Background_TheatreBackground_Theatre

Ivanov- vzt de un barbat

pina sa vada aseara Cristi (Chinezu) repetitiile de la Ivanov nu m-am gindit niciodata la textul lui Cehov ca la unul despre branding.

da, mi se parea un text masculin (dincolo de istericalele din iubire ale celor doua femei care vor sa-l salveze pe Ivanov, e drama unui barbat de 30 si ceva care si-a pus prea multe provocari in viata si acum nu le mai poate duce), dar tocmai de aia m-am gindit ca Andrei Serban l-a distribuit pe Vlad Ivanov in rolul principal. (cind am vazut cum spune monologul cheie al piesei m-am gindit la Marlon Brando cu monologul despre copilarie din fata cosciugului sotiei sale, din Ultimul tango la Paris)

dar a venit Cristi la repetitii, s-a uitat barbateste si proaspat (iubesc oamenii care pot sa se uite cu prospetime la teatru, eu deja-s virusata) si-a scris un text in care m-am descoperit pe mine acum citiva ani, la primele mele repetitii de teatru la Pescarusul (tot Cehov, tot Andrei Serban regia).

Nici măcar nu știu dacă ce am văzut e o capodoperă sau nu. Și nici nu mă interesează. Pentru mine e una din piesele care o să însemne toată viața ceva și care o să îmi aducă aminte de faptul că mă pot face vinovat nu neapărat făcând ceva, ci nefăcând ceva. Pentru mine ceea ce am văzut aseară este o capodoperă. Pentru că m-a schimbat. Pentru că m-a făcut să-mi doresc să mă schimb.

Ca să nu credeți că am căzut în găleata cu nostalgism melancolic, dacă îmi permiteți barbarismul (necesar pentru o și mai necesară rupere de ritm și aducere a textului în ceea ce erați obișnuiți aici pe blog), vă pot spune că ”Ivanov” este despre branding. Văzut și înțeles pe 3 niveluri. Brandingul pe care ți-l faci tu în mintea ta, oglinda aia în care te vezi sau crezi că te vezi. Aici Vlad Ivanov este, din nou, magistral. Apoi e vorba despre brandingul pe care ți-l fac ceilalți și care funcționează pe principiul nu ești ceea ce crezi tu că ești, ci ceea ce cred ceilalți despre tine. Aici scena în care ceilalți discută despre Ivanov, așezându-se în fața reflectoarelor și luând niște trăsături demonice este fantastică. Și apoi mai este vorba despre brandingul pe care tu, ca spectator, îl vezi că se întâmplă în ceea ce te privește. Pentru că, așa cum se întâmplă când vezi mari actori pe scenă, pentru o fracțiune de secundă (sau mai multe…) te trezești că tu ești personajul acela, că tu îți joci propria viață. Și respirația ți se oprește, transpiri brusc și te forțezi să ieși din starea aia, care nu îți place, nu, nu îți place, pentru că te-a făcut să te vezi așa cum credeai că nu ești…

intregul text aici

eu cred ca teatrul nu e pentru critici; adica actorii si regizorii nu trebuie sa lucreze pentru ei, ci pentru spectatorii obisnuiti, aia care nu-s culti in ale teatrului, dar sunt smart ca sa inteleaga si sa simta emotia de pe scena. si daca la sfirsitul piesei, macar un spectator pleaca incarcat cu o energie pe care nu si-o explica, cu o stare care-l impinge sa faca lucruri noi in viata, sa faca o schimbare – de atitudine, de emotie, de stare – e cea mai mare victorie pe care o pot avea cei implicati intr-o piesa de teatru.

asa ca multumesc frumos cristi ca ai venit aseara, ai stat 4 ore la repetitii si, apoi, ai avut curajul sa spui pe bune ce ai simtit.

Leave a Comment


× 9 = nine

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!