episodul 1 Drumul
ora 18.10. Suna Johan.
stii, eu sunt PR-ul, vin cu mesajul, tu zici ce si cum
asa.
cotidianul are lansare de carte si vor sa te duci acolo, la ora 19.00, in seara asta.
urmeaza o explicatie lunga, printre cuvinte johan lasa o portita de scapare “eu le-am zis ca e greu sa mergi acum ca sigur ai treaba”, rezonez la “chiar au nevoie de ajutor” pentru ca si eu am avut joi o urgenta maxima si stiu ce gura de aer am respirat cind m-a ajutat cineva, contra cronometru.
Bine, ma duc, am raspuns si am auzit oftatul de usurare al lui Johan. Dar imi povesteste cineva ceva despre carte sa nu fiu tufa acolo?
Da, te suna Cristi Teodorescu.
Suna domnul Teodorescu in timp ce imi stringeam bagajele, aflu ca e o carte scrisa de o doamna pe care n-a vazut-o nimeni niciodata, ca povesteste despre divort. Io spun ca e nashpa ca n-am citit cartea, dl Teodorescu spune ca are o solutie: sa vorbesc despre ce se intimpla la divortul autohton, din perspectiva femeilor cu care am intrat in contact la revista. Mi se pare decent, ma gindesc ca pot exprima coerent citeva propozitii si-mi fac planuri ca in taxi pina la Carturesti gasesc eu o linie de discurs.
18.25
La carturestii de pe Verona, va rog
Unde?
La cinematograful patria. Cit puteti dvs de repede ca trebuie sa ajung la ora fixa.
Ploua domnisoara. Nu stiti cum se circula in Bucuresti cind ploua? Ajungem cind ajungem.
Ignor taximetristul, incep sa evaluez situatia care e nashpa rau. Sunt terorizata de vorbitul in public chiar si cind am ceva in cap si o idée de discurs, darmite acum cind e blanc total si sunt ca o lebada. Nici macar make-up n-am, ma gindesc in timp ce scotocesc prin geanta dupa un gloss ca sa para ca m-am preocupat putin de look-ul meu.
Scot ipod-ul sa-mi caut cintecelul care ma va motiva teribil si voi gindi cel mai tare speech. Ipodul e incurcat in geanta de laptop si rup firul de la casti, care oricum nu se simtea prea bine de citeva saptamini.
18.35 aglomeratie la arcul de triumf, draci cit cuprinde, nicio idée despre ce sa vorbesc.
Suna telefonul, Cristi, directorul de productie.
Am terminat shootingul.
Cum a fost? A iesit bine?
Frig, dar bine.
vorbim despre personajele din shooting, despre ce a fost, cind vin fotografiile, pe kiseleff e aglomeratie mare, soferul injura, cristi zice ca a ajuns la birou trebuie sa descarce bagajele, ne luam pa si ma intorc cu gindul la speech-ul meu.
18.45 suntem in fata guvernului.
Femei divortate, tre sa fie usor, ia sa ma gindesc la divorturile de prin preajma mea, care au fost reactiile? N-am timp de raspuns, desi ma lovise un gind cu divorturile celebritatilor, suna telefonul, Eli, sales manager
Buna, uite clientul x vrea un proiect special si are doua propuneri.
Urmeaza propunerea 1, lunga in multe cuvinte. Raspunsul meu la propunerea 1, lung, cu detalii tehnice. Vine si propunerea 2, si mai lunga pentru ca e si mai complicat sa mi se descrie ce inovatie grafica vor sa faca cei de la agentie. Explic ce probleme cred ca vor fi la propunerea 2, lung. Apoi comparatii intre prop 1 si 2, avantajele noastre, timpii de executie.
Ok, bine, pa, la revedere.
Suntem la romana si soferul injura din nou
…ca nu se pricep la drumuri, ca mereu e aglomerat de aici si pina la universitate. Semafoarele mamei lor. si niciun politist nu e pe aici, daca ploua s-au bagat toti la adapost.
La semafor la MC Donald’s e fara 5, coada de masini e fara de sfirsit, cobor (intr-o balta dar ce mai conteaza), o iau pe jos prin ploaie. La fara 3 minute intru cu aplomb in ceainaria de la Carturesti, vad lume asezata pe scaune, lume la prezidiu, toate in timp ce inaintez cu viteza catre masa centrala. Pe la mijlocul drumului ma prind ca se vorbeste in franceza, ca nu e lansarea mea de carte si ma intorc cu aceeasi viteza si ies din sala in timp ce toti oamenii se uita cu ochii holbati la mine.
Sun la Johan:
esti sigur ca e Carturesti?, si vocea are toata disperarea pe care o implica o promisiune neonorata, incurcatul oamenilor mai tare decit inainte si pierdutul vremii aiurea.
Da, da.
Pai vorbesc unii in franceza, nu e lansarea care trebuie.
Vezi sus ca parca sus e.
Ia-o in viteza pe scari, la mansarda nici macar un cumparator. Ia-o in jos pe scari, mergi in corpul nou, liniste si pace. Timpul trece, imi spun cum i-am suparat pe oameni si ca mai bine spuneam NU de la inceput.
Johan suna sa afle unde ar fi trebuit sa fiu, timp in care ma duc discret la cei de la casa si intreb extrem de rusinata daca lansarea cotidianul e aici si unde ar putea fi pe aici.
Aflu ca e la subsol. Mai intru o data in viteza prin ceainarie, lumea prezenta la lansarea franceza ma priveste ca si cum as fi un alien, trec pe linga niste scaune care-mi complica drumul, cobor la subsol, recunosc lume, sunt happy.
Suna telefonul. Ioana, PR-ul Cotidianul, care e cu spatele la mine, iar eu o aud cum vorbeste cind zic alo:)
Cum e cind divortezi si ce probleme au doamnele, cit de porci sunt barbatii si ce bune negociatoare sunt femeile chiar si cind sunt pline de ura si sar la bataie pe strada, in episodul urmator.
*
Cartea eroina a acestei intimplari – Zilele parasirii mele, Elena Ferrante- apare miercuri cu Cotidianul.
Încurcate ne mai sunt cărările uneori…eu am prins distribuţie la Mitulescu aşa, cu intrări alien(e) pe uşa UNATC …în faţa liftului trei domni, doi în semiprofil, al treilea cu spatele spre mine. Ei, bine, pe ăst cu spatele l-am confundat cu un coleg de teatru din urbea mea natală, şi m-am îndreptat vânjos spre gâtul lui(era cam înalt totuşi) l-am mângâiat pe ceafă, şi când s-a intors cu faţa cătră mine am…am zâmbit tamp…ei s-au dat la o parte…Mitulescu mi-a deschis uşa la lift şi…dusă am fost…la scurt timp mi-a sunat telefonul fix, că prestam şi în UNATC pentru un salariu mizer la sala de internet şi am fost invitată ( alte uşi)să dau probă pentru “cum mi-am petrecut sfârşitul lumii”. Am filmat, era o scenă de sex, eu eram o profă de rusă(madam soare) şi mi-o trăgeam alături de bustul lui Lenin pe o catedră cu un prof de tehnice. Bustul cădea…cădea vina pe Dorotheea…din păcate a căzut şi scena, la montaj, din motive de neautenticitate în contradicţie cu epoca…Aştept cu interes continuarea…eu am vântut cărţi Humanitas numa’ cu prefaţa în faţă, când explicam clientului ce e cu masonii şi eu habar n-aveam nici iotă din ce-aberam…am recuperate io pe urmă, da’ câte înjurături n-oi fi luat. 😉
pe cotidianul, in retrospectiva lansarii, adresezi publicului o intrebare complexa. mi-a placut.
sper ca nu era intrebarea “ce caut eu la o lansare in care femeile sunt considerate malefice, iar barbatii porci?!”
pe bune ca am spus asta, cu voce tare si extrem de ironica:)
intrebarea legata de divorturile care au loc pe la noi, or something like that.. 🙂 parerea mea e ca nici jung nu le-ar da de capat.
Pentru cineva care nu a citit cartea v-ati descurcat exceptional.
Ati fost exact contraponderea de care aveau nevoie ceilalti invitati prea pasionali.
Una dintre cele mai bune intelniri Club Literatura Ever.
🙂
n-am avut timp sa scriu si partea a doua a acestei aventuri, sper sa o scriu in acest weekend.
veti intelege ce turbulente erau in mintea mea in timp ce vorbeau ceilalti invitati