scrisoare_de_la_mos_craciunscrisoare_de_la_mos_craciun

Poveste de Craciun: Ana Maria Onisei – Mos Craciun

Povestea face parte din proiectul Primul ebook cu povesti de Craciun din Romania si este scrisa de Ana Maria Onisei

*

Moş Crăciun

I se prinsese haina în portiera taxiului. Deschise din nou uşa, smulse de palton cu un gest scurt, cât să sară câţiva solzi de zăpadă amestecată cu noroi, apoi râse în sinea ei, tolănită pe canapeaua maşinii şi se gândi la propria stângăcie. Iarna asta! Orice-ai purta, tot n-araţi bine. Te simţi ca un astronaut între blănuri, fulare, căciuli şi mănuşi – imposibil să-ţi tihnească ceva.

Şoferul o privea deja de secunde bune.

„Mă iertaţi, la Unirea mergem. Maşina icni sub presiunea ambreajului. Nici nu porniră bine că zeci de claxoane începură să taie ritmul colindului de la radio. Era Ajunul şi Bucureştiul aglomerat. Luminile albe, roşii şi aurii, derulându-se deasupra, în balansul mersului, o aruncau într-un carusel deconcertant.

„Să vă spun drept, speram să prind o cursă spre Balta Albă“, interveni şoferul, un tip la vreo 50 de ani, într-o vestă matlasată. „De aia am şi luat comanda, am zis că sunteţi judecătoarea, am eu o judecătoare la numărul 14, care merge în Balta Albă. Voiam să iau nepoţica de la grădiniţă, am zis că mă retrag“.

S-a auzit râzând puternic, un râs care de multe ori o enerva fiindcă i se părea că sună cumva spart, fals, deşi – o ştia şi ea – nu era altceva decât o descăracare bruscă, deci, în cele din urmă, onestă.

„Vedeţi? Aţi avut ghinion, iar eu noroc. Acum n-aveţi încotro, trebuie să mă duceţi până la magazin. Nu puteţi să mă lăsaţi aşa, în stradă, tocmai în seara asta.“ Dacă era să fie sinceră, oricât ar fi glumit, ceva tot o strângea în spate la gândul experienţelor cu şoferii bucureşteni: te puteau lăsa cu ochii-n soare fără urmă de remuşcare taman când ţi-era lumea mai dragă. Dar tipul ăsta părea în regulă.

„Ei, nu vă faceţi griji domnişoară, râdem, glumim, dar vă duc unde aveţi nevoie, nici nu se pune problema. Să-l sun pe fi-miu, să văd poate-o ia el pe aia mică. Nu de alta, dar ştiţi cum e, o aşteapă mă-sa mare, acuşi vine şi Moş Crăciun“, râse şi şoferul, lăsând să transpară complicitatea. Urmă sunetul scurt al soneriei telefonului, şoferul îşi fixă mai bine hands free-ul, şi se auzi vocea unui alt bărbat.

Profită de scurta pauză. Scotoci prin geantă după lista de cadouri pe care şi-o făcuse de-acasă: o cremă pentru mama, ceasul Tissot pe care-l ochise încă de săptămâna trecută pentru tata, setul de ceşti de cafea pentru bunica şi tot aşa.

***

Îl apărase pe Moş Crăciun până la 12 ani, o vârstă la care alţi copii îmbrăţişaseră demult realitatea. Orice-ar fi făcut – şi numai ea ştie cât era de atentă, investigatul, pânditul şi scotocitul prin casă făceau parte din ritual – tot nu descoperea nicio urmă care s-o facă să incline balanţa către cine ştie ce pragmatisme. Poate că ceilalţi copii erau ghinionişiti, se gândea, sau poate că Moşul se supărase pe-ai lor fiindcă fuseseră răi – chestiune care, asta e, oamenilor mari li se mai întâmplă –, sau pur şi simplu, poate că nu ştiau ei cum să-l primească pe Moş, de vreme ce susţineau sus şi tare că el e mama, sau tata, sau chiar ambii părinţii la un loc. În ce-o priveşte, era gata să apere şi cu pumnul autencitatea Moşului. Odată, de Ajun, ieşise să se joace în spatele blocului. Se însera, iar zăpada căpăta strălucire şi scârţâia sub picioare. Magda, o vecină de vreo 15 ani, cu un pechinez răsfăţat, deschisese discuţia. „Ce? Ţie ţi se pare că Moş Crăciun are de unde şti ce-ţi doreşti cadou?“, zicea, pe un ton ascuţit. Ea riposta. „Nu, n-are de unde şti, nu e logic?“, continua Magda călcând-o pe nervi. „Deci ştiu părinţii tăi, că lor le spui şi ei îţi şi cumpără cadourile.

Orice-ar fi fost, nu credea. Printre argumentele cele mai puternice era cel al bradului. Cu asta o să-i reteze Magdei elanul, ştia. Şi adevărul e că aşa se întâmpla, an de an. Adică, nu era vorba numai de cadouri. În fiecare Ajun, când ajungea acasă după o tură de săniuş sau de joacă, primul lucru pe care-l vedea de îndată ce deschidea uşa era bradul. Înalt până aproape de tavan, cu ramuri late care aveau întotdeauna acele-n sus, nu pleoştite ca ale altora, de care atârnau globurile ei preferate din sticlă în formă de picături, roşii şi argintii. Cadourile sunt mai uşor de transportat, se gândea, dar cum ar putea părinţii să bage în casă un brad fără ca ea să-l vadă? Putea să zică Magda ce vroia: pentru ea, Moş Crăciun exista.

***

Şoferul termină de vorbit şi bombăni: „Am rezolvat-o, gata, se duce fi-miu s-o ia“. Era parte, în mod ironic, din culisele unei uneltiri tipice de Sărbători, dar oricât de simpatice erau şi discuţia şi şoferul, stomacul încă îi pulsa la gândul amintirii de mai devreme. Era acelaşi tip de senzaţie pe care-l avea când se urca într-un lift vechi: o stare vagă de panică de la calustrofobie – deşi o linişteau lumina caldă şi mirosul de muşama din interior –, furnicături în tălpi la desprindere, când liftul începea să urce, şi-apoi golul acela din stomac, un gol pe care niciodată nu-l putea încadra într-o stare anume şi care continua s-o domine până ce ajungea şi liftul se opera. Îşi trecu mâna prin păr şi aranjă gluga pe spate. Până la Unirea mai era ceva de mers – de fapt, din cauza aglomeraţiei abia dacă se putea circula.

„Câţi ani are nepoţica?“, s-a hotărât să reia discuţia, deşi ştia foarte bine că deja nu mai asculta. Se pironise cu gândul la imaginea aceea a bradului, şi-n jur toată lumea fierbea. Privea armatele de pietoni traversând de la un magazin la altul şi-i plăcea să-şi imagineze ce-au fiecare în minte în graba aia. Dacă-şi fac calcule, dacă se gândesc să termine mai repede treaba, dacă visează sau plănuiesc surprize, în fine, dacă, aşa cum ai putea crede că li se întâmplă unora doar scrutându-i de la distanţă, încă mai caută cine ştie ce fel anume de prăjituri să ducă acasă.

Când a ajuns în faţă la Unirea şi-a scos banii să plătească, nu-şi dădea seama dacă şoferul mai povestise ceva. I-a urat: Sărbători fericite! Bună seara!“ şi-a coborât din maşină cu acelaşi gol în stomac. Chiar înainte să intre pe uşa rotativă, a simţit căldura şi parfumul mulţimii dinăuntrul magazinului – mulţi oameni veniţi la cumpărături, ca şi ea. Vine o vreme când fiecare dintre noi ajunge Moş Crăciun, s-a gândit, căutând cu privirea standul de ceasuri.

One Comment Published

[…] Blogul Cristinei Bazavan » Blog Archive » Poveste de Craciun: Ana Maria Onisei – Mos Craciun bazavan.tabu.ro/2010/12/20/poveste-de-craciun-ana-maria-onisei-mos-craciun/ – view page – cached Povestea face parte din proiectul Primul ebook cu povesti de Craciun din Romania si este scrisa de Ana Maria Onisei […]

Leave a Comment


+ six = 8

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!