stiu oamneni care daca n-ar fi fct meseria pe care o fac (cel mai adesea conectata cu arta), nu s-ar fi putut adapta acestei lumi. nu si-ar fi gasit un loc in ea. e forma lor de a vorbi cu cei din jur. si de a lasa ceva in urma, pentru ceilalti.
Mi-am adus aminte de fiecare dintre ei, vazind Synecdoche, NY, filmul nou al lui C. Kaufman.
o mi-nu-na-ti-e: un regizor de teatru vrea sa faca piesa vietii lui. sa-si rezolve dilemele din viata lui. suprapuneri de ani, de vieti, de personaje; realitatea e teatru, teatrul e realitate.
mmmmm
***
I know how to do it now. There are nearly thirteen million people in the world. None of those people is an extra. They’re all the leads of their own stories. They have to be given their due.
*
“Most of your time is spent being dead or not yet born. But while alive, you wait in vain, wasting years, for a phone call or a letter or a look from someone or something to make it all right. And it never comes or it seems to but doesn’t really. And so you spend your time in vague regret or vaguer hope for something good to come along. Something to make you feel connected, to make you feel whole, to make you feel love”
***
btw, miine ma duc cu Radu Afrim la gala UNITER unde e nominalizat la doua sectiuni: cel mai bun regizor si cea mai buna piesa.
cat de adevarat e ceea ce zice…
ia vezi pe mail:)
dupa ce vezi filmul asta te simti de parca brusc ti-ai dat seama ca mergi de 2 ore prin oras cu “hainele imparatului” pe tine…
🙂
Mi-a placut atat de mult monologul preotului incat l-am transcris pe tot aici
Filmul nu e perfect, dar fiind debutul regizoral al lui Kaufman, sa spunem ca se pot trece cu vederea anumite chestii.
ce ma bucur ca ai vzt filmul.
multzumesc frumos ca ai luat in seama recomandarea mea