Tag : Simon Wiesenthal

sensul_vietii_alan-alda_bo poveste despre umor

o poveste despre umor

Alan Alda (actorul pe care l-ati vazut in MASH, dar si in Aviatorul sau serialul tv The West Wing) a fost cindva invitat la o cina cu Simon Wiesenthal, un evreu devenit celebru pentru ca dupa ce a supravietuit Holocaustului, a inceput sa-i urmareasca pe toti nazistii care mai erau in viata si sa-i aduca in fata tribunalelor.

La masa, Wiesenthal – mare iubitor de bancuri – a inceput sa-i spuna lui Alda o gluma recent descoperita. Iata ce povesteste Alan Alda.

“Ii placea sa-l spuna. Chiar si preliminariile ii faceau ochii sa straluceasca de placere. Spusese cam doua treimi din anecdota cind am observat amindoi ca cineva astepta sa vorbeasca cu el. Wiesenthal s-a intors sa-l salute. Barbatul era scund si plapind, la vreo 70 de ani, cu pielea fetei afectata de intemperii. Zimbea, dar avea un zimbet amar.

– Ma mai tii minte? a intrebat.
Wiesenthal l-a privit o clipa apoi ochii i s-au umplut de lacrimi.
– Da.

Se cunoscusera intr-unul din lagarele de concentrare si nu se vazusera de atunci. Si-au spus doar citeva vorbe. Un schimb de cuvinte surprinzator de scurt, avind in vedere puterea pe care ele o aveau asupra lor. Barbatul si-a spus numele si cite ceva despre ocupatia lui actuala, iar Wiesenthal a dat din cap.
– Voiam doar sa te salut.

Barbatul s-a dus inapoi la masa lui. Wiesenthal s-a intors spre mine. Lacrimile ii siroiau pe obraji, dar n-a vorbit despre intilnirea cu barbatul din lagar. A continuat de unde ramasese si, printre lacrimi, a terminat de spus bancul.
Intimplarea mi se parea ca lamureste nu doar interiorul lui Wiesenthal, ci, intr-un fel, sufletul intregului popor evreu. Indiferent de ce le facea lumea, gaseau printre lacrimi resurse sa rida.

Aproape ca nu exista durere care sa nu fie alinata prin umor.”

***
din cartea Sensul vietii intr-un pahar cu apa – Alan Alda, Humanitas 2012

2199

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!