Tag : never let me go

nocturne ishiguroDe citit: Nocturne, cinci povesti despre muzica si amurg

De citit: Nocturne, cinci povesti despre muzica si amurg

Nocturne, cinci povesti despre muzica si amurg este o colectie de proza scurta a domnului Kazuo Ishiguro (cel care a scris si Never Let Me Go). Are fix 5 povestiri, bucati dintr-un puzzle de personalitate, care puse cap la cap dau caracteristicile pe care le intilnesti la muzicieni (si prin extenso, la artisti/ creativi de orice fel ar fi): vanitate, ego, incarcarea din ratare, traitul prin procura/ prin emotiile altora, frica de public, adrenalina de dupa un show.

Toate povestirile spun despre aceste lucruri prin actiuni conexe, niciodata prin muzicianul implicat in actiune (de la povestire la povestire e alt personaj principal), iar cartea are o structura cu simetrie in oglinda. Ultima povestire pare a fi “reversul” primeia: amindoua vorbesc despre ratarea in dragoste care poate sa fie inspiratie pentru actul creator, dar si despre succesul prin procura. Prima e cu un cintaret aflat la apusul carierei si in prag de divort, ultima e cu un violoncelist care e la inceputul carierei si e pe cale sa se insoare.

In prima povestire e o secventa cu sotia unui cintaret cindva celebru care e rautacioasa, plina de ironie fata de un domn cu care vorbeste sotul ei. Sotul o cearta pentru atitudinea ei, ea isi cere scuze si urmeaza ceea ce e mai jos, vazut din perspectiva domnului cu care vorbea sotul.

“A intins bratul si-a luat-o de mina. Ma asteptam ca ea sa si-o retraga, insa si-a schimbat pozitia de pe scaun in asa fel incit sa fie mai aproape de el si si-a asezat palma libera de-asupra celor impreunate. (…) Pret de citeva clipe, a fost ca si cum ar fi uitat complet nu doar de mine, ci si de toti oamenii din piazza. Apoi ea a spus, aproape soptind: Nu-i nimic scumpule. A fost vina mea. Din cauza mea te-ai suparat.

Au mai ramas asa o vreme, cu miinile impreunate. Apoi ea a oftat, i-a dat drumul domnului Gardner si m-a privit. Ma privise si inainte, insa de data asta o facea cu totul altfel. De data asta ii simteam din plin farmecul. Era ca si cum ar fi avut un indicator intern de gratie, cu gradatii de la zero la zece, si in acel moment, pentru mine special, il facuse sa urce brusc la sase sau la sapte, insa ii simteam din plin prezenta invaluitoare si, daca mi-ar fi cerut sa fac ceva pentru ea – daca, de pilda, mi-ar fi cerut sa traversez piata si sa-i cumpar niste flori -, as fi facut-o bucuros.”

Mai tirziu descoperi ca indicatorul asta intern de gratie e unul exersat indelung, iar povestea se rastoarna elegant si surprinzator. Insa in fiecare dintre momentele in care vorbeste despre falsitate, despre vanitate, despre ratare, Ishiguro o face cu eleganta si simplitatea de mai sus.

*

Am primit Nocturne, cinci povesti despre muzica si amurg de la un prieten in timpul Festivalului Enescu. Abia acum am citit-o. Imi propusese un joc: dupa ce citesc cartea sa aleg o singura lucrare clasica, orice cred eu ca ar semana cu ce e in scriitura lui Ishiguro, la ce face el trimitere.

Pentru ca ultima povestire se cheama Violoncelistii si e undeva o trimitere mica la Rahmaninov, am ales asta.

daca se intimpla sa o cititi si o puteti asocia cu o lucrare clasica, mi-ar placea sa-mi spuneti aici printr-un comentariu. multumesc

2469
never-let-me-go-posterbest of 2011

best of 2011

De vreo trei ani obisnuiesc sa fac un top al celor mai bune lucruri din anul de care ma despart. Nu stiu cat de interesati sunteti de best of-urile mele, dar vi le impartasesc, cu incapatanarea unei nostalgice careia i-ar fi placut sa aiba varsta si infatisarea unui Highlander.

Locuri cu cafea buna ( da, cafeaua este bautura mea preferata): Reader’s Cafe. Cafe Late este insotit aici de niste biscuiti fantastici, home made. Van Gogh Cafe ( illy, cu gustul sau inconfundabil).

Cel mai bun tort de biscuiti – la Cafepedia.

Cea mai buna prajitura cu branza: aici am doua locuri, Gargantua si French Bakery.

Cei mai buni creveti: la Belle Epoque.

Cel mai gustos mic dejun: la Rue du Pain si la Gargantua

Cele mai bune salate: la Uptown

Cele mai bune cocktailuri: cele pregatite de Ionut Ivanov si de Bogan Costiniu ( care din pacate nu se mai afla printre noi).

Cea mai frumoasa expozitie vazuta in 2011: André Kertész, L’intime plaisir de lire, la MNAC.

Cel mai frumos apus de soare : plaja Gordon din Tel Aviv

Cea mai frumoasa luna ( de pe cer) : la Akko, in septembrie.

Cea mai frumoasa plimbare : la Berlin, in toate locurile vizitate

Cea mai frumoasa dimineata: la Sibiu, in timpul Festivalului de teatru

Cea mai frumoasa seara: la Brasov, in luna mai; si la Uri Buri ( un restaurant divi), la Akko.

Cea mai frumoasa carte: Consolarile filozofiei, a minunatului Alain de Botton

Cel mai frumos album: Romanian Cultural resolution

Cel mai frumos film: Sunt doua, de fapt: Never let me go si PINA.

Cea mai frumoasa zi: de ziua mea:)

Cea mai noua pasiune: Sa citesc despre copiii celebritatilor. Unii dintre ei sunt foarte speciali, dar faima parintilor le umbreste personalitatile.

Pe foarte curand si sper sa impartasesc cu voi intamplari frumoase.

* Noemi Revnic este specialist in comunicare si colaborator Harper’s Bazaar Romania

2402
Carey-Mulligan-1_2082662aCarey Mulligan minunata

Carey Mulligan minunata

am descoperit (via Alex Traila) un pictorial minunat cu si mai minunata Carey Mulligan pentru W magazine.
sigur o stiti pe Carey din Never let me go sau An Education.

foarte curind o vom vedea alaturi de Leonardo Di Caprio in The Great Gatsby (despre care tocmai am scris🙂 )

1523
never-let-me-go-4-6e05fnever let me go

never let me go

mi-a fost ingrozitor de greu sa vad filmul Never let me go. e f bun, carey mulligan e incredibila, e filmat exceptional, iar detaliile de culoare din costume sunt de o finete remarcabila.

dar cu toate astea, m-am uitat in 3 episoade la film pentru ca de fiecare data am ajuns la un nivel de tensiune interioara incit ma durea stomacul.

n-as fi citit cartea daca o vedeam in librarii (romanul tradus la noi a avut titlul “Sa nu ma parasesti”) pentru ca mi s-ar fi parut un siropel de vacanta, dupa titlu. (chiar daca autorul e Kazua Ishiguro)

imi doresc foarte tare ca Mulligan sa ia Oscarul, pentru secventa in care Ruth vine si-i povesteste cum a facut dragoste cu tinarul pe care ea il iubeste. oricit de tentati ati fi sa va uitati la Keira Knightley pentru ca ea vorbeste, urmariti-o pe Mulligan. o sa vedeti una dintre cele mai incredibile intrepretari actoricesti din ultima vreme; fara vorbe, doar din expresia fetei.

de ieri the guardian are o promotie speciala, puteti descarca free pentru citeva zile audiobook-ul cu Never let me go.

2625

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!