Sute de mii de grauri merg la culcare si tata vultur e cam prost

In danemarca am trait versiunea live a unei emisiuni National Geografic. Am vazut ceea ce turistic se numeste Blacksun, innoptarea simultana a sute de mii de grauri.
Iata ce am invatat despre grauri☺

*
Dimineata se trezesc organizat, pe la 6, cind rasare soarele.
Mai intii se trezesc pasarile dinspre est (dorm grupate toate pe pamint). Prima care se trezeste incepe sa cinte, si una cite una, se trezeste fiecare pasare si cinta. De la est spre vest, ca un sunet surround. In 20 de minute se ridica toate, simultan, si-si iau zborul dupa hrana.

peste zi incepe scandalul. Sunt citeva sute de mii in Tonder (Danemarca), la inceputul toamnei sunt peste un million si toate trebuie sa manince pe o raza de citiva zeci de km.
In timpul zilei se cearta – “du-te mai incolo! Aici maninc eu!” Se straduie sa-si faca loc una fata de cealalta. Au nevoie de aproximativ 20 de metri, distanta intre ele ca sa se sature cu gizele si viermisorii pe care ii gasesc prin iarba. Daca dau de un hambar cu grine sau de o livada, se instaleaza toate acolo: iese de-o petrecere.

Graurii stau in danemarca 2-3 luni, special ca sa se ingrase. in aceasta perioada a anului au iarba verde si grasa, asa ca e loc de mincare.
De aici pleaca catre franta, dar daca nu ajung la de 3 ori greutatea lor nu pot sa treaca peste iarna, mor. Asa ca maninca. Si se cearta. Toata ziua.

Cind vine seara, lucrurile se schimba.

Nu poti sa dormi, pana linga pana, cu citeva cu care te-ai certat toata ziua, asa ca inainte de a merge la culcare socializeaza. Cinta la distanta 20 de cm una de cealalta. Mai intii ca si cum doar ei singuri ar exista pe lume. Apoi intra in cintecul “vecinului de craca” si “ii dau replica”, in timp ce micsoreaza distanta dintre ei.
Dupa o ora sunt deja stol – grupati pe populatiile din care provin : rusia, polonia, norvegia.

Si-ncep sa-si caute loc de innoptat. Tot spectacolul de innoptare se petrece la amurg, cind soarele a apus deja, dar mai e o urma de lumina.

Zboara in grup deasupra unei padurici si cauta sa vada daca sunt vulturi sau vulpi.
Citeodata grupul cedeaza naturii o pasare. Coboara una pentru “teste” si, daca are ghinion, e mincata.

Cind locul e sigur se anunta intre ele, cu sunete doar de ele stiute, si-ncep sa vina grupuri grupuri – zeci de mii. Se opresc deasupra locului de innoptat si isi dau drumul spre pamint ca si cum ar fi in cadere libera.
Sute de mii de pasari negre, mici care cad din cer.

De la distanta par ca o ploaie de furnici, de aproape sunt ca milioane de fluturi negri. Nu le pasa ca trec deasupra ta, la doar citiva centimetri; omul nu e un pericol pentru ele. Asezati mii in stoluri, graurii par ca deseneaza figuri abstracte imitind un pointillist depresiv care prefera negrul.
Cinta usor, spunindu-si unul altuia ca locul e sigur, iar zumzetul lor pare ca o apa care curge printre pietre de munte.

Cum coboara, jos, pe pamint, adorm unul linga altul. In mijocul grupului temperatura ajunge pina la 41 de grade, la margine – iarna – temperatura e si de minus 7 grade. Se incazesc unul de la altul, iar din timp in timp, pasarile din margine se ridica si se aseaza in mijlocul grupului ca sa se incalzeasca.

*
un scurt interviu cu gazda noastra, omul pasare, pe numele lui Iver Gram

pasarile astea vorbesc intre ele?
Stim ca isi comunica lucruri, dar nu stim inca cum o fac. Avem dovezi ca daca una descopera intr-o zi o livada cu mere coapte, a doua zi toate sunt acolo sa manince. Deci cumva comunica, dar nu stim cum.

Puteti deosebi sunetele lor de ale altor pasari?
Da, si de ale altor pasari, dar si sunetele lor intre ele. De exemplu, populatiile cinta diferit in functie de tara din care provin, dar au toate indiferent de tara de origine – acelasi sunet pentru primedjie care poate sa insemne vultur, vulpe sau orice altceva care le poate omori.

Cit zboara intr-o zi?
Pot sa zboare fara sa doarma pina la 5000 de km, cam in 3 zile fac distanta asta. Gindeste-te ca daca te pune cineva sa muncesti 3 zile si 3 noapti fara sa dormi, innebunesti; ele asa mici cum le vezi pot face asta.

Cit de mult maninca pentru a ajunge la de 3 ori greutatea lor ca sa treaca peste iarna?
Cit pot de mult. Uneori de 3 ori greutatea lor intr-o zi. Maninca toata ziua, de dimineata pina la lasarea intunericului. De asta cind se face amurgul vor sa se culce, pentru ca au multa mincare in stomac si nu vor sa consume energia zburind, vor sa o depoziteze in grasime.

Cind fac pui?
In aprilie. Amindoi parintii au grija de pui. Nu e ca la vultur, unde tatal omoara puiul daca e lasat singur in cuib.

De ce il omoara?
Ca sa faca cadou hrana femelei vultur. Pentru asta femela vultur nu paraseste cuibul, cum incearca vulturul tata sa se apropie de pui ii spune “sunt ai nostri, lasa-I in pace.”

Tata vultur e cam prost.
Asa e la vulturi. E pasare de prada si tot ceea ce stie e sa omoare si sa manince. Daca omoara prea mult, poate sa moara si el pentru ca maninca tot ce a pradat. Nu lasa nimik pentru o alta zi.

Lacom si prost.
Astia-s vulturii. Asa e natura.
*

Iver Gram a lucrat 20 de ani ca observator federal in muzeul de prezervare a naturii (ei, danezii, au un asemenea muzeu). “am muncit pentru stat”, ii place lui sa spuna.

De 7 ani si-a facut firma lui. Are 12 angajati, 2 permanenti iar ceilalti 10 fac munca a 7 oameni, lucrind part time. 4 dintre ei urmaresc pasarile in fiecare zi, dimineata si seara, ii dau informatii despre directia de zbor, cit de multe sunt in fiecare stol/populatie. El face harti, previzuni despre urmatoarea mutare si apoi le arata turistilor Blacksun… spectacolul in care merg sute de mii de pasari la culcare.

Cind vorbeste – o engleza germana –vocea lui suna “ca o pasare”, scurt, rastit, un pic agresiv.

I-a plimbat pe multi dintre regii europei ca sa le arate pasarile din danemarca pentru ca e prieten cu printii danezi; un rus bogat a venit cu avionul pina la copenhaga a cerut o excursie privata la “watching birds” si i-a dat o suma imensa pe care nu vrea sa o spuna. “ a ris de mine cind i-am spus care e rata mea normala”.

Omul pasare e foarte cunoscut in Tonder; oamenii il arata cu degetul, iar la amurg ii urmaresc masina. Unde merge el, acolo sunt si pasarile… pentru ca da, in fiecare saptamina – martea – pasarile isi schimba locul de dormit.

Nimeni nu stie de ce tocmai in ziua de marti.

*
uite si o inregistrare gasita pe youtube ca sa intelegeti un pic din fenomen.
noi, pentru ca eram “premianti”, am fost chiar sub stol, treceau deasupra capetelor noastre. iar senzatia era in-cre-di-bi-la.

2 Comments Published

10 years ago / Reply

Interesant, uite ca am invatat si eu ceva de la tine despre Danemarca, chiar o sa incerc sa ii traduc si sotului meu. Mai am un loc de vizitat…

10 years ago / Reply

“Mathematician Steven Strogatz shows how flocks of creatures (like birds, fireflies and fish) manage to synchronize and act as a unit — when no one’s giving orders. The powerful tendency extends into the realm of objects, too.”

http://www.ted.com/talks/steven_strogatz_on_sync.html

Leave a Comment


8 − = seven

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!