrea sa-l inceapa.

Mihai Bendeac e un nebun (in cel mai bun sens al cuvintului) care se chinuie ingrozitor pe sine pentru a se depasi in fiecare zi. De aici insomnii, depresii si… pastile. E un workaholic care nu stie sa opreasca ritmul si, chiar si cind e in vacanta, mintea sa lucreaza pentru a-si atinge obiectivul in cariera. E ceva adesea intilnit la oamenii care au, dupa reperele sociale, succes: „Depresia apare in momente de liniste, cind n-am treaba. Am umblat de multe ori cu o foaie de hirtie. Hai sa spun aici lucrurile bune din viata mea – umpleam doua foi! Acum lucrurile rele – aveam unul sau doua. Am incercat sa o iau rational, dar tot nu ieseam din depresie.”

Mihai Bendeac e printre personalitatile publice care au fost asociate cu ideea de homosexualitate, poate pentru ca a dus pe ecran primul personaj gay din divertismentul romanesc, si ar putea fi oricind un luptator activ pentru drepturile omului. „De ce n-am negat niciodata vehement ca sunt gay? Am prieteni care sunt gay; cum as aparea eu in fata lor daca as iesi inainte public sa spun: ‘cum sa fiu eu gay?!’ Ca si cum treaba asta ar fi ceva rau. Eu stiu ca Dumnezeu inseamna iubire. Cu ce pacatuiesc doi barbati care iubesc in comparatie cu un preot la care te duci cu un copil mort la nastere si-ti spune ‘imi pare rau nu pot sa-l ingrop, e pagin’? Copilul ori e un dar de la Dumnezeu, ori e pagin. Adica ce vine de la Dumnezeu inca nu e sfint, dar din momentul in care trece prin cadelnita e ok?!”

Mihai Bendeac e fratele mare care-l pune pe mezin in situatii grele ca sa-l ajute sa se maturizeze. Ca atunci cind Andrei, fratele cu 17 ani mai mic, n-a mai vrut sa mearga la meditatiile la matematica spunind ca poate sa obtina singur media 8. Au avut o discutie ca-ntre barbati.

– Te uiti in ochii mei si decizi daca renunti la meditatii. Nu numai ca renunti, dar in timpul ala poti sa faci ce vrei tu: te duci afara la baschet, te joci fotbal pe calculator. Nu te intreaba nimeni nimic; de fapt, nu te mai intreaba nimeni nimic pina la sfirsitul semestrului. Nici de teme, nici nimic.

Pustiul a fost ferm si orgolios pe pozitii:

– Nu voi avea sub media 8.

Andrei a incheiat anul cu media 9, fara meditatii, dar, atunci, imediat dupa discutie, si-a rugat mama sa nu-l anunte pe profesor, ca sa vada mai intii daca se descurca singur. Avea de respectat o promisiune.

***

Mihai Bendeac e cel care a renuntat la tot pentru a-si indeplini visul: sa devina unul dintre cei mai mari actori ai Romaniei. Ca atunci cind a iesit dintr-o relatie de un an si jumatate dupa o discutie de 30 de secunde. Era prima lui relatie serioasa (cea mai lunga din tot ce a trait) si o iubea foarte mult pe Maria, pe atunci studenta la Comunicare. Incepuse facultatea, avea repetitii multe, juca si la Teatru de Comedie si, intr-o dimineata, la cafea, Maria i-a spus:

– Nu ti se pare ca avem mai putin timp liber pentru noi doi?

– Adica?

– Nu ti se pare ca teatrul si repetitiile iti ocupa cam mult timp?

S-a ridicat de la masa, si-a sunat mama sa vina sa-i ia bagajele, si-a pus hainele in doua trolere si in 15 minute era plecat. Acea intrebare a fost semnalul ca nu poate da totul – 100% – in doua locuri: acasa si la munca. In acele 30 de secunde a ales pentru totdeauna. Si-n timp ce suferea dupa despartire isi spunea: „Eu merit ce-i mai bun in aceasta meserie, pentru ca am demonstrat acum ca nimic – nici ceea ce iubesc cel mai mult – nimic nu ma poate face sa ma dau deoparte din drumul pe care eu mi l-am ales.”

Acesta e cel mai bun exemplu care arata ca Bendeac isi va duce visul mai departe pentru ca are incapatinarea de a face doar ceea ce e mai bun pentru el. Si nu-i va pasa de cum il judeca ceilalti colegi de breasla: va merge pe drumul pe care si l-a stabilit, incercind sa fie tot mai bun.

In vara asta si-a investit toate economiile intr-un cabinet de stomatologie – No Pain Center – pe care-l va administra mama sa, asa ca daca nu-i iese proiectul cu teatru tv live se va intoarce ca actor angajat cu salariu minim pe economie. A mai luat-o de la zero, nu-i e teama de asta si nu o sa faca compromisuri pentru ca isi construieste cariera cu un respect imens pentru ceea ce inseamna showbiz, dar si cu o intelegere profunda a generatiei care a crescut cu MTV.

Doar ca diferenta intre Bendeac de azi si cel de acum 10 ani nu e doar in ceea ce a acumulat ca actor sau notorietate, ci si in prietenii pe care si i-a facut pe drum. Ca Dan Mihaescu.

Era la „Mondenii”, cauta un scenarist cind l-a intilnit prima data, dar stia totul despre el si-l iubea de multa vreme: ii citise povestile in cartea cu Toma Caragiu. Mihaescu a scris celebrele cuplete cu „Sopirla” sau „Asa-i in tenis” si l-a legat de Caragiu o prietenie construita in zeci de ani de colaborari, o prietenie petceluita de un mesaj scris pe staniolul unui pachet de Dunhill: „Daca posteritatea se va întreba cine a fost cel mai iubit dintre prietenii mei, te rog sa fii amabil, sa arati hirtia aceasta. T.Caragiu”.

La prima intilnire, acasa la Mihaescu, au purtat o conversatie rece despre o posibila colaborare. Asta pina cind Bendeac a cerut, politicos, sa vada mesajul scris de Toma Caragiu si, desi era incredibil de emotionat, a avut nevoie de doar citeva secunde ca sa ridice glasul.

– Dar cum de tineti lucrul asta asa, intr-o carte oarecare?! E o chestie istorica. Se poate rataci oricind cartea! Puneti-o intr-o rama. Sau dati-o la un muzeu!

O saptamina mai tirziu cind Bendeac s-a intors ca sa inceapa colaborarea, autograful lui Toma Caragiu era intr-o rama, pe un perete.

E un schimb minunat intre ei pentru ca fiecare ii da celuilalt acces la o lume noua. Mihaescu ii spune povesti despre tineretile tumultuoase ale celor mai importanti autori de cuplete si ale actorilor anilor 60-70-80. Bendeac i-a facut lui Dan Mihaescu o rubrica pe blogul lui pentru ca generatia MTV sa-l cunoasca si, dincolo de colaborarea cu el, il ajuta oricind are ocazia. „In momentul asta, nenea Dan este exact pe acelasi palier emotional cu bunicii mei. Am o grija fata de el… Poate si prin prisma ca acea carte m-a determinat sa fac ceea ce fac, am simtit ca este de datoria mea ca eu sa-l ajut pe acest om.”

Coincidenta face ca acum, cind isi ia din nou cu totul viata in miini si porneste de la capat, sa se intoarca – la fel ca in adolescenta – la vremurile de demult ale teatrului si divertismentului romanesc: a primit de la Dan Mihaescu textele tuturor productiilor de televiziune la care acesta a lucrat, originalul cupletelor spuse de Toma Caragiu, Dem Radulescu. O comoara cu o valoare emotionala imensa pe care Mihai Bendeac o cerceteaza fila cu fila – dintr-un maldar imens – zi si noapte.

Se va incarca de acolo cu parte din energia pe care lumea i-o considera nebunie: intrasingenta fata de ceea ce inseamna a fi performer indiferent de virsta si va spune si mai patimas „showbiz-ul nu e azil de caritate. Nu ma intereseaza ce maninca oamenii din industrie daca nu-si fac treaba bine. Cel care plateste bilet ca sa ne vada e important.”

***

S-a oferit sa ma duca acasa cu masina dupa ce-am terminat interviul. Am intrat in panica: nu era bine nici sa accept, dar nici nu se cuvenea sa-l refuz.
– Mi-e frica sa nu apar in revistele de scandal.

Am ezitat stiind ca in masina lui eram expusa tuturor privirilor. A-nceput sa rida, in timp ce-si cauta cheile.
– De asta nu pot sa fiu sigur.

Pe drum am insistat asupra obsesiei pentru perfectiune, sugerindu-i ca pune prea multa presiune pe el si ca isi face cumva rau.

– Dar tu crezi ca se poate altfel? Eu nu cred ca poti sa reusesti altfel. N-as suporta sa-i dezamagesc, mi-a replicat calm, tehnic ca si cum n-ar fi vorbit despre el.

– Dar si daca gresesti o data e uman; cei care te plac, o sa te placa oricum.

– Uita-te la Bute: era un erou si acum, dupa 14 minute de meci, il uraste toata lumea.

– Si n-ai putea sa traiesti stiind ca nu te iubesc oamenii? Nu e mai important ce stii tu sa faci? Si cum stii ca esti?

A oftat. Eram la stop si un domn, din dreapta, se uita la masina lui spectaculoasa.

– Asa cum ma stiu, un esec mare ma poate duce catre sinucidere. Dar nu ma gindesc la asta pentru ca e datoria mea sa nu dezamagesc. Daca ala la circ se leaga la ochi in fiecare seara si da cu cutitele la doi milimetri de nevasta-sa si nu greseste, inseamna ca se poate. Daca Esca e perfecta in fiecare seara, inseamna ca se poate. E de datoria mea sa descopar acel sistem prin care sa nu mai fac greseli.”

Apoi, si-a coborit vocea, care-a devenit calda, ca si cum ar fi vorbit doar pentru el, fara vreun jurnalist prin preajma.

„Aveam cam 8 ani cind am fost la Teatrul de Comedie – mama si tata m-au luat la spectacole de pe la 3 ani – si s-a intimplat sa avem bilete in primul rind. A fost un moment in care actorii se certau pentru o punga cu bani pe care au aruncat-o in sus. O moneda a cazut printre scinduri si-a inceput sa o ia la vale catre sala. Niciun spectator nu se mai uita la moneda aia, doar eu o vedeam cum vine – ca intr-un relanti. Imi tineam respiratia: se rostogolea o data si inca o data, apropiindu-se tot mai mult de marginea scenei. A cazut la picioarele mele. N-am ridicat-o, am asteptat pauza. Si cind am luat-o in mina… tin minte si acum senzatia… era ca si cum atingeam ceva magic. Era ceva ce coborise de pe scena.”

A zis „magic” in soapta, iar „scena” ca si cum era cel mai important lucru din lume. Si-a schimbat brusc discutia; „Unde la Universitate stai?”

Am coborit din masina gindindu-ma la cine e, de fapt, Mihai Bendeac. Poate ca se regaseste cel mai bine in cuvintele lui Ion Baiesu din „O carte despre Toma Caragiu”:

„Era in el ceva diabolic, o intelegere chinuitor de lucida a tragicomediei umane. Cuceritor in societate, nu avea genul zglobiu al simpaticilor de profesie. Spiritual, nu glumet, malitios, nu zeflemist, depista cu un instinct exceptional ridicolul, derizoriul si nu era confortabil sa intre cineva in raza laser a umorului sau. In viata, ca si pe scena, nu i se potriveau termeni ca nostim, amuzant, agreabil. (…) facea teatru cu aceeasi inversunare generoasa pe care o punea, cred, si-n iubire. Fiindca era, de fapt, un mare sentimental.”

Doar ca Bendeac e (la) prezent.

P.S. Filmul lui preferat, din toate timpurile, e La vita e bella.

fotografii Antena 1 si din arhiva personala Mihai Bendeac

anonimul fotoAnonimul 2011, part 2 – concurs tango

Anonimul 2011, part 2 – concurs tango

pe drumul catre Anonimul i-am avut colegi de calatorie pe cei trei membrii ai trupei ND Tango care in aceasta seara vor cinta pe plaja din Sf Gheorghe.

am avut 5 ore de conversatii minunate pe care le -am povestit intr-o cronicutza pe aplicatia Vodafonebuzz

Cel mai frumos moment al drumului nostru catre Sfintul Gheorghe a fost cind am vorbit despre mass media. Winfi (partea germana a trioului care mai contine un argentinian si un italian) mi-a spus ca a citit undeva ca noua mass media e ca un masaj: daca nu te atinge, nu conteaza. Doar ca e o actiune in sens dublu: daca eu, jurnalist, te ating pe tine cititor cu informatia pe care ti-o transmit, inseamna – ca la masaj- ca si tu esti in contact direct cu mine si poti sa ma atingi/lovesti/jignesti.

*
Tot aseara m-am reintilnit cu Gabi Cotabita care e unul dintre cei mai rafinati cinefili pe care-i stiu. Cum el a vazut deja citeva filme, abia astept sa schimbam astazi opinii.

Spotted: Marcel Iures, Mihai Bendec, Ana Ularu, operatorul preferat al lui Radu Muntean – Tudor Lucaciu (cu fiul lui minunat).
am facut si o descoperire gingasa: sora lui Tudor, Ana Maria Lucaciu este balerina la NY. despre astea insa…. putin mai tirziu.

*
cum diseara la Anonimul e un concert de tango va provoc la un concurs:
cine scrie cit mai multe secvente cu tango din filme, cistiga un kit de supravietuire in delta din partea Vodafone (de la Autan contra tintarilor pina la creme de protectie solara, Eucerin + o cartela Pre Paid Vodafone cu 500 de minute incluse.

atentie!!!

concursul e valabil pina la ora 24.00. lasati comentariile voastre aici. pentru a nu va inspira din raspunsurile precedente, nu voi aproba niciun comentariu pina la inchiderea concursului… baftaaaa!

si mihai bendeac pleaca… de la prima tv

nonconformist ca de obicei, independent si cu o imagine clara despre unde si cum vrea sa faca meseria de actor, bendeac pleaca de la prima tv. catre antena 1

anuntase ca va pleca la un moment dat si tare sunt curioasa ce se va intimpla cu mondenii fara el acolo; stiu ca managerii cred ca oamenii sunt de inlocuit, dar de multe ori oamenii sfintesc locul.

in momentul asta e in cistig antena 1

*

Pozitia Prima TV fata de decizia lui Mihai Bendeac

In urma anuntului facut public de Mihai Bendeac pe site-ul personal, ne exprimam dezamagirea cu privire la decizia sa de a parasi trupa Mondenii si postul Prima TV.

Prin aceasta decizie Mihai Bendeac a incalcat prevederile contractului incheiat cu SBS Broadcasting Media SRL. Subliniem ca SBS Broadcasting Media SRL a respectat in totalitate prevederile acestui contract si am asteptat de la el aceeasi conduita.

Prin urmare, consideram neprofesionista atitudinea lui Mihai Bendeac fata de cei care, in ultimii trei ani, au crezut si investit in el, si l-au transformat dintr-un actor de teatru intr-un profesionist de televiziune.

1797

cum s-a vzt gala unicef din platoul tvr

cu aceeasi oameni ca si anul trecut
plus bendeac si ministrii.

cu aceeasi pensionari care fac donatii mici dar din suflet
minus donatiile mai mari (pt ca e criza)
*
imaginea serii: corneliu porumboiu la capatul opus al mesei la care raspundeam si eu la telefon, impartea un telefon cu o tinara doamna. cum telefoanele nu au sunat o vreme, domn regizor premiat la cannes se uita trist in gol; cei din jurul lui nu dialogau cu el.
“ar trebui sa-l felicite toata lumea, sa fie fericit”, mi-a zis silviu petcu de la divertis care statea linga mine.

joi ii vad filmul la tiff, il felicit eu si pentru cei din seara asta.
*
ma gindeam la plecare ca o campanie ca aceea in care sandra stoicescu a strins bani tot pentru unicef e mult mai cost effective decit o astfel de gala. sandra cu un cameraman si ceva din timpul ei pentru interviuri, texte la revista (unul si pentru tabu) a strins aproape 200.000 de euro, doar prin sms-uri, pentru copiii din bangladesh

1744

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!