Marti, dupa Craciun – avanpremiera Tabu

n-am ajuns din cauza de febra si… (toate cele care vin cu o gripa/viroza/sau ce naiba am) dar mi s-a relatat prin sms-uri de la fata locului mai ceva ca seria de live-uri tv de la arestarea lui Vintu.

va multumesc tuturor celor care v-ati gindit la mine sa ma linistiti ca iese bine, cum multumesc frumos tuturor celor care au raspuns invitatiei si au venit la film. si mai multumesc si Adei Teslaru pentru ca a avut grija de tot si toate :)

am vazut filmul la TIFF si mi-a placut foarte mult, dar de data asta eu nu scriu nimik despre el.
am rugat o parte dintre invitati sa scrie parerea lor, aici pe blogul meu.

primul – Toma Nicolau – blogger, student & fotbalist- despre care eu cred ca are un talent mult prea mare la scris ca sa fie fotbalist.aici unul din exemplele mele preferate

*

În acea Marţi, după Crăciun, deja totul se terminase. Se terminase de luni sau duminică, se terminase de “aproape cinci luni”. Familia celor doi arăta că un oraş după bombardament, un oraş în care toate clădirile au fost distruse. În special biserica. Din ea n-a mai rămas decât crucea aia mare pe care, culmea, micuţa Mara trebuie s-o poarte până-n alt oraş, unul nou, în care n-o să se acomodeze. De fapt, a mai rămas ceva. A rămas living-ul Ralucai, cu aşternuturi răvăşite şi beri pe uşa frigiderului. Singura încăpere. Cu-n acoperiş mai fragil decât toate celelalte la un loc, şi pe deasupra şi cu-n bullseye cu buline colorate pe el, numai bun de bombardat.

Îmi place mult faptul că Radu Muntean încearcă să educe publicul şi nu să-l mulţumească. Mimi Brănescu şi Mirela Oprişor joacă ex-ce-lent, de tatuajul Mariei Popistaşu tot n-am aflat mai multe, iar pe Dragoş Bucur şi dacă-l trezeşti la 4 dimineaţa şi strigi “Acţiune!”, joacă la fel de charismatic şi dezinvolt.

Toma Nicolau despre Marti, dupa Craciun

mai vin si alte pareri.

11 Comments Published

9 years ago / Reply

Dar ti-au spus ca a venit si Vlad Ivanov? :)

9 years ago / Reply

o daa. multe sms-uri pe aceasta tema:)

9 years ago / Reply

Cred ca as putea sa vorbesc ore in sir despre film si tema lui dureoasa si generoasa pentru actori,despre tragicul de fiecare zi adesea nevazut, dar care te izbeste scurt si dureros , despre acel “ce fac acum ??” pe care stiu sigur aproape fiecare l-am gindit intr-o situatie sau alta!scenariu firesc si atit de cunoscut pus in lumina extraordinar de un regizor om-barbat-cultivat-talentat si cu actori adevarati asa cum se facea odata!e un film din punctul meu de vedere absolut emotional, e un film care pe mine m-a invatat inca odata ca nu e nimeni vinovat cind se indragosteste , ca nu e nimeni vinovat cind unu pleaca …m-am uitat la el cu inima in git- nu numai pentru ca stiu povesti ci si pt ca mi-a stirnit niste emotii uriase-si mi-au dat lacrimile la o scena plina de o tandrete asa de dureroasa..inainte de a pleca stau jos amindoi, ea izbucneste in plins si el o mingiie pe fata ca pe un copil necajit ..e un film curat , cinstit dureros ..e un film care te face sa te gindesti , de la care nu pleci linistit, dupa el inca mi-am mai pus intrebari! e un film care trebuie vazut fie macar pentru ca realizezi ca nimeni nu vrea sa raneasca pe nimeni-si cum facem atunci ?? cum faci sa nu te indraogostesti de altcineva cind tu ai familie acasa ?? si daca s-a intimplat ..cum faci mai incolo, cum repari daca mai poti …de fiecare data cind vad un film bun am un singur regret- ca nu am dus si eu o tava undeva acolo in fundal! de asta o sa ma tot duc sa le vad , o sa spun cinstit cind mi-a placut fara rezerve si o sa recunosc deschis cind am bocit fie si pt ca din clipa in care a inceput filmul eu nu mai exist- deja sint unul din poveste si stau lipita de ei pina la final ! felicitari si sa fie unul dintr-un lung sir!

9 years ago / Reply

Dar ti-au zis si ca l-au intrebat pe Radu Muntean de ce se numeste filmul “Marti, dupa Craciun” sau de ce nu l-a lansat de Craciun?

9 years ago / Reply

da andrei si asta mi-au spus:)
ti-a placut filmul?

9 years ago / Reply

Obviously.

9 years ago / Reply

As vrea sa stiu parerea ta despre film mai detaliata decit ceea ce ai scris de la Cluj. Ma intereseaza mai ales parerea ta despre subiectul si morala filmului. Multumesc

9 years ago / Reply

Eu nu pot să scriu despre filmul ăsta un review detaşat. Radu Muntean încearcă să-şi obişnuiască audienţa feminină cu o realitate. Mulţumesc tare de invitaţie.

[…] Toma Nicolau pentru Cristina Bazavan […]

9 years ago / Reply

Cristina, ti-am mai spus eu, fotbalistii sunt la televizor. :)

[…] întrebare aseară la vizionarea “Marţi după Crăciun” (tot cu mulţumiri pentru Cristina Bazavan şi revista Tabu):  “Cum aţi lucrat cu Mara?”. Radu Muntean a povestit că la probă […]

Leave a Comment


nine × = 36

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!