internship tabu, sezonul 2 Irina Tacu sapt 5

ce mai face intern-ul Tabu?
munceste…

Săptămâna aceasta mi-a adus primul meu assignment ma-re, unul la care orice intern la o revistă se pomenește visând când intră în redacție: voi scrie ceva pentru numărul Tabu de februarie. Și acum nu mai e vorba de un mic paragraf la secțiunea Semnale, acest „ceva” înseamnă 3-4 pagini, dacă nu mă înșel, și o să aibă și numele meu scris acolo and everything. Va fi o combinație între site și revistă, ceva asemănător articolului din cel mai recent număr Tabu despre întâlnirea dintre Botezatu și câștigătoarea concursului Scrisoare către Moș Crăciun. Se bazează tot pe un concurs marca tabu.ro, care o să înceapă în curând și care, de data aceasta, nu va mai pune la încercare imaginația cititoarelor, ci abilitatea lor de a pune în cuvinte experiențe personale. Coming soon.

Ce am mai făcut: vineri am fost la vizionare de film, în avanpremieră Tabu. Am văzut L’illusioniste, un film de animație drăguț-drăguț, la care mă trezeam râzând fără să-mi dau seama, dar care mi-a lăsat de la început senzația că va avea până la urmă un mesaj trist. Mi-a plăcut faptul că toată expresivitatea s-a concentrat în desenul foarte detaliat și reușit al personajelor și în mișcarea și trecerea de la o scenă la alta – cuvintele, aproape inexistente (replicile constau în câteva mormăieli bilingve), au fost înlocuite de expresivitatea vizuală.

A, și tot în săptămâna aceasta am luat la citit ultimul număr din Tabu. Vă sfătuiesc să faceți același lucru – e dedicat oamenilor care fac fapte bune, iar poveștile din dosar sunt cu adevărat impresionante. Plus că vă alegeți și cu un brăduț cadou de pus în pomul de Crăciun, după cum am spus și în jurnalul anterior. Spor la citit!

Irina Tacu, 6 decembrie 2010

One Comment Published

9 years ago / Reply

Si saptamana 4? Hmmm, imi placea mai mult primul intern. Dar fiecare are stilul lui de scris si fiecare vede lumea diferit.

Leave a Comment


two + = 7

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!