Sa nu ma intelegeti gresit: imi place sa ies la un pahar de vorba cu prietenii, dar cu ei am relaxarea ca le pot spune si cind nu am chef sa ies…pentru ca nu am chef.
Si relaxarea ca pot sa ma duc in jeans si nemachiata. Si relaxarea ca pot sa tac si sa vorbeasca ei orice fara sa li se para ca sunt inchipuita pentru ca nu ii bag in seama.

Cind vine insa vorba de iesit la ceremonii oficiale, de cunoscut lume noua… apar problemele.
Intr-un an, evenimentele mondene la care ies – intru socializare – pot fi numarate pe degetele de la ambele miini… si mai ramine loc si de vreun inel, doua:)

*

ieri, la lansarea Manly.ro aveam in dreapta o Ana si in stinga o alta Ana. Cind le-am invitat sa ne ridicam de pe canapelutza ca sa socializam cu lumea, Ana din dreapta a replicat:
“si ce sa le spunem?”
“buna seara ce mai faci?”, am replicat eu
“dar asta inseamna ca trebuie sa ne si cunoastem inainte. Tu-I cunosti?”
“da, pe multi dintre ei.”
“Pai vezi?!”, a replicat Ana cu un ton explicativ pentru atitudinea “de ce stau pe canapea si nu vreau sa ma ridic de pe ea”.

*
Cei mai multi suntem asa. Din motive care tin de incredere, de teama de nou, de orice motive or mai fi. Ne-a salbaticit viata (si web-ul) si avem retineri la sosirea intr-un loc nou in care nu cunoastem pe nimeni.

*

Ca sa o aduc pe Ana din stinga la aceasta petrecere, aproape ca am amenintat-o. I-am pus chiar si un target:
“Nu plecam de la locul faptei pina n-ai socializat cu cel putin 10 persoane.”
“Ce sa socializez? Ca nu-i cunosc!” a ripostat suparata.

*
E un cerc vicios aici: daca nu ies -> nu cunosc lumea; dar nu ies pentru ca nu cunosc pe nimeni.

Doar ca, pentru ca pe unii ne obliga job-ul, iesim, zimbim, ne punem o masca politicoasa si infruntam necunoscutul.

Eu ma motivez astfel:
-merg pentru un prieten care se va bucura ca am fost acolo sa-l sustin.
– merg pentru ca am un contract/job legat de evenimentul respectiv.
– merg pentru ca s-ar putea sa ma intilnesc cu citiva oameni care sunt ca mine si pe care o sa ma bucur sa-i intilnesc alta data.

*
asa ca va propun sa nu ne mai ascundem dupa deget, cam asta e adevarul despre iesitul in lume (cind nu esti pitzipoanca si nu trebuie sa apari la reviste ca sa-ti gasesti un donator de vuittoane)

E valabil pentru multe dintre prietenele mele ( noi femeile mai avem si lungile dispute interioare “cu ce ma imbrac?” “m-a mai vazut cineva in rochia asta?” “cum ma machiez” “imi sta parul bine?”), dar si pentru multi dintre prietenii mei.
Unii dintre ei s-au antrenat intre timp si ies din casa oftind, ca sa intre la eveniment zimbind si sa-si faca datoria.

De ce scriu asta? Ca sa stiti ca sunt mai multi ca voi/noi si sa va/ne facem viata mai usoara in urmatoarele ocazii in care trebuie sa iesim☺