Tag : secrete

robert-mapplethorpe-4Despre secrete si ce arata ele despre caracterul nostru –

Despre secrete si ce arata ele despre caracterul nostru –

Meseria mea e despre secrete.

Și nu cred că există om care sa nu aibă secrete

În orice meserie, o parte importantă a lucrurilor bine făcute ține de etică, dar în jurnalism si în comunicare – PR, discreția și păstrarea secretelor e începutul și sfârșitul meseriei.

Să vă dau un exemplu despre cum văd eu secretele.

Acum câțiva ani mă aflam într-o deplasare de presă cu mai mulți bloggeri. La una dintre întâlniri un medic ne-a povestit despre procedurile prin care se cumpără aparatura de specialitate pentru spitale. Eu am insistat cu o întrebare care solicita context și medicul mi-a oferit informațiile precizând că sunt off the record. La prima pauză de întâlniri unul dintre colegii mei de deplasare s-a gândit să facă un articol cu informațiile spuse off the record. L-am rugat să le scoată, n-a vrut. Mă simțeam vinovată pentru că eu întrebasem, medicul îmi răspusese și informația iesișe public, deși promisesem că va fi off the record. I-am spus că dacă nu le scoate, îi promit că nu va mai face niciodată nicio campanie sau eveniment în care să fiu și eu implicată. Că voi ruga agențiile sau organizatorii de evenimente să aleagă între noi și că eu nu mă voi mai însoți cu el pe niciun drum profesional.  M-am ținut de promisiune și n-am acceptat niciodată să mai lucrez în vreun proiect în care să fie implicat și, cu vremea, a fost înlăturat de toți ceilalți. Astăzi nu mai există în această industrie.

Cam atât de ”nebună” sunt când vine vorba de strictetea utilizării informațiilor pe care le ai de la alții.

Secretul nu e cu jumătăți de măsură, nu e cu ”îți spun doar ție, dar să nu mai spui la nimeni”, secretul e cu ”taci”.

Fără nicio altă nuanță. În meseria noastră se spune că cele mai tari povești nu vor fi scrise niciodată pentru că sunt secrete profesionale. De asta nu-mi plac oamenii care ies dintr-un job (ca pensionari sau, pur și simplu, schimbă domeniul de activitate) și aleg să povestească secretele meseriei. Nu mă refer la rețete despre cum să-ti faci mai bine meseria, trucuri profesionale pe care nu ți le poate spune decât cineva care a practicat respectiva meserie, mă refer la acele secrete care ți-au fost spuse ca să ai context și să poți să-ți faci treaba bine. Secrete care țin de viața sau profesia altuia.

Dar și în viață e la fel. Nu există om fără secrete, cum nu există om căruia să nu-i fi fost spuse ceva secrete.

Am avut o cunoștință care preț de 4 ani a ascuns de iubitul și prietenii ei o boală incurabilă.

Știa că nu vor rămâne impreună pentru multă vreme pentru că povestea cu ”până când moartea ne va despărți” va avea un sens profund și va apărea mai curând decât s-ar aștepta oricine. De boala ei n-au știut nici părinții și niciun alt prieten. A fost secretul ei și-al medicului și-a ales să-și trăiască viața liberă și fără orice constrângere până când au început efecte vizibile ale bolii. Atunci și-a luat la revedere de la toți prietenii ei din România, a spus că se mută din țară și –a plecat într-un sanatoriu din sudul Franței unde a și murit. Nu știu să spun dacă a fost o decizie egoistă (pentru că nu le-a dat prietenilor șansa să-si ia la revedere sau rudelor ei șansa să își arate dragostea și să o îngrijească), dar boala ei a fost unul dintre secretele, literalmente, cel mai bine păstrate.

M-am gândit de multe ori la decizia ei și, mai ales, la puterea ei. Pentru că a putut să păstreze un secret, privându-se de alinarea celor dragi, poate pentru că și-a dorit să nu îi chinuie cu suferința sa. Habar n-am cum a găsit în ea atâta putere, cert este că apropiații ei au aflat că s-a dus de tot la aproape o jumătate de an de când plecase către cer, iar părintilor le-a vorbit la telefon cu câteva zile inainte de ”plecare” ca să-si ia la revedere.

E ca un scenariu de film întâmplarea aceasta și oricât de melodramatică pare la prima vedere, nu e despre boala, iubire, nu e Sweet November în variantă de Dâmbovița.

E o poveste despre puterea interioară. Pentru că despre asta e ideea de a păstra un secret.

Când cineva ne spune un secret e extrem de ușor să ni se activeze egoul și să ne credem speciali pentru că deținem respectiva informație. E extrem de ușor să ne lăudăm că deținem informația și să ne arătăm în fața altora influența și puterea.

Dar să ții un secret e despre puterea interioară de a rămâne smerit, de a nu te lauda cu ce știi, de a-ți arăta modestia și eleganța de a nu te amesteca în viețile altora. Un secret spune mai multe despre tine decât despre cel care ți l-a împărtășit. Un secret sta intr-o oglindă a personalității tale, e o provocare a egoului tău.

Tu cum te vezi prin oglinda aceasta?!

P.S. Te-ai gândit vreodată de ce simt oamenii nevoia să-și spună secretele? De ce vor să dea și altora din apăsarea întâmplărilor din viața lor? Se spune că un prieten bun îți poate păstra secretele în siguranță, dar cel mai bun prieten te ajuta să-ți păstrezi singur(ă) secretele.

opinie pentru revista Unica, mai 2015

cover foto: Robert Mapplethorpe

2901
parklake titan misha diaconuParkLake – secretele din spatele usilor noului Mall din Titan

ParkLake – secretele din spatele usilor noului Mall din Titan

Acum doua saptamani, mi-am folosit magia si-am avut o intalnire cu Catalin Cucian,  Center Manager ParkLake, ca sa aflu lucruri care imi starneau curiozitatea si mie si prietenilor mei.

Totul a pornit de la intrebarea lui Fifi care a fost in mall la lansarea unui magazin si a plecat de acolo uimita de mocheta groasa si pufoasa si investitiile masive in tot ceea ce insemna design.

Pe mine ma tot chinuia intrebarea cum de s-a mai deschis un mall si cum nu se gandesc oamenii de la ParkLake ca au concurenta in MegaMall si Mall Vitan, care sunt relativ aproape.

Mai intai problema concurentei…

”Avem concurenta foarte puternica, o recunoastem si o respectam dar avem foarte mare incredere in Parklake si in potentialul zonei”, mi-a zis Catalin.

“Aici e un cartier cu una dintre cele mai mari densitati de populatie din Bucuresti. Blocurile au fost construite intre ‘67-‘73. Populatia din cartierul acesta e la a doua generatie. Parintii celor care locuiesc acum aici s-au mutat in 67 in aceste blocuri, construiau socialismul, iar cei de acum sunt in construitia unui middle class. Au copii mici, venituri medii sau peste medie.”

Asa am aflat ca exista un department de research cu sediul la Milano al companiei care detine ParkLake, Sonae Sierra, companie de research care a venit in Bucuresti si a facut studii pe cartiere, dar si in profunzime in Titan, impreuna cu un colaborator local. Asa ca acum exista informatii pe public, segmentate, pe cel mai mic nivel, pe strazi, pe cartiere….

In Pantelimon de exemplu. blocurile sunt mai noi si acolo stau oameni care au 50 ani, care sunt la prima generatie, copiii lor sunt la scoala, la facultate, e alt consum, dar si alt nvel de trai.

parklake interior

Copiii – foarte multi in cartier Titan, de unde si adaptarea intregului Mall la nevoile mamelor.

Ce faci cand iti apar in studii ca in cartierul in care iti costruiesti Mall-ul sunt foarte multi copii mici, familii care se afla in crestere? Adaptezi totul pentru nevoile mamicilor.

Personal, dincolo de orice design (si sunt muuulte inovatii tehnice in ParkLake), dincolo de atentia pentru arta (despre care va povestesc imediat), cel mai mult si mai multi imi place grija pentru nevoile mamelor si copiilor.

  1. In food court exista Baby food Corner – un loc unde mamele au totul la dispozitie pentru a-si pregati mancarea copiilor lor – cuptor cu microunde sa incalzeasca mancarea, mixer sa paseze legumele daca e cazul. Masinarii sunt dotate cu apa ca sa te poti spala pe maini ca sa-l speli pe ala micu si totul sa fie foarte igienic.
  2. La toalete exista o toaleta speciala pentru copii. Cu un wc mic, pe masura nevoilor lor si cu posibilitatea accesului pentru parintii de ambele sexe. Chiar si chiuvetele sunt mici si adaptate la inaltimea copiilor (asta mi se pare o forma foarte mare de respect pentru copil, pentru familie si un pas important pentru o educatie a igienei personale).
  3. Tot la toalete (la toate de pe oricare nivel) exista cabinet “Mama si copilul”, pentru nou nascuti – cu masa de infasat si de schimbat bebelusul, dar si cu un mic living cu fotolii unde mamele pot alapta.
  4. Desigur, totul e gandit ca mama sa poata veni cu caruciorul, cu bebelusul fericit.

Personal cred ca in curand cand se va duce vestea ca acolo e raiul mamicilor, in timpul saptamanii tot mall-ul va fi plin de carucioare si de copii simpatici. Mi se pare super ingenios cum au adaptat o nevoie a celor din cartier la constructia lor si in acelasi timp au mers cu un pas in fata in cee ace inseamna educatie si igiena.

parklake titan misha diaconu

Putin despre arta contemporana din ParkLake

De cand s-a deschis, martori imi sunt prietenii mei ca nu spun ParkLake ci Park Lane – dupa numele celebrei strazi din Londra:) Am fost de cateva ori in acest mall chiar daca e departe de mine pt ca imi place sa le arat smecherici prietenilor mei, intrucat eu m-am plimbat peste tot, dar si pentru ca mergem la film acolo- Cinema City are un serviciu VIP genial acolo, despre care am scris aici.

Sunt doua proiecte de arta contemporana foarte speciale in mall ParkLake

  1. Statuia Titan care e in fata mall-ul amplasata in parc

E creata de Misha Diaconu, o artista contemporana ale carei creatii – desene si alte instalatii – apareau din cand in cand pe peretii cladirilor din cartier. Unul dintre arhitectii mall-ului s-a plimbat o vreme prin cartier cautand ceva foarte specific zonei, a descoperit-o pe Misha si i-a dat provocarea sa creeze acel colos urias din metal care sa-l intruchipeze pe Titan.

La etajul 1, in stanga food court-ului gasiti un colt care povesteste istoria construirii lui Titan, dar si cateva detalii despre Misha –

  1. In mall se mai afla doua dintre creatiile Mishei Diaconu – o fetita cu baloane si un baietel care are niste zmee. Amandoua foarte gingase si simpatice. Iar daca va uitati de la etaj la modelele de pe podeaua de la etajul inferior, veti descoperi acolo niste desene care spun povesti

parklake fetita misha diaconu

Ce alte lucruri am mai descoperit si m-au uimit pentru ca nu stiam ca exista asa ceva intr-un mall.

La etajul 2 e un punct de prim ajutor care are de la defibrillator pana la instrumente de prim ajutor. Toti sefii de tura au cursuri de prim ajutor

Carrefour e la demisol, iar pe acoperisul supermarketului s-a construit parc cu locuri de joaca pentru copii. Bine si in interior sunt cateva locuri de joaca pentru copii absolut geniale, cu telescoape si tot felul de aventuri. Era si normal pentru ca daca au asa de mare grija de mamici, bebelusii ajung mai maricei si trebuie sa se joace.

Si pentru ca mall-ul e in parc, sunt si 6 terenuri de tenis, cu nocturna:) Si tot pentru ca e parc, si in interior sunt plante – unele foarte vii si verzi, asa ca exista un gradinar de interior si un altul de exterior:)

In court food veti vedea niste cuburi inalte acoperite de décor verde, acolo se petrece reciclarea materialelor. Clientii nu sunt nevoiti sa-si duca tava nicaieri dupa ce mananca, exista oameni care fac asta tocmai pentru a fi sortate foarte corect toate resturile.

Acum ca v-am spus doar o parte din lucrrile simpatice pe care le-am vazt in culisele ParkLake, cand ajungeti pe acolo, dati-mi un semn sa va spun niste smecherici la ce sa va uitati si ce sa le spuneti prietenilor vostri ca sa pareti un super ghid:)

 

 

 

 

6914
shutterstock_secreteFifi & The City: Tu cui iti spui secretele?

Fifi & The City: Tu cui iti spui secretele?

text de Cristina Popa

 

–         Maria, daca ai un un secret cui il spui?

–         Pai daca e secret…nimanui. Dar daca nu mai pot sa ma tin ti-l spun tie.

–         Da de ce sa nu te tii?

–         Ca e greu mama sa nu spui…

Asta e fifi mica. 5 ani jumate. Stie exact cum stau lcururile in viata, nu mai am dubii.

Secretele sunt  excitante. Cu cat un om e mai misterios, mai inaccesibil, cu cat  stim mai putine despre el cu atat ne simtim mai atrasi.

Sunt oameni care stiu sa tina un secret. Cand se discuta subiectul tainuit par uimiti, nu li se misca niciun muschi pe fata. Te uiti la ei cu subinteles dar nu, nimic, nicio dovada in priviri.  Altii recunosc cisntit: nu-mi spune daca e secret ca nu pot sa il tin.

Secretele inseamna putere. Sunt omanei care stiu secretele tututor si altii de care se freest toata lumea. Mi-am intrebat prietenii si prietenele cui ar spune mai degraba secretul lor: prietenilor apropiati sau familiei?

Iata raspunsurile:

Eu imi spun secretele mie mai intai. De atatea ori pana imi intra bine in cap. Daca ma plictisesc de ele, le spun maica-mii.

Ierarhia salveaza secretomania :))) Prietenele cele mai bune sunt the “secret keeper”. Mama e “the healer”. Tata e “the hugger”. Fratele e genul “hai sa petrecem sa uitam”. Sotul e cel care gaseste solutii pentru orice. Dar secretele… Secretele sunt la ele, la cele 2-3 prietene apropiate ale mele. Care au “permis” de dat cu parerea… au umeri pe care pot sa plang…au maini de ajutat si mai ales… au lacate loiale care pastreaza secretul

Depinde de secrete. Dar mai degraba prietenilor

Depinde de secret si de adancimea lui, dar familiei n-as prea spune.

 Daca e un secret nu il spun nimanui nici familiei, nici prietenilor.

 Prietenului cel mai apropiat.

 Nu as spune familiei. Am câțiva prieteni care mor cu secretarul în buzunar.

 Sincer, am o singura prietena din copilarie pe care o consider cea mai buna prietena..si de obicei, prima data ii zic ei….in ideea sa-i cer o parere pentru ca o simt ca imi vrea binele de cand ne stim…..dar pana la urma tot pe mama ma bazez in orice situație

 Ce mai spun prietenele lui Fifi despre secretele lor puteti afla aici

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

1273
http://www.dreamstime.com/stock-photos-hush-secret-image3358563Cartea secretelor. Scrie si tu un secret!

Cartea secretelor. Scrie si tu un secret!

Nu am spus niciodata “te iubesc”, desi am o relatie de 6 ani.

*

Dimineata, cand sunt in in tramvai in drum spre serviciu simt nevoia sa ma lipesc de oameni.

*

Nu am avut niciodata un barbat doar pentru mine. Am fost mereu “a cincea roata la caruta”, “a doua”, “cealalta” sau cum doriti dumneavostra sa-i spuneti.

*

Mi-ar placea enorm sa lucrez ca ospatar pe un vas de croaziera. Macar 6 luni. Sa las tot, familie, tara, prieteni si sa merg in necunoscut.

*

Il ador pe viitorul sot al prietenei mele.

***

Secrete. Mici amanunte din vietile altora pe care nu-i cunosti. Dar in care te-ai putea recunoaste.

Secrete anonime intr-o colectie de marturisiri ale celor de pe linga tine. Antropologie urbana.

Adun pentru un Ebook – Ce nu stiai despre mine – secretele oamenilor. Anonime.

*

va invit sa raspundeti printr-o poveste scurta, o intimplare, intr-un singur paragraf  la intrebarea “ce nu stiai despre mine?”

semnati cu initiale, daca alegeti sa raspundeti la comments. nu e importanta identitatea in acest proiect, dar lasati un mic indiciu despre profesia voastra (sau virsta) pentru ca viitorii cititori sa poata avea o imagine despre cine e protagonistul secretului.

daca va e mai usor imi puteti scrie pe mail la cristina.bazavan la gmail.com. va garantez confidentialitatea.

o parte din secretele spuse anonim de cind am inceput proiectul pot fi citite aici.

1997
wrapped_present_boxa da mai departe

a da mai departe

cind m-a invitat Grant’s sa spun o poveste nestiuta de lume despre mine primul lucru pe care l-am intrebat a fost : “cine mai da din casa lui?”

am aflat ca sunt 2 domni pe care-i stiu bine, cu care am lucrat in proiecte separate.

muream de curiozitate sa aflu ce au povestit ei; azi l-am intrebat pe Adrian Ciubotaru care a fost povestea lui si-am descoperit ca e ceva in care si eu cred “sa dai mai departe cind ti se face un dar”

povestea mea e aici

acum astept cu nerabdare povestea numarul 3, dar si povestile voastre pe care le puteti scrie aici si mai luati si premii simpa

1205

Din culisele televiziunii

Am doua motive pentru care va invit sa cititi urmatorul text.

1. E felul meu de a saluta spiritul de echipa al celor de la cursul de jurnalism narativ de la CJI ( editia de avansati). Sunt dincolo de orgolii de autor, se ajuta intre ei pentru a-si publica subiectele, si le promoveaza unul altuia. Chapeau!
Ok, sunt tineri; dar tocmai asta e frumusetea, pentru ca ai mai mari si mai intelepti nu prea fac asta.

2. E un exemplu bun ca scrierea narativa salveaza un subiect. Cred ca asta e solutia pentru tabloidizarea care ne ataca din toate partile (m-am dat cu parerea in directia asta in JN de azi).
Personajul din textul urmator nu are nimik spectaculos (in limitele pe care le cere spectaculosul din/de presa), n-are o viata extrema si nici probleme existentiale majore. Insa pentru ca viata ii este (de)scrisa intr-un fel special, o traiesti/citesti cu suspance.
Nu scriu asta pentru ei (cursantii de la CJI), caci ei stiu muuult mai bine decit mine lucrurile acestea. Scriu pentru noi, astialaltii care spunem repede cind citim asa ceva, “dar si eu puteam sa fac asta”. Practica ne omoara insa:)
Banuiesc ca au fost cel putin trei drafturi la story-ul asta si vreo 2-3 saptamini de munca.

Din culisele televiziunii: guma de mestecat si aplauze.
Text: Sorana Stanescu. Editor: Cristi Lupsa.

1326

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!