Tag : minority report

shutterstock_copilSi tu esti evaluat de un algoritm. Doar ca nu stii! Si te arunci cu ego in spatiu public cu o multime de date.

Si tu esti evaluat de un algoritm. Doar ca nu stii! Si te arunci cu ego in spatiu public cu o multime de date.

Am citit inainte de sarbatori o carte foarte interesanta despre cum schimba comportamentul societatii algoritmii care initial au ajutat si eficientizat diverse sectoare de activitate.

Cartea se numeste Arme matematice de distrugere – Big Data crește inegalitatile si ameninta democrația, este scrisa de Cathy O Neil, un matematician cu spiritul dreptatii care vrea sa avertizeze lumea despre impactul negative al big data.

Cartea nu e despre matematica, nu sunt linii de cod, nu va speriati. E despre situatii concrete din invatamant, de la interviurile de angajare, de la evaluarile politiei, din viata sociala, in care algoritmii (si nu neaparat doar cei generati via retelele sociale) ne incadreaza in niste categorii cu indici si ne plaseaza intr-un clasament in functie de care se iau decizii in ceea ce ne priveste.

Ce face doamna O Neil in aceasta carte e sa arate ca algoritmii matematici, oricat de tare ne-ar speria, sunt prezenti in viata noastra in fiecare moment. De la prepararea cinei pana la acceptarea la un loc de munca, de la ce citim pe site-urile preferate pana la cum suntem informati despre candidatii politici.

Cumva intuim aceste lucruri pentru ca facebook ne-a invatat pe pielea noastra ca vedem doar lucrurile care ne plac, ca algoritmul ne cauta confortul noua utilizatorilor. Dar doamna O Neil merge in partea cealalta, a celor care scriu liniile de cod si favorizeaza injustitia, arata cum cei saraci vor fi tot timpul cei mai defavorizati – vor aparea in statisticile cu crime, cu greaua recuperare a datoriilor pentru ca nu au bani, deci vor primi ofertele cele mai proaste, vor fi primii anchetati de politie. Din momentul in care lucrurile acestea au inceput sa fie judecate ca urmare a big data, a algoritmilor, injustitia e tot mai prezenta.

M-am gandit mult de ce a scris o asemenea carte doamna Cathy O Neil. Zice undeva algoritmii matematici ar trebui sa fie uneltele noastre, nu stapinii nostri. Si e o concluzie care te inspaimanta. Pentru ca datele au fost scrise de oameni, algoritmii si-au eficientizat rezultatele si am eliminate marginile facand injustitii mari- cei bogati vor fi mereu avantajati, cei saraci vor suferi mereu.

E un episod din Black Mirror in care se vorbeste despre indicele de favorabilitate pe care-l are fiecare persoana si efectele in viata sociala a cuiva cu un indice mic – nu mai e primit in restaurante, nu poate sa inchirieze o camera in hotel etc etc…

Oricat ar parea de SF acel episod, cartea aceasta arata ca avem deja indici in dreptul nostru ca o mica eticheta. Doar ca nu stim inca – bine, stim nota din Uber si ne-a jucat ego-ul o festa gandindu-ne de ce am nota aceea? Insa exista deja nota care ne incadreaza pe o scala pentru a fi eligibili la angajare, imprumuturi la banca si alte facilitati.

Si cred ca doamna cathy o neil a scris cartea aceasta cu doua scopuri. Unul, pentru cei care sunt analisti de date, care scriu coduri ale algoritmilor, ca sa-i ajute sa-si scuture ego-ul si sa nu se simta dumnezeii are detin adevarul absolut si sa nu mai imparta si mai direct si mai strict lumea in alb sau negru.

Iar pentru noi astialaltii, muritorii de rand, cred ca a scris cartea ca sa incepem sa constientizam lumea in care traim dincolo de tehnologia pe care o folosim.

cathy-o_neill---arme-matematice-de-distrugere---c1

E un capitol in carte in care se vorbeste despre utilizarea algoritmilor in alegerile electorale si cum sondajele de opinie sunt o arma matematica de distrugere.

Nimeni nu intelege exact cum au fost facute aceste sondaje, cum s-au obtinut acele rezultate, dar se distribuie rapid si influenteaza foarte multa lume. Oamenii incep sa creada ca cei din primele locuri sunt cei mai buni si din ce in ce repeti mai mult aceasta informatie, ea devine mai puternica si are efecte directe asupra alegerii, asupra votului.

Pentru ca algoritmii pot trimite informatiile personalizate in functie de nevoi si te pot ajuta sa te convingi ca un anume candidat e cel mai potrivit pentru tine. Si pot face sa nu vezi niciodata mesajele pe care le vede sotul sau mama ta pe acelasi subiect.

Ceea ce e eficient pentru campania electorala, nu e eficient si pentru democratie pe termen lung.

Ceea ce e eficient pentru marketingul pentru vanzarea unui produs, nu e neaparat si etic.

Si daca ne gandim ca noi, producatorii de continut in online – fie si in extrem de putina masura la nivelul global – nu putem face nimic ca sa ne indreptam catre o parte etica, corecta, mai ganditi-va putin.

Ca producator super mic de continut – 2-3 texte zilnice – stiu din instinct, dar de fapt e observatie pe termen lung – ce le place cititorlor mei sa citeasca. Stiu genul de emotie care “scoreaza” si daca as pune in spatiu public doar acele lucruri as putea trai linistita cu un trafic decent pe blog. De ce nu fac asta?

Pentru ca nu vreau o audienta captiva si indobitocita, pentru ca nu vreau sa-i pacalesc pe oameni, pentru ca prefer sa pun in spatiu public si informatie pe care cititorul nu o va recunoaste in primul moment drept utila sau cu grad mare de simpatie pentru el, dar care l-ar putea ajuta emotional si educational pe termen lung.

E o cale mai grea. Dar e optiunea mea de a-mi desfasura viata in online.

Cartea Arme matematice de distrugere te face sa te gandesti daca tu om obisnuit, care esti afectat de algoritmii care te incadreaza in categorii si iti dau calificative,  rezisti in momentul in care ai ocazia sa pui informatie, continut in fata audientei, rezisti sa nu urmezi calea care manipuleaza si stoarce la sigur reactii de la public?

Rezisti la a posta doar articole care critica si vorbesc cu ura (stiind ca negativul va interesa mai mult mereu)? Rezisti la a posta fotografii cu “multa piele” si sexualitate, stiind ca ele vor scora bine in like-uri? Rezisti sa-ti pui fotografia cu copilul tau frumos stiind ca vei oferi informatii incredibil de detaliate, dintr-o singura poza, pentru cei care urmeaza sa-ti vanda masini, tricouri, asigurari sociale, vacante… si in general orice ai nevoie in viata…

E o tema pe care o lanseaza Arme matematice de distrugere, in micro, pentru fiecare cetatean.

***

Personal, m-a deprimat cartea aceasta, m-am gandit ca sunt bucuroasa ca am ajuns la jumatatea vietii mele  – statistic, dupa media de viata – pentru ca in 10 ani ma pot retrage intr-un varf de munte departe de orice oroare ar face tehnologia.

Am doua filme la care ma gandesc mereu in situatii ca aceasta, dincolo de Black Mirror, Minority report si Children of men.

Tot ce parea SF in Minority Report in 2002 exista deja, inclusiv predictabilitatea celui care va face o infractiune – teoria pe care se bazeaza firul narativ.

Dar e o secventa in Children of men – un film facut in 2007 despre viata din 2027 cand specia e pe cale de disparitie ca urmare a razboaielor si efectelor tehnologiei– in care ma regasesc in momentele in care ma gandesc ca tehnologia e foarte intruziva cu noi. Eroul principal Clive Owen se duce acasa la tatal lui cu femeia care ar putea salva specia ca sa-l ajute si sa  gazduiasca o vreme.

Tatal e interpretat de Michael Caine, care locuieste intr-o padure, aparent flower power, dar in realitate aparandu-se de orice invazie tehnologica. Are totul autonom, gradina, lumina, apa si-si duce viata linistit.

Ceea ce imi doresc si mie. Si, daca vreti, si dvs.

shutterstock_copil children of men

 

3397
minority report tvMinority report se intoarce. Pe micile ecrane, cu Spielberg producator

Minority report se intoarce. Pe micile ecrane, cu Spielberg producator

peste citeva zile, celebrul film al lui Steven Spielberg, Minority Report, inspirat dupa o nuvela a lui Philip K Dick, incepe sa-si continue viata intr-un serial produs de studiourile Fox (aceleasi care au produs si filmul regizat de Steven Spelberg in 2002)

serialul tv are actiunea plasata la 15 ani diferenta de la momentul actiunii filmului cu Tom Cruise in rolul principal.

serialul pilot circula liber pe net si va recomand sa-l vedeti pentru ca este impecabil facut – de la unghiuri de filmare pina la montaj, desigur cu citeva noi accente in tehnologie.

actiunea serialului urmareste viata unuia dintre cei trei tineri care pot prevedea viitorul – unul dintre gemeni – care a fost separat de fratii lui. programul de prindere a criminalilor pe care-i anticipau precog-ii nu mai este activ, iar tinarul incearca sa gaseasca o solutie pentru a valorifica viziunile din viitor pe care inca le are.

*

la vremea lansarii filmului Minority Report, domnul Spielberg care are relatii strinse cu redactia TIME ( a fost de citeva ori pe coperta revistei) a oferit informatii in exclusivitate despre gadgeturile si inovatiile prezentate pe ecran. toate, dar absolut toate sunt astazi active chiar daca nu sunt folosite in scopurile din film.

aici puteti citi documentatia despre gadgeturile sau tehnologia care in filmul din 2002 parea SF iar acum este deja parte din viata noastra – de la Augmented Reality pina la Touch screen-uri, plus multe multe alte rafinamente tehnologice 🙂

*

am vazut episodul pilot si sunt si acum prezente citeva inovatii despre care stiam ca sunt in faza de cercetare, asa ca pentru pasionatii de tehnologie filmul va fi din nou o poarta spre noi si noi descoperiri.

 

Minority Report, serialul, este planificat sa inceapa in prima saptamina a lunii septembrie. In rolul precogului este Stark Sands pe care l-ati vazut in Six Feed Under, la HBO. Tineti-i bine minte numele pt ca o sa ia f f multe premii.

minority-1 minority-report-trailer-fox-tv-series

 

2759
Google_Glass_Explorer_Editionam testat google glass

am testat google glass

zilele trecut am detinut acasa o pereche de google glass – acest prim pas in lupta tehnologiei de a fi cit mai aproape de creierul uman.

mi-a fost frica de ei. m-am uitat citeva ore bune la cutia de pe birou, in timp ce scriam alte lucruri si m-am gindit tot timpul la ce mi-a povestit Mihai Pohontu (vicepresedinte Disney Interactive) despre tendinta tehnologiei viitorului de a livra informatia direct in cortex ca sa nu mai existe alte “discutii”.

asa ca iata-ma citind multe articole de pe net despre google glass.

pentru cine nu stie, google glass e un motor de cautare la purtator. se conecteaza la smartphone si, pe ecranul mic pe care-l ai deasupra ochiului drept, iti apar informatiile pe care le soliciti cu comanda vocala.

cum suntem inca in faza de prototip, comanda vocala e doar in engleza, asa ca motorasul de cautare mai face si surprize la intilnirea cu un accent care nu e nici foarte american, nici foarte british.

primul lucru pe care l-am cautat a fost Minority Report. mi s-a parut amuzant ca primul trailer pe care sa-l vad pe ecranul mic al ochelarilor destepti sa fie al unuia dintre filmele care a vorbit cel mai mult despre tehnologia viitorului. astazi, la 12 ani de la premiera filmului, multe dintre gadgeturile care atunci parea SF sunt active si testate deja de public.

urmatorul lucru pe care l-am intrebat a fost despre filmul Her. nu prea ne-am inteles aici, i-a luat ceva timp si mi-a dat tot felul de alte traznai pina cind a inteles ca eu cu filmul aveam treaba.

inspirata de film am rostit “what is love?”. sigur ca nu avea o HER sau un HIM care sa raspunda, pentru ca tot ceea ce face e sa te duca pe google si sa arate raspunsurile pe care le-ai obtine si daca ai testa in google bar literele care formeaza cuvintele respective, dar….

dupa ce s-a gindit putin a scris (si apoi a zis, ca i-am dat eu optiunea sa citeasca ce a gasit) ca…

Love is a force of nature. However much we may want to, we can not command, demand, or disappear love, any more than we can command the moon and the stars and the wind and the rain to come and go according to our whims. We may have some limited ability to change the weather, but we do so at the risk of upsetting an ecological balance we don’t fully understand. Similarly, we can stage a seduction or mount a courtship, but the result is more likely to be infatuation, or two illusions dancing together, than love.

era din Psychology Today.

dintre toate celelalte lucruri pe care le-am solicitat cea mai amuzanta a fost “ceausescu”, oricum as fi citit, oricum as fi intonat tot ce-mi trimitea era Chelsea School. departe total de ideea de comunism, dictator si orice imi mai imaginam eu ar fi putut sa livreze un motor de cautare.

*
experienta in sine m-a facut insa sa-mi pun citeva intrebari despre viitorul procesarii si utilizarii informatiei.

sigur ca google glass in forma actuala e doar un pas in evolutia tehnologiei in directia informatiilor care sunt proiectate pe retina. probabil ca in 10 ani, in 20 ani vom fi cablati direct la un server si vom face diferite lucruri.

si ni se va parea ca e funny. normal. ca ne ajuta in ceea ce avem de facut.

ceea ce se va schimba insa cu siguranta tine de cum vor folosi copiii viitorului informatia. pentru ca daca ei o vor avea extrem de aproape, la o activare vocala afisata pe o lentila de contact, lectiile si examenele scolare nu se vor mai baza pe memorare.

provocarea cea mare pentru copiii/adultii viitorului va fi cum sa sintetiteze cantitatea mare de informatii, cum sa compileze pentru propriile nevoi informatiile la care au acces.

iar pentru asta inseamna un alt sistem de invatare, o alta forma in care va fi scoala, o alta forma in care se va face educatia. de oricare fel ar fi ea.

*
cu google glass mi se pare ca se scrie o prima propozitie din istorie. cam cum a fost cind s-a creat videoplayer-ul.
sigur ca foarte curind vor aparea multe gadgeturi care vor face lucruri si mai performante si ca ochelarii (sau continuarea lor in lumea SF) vor incepe sa fie la preturi accesibile, dar nu v-ar placea sa stiti ca ati putut testa inca de la inceput ceva ce a schimbat lumea?

Puteti face asta in magazinele QuickMobile din București, Cluj, Timișoara, Iași, Baia Mare. Toate sunt situate in mall-uri si puteti testa ochelarii gratuit. Sigur, nu ii puteti lua acasa – ca mine – decit daca ii platiti, dar senzatia si experienta in sine poate fi traita la maximum si in 10-15 min.

1553
Her-with-Theodore-Twombly-on-red-movie-poster-wideHER – un film manipulativ si foarte foarte destept

HER – un film manipulativ si foarte foarte destept

“The past is just a story we tell ourselves.” HER

e o secventa in filmul lui Spike Jonze, HER, in care la usa personajului principal (interpretat de Joaquin Pheonix) vine o domnisoara – o iubita surogat – angajata de inteligenta artificiala cu care are o relatie. fata e un intermediar al emotiilor virtuale pe care Samantha, intelingenta artificiala, nu le poate transpune in realitate pentru ca nu-l poate atinge, nu-l poate saruta, nu poate face dragoste cu EL.

fata care suna la usa e interpretata de Portia Doubleday, o actrita de care nu ati auzit, doar ca atunci cind veti vedea filmul uitati-va cu atentie la ea. pentru citeva secunde, acolo, cind e in usa si nu rosteste niciun cuvint, dar zimbeste timid seamana teribil de tare cu Sofia Coppola.

fosta sotie a lui Jonze.

*
mi-a placut mult trimiterea aceasta subtila la viata lui, poate inconstienta, poate foarte constienta, dar vizibila pentru un spectator ca mine. cind e sa ia “chip” iubirea virtuala, atunci acesta e unul familiar celui care a scris si regizat povestea.

🙂
*
HER e unul dintre cele mai manipulative, inteligente, intime filme pe care le-am vazut in ultima vreme. se joaca in fiecare moment cu nevoia de atentie a spectatorului, iti spune o poveste despre a avea pe cineva alaturi – chiar daca nu in forma fizica -, despre nevoia de a fi atasat emotional de cineva.

cineva care sa-ti urmareasca gindurile/ faptele si care sa descopere lumea prin ochii tai. cineva care nu aduce niciun fel de bagaj in relatie, care n-are nicio prejudecata, care e deschis(a) la minte si care-ti da un confort special pentru ca are o forma de puritate: nu poate face comparatii pentru ca n-a “trait” nimic similar pina la INTILNIRE.

cineva care n-are chip si poate fi proiectia a orice ti-ai putea imagina.

cineva care te asculta si rasfata mereu – sau aproape mereu (caci spre final incepe sa aiba mici “nevoi”) – fara sa ceara nimic in schimb.

ce nu face, si abia aici e manipularea, e sa aseze corect in “lantul trofic” relatia.

pentru ca daca toti spectatorii barbati isi vor dori sa fie ca Pheonix, cu siguranta multe dintre femei vor vrea sa-l ia acasa, uitind ca niciodata nu vor putea fi atit de altruiste.
🙂

*
altfel, dupa ce veti vedea acest film si va veti gindi, fie si pentru citeva secunde doar, ca lumea chiar s-ar putea sa ajunga asa (sa-si comunice integral emotiile prin device-uri) o sa va ingroziti putin. astazi avem aproape toate device-urile care au aparut in Minority Report, de exemplu:)

*
pentru mine, HER e ultimul film dintr-o trilogie pe care trebuie sa o vedeti la acest inceput de an;

intr-o ordine pe care am sa o explic curind – Saving Mr Banks, The Secret Life of Walter Mitty si, desigur, HER.
regizori diferiti, subiecte diferite, dar cu o frumoasa legatura intre ele, redusa la o simpla fraza a lui Anatole France: “TO KNOW IS NOTHING AT ALL… TO IMAGINE IS EVERYTHING”

P.S. eu as vrea sa-l iau acasa nu pe Pheonix, ci pe Spike Jonze:)

2108
Minority report UIcit de mult v-a schimbat tehnologia?

cit de mult v-a schimbat tehnologia?

am in fiecare zi lungi conversatii cu prieteni jurnalisti care trec printr-un impas la locul de munca: lefurile le sunt platite cu mare intirziere, sunt constrinsi sa scrie ce nu vor si spun nu mai au timp sa faca jurnalismul in care cred.

de fiecare data incerc sa le explic ca vina e la ei .  la cum nu si-au pregatit ei mintea pentru ceea ce urmeaza.

***

uitati-va pentru o clipa in jurul vostru si ginditi-va cit de mult ni s-a schimbat modalitatea in care gindim. cind de mult tehnologia ne- a reasezat mintea .

a doua functie a telefonului nostru e sa faca fotografii – iar noua astazi ni se pare foarte firesc acest lucru, desi in urma cu 10 ani pagerul era super gadget.

pentru ca facem fotografii ca sa imortalizam tot pentru prieteni – de la mincarea pe care o avem in fata pina la accidentul de masina de peste drum sau la obiectivul turistic pe linga care am trecut – cuvintele si-au pierdut din putere: trec mai departe doar cele care transmit emotii intr-o forma cit mai sintetica (ne exprimam in 160 de caractere pe twitter) si doar cei  care pot sintetiza informatia intr-o forma emotionala puternica pot capta atentia.

unii au acest har nativ, altii il dobindesc prin exercitiu.

dar colegii mei jurnalisti rareori realizeaza cit de mult au ramas in urma in raport cu tehnologia. folosesc un limbaj invechit si chiar daca e inteles, nu are impactul maxim.

e ca si cum il citim pe  Shakespeare in engleza veche, prindem actiunea si povestea, stim despre ce e vorba, dar ne incurca limbajul folosit, ne plictiseste.

***

astazi dupa inca o discutie in directia asta am ajuns sa ma gindesc la Minority Report, filmul lui Speilberg cu tom cruise in rolul principal care la vremea lansarii lui ni s-a parut aproape SF, iar acum ni se pare ceva banal: avem reclame care se misca, avem holograme, avem televiziune inteligenta care-ti ofera informatii text despre ceea ce vezi intr-o emisiune produsa de altii, smart tv care poate fi conectat simultan cu facebook (inteleg ca UPC pregateste o miscare in aceasta zona care o sa ne schimbe definitiv comportamentul de a ne uita la tv) etc.


ma gindeam cit de constienti sunteti de modificarile pe care le-a dus tehnologia asupra vietii voastre, asupra mintiii. imi puteti da niste exemple?

2055

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!