asta e ultima postare din seria reactiilor de la avanpremiera marti dupa craciun.
de data aceasta doua colege de breasla, cu care am lucrat la tabu si sper sa mai lucrez

Marţi, după Crăciun e un film foarte masculin pe care şi femeile îl vor iubi. Masculin nu pentru că un bărbat îşi înşeală soţia sau pentru că soţia este cea părăsită şi nu ea are un amant. Ci pentru că acest triunghi amoros are un fel masculin, superb, de a-şi trăi dramele. Fără zeci de pachete de şerveţele consumate, fără râuri de lacrimi, fără ţipete, fără voce. În tăcere, mocnit, orgolios, cu îndoieli, poate şi regrete, dar fără întoarceri în urmă.

Şi fără parti pris-uri până la urmă şi pentru că în seara de Crăciun, şi tatăl, şi mama, aşa cioburi cum sunt, complotează împreună cu restul familiei ca iluzia existenţei lui Moş Crăciun să mai dureze. Măcar o iarnă. Măcar pentru Mara. Oricum o aşteaptă un an greu după divorţul părinţilor.

Mihaela Iancu pt liternet. Intregul text aici

*

S-a tot spus că “Marţi, după Crăciun” e pentru oricine s-a despărţit vreodată. Nu ştiu dacă Radu Muntean, Alexandru Baciu şi Răzvan Rădulescu s-au gândit vreo clipă cât de greu de digerat va fi acest film pentru oamenii ai căror părinţi s-au despărţit. Ştiu doar că aseară am avut un dublu nod în gât: pentru că am fost la un moment dat în rolul lui Paul Hanganu(Mimi Brănescu), aşa că am cam spus replicile alea pe care unii le-au considerat “ridicole”; şi pentru că am fost în rolul Marei aşa că mă întrista ce se întâmpla în jurul ei, fără că ea să bănuiască.

Ana Maria Ciobanu pentru blogul ei

*
sunt doua texte in care ma regasesc prin detalii: eu am iubit-o pe Mirela Oprisor pentru gestul de a-l mingiia pe Mimi/Paul cu talpa piciorului (vedeti textul Mihaelei) si, da, am si eu experienta mea care seamana cu filmul asta (vedeti textul Anei)

de miine filmul e in cinematografe.