pictorial_44_240pictorial_44_240

Andreea Berecleanu

Dacă v-am spune că are ceva din Raymunda din filmul Volver al lui Almodovar, v-aţi încrunta dezaprobator? O ştiţi drept prezentatoarea ştirilor de seară de la Antena 1, un chip angelic, o femeie întotdeauna îmbrăcată elegant, corect, clasic. Tot ce aţi citit despre ea vă duce cu gândul la o imagine perfectă: un soţ celebru, doi copii, o familie împlinită, carieră de succes, niciun scandal public. Şi dacă asta nu e totul?
tabu, 2009

Au fost primele vorbe care mi-au rămas în minte după întâlnirea cu Andreea Berecleanu. Stabiliserăm să facem interviul înainte de a-i propune scena­riul şedinţei foto pentru a avea o bază reală, extrasă din personalitatea ei, pe care să o exploatăm în fotografii. Nu era deloc Andreea Berecleanu pe care o ştiam de la televizor.

Adică era la fel de frumoasă, la fel de elegantă, ceva mai relaxată şi mai puţin sobră, dar când o vedeam la şti-rile de seară de la Antena 1 nu părea că e ca un vulcan pe dinăuntru şi nici că ar fi genul sportiv-băieţos. „Nu mă deranjează că există imagini diferite şi nici că lumea îmi spune că «în realitate» sunt mai naturală, mai minionă şi mai veselă, ceea ce e de bine. Cred că m-ar deranja să fie invers.

De altfel, nu fug de oamenii care mă abordează pe stradă, îmi face plăcere să le răspund la întrebări sau să fac poze pentru că vin către mine cu blândeţe şi bucurie.

Există însă o perdea bine trasă între ecran şi viaţa privată. Îmi place meseria asta şi cred că mi se potriveşte foarte bine rolul de ştirist. Pentru că este un rol! În timp, mi s-au propus şi talk show-uri pentru că era apreciat felul meu de a glumi cu subînţeles, dar exista riscul de a fi interpretat greşit şi e riscant atunci când vorbim despre o emisiune de televiziune.

Or, la divertisment, ca să fii pe placul a milioane de oameni, trebuie să fii numai şi numai foarte calină, agreabilă. Cu spiritul meu critic foarte dezvoltat îmi fac cu drag şi spor emisiunea de la radio. Acolo sunt eu 100% şi îmi permit luxul de a fi chiar nemiloasă când circumstanţele o cer.“ Cu aceeaşi sinceritate, autoanalitică, mi-a mărturisit că dincolo de imaginea ei publică, pe care am caracterizat-o drept princiară, glacială, britanică („nu ştiu de ce ţi se pare ţie aşa, pentru că eu sunt genul sportiv, tot timpul pe fugă“) se află rădăcini greceşti. „Străbunicii mei paterni au venit din Salonic şi s-au stabilit la Galaţi. Erau greci get-beget.

Se numeau Carvunis şi Theoharis. Însă mama e bucureşteancă, iar eu m-am născut tot în Bucureşti.“ Dincolo de sticla ecranului, temperamentul ei e mai degrabă latin, cu influenţe care-ţi amintesc de filmele lui Almodovar pentru că familia e o parte importantă din ceea ce înseamnă ritualul ei de viaţă. Când vorbeşte despre copilărie foloseşte întotdeauna pluralul, deşi nu are fraţi, asta pentru că toate momentele importante le-a trăit alături de rudele apropiate.

„Curtea în care am crescut era despărţită de un gărduleţ de curtea ve-rilor mei. Eu n-am avut fraţi, surori, dar m-am jucat tot timpul cu verii mei. Sunt depen-dentă de familie, de părinţii mei, de bunica mea, şi-mi pare rău că acum ei stau lângă Parcul Carol şi eu în partea de nord a Capitalei. Ne vedem în fiecare săptămână, dar pentru mine e prea puţin. Aş fi cea mai fericită să stăm într-o vilă, ei la parter şi noi la etaj. Dar să fim împreună! Dacă ar fi şi mama lui Andrei acolo, totul ar fi perfect.

Să avem apartamente separate, că nu e ok să stăm toţi în acelaşi loc, dar să împărţim aceeaşi curte. Din păcate, este doar o dorinţă unilaterală pentru că tata este prea legat de casa pe care el însuşi a construit-o.“ Mai ştiţi secvenţa din „Volver“ când Raymunda (interpretată de Penelope Cruz) cânta echipei de filmare pentru care gătise, o melodie pe care o învăţase de la mama ei? Ei bine, şi în familia Andreei există o conexiune directă cu muzica.

„Tata a cântat mult timp. Aproape 17 ani; a avut chiar atestat de cântăreţ profesionist şi are mulţi prieteni din lumea artistică. Făcea două meserii în paralel. Ziua era inginer pe şantier iar noaptea se dăruia cu pasiune muzicii. Aşa l-a cunoscut şi mama. A mers să-l asculte cântând într-un club, iar el s-a îndrăgostit pe loc de ea. A fost o poveste frumoasă de dragoste şi atipică pentru vremurile acelea. Eu am crescut pe ritmuri de conga şi, mai ales, în armonie. Când eram mică, tata mă sorbea din priviri, eram tot timpul în braţele lui, iar mama, din cauza asta, s-a văzut nevoită să mă pupe mai mult în somn. Pentru că dacă eram alintată şi de mama şi de tata, nu era în regulă.

Tata îmi spunea tot timpul că sunt frumoasă, că-s deşteaptă, că sunt talentată la orice.

Mama îmi dădea exemple de copii la fel de buni ca şi mine. Mi-a plăcut şi îmi place sportul. În copilărie, la prima lecţie de tenis am aruncat din prima min­gea peste fileu; m-am dus la ping-pong, am început să sar în timp ce loveam ca să derutez adversarul şi am câştigat punctul. La schi eram măgăruşul, cel care aduce fisele de cablu cel mai rapid, iar la 6 ani am coborât cu viteză prea mare Clăbucetul şi m-am dat peste cap într-o prăpastie.

Nu aveam graţie, cum spui tu, aveam nerv.“ Astăzi, Eva – fetiţa ei de 6 ani şi jumătate – o „andreea“ în miniatură, pare că parcurge un traseu similar. E bună la sport (îi plac înotul, aerobicul şi tenisul), a întrerupt baletul la aceeaşi vârstă la care Andreea în copilărie a fost nevoită să renunţe la balet. „Crezi în semne?“, am întrebat-o din instinct. Fără a mă gândi atunci la superstiţiile din filmele lui Almodovar. „Nu sunt superstiţioasă, dar sunt lucruri din viaţa mea care se repetă la Eva, cum sunt şi coincidenţe între mine şi Andrei. Poate că e un semn că el e alesul, poate că sunt doar întâmplări comune, dar e cu atât mai frumos.“

A crescut pe aceeaşi stradă cu Andrei Zaharescu, doar că unul la un capăt al străzii iar celălalt în partea diametral opusă, s-au jucat în acelaşi parc, în ani diferiţi (pentru că Andrei e mai mare), au făcut amândoi Liceul Creangă şi, peste ani, au avut aceeaşi profesoară de franceză, aceeaşi dirigintă. Au devenit însă un cuplu la doi ani distanţă de la întâlnirea lor la PRO TV. Ce a învăţat-o Andrei? „Să fiu mai tolerantă şi să nu mai car cu mine «bagajul» din celelalte iubiri. Gândeşte-te că m-am măritat la 25 de ani, când eram deja cu Andrei de doi ani. Şi sunt stabilă de felul meu, am stat destul de mult timp – locuit, trăit, mâncat, iubit – cu cine am avut o relaţie. N-am avut multe iubiri înainte, dar nu mă puteam detaşa de ele, iar Andrei m-a învăţat asta.“

Văzută din afară, viaţa ei e perfectă: e căsătorită de 8 ani (dar vine cu o zestre de încă doi ani în aceeaşi relaţie), are doi copii (Eva mai are un frăţior de 2 ani şi jumătate, Petru), o carieră de succes în televiziune, contracte publicitare cu companii care au drept valori frumuseţea şi stabilitatea (Lancaster şi Mercedes). Am întrebat-o dacă se ceartă şi cu Andrei sau sunt tot timpul într-o dragoste perfectă. „Sigur că mă cert cu Andrei, mai ales cu temperamentul meu şi cu zodia asta de foc (berbec)! Ne certăm şi în timpul «betelor» (nota red.: momentele în care, în timpul ştirilor, intră materialele filmate, în limbajul televiziunii e o prescurtare de la faptul că ştirile sunt înre­gistrate pe casete beta).

Astea sunt discuţii profesionale. Dacă ne inflamăm acasă, o facem pe un anume ton şi niciodată în faţa copiilor. Dar cel mai important este că nu ţinem supărarea.“ Cum şi-a administrat viaţa sentimentală în relaţia cu părinţii? „Mi-au cunoscut întotdeauna prietenii, chiar dacă i-au acceptat sau nu. La 18 ani m-am mutat singură, cu chirie plătită din salariul meu. Eram studentă, dar începusem să lucrez în presă. A fost o perioadă mai grea, dar eram mândră. Fusesem răsfăţată acasă, alintată de patru bunici, nu prea ştiam să mă gospodăresc şi nici nu ştiu dacă am învăţat imediat, dar m-am descurcat.

A fost momentul în care părinţii mei, de care sunt atât de legată, şi-au dat seama că am crescut, dar tatălui meu tot îi era greu să accepte că am plecat.“ Astăzi e la fel de ataşată de copiii ei, precum au fost – şi sunt – şi părinţii de ea.

„Aş face orice pentru ei. Uite un detaliu despre formele iubirii pe care nu le înţelegi până nu eşti părinte. Când nu eram mamă, mi se părea foarte ciudat când vedeam un părinte care-şi sărută copilul pe gură. Astăzi îmi vine să-i sărut mereu, chiar şi pe gură.“ Mai vreţi o asemănare cu lumea lui Almodovar? „După cum studiez femeile şi feminitatea, misterul, contururile, gesturile, cred că într-o altă viaţă am fost bărbat.

Dacă m-aş transforma în bărbat mi-ar plăcea să fiu personajul din Parfumul lui Suskind, cel care adulmecă după miros femeile. Cred că este şi motivul pentru care înţeleg aşa de bine bărbaţii şi psihologia lor.“ Probabil că nu v-aţi gândit niciodată la Andreea Berecleanu ca la una dintre femeile lui Almo-dovar. E prea elegantă, prea distinsă, poate chiar prea frumoasă pentru un astfel de rol.

Dar mai gândiţi-vă o dată: are un temperament vulcanic, o relaţie specială cu familia, mai ales cu fiica ei, are micile ei semne aducătoare de noroc şi când te aştepti mai puţin, îţi spune în faţă ce o deranjează. Şi ceea ce e cu adevărat frumos, are acelaşi limbaj caustic şi tranşant şi când vine vorba de propria-i persoană.

Leave a Comment


three − 1 =

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!