in octombrie e ziua mea, cum e pe la inceputul lunii si am prieteni multi, toata luna primesc daruri.
toti se “vaita” ca e greu sa-mi faca mie daruri;
pot sa-mi cumpar orice vreau si, ca sa fie si mai nashpa pt ei, cred din toata inima ca “darurile adevarate sunt cele care nu se pot cumpara cu bani”
cind se gindeste cineva la tine si vrea sa imparta un lucru frumu pe care l-a vzt/trait, mi se pare un dar minunat, dar e destul de greu sa intilnesti multi oameni care sa stie sa faca asta. ( me happy)
*
azi am primit d la anaceadesteapta o gravura de mircea dumitrescu, “saritul peste gard” din ciclul Patru probabilitati de evadare.
dar darul n-a fost gravura in sine (care e f valoaroasa si f frumoasa si pe care, daca reusesc sa o foto, o si postez), ci asocierea cu experientele noastre, cu discutiile noastre, cu darul de l-a primit ea anul trecut, cu desenul d mi l-a fct radu. iar drumul asta pe care l-am fct mental cind am deschis desenul si emotia care l-a insotit, nu se poate cumpara cu niciun ban, nicaieri in lume.
o zi frumu azi. multzuuuu ana.
(care ana era cu mos craciun in redactie azi. stateau d vb p o canapea si toti cei care treceau aveau luminite in ochi. a fost tare frumu sa constat ca toti mai credem in mos craciun.)
La mulţi ani, deşi suntem destuuuuul de departeee de eveniment. Şi acum am o nedumerire on topic:Moş Crăciun de pe-acum? Sau a venit să vă întrebe ce daruri vă doriţi, ca să aibă timp să le cumpere(pardon!), ca să aibă timp să le dea renilor de mâncare ca să ţină la greutate? (La începutul lunii a fost şi ziua mea. Pe 10 mai exact.)
la muuulti ani si tie. sa ai parte de tot ce iubesti.
cit il priveste pe mos craciun, noi lucram la numarul de decembrie:)
restul detaliilor cu moshu’ peste o luna si un pic
Suntem inca in octombrie, asa ca-ti zic si eu la multi ani!
Si-ti mai zic ca-mi place mult blogul tau.
🙂 multzu
multzu si eu;)
Si eu iti zic La Multi Ani!
Din pacate spre rusinea mea stiam ca este la inceput de oct dar nu mai stiam data exacta si am tot sapat dupa ea dar nu am gasit!!!
Multumesc pentru tot …