Tag : vunk

Cover ebookprietenie

prietenie

in conditii normale si dupa atit de multi ani de presa, sunt antrenata ca atunci cind ma suna cineva sa-mi spuna “hai la o emisiune tv sa vorbim” sa merg linistita si sa comentez fara emotii orice lucru din aria mea de competenta.

in conditii normale.

am facut asta de zeci de ori, nici n-am clipit.

***
astazi insa cind m-au sunat de la Antena 1 sa merg sa vorbesc despre carticica mea prin care incerc sa arat ca un show tv ca X factor nu inseamna doar competitie, lucrurile s-au schimbat.

am intrat in panica.

in primele 10 minute nici n-am stiut ce sa scriu in prezentarea cartii pe care eu am scris-o. pur si simplu totul era alb in capul meu. curat. vid.

am cautat-o pe Ana Maria Onisei (cea care a fost editorul cartii) sa-mi gasesc un sprijin, dar nu era online. muncea pentru ziarul la care lucreaza,

am cautat-o pe Elena Prodan care mi-a fost tovaras de vizionari de gale X Factor si – pina sa-mi raspunda, ca sa reintru in ritmul in care am scris toate cele 180 de pagini ale cartii – m-am reintors la youtube si la cintecelul pe care l-am ascultat pe repeat in cele doua luni de scrieri si rescrieri.

am scris prezentarea si Elena a citit-o ca plasa de siguranta pentru saltul in gol pe care urma sa-l fac: ceea ce am scris pleca de la mine, nu-mi mai apartinea, era lasat judecatii lumii – care e pregatita sa-i caute greseli copilului meu, pentru ca nu-l iubeste cum il iubesc eu.

dupa ce a citit, Elena m-a intrebat:

– vrei sa merg cu tine la tv?

si mi s-a parut cel mai frumos lucru din lume; nu mai trebuia sa ma concentrez pe propria-mi persoana, aveam un tovaras cu care sa vorbesc orice altceva.

In Antena, ma astepta Catalin Anchidin – cu care am impartit multe ore de vizionari de filme la TIFF si care m-a scos din stres imediat cu citeva glume.

restul e istorie despre oameni buni si despre prietenii frumosi pe care-i am. care au sharuit pe paginile lor cartea la care am lucrat.

***
stiu ca pare suprarealist, dar eu sunt unul dintre cei mai norocosi oameni din lume: inclusiv Cornel Ilie – cel care cinta piesa pe care eu am ascultat-o tot timpul cit am scris – a sharuit carticica mea.

m-am oprit in cintecul trupei VUNK dupa ce , in timp ce el curgea dintr-un playlist lung, am gasit solutia structurii capitolului care se cheama INCEPUTUL SFIRSITULUI. am asociat melodia cu o victorie si -am cintat (urlat, mai degraba) de nenumarate ori refrenul in zilele in care am scris. pentru mine a avut de fiecare data conotatii de victorie, desi versurile sunt f triste.

***

multumesc

***

puteti gasi cartea aici

2353
zelda & scottscott fitzgerald on writing – synchronicity

scott fitzgerald on writing – synchronicity

synchronicity -Nothing any good isn’t hard
vineri am recitit cartea biografica a cuplului Zelda & Scott Fitzgerald. cind lucrez la un proiect, citesc f mult non fiction – rigoarea scrierilor americane in nonfiction ma face sa-mi doresc sa fiu si eu la fel de atenta la detalii si la informatii chiar daca nu scriu decit reportaje, nu cine stie creatii cu pretentii de literatura. alesesem cartea asta si pentru ca o prietena studenta la actorie are in curind examen de licenta cu un rol inspirat de perioada respectiva, de personajele respective si voiam sa fiu in cunostinta de cauza cind o sa discutam la tema.

ieri am avut o zi buna de scris si am incheiat ce aveam in plan  undeva spre 6 dimineata . am scris 12 ore non stop si m-am bucurat de fiecare secunda in care am avut energia pentru a scrie ceea ce am adunat in luni de reporting.

 

de dimineata, in mail a venit un link la articolul de mai jos. si mi s-a parut nu doar ca o rasplata pentru munca mea de ieri, ci si ca o incurajare pentru ce ma asteapta astazi. in curind ma asez din nou la birou, tai orice legatura cu lumea, pun muzici care ma bucura (azi noapte am scris pe Vunk – lacrimi de coniac) si incerc sa pun in cuvinte niste fapte si emotii pe care le-am vazut la oameni.

 

cititi rindurile de mai jos, sunt mi-nu-na-te.

***

November 9, 1938

Dear Frances:

I’ve read the story carefully and, Frances, I’m afraid the price for doing professional work is a good deal higher than you are prepared to pay at present. You’ve got to sell your heart, your strongest reactions, not the little minor things that only touch you lightly, the little experiences that you might tell at dinner. This is especially true when you begin to write, when you have not yet developed the tricks of interesting people on paper, when you have none of the technique which it takes time to learn. When, in short, you have only your emotions to sell.

This is the experience of all writers. It was necessary for Dickens to put into Oliver Twist the child’s passionate resentment at being abused and starved that had haunted his whole childhood. Ernest Hemingway’s first stories ‘In Our Time’ went right down to the bottom of all that he had ever felt and known. In ‘This Side of Paradise’ I wrote about a love affair that was still bleeding as fresh as the skin wound on a haemophile.

The amateur, seeing how the professional having learned all that he’ll ever learn about writing can take a trivial thing such as the most superficial reactions of three uncharacterized girls and make it witty and charming — the amateur thinks he or she can do the same. But the amateur can only realize his ability to transfer his emotions to another person by some such desperate and radical expedient as tearing your first tragic love story out of your heart and putting it on pages for people to see.

That, anyhow, is the price of admission. Whether you are prepared to pay it or, whether it coincides or conflicts with your attitude on what is ‘nice’ is something for you to decide. But literature, even light literature, will accept nothing less from the neophyte. It is one of those professions that wants the ‘works.’ You wouldn’t be interested in a soldier who was only a little brave.

In the light of this, it doesn’t seem worth while to analyze why this story isn’t saleable but I am too fond of you to kid you along about it, as one tends to do at my age. If you ever decide to tell your stories, no one would be more interested than,

Your old friend,

F. Scott Fitzgerald

P.S. I might say that the writing is smooth and agreeable and some of the pages very apt and charming. You have talent — which is the equivalent of a soldier having the right physical qualifications for entering West Point.

 

(…)

Don’t be a bit discouraged about your story not being tops. At the same time, I am not going to encourage you about it, because, after all, if you want to get into the big time, you have to have your own fences to jump and learn from experience. Nobody ever became a writer just by wanting to be one. If you have anything to say, anything you feel nobody has ever said before, you have got to feel it so desperately that you will find some way to say it that nobody has ever found before, so that the thing you have to say and the way of saying it blend as one matter—as indissolubly as if they were conceived together.

Let me preach again for one moment: I mean that what you have felt and thought will by itself invent a new style so that when people talk about style they are always a little astonished at the newness of it, because they think that is only style that they are talking about, when what they are talking about is the attempt to express a new idea with such force that it will have the originality of the thought. It is an awfully lonesome business, and as you know, I never wanted you to go into it, but if you are going into it at all I want you to go into it knowing the sort of things that took me years to learn.

[…]

Nothing any good isn’t hard, and you know you have never been brought up soft, or are you quitting on me suddenly? Darling, you know I love you, and I expect you to live up absolutely to what I laid out for you in the beginning.

Scott

de aici

1734
Concert UNICEF Hard Rock CafeVunk, Smiley si Lucia intr-un concert care nu trebuie ratat

Vunk, Smiley si Lucia intr-un concert care nu trebuie ratat

Luni 17 decembrie la Hard Rock cafe va fi un concert cu un lineup special: Lucia, Smiley si Vunk.

spectacolul incepe de la ora 20.30 si sunt sigura ca merita vazut , ca merita cu virf si indesat banii pe bilet. dar de data aceasta va fi cu invitatie contra o DONATIE catre copiii invizibili pe care UNICEF vrea sa-i scoata la lumina.

***

nu stiti cum e sa fii un copil invizibil; n-are nimic de-a face cu Harry Potter si mantia vrajita; realitatea e mai dura decit va ginditi.

acum 2 ani intr-o deplasare cu UNICEF-ul undeva in dobrogea, intr-un sat de rromi turci fetitele voiau sa -mi capteze atentia, roiau in jurul meu. am inceput sa le intreb cum le cheama si dupa citeva nume am ajuns la o fetita bruneta cu ochii verzi si migdalati care nu zicea nimic.

– si pe tine?

fetita se uita la mine si ridica din umeri.

– nu intelege romana?, am intrebat celelalte fete stiind ca erau si vorbitori de turca printre noi.

-nu, nu. ea nu are nume. ii spunem fetita., a raspuns una dintre prietenele ei.

– pai si la scoala? cum ii spuneti?

– n-are acte doamna, nu merge la scoala. au adus-o aici parintii ei si sta la o matusa. nu stie nici cind e ziua ei de nastere.

***

FETITA e unul dintre copiii invizibili; exista dar nu apare in nicio hirtie oficiala, n-are dreptul la asistenta medicala, n-are dreptul la scoala. e victima perfecta pentru sclavie sexuala pentru ca n-o poate revendica nimeni.

ca ea sunt multi alti copii in romania, pentru ei cinta Lucia, Smiley si Vunk luni la Hard Rock Cafe, iar donatia pe care o faceti la intrare poate insemna identitatea recuperata a unui copil.

ne vedem acolo.

1720
vunkin seara asta nu scapa nimeni fara emotii

in seara asta nu scapa nimeni fara emotii

– Ai emotii?, a fost prima intrebare cu care l-am lovit pe Cornel Ilie aseara.

– Da.

Tocmai intrasem in Sala Polivalenta, la repetiile pentru concertul de lansare al albumului Vunk, “Nu scapa nimeni (de emotii)” si eram fata in fata cu o scena mare, spectaculoasa, cu o scenografie care imi amintea de oricare super concert rock de afara.

Cu citeva minute inainte repetasera Smiley si Andra –  invitati speciali in concert – iar baietii din trupa erau intr-o mica pauza in asteptarea lui Puya. Pe scena insa 20 de tehnicieni instalau decorurile sub supravegherea Andreei Rotaru (scenograf) si a lui Cristi Singer (regizor).

Alti 20 de tehnicieni misunau prin sala cu tot felul de treburi: reglau plasmele care sunt incadrate in ziare uriase in paginile carora sunt scrise lucruri simpatice (ziarele se numesc Rock Times si te duc cu gindul la ceea ce ar trebui sa fie presa viitorului, un mix de text si multimedia sofisticata); carau tot felul de cabluri; instalau o scena suspendata deasupra publicului numita OZN de scenografa.

De fapt, in staff-ul tehnic sunt 200 de persoane, iar asta va da un semn al amplorii evenimentului.

Culmea este ca totul e facut cu resurse proprii, fara sponsori care sa dea sume mari de bani, iar bugetul depaseste citeva zeci de mii bune de euro. Cind zic citeva, nu ma refer la 3-4 🙂 Dar asa sunt baietii de la Vunk, fac totul singuri, ca sa arate ca se poate si altfel in Romania, ca poti avea concerte “ca afara” la care spectatorii sa cumpere bilet pentru experienta completa pe care o vezi pe scena.

Partea mai putin avantajoasa pentru Vunk este ca ei au foarte mult bun simt si nu se lauda cu ceea ce fac si pina nu vezi cum arata un concert de-al lor, nu intelegi standard-ul pe care si l-au setat. Mi s-a intimplat mie cu concertul de la Otopeni de acum 2 ani despre care multa lume imi spusese ca a fost cu super desfasurare de forte, dar pina nu am vazut DVD-ul, cuvintele mi se pareau ca vorbesc despre ceva ce am mai vazut la artistii romani.

*

De asta m-am cerut aseara la repetitii, spre incruntarea lui Cornel care nu vrea sa strice nimic din surpriza spectatorilor, dar eu am vrut sa merg acolo, sa vad putin din ce se intimpla in avans ca sa va povestesc; ca sa nu regretati zilele viitoare ca n-ati fost diseara de la ora 20.00 la Polivalenta.

Unul dintre cele mai spectaculoase momente ale serii este pe melodia mea preferata din noul album, Fiecare. Tot ce va spun in avans este ca , in ciuda fricii de inaltime, Cornel e deasupra spectatorilor.

“Nu puteam sa stric un moment pentru o frica de-a mea”, mi-a zis cind l-am intrebat cum naiba de a acceptat sa faca asta stiind ca la inceputul anului n-a prea vrut sa se apropie de marginea unui acoperis de cladire pentru o filmare. Raspunsul lui arata cita determinare si dorinta exista pentru ca show-ul acesta sa arate impecabil.

Va fi un prolog – ca la marile concerte – cind vi se va da o cheie pentru fiecare dintre elementele de pe scena. Un prolog care are legatura cu emotiile, desigur 🙂

Va fi si un moment unplugged cu o reinterpretare a unui cintec foarte cunoscut.

Vor fi invitati speciali si o energie buna (ca sa intelegeti atmosfera si energia din spatele concertului: Puya ieri dupa repetitii a fost anuntat de producatoarea show-ului, Gina Stroian, ca trebuie sa ajunga la 20.30  la sala, iar el a replicat “pai vin mai devreme, cit sa stau acasa?!” )

***

– Ai emotii?, l-am intrebat si pe Cristi Stan, managerul trupei, cel care a pus putina ordine si business linga talentul lui Cornel si -a ajutat ca Vunk sa fie astazi una dintre cele mai difuzate trupe la radiourile din Romania.

– Da. Mari. Dar toata lumea are; si tehnicienii, si cei de la sonorizare, si soferul a zis dimineata ca are emotii.

 

Cum ziceam, in seara asta nu scapa nimeni fara emotii; si voi sunteti inclusi in experienta asta daca veniti la Polivalenta de la ora 20.00

 

2014
europa fm desteptareaDe ce cinta Monica Anghel cu Vunk?:)

De ce cinta Monica Anghel cu Vunk?:)

scriu aceste rinduri ascultind noul album VUNK, Nu scapa nimeni (fara emotii), lansat astazi cu Gazeta Sporturilor.

 l-am cumparat de dimineata, pe drum catre Europa FM unde am luat micul dejun cu Monica Anghel, Vlad Petreanu si George Zafiu – simpaticii de la Desteptarea.

A fost o vinere speciala pentru ca nu merg des la Europa FM in studio, chiar daca zilnic povestesc despre filme la ora 17.50, iar vineri la 9.07 dimineata va recomand ce sa vedeti in cinematografe in week end, dar simpaticii au vrut sa ne bem cafeaua impreuna.

*

am profitat de intilnire ca sa-i pun “gind rau” Monicai care mi-a promis ca se va gindi serios sa faca un one woman show – dramatic – ca sa vedeti o parte a talentului ei care nu e exploatat foarte mult. de cite ori prind ocazia (am facut-o si cind am scris despre ea in Tabu) o “cicalesc” sa arate lumii ce talent actoricesc are pentru ca publicul o stie din zona de comedie, dar sunt putine femei in Romania care sa poata sa cinte si sa faca actorie cum poate ea.

(acum ca am facut public asta, nu mai are incotro 🙂 )

din vorba in vorba am aflat cum a aparut cintecelul Ploaie fara nori de pe noul album Vunk, cintec in care Monica face un duet cu Cornel Ilie.

Monica a citit un interviu in care Cornel declara ca i-ar placea sa cinte cu ea si cu Loredana Groza, asa ca la una dintre interventiile de la Europa FM cind i-au avut invitat pe cei de la VUNK, i-a spus direct “am citit ca vrei sa cinti cu mine. si eu vreau sa cint cu tine. cum facem?”

🙂

imi place povestea asta pentru ca arata ca si la nivelul lor, de super artisti cu super notorietate , exista o fragilitate a debutului unei relatii; au si ei emotii cind intilnesc pe unul “de-al lor” pe care-l admira si cu care vor sa lucreze.

daca veniti la concertul din 14 noiembrie, nu doar ca o sa ma vedeti in primul rind cintind vers cu vers citeva dintre cintece, dar ii puteti asculta pe Monica si Cornel cu Ploaie fara nori.

dupa ce se incheia matinalul de la Europa FM, Monica se ducea la repetitii cu Vunk.

***

altfel, era mare veselie in studioul Europa FM. desi ajunsesem cu ochii mici de somn, am plecat cu super adrenalina si super vesela. Vlad imi zicea ca el pleaca obosit de cit de mult ride in timpul emisiei.

mi-a placut mult, poate ma mai duc (daca ma mai invita sa ne bem cafeaua cu totii, dupa ce le-am bulversat astazi programul 🙂 )

 

 

1833
vunkperseverenta VUNK

perseverenta VUNK

am fost saptamina trecuta la lansarea DVD-ului La inaltime al trupei VUNK.

cind am vazut pe ecranul din cinematograf  making of -ul DVD-ului, cu imagini din concertul La inaltime, am avut un gind pe care as vrea sa-l scriu si aici.

***

de-a lungul timpului Vunk a trecut prin multe incercari, si-au schimbat componenta trupei, si au trecut peste bariera ridicata oricarei trupe:  cum te opui trecerii timpului si ramii “actual”.

niciunul din membrii trupei nu a fost implicat in vreun scandal, chiar si despartirile au fost …perfecte, fara nimic care sa atraga atentia. n-am stiut niciodata care au fost greutatile trupei, noi spectatorii adica, desi sunt sigura ca au trecut prin multe momente de rascruce.

***

n-am fost la concertul La inaltime, de la Otopeni la sfirsitul anului trecut, dar vazind imaginile pe ecran si intelegind amploarea lui – un show cu desfasurari de forte impresionante – am avut un mare sentiment de bucurie pentru Cornel Ilie si colegii lui: ceea ce vedeam arata ca un super concert international.

si brusc m-am gindit la perseverenta lui Cornel de a duce mai departe aceasta trupa. si nu in orice forma, ci la un super nivel.

iar in ultimele luni trupa Vunk a fost super “cintata” cu “Vrem o tara ca afara” sau “Pleaca, miine o sa-mi treaca”, ceea ce e o frumoasa lectie pentru noi astialaltii : sa perseveram cind credem in ceea ce facem si sa tintim mereu cit mai sus daca vrem sa fim la inaltime.

P.S. ca sa intelegeti nivelul la care s-a lucrat, spotul de promovare al DVD-ului a fost realizat de Corneliu Porumboiu.

1986
cornel-ilieera miercuri spre joi…

era miercuri spre joi…

Cornel Ilie de la Vunk si-a facut blog, sCORNELi, iar asta inseamna ca de astazi o sa vedeti o alta fata a lui Cornel. una care va placea foarte mult doamnelor si domnisoarelor.

ca sa va conving, am sa va spun ca si mie mi s-a intimplat la fel , cu ceva ani in urma.

***
stiu sigur ca era intr-o duminica atunci cind am descoperit Balada pentru o minune, cintec proaspat lansat de Vank. mai ascultasem nenumarate piese ale lor, dar cu asta a fost ceva special. am ascultat-o in duminica aceea (acum multi ani) cred ca mai bine de 5 ore pe repeat. atit de mult o ascultasem incit la fiecare noua redare mi se parea ca spatiul dintre notele muzicale se dilata si ca pot simti tot ce e in jurul liniei melodice de baza. nu am mai trait aceasta senzatie cu niciun alt cintect (romanesc sau strain)

n-am o explicatie de ce mi-a placut cintecul acesta atit de mult, nu sufeream dupa vreo iubire, eram bine mercic , voioasa si fericita, dar atunci am dezvoltat o simpatie speciala pentru trupa lui Cornel Ilie.

mai peste ceva vreme am aflat ca vocalul trupei scrie si scrie f bine. si am avut nevoie de vreun an sa-mi fac curaj sa-i cer lui Cornel sa citesc o proza de-a lui. si-acum mai stiu o secventa cu o oglinda, in care personajul masculin isi vede iubita cum se pregateste pentru o zi noua de munca.

asa am inceput sa ma uit altfel la Cornel: nu mai era doar domnul frumusel dupa care ofteaza fetele (ma iertati sunteti star rock:) ) , ci si un abil utilizator al cuvintelor – cu alt scop decit vrajirea fetelor in cauza.

peste alta vreme, Cornel a facut un gest pe care-l mentionez adesea in speech-urile mele motivationale. cind imi era mai greu si mai greu cu revista Tabu (care tocmai iesea din trustul Catavencu si era la un pas de a disparea de pe piata), Cornel – care vorbise (prin mailuri!) cu mine de maxim 3 ori in viata – mi-a trimis un super mesaj de incurajare. simplu, sincer si foarte foarte emotionant. si-acum mi se pare incredibil cum s-a gindit el atunci, cind mi-era greu sa ma incurajeze. si pentru ca stiu cit de mult a insemnat pentru mine mesajul acela, de atunci de fiecare data cind cineva se afla intr-o cumpana profesionala, ii trimit un mesaj de incurajare. nu conteaza cit de bine ne cunoastem si de cite ori am vorbit: stiu ca mesajul o sa conteze si ar putea sa-i dea aripi. pentru ca si mie mi s-a intimplat.

***
asa ca eu il stiu, mai degraba il simt, un pic altfel pe Cornel Ilie decit imaginea lui de pe scena. dar pentru ca acum are blog si va scrie des despre el si despre ceea ce-l intereseaza, o sa-l descopere cit mai multa lume.

tot asa cum o sa descoperiti ca distinsul domn Cornel Ilie nu face nimic la intimplare: blogul si-l lanseaza cu un concurs care se numeste “Era miercuri spre joi/ restul continuati voi” si are ca premiu o pereche de tenisi dupa un design Cornel Ilie, realizati de Mihaela Glavan. Alaturi de Marius Manole, George Zafiu si Oana “bebelusa” Ionita, jurizez acest concurs 🙂 detalii aici.

Bafta voua la concurs si bafta lui Cornel cu blogul lui.

2373

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!